Invalidity of tax correction decision due to reliance on annulled prior assessment and res judicata

Şedinţa publică din data de 23 iulie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi sub nr. x/2015, reclamanta S.C. "A." S.A. Bârlad a chemat în judecată pe Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi a solicitat anularea Deciziei nr. TVA 38 din 17.11.2015 privind soluţionarea contestaţiei nr. 5207/30.10.2015 şi a Deciziei nr. TVA 4424 din 28.09.2015 de corectare a erorilor materiale din decontul de taxă pe valoarea adăugată depus pentru luna august 2015.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 65/2016 din 11 aprilie 2016 a Curţii de Apel Iaşi – secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.A. Bârlad, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile atacate a formulat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate, solicitând instanţei de recurs ca prin decizia pe care o va pronunţa să dispună admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, pe cale de consecinţă, admiterea acţiunii în sensul anulării Deciziei nr. TVA 38 din 17.11.2015 privind soluţionarea contestaţiei nr. 5207/30.10.2015 şi a Deciziei nr. TVA 4424 din 28.09.2015 de corectare a erorilor materiale din decontul de taxă pe valoarea adăugată depus pentru luna august 2015, acte administrative emise de A.NAF.-D.GAM.C.

În susţinerea recursului, reclamanta a invocat faptul că prima instanţă s-a pronunţat cu încălcarea/aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 43 vechiul Codul de procedură fiscală şi ale pct. 8.2 alin. (2) din Instrucţiunile de corectare a erorilor materiale din deconturile de taxă pe valoarea adăugată, prevăzute în Anexa Ia Ordinul M.E.F. nr. 179/2007, reglementări care impun forma scrisă şi motivarea actului administrativ fiscal, în general, şi a deciziei de corectare a erorilor materiale din decontul de taxă pe valoarea adăugată, în special.

Motivele de nelegalitate invocate de recurentă se circumscriu dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în situaţia în care calificarea juridică exactă a normelor din vechiul Codul de procedură fiscală şi din acele Instrucţiuni este aceea de norme de procedură, sau dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în situaţia în care, dimpotrivă, calificarea juridică exactă a normelor indicate anterior este aceea de norme de drept material.

A susţinut recurenta că sentinţa primei instanţe este netemeinică şi nelegală, impunându-se a fi casată. La fel ca în contestaţia administrativă fiscală prealabilă, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a invocat, ca unic motiv de nelegalitate a deciziei de corectare a decontului T.V.A., nemotivarea acestui act administrativ fiscal.

Recurenta-reclamantă nu a invocat vreun motiv de nelegalitate care să ţină de fondul deciziei administrative, pentru simplul fapt că decizia de corectare a decontului T.V.A. nu a fost în niciun fel motivată de către autoritatea publică emitentă, în cazul în care în actul comunicat, s-ar fi prezentat elementele concrete de fapt şi argumentele juridice (practic, considerentele) care au stat la baza dispozitivului deciziei administrative (de corectare a unor cifre din decontul de T.V.A. sub pretextul unei erori materiale), societatea noastră ar fi avut posibilitatea de a-şi exercita dreptul de acces liber la justiţie prin solicitarea de control de legalitate a actului administrativ pe fondul său raportat la motivele invocate de administraţie expres în actul său în formă scrisă, dacă acestea ar fi existat.

În ciuda acestui unic motiv de nelegalitate, în motivarea sentinţei de respingere a acţiunii reclamantei, prima instanţă a reţinut că "decizia nu cuprinde o motivare pe larg a situaţiei", dar trage concluzia că susţinerea noastră privind nemotivarea deciziei de corectare a decontului TVA este neîntemeiată, "decizia conţinând toate elementele prevăzute la art. 43 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală".

Pentru a ajunge la o astfel de pretinsă concluzie, prima instanţă a făcut, în primul rând, o serie de susţineri care ar viza chiar fondul deciziei de corectare (ca şi cum ar fi fost motivată) pe care organul fiscal totuşi nu l-a relevat societăţii noastre ca particular - în niciun fel - prin actul său administrativ în formă scrisă pe care ni l-a comunicat, ci doar prin decizia de soluţionare a contestaţiei şi prin întâmpinarea în faţa primei instanţe. Deci, de-abia după ce societatea noastră a demarat căile de atac administrativă şi judiciară.

Prin acceptarea ca valabilă a motivării unui act administrativ după comunicarea acestuia către particular, prima instanţă a girat în mod inechitabil şi nelegal acest tip de comportament al organului fiscal în contradicţie cu principiul transparenţei administraţiei publice, acela prin care administraţia (cu de la sine putere, nepermis) îşi expune motivele de fapt şi de drept ale deciziei sale administrative doar după ce este atacat actul administrativ fiscal de către particular care este nevoit să se plângă tocmai de lipsa motivării din actul scris comunicat societăţii noastre. Astfel, considerăm că printr-o astfel de soluţie ca cea a primei instanţe se încurajează arbitrariul şi abuzul în manifestările administraţiei faţă de particulari, particularul vătămat fiind în situaţia de a apela la justiţie tocmai pentru că nu i se explică în prealabil de ce s-a adoptat decizia administrativă, deşi ar putea să fie de acord cu această decizie a administraţiei şî să nu o atace în vreun fel dacă i s-ar expune motivele în actul administrativ comunicat în formă scrisă.

Pe de altă parte, prima instanţă reţine în mod total greşit, fără a exista argumente şi probe în acest sens, că "reclamanta nu contestă eroarea corectată, înţelegând de ce a fost necesara această corecţie din oficiu în contextul necontestării deciziei de impunere privind TVA de plată stabilită de organele de inspecţie fiscală anterior".

Mai mult, prima instanţă face confuzie între ceea ce reprezintă dispozitivul unei decizii administrative şi considerentele acestei decizii (motivarea în fapt şi în drept).

În cazul unei decizii de corectare a decontului TVA, cifrele indicate ca şi corecţie de organul fiscal dau conţinut strict dispozitivului actului administrativ, sunt expresia a ceea ce a dispus unilateral administraţia faţă de particular de natură a da naştere, a modifica sau a stinge raporturi juridice. Acestea nu asigură totodată şi motivarea actului administrativ, căci nu există nicio ipoteză logică şi legală în care dispozitivul unei decizii ar echivala/coincide cu considerentele aceleiaşi decizii.

Stabilind structurarea deciziei de corectare conform modelului de decont T.V.A. şi completarea doar a rândurilor din decont ce trebuie modificate din perspectiva organului fiscal, normele stipulate de Anexa la Ordinul M.E.F. nr. 179/2007 impun doar un conţinut formal al deciziei de corectare (ca act rectificativ) conform şablonului decontului T.V.A. (ca act supus modificării), dar nu sunt de natură a înlătura obligativitatea elementelor impuse de lege conţinutului oricărui act administrativ fiscal. De altfel, nici nu se poate concepe valabil ca un act administrativ fie el şi normativ (act normativ subsecvent legii) să anuleze în vreun fel efectele legii, să lipsească de conţinut tocmai normele legii în aplicarea cărora a fost emis.

O anumită structură formală a unui act administrativ fiscal special nu poate duce implicit la ignorarea conţinutului impus de lege genului act administrativ fiscal. Dîn contră, mai ales când norma specială care reglementează conţinutul actului administrativ fiscal special (în speţă, decizia de corectare) stipulează explicit aplicarea normei generale privind conţinutul oricărui act administrativ fiscal ("şi conţine în mod obligatoriu elementele prevăzute la art. 43 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicata, cu modificările şi completările ulterioare"). Chiar textul de act normativ special indică explicit faptul obligaţia de a conţine elementele prevăzute de art. 43 vechiul Codul de procedură fiscală. (inclusiv motivarea) vine alături de obligaţia structurării conform modelului de decont T.V.A. şi nu există o suprapunere acestor două obligaţii care sunt distincte, dar cumulative.

Menţiunile de la fiecare rând al decontului T.V.A. (al cărui model este oferit şi deciziei de corectare) sunt GENERICE şi nu sunt de natură să argumenteze în concret valorile cifrice indicate în dreptul fiecărui rând şi care dau conţinut modificărilor aduse decontului T.V.A. (declaraţia contribuabilului) prin decizia de corectare a organului fiscal. Simpla structurare a deciziei de corectare după modelul decontului T.V.A. nu asigură prin sine motivare acestui act administrativ fiscal special. Orice modificare valorică realizată prin decizia de corectare trebuie argumentată în fapt şi în drept, detaliat şi în concret. Decizia de corectare este un act administrativ fiscal de natură a afecta grav drepturile contribuabilului, determinând - aşa cum se întâmplă în cauză - ca un decont cu sumă negativă (cu T.V.A. de rambursat contribuabilului) să fie transformat, prin voinţa exclusivă a celui obligat la rambursare, într-un decont cu diferenţă de T.V.A. de plătit. Din poziţia de a primi T.V.A., contribuabilul este forţat de organul fiscal (abuzând de executorialitatea din oficiu a deciziilor sale) să plătească T.V.A. suplimentar.

În speţă, dincolo de ceea ce cu încălcarea unor norme exprese şi imperative ale legii a stabilit prima instanţă, decizia de corectare atacată este, în mod evident, lipsită de orice motivare, deşi era obligatoriu a fi motivată.

Nicăieri în acest act administrativ, nu se indică - în mod detaliat, clar şi adecvat -motivele de fapt şi de drept care au impus măsura corectării decontului T.V.A., nu se indică elementele de fapt care au determinat fiecare modificare a decontului T.V.A. depus de societatea noastră şi nici temeiurile legale şi argumentele juridice concrete care să permită astfel de modificări. Nu există în decizia de corectare contestată niciun cuvânt în sensul motivării deciziei de corectare, prin care să se comunice de ce s-a modificat decontul depus. Nu este posibil a se decide ceva fără a se detalia de ce. Doar din decizia de corectare atacată, onorata instanţă de recurs nu ar putea aprecia legalitatea actului în concret, raportat la situaţia de fapt dată. Motivele administraţiei trebuie percepute direct, din menţiunile interne exprese, şi nicidecum deduse din aspecte exterioare actului. De altfel, deşi învestită doar cu nemotivarea actului, prima instanţă a reţinut pretinsele argumente de fond ale actului nu din conţinutul scris intrinsec al deciziei de corectare, ci din susţinerile organului fiscal din decizia de soluţionare a contestaţiei şi din întâmpinarea din procedura contencioasă.

Aşadar, pentru ca orice decizie administrativă să fie motivată, este necesară o detaliere a motivelor, căci motivarea conferă actului transparenţă, particularul putând verifica dacă actul este corect fundamentat şi, în acelaşi timp, permite exercitarea controlului judecătoresc.

Lipsa motivării face imposibilă exercitarea controlului de legalitate şi verificarea limitei de demarcaţie între discreţionar şî arbitrariu. Motivarea trebuie să conţină elementele de fapt şi de drept care să permită verificarea temeiurilor şi efectelor deciziei administrative, precum şi a proporţionalităţii măsurii cu împrejurările în care a fost dispusa şi interesul public pe care este chemată să-1 ocrotească. 2

Pe de altă parte, motivarea actului administrativ fiscal este indisolubil legată de forma scrisă care este o condiţie ad validitatem a unui astfel de act (condiţie de formă cerută în chip neîndoielnic de lege pentru existenţa valabilă a actului) raportat la imperativul art. 43 alin. (1) vechiul Codul de procedură fiscală(iniţial, "numai în formă scrisă", ulterior, "în scris").

Nerespectarea condiţiilor de formă prevăzute expres de lege pentru validitatea actelor administrative - aşa cum este motivarea care este legată de condiţiile de formă exterioară a actului administrativ fiscal - reprezintă o cauză de nulitate absolută a actelor administrative. 9

Or, în lumina dispoziţiilor art. 1242 alin. (1) C. civ. (parte a dreptului comun în materie formei actului juridic), sancţiunea legală pentru lipsa motivării în înscrisul actului administrativ comunicat particularului este chiar o nulitate (absolută) expresă.

Faţă de toate aceste motive, a solicitat recurenta admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, pe cale de consecinţă, admiterea acţiunii în sensul anulării Deciziei nr. TVA 38 din 17.11.2015 privind soluţionarea contestaţiei nr. 5207/30.10.2015 şi a Deciziei nr. TVA 4424 din 28.09.2015 de corectare a erorilor materiale din decontul de taxă pe valoarea adăugată depus pentru luna august 2015, acte administrative emise deA.NAF.-D.G.A.M.C.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurenta-reclamantă a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate de intimată şi admiterea recursului.

II. Soluţia instanţei de recurs

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul este fondat şi îl va admite, ţinând seama de efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat a sentinţei nr. 1/20.01.2020 a Curţii de Apel Iaşi, definitivă, pronunţată în dosarul nr. x/2015, a Deciziei nr. 4795/16.10.2019, definitivă, pronunţată în dosarul nr. x/2015 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, şi a Deciziei nr. 3834/23.07.2020, definitivă, pronunţată în dosarul nr. x/2015 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, având în vedere următoarele considerente:

Reclamanta A. S.A. Bârlad a solicitat, prin decontul de TVA aferent lunii august 2015, transmis electronic la data de 22.09.2015, rambursarea soldului sumei negative de TVA la sfârşitul perioadei de raportare în suma de 906.015 RON.

În conformitate cu prevederile Cap III, lit. C), pct. 3.1 si 3.2.1 din OMEF nr. 263/2010, organele fiscale au procedat la verificarea din punctul de vedere al corectitudinii completării deconturilor de TVA, urmărindu-se daca soldul sumei negative de TVA solicitata la rambursare coincide cu suma înregistrata in evidentele fiscale.

În urma verificărilor s-au constatat diferenţe intre soldul sumei negative din decont şi suma negativă din fişa pe plătitor, întrucât la data de 22.09.2015, data depunerii decontului de TVA aferent lunii august 2015, reclamanta figura în evidentele fiscale ale D.GAM.C. cu un debit neachitat în suma de 2.433.431 RON, reprezentând soldul de TVA de plata din decontul perioadei fiscale precedente, neachitat pana la data depunerii decontului de TVA, situaţie de fapt necontestată de reclamantă.

Având in vedere neconcordanţele dintre soldul sumei negative de TVA solicitata la rambursare prin decontul menţionat si suma înregistrata in evidentele fiscale ale D.G.A.M.C, Serviciul analiza de risc a notificat reclamanta si a aplicat, conform pct. 3.2.1 din OMEF nr. 263/2010 procedura speciala in domeniu.

Astfel, în data de 23.09.2015, reclamanta a fost notificată cu privire la identificarea unor erori de completare a decontului de TVA aferent lunii august 2015, însă acesta nu a înţeles să transmită nici un răspuns, cu privire la aceasta notificare, autorităţii fiscale.

Conform prevederilor art. 1473din Codul fiscal, persoanele impozabile trebuie să efectueze regularizările de taxa şi să stabilească soldul taxei de plata sau a soldului sumei negative a taxei, prin decontul de TVA. Astfel, reclamanta avea obligaţia ca, după stabilirea sumei negative a taxei pentru operaţiunile din perioada fiscala de raportare, să determine taxa de plata neachitata, reprezentând TVA declarata in perioada anterioara si neachitata la bugetul de stat pana la data depunerii decontului analizat precum si diferenţele de TVA de plata stabilite de organele de inspecţie fiscala prin decizie comunicata si neachitate pana la data depunerii decontului de TVA. Dacă taxa de plată cumulată este mai mare decât suma negativă a taxei cumulata, rezultă un sold de taxa de plata în perioada fiscală de raportare.

Conform prevederilor pct. 3.2.1, lit. C), Cap. III din OMFP nr. 263/2010 si pct. 6, lit. a) din Anexa 1 la OMEF nr. 179/2007, Serviciul Analiza de Risc a procedat la efectuarea regularizărilor de taxă, prin corectarea din proprie iniţiativa a decontului de TVA aferent lunii august 2015, a fost întocmită Decizia nr. TVA 4424/28.09.2015 de corectare a erorilor materiale din decontul de TVA aferent lunii august 2015 pe structura decontului, completând rândurile care conţineau sume incorecte, cu diferenţele in plus sau în minus.

Înalta Curte reţine, însă, că prin Decizia nr. 4795/16.10.2019, definitivă, pronunţată în dosarul nr. x/2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis recursul reclamantei, a casat sentinţa recurată şi a anulat Decizia de impunere nr. x din 29 mai 2015,

Prin sentinţa nr. 1/20.01.2020 a Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, definitivă prin nerecurare, pronunţată în dosar x/2015, în rejudecare după casare, dosar având ca obiect cererea de anulare a deciziei de corectare a aceleiaşi erori din decontul de TVA depus pentru luna iunie 2015, a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă şi a fost anulată Decizia nr. 36/14.09.2015 privind soluţionarea contestaţiei şi Decizia nr. TVA 4275/29.07.2015 de corectare a erorilor materiale din decontul de taxă pe valoare adăugată depus pentru luna iunie 2015.

De asemenea, prin Decizia nr. 3834/23.07.2020, definitivă, pronunţată în dosarul nr. x/2015 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, având ca obiect cererea de anulare a deciziei de corectare a aceleiaşi erori din decontul de TVA depus pentru luna iulie 2015, a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă şi a fost anulată Decizia nr. TVA 37 din 21.10.2015 privind soluţionarea contestaţiei nr. 4495/21.09.2015 şi Decizia nr. TVA 4349 din 25.08.2015 de corectare a erorilor materiale din decontul de taxă pe valoarea adăugată depus pentru luna iulie 2015.

La emiterea Deciziei nr. TVA 4275/29.07.2015 de corectare a erorilor materiale din decontul de taxă pe valoare adăugată depus pentru luna iunie 2015, organul fiscal a reţinut că taxa pe valoare adăugată de plată cumulată datorată de reclamantă este reprezentată de suma neachitată la bugetul de stat până la data de 20 iulie 2015, data depunerii decontului de TVA aferent lunii iunie 2015, rezultată din diferenţele de TVA de plată stabilite de organele de inspecţie fiscală prin Decizia de impunere nr. x din 29 mai 2015 .

În ceea ce priveşte Decizia nr. TVA 4349 din 25.08.2015 de corectare a erorilor materiale din decontul de taxă pe valoarea adăugată depus pentru luna iulie 2015, similar, constatându-se diferenţe între soldul sumei negative din decont şi suma negativă din fişa de plătitor, pârâta a notificat reclamanta la data de 24.08.2015 privind identificarea de erori de completare a decontului de TVA aferent lunii iulie 2015 – nepreluarea soldului TVA de plată din decontul perioadei fiscale precedente, neachitat la data depunerii decontului aferent lunii iulie 2015, iar ulterior a procedat la corectarea din oficiu a decontului, conform prevederile art. 3.2.1 lit. c) Cap. III din OMFP nr. 263/2010 şi pct. 6 lit. a) din Anexa 1 la Ordinul MEF nr. 179/2007. Similar, s-a procedat şi la emiterea Deciziei nr. TVA 4424 din 28.09.2015 de corectare a erorilor materiale din decontul de taxă pe valoarea adăugată depus pentru luna august 2015.

Pentru aceste motive, având în vedere că prin Decizia nr. 4795/16.10.2019, definitivă, pronunţată în dosarul nr. x/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a anulat decizia de impunere nr. x din 29 mai 2015, care a stat la baza emiterii actelor contestate, prin acestea din urmă în sarcina reclamantei s-a stabilit o obligaţie fiscală nedatorată.

De asemenea, prin anularea Deciziei de corectare nr. TVA 4275 din 29.07.2015 a decontului TVA pe luna iunie 2015, s-a modificat corespunzător rezultatul corectat al decontului TVA pe iunie 2015, revenind la cel cu sumă negativă conform declaraţiei reclamantei, dar şi suma instituită nelegal de organul fiscal prin Decizia de corectare nr. TVA 4349 din 25.08.2015 la pct. 35 din decontul TVA pe iulie 2015, prin preluarea rezultatului cu sumă negativă din decontul TVA pe iunie 2015 depus de reclamantă. Similar, şi în ceea ce priveşte anularea Deciziei de corectare nr. TVA 4349 din 25.08.2015 de corectare a erorilor materiale din decontul de taxă pe valoarea adăugată depus pentru luna iulie 2015.

Efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat a celor trei hotărâri judecătoreşti definitive se manifestă în judecata prezentei cauze, care vizează anularea Deciziei de corectare nr. TVA 4424 din 28.09.2015 de corectare a erorilor materiale din decontul de taxă pe valoarea adăugată depus pentru luna august 2015.

Cum Decizia de corectare nr. TVA 4424 din 28.09.2015 de corectare a erorilor materiale din decontul de taxă pe valoarea adăugată depus pentru luna august 2015 este un act subsecvent Deciziei de corectare nr. TVA 4275 din 29.07.2015 şi Deciziei de corectare nr. TVA 4349 din 25.08.2015, şi cum cele trei decizii de corectare sunt subsecvente Deciziei de impunere nr. x din 29.05.2015, fiind emise una în baza celeilalte anterioare şi toate trei ca urmare a deciziei de impunere anulate, anularea Deciziei de impunere nr. x din 29.05.2015, a Deciziei de corectare nr. TVA 4275 din 29.07.2015 a decontului de TVA pe luna iunie 2015 şi a Deciziei nr. TVA 4349 din 25.08.2015 de corectare a erorilor materiale din decontul de TVA depus pentru luna iulie 2015, are drept consecinţă şi nelegalitatea Deciziei nr. TVA 4424 din 28.09.2015 de corectare a erorilor materiale din decontul de taxă pe valoarea adăugată depus pentru luna august 2015.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (2) C. proc. civ., va admite recursul reclamantei, va casa sentinţa recurată şi în rejudecare va admite acţiunea şi va anula Decizia nr. TVA 38 din 17.11.2015 privind soluţionarea contestaţiei nr. 5207/30.10.2015 şi Decizia nr. TVA 4424 din 28.09.2015 de corectare a erorilor materiale din decontul de taxă pe valoarea adăugată depus pentru luna august 2015, emise de A.N.A.F. - D.G.A.M.C.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.A. Bârlad împotriva sentinţei nr. 65/2016 din 11 aprilie 2016 a Curţii de Apel Iaşi – secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi în rejudecare admite acţiunea şi anulează Decizia nr. TVA38 din 17.11.2015 privind soluţionarea contestaţiei nr. 5207/30.10.2015 şi Decizia nr. TVA4424 din 28.09.2015 de corectare a erorilor materiale din decontul de taxă pe valoarea adăugată depus pentru luna august 2015, emise de A.N.A.F. - D.G.A.M.C.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 iulie 2020.