Tardiness of fiscal objection via rapid courier and accessory liability dismissal under the principle of accessory following the principal

Şedinţa publică din data de 15 septembrie 2023

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara sub nr. x/2021 la data de 14.12.2021, reclamanta A. S.R.L., în faliment, prin lichidator judiciar B. a solicitat instanţei, în condiţiile art. 281 alin. (2) din Codul de procedură fiscală raportat la conţinutul art. 10 alin. (1) şi (3) fraza I şi la cel al art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, să dispună:

1. în contradictoriu cu pârâta de rang 1, anularea Raportului de inspecţie fiscală nr. x/01.04.2021, emis de pârâta de rang 1;

2. în contradictoriu cu pârâta de rang 1, anularea Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale principale aferente diferenţelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecţiei fiscale la persoane fizice, Decizie emisă sub nr. F-TMJ.52/01.04.2021, de autoritatea publică pârâtă de rang 1;

3. în contradictoriu cu pârâta de rang 1, anularea Deciziei referitoare la obligaţiile de plată accesorii, Decizie emisă sub nr. x/05.04.2021 de autoritatea publică pârâtă de rang 1;

4. în contradictoriu cu pârâta de rang 2, anularea Deciziei nr. 176/09.06.2021 privind soluţionarea contestaţiei formulată de A. S.R.L - în faliment, înregistrată la Agenţia Naţionala de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, sub nr. A-SLP x/07.06.2021, Decizie emisă de autoritatea publică pârâtă de rang 2;

5. în contradictoriu cu pârâta de rang 2, obligarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor la soluţionarea pe fond a contestaţiei promovate de subscrisă împotriva Raportului de inspecţie fiscală nr. x/01.04.2021, a Deciziei de impunere cu nr. F-TMJ52/01.04.2021 şi a Deciziei referitoare la obligaţiile de plată accesorii cu nr. 411/05.04.2021, toate emise de pârâta de rang 1, în sensul:

a) primordial, al admiterii acestei contestaţii, a anulării Raportului de inspecţie fiscală nr. x_134/01.04.2021, a Deciziei de impunere cu nr. x/01.04.2021 şi a Deciziei referitoare la obligaţiile de plată accesorii cu nr. 411/05.04.2021, toate emise de pârâta de rang 1 şi a obligării Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Timiş - Activitatea de inspecţie fiscală la refacerea controlului fiscal al subscrisei reclamante, pentru perioada cuprinsă între 01.01.2016 şi 31.12.2020, cu luarea în considerare a tuturor înscrisurilor şi a documentelor cu relevanţă financiar-contabila, pe care subscrisa le poate pune la dispoziţia mai sus arătatei autorităţi;

b) în subsidiar, al admiterii acestei contestaţii, a anulării Raportului de inspecţie fiscală nr. x/01.04.2021, a Deciziei de impunere cu nr. x/01.04.2021 şi a Deciziei referitoare la obligaţiile de plată accesorii, emisă sub nr. x/05.04.2021, toate emise de pârâta de rang 1 şi, implicit, a anulării tuturor obligaţiilor fiscale menţionate în cuprinsul acestor din urmă două Decizii.

1.2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 212 de la data de 28 aprilie 2022, Curtea de Apel Timişoara – secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor.

A dispus anularea Deciziei nr. 176/09.06.2021 privind soluţionarea contestaţiei, emisă de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, şi a obligat această pârâtă la soluţionarea pe fond a contestaţiei formulate de reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr. x/01.04.2021, a raportului de inspecţie fiscală nr. x/01.04.2021 şi a Deciziei referitoare la obligaţiile de plată accesorii cu nr. 411/05.04.3032, emise de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş.

A respins, în rest, acţiunea.

1.3 Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, în termenul legal, au declarat recurs pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cu solicitarea de admitere a căii de atac, casarea sentinţei civile atacate, iar pe fondul cauzei, respingerea cererii de chemare în judecată.

Recursul pârâtei Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi al pârâtei Direcţia Generală Regionale A Finanţelor Publice Timişoara - Administraţia Judeţeană A Finanţelor Publice Timiş au un conţinut identic din perspectiva criticilor formulate, subsumate motivului de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel că acestea vor fi analizate împreună.

Ca o chestiune prealabila, ambele recurente au solicitat introducerea în cauză a Ministerului Finanţelor în temeiul art. 272 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, astfel cum a fost modificata si completata prin Legea nr. 295/2020, şi al articolului unic din O.U.G. nr. 51/2021, faţă de împrejurarea că activitatea de soluţionare a contestaţiilor a fost preluată de minister de la Direcţia de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

Pe fondul cauzei, au solicitat admiterea recursului deoarece instanţa de fond in mod greşit a interpretat si a aplicat dispoziţiile art. 75, art. 270 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală coroborate cu cele ale art. 181 alin. (1) pct. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. si ale pct. 3.7 din OPANAF nr. 3741/2015 privind aprobarea Instrucţiunilor pentru aplicarea titlului VIII din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Contrar reţinerilor instanţei de fond conform cărora reclamanta a depus contestaţia administrativa la un serviciu de curierat rapid in data de 14.04.2021, deci înăuntrul termenului prevăzut de lege pentru formularea contestaţiei, scrisoarea fiind predata destinatarului in data de 17.05.2021, conform Statusului livrării, recurentele au precizat că din documentele aflate la dosarul cauzei, precum si din adresa organului fiscal emitent al actului administrativ contestat reiese faptul ca societatea a depus contestaţia direct la AJFP Timiş, nefiind identificate elemente care sa ateste transmiterea prin posta sau o alta modalitate de transmitere.

A. S.R.L. a formulat contestaţie împotriva Deciziei de impunere nr. x/01.04.2021 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/01.04.2021 la data de 18.05.2021, aşa cum rezultă din ştampila Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Timiş aplicata pe originalul contestaţiei.

Data fiind situaţia de fapt, recurentele au susţinut că în speţa sunt aplicabile prevederile art. 270 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală în vigoare la data emiterii şi comunicării titlului de creanţă potrivit cărora contestaţia se depune în termen de 45 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal, sub sancţiunea decăderii.

In plus, potrivit prevederilor art. 75 din acelaşi act normativ "Termenele de orice fel privind exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor prevăzute de Codul fiscal, de prezentul cod, precum şi de alte dispoziţii legale aplicabile în materie, dacă legislaţia fiscală nu dispune altfel, se calculează potrivit dispoziţiilor C. proc. civ., republicat.", care se coroborează cu prevederile art. 181 alin. (1) pct. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Astfel, au arătat recurentele că termenul de depunere a contestaţiei prevăzut de Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală are caracter imperativ şi începe să curgă de la data la care comunicarea actului administrativ fiscal contestat se consideră îndeplinită, respectiv de la data de 01.04.2021, termenul fiind împlinit în data de 17.05.2021.

Or, neexercitarea căii de atac în termenul legal atrage decăderea astfel încât reclamanta A. S.R.L. a pierdut dreptul procedural ca urmare a neexercitării sale în interiorul termenului statornicit de lege, reţinându-se totodată şi faptul că speţei îi sunt aplicabile şi prevederile art. 185 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. care stipulează:

Referitor la accesoriile în sumă totală de 7.934.808 RON, reprezentând dobânzi, penalităţi de întârziere şi penalităţi de nedeclarare, aceeaşi recurentă a precizat că prin Decizia referitoare la obligaţiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere nr. 411/05.04.2021, organele fiscale din cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Timiş au calculat pentru neachitarea la termenul de scadenţă a obligaţiilor fiscale principale individualizate prin Decizia de impunere nr. x/01.04.2021, accesorii în cuantum de 1.586.963 RON.

De asemenea, prin Decizia referitoare la obligaţiile fiscale accesorii reprezentând penalităţi de nedeclarare nr. 411/05.04.2021, organele fiscale din cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Timiş, în temeiul art. 98 lit. c) şi art. 181 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, pentru neachitarea la termenul de scadenţă a obligaţiilor fiscale principale, au calculat penalităţi de nedeclarare pentru obligaţii fiscale principale nedeclarate şi stabilite de organul de inspecţie fiscală prin Decizia de impunere nr. x/01.04.2021 în sumă de 6.347.845 RON.

Documentul prin care s-au individualizat sumele de plată îl reprezintă Decizia de impunere nr. x/01.04.2021, astfel cum este prezentat în anexele la deciziile de calcul accesorii mai sus menţionate.

A. S.R.L., prin contestaţia formulată, deşi a înţeles să conteste Decizia referitoare la obligaţiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere nr. 411/05.04.2021 şi Decizia referitoare la obligaţiile fiscale accesorii reprezentând penalităţi de nedeclarare nr. 411/05.04.2021 nu a adus argumente, nu a depus niciun document şi nu a invocat niciun temei legal în susţinerea propriei cauze prin care să infirme constatările organelor de inspecţie fiscală, referitoare la suma de 7.934.808 RON reprezentând accesorii.

În drept, sunt incidente dispoziţiile art. 269 alin. (1) lit. c) şi Lit. d) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală potrivit cărora contestaţia se formulează în scris şi va cuprinde motivele de fapt şi de drept precum si dovezile pe care se întemeiază.

Totodată, recurentele au precizat că în cauză sunt incidente şi prevederile pct. 11.1 lit. b) din OPANAF nr. 3741/2015 privind aprobarea Instrucţiunilor pentru aplicarea titlului VIII din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală unde se arata expres "Contestaţia poate fi respinsă ca: [...]b) nemotivată, în situaţia în care contestatorul nu prezintă argumente de fapt şi de drept în susţinerea contestaţiei".

În plus, in conformitate cu prevederile pct. 2.5 din acelaşi act normativ organul de soluţionare competent nu se poate substitui contestatorului cu privire la motivele de fapt şi de drept pentru care a contestat actul administrativ fiscal respectiv.

Incidente speţei sunt şi prevederile art. 276 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală care stipulează "(1) în soluţionarea contestaţiei organul competent verifică motivele de fapt şi de drept care au stat la baza emiterii actului administrativ fiscal. Analiza contestaţiei se face în raport cu susţinerile părţilor, cu dispoziţiile legale invocate de acestea şi cu documentele existente la dosarul cauzei. Soluţionarea contestaţiei se face în limitele sesizării."

Sarcina probei nu implică un drept al societăţii ci un imperativ al interesului personal al aceluia care invocă o pretenţie în cadrul căii administrative de atac, neprobarea cererii afirmate determinând respingerea contestaţiei.

Întrucât societatea nu a depus documente, nu a adus argumente şi nu a invocat temeiuri de drept în susţinerea propriei cauze, cu privire la perioada de calcul, cota aplicată şi numărul de zile, in mod corect s-a avut in vedere că organul de soluţionare a contestaţiei nu se poate investi pe fondul cauzei pentru acest capăt de cerere.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 488 pct. 8 si urm. C. proc. civ., au solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei civile recurate cu consecinţa respingerii acţiunii formulate de A. S.R.L., ca neîntemeiată.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimata – reclamantă A. S.R.L. a depus întâmpinare la recursul promovat de recurentele – pârâte, prin care a solicitat respingerea cererilor de recurs, cu menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei civile atacate în cauza de faţă, aceasta fiind dată cu aplicarea dispoziţiilor legale incidente cauzei.

2.1. Procedura de soluţionare a recursului

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi al Direcţia Generală Regională A Finanţelor Publice Timişoara - Administraţia Judeţeană A Finanţelor Publice Timiş, pentru următoarele considerente sunt nefondate şi urmează a fi respinse ca atare pentru considerentele ce vor fi expuse în paragrafele de mai jos.

Prin Decizia de impunere nr. x/01.04.2021, emisă de AJFP Timiş în baza Raportului de inspecţie fiscală nr. x/01.04.2021, s-au stabilit în sarcina societăţii reclamante obligaţii fiscale principale, aferente diferenţelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecţiei fiscale, în cuantum de: 100.043 RON - impozit pe profit; 92.144 RON - impozit specific; 8.348.172 RON -TVA.

Prin Decizia de calcul accesorii cu nr. 411/05.04.2021, au fost stabilite în sarcina reclamantei următoarele obligaţii fiscale accesorii: 1.586.963 RON - dobânzi şi penalităţi; 6.347.845 RON - penalităţi de nedeclarare.

Intimata - reclamanta a formulat contestaţie administrativă împotriva raportului de inspecţie fiscală şi a celor două decizii, solicitând anularea acestora.

Prin Decizia nr. 176/09.06.2021 privind soluţionarea contestaţiei formulată de A. S.R.L - în faliment, Agenţia Naţionala de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor a respins, ca tardiv formulată, contestaţia formulată de reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr. x/01.04.2021 şi ca nemotivată contestaţia formulată împotriva Deciziei de calcul accesorii nr. 411/05.04.2021.

Pe calea prezentului demers procesual, reclamanta A. S.R.L - în faliment a atacat soluţia de respingere a contestaţiei administrative cu privire la cele două decizii fiscale, iar prima instanţă de judecată a admis în parte cererea de chemare în judecată reţinând că nu se confirmă tardivitatea depunerii contestaţiei administrative împotriva Deciziei de impunere nr. x/01.04.2021, iar cererea de anulare a accesoriilor calculate de organul fiscal nu este nemotivată dat fiind temeiul de drept invocat de reclamantă de la art. 50 Codul de procedură fiscală .

Organele fiscale pârâte au atacat cu recurs, întemeiat pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sentinţa civilă de la fondul cauzei, criticând această soluţie din perspectiva interpretării şi aplicării greşite a normelor de drept material.

Înalta Curte, pornind la analiza primului set de critici formulate de recurentele – pârâte care are în vedere tardivitatea depunerii contestaţiei împotriva Deciziei de impunere nr. x/01.04.2021 în procedura administrativă din faţa autorităţii fiscale, apreciază că acest motiv de nelegalitate este neîntemeiat.

Din punct de vedere al normelor de drept incidente, instanţa de control judiciar identifică următoarele prevederi legale:

Art. 270 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, (1) Contestaţia se depune în termen de 45 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal, sub sancţiunea decăderii.

Art. 181 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. când termenul se socoteşte pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlineşte.

Art. 183 alin. (1) C. proc. civ. prevede că Actul de procedură, depus înăuntrul termenului prevăzut de lege prin scrisoare recomandată la oficiul poştal sau depus la un serviciu de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare ori trimis prin fax sau e-mail, este socotit a fi făcut în termen.

Din analiza înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, Înalta Curte reţine că Decizia de impunere nr. x/01.04.2021 a fost comunicată intimatei – reclamante la data de 01.04.2021, iar termenul de contestare, de 45 de zile prevăzut de lege a început să curgă la data de 02.04.2021 şi s-a împlinit la data de 17.04.2020.

Reclamanta a depus contestaţia administrativă la un serviciu de curierat rapid la data de 14.04.2021- dosar fond, deci înăuntrul termenului prevăzut de lege pentru formularea contestaţiei, scrisoarea fiind predată destinatarului la data de 17.05.2021, conform Statusului livrării – dosar fond.

În consecinţă, în raport aspectele anterior reţinute şi prin raportare la normele legale citate, Curtea constată soluţia de respingere a contestaţiei formulate împotriva deciziei de impunere, ca tardivă, este nelegală, contestaţia administrativă fiind depusă la organul fiscal în interiorul termenului de 45 de zile prevăzut de lege.

În continuare, analizând cererea de recurs prin prisma celui de-al doilea set de critici prin care s-a menţionat că sentinţa civilă de la fond este nelegală deoarece prima instanţă a respins ca nemotivată contestaţia formulată împotriva deciziei de calcul a accesoriilor, Înalta Curte apreciază că şi acest motiv de nelegalitate este neîntemeiat.

Astfel, regula anulării actelor administrativ - fiscale subsecvente, în cazul anulării actului principal prin care s-au stabilit creanţe fiscale, este consfinţită de art. 50 Codul de procedură fiscală, conform căruia:

(1) Actul administrativ fiscal poate fi anulat, desfiinţat sau modificat de către organul fiscal competent în condiţiile prezentului cod.

(2) Anularea ori desfiinţarea totală sau parţială, cu titlu definitiv, potrivit legii, a actelor administrative fiscale prin care s-au stabilit creanţe fiscale principale atrage anularea, desfiinţarea sau modificarea, totală sau parţială, atât a actelor administrative fiscale prin care s-au stabilit creanţe fiscale accesorii aferente creanţelor fiscale principale individualizate în actele administrative fiscale anulate, desfiinţate ori modificate, cât şi a actelor administrative fiscale subsecvente emise în baza actelor administrative fiscale anulate, desfiinţate sau modificate, chiar dacă actele administrative fiscale prin care s-au stabilit creanţe fiscale accesorii sau actele administrative fiscale subsecvente au rămas definitive în sistemul căilor administrative de atac sau judiciare ori nu au fost contestate. În acest caz, organul fiscal emitent, din oficiu sau la cererea contribuabilului/plătitorului, emite un nou act administrativ fiscal, prin care desfiinţează sau modifică în mod corespunzător actele administrative fiscale prin care s-au stabilit creanţe fiscale accesorii sau actele administrative fiscale subsecvente.

(3) Dispoziţiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător şi în cazul actelor administrative fiscale prevăzute la art. 49 alin. (3), inclusiv cele transmise spre administrare organelor fiscale centrale, rămase definitive în sistemul căilor administrative de atac sau judiciare. În acest caz, organul fiscal, din oficiu sau la cererea contribuabilului/plătitorului, emite decizie de anulare.

Având în vedere soluţia de respingere ca tardivă a contestaţiei formulate împotriva deciziei de impunere de către organul fiscal, decizia de respingere a contestaţiei formulate împotriva actului administrativ de stabilire a accesoriilor la debitul principal apare a fi, de asemenea, greşită, deoarece acesta s-a întemeiat pe motivul de anulare accesorium sequitur principale pe care organul fiscal îl putea analiza chiar şi din oficiu şi să pronunţe anularea debitului accesoriu ca urmare a anulării debitului principal.

În acest context, organul fiscal nu putea să respingă ca nemotivată cererea de anulare a debitului accesoriu deoarece motivele care fundamentau cererea de anulare a debitului principal sunt aceleaşi şi pentru anularea accesoriilor dată fiind relaţia de interdependenţă între sumele reprezentând creanţe fiscale principale şi creanţe accesorii.

În ceea ce priveşte susţinerea din recurs a pârâtei Agenţia Naţională de Administrare Fiscală în sensul că activitatea de soluţionare a contestaţiilor a fost preluată de Ministerul Finanţelor iar, dacă sentinţa civilă de la fond ar fi menţinută şi autoritatea ar fi obligată la soluţionarea contestaţiei, nu s-ar putea pune în executare hotărârea de fond, Înalta Curte apreciază că aceasta este o chestiune administrativă de organizare internă a structurilor din cadrul organelor fiscale şi iar nu o critică validă care să poată să fundamenteze cererea de recurs din perspectiva motivului de casare invocat.

În aceste condiţii, Înalta Curte va menţine soluţia pronunţată de prima instanţă de judecată ca fiind legală şi temeinică, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei criticate din perspectiva criticilor expuse în declaraţiile de recurs.

2.2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală/Ministerul Finanţelor - Structura Specializată de Soluţionare a Contestaţiilor şi de recurenta – pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş în nume propriu şi în reprezentarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurenta – pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală/Ministerul Finanţelor - Structura Specializată de Soluţionare a Contestaţiilor şi de recurenta – pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş în nume propriu şi în reprezentarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor împotriva sentinţei civile nr. 212 din 28 aprilie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara – secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 septembrie 2023.