Quantum of moral damages under Art. 1391 Civil Code in FGA liability: limits of internal valuation thresholds vs. equitable judicial assessment

Şedinţa publică din data de 14 septembrie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 15.10.2020, reclamanţii A., B., C., D., E., F. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, anularea Deciziei nr. 21308/02.10.2019 a Fondului de Garantare a Asiguraţilor şi obligarea acestuia la plata sumelor de

- 20.000 RON cu titlu de daune morale către numitul A., ca urmare a producerii accidentului rutier din data de 31.01.2016;

- 450.000 RON cu titlu de daune morale către numitul C., ca urmare a producerii accidentului rutier din data de 31.01.2016;

- 450.000 RON cu titlu de daune morale către numita B., ca urmare a producerii accidentului rutier din data de 31.01.2016;

- 965,58 RON, cu titlul de daune materiale pentru numita B., 225.000 RON cu titlu de daune morale către numita D., ca urmare a producerii accidentului rutier din data de 31.01.2016;

- 112.000 RON cu titlu de daune morale către numita F., ca urmare a producerii accidentului rutier din data de 31.01.2016;

- 112.000 RON cu titlu de daune morale către numita E., ca urmare a producerii accidentului rutier din data de 31.01.2016.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 1789 din 25 noiembrie 2021, Curtea a admis în parte cererea de chemare în judecată şi a anulat în parte Decizia nr. 21308/02.10.2019 emisă de pârât.

A obligat pârâtul la plata către reclamanţii C. şi B. a sumei de 99.000 RON fiecare, cu titlu de daune morale.

A obligat pârâtul la plata către reclamanta D. a sumei de 39.600 RON cu titlu de daune morale.

A obligat pârâtul la plata către reclamantele E. şi F. a sumei de 14.850 RON titlu de daune morale.

A obligat pârâtul la plata către reclamantul A. a sumei de 15.000 RON cu titlu de daune morale.

A menţinut decizia contestată în ceea ce priveşte suma de 965,58 RON, acordată reclamantei B. de către pârâtă cu titlu de despăgubiri materiale.

3. Cererile de recurs

Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs atât reclamanţii A., B., C., D., E., F., cât şi pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

3.1. Recurenţii-reclamanţi şi-au întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate şi, în rejudecare, obligarea pârâtului la plata sumelor indicate prin cererea de chemare în judecată.

Au susţinut recurenţii că hotărârea recurată nu ţine cont de situaţia de fapt şi reprezintă o aplicare greşită a normelor de drept material, creând o situaţie inechitabilă pentru recurenţi.

Prin acordarea sumei solicitate nu se poate proceda la o îmbogăţire fără justă cauză, astfel cum apreciază instanţa, pentru că nu se îmbogăţesc în detrimentul altcuiva. Prejudiciul moral se stabileşte în acord cu dispoziţiile Codului civile privind răspunderea civilă delictuală, cu dispoziţiile cuprinse în Legea nr. 136/1995, cu jurisprudenţa naţională şi cu Legea nr. 213/2015.

Aşadar, chiar în situaţia în care despăgubirea urmează a fi achitată de către FGA, prejudiciul se calculează în raport cu dispoziţiile legale, aplicabile în contextul angajării răspunderii civile delictuale. Deşi au depus la dosarul cauzei jurisprudenţă relevantă, instanţa de fond nu ţine cont de acest aspect.

Hotărârea recurată nu cuprinde niciun temei juridic în ceea ce priveşte cuantumul acordat cu titlu de daune morale, astfel încât se poate deduce că instanţa a avut în vedere argumentele invocate de intimat, respectiv cuantumul exagerat al despăgubirilor solicitate.

În raport cu art. 1357 şi art. 1391 C. civ., este evident că, în situaţia în care unul dintre membrii familiei decedează inopinat, desfăşurarea armonioasă a vieţii este afectată. Daunele morale constau în atingerea adusă valorilor care definesc personalitatea umană, valori care se referă la existenţa fizică a omului, la viaţă, la sănătate şi integritate corporală, la cinste, demnitate şi onoare, repararea prejudiciului moral trebuind să fie integrală, fără distincţie, după cum prejudiciul este material sau moral.

Prejudiciul moral suferit este calificat, în doctrină şi jurisprudenţă, ca aşa numitul "prejudiciu prin ricoşeu", acest tip de prejudiciu fiind reprezentant de prejudiciul de afecţiune, care constă în suferinţele pe care le resimte o persoană prin pierderea unei rude apropiate.

Au mai apreciat recurenţii-reclamanţi că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, aspect de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Motivarea unei hotărâri trebuie să fie clară şi precisă, să aibă în vedere probele administrate şi să fie în concordanţă cu acestea, să conducă în mod logic şi convingător la soluţia prevăzută în dispozitiv, motivarea fiind un element esenţial al unei hotărâri judecătoreşti, o garanţei a imparţialităţii judecătorului şi a actului de justiţie.

Toate aspectele referitoare la situaţia de fapt nu reprezintă o motivare a hotărârii, în sensul art. 425 C. proc. civ., nefiind elaborat un raţionament logico-juridic al modului în care s-a ajuns la această soluţie, neputându-se considera că hotărârea recurată cuprinde o motivare clară şi precisă a soluţiei pronunţate.

3.2. Recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei recurate şi, pe cale de consecinţă, respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

După ce a prezentat situaţia de fapt, a apreciat recurentul-pârât, referitor la pct. 6 al art. 488 C. proc. civ., că instanţa de fond nu s-a raportat la nicio jurisprudenţă a instanţelor de judecată, ci a reţinut că nu există criterii absolute pentru cuantificarea prejudiciului moral suferit de partea civilă.

O astfel de abordare este în contradicţie cu art. 50 pct. 2 lit. d) din Norma ASF nr. 24/2014 şi cu dispziţiile art. 22 şi art. 425 C. proc. civ., nefiind clare raţiunile avute în vedere de instanţa de fond.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a susţinut recurentul că instanţa a aplicat greşit normele de drept material.

Pentru soluţionarea cererilor de plată având ca obiect daune morale, FGA a adoptat Decizia nr. 74/02.08.2018 privind Procedura de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese adoptând criterii proprii de determinare a unor praguri valorice pentru a se respecta principiul egalităţii de tratament în procesul de soluţionare a pretenţiilor de despăgubire formulate de către părţile vătămate/civile pentru prejudiciul moral suferit în urma accidentelor de circulaţie şi pentru a se evita săvârşirea unor discriminări într-un domeniu atât de sensibil, în care nu există criterii legale de individualizare a sumelor acordate.

În cadrul acestei proceduri au fost stabilite criterii determinante în cazul vătămărilor corporale, fiind stabilite praguri valorice în funcţie de gravitatea vătămării şi numărul de zile de îngrijiri medicale, luându-se în considerare dispoziţiile legale şi jurisprudenţa creată la nivel naţional de către instanţele de judecată. La analizarea cererii de plată s-au stabilit despăgubiri considerate rezonabile, echitabile, de natură să nu se ajungă la o îmbogăţire fără just temei, cu individualizarea daunelor morale prin raportare la circumstanţele concrete ale producerii evenimentelor şi a consecinţelor acestora asupra reclamanţilor.

Tocmai pentru a respecta principiile echităţii, proporţionalităţii, egalităţii, nediscriminării creditorilor de asigurare, FGA a adoptat procedura internă prin care au fost stabilite pragurile valorice de acordare a daunelor morale.

Această procedură devine şi mai importantă prin raportare la atribuţiile Fondului de Garantare a Asiguraţilor şi la scopul acestuia, pentru că FGA nu este chemat să repare prejudiciul suferit de creditorii de asigurare în numele asigurătorului în faliment, ci este chemate în nume propriu pentru a-şi îndeplini atribuţiile prevăzute de Legea nr. 213/2015.

Instanţa de fond nu a analizat întregul probatoriu, nici măcar cererea de plată formulată de reclamanţi, pentru că ar fi observat că diferenţa dintre sumele acordate este reprezentată de daunele morale în cuantum de 965,58 RON pe care petenta B. le-a solicitat, daunele morale acordate fiind în acelaşi cuantum atât către mamă, cât şi către tată.

Conform art. 1391 alin. (2) C. civ., se pot acordare despăgubiri ascendenţilor, descendenţilor şi colateralilor sau soţului pentru durerea încercată ca urmare a decesului victimei, însă, din cuprinsul textului, rezultă faptul că pot fi acordate despăgubiri rudelor victimei dacă se face dovada unui prejudiciu moral, nesubzistând o prezumţie legală care să confere un drept cert la despăgubire, iar, în cauză, nu a fost dovedit acest prejudiciu.

În consecinţă, instanţa de fond nu a apreciat corect normele de drept material aplicabile şi în mod eronat a majorat cuantumul despăgubirilor morale acordate de FGA prin decizia contestată, decizie care este temeinică şi legală, întocmită în conformitate cu dispoziţiile legale aplicabile.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că nu pot fi reţinute criticile ambilor recurenţi subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., însă sunt fondate motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. invocate de recurenţii-reclamanţi, sub aspectul aplicării greşite a dispoziţiilor art. 1391 C. civ., cu referire la cuantumul daunelor morale acordate.

1. Aspecte de fapt şi de drept relevante

1.1. Cu privire la motivele de nelegalitate întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că, atât recurenţii-reclamanţi, cât şi recurentul-pârât consideră, în esenţă, că sentinţa de fond nu este motivată, în sensul că nu cuprinde motivele pe baza cărora s-a stabilit că se impune majorarea daunelor morale şi cuantumul acestora.

Însă, instanţa de control judiciar apreciază că sentinţa civilă recurată respectă dispoziţiile art. 22 alin. (2) şi art. 425 C. proc. civ., judecătorul fondului expunând silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluţiei pronunţate, fiind clare raţiunile avute în vedere de instanţă.

Din considerentele hotărârii rezultă fără echivoc faptul că instanţa a procedat la o analiză proprie a argumentelor evocate prin acţiune şi a apărărilor părţilor, a analizat probele administrate şi a dezlegat fondul cauzei cu respectarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., astfel că nu se poate susţine, cu suficient temei, că hotărârea atacată în prezenta cauză ar fi nemotivată, sau că, prin prisma considerentelor sale, nu ar fi posibilă exercitarea controlului judiciar prin intermediul căii de atac a recursului.

1.2. În ceea ce priveşte motivele de nelegalitate întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 invocate atât de către recurenţii-reclamanţi, cât şi de către recurentul-pârât, Înalta Curte constată că sunt nefondate alegaţiile recurentului Fondul de Garantare a Asiguraţilor, fiind, însă, întemeiate criticile recurenţilor-reclamanţi.

În cauză este analizată interpretarea şi aplicarea normelor de drept material incidente în legătură cu obligarea Fondului de Garantare a Asiguraţilor la despăgubiri morale către părinţii, sora şi, respectiv, bunicii victimei decedate într-un accident rutier, şi în privinţa cuantumului acestor despăgubiri acordate către rudele victimei decedate, reclamanţi în prezentul dosar.

Recurentul-pârât susţine aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1390 şi 1391 din C. civ., arătându-se că repararea prejudiciului nepatrimonial poate fi făcută în raport cu persoanele îndreptăţite la întreţinere din partea celui decedat, întrucât bunicile, în cazul de faţă, nu erau beneficiare ale vreunei obligaţii de întreţinere din partea nepotului decedat. În plus, mai susţine că instanţa poate acorda despăgubiri ascendenţilor, descendenţilor şi colateralilor sau soţului pentru durerea încercată, doar dacă se face dovada acesteia, nesubzistând o prezumţie legală.

Înalta Curte apreciază că dispoziţiile art. 1390 C. civ. nu sunt aplicabile speţei, deoarece nu s-a cerut şi nu se analizează vreo obligaţie de întreţinere a bunicilor victimei din partea autorului accidentului.

În cauză s-au solicitat daune morale, iar dispoziţiile art. 1391 C. civ. au fost interpretate şi aplicate corect de prima instanţă, avându-se în vedere că, prin probele administrate, s-a dovedit, din probele administrate (anchetele sociale, declaraţia martorului) că între nepot şi bunici exista o legătură strânsă de afecţiune, pierderea nepotului de doar 9 ani producând o durere profundă şi nemăsurată.

Prin urmare, contrar susţinerilor recurentului-pârât, soluţia instanţei de fond s-a întemeiat pe probele administrate şi nu pe o prezumţie legală inexistentă, cum a susţinut recurentul-pârât.

Înalta Curte apreciază, însă, că sunt întrunite motivele de casare întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cuprinse în cererea de recurs formulată de recurenţii-reclamanţi, referitoare la interpretarea art. 1391 C. civ. din perspectiva cuantumului daunelor morale acordate.

În legislaţia internă nu a fost elaborat niciun act normativ care să prevadă, în concret, cu privire la nivelul despăgubirilor morale, astfel că, reperul pentru stabilirea acestuia este jurisprudenţa instanţelor judecătoreşti şi principiile care s-au degajat pe această cale.

Astfel, jurisprudenţa în materia stabilirii cuantumului daunelor morale pe orice cale – civilă sau penală, a stabilit că, în absenţa unor criterii pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, se va apela la consecinţele negative suferite de reclamanţi, importanţa valorilor lezate şi măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care păgubitului i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială etc, fără ca sumele acordate cu titlu de despăgubiri morale să depăşească sfera unor compensaţii destinate a alina suferinţa fizică şi psihică, în caz contrar ajungându-se la o îmbogăţire fără just temei a persoanei prejudiciate.

Cuantificarea despăgubirilor morale presupune analizarea unei jurisprudenţe relevante, pentru a se identifica situaţii similare, iar marja de apreciere a instanţei este limitată, în cazul de faţă, la criteriul obiectiv al limitei sumei de 450.000 RON pentru fiecare reclamant, prevăzute de Legea nr. 213/2015.

Despăgubirea nu trebuie să se transforme într-o îmbogăţire fără justă cauză, dar nici media sumelor acordate în cazuri similare de instanţele din România şi jurisprudenţa instanţelor naţionale nu reprezintă criterii obligatorii în stabilirea cuantumului daunelor morale, ci acestea ajută doar la estimarea unui atare prejudiciu.

Din perspectivă jurisprudenţială, atât instanţele naţionale, cât şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, atunci când au avut de soluţionat cauze similare, au procedat la o judecată mai degrabă în echitate.

Or, în cauză, este fără putinţă de tăgadă că viaţa familială şi socială a recurenţilor-reclamanţi a fost alterată în urma decesului la o vârstă foarte fragedă, a fiului, fratelui şi, respectiv, nepotului acestora.

Înalta Curte are în vedere, ca reper, din punct de vedere jurisprudenţial, deciziile pronunţate la nivelul secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, respectiv Deciziile nr. 3442/2020, nr. 5898/2020, nr. 3717/2021, nr. 408/2022, găsind relevante şi decizii de la nivelul secţiei I civile şi a secţiei penale ale Înaltei Curţi, pentru perioada 2016-2019, respectiv Deciziile nr. 3922/2018, nr. 3948/2018 şi nr. 4013/2018 pronunţate de secţia I civilă, precum şi Deciziile nr. 410/IA/2017 şi nr. 428/RC/2016 pronunţate de secţia penală.

În cauză, recurentul-pârât FGA a stabilit cuantumul daunelor morale prin raportare la Decizia nr. 74/02.08.2018 privind Procedura de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese adoptând criterii proprii de determinare a unor praguri valorice.

Însă, în opinia Înaltei Curţi, Fondul de Garantare a Asiguraţilor nu a luat în calcul particularităţile speţei, respectiv suferinţele recurenţilor-reclamanţi determinate de accidentul produs şi din cauza căruia viaţa lor a avut un alt curs, şi prevederile legale incidente. Aşa fiind, în condiţiile în care o situaţie concretă corespunde unui tipar rezultat în mod obiectiv din analiza practicii relevante, ea poate urma soluţia generalizată pentru împrejurări similare, însă câtă vreme îşi demonstrează o particularitate derogatorie de la cazul general situaţia concretă trebuie diferenţiată de acesta.

Într-adevăr, Fondul de Garantare a Asiguraţilor nu este un succesor în drepturi şi obligaţii al asigurătorilor, ci garantează, în condiţiile şi limitele prevăzute de Legea nr. 213/2015, plata de indemnizaţii/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative şi obligatorii, încheiate, în condiţiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, însă o atare concluzie nu înlătură aplicabilitatea prevederilor C. civ. cu privire la modalitatea de determinare a existenţei şi întinderii prejudiciilor cauzate persoanelor îndreptăţite să primească despăgubiri pentru prejudiciul suferit, ca urmare a producerii unui risc acoperit printr-un contract de asigurare de răspundere civilă.

Or, prin stabilirea despăgubirilor morale acordate reclamanţilor într-un cuantum inferior faţă de cele stabilite în cauze similare, în opinia instanţei de control judiciar, a fost încălcat dreptul acestora la juste despăgubiri.

Astfel, în raport cu cele arătate şi faţă de circumstanţele concrete ale cauzei, Înalta Curte apreciază că se impune majorarea cuantumului daunelor morale acordate de prima instanţă, de la 99.000 RON la 150.000 RON pentru fiecare dintre părinţii victimei decedate, de la 39.600 RON la 50.000 RON pentru sora victimei şi de la 14.850 RON la 20.000 de RON pentru fiecare dintre bunici, cuantum care reprezintă o separaţie echitabilă şi efectivă fără a conduce la o îmbogăţire fără justă cauză.

2. Temeiul legal al deciziei instanţei de recurs

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, va respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul-pârât, va admite recursul recurenţilor-reclamanţi, va casa în parte sentinţa recurată şi, rejudecând, va obliga pârâtul la plata, cu titlu de daune morale, către reclamanţii C. şi B. a câte 150.000 RON, fiecare, către reclamanta D. a sumei de 50.000 RON şi către reclamantele E. şi F. a câte 20.000 RON fiecare, menţinându-se restul dispoziţiilor hotărârii recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamanţii B., C., D., E. şi F. împotriva sentinţei civile nr. 1789 din 25 noiembrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată şi, în rejudecare:

Obligă pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor la plata către reclamanţii C. şi B. a câte 150.000 RON fiecare, cu titlu de daune morale.

Obligă pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor la plata către reclamanta D. a sumei de 50.000 RON, cu titlu de daune morale.

Obligă pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor la plata către reclamantele E. şi F. a câte 20.000 RON fiecare, cu titlu de daune morale.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.

Respinge recursul formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 14 septembrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.