Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3899/2023 AI generated

Right to participate in judicial promotion competition versus right to transfer under transitional provisions of the new judicial code

Case Number Decizia nr. 3899/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

In a final decision, the High Court of Cassation and Justice dismissed the president's order application filed by a judge, ruling it unfounded and confirming the validity of the challenge proceedings against his exclusion from the 2023 career promotion competition. The dispute centered on the applicant's claim that he had an apparent right to participate in the active promotion process to a superior court (Tribunal), arguing that holding a professional degree obtained under the old framework should entitle him to sit a new competition under the transitional norms of the new judicial code, whereas the opposing party argued that the new law eliminated the two-stage promotion system and conferred the right to function at the superior court level directly upon obtaining the degree. The court held that there was no apparent right in favor of the applicant, determining that under the applicable transitional provisions of the new legal framework, a judge who already possessed the professional degree for a superior court at the time of the new law's entry into force was not required to undergo a new promotion competition but was instead entitled to exercise the right of transfer to the superior court, rendering the applicant's exclusion from the competition lawful.

Legislator headnote

AI generated

art. 997 C. proc. civ, art. 462 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, art. 462 Legea nr. 303/2004, art. 282 alin. (1) din Legea nr. 303/2022, art. 999 alin. (2) C. proc. civ, art. 282 din Legea nr. 303/2022; Right to participate in judicial promotion competition versus right to transfer under transitional provisions of the new judicial code: Înalta Curte, analizând cuprinsul înscrisurilor de la dosar, constată că solicitantul şi–a întemeiat cererea de chemare în judecată pe disp. Legii nr. 303/2004 şi respectiv ale Legii nr. 303/2022, realizând o interpretare sistematică a textului de lege de la art. 462 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 şi a art. 282 din Legea nr. 303/2022.

Keywords

AI generated
judicial law decisions on promotion transitional justice transitional provisions new application participation in proceedings
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 15 septembrie 2023

Asupra cererii de ordonanţă preşedinţială de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul contestaţiei deduse judecăţii

Prin contestaţia înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 17 iulie 2023, sub nr. x/2023, contestatorul A. a solicitat, în contradictoriu cu intimaţii Consiliul Superior al Magistraturii şi Comisia de organizare a concursului de promovare efectivă în funcţie de execuţie a judecătorilor – Sesiunea mai – octombrie 2023, pe cale de ordonanţă preşedinţială, obligarea pârâţilor să permită participarea acestuia în procedura de evaluare a activităţii şi conduitei profesionale în ultimii 3 ani de activitate anterior datei publicării anunţului de declanşare a Concursului de promovare efectivă a judecătorilor în funcţii de execuţie, organizat în perioada mai - octombrie 2023 (procedură prevăzută de art. 39 şi urm. din Hotărârea nr. 1434/2023 a CSM, secţia pentru Judecători) şi suspendarea validării de către CSM, secţia pentru Judecători a rezultatelor Concursului de promovare efectivă a judecătorilor în funcţii de execuţie, organizat în perioada mai - octombrie 2023, strict în ceea ce priveşte promovarea efectivă ta secţia penală a Tribunalului Alba, până la soluţionarea dosarului nr. x/2023 înregistrat pe rolul înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

În motivare, în esenţă, a arătat că prin Hotărârea nr. 3/14.06.2023 a Comisiei de organizare a concursului, s-a stabilit că reclamantul nu îndeplinea condiţiile de participare la concurs deoarece deţinea "gradul profesional de tribunal", hotărâre împotriva căreia a formulat contestaţie.

Prin Hotărârea nr. 1782/22.06.2023 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători, s-a respins contestaţia reclamantului împotriva Hotărârii nr. 3/14.06.2023 a Comisiei de organizare a concursului de promovare efectivă a judecătorilor în funcţii de execuţie care se desfăşoară în perioada mai - octombrie 2023.

A mai arătat că împotriva Hotărârii nr. 3/14.06.2023 a Comisiei de organizare a concursului de promovare efectivă a judecătorilor în funcţii de execuţie care se desfăşoară în perioada mai - octombrie 2023 a formulat contestaţie, în condiţiile art. 29 alin. (5) şi alin. (6) din Legea nr. 305/2022, aceasta fiind înregistrată sub dosar nr. x/2023 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

În ceea ce priveşte condiţiile de admisibilitate ale ordonanţei preşedinţiale prevăzute de art. 997 C. proc. civ. a arătat, în primă instanţă, cu referire la aparenţa dreptului că prin hotărârea nr. 1023/31.01.2022 a secţiei pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, urmare a promovării examenului desfăşurat în perioada decembrie 2021 - aprilie 2022, s-a hotărât promovarea sa pe loc în gradul profesional de tribunal.

Potrivit art. 462 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, judecătorii care obţineau gradul profesional pe loc nu aveau dreptul de a funcţiona efectiv la instanţa superioară fără promovarea efectivă, promovare care presupunea susţinerea unui nou concurs.

A considerat că, prin raportare art. 462 Legea nr. 303/2004 şi la art. 282 alin. (1) din Legea nr. 303/2022, respingerea cererii sale de înscriere la concurs contravine flagrant normei de tranziţie instituite de legiuitor pentru trecerea de la Legea nr. 303/2004 la Legea nr. 303/2022. Astfel, prin interpretarea dată normelor tranzitorii prevăzute de Legea nr. 303/2022 de către Direcţia Legislaţie, Documente şi Contencios/Direcţia Resurse Umane şi Organizare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii se omite faptul că, pe lângă gradul profesional, în condiţiile legii în vigoare la momentul obţinerii gradului, a dobândit dreptul de a participa la concursul de promovare efectivă. Or, normele tranzitorii nu pot fi interpretate în mod trunchiat, de maniera expusă în respectivul punct de vedere - dacă s-a recunoscut dreptul de transfer magistraţilor care au obţinut gradul pe loc, trebuie să se recunoască şi dreptul de a participa la concursul de promovare efectivă, drept obţinut în condiţiile legii (art. 462 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 - act normativ în vigoare la momentul obţinerii gradului pe loc). Ca atare, respingerea cererii de înscriere la concursul de promovare efectivă are drept consecinţă încălcarea normei tranzitorii cuprinse în teza finală a prevederilor art. 282 alin. (1) din Legea nr. 303/2022.

În ceea ce priveşte condiţia urgenţei măsurilor, a arătat că perioada de desfăşurare a concursului de promovare efectivă a judecătorilor în funcţii de execuţie este cuprinsă între data de 12.05.2023 - data publicării concursului şi 13.10.2023 - afişarea rezultatelor finale. Văzând practica anterioară a secţiei pentru judecători, se poate constata că se organizează o singură sesiune/an de promovare efectivă a judecătorilor.

Având în vedere faptul că în perioada 01.07 - 31.08.2023 este vacanţă judecătorească, precum şi încărcătura secţiei de contencios administrativ şi fiscal a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, se poate aprecia cu uşurinţă că acţiunea de fond urmează să primească termen de judecată, cel mai devreme, în luna septembrie- octombrie 2023. În aceste condiţii, chiar acceptând că acţiunea de fond va fi soluţionată la primul termen de judecată, la momentul respectiv ar fi deja parcurse majoritatea etapelor concursului şi, pronunţarea unei hotărâri de anulare a hotărârii nr. 1782/2023 a secţiei pentru judecători ar rămâne fără nici un efect practic în ceea ce îl priveşte.

Mai mult, la soluţionarea cererii, vă rog să aveţi în vedere jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la dreptul de acces la instanţă/efectivitatea acestui drept (art. 6 şi art. 13 din Convenţie) - dreptul de acces trebuie să fie unul efectiv. Or, în lipsa suspendării efectelor celor două hotărâri s-ar pierde tocmai efectivitatea dreptului reclamantului la soluţionarea situaţiei litigioase de către o instanţă.

Totodată, condiţia vremelniciei măsurilor ce se cer a fi dispuse este îndeplinită, fiind solicitate pentru o perioadă limitată, respectiv până la soluţionarea dosarului nr. x/2023 având ca obiect contestaţia formulată împotriva Hotărârii nr. 1782/22.06.2023 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători, respectiv împotriva Hotărârii nr. 3/14.06.2023 a Comisiei de organizare a concursului de promovare efectivă a judecătorilor în funcţii de execuţie care se desfăşoară în perioada mai - octombrie 2023.

Referitor la neprejudecarea fondului, a menţionat că petitele cererii de emitere a ordonanţei preşedinţiale vizează doar includerea reclamantului în procedura de evaluare ce se desfăşoară pe parcursul concursului, precum şi prorogarea validării rezultatelor acestuia, strict în ceea ce priveşte instanţa pentru care a optat la înscriere, până la soluţionarea acţiunii de fond în dosarul nr. x/2023.

Cu referire la admisibilitatea cererii de emitere a ordonanţei preşedinţiale din perspectiva posibilităţii de a solicita, în baza art. 14 - 15 din Legea nr. 554/2004, suspendarea efectelor actelor administrative a arătat că a învestit instanţa de judecată cu soluţionarea cererilor de suspendare ale Hotărârii nr. 1782/22.06.2023 a Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru Judecători prin care s-a respins definitiv contestaţia pe care am formulat-o împotriva Hotărârii nr. 3/14 06.2023 a Comisiei de organizare a concursului de promovare efectiva a judecătorilor în funcţii de execuţie, din perioada mai - octombrie 2023, până la soluţionarea definitivă a cauzei şi respectiv suspendarea Hotărârii nr. 3/14.06.2023 a Comisiei de organizare a concursului de promovare efectivă a judecătorilor în funcţii de execuţie, din perioada mai - octombrie 2023, până la soluţionarea definitivă a cauzei, cu consecinţa participării mele la concursul de promovare

A mai susţinut că prezenta cerere poate fi soluţionată în procedura prevăzută de art. 999 alin. (2) C. proc. civ., mai ales în condiţiile în care deja se află în desfăşurare procedura de evaluare în cadrul concursului.

În drept, a invocat disp. art. 997 şi urm. C. proc. civ. şi toate prevederile legale invocate în cuprinsul acţiunii

1.2. Apărările formulate în cauză

Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, pe cale de excepţie, ca inadmisibilă, iar pe fond, ca neîntemeiată.

Intimatul a susţinut, în esenţă, că netemeinicia pretenţiilor contestatorului din cauză se relevă cu precădere atât timp cât acesta a dobândit gradul de tribunal anterior intrării în vigoare a modificării legislative aduse de Legea nr. 303/2022, lege care, spre deosebire de reglementarea anterioară, nu mai prevede o promovare în două etape. Dimpotrivă, noua lege prevede o promovare efectivă care se realizează într-o singură etapă, respectiv obţinerea gradului profesional împreună cu dreptul de a funcţiona la instanţa superioară.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra cererii de ordonanţă preşedinţială

Examinând cererea de chemare în judecată prin prisma criticilor formulate de contestator, a apărărilor intimatului şi faţă de prevederile legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte va respinge acţiunea, apreciind că este neîntemeiată pentru considerentele prezentate în continuare.

În ceea ce priveşte excepţia de inadmisibilitate a cererii formulate pe cale de ordonanţă preşedinţială, Înalta Curte reţine că în practicaua şedinţei de judecată de la data de 15 septembrie 2023 aceste critici au fost calificate ca vizând fondul cererii de chemare în judecată, astfel că instanţa va proceda în continuare la analiza lor din această perspectivă.

Prin urmare, Înalta Curte constată că este învestită cu o cerere de întrerupere vremelnică a parcursului desfăşurării unui concurs de promovare în funcţia de judecător precum şi de suspendare a validării rezultatelor aceluiaşi concurs, formulată pe cale de ordonanţă preşedinţială.

În realitate, ceea ce contestatorul din prezenta cauză critică este încălcarea de către intimaţi a normelor de drept tranzitorii care reglementează materia dedusă judecăţii, respectiv instituţia promovării judecătorilor în funcţie de execuţie la instanţa superioară.

Poziţia procesuală a intimatului Consiliul Superior al Magistraturii exprimată în cuprinsul întâmpinării de la dosar este în sensul netemeiniciei pretenţiilor reclamante faţă de împrejurarea că solicitantul - contestator s-a înscris la un concurs de promovare care se derulează potrivit Legii nr. 303/2022, deşi avea grad de tribunal obţinut în temeiul vechii legi.

Înalta Curte, analizând cuprinsul înscrisurilor de la dosar, constată că solicitantul şi–a întemeiat cererea de chemare în judecată pe disp. Legii nr. 303/2004 şi respectiv ale Legii nr. 303/2022, realizând o interpretare sistematică a textului de lege de la art. 462 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 şi a art. 282 din Legea nr. 303/2022.

Acest raţionament este apreciat greşit de instanţă câtă vreme concursul la care contestatorul A. s-a înscris se derulează potrivit disp. legale ale Legii nr. 303/2022, respectiv art. 282 alin. (1) şi art. 284 alin. (3) care se interpretează în sensul că magistratul care deţine grad profesional de tribunal şi are posibilitatea a funcţiona la instanţa superioară, la data intrării în vigoare a legii noi, are un drept care poate fi valorificat prin instituţia transferului iar nu prin înscrierea la un nou concurs de promovare.

Din această perspectivă, Înalta Curte reţine că intimaţii, care au respins contestaţia promovată de contestator, nu au eludat dispoziţiile legale tranzitorii ce asigură trecerea de la vechea lege la reglementarea cea nouă, ci dimpotrivă, au respectat norma legală şi au recunoscut gradul profesional obţinut deja prin promovarea pe loc al contestatorului. Dacă s-ar considera altfel, respectiv în condiţiile în care contestatorul ar trebui să susţină un nou concurs de promovare aşa cum prevede legea cea nouă, care se organizează în noua reglementare într-o singură etapă, s-ar interpreta legea în sensul în care nu ar produce efecte juridice iar o astfel de conduită nu este permisă.

Pentru toate aceste considerente, concluzia finală care se desprinde atât din interpretarea vechii legi cât şi din dispoziţia tranzitorie care reglementează trecerea la noua lege, este în sensul că reclamantul care are deja obţinut gradul de tribunal în temeiul vechii legi îndeplineşte ambele condiţii cerute de legea în vigoare pentru a activa la instanţa superioară şi nu mai poate participa la procedura de promovare efectivă organizată în temeiul Legii nr. 303/2022 ci trebuie doar să solicite transferul la instanţa superioară.

În consecinţă, Înalta Curte reţine că în favoarea reclamantului nu există aparenţa de drept în raport de care apreciată că nu mai este necesară examinarea celorlalte condiţii de admitere a ordonanţei preşedinţiale prevăzute de dispoziţiile art. 997 C. proc. civ.

În acest context, faţă de argumentaţia anterior expusă, în temeiul art. 997 şi următoarele C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de chemare în judecată formulată de contestatorul A., pe calea ordonanţei preşedinţiale, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de contestatorul A., ca neîntemeiată.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 septembrie 2023.