Admissibility of contesting pre-motivated competition council minutes and evidentiary threshold for circumstantial proof of cartel participation.

Şedinţa publică din data de 14 septembrie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii şi procedura derulată în primul ciclu procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 23.01.2019, sub nr. x/2019, reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenţei, anularea parţială a deciziei date în Dosarul nr. x/2018 de pârât, pe motiv că decizia este lovită de nulitate absolută întrucât nu este motivată. În subsidiar, a solicitat a se proceda la individualizarea sancţiunii aplicate către minimul acesteia.

Prin sentinţa civilă nr. 175 din 17 mai 2019, Curtea de apel a a respins acţiunea reclamantei ca inadmisibilă, admiţând excepţia invocată în acest sens de pârâtul Consiliul Concurenţei.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamanta S.C. A. S.A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinice, solicitând casarea sentinţei şi, în temeiul art. 497 C. proc. civ., trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond.

Prin Decizia nr. 1893 din 25 martie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul formualt de reclamantă, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În esenţă, instanţa de control judiciar a reţinut că întâmpinarea prin care pârâtul Consiliul Concurenţei a invocat excepţia inadmisibilităţii nu a fost comunicată reclamantei, care nu a putut formula apărări, încălcându-i-se dreptul la apărare şi la un proces echitabil, în condiţii de contradictorialitate, conform art. 6, 13 şi 14 C. proc. civ.

2. Hotărârea pronunţată în fond după casare

Cauza a fost înregistrată în rejudecare după casare pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2019*, la data de 16.07.2021.

Prin sentinţa civilă nr. 1105 din 31 mai 2022, Curtea a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, ca neîntemeiată, a admis acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.A. şi a anulat în parte Decizia nr. 75/19.12.2018 emisă de pârâtul Consiliul Concurenţei, în ceea ce priveşte sancţiunea aplicată reclamantei.

3. Cererea de recurs

Pârâtul Consiliul Concurenţei a formulat recurs împotriva sentinţei Curţii de apel, criticând-o ca fiind nelegală pentru motive pe care le-a încadrat în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte soluţia de respingere a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, pe care o consideră nelegală, recurentul- pârât a sintetizat istoricul procedurii derulate în faţa curţii de apel şi arătat, în esenţă, că prevederile art. 19 alin. (7) şi ale art. 51 alin. (1) din Legea concurenţei nr. 51/1996 sunt neechivoce în sensul că actul care se atacă în contencios administrativ este decizia redactată şi comunicată întreprinderilor vizate, or acţiunea reclamantei a fost formulată împotriva minutei de deliberare, anterior motivării şi comunicării deciziei nr. 75/2018, nefiind urmată de o cerere modificatoare care să fi fost formulată înăuntrul termenului de decădere prevăzut de art. 204 alin. (1) C. proc. civ.

Cu privire la soluţia pronunţată asupra fondului cauzei, recurentul- pârât a prezentat unele consideraţii teoretice legate de standardul de probă în materia concurenţei, cu referire la jurisprudenţa naţională şi a Curţii de Justiţie a Uniunii europene, a expus pe larg situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond şi a arătat, în esenţă, că sentinţa este greşită sub următoarele aspecte: (i) standardul de probă în materie de concurenţă nu reclamă ca autoritatea de concurenţă să furnizeze dovada contactelor directe dintre întreprinderile implicate, în scopul dovedirii încălcării normelor antitrust fiind recunoscută posibilitatea utilizării probelor indirecte, incluzând prezumţiile; (ii) în speţă, documente contemporane faptelor reţinute, cum ar fi procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice, au o valoare probatorie ridicată şi relevă înţelegerea ca A. să fie una dintre întreprinderile adjudecatare ale licitaţiei, fapt confirmat de rezultatele procedurii; (iii) chiar dacă s-ar urma raţionamentul că iniţial se convenise ca întreprinderea B. să câştige licitaţia, acest aspect nu exclude implicarea A. în înţelegere, transpunerea în practică fiind o chestiune distinctă de existenţa înţelegerii anticoncurenţiale; Consiliul Concurenţei nu are obligaţia să dovedească intenţiile subiective ale părţilor, noţiunea de "înţelegere" având natură obiectivă.

Pe baza acestor argumente, recurentul- pârât a solicitat casarea hotărârii recurate şi, în rejudecare, admiterea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii introductive formualte de A. S.A. şi, în subsidiar, în măsura respingerii excepţiei, menţinerea pe fond a Deciziei nr. 75/2018 emise de Consiliul Concurenţei.

Intimata- reclamantă nu a formulat întâmpinare.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând hotărârea atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului şi cu motivele invocate prin recurs, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Intimata- reclamantă a supus controlului instanţei de contencios administrativ decizia nr. 75 din 19 decembrie 2018, prin care Consiliul Concurenţei a reţinut încălcarea de către mai multe societăţi a dispoziţiilor art. 5 lit. c) din Legea nr. 21/1996, încălcare constând în realizarea unei practici/înţelegeri concertate de împărţire a pieţei lucrărilor de construcţie de conducte pentru transportul de gaze naturale şi a lucrărilor conexe acestora din România, prin denaturarea procesului competitiv în cadrul procedurii de achiziţie publică organizate de C. în anul 2011.

În sarcina intimatei- reclamante s-a reţinut participarea la o înţelegere, urmată de punerea ei în practică, în vederea denaturării procesului competitiv cu ocazia unei licitaţii organizate de C. la 13 iulie 2011, pentru atribuirea lucrării "Consolidare de maluri: reparaţie conductă transport gaze naturale 10" Frasin- Spătăreşti (...), licitaţie câştigată de întreprinderea reclamantă.

Răspunzând criticilor formulate în calea de atac corespunzător problemelor de drept abordate în motivarea recursului, Înalta Curte reţine următoarele:

Motivele referitoare la inadmisibilitatea acţiunii

Potrivit art. 19 alin. (7) din Legea nr. 21/1996, "Deciziile adoptate de Consiliul Concurenţei în plen conform prevederilor alin. (4) se semnează de către preşedinte, în numele Consiliului Concurenţei. Acestea vor putea fi atacate în termen de 30 de zile de la publicare sau, după caz, de la comunicare, în procedura de contencios administrativ la Curtea de Apel Bucureşti. Sentinţa va fi pronunţată fără drept de apel, împotriva ei putând fi declarat recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie."

De asemenea, art. 51 alin. (1) din aceeaşi lege, în forma aplicabilă în cauză, prevedea că:

"(1) Deciziile adoptate de Consiliul Concurenţei în aplicarea prevederilor art. 8, 13, art. 25 alin. (5) lit. c), art. 46 şi 47 vor fi motivate şi se comunicate părţilor în termen de maximum 120 de zile de la deliberare. Deciziile pot fi atacate în contencios administrativ la Curtea de Apel Bucureşti, în termen de 30 de zile de la comunicare."

Niciuna dintre aceste prevederi legale referitoare la exercitarea dreptului la acţiune nu a fost interpretată sau aplicată greşit de prima instanţă, în condiţiile în care, aşa cum rezultă din actele dosarului, cererea de chemare în judecată fost formulată împotriva deciziei adoptate de Consiliul Concurenţei în dosarul nr. x/2018, iar prin petitul acţiunii s-a solicitat în principal anularea parţială a deciziei pentru un motiv de de fond- inexistenţa faptei anticoncurenţiale reţinute în sarcina intimatei- reclamante.

Împrejurarea că acţiunea a fost promovată anterior redactării şi motivării deciziei nu are semnificaţia juridică pe care încearcă să i-o confere recurentul, pentru că minuta întocmită în cadrul şedinţei de deliberare consemnează manifestarea de voinţă a organismului colegial în sensul constatării şi sancţionării încălcării normelor de concurenţă, măsurile consemnate în minută fiind transpuse ulterior în cuprinsul deciziei motivate.

În acest context, judecătorul fondului a dat o calificare corectă obiectului acţiunii, exercitându-şi dreptul de apreciere în limitele conferite de prevederile art. 22 din C. proc. civ., astfel că, nepunându-se problema unei cereri adiţionale care să fie supusă termenului prevăzut de art. 204 C. proc. civ., nu poate fi reţinută critica formulată în recurs cu privire la încălcarea acestei norme de procedură.

Motivele referitoare la soluţia pronunţată asupra fondului acţiunii

În analiza criticilor formulate cu privire la soluţia de anulare parţială a deciziei autorităţii de concurenţă, Înalta Curte subliniază, cu titlu prealabil, că, potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., recursul este o cale de atac nedevolutivă, limitată la verificarea conformităţii sentinţei atacate cu regulile de drept aplicabile.

În recurs pot fi examinate doar aspecte privind legalitatea regimului probator aplicat în cauză şi încadrarea în drept a situaţiei de fapt stabilite de prima instanţă pe baza probelor administrate, astfel că argumentele şi criticile recurentului- pârât vor fi grupate, sintetizate şi analizate prin considerente comune, circumscrise acestor coordonate, fără ca în motivarea deciziei de faţă să fie reluate toate aspectele de fapt relatate pe larg în cererea de recurs.

În ceea ce priveşte standardul probatoriu în materie de concurenţă, recurentul- pârât a arătat în mod judicios că instanţele europene au dezvoltat o concepţie holistică de apreciere a probelor, potrivit căreia acestea trebuie analizate în contextul global al procedurii investigate, iar nu în individualitatea lor, în jurisprudenţă făcându-se referire la un corp comun de dovezi incriminatorii solide care nu trebuie evaluate separat (e.g. cauza T-62/98, Volkswagen c. Comisiei, hotărârea din 6 iulie 2000 şi celelalte hotărâri indicate în motivele de recurs).

Este adevărat că, în raport cu specificitatea practicilor anticoncurenţiale şi cu precauţia care caracterizează de cele mai multe ori comportamentul participanţilor la incheierea şi punerea în practică a înţelegerilor neconforme, principiul liberei aprecieri a probelor, consacrat în jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, nu poate fi interpretat într-o manieră restrictivă, care să facă imposibilă intervenţia autorităţii de concurenţă în scopul interesului public de protejare a mediului concurenţial. Singurul criteriu relevant pentru aprecierea probelor este credibilitatea acestora, astfel că existenţa unei practici sau a unui acord anticoncurenţial poate să fie dedusă chiar şi din anumite indicii sau prezumţii care, privite în ansamblu, pot constitui, în absenţa unei explicaţii coerente în sens contrar, dovada încălcării normelor de concurenţă.

Totuşi, pornind de la această premisă, a valorii probatorii apreciate în ansamblu, în considerarea întregii situaţii factuale, în jurisprudenţa europeană s-a reţinut că pentru a se stabili existenţa unei încălcări a articolului 81 alin. (1) TCE (actualul art. 101 TFUE) sunt necesare probe serioase, precise şi concordante, care să se susţină unele pe altele, astfel încât, chiar dacă fiecare în parte nu poate dovedi prin ea însăşi înţelegerea sau practica anticoncurenţială, să ofere o serie de indicii care, apreciate în mod global, să răspundă acestei cerinţe (e.g. C - 407/2008, Knauf Gips KG c. Comisiei, Hotărârea din 1 iulie 2010, par. 47- 49).

În speţă, judecătorul fondului a analizat în mod detaliat şi coerent ansamblul dovezilor furnizate de Consiliul Concurenţei, ajungând la concluzia că nu există niciun element probatoriu care să emane de la intimata- reclamantă sau să-i fie adresat acesteia; implicarea societăţii respective în înţelegerea anticoncurenţială a fost dedusă doar din convorbirile şi corespondenţa dintre persoane din cadrul altor întreprinderi, care la un moment dat au menţionat-o drept posibil câştigător al licitaţiei, în condiţiile în care participanţii la înţelegerea sancţionată preconizaseră iniţial un alt câştigător al procedurii.

Această concluzie este împărtăşită de instanţa de control judiciar, care constată că în litigiul de faţă valoarea probatorie a dovezilor administrate a fost analizată adecvat, corespunzător interpretărilor cristalizate în jurisprudenţa CJUE, în raport cu întreg contextul cauzal, nefiind suficient ca participarea intimatei- reclamante să fie reţinută, pe calea unei prezumţii, din faptul singular al câştigării licitaţiei.

După cum s-a arătat în precedent, pentru a demonstra existenţa unei fapte anticoncurenţiale, autoritatea de concurenţă avea obligaţia de a prezenta elemente probatorii (indiferent dacă acestea au caracter direct sau circumstanţial) credibile, apte să creeze convingerea fermă că a fost săvârşită încălcarea normelor de concurenţă.

În consecinţă, nefiind identificate încălcări ale normelor de drept material care să atragă reformarea sentinţei în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi al art. 496, raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Consiliul Concurenţei împotriva sentinţei civile nr. 1105 din 31 mai 2022 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 14 septembrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.