Conflict of jurisdiction over challenge to military pension indexation: administrative litigation competence under Law 554/2004 versus social insurance jurisdiction

Şedinţa publică din data de 25 ianuarie 2024

Asupra conflictului negativ de competenţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Vrancea – secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2023, declinată ulterior în favoarea secţiei I Civile din cadrul aceluiaşi tribunal, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii Guvernul României şi Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne solicitând instanţei:

1. să se constate vătămarea drepturilor şi intereselor sale legitime în sensul actualizării pensiei prin măsura reglementată de art. VII din O.U.G. nr. 59/2017;

2. obligarea pârâtului Guvernul României să asigure fondurile pentru restituirea sumelor prevăzute prin indexarea şi actualizarea pensiei;

3. obligarea pârâtei Casa Sectorială de Pensii a MAI să restituie sumele reţinute din pensie din indexarea şi actualizarea pensiei de la data deschiderii drepturilor de pensie, sume actualizate cu indicele de inflaţie şi a dobânzii legale penalizatoare.

În motivare, reclamantul a susţinut că prevederile art. VII pct. 2 şi 3 din O.U.G. nr. 59/2017 sunt neconstituţionale raportat la dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi (5) şi art. 79 alin. (1) din Constituţie, ordonanţa fiind neconstituţională în ansamblul său solicitând, totodată, şi sesizarea Curţii Constituţionale.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

Prin sentinţa civilă nr. 467 din 11.10.2023 pronunţată de Tribunalul Vrancea – secţia I Civilă, s-a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu, şi s-a declinat cauza în favoarea Curţii de Apel Galaţi – secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Pentru pronunţarea acestei soluţii, instanţa a reţinut că cererea de chemare în judecată a fost formulată în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, primul capăt de cerere fiind formulat în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României (autoritate publică centrală), astfel că, faţă de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine curţii de apel.

În privinţa celorlalte două capete de cerere, tribunalul a reţinut incidenţa art. 123 alin. (1) C. proc. civ., apreciind că acestea sunt capete accesorii, având o strânsă legătură cu primul petit, motiv pentru care s-a produs o prorogare legală de competenţă în favoarea curţii de apel.

Prin sentinţa civilă nr. 322 din 12.12.2023 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi – secţia contencios administrativ şi fiscal, s-a admis excepţia de necompetenţă materială, invocată de instanţă, s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vrancea – secţia I Civilă şi s-a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că obiectul acţiunii îl reprezintă drepturi de asigurări sociale provenite din pensia militară de stat a reclamantului, acesta contestând în fapt neindexarea şi neactualizarea pensiei raportat la prevederile art. 38 din Legea nr. 153/2017 ca urmare a intervenirii modificărilor dispoziţiilor art. 59 şi 60 din Legea nr. 223/2015 prin art. VII pct. 2 şi 3 din O.U.G. nr. 59/2017, pe care le apreciază ca fiind neconstituţionale, iar nu calea reglementată la art. 9 din Legea nr. 554/2004, la instanţa de contencios administrativ.

Prin urmare, a reţinut că în materia litigiilor care au ca obiect drepturi/despăgubiri ce derivă din pensie, potrivit legislaţiei în vigoare (art. 153 şi 154 din Legea nr. 153/2017) funcţionează instanţe/secţii de specialitate, competenţa instanţelor de contencios administrativ nefiind atrasă, în astfel de cauze, prin invocarea art. 9 din Legea nr. 554/2004 care nu este aplicabil în cauză sau prin formularea acţiunii în contradictoriu şi cu Guvernul României. Pentru a fi atrasă competenţa instanţei de contencios administrativ ar trebui ca raportul să fie unul de drept administrativ, şi nu unul de asigurări sociale, cum este cazul în speţa de faţă, în privinţa căreia legiuitorul a instituit o jurisdicţie specială.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Înalta Curte constată că, în cauză, ne aflăm în faţa unui conflict negativ de competenţă tipic, întrucât dispoziţiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competenţă între instanţele sesizate îl constituie problema instanţei competente material să soluţioneze cauza, în raport cu obiectul dedus judecăţii şi prevederile legale incidente în materie.

Înalta Curte reţine că obiectul cererii introductive îl reprezintă acordarea de despăgubiri în temeiul dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 554/2004, indicat în mod expres de către reclamant în cuprinsul acţiunii, însoţită de excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. VII, pct. 2 şi 3 din O.U.G nr. 59/2017, reclamantul fiind nemulţumit că, în contextul emiterii O.U.G. nr. 59/2017, s-a modificat dreptul la actualizarea pensiei de serviciu a cărui beneficiar este, astfel cum era reglementat de dispoziţiile art. 59 şi art. 60 din Legea nr. 223/2015.

Raportat la scopul urmărit de către reclamant prin introducerea acestei acţiuni pe rolul instanţei de judecată, respectiv la obiectul acţiunii, constând în obligarea autorităţilor pârâte la plata de despăgubiri şi la emiterea unui act administrativ prin care să dispună încetarea vătămării, competenţa materială şi teritorială de soluţionare a cauzei se stabileşte în conformitate cu dispoziţiile art. 9 alin. (5), coroborat cu art. 10 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004.

Prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, stabilesc două criterii pentru determinarea instanţei de contencios administrativ, respectiv pozitionarea autorităţii publice emitente a actului administrativ (autoritate centrală/locală) şi valoarea impozitului, taxei, contribuţiei care face obiectul actului administrativ.

În speţă, este determinant criteriul rangului central al autorităţiilor publice pârâte (Guvernul României şi Casa de Pensii Sectorială din cadrul Ministerului Apărării Naţionale) faţă de care reclamantul a solicitat acordarea de despăgubiri şi obligarea la emiterea unui act administrativ prin care să dispună încetarea vătămării, competenţa materială de soluţionare revenind secţiei de contencios administrativ a curţilor de apel.

În raport şi de dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, care prevăd că reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său, Înalta Curte constată potrivit dovezilor de la dosar că reclamantul are domiciliul în circumscripţia teritorială a Curţii de Apel Galaţi, motiv pentru care reţine că instanţa competentă material şi teritorial să soluţioneze cauza în prima instanţă este Curtea de Apel Galaţi – secţia contencios administrativ şi fiscal.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate asupra conflictului de competenţă

Pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Galaţi – secţia contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne în favoarea Curţii de Apel Galaţi – secţia contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 25 ianuarie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.