Tardiness of action to annul state asset inventory inclusion: start of limitation period based on actual knowledge via prior administrative request

Şedinţa publică din data de 23 iulie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi – secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2017, reclamanta A. a chemat în judecată pârâţii Guvernul României şi Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor – Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Iaşi, solicitând anularea parţială a Hotărârii de Guvern nr. 1705/2006, în ceea ce priveşte Anexa 26, privind imobilul înscris la poziţia x, cod de clasificare 8.29.06, cu denumirea CSVCA Tătăraşi nr. 1.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 6 din 23 ianuarie 2018, Curtea de Apel Iaşi – secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia tardivităţii.

A respins ca tardivă acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Sanitar - Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Iaşi, Guvernul României şi Statul Român.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile a formulat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate, invocând disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinând că hotărârea a fost data cu încălcarea si aplicarea greşita a normelor de drept material.

A arătat recurenta că prin acţiunea formulata a solicitat revocarea parţiala a H.G. nr. 1705/29.11.2006 in ceea ce priveşte Anexa 26, privind imobilul înscris la poziţia x, cod de clasificare 8.29.06. cu denumirea CSVCA Tatarasi nr. 1, conform Inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al Statului la data de 01.06.2009, arătând faptul că aceasta este salariată a Direcţiei Sanitar Veterinare si pentru Siguranţa Alimentara lasi şi titlulara contractului de închiriere pentru suprafeţe locative cu destinaţia de locuinţa nr. x/1992. Acest spaţiu a devenit locativ la data inchirierii prin transformarea in locuinţa de serviciu a pavilionului poarta ce deservea fostul dinspensar, impreuna cu alte doua locuinţe de serviciu aparţinând numiţilor B. si C.. Locuinţele închiriate numiţilor B. si C. au fost ulterior înstrăinate de către DSVSA lasi către aceştia, in baza unor hotărâri judecătoreşti definitive si irevocabile, prin obligarea instituţiei la a incheia contracte de vânzare cumpărare in temeiul legii 85/1992, in condiţiile in care toate cele trei locuinţe de serviciu aveau acelaşi regim juridic. După demersul in instanţa întreprins de către B. si C., DSVSA Iaşi a procedat la introducerea in domeniul public al statului a imobilului in care locuiesc, astfel incat demersul juridic propriu întreprins, similar celor intreprinse de ceilalţi doi titltulari de contracte de inchiriere, a fost sortit eşecului, hotărârea judecătoreasca pronuntată in cauza stabilind cu autoritate de lucru judecat ca imobilul deţinut in baza contractului de inchiriere si pentru care a solicitat obligarea instituţiei deţinătoare la incheierea contractului vânzare cumpărare face parte din domeniul public al statului.

Imobilul - spaţiu de locuit reprezentând pavilion poarta de la poziţia x, având cod de clasificare 8.29.06 cu denumirea CSVCA Tatarasi nr. 1 disp+loc+pavilon poarta a fost introdus nelegal in Inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului la data de 1.06.2009, Anexa 26 a H.G. nr. 1705/29.11.2006 neexistand o justificare a introducerii in domeniul public, raportat la disp. art. 3 alin. (1) si 2 din Legea nr. 213/1998.

Prin sentinţa civila nr. 6/23.01.2018 pronunţata de Curtea de Apel Iaşi, a fost admisa excepţia tardivităţii şi, prin urmare, respinsa acţiunea ca tardivă, reţinându-se dispoziţiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, care prevăd pentru introducerea acţiunii in anulare un termen de decădere de un an, calculat de la momentul luării la cunoştinţa. Or, a reţinut instanţa, dreptul de proprietate asupra imobilului ce se regăseşte în Anexa 26 a H.G. nr. 1705/2006 a fost intabulat in Cartea Funciara a Municipiului Iaşi nr. x încă din anul 2011.

Potrivit art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, termenul de introducerea acţiunii pentru terţul vătămat intr-un act administrativ adresat altui subiect de drept curge de la data luării la cunoştinţa a actului vătămător.

In conformitate cu art. 25 alin. (1) din Legea nr. 7/1996 "înscrierile in cartea funciara îşi vor produce efectele de opozabilitate faţă de terţi de la data înregistrării cererilor...".

In ceea ce priveşte momentul de început al curgerii termenului de decădere pentru acţiunile formulate de terţi vătămaţi prin acte administrative adresate altor subiecţi de drept, în practica judiciară exista soluţii divergente, inclusiv in jurisprudenţa ICCJ, pornind de la interpretarea diferita a efectelor înscrierilor in Cartea Funciara.

Intr-o prima opinie, pe care a reţinut-o si Curtea de Apel Iaşi, prin soluţia adoptata, s-a considerat ca îndeplinirea formalităţilor de publicitate imobiliara are efectul opozabilităţii erga omnes, termenele curg de la data înscrierii in cartea funciara.

In cea de a doua opinie, data de la care terţul a luat cunoştinţa de existenta actului si de conţinutul actului trebuie sa rezulte fara echivoc din împrejurările de fapt stabilite prin probele adminstrate in cauza.

Recurenta a arătat că este corectă cea de a doua opinie, in considerarea faptului ca o inscriere in cartea funciara care nu este dublata de cunoastea in concret a conţinutului actului, de certitudinea privind individualizarea imobilului, precum si de faptul ca anexa care prezintă bunurile atestate ca facând parte din domeniul public, a fost publicata intr-un Monitor Oficial cu nr. bis, care nu se comunica decât instituţiilor interesate.

Mai mult decât atât, este de observat ca inscrisul de la fila x menţionat de prima instanţă, cu referire la extrasul de carte funciara, menţionează Monitorul Oficial nr. 1020 din 21.12.2006, or H.G. nr. 1705/2006 a fost publicata in M.Of., partea I nr. 1020 bis din 21.12.2006.

Aşadar, Anexa 26 din H.G. nr. 1705/29.11.2006, în care sunt menţionate bunurile atestate ca făcând parte din domeniul public, nu s-a comunicat intr-un Monitor Oficial pe care reclamanta sa îl poată obţine si, prin urmare, cunoaşte conţinutul acestuia, in aceste condiţii este evident ca nu avea cunoştinţa de derularea procedurilor reglementate de Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia.

Prin urmare, nu se poate retine că reclamanta a luat cunoştinţa de acest act administrativ in momentul inscrierii in cartea Funciara. In acest sens, M.I. Galan in lucrarea publicata in RDC nr. 3/2009, pag. 60-66 intitulata "Inexistenta unei echipolente intre opozabilitatea erga omnes a dreptului real pentru care s-au efectuat formalităţile de publicitate imobiliara si luarea la cunoştinţa, de către terţi, despre existenta\actului administrativ individual in baza căruia s-a efectuat publicitatea". Potrivit autorului, indiferent de modalitatea de comunicare, începutul termenului de prescripţie sau de decădere pentru introducerea plângerii impotriva actului administrativ individual de către persoana căreia nu i se adresează actul este marcat de cunoaşterea efectiva de către aceasta a conţinutului actului adminstrativ in discuţie.

A socoti altfel ar insemna sa accepte ca dreptul de decădere sau de prescripţie începe sa curgă inaintea naşterii dreptului la acţiune, iar a nega, in aceste condiţii, dreptul la acţiune al reclamantei, inseamna a nega dreptul de acces la instanţa prevăzut de art. 6 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului. Asa cum menţionează autorul, "prin acest ratioanament nu se aduce cu nimic atingere principiului opozabilităţii erga omnes a inscrierii in cartea funciara (...) pentru ca obiectivul publicităţii imobiliare este acela de asişura o certitudine mai mare a transmiterii drepturilor reale imobiliare, iar nu acela de a asigura comunicarea actelor care au stat la baza înscrierilor."

In alta ordine de idei, nu lipsit de importanta este faptul ca ICCJ a statuat in recurs in interesul legii ca includerea unui imobil in inventarul centralizat al bunurilor aparatinand domeniului public al statului nu constituie, in sine, un titlu de proprietate in favoarea statului, valabilitatea atestării domeniului public al statului fiind conditonata de existenţa, ca premisă, a unui mod legal de dobândire a proprietăţii publice.

Or, în condiţiile în care nu s-a făcut dovada existentei unui titlu de proprietate in favoarea statului, respectiv a unui certificat de atestare a dreptului de proprietate care să fie înscris in Cartea Funciara, reţinerea instanţei de fond conform căreia "dreptul de proprietate asupra imobilului ce se regăseşte in Anexa 26 a Hotărârii de Guvern nr. 1705/2006 a fost intabulat in cartea Funciara a Municipiului Iaşi, nr. x, inca din anul 2011" este esenţial greşita.

4. Apărările formulate în cauză

Intimaţii au formulat îmtâmpinare, solicitând, în esenţă, respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Analizând recursul formulat, raportat la dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat pentru următoarele considerente:

În temeiul dispoziţiilor art. 7 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 554/2004, reclamanta a solicitat anularea parţială a Hotărârii de Guvern nr. 1705/29.11.2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, în ceea ce priveşte Anexa 26, imobilul înscris la poziţia x, cod de clasificare 8.29.06., cu denumirea CSVCA Tătăraşi nr. 1.

A invocat reclamanta faptul că imobilul - spaţiu de locuit reprezentând pavilion poartă, de la poziţia x, având cod de clasificare 8.29.06, cu denumirea CSVCA Tătăraşi nr. 1 disp+loc+pavilon poartă, a fost introdus nelegal în Inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului la data de 1.06.2009, Anexa 26 a Hotărârii de Guvern nr. 1705/29.11.2006, neexistând o justificare a introducerii în domeniul public, raportat la dispoziţiile art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 213/1998.

Instanţa de fond a reţinut că excepţia tardivităţii acţiunii este fondată, întrucât, analizând natura actului administrativ atacat, respectiv dacă acesta este un act administrativ normativ sau individual, a constatat că H.G. nr. 1705/2006 are natura unui act administrativ individual, întrucât se adresează unor subiecţi de drept administrativ determinaţi. A reţinut că din conţinutul înscrisului depus la dosar reiese că dreptul de proprietate asupra imobilului ce se regăseşte în Anexa 26 a Hotărârii de Guvern nr. 1705/2006 a fost intabulat în Cartea funciară a Municipiului Iaşi, nr. x, încă din anul 2011, astfel încât de la acel moment, ca urmare a intabulării, dreptul a devenit opozabil erga omnes şi, prin urmare, operează prezumţia legală absolută că orice persoană a avut cunoştinţă de existenţa lui. Or, raportat la momentul 2011, acţiunea introdusă în cursul anului 2017 apare ca tardivă.

Înalta Curte reţine că în mod corect prima instanţă a analizat cu prioritate excepţia tardivităţii, invocată de pârâtul Statul Român, şi a reţinut-o ca fiind întemeiată.

H.G. nr. 1705/2006, prin care a fost aprobat inventarul centralizat al imobilelor proprietate publică a statului, este un act administrativ unilateral cu caracter individual, iar nu un act administrativ cu caracter normativ, emis in temeiul art. 20 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 213/1998, care prevăd că inventarul bunurilor din domeniul public al statului se întocmeşte, după caz, de ministere, de celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi de autorităţile publice centrale care au în administrare asemenea bunuri, iar centralizarea inventarului menţionat la alin. (1) se realizează de către Ministerul Finanţelor Publice şi se supune spre aprobare Guvernului.

În mod corect a constatat instanţa de fond că H.G. nr. 1705/2006 este un act administrativ individual, întrucât acesta produce efecte juridice numai în raport cu persoana fizica sau juridică prevăzute în actul respectiv.

Actul administrativ atacat fiind un act administrativ individual, iar reclamanta terţ, au fost avute în vedere în mod corect dispoziţiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, care prevăd, pentru introducerea acţiunii în anulare, pentru motive temeinice, că poate fi introdusă şi peste termenul de 6 luni prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data luării la cunoştinţă.

În ceea ce priveşte, însă, data luării la cunoştinţă, aceasta nu este data întabulării imobilului în Cartea Funciară, care naşte doar prezumţia că reclamanta a luat la cunoştinţă de situaţia juridică a imobilului, şi nu poate fi considerată o certitudine.

Data certă când reclamanta a luat cunoştinţă de stuaţia imobilului rezultă, însă, din actele dosarului, aceasta fiind data notificării înregistrată de reclamantă la intimata Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Animalelor - Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Iaşi la data de 06.01.2014, sub nr. x, prin care a solicitat unităţii angajatoare depunerea demersurilor legale pe cale administrativă pentru schimbarea regimului juridic al imobilului pe care aceasta îl ocupă din anul 1992, în vederea încheierii contractului de vânzare- cumpărare, din care rezultă că avea cunoştinţă de Anexa 26 a H.G. nr. 1705/2006, pe care o menţionează, astfel că termenul de decădere de un an pentru introducerea acţiunii în anulare, prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, a început să curgă de la această dată, acţiunea introdusă la data de 28.07.2017 fiind tardivă.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, nefiind motive care să conducă la nelegalitatea sentinţei prin care acţiunea în anulare a fost respinsă ca tardiv formulată

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Înalta Curte, în baza disp. art. 496 alin .1 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 6 din 23 ianuarie 2018 a Curţii de Apel Iaşi – secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 iulie 2020.