Annulment of normative government measures imposing mask obligations and curfews due to loss of legislative validity following the unconstitutionality of the underlying emergency ordinance

Şedinţa publică din data de 15 septembrie 2023

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 19.11.2020 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2022 reclamantul A. a chemat în judecată pârâţii GUVERNUL ROMÂNIEI, B. - Primul Ministru al ROMÂNIEI, C. - Vice Prim Ministru al României, D.- Ministrul Educaţiei şi Cercetării, E.- Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, F.- Ministrul Afacerilor Interne, G.- Secretar de Stat, H.- Secretar de Stat, I.- Secretar de Stat, J.- Secretar de stat, solicitând:

1. anularea art. 1 pct. 1) din O.U.G. nr. 192/2020 modificator al art. 13 pct. a) din Legea nr. 55/2020 prin care s-a hotărât instituirea "obligativităţii purtării măştii de protecţie în spaţiile publice, spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi ia locul de muncă"

2. anularea art. 1 pct. 1) din H.G. nr. 935/2020 modificator al prevederilor Art. 3 din Anexa nr. 2 a H.G. nr. 856/2020 astfel: "art. 3 - în aplicarea prevederilor art. alin. (2) lit. d) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare, purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, este obligatoriu pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spaţiile publice deschise"

3. anularea art. 1 pct. 3) din H.G. nr. 935/2020 prin care, la art. 1 pct. 1) din Anexa nr. 3 a H.G. nr. 856/2020, a fost introdus pct. 11), având următorul conţinut: "Se interzice desfăşurarea de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private"

4. anularea art. 1 pct. 4) din H.G. nr. 935/2020 prin care, la art. 2 alin. (1) pct. 1) din Anexa nr. 3 a H.G. nr. 856/2020, a fost introdus pct. l1), având următorul conţinut: "în toate localităţile se interzice circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în intervalul orar 23:00 - 5,00"

5. anularea art. 1 pct. 9) din H.G. nr. 935/2020 prin care, după art. 10 din Anexa nr. 3 a H.G. nr. 856/2020, a fost introdus pct. 101), având următorul conţinut: "(1) în condiţiile art. 5 alin. (3) lit. f) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare, se suspendă activitatea pieţelor agro-alimentare în spaţii închise, târgurilor, balaurilor, pieţelor mixte şi volante şi a talciocurilor, definite potrivit art. 7 alin. (1) din H.G. nr. 348/2004 privind execrcitarea comerţului cu produse şi servicii de piaţa în unele zone publice, cu modificările şi completările ulterioare"

6. obligarea intimatelor nominalizate în prezenta cerere, la plata daunelor morale în cuantum de 150.000 RON, din care 50.000 RON de către autoritatea publică - Guvernul României, 20.000 de RON de către Primul Ministrul - K. şi de câte 10.000 RON de către Vice Prim Ministrul C. şi de către fiecare şi toţi Miniştrii şi Secretarii de Stat semnatari ai hotărârilor atacate, prin ale căror dispoziţii îi sunt încălcate nelegal şi neconstituţional o serie de drepturi fundamentale, precum şi serie de interese legitime.

1.2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1571 de la data de 21 septembrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 1 din O.U.G. nr. 192/2020, ca inadmisibilă.

A respins excepţia tardivităţii cererii modificatoare, ca neîntemeiată.

A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor D., I., J., F., C., G., B., E., MINISTERUL AFACERILOR DE INTERNE, MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRII, MINISTERUL MUNCII ŞI PROTECŢIEI SOCIALE, MINISTERUL SĂNĂTĂŢII, MINISTERUL LUCRĂRILOR PUBLICE ŞI DEZVOLTĂRII ŞI ADMINISTRAŢIEI, MINISTERUL ECONOMIEI, ENERGIEI ŞI MEDIULUI DE AFACERI, MINISTERUL TRANSPORTURILOR, INFRASTRUCTURII ŞI COMUNICAŢIILOR şi respinge cererea formulată în contradictoriu cu aceştia ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

A admis excepţia inadmisibilităţii în ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect anularea art. I pct. 1 din O.U.G. nr. 192/2020 şi respinge acest capăt de cerere ca inadmisibil.

A respins excepţia lipsei de interes, excepţia inadmisibilităţii pentru lipsa procedurii prealabile şi excepţia rămânerii fără obiect a capătului de cerere având ca obiect anularea art. I pct. 9 din H.G. nr. 935/2020 ca neîntemeiate.

A admis în parte cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul GUVERNUL ROMÂNIEI, şi a anulat art. I pct. 1 din H.G. nr. 935/2020.

A respins cererea, în rest, ca neîntemeiată.

1.3 Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentinţe, în termenul legal, a declarat recurs pârâtul Guvernul României, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. solicitând casarea parţială a hotărârii recurate, iar în rejudecare, să se respingă în tot a acţiunea, ca neîntemeiată.

În esenţă, în motivare, a arătat că restrângerea exerciţiului drepturilor şi libertăţilor în perioada stării de alertă nu a fost dispusă de Guvernul României, prin H.G. nr. 935/2020, ci este prevăzută în Legea nr. 55/2020. Contrar aprecierilor instanţei de fond, a susţinut că H.G. nr. 935/2020 a fost emisă în limitele şi în executarea Legii nr. 55/2020.

Instanţa de fond nu a dovedit efectiv care sunt motivele de nelegalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 935/2020, soluţia fundamentându-se, generic, pe aprecierea acesteia că măsurile adaugă la lege, ceea ce nu este permis, prin raportare la dispoziţiile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă.

Actul administrativ normativ care face obiectul acţiunii s-a emis pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectele pandemiei de COVID-19 şi, în mod evident, nu conţine soluţii legislative care să fie contrare cu concepţia sau finalitatea urmărită de actele de bază.

Măsurile de limitare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale au avut ca scop protejarea sănătăţii publice prin luarea măsurilor de prevenire a răspândirii la nivel naţional a SARS-CoV-2.

Protejarea sănătăţii publice a fost enumerată de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului printre scopurile care pot da caracter legitim restrângerii unui drept relativ.

De altfel, art. 2 din Convenţie şi art. 34 din Constituţie impuneau statului român să ia măsurile necesare pentru asigurarea sănătăţii publice, existând îndatorirea statului să acţioneze atunci când există o ameninţare clară la viaţa populaţiei.

În ceea ce priveşte principiul proporţionalităţii, se poate observa că măsurile stabilite de autorităţi în contextul combaterii pandemiei de coronavirus au fost subsumate obligaţiei statului de ocrotire a sănătăţii publice, regăsit la art. 34 din Constituţia României, fiind adoptate şi implementate avându-se în vedere necesitatea asigurării unui just şi proporţional echilibru între drepturile şi libertăţile fundamentale, în ansamblul lor.

A mai precizat că aplicabilitatea actului administrativ a cărui anulare parţială face obiectul cauzei a încetat, fapt de natură a dispune respingerea, pe fond, a acţiunii reclamantului, ca lipsită de interes.

Totodată, a susţinut că sentinţa atacată afectează grav principiul siguranţei juridice, definit ca unul dintre elementele fundamentale ale statului de drept, precum şi pe cel al egalităţii părţilor în faţa legii, şi implicit în faţa autorităţii judecătoreşti, întrucât în aplicarea uneia şi aceleiaşi legi, mai exact a Legii nr. 55/2020, această soluţie a Curţii de Apel Bucureşti fiind diferită şi chiar contradictorie în comparaţie cu cea pronunţată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. x/2020.

Sentinţa recurată în prezenta cauză, fiind generatoare de incertitudine juridică, trebuie înlăturată, prin aplicarea corectă şi justă a normelor de drept, întrucât situaţia din litigiul dedus judecăţii, respectiv cea care corespunde adevărului, nu poate fi decât una singură, şi aceea trebuie să se impună cu autoritate, ca fiind cea corectă.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimaţii – pârâţi Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, E. şi C. au depus întâmpinare la recursul promovat de recurentul – pârât Guvernul României prin care au solicitat respingerea cererii de recurs, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă. Pe fondul recursului, au susţinut netemeinicia raţionamentului primei instanţe care a admis în parte cererea de chemare în judecată.

Intimatul – pârât Ministerul Educaţiei a formulat întâmpinare prin care a solicitat admiterea recursului, cu casarea sentinţei civile atacate, iar pe fondul cauzei, a formulat concluzii de respingere în totalitate a cererii de chemare în judecată.

2.1. Procedura de soluţionare a recursului

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate şi a apărărilor expuse prin întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Guvernul României este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin cererea de chemare în judecată formulată, reclamantul a solicitat anularea art. 1 pct. 1 din O.U.G. nr. 192/2020 şi anularea act. 1 pct. 1, pct. 3, pct. 4, pct. 9 din H.G. nr. 935/2020.

Prima instanţă de judecată a admis în parte cererea de chemare în judecată, anulând art. I pct. 1 din H.G. nr. 935/2020.

Nemulţumit de soluţia pronunţată la judecata de fond, pârâtul Guvernul României a formulat cerere de recurs prin care a solicitat, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea sentinţei recurate şi respingerea cererii de chemare în judecată în integralitate.

Înalta Curte constată hotărârea atacată nu este rezultatul unei aplicări şi interpretări greşite a normelor de drept material şi nu poate fi reformată prin prisma cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, în acord cu prima instanţă Înalta Curte reţine că actul administrativ a cărui legalitate este criticată este o hotărâre de Guvern, ce face parte din categoria actelor administrative cu caracter normativ, supuse exigenţei respectării principiului ierarhiei actelor normative care presupune obligativitatea conformităţii actelor administrative cu caracter normativ cu actele normative cu forţă juridică superioară în executarea cărora se emit/adoptă.

Acest principiu este consacrat de prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, care, la alin. (3) al art. 4 intitulat "Ierarhia actelor normative" prevede că "Actele normative date în executarea legilor, ordonanţelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele şi potrivit normelor care le ordonă."

Art. 77 din Legea nr. 24/2000, statuează că actele date în executarea unui act normativ se emit numai pe baza şi în executarea legilor, a hotărârilor şi a ordonanţelor Guvernului.

Faptul că hotărârile de Guvern, ca acte administrative cu caracter normativ, se adoptă exclusiv în vederea organizării executării legilor rezultă, indiscutabil, şi din prevederile art. 25 lit. c) şi art. 37 alin. (1) teza a doua din O.U.G. nr. 57/2019.

Din analiza sistematică a prevederilor legale menţionate şi ţinând cont de principiul general al ierarhiei actelor normative, instanţa de control judiciar reţine că hotărârile Guvernului, pot avea ca obiect de reglementare exclusiv modul de aplicare, de punere în executare, în concret, a legii, fără posibilitatea de a excede sfera de reglementare stabilită de legiuitor, în sensul adăugării la lege sau a modificării acesteia prin normele de aplicare.

În ceea ce priveşte soluţia primei instanţe, criticată pe calea prezentei căi de atac, Înalta Curte are în vedere evoluţia legislativă din perspectivă temporală, aşa cum a fost redată şi de prima instanţă.

În acest sens, art. I pct. 1 din H.G. nr. 935/2020, a cărui anulare s-a dispus, prevede că la Anexa nr. 2 a H.G. nr. 856/2020, articolul 3 se modifică şi va avea următorul cuprins:

"În aplicarea prevederilor art. 5 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare, purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spaţiile publice deschise."

Art. 5 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 55/2020 prevede că măsurile pentru asigurarea rezilienţei comunităţilor sunt:

"...d) măsuri de protecţie a vieţii şi pentru limitarea efectelor tipului de risc produs asupra sănătăţii persoanelor, inclusiv instituirea carantinei sau a izolării la domiciliu."

Anterior modificării dispuse prin H.G. nr. 935/2020, articolul 3 din Anexa 2 la H.G. nr. 856/2020 avea următorul conţinut:

"În condiţiile art. 5 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările şi completările ulterioare, în spaţiile publice închise, spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie, în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne, emis în temeiul art. 13 şi art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare."

În mod corect a stabilit prima instanţă, raţionament care este însuşit şi de instanţa de control judiciar, că dispoziţiile art. 5 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 55/2020 au un caracter general şi prevăd posibilitatea adoptării unor măsuri de protecţie a vieţii şi pentru limitarea efectelor tipului de risc produs asupra sănătăţii persoanelor, inclusiv instituirea carantinei sau a izolării la domiciliu.

Însă, dispoziţii privind obligativitatea purtării măştii de protecţie erau prevăzute de art. 13 lit. a) din Legea nr. 55/2020, potrivit cărora(în forma anterioară O.U.G. nr. 192/2020):

"Pe durata stării de alertă, prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi ministrului afacerilor interne se poate institui:

a) obligativitatea purtării măştii de protecţie în spaţiile publice închise, spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă;"

Prin O.U.G. nr. 192/2020 publicată în Monitorul Oficial nr. 1042 din 6 noiembrie 2020 s-a prevăzut că articolul 13, lit. a) se modifică şi va avea următorul cuprins:

"a) obligativitatea purtării măştii de protecţie în spaţiile publice, spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă;".

Astfel, posibilitatea instituirii obligativităţii purtării măştii de protecţie în toate spaţiile publice, inclusiv deschise, a fost prevăzută prin modificările aduse Legii nr. 55/2020 prin O.U.G. nr. 192/2020.

În acelaşi timp, prin Decizia nr. 50/2022 publicată în Monitorul Oficial nr. 291 din 25 martie 2022, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 192/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, precum şi pentru modificarea lit. a) a art. 7 din Legea nr. 81/2018 privind reglementarea activităţii de telemuncă, în ansamblu.

În considerentele deciziei s-au reţinut următoarele aspect relevante:

"50. Examinând fişa procesului legislativ pentru emiterea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 192/2020, Curtea constată că Guvernul a adoptat acest act normativ pe data de 5 noiembrie 2020. Secretariatul General al Guvernului a trimis Consiliului Legislativ proiectul de Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea unor acte normative prin Adresa nr. x din 6 noiembrie 2020, care a fost înregistrată la Consiliul Legislativ cu nr. D1200 din 6 noiembrie 2020. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului a fost publicată în Monitorul Oficial al României pe data de 6 noiembrie 2020. La aceeaşi dată, Consiliul Legislativ a dat Avizul favorabil nr. 1134 din 6 noiembrie 2020, conţinând un număr de 9 observaţii şi propuneri.

51. Curtea observă că atât data la care a fost înaintată solicitarea de aviz către Consiliul Legislativ, cât şi cea la care această solicitare a fost înregistrată la această instituţie sunt ulterioare adoptării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 192/2020. Chiar dacă avizul Consiliului Legislativ a fost emis în aceeaşi zi, respectiv pe data de 6 noiembrie 2020, Guvernul nu ar fi putut opera eventualele observaţii, înainte de publicare, decât cu respectarea dispoziţiilor art. 38 alin. (1) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 5 iulie 2019, potrivit cărora "Guvernul adoptă hotărâri şi ordonanţe în prezenţa majorităţii membrilor săi. Hotărârile şi ordonanţele se adoptă prin consens. Dacă nu se realizează consensul, hotărăşte prim-ministrul." Or, Curtea constată că data adoptării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 192/2020, aşa cum apare indicată în Monitorul Oficial al României, este 5 noiembrie 2020.

52. Prin urmare, Curtea apreciază că adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 192/2020 s-a realizat cu încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 79 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie, Guvernul, cu acest prilej, atribuind un rol formal atât Consiliului Legislativ, cât şi legalităţii procedurii de adoptare a ordonanţelor de urgenţă."

Sintetizând cele anterior expuse, ajungem la concluzia că admiterea în parte a cererii de chemare în judecată s-a realizat urmare a constatării neconstituţionalităţii O.U.G. nr. 192/2000, prin decizia emisă de Curtea Constituţională a României în anul 2022, astfel că prevederile H.G. nr. 935/2020 au rămas fără suport legal.

Prin urmare, faţă de cele anterior menţionate, alegaţiile recurentului – pârât, care a susţinut faptul că H.G. nr. 935/2020 a fost emisă în concordanţă cu prevederile din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, sunt lipsite de relevanţă dată fiind soluţia de declarare ca neconstituţională a O.U.G. nr. 192/2000, act normativ care a modificat Legea nr. 55/2020.

În continuare, analizând cel de-al doilea set de critici din recurs, relative la excepţia lipsei de interes în formularea cererii de chemare în judecată, Înalta Curte precizează că actul contestat, respectiv H.G. nr. 935/2020 reprezintă un act administrativ normativ cu caracter complex, instituind diferite măsuri pentru asigurarea rezilienţei comunităţilor şi măsuri pentru diminuarea impactului tipului de risc.

În condiţiile în care măsurile dispuse prin H.G. nr. 935/2020 sunt de natură să determine restrângeri temporare în exerciţiul unor drepturi ale persoanele fizice, în mod corect a stabilit instanţa de fond că nu se poate susţine reclamantul că nu ar justifica interes, în sens procedural conform art. 33 C. proc. civ., în formularea prezentei acţiuni.

În analiza acestei condiţii de exerciţiu a dreptului la acţiune în contencios administrativ este determinant faptul că unele dintre măsurile instituite prin actul litigios privesc drepturile afirmate de reclamant, iar în condiţiile în care aceste drepturi sunt susceptibile de a fi afectate în exerciţiul lor, reclamantul este îndreptăţit să se adreseze instanţei judecătoreşti pentru controlul de legalitate asupra actului administrativ cu caracter normativ, chiar dacă acesta nu mai este în vigoare.

Faţă de aceste precizări, reţinând că reclamantul a formulat prezenta acţiune în calitate de persoană pretins vătămată în drepturile sale prin actul administrativ normativ contestat, Înalta Curte constată că acesta a justificat interes în cauză.

În continuare, analizând ultimul set de critici din recurs referitor la contrarietatea de hotărâri şi la practica neunitară a instanţelor, Înalta Curte îl apreciază neîntemeiat deoarece soluţia primei instanţe în prezenta cauză deşi este diametral opusă celei emise în cauza nr. 1261/54/2020, nu este nelegală context în care se impun anumite nuanţări.

Aşadar, soluţia din prezenta cauză a fost pronunţată la data de 21 septembrie 2022, ulterior publicării în M.Of. al României nr. 291 din 25 martie 2022 a Deciziei nr. 50/2022, care este de imediată aplicabilitate. Interpretarea dată de Curtea Constituţională este obligatorie pentru cauzele pendinte pe rolul instanţelor aşa cum se specifică chiar în chiar cuprinsul Deciziei nr. 51/2016: "52. Cu privire la efectele prezentei decizii, Curtea reaminteşte caracterul erga omnes şi pentru viitor al deciziilor sale, prevăzut la art. 147 alin. (4) din Constituţie. Aceasta înseamnă că, pe toată perioada de activitate a unui act normativ, acesta se bucură de prezumţia de constituţionalitate, astfel încât decizia nu se va aplica în privinţa cauzelor definitiv soluţionate până la data publicării sale, aplicându-se, însă, în mod corespunzător, în cauzele aflate pe rolul instanţelor de judecată [a se vedea şi Decizia nr. 895 din 17 decembrie 2015, (par. 28)].[…]".

În acest sens, Înalta Curte reţine faptul că în sentinţa atacată în cauză, pronunţată la data de 21 septembrie 2022, instanţa fondului a trebuit să valorifice considerentele forului constituţional care a declarat neconstituţionale prevederile O.U.G. nr. 192/2020, spre deosebire de sentinţa cu nr. 130 din 26 aprilie 2021(dosar nr. x/2020) în care acest din urmă act normativ s-a aplicat, fiind considerat în vigoare, din perspectivă temporală, neconstituţionalitatea acestuia nefiind stabilită decât la un moment ulterior.

Având în vedere cele precizate anterior, Înalta Curte constată că nu se poate confirma în cauză nici existenţa unor soluţii contradictorii în cauze similare şi nici o practică neunitară a instanţelor ci este vorba controlul de constituţionalitate al legii, care poate lăsa fără eficienţă juridică o normă de drept care a fost apreciată de Curtea Constituţională a României ca fiind neconformă cu Constituţia.

În raport de toată argumentaţia expusă în paragrafele precedente, Înalta Curte reţine că niciuna dintre criticile recurentului-pârât expuse şi dezvoltate în calea de atac de faţă nu este întemeiată şi nu poate fi de natură a conduce la reformarea sentinţei civile din perspectiva dorită de parte.

2.2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de pârâtul Guvernul României, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul – pârât Guvernul României împotriva sentinţei civile nr. 1571 din 21 septembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 septembrie 2023.