Use of expired royalty reserves for operational expenses: statutory limits on collective management funds and administrative compliance in control procedures

Şedinţa publică din data de 15 septembrie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrata pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la 06.10.2020, precizata la 09.06.2021, reclamanta Uniunea Producătorilor de Film si Audiovizual din Romania – Asociaţia Română de Gestiune a Operelor din Audiovizual a solicitat, în contradictoriu cu paratul Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, anularea Deciziei nr. 96/28.07.2020 a Directorului General al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecata.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2012 de la data de 22.12.2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins cererea de chemare in judecata formulată de către reclamanta UNIUNEA PRODUCĂTORILOR DE FILM ŞI AUDIOVIZUAL DIN ROMÂNIA - ASOCIAŢIA ROMÂNĂ DE GESTIUNE A OPERELOR DIN AUDIOVIZUAL, în contradictoriu cu pârâtul OFICIUL ROMÂN PENTRU DREPTURILE DE AUTOR, astfel cum a fost precizata, ca neîntemeiata.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 2012 de la data de 22.12.2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta UNIUNEA PRODUCĂTORILOR DE FILM ŞI AUDIOVIZUAL DIN ROMÂNIA - ASOCIAŢIA ROMÂNĂ DE GESTIUNE A OPERELOR DIN AUDIOVIZUAL a formulat cerere de recurs întemeiată pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea căii de atac, casarea sentinţei civile atacate, iar pe fondul cauzei, admiterea cererii de chemare în judecată.

În esenţă, în motivare, o primă critică invocată de recurenta – reclamantă are în vedere interpretarea şi aplicarea greşită a art. 183 alin. (3) si (4) şi art. 184 alin. (1) si (2) din Legea nr. 8/1996 republicată.

Intimatul-pârât nu a inclus în procesul-verbal de control nr. x/14.07.2020, în baza căruia a fost emisă Decizia contestată, observaţiile pe care UPFAR ARGOA le-a formulat. Obligativitatea consemnării acestor observaţii în procesul-verbal este prevăzută în mod expres de alin. (3) al art. 183 din Legea nr. 8/1996, modificată şi republicată, aplicabilă în perioada în litigiu.

Această faptă a intimatului-pârât a fost reţinută si de către instanţa de fond, care a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată, cu motivarea că intimatul-pârât a respectat dispoziţiile legale anterior menţionate întrucât acesta ar fi avut în vedere, la momentul emiterii actului administrativ şi observaţiile UPFAR ARGOA, chiar dacă nu au fost consemnate în procesul-verbal de control.

Hotărârea recurată este dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a alin. (3) al art. 183 din Legea nr. 8/1996 întrucât prima instanţă nu a coroborat acesta normă juridică cu dispoziţiile alin. (4) al art. 183 şi cu cele ale alin. (1) si (2) ale art. 184 din acelaşi act normativ.

Procedând astfel, instanţa de fond a interpretat a reţinut în mod nelegal că acest text normativ ar permite intimatului - pârât să nu includă în procesul-verbal de control observaţiile pe care le primeşte de la reprezentantul organismului de gestiune colectivă, dacă le are în vedere la momentul emiterii deciziei de intrare în legalitate.

Decizia contestata dispune prin art. 3 comunicarea procesului-verbal de control, neconform cu legea, către adunarea generală a membrilor UPFAR ARGOA, pentru a-1 dezbate în prima şedinţa ordinară, conform alin. (4) al art. 183 din Legea nr. 8/1996, fiind obligată să prezinte adunării generale a membrilor săi un proces-verbal întocmit cu încălcarea legii, care nu cuprindea şi observaţiilor formulate, iar pe baza acestuia a adoptat o hotărâre de aprobare a punerii în executare a Deciziei contestate.

Hotărârea recurată este dată şi cu încălcarea alin. (2) al art. 184 din Lege, care dispune că, "(2) Măsurile dispuse conform alin, fi) trebuie să fie clare, precise şi cu indicarea temeiului legal pe care se bazează."

În speţă, nici hotărârea recurată şi nici Decizia contestată nu indica temeiul legal al comunicării către adunarea generală a membrilor UPFAR ARGOA a altui proces-verbal decât cel în forma pe care o prevede alin. (3) al art. 183 din Lega nr. 8/1996, respectiv a unui proces-verbal care nu cuprinde un element care este indicat in mod expres de legiuitor, respectiv observaţiile formulate la acesta.

Instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală atunci când a reţinut că Decizia poate fi emisă şi în temeiul unui proces-verbal care nu a inclus şi observaţiile reprezentantului organismului de gestiune colectivă, care dispune comunicarea procesului-verbal nelegal către adunarea generală a membrilor organismului de gestiune colectivă, pentru a-l dezbate.

Hotărârea este data cu încălcarea art. 227 şi art. 228 din C. civ. şi a art. 33 coroborat cu art. 23 şi art. 7 alin. (2) Ut. c) din O.G. nr. 26/2000, cu privire la asociaţii si fundaţii, cu modificările ulterioare, raportat şi la alin. (1) al art. 151 din Legea nr. 8/1996.

În cea ce priveşte dreptul persoanei juridice la un sediu şi cerinţa legală imperativă a unui sediu pentru desfăşurarea activităţii sunt incidente dispoziţiile C. civ., cele ale O.G. nr. 26/2000 dar si lit. g) a alin. (1) al art. 92 din Codul de procedură fiscală.

Hotărârea recurată încalcă art. 227 din C. civ., care face parte din Capitolul IV "Identificarea persoanei juridice", coroborat cu art. 228 din C. civ. şi cu lit. g) a alin. (1) al art. 92 din Codul de procedură fiscală.

Din interpretarea logică a celor două norme juridice rezultă fără echivoc faptul că asociaţia îşi poate atinge obiectivele statutare numai dacă este constituită si funcţionează legal, ceea ce implică printre altele si cerinţa dobândirii dreptului de folosinţă asupra sediului.

Per a contrario, atingerea obiectivelor statutare nu poate fi realizată de o persoană juridica inactivă, respectiv de către asociaţia căreia îi lipseşte sediul, element legal şi obligatoriu de identificare a acesteia.

In speţă, spaţiul din Bucureşti, str. x, Sectorul 1 este sediul UPFAR ARGOA, sediu ce a fost stabilit cu aprobarea Adunării Generale a membrilor UPFAR ARGOA si este înregistrat in Registrul asociaţiilor si fundaţiilor, potrivit dispoziţiilor O.G. nr. 26/2000, pe baza modificărilor statutare, realizate cu avizul prealabil al Oficiului Roman pentru Drepturile de Autor.

Rezultă aşadar că este nelegală, hotărârea instanţei de fond, întrucât este întemeiată pe considerentul că asigurarea folosinţei sediului nu ar contribui în mod concret la atingerea obiectivelor statutare ale asociaţiei.

Hotărârea recurată este data cu încălcarea art. 150 alin. (1) şi cu interpretarea si aplicarea greşită a alin. (2) al art. 151 si a literei a) şi a) alin. (1) al art. 162 din Lege.

Instanţa de fond a respins cererea de chemare în judecată ca, neîntemeiată reţinând că nu ar exista vreo hotărâre a Adunării generale a membrilor UPFAR ARGOA care să aprobe utilizarea sumelor mai sus menţionate pentru asigurarea folosinţei sediului social.

Niciunul dinte textele legale reţinute de instanţa de fond nu prevăd vreo formula solemna, care ar trebui sa fie folosită în textul hotărârii adunării generale a membrilor asociaţiei atunci când aproba cheltuielile sale ori schimbarea sediului social.

În speţă, pe de o parte, a fost aprobată în mod expres utilizarea sumei de bani pentru destinaţiile menţionate la art. 28.4. si 29.1 din Statutul recurentei, în acest sens fiind Hotărârea nr. 9/31.05.2019. Art. 28.4 din Statul UPFAR ARGOA se refera la închirierea de bunuri imobile pentru atingerea, în general, a obiectivelor UPFAR ARGOA şi nu doar la atingerea obiectivelor de sprijinire a producătorilor ce ii sunt membri ori pentru realizarea de către aceştia de producţii proprii, aspect care rezulta şi din utilizarea sintagmei "inclusiv".

Or, asigurarea sediului, folosinţei acestuia, reprezintă o condiţie legală esenţială pentru constituirea şi pentru atingerea obiectivelor asociaţiei, fără de care asociaţia nu poate fi activă.

În plus, tot Adunarea Generală a membrilor UPFAR ARGOA a aprobat pentru anul 2019 situaţiile financiare anuale, rapoartele anuale, darea de seama anuală şi acoperirea deficitului din sumele prescrise, aşa cum rezultă din Hotărârile nr. 3/24.04.2020, nr. 2/24.04.2020, nr. 2/14.08.2020 si nr. 3/14.08:2020.

Prin toate aceste hotărâri membri UPFAR ARGOA au aprobat, atât direct cât si indirect, atât utilizarea sumelor de bani cât si operaţiunile în sine, de utilizare a acestora respectiv de închiriere şi amenajare a spaţiului si de schimbare a sediului social, realizate prin plata sumelor de bani mai sus menţionate.

Hotărârea recurată este dată şi cu încălcarea art. 4 si art. 6 alin. (2) lit. b) şi alin. (3) lit. b) din O.G. nr. 26/2000 privind asociaţiile şi fundaţiile, cu modificările ulterioare, întrucât s-a reţinut fără temei legal că asigurarea unuia dintre elementul de identificare a asociaţiei, sediul, nu ar corespunde interesului comun al membrilor UPFAR ARGOA, in condiţiile in care în absenţa dreptului de folosinţă al acestuia asociaţia devine inactivă.

In concluzie, in condiţiile in care nu există normă juridică ce ar impune o formulă solemna pentru aprobarea de către adunarea generala a asociaţiei a unor operaţiuni precum cele în litigiu, hotărârea recurată este nelegală întrucât aprobările date de Adunarea Generală potrivit celor mai sus menţionate produc efecte juridice prevăzute de alin. (1) al art. 23 din O.G. nr. 26/2000 cu modificările ulterioare.

Instanţa de fond a interpretat greşit şi alin. (2) la art. 184 din Legea nr. 8/1996, textul actului administrativ contestat nu satisface cerinţele acestei norme juridice întrucât cele doua texte legale invocate drept temei al emiterii acestuia au mai multe teze şi prevăd mai multe categorii de obligaţii în sarcina organismelor de gestiune colectivă.

Intimata pârâta avea obligaţia să indice în mod expres care dintre multiplele teze ale fiecăreia dintre normelor juridice invocate in decizie constituie temeiul legal al fiecărei măsuri pe care a dispus-o.

Indicarea drept temei a unor dispoziţii legale care cuprind mai multe teze, mai multe obligaţii, fără a indica dacă actul administrativ se întemeiază pe toate aceste teze sau ipoteze ori numai pe unele dintre ele, constituie un viciu grav al actului administrativ.

O astfel de încălcare a normei de ordine publică, expresă şi imperativă este sancţionată cu nulitatea actului administrativ, vătămarea fiind în acest caz una prezumată.

A mai precizat că se relevă lipsa motivării în drept a sentinţei recurate, cu indicarea temeiurilor de drept care au stat la baza formării convingerii instanţei de fond cu precizarea că observaţiile nu au fost incluse în procesul-verbal de control, chiar dacă au fost analizate de autoritatea publică la emiterea deciziei, (motiv de recurs prevăzut de punctul 6 al alin. (1) al art. 488 din C. proc. civ.).

În drept, a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 483 si urm. din C. proc. civ., art. 1, art. 2, art. 8 si urm. şi art. 20 si urm. din Legea 554/2004, a contenciosului administrativ, pe cele ale art. 227 si 228 din C. civ. precum şi pe normele de drept invocate în cuprinsul cererii.

4. Apărările formulate în recurs

În cauză s-a formulat întâmpinare de către intimatul-pârât Oficiul Român pentru Drepturile de Autor care a solicitat respingerea recursului şi menţinerea sentinţei recurate ca fiind temeinică şi legală.

În esenţă, a susţinut că, în mod corect, instanţa de fond a interpretat şi a aplicat normele de drept material incidente în cauză astfel că sentinţa civilă este la adăpost de criticile expuse în calea de atac a recursului.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 30.08.2022, s-a fixat termen de judecată la data de 15.09.2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi raportat la prevederile legale din materia supusă verificării, Înalta Curte reţine că recursul este nefondat, în considerarea celor în continuare arătate.

1. Cu titlu preliminar, instanţa de control judiciar constată că recurenta-reclamantă nu a formulat argumente de ordin critic care să se circumscrie prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., incidente atunci când hotărârea este nemotivată, conţine considerente contradictorii sau străine de natura cauzei. În acest sens, recurenta – reclamantă în cadrul unui paragraf al căii de atac a indicat faptul că unul din argumentele expuse de prima instanţă în motivare nu este întemeiat în drept, motiv pentru care Înalta Curte constată că acest caz de casare a fost invocat pur formal şi urmează a fi respins ca atare.

2. Argumente de fapt şi de drept relevante

Prin Decizia nr. 96/28.07.2020 emisa de paratul Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor, s-a stabilit ca in termen de 3 luni, reclamanta Uniunea Producătorilor de Film si Audiovizual din Romania – Asociaţia Română de Gestiune a Operelor din Audiovizual, organism de gestiune colectiva, sa recupereze suma de 1.649.471,45 RON reprezentând cheltuieli de funcţionare, utilizata în anul 2019 din " Fondul special al veniturilor provenite din sume prescrise, repartizat, notificate si nerevendicate in termenul legal de 3 ani", cu încălcarea dispoziţiilor art. 151 alin. (2) şi art. 162 lit. a) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, republicată, modificată şi completată, coroborate cu prevederile statutare ale art. 28.4, art. 28,3,1, art. 32 lit. v) şi lit. C. civ.), pentru acoperirea următoarelor activităţi: amenajare punct de lucru A. nr. 17 et. 1 - 70.207,04 RON; asistenţă juridică proiecte - 21.471,70 RON; închiriere punct de lucru A. - 1.557.792,71 RON si sa aprobe modul de utilizare şi destinaţia sumei de 1.649.471,45 RON prin hotărâre a Adunării Generale a UPFAR ARGOA, conform dispoziţiilor art. 151 alin. (2) si art. 162 lit. a) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, republicată, modificată şi completată, coroborate cu prevederile statutare ale art. 32 lit. v) si C. civ.).

Prin plângerea prealabilă înregistrată la pârât sub nr. x/12.08.2020, reclamanta a solicitat revocarea Deciziei ORDA nr. 96/28.07.2020.

Pârâta a respins plângerea prealabilă şi a menţinut Decizia ORDA nr. 96/28.07.2020, aşa rezultă din adresa pârâtei cu nr. x/19.08.2020.

Împotriva deciziei ORDA a formulat cerere de chemare în judecată reclamanta UNFAR iar Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa recurată, a respins cererea acesteia, ca neîntemeiată.

Reclamanta Uniunea Producătorilor de Film si Audiovizual din Romania – Asociaţia Romana de Gestiune a Operelor din Audiovizual a criticat soluţia primei instanţe prin prisma greşitei aplicări a normelor de drept material.

Înalta Curte constată că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 183 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 8/1996.

Aşadar, în mod corect a reţinut prima instanţă de judecată faptul că intimatul – pârât a comunicat procesul-verbal de control recurentei – reclamante cu menţiunea de a depune observaţii în raport de conţinutul acestuia, recurenta – reclamantă a formulat şi a transmis observaţii ORDA iar acestea au fost avute în vedere de intimat şi reluate in Referatul Direcţiei Registre si Gestiune Colectiva nr. RGII/3222/24.07.2020, care a stat la baza emiterii Deciziei nr. 96/28.07.2020, menţionat in preambulul actului administrativ contestat.

Prin urmare, deşi au fost primite, respectivele observaţii au fost analizate şi au fost apreciate ca fiind lipsite de susţinere de către ORDA.

Mai mult decât atât, ad absurdum, chiar dacă s-ar lua în considerare alegaţia recurentei, Înalta Curte nu reuşeşte să identifice vătămarea care i s-ar fi produs părţii în condiţiile în care punctul său de vedere a fost primit dar a fost invalidat de ORDA, existând posibilitatea pentru aceasta de a ataca actele administrative finale, respectiv Decizia nr. 96/28.07.2020, pe cale judiciară, cu respectarea dreptului la apărare.

Pentru aceste motive, critica expusă în cadrul recursului nu se confirmă, Înalta Curte apreciind că prima instanţă nu a interpretat eronat dispoziţia legală anterior amintită.

În ceea ce priveşte cea de-a doua critică din recurs relativă la încălcarea dispoziţiilor art. 227 şi art. 228 C. civ.. coroborat cu art. 23 şi art. 7 alin. (12) lit. c) din O.G. nr. 26/2000, Înalta Curte reţine că nici aceasta nu se confirmă în cauză deoarece, aşa cum a constatat şi instanţa de fond, actul administrativ contestat nu încalcă in niciun mod dreptul recurentei – reclamante la un sediu, aceasta nefiind împiedicata în exercitarea drepturilor legale ca urmare a emiterii Deciziei nr. 96/28.07.2020, întrucât raportul juridic dedus judecaţii este unul de drept administrativ si produce efecte juridice numai între părţile litigante.

Relativ la critica recurentei în sensul că sentinţa civilă de la fond este dată cu încălcarea art. 150 alin. (1) şi (2), art. 151 lit. a) şi art. 162 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, instanţa de control judiciar, verificând cuprinsul hotărârii de la fondul cauzei constată că, prin Hotărârea nr. 9/31.05.2019, Adunarea Generala Extraordinara a UPFAR ARGOA a aprobat utilizarea sumei de 5.569.817,63 RON, din Fondul special al veniturilor provenite din sume prescrise, repartizate, notificate si nerevendicate in termenul de 3 ani, numai pentru realizarea destinaţiilor prevăzute la art. 28.4 din Statut. Aşadar, Înalta Curte constată că în mod corect a reţinut prima instanţă că reclamanta nu avea dreptul sa utilizeze în anul 2019 o parte din aceasta suma, mai exact suma de 1.649.471,45 RON, pentru plata unor cheltuieli de funcţionare care au constat in amenajarea punctului de lucru din A. nr. 17 et. 1 - 70.207,04 RON, în închirierea acestuia pentru suma de 1.557.792,71 RON achitata in avans pentru 5 ani şi în plata asistenţei juridice proiecte în cuantum de 21.471,70 RON.

În continuare, Înalta Curte reţine că nu este întemeiată nici critica expusă de recurentă din perspectiva încălcării disp. art. 184 din Legea nr. 8/1996, partea susţinând că acest text de lege conţine mai multe teze iar în decizia contestată nu ar fi fost indicată punctual ipoteza legală în care se încadra recurenta – reclamantă.

O astfel de critică nu poate avea susţinere, Înalta Curte constatând că actul administrativ contestat, care are la bază procesul – verbal de control nr. x de la data de14.07.2020(un act administrativ premergător, emis ca urmare a efectuării controlului activităţii recurentei-reclamante), conţine toate elemente cerute de lege pentru a fi apreciat ca legal întocmit, întemeiat şi fundamentat. Totodată, acesta conţine linii directoare privind măsurile pe care trebuie să le ia recurenta – reclamantă pentru a intra în legalitate faţă de împrejurarea că au fost identificate la nivelul acestei unităţi o serie operaţiuni nelegale de aprobare a fondurilor pentru plata chiriei sediului social, amenajarea acestuia şi asistenţă juridică proiecte.

Astfel, modificarea sediului social care a fost înregistrată în Registrul special aflat la grefa Judecătoriei Sectorului 1, aşa cum a reţinut şi prima instanţă, nu face decât sa întărească ideea ca toate aceste cheltuieli destinate închirierii si amenajării spaţiului din str. x, Sector 1 sunt cheltuieli de funcţionare conform art. 28.3 lit. a) si h din Statut, fara a putea fi suportate din Fondul special al veniturilor provenite din sume prescrise, repartizate, notificate si nerevendicate in termenul de 3 ani, in baza art. 28.4 din Statut.

Totodată, în considerarea celor anterior expuse, având în vedere caracterul de act administrativ premergător al procesului –verbal emis de intimatul – pârât ORDA în urma controlului efectuat la recurenta-reclamantă, act care stă la baza emiterii Deciziei nr. 96/28.07.2020, nu se poate aprecia că în cauză se relevă un conţinut neclar sau imprecis al măsurilor dispuse de autoritate în sarcina organismului colectiv, deoarece prin cele două acte au fost identificate deficienţe în gestionarea fondurilor recurentei şi au fost propuse de către autoritate soluţii pentru intrarea în legalitate a Uniunii Producătorilor de Film şi Audiovizual din România – Asociaţia Română de Gestiune a Operelor din Audiovizual, care sunt fără echivoc.

3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare în sensul invocat de recurentă, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de reclamantă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta – reclamantă Uniunea Producătorilor de Film şi Audiovizual din România – Asociaţia Română de Gestiune a Operelor din Audiovizual împotriva sentinţei civile nr. 2012 din 22 decembrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 septembrie 2023.