Insurer guarantee fund failure to issue damage compensation decision within reasonable time

Şedinţa publică din data de 23 iulie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data 07.08.2017, reclamantele A. şi B., reprezentate de C., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, au solicitat obligarea pârâtului la emiterea actului administrativ privind acordarea indemnizaţiei de asigurare (despăgubiri materiale si morale).

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 724 din 20 februarie 2018, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamante. A obligat pârâtul să soluţioneze cererea de plată formulată de reclamanţi la data de 21.03.2017. A obligat pârâtul să plătească reclamantelor suma de 50 RON, cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile atacate a formulat recurs pârâtul, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, solicitând admiterea recursului, casarea în tot a sentinţei recurate conform art. 488 pct. 8 C. proc. civ. şi, pe cale de consecinţă, respingerea acţiunii formulate de către intimatele-reclamante împotriva FGA, precum şi obligarea intimatelor-reclamante Ia plata cheltuielilor de judecată.

Recurentul a prezentat situaţia de fapt, după care a susţinut că Legea 213/2015 nu prevede un termen pentru emiterea deciziei. Astfel, prevederile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/20104 au fost interpretate de jurisprudenţă în sensul că,atunci când legea specială nu prevede un termen pentru rezolvarea cererii, iar complexitatea procedurii administrative face imposibilă, în mod obiectiv, încadrarea în termenul general de 30 de zile, conduita autorităţii publice se va analiza prin prisma criteriului termenului rezonabil.

În aprecierea respectării de către Fond a termenului rezonabil în emiterea deciziilor urmează; a se avea în vedere complexitatea procedurii stabilită de legea specială, volumul extrem de mare al dosarelor şi al cererilor de plată înregistrate şi instrumentate de Fond, precum şi faptul că, în emiterea deciziilor, Fondul acţionează cu maximă responsabilitate, făcând o analiză completă, temeinică şi pertinentă a cererilor depuse de petenţi, cu respectarea ordinii înregistrării cererilor.

Soluţionarea cu prioritate a cererii reclamantelor ar insemna schimbarea ordinii fireşti in activitatea FGA, ceea ce ar conduce Ia un sistem inechitabil si preferenţial raportat la celelalte persoane ale căror cereri sunt in aşteptare.

Soluţionarea unei cereri reprezintă, de fapt, soluţionarea unui caz, respectiv a unui dosar, printr-o procedura speciala instituită de Legea 213/2015, care nu prevede un termen imperativ, legiuitorul având in vedere acest aspect la elaborarea actului normativ, specific instituţiilor a căror activitate este excesiva si care practic nu poate soluţiona o cerere intr-un termen impus.

Sub acest aspect, sunt relevante prevederile art. 13 alin. (3) din Legea 213/2015, potrivit cărora: "In vederea efectuării plaţii sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, Fondul procedează la verificarea dosarelor de dauna şi a creanţelor de asigurări înregistrate in evidentele sale, tinand seama de normele aplicabile", in materie si de condiţiile de asigurare generale si specifice prevăzute in contractele de asigurare incheiate cu asigurătorul fata de care s-a stabilit starea de insolventa."

Aceste dispoziţii legale certifica împrejurarea ca parcurgerea procedurii administrative presupune efectuarea:- nu numai a unei analize cu privire la indeplinirea condiţiilor formale pentru plata despăgubirilor (condiţii care vizează, in principal, incadrarea asiguratului in plafonul de 450.000 RON si intrunirea elementelor prevăzute de art. 14, alin. (4) din lege cu privire la structura cererii de plata);-ci si a unei analize de fond a cererii, care consta in verificarea dosarelor de dauna si a creanţelor de asigurare, prin raportare la "normele aplicabile in materie "si la "condiţiile de asigurare generale si specifice prevăzute in contractele de asigurare ".

Recurentul a prezentat etapele de soluţionare a cererilor de daună potrivit Legii nr. 213/2015 coroborat cu art. 20 din Norma ASF nr. 16/2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor, precum şi posibilităţile legale de recuperare a sumelor cuvenite (proceduri pe care FGA este nevoită să le verifice atunci când solutionează o cerere) creditorilor de asigurări.

Astfel, verificările pe care Fondul trebuie sa le facă pentru soluţionarea unei cereri sunt diferite de cele existente în procedurile administrative obişnuite şi necesită timp pentru a le putea parcurge.

In ciuda celor expuse, prin sentinţa civilă 724/20.02.2018, instanţa de fond a admis acţiunea formulată de reclamanţi, obligând Fondul să soluţioneze cererea de despăgubire depusa de către aceştia.

Sentinţa civila nr. 724/20.02.2018 nu are in vedere respectarea principiului egalităţii de tratament a petentilor, incalcandu-se astfel dispoziţiile art. 15 din Legea 213/2015, care prevăd ca FGA soluţionează cererile pe măsura înregistrării lor.

Fondul instrumentează şi soluţionează un volum extrem de mare de dosare de daună (peste 72.800 dosare doar în ce priveşte D.) şi cereri de plată (peste 53.380 cereri doar în ce priveşte D.) în ordinea înregistrării şi completării dosarelor, cu respectarea procedurii reglementată de Legea 213/2015 şi Norma 16/2015, în vederea protejării intereselor tuturor şi fiecărui creditor de asigurare, desfăşurând o activitate susţinută şi responsabilă în soluţionarea cererilor creditorilor de asigurări.

Cu titlu de practică judiciară şi în sensul unei practici unitare la nivel naţional, a invocat o hotărâre judecătorească pronunţată într-o cauză cu obiect similar de obligare la emiterea unei decizii, în care instanţa învestită a reţinut următoarele argumente pentru a pronunţa soluţii de admitere a excepţiei de inadmisibilitate a acţiunii de obligare a FGA la emiterea unei decizii de soluţionare a cererilor de plată şi, pe cale de consecinţă, a respins acţiunea ca fiind inadmisibilă: "Imposibilitatea serviciului public pârât de a soluţiona în termen numărul mare de dosare arătate mai sus, susţinere ce este rezonabilă, având în vedere că D. S.A. a avut activitate pe întreg teritoriul ţării şi făcea parte din categoria de asigurători de primă importanţă, nu-i poate fi reproşată. În drept, această imposibilitate constituie un caz fortuit care înlătură caracterul ilicit al faptei.

În aceste condiţii, nici instanţa nu poate să oblige serviciul public să soluţioneze o cerere sau alta, căci aceasta nu ar putea să stabilească în mod rezonabil un termen de soluţionare, fără a risca să perturbe activitatea serviciului public şi cu atât mai mult să o oblige la daune cominatorii în condiţiile prevăzute de art. 24 din Legea nr. 554/2004.

În fine, a susţinut recurenta că prin amestecul instanţei în ordinea fixată de serviciul public, ar deturna ordinea de soluţionare a cererilor, obligând pârâta să soluţioneze cererea reclamanţilor care s-au adresat instanţei, înaintea altor persoane care aveau prioritate faţă de reclamanţi, de exemplu, ordinea de soluţionare după criteriul vechimii cererii adresate serviciului (conf. considerentelor sentinţei civile nr. 15/F - CONT din 6 februarie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II a civilă, de contencios administrativ şi fiscal).

Prin stabilirea de către instanţă a obligării FGA de a soluţiona o cerere a unui petent înaintea altor cereri s-ar deturna ordinea de soluţionare, obligând astfel Fondul să soluţioneze cererea intimaţilor-reclamanţi care s-au adresat instanţei înaintea altor persoane care aveau prioritate faţă de intimatele reclamante.

În concluzie a solicitat admiterea recursului aşa cum a fost formulat, casarea în tot a sentinţei civile nr. 724/20.02.2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal şi, pe cale de consecinţă, respingerea acţiunii intimatelor-reclamante.

4. Apărările formulate în cauză

Intimaţii-reclamanţi au formulat întâmpinare prin care au solicitat, în esenţă, respingerea recursului ca neîntemeiat.

Prin cererea înregistrată la data de 29.06.2020, intimaţii-reclamanţi au solicitat obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat, în sumă de 1500 RON, depunând în acest sens chitanţa eliberată de cabinet avocat E..

II. Soluţia instanţei de recurs

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Analizând recursul formulat, Înalta Curte constată că recursul nu este nefondat şi va fi respins pentru următoarele considerente:

Obiectul cauzei îl formează cererea reclamantelor privind obligarea pârâtului FGA la emiterea Deciziei de despăgubiri, ca urmare a cererii de plată formulate la data de 21.03.2017.

Intimata a formulat cerere de plată la data de 21.03.2017, adresată Fondului de Garantare a Asiguraţilor, în temeiul art. 12 rap. la 14 din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor, în calitate de creditor de asigurare, a solicitat acordarea indemnizaţiei constând în despăgubirile materiale si morale ca urmare a accidentului de circulaţie produs prin intermediul unui vehicul asigurat la S.C. D. S.A.; a invocat obligaţia Comisiei Speciale din cadrul Fondului de garantare a asiguraţilor de a emite Decizie de acordare a indemnizaţiei în termen de 30 de zile, conform art. 2 alin. (1) lit. "g" din Legea nr. 554/2004, faptul că acesta nu a soluţionat şi nici nu a emis actul administrativ până la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, încălcându-se totodată şi prevederile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, privitoare la desfăşurarea procedurilor administrative şi judiciare într-un termen rezonabil.

Cererea reclamantelor a fost întemeiată pe dispoziţiile prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea 554/2004, referitoare la nesoluţionarea cererii în termenul de 30 de zile de la data înregistrării.

În ceea ce priveşte termenul de soluţionare a cererii de despăgubire, instanţa de fond a reţinut că sunt întemeiate susţinerile pârâtului FGA în sensul că Legea nr. 213/2005 nu instituie un astfel de termen. Însă, a constatat în mod corect că prevederile de drept comun în materie aplicabile sunt cele prev. de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, care instituie un termen de 30 de zile pentru soluţionarea cererii de către autoritatea publică învestită, astfel că soluţionarea cererii urmează a se face prin raportare la un termen rezonabil, în acord cu practica CEDO în ce priveşte emiterea unei hotărâri de către o autoritate administrativă, având în vedere că de la data de 21.03.2017 a trecut un interval de timp de mai bine de un an de zile.

Emiterea unei hotărâri de către o autoritate administrativă constituie, potrivit practicii C.E.D.O., o componentă esenţială a dreptului la un proces echitabil, astfel cum acesta a fost consfinţit prin art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, iar soluţionarea cererii într-un termen rezonabil constituie o garanţie a părţii implicate într-un litigiu.

În raport cu dispoziţiile legale arătate, instanţa de control judiciar nu poate primi criticele recurentului potrivit cărora prima instanţă nu a avut in vedere respectarea principiului egalităţii de tratament a petenţilor, încălcând astfel dispoziţiile art. 15 din Legea 213/2015, care prevăd ăa FGA soluţionează cererile pe măsura înregistrării lor, criticile potrivit cărora "în drept, această imposibilitate constituie un caz fortuit care înlătură caracterul ilicit al faptei", privind faptul că amestecul instanţei în ordinea fixată de serviciul public ar deturna ordinea de soluţionare a cererilor, obligând-o să soluţioneze cererea reclamanţilor care s-au adresat instanţei înaintea altor persoane care aveau prioritate faţă de reclamanţi.

În condiţiile în care autoritatea pârâtă nu a răspuns cererii reclamantelor, pe o perioadă de aproape un an de zile, a fost tergiversată soluţionarea cererii, aceasta nefiind realizată într-un termen rezonabil, fapt care conduce la existenţa unui refuz nejustificat de soluţionare a cererii, act cenzurabil pe calea acţiunii în contencios administrativ, având caracterul juridic al unui act administrativ asimilat, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (2) din Legea 554/2004.

Argumentele recurentului referitoare la faptul că volumul de dosare înregistrate la FGA este foarte mare, la timpul de lucru acordat acestor lucrări sau la personalul angajat existent în cadrul FGA, privesc o chestiune de management care nu poate avea prioritate în raport cu necesitatea respectării dreptului la un proces echitabil instituit de disp. art. 6 din CEDO.

Toate aceste argumente ale recurentului privind nesoluţionarea cererilor petenţilor într-un termen rezonabil, practic neasumarea obligaţiilor ce îi revin, nu pot reprezenta un caz fortuit, în sensul dispoziţiilor art. 1351 alin. (3) din C. civ., potrivit cărora "cazul fortuit este un eveniment care nu poate fi prevăzut şi nici împiedicat de către cel care ar fi fost chemat să răspundă dacă evenimentul nu s-ar fi produs." Recurentul, susţinând în favoarea sa un caz fortuit de neexecutare, nu a dovedit caracterul neprevăzut al evenimentului şi imposibilitatea în care s-a aflat pentru a-şi respecta obligaţiile, ci a invocat exclusiv volumul mare al cererilor care trebuie soluţionate la nivelul instituţiei.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, prima instanţă pronunţând o hotărâre legală prin admiterea cererii formulate de reclamante.

În temeiul disp. art. 451, 453 C. proc. civ., ca urmare a respingerii recursului, având în vedere culpa procesuală a recurentului, la solicitarea intimatelor, Înalta Curte va obligarea recurentul la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat, în sumă de 1500 RON, potrivit chitanţei nr. 55/25.06.2020 depuse la dosar.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat şi va obliga recurentul la 1500 RON cheltuieli de judecată către intimate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 724 din 20 februarie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul-pârât la plata sumei de 1500 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimaţii-reclamanţi.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 iulie 2020.