Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3768/2023 AI generated

Appeal against regulatory authority annulled as void for failing to plead statutory cassation grounds.

Case Number Decizia nr. 3768/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the respondent’s exception and annulled the appeal as void, thereby upholding the Court of Appeal’s judgment that had rejected the claimant’s administrative action as unfounded. The underlying dispute involved a claimant who sought an order compelling the National Energy Regulatory Authority to respond to a petition concerning alleged irregularities in the installation of gas sensors and a claimed share of an invoice, under Law No. 554/2004 on administrative litigation. The Court held that the appeal failed to meet the mandatory requirements of Art. 486(1)(d) and Art. 488(1) of the Code of Civil Procedure, as the appellant raised only objections to the merits—such as challenges to the trial court’s rejection of witness evidence and its factual findings—rather than any ground of illegality among the exhaustively enumerated cassation grounds, thus triggering the nullity sanction under Art. 489(2) C. proc. civ.

Legislator headnote

AI generated

art. 499 C. proc. civ, art. 10 din Legea nr. 554/2004, art. 486 C. proc. civ, art. 394 C. proc. civ, art. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 489 alin. (2) C. proc. civ; Appeal against regulatory authority annulled as void for failing to plead statutory cassation grounds: The underlying dispute involved a claimant who sought an order compelling the National Energy Regulatory Authority to respond to a petition concerning alleged irregularities in the installation of gas sensors and a claimed share of an invoice, under Law No. 554/2004 on administrative litigation. The Court held that the appeal failed to meet the mandatory requirements of Art. 486(1)(d) and Art. 488(1) of the Code of Civil Procedure, as the appellant raised only objections to the merits—such as challenges to the trial court’s rejection of witness evidence and its factual findings—rather than any ground of illegality among the exhaustively enumerated cassation grounds, thus triggering the nullity sanction under Art. 489(2) C. proc. civ.

Keywords

AI generated
action for annulment grounds for cassation statutory requirement article of civil procedure administrative authority administrative sanction

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Basis for annulling the appeal because the grounds invoked did not fall within the cassation grounds provided by law.

Art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Reference for the cassation grounds the appeal failed to invoke, justifying the annulment.

Art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

Considered in the dispositive to rule out ex officio grounds of public order, thus retaining the annulment.

Art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Legal basis for the court to decide on the appeal and uphold the lower court decision.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 12 septembrie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare".

Circumstanţele cauzei

Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II contencios administrativ şi fiscal la data de 30.03.2022 sub nr. x/2022, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, a solicitat instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună obligarea acesteia să răspundă la petitul cererii/petiţiei din 16.02.2022, la plata sumei de 37,5 RON reprezentând cota parte din factura SC. B. x/07.12.2021 şi la plata de 1000 RON cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile Legii 554/2004.

La data de 03.06.2022, pârâta Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Bucureşti şi excepţia nulităţii cererii de chemare în judecată, iar pe fond, a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată

Cu privire la excepţia necompetenţei materiale, pârâta a arătat că, având în vedere calitatea acesteia de autoritate publică centrală, potrivit art. 10 din Legea nr. 554/2004, competentă să soluţioneze prezenta cauză este Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Prin sentinţa nr. 3865/07.07.2022, Tribunalul Bucureşti, secţia a II contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat soluţionarea cauzei privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu ANRE în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal la data de 27.07.2022.

Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 1729 din 13.10.2022, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul AUTORITATEA NAŢIONALĂ DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL ENERGIEI, ca nefondată.

Cererea de recurs

Împotriva sentinţei nr. 1729 din 13.10.2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurent reclamantul A. invocând generic dispoziţiile art. 480 şi 481 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs recurentul a susţinut în esenţă că respingerea probei cu martori, raportat la particularitătile spetei, este nelegală, având în vedere că a solicitat martor pe dl. C. având în vedere atributiile pe care le-a avut, le are ca Administrator al bl. C-5 (str. x, Sector 6), fiind implicat în încălcarea cadrului legal cu privire la achizitia instalarea senzorilor de gaz metan în blocul C-5; încălcarea cadrului legal a constituit obiectul plângerii sale reluat prin mai multe petitii.

Pe de altă parte, dl. C. (reprezentant legal al proprietarului blocului C-5), era îndrituit să i se prezinte/demonstreze la fata locului (nu la fata blocului cum confuz a consemnat CURTEA), pretinsele " pierderi de gaze pe IUGN la etaj 2 şi la robinetul contorului " ?!

L-a solicitat martor pe dl. D. (?!), având în vedere că locuieşte la apart. 126,sc. D (4) din bl. C-5 şi poate confirma/infirma susţinerea pârâtei cu privire la pretinsele pierderi de gaze la etajul 2 sc. D (4).

Cu privire la referirea reţinerea instanţei de fond "nici adresa completă a martorului", recurentul consideră că aceasta a manifestat superficialitate/neglijenţă, în condiţiile în care, în plângerea sa, la pct. 3, a consemnat adresa d-lui C., Administrator al blocului C-5, proprietar al apart. nr. 3, bl. C-5. De asemenea, pentru al doilea martor pe nume D. 1., proprietar al apart. 126, informatiile necesare (cu privire la adresä), sunt consemnate în Răspunsul la întâmpinare, pagina 2, pct. 1.3.b.

În ceea ce priveşte considerentele instanţei de la pagina 6, în sensul " Ca urmare a solicitărilor formulate (....), pârâta a comunicat reclamantului prevederile legale aplicabile montării detectoarelor automate de gaze naturale precum şi faptul că Asociaţia de proprietari a imobilului în cauză este îndrituită să întreprindă acte de administrare ", susţine recurentul că aceasta a achiesat la o speculatie a pârâtei potrivit căreia pârâta "a comunicat" or, recurentul susţine că el a fost cel care a semnalat nereguli cu privire la achizitia şi instalarea senzorilor de gaz metan la blocul C-5, raportându-se la cadrul legal. Aşadar, pârâta trebuia să analizeze obiectul plângerii şi să confirme/infirme neregulile semnalate; în schimb, aceasta a eludat obiectul reclamaţiilor şi i-a răspuns cu divagatii.

În ceea ce priveşte reţinerile instanţei de la fila x, în sensul că "Totodată, i s-a adus la cunoştinţă reclamantului că pârâta ANRE a solicitat operatorului de distribuţie a gazelor naturale/OSD S.C. E. S.R.L. să întreprindă verificări ", susţine recurentul că, în respectivele verificări ar fi trebuit să se cerceteze dacă a fost încălcat cadrul legal cu privire la achizitia şi instalarea senzorilor de gaz metan, respectiv, trebuia cercetată temeinicia/netemeinicia petiţiilor sale iar această cerinţă a fost ignorată.

Susţinând, în continuare că instanţa consemnează şi încalcă reguli de topică, mai susţine recurentul că, pârâta recunoaşte dreptul de proprietate al Asociatiei de proprietari asupra IUGN (instalatie de utilizare gaze naturale), pe de altă parte ignoră dreptul proprietarului de a participa la constatări cu privire la functionarea IUGN. Ignorând dreptul proprietarului sub pretextul că ar fi constatat pierderi de gaze, E. a închis instalatia (care nu-i este proprietate) iar această măsură flind presupusă faptă penală (prin efectele generate timp de 4 zile, în plină iarnă), recurentul a făcut plângere la Parchet (dosar x/28.02.2022).

De asemenea, recurentul mai arată că fraza consemnată la punctul 4 este "chinuitoare, confuză, încalcă reguli de topică. Din respectiva frază se desprinde constatarea: "IUGN în discutie îndeplineşte condiţiile tehnice de funcţionare în siguranţă.". Consideră că această constatare ar fi trebuit să fie motiv de admitere a plângerii. ! CURTEA nu a înteles (ori a ignorat) şi a preluat constatarea înscrisă în Proces Verbal de receptie al S.C. B./07.12.2022 (existând la dosarul cauzei), în care s-a consemnat: "In urma reviziei — verificării, instalaţia şi sistemul funcţionează în parametri normali, nu sunt pierderi de gaze" Aşadar, nu s-au făcut lucrări de remediere, care, conform normelor legale ar fi fost consemnate. In aceste împrejurări, consideră recurentul că este de netăgăduit că închiderea IUGN a fost o samavolnicie.

În ceea ce priveşte considerentele instanţei de la pag. 6 în sensul "Ulterior reclamantul a formulat o nouă petiţie (....) prin care a reclamat o serie de aspecte în legătură cu măsura dispusă de OSD precum şi faptul că reprezentanţii operatorului au comunicat locatarilor din imobil că sistarea alimentării cu gaze naturale a fost dispusă în urma reclamaţiei sale" (adică, în urma reclamatiei pe care a făcut-o, reclamatie cu alt obiect), recurentul arată că, din lecturarea acesteia rezultă fie o neîntelegere, fie o eroare în judecată, prima instanţă nereţinând ori ignorând o mărturisire consemnată: "Reprezentanţii operatorului au comunicat", această mărturisire având o componentă neonestă/tendentioasă; comunicarea nu a explicat obiectul reclamatiei pe care a făcut-o. Pe de altă parte, CURTEA a ignorat ori a omis un mijloc de probă şi anume, Anunţul afişat de Administratorul blocului C5, dl. C. (solicitat ca martor). În respectivul Anunt (existent la dosarul cauzei), Administratorul a consemnat: "Ca urmare a sesizărilor A. a fost întreruptă furnizarea gazului metan pe scara D". Anuntul respectiv, coroborat cu comunicarea neonestă făcută de E., locatarilor din blocul C-5, a creat dezordine socială, recurentul fiind expus oprobiului public; fiind apostrofat, insultat, amenintat şi nevoit să se plângă Politiei.

În ceea ce priveşte considerentele de la finalul paginii 6), respectiv "s-a susţinut că lucrările de revizie tehnică periodică efectuate la data de 07.12.2021 în urma cărora a fost reluată alimentarea cu gaze naturale au înregistrat pierderi de gaze, nefiind luate măsuri de remediere a defectelor constatate la data de 03.122021, iar întreruperea alimentării cu gaze naturale din data de 03.12.2021 o consideră ca exces de putere ", recurentul critică exprimarea instanţei, invocând deopotrivă o judecată cu părtinire, aceasta achiesând la susţinerile pârâtei.

Susţine în final că hotărârea instanţei este nelegală şi netemeinică.

Apărările intimatei-pârâte

Intimata-pârâtă Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei a formulat întâmpinare împotriva recursului promovat de reclamant, în cadrul căreia solicită anularea recursului, ca netimbrat, sau în subsidiar, anularea, ca nemotivat, ori respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea, ca legală şi temeinică, a sentinţei recurate.

În susţinerea excepţiei nulităţii, intimata a arătat că din recursul formulat de recurent reiese în mod indubitabil că nu se aduce niciun fel de critică sentinţei recurate şi nu se indică niciunul dintre motivele de casare prevăzute de C. proc. civ., recursul fiind, în esenţă, nemotivat.

Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin Rezoluţia Preşedintelui completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului din data de 08.06.2023, a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 12 septembrie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise şi reţine a reţinut cauza spre soluţionare, urmând ca, faţă de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ. să analizeze mai întâi excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata – pârâtă în cadrul întâmpinării şi, în subsidiar, eventual, fondul recursului ce face obiectul pricinii dedusă judecăţii.

Soluţia Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând cu prioritate excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, în cadrul întâmpinării, Înalta Curte o apreciază ca fiind întemeiată, raportat la dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., reţinând următoarele:

Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Prin acţiunea introdusă pe rolul instanţei la data de 30.03.2022 sub nr. x/2022, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, a solicitat ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună obligarea acesteia să răspundă la petitul cererii/petiţiei din 16.02.2022, la plata sumei de 37,5 RON reprezentând cota parte din factura SC. B. x/07.12.2021 şi la plata de 1000 RON cheltuieli de judecată.

Ca urmare a respingerii acţiunii, de către Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a promovat recurs şi, invocând generic dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., a criticat respingerea de către prima instanţă a probei testimoniale, susţinând că această soluţie a fost nelegală.

În continuare, recurentul reda parte din considerentele instanţei, criticând modul de exprimare al acesteia, ori comportamentul pârâtei care " trebuia să analizeze obiectul plângerii şi să confirme/infirme neregulile semnalate", fără a invoca şi a expune norme legale încălcate.

Examinând cererea de recurs, din perspectiva îndeplinirii condiţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui text de lege:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, prevede că: "Recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."

Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat: "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat: "Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."

Reţine astfel Înalta Curte că recursul este o cale extraordinară de atac, care poate fi exercitată numai pentru motivele de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Analizând cererea de recurs din perspectiva dispoziţiilor mai sus menţionate, se constată că recursul, generic întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., nu conţine critici care să poată fi încadrabile în dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În esenţă, recurentul - reclamant critică respingerea de către prima instanţă a probei cu martori.

Or, sub acest aspect, Înalta Curte reţine că recurentul nu a formulat critici de nelegalitate a sentinţei instanţei de fond, ci de netemeinicie, respectiv de apreciere a probatoriului administrat în cauză, care nu pot fi încadrate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., neputând face obiectul analizei în prezenta decizie.

Cu titlu prealabil se impune a se preciza că, în principiu, critica privind respingerea de către instanţa de fond a unor probe, în speţă a probei testimoniale, nu constituie un motiv de nelegalitate a hotărârii. Aprecierea utilităţii, pertinenţei şi concludenţei probelor este atributul primei instanţe, conform art. 254 din C. proc. civ., şi acestea conferă temeinicie hotărârii. Pe calea recursului, cale extraordinară de atac care vizează exclusiv aspecte de nelegalitate ale hotărârii, nu pot fi aduse critici de netemeinicie.

Modul în care instanţa de fond a apreciat cu privire la utilitatea şi pertinenţa probelor, modul cum a interpretat probele administrate şi a stabilit pe baza acestora o anumită situaţie de fapt nu mai constituie motiv de recurs în actuala reglementare, instanţa de recurs nemaiavând competenţa de a cenzura situaţia de fapt stabilită prin hotărârea atacată şi de a reevalua în acest scop probele, ci, doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situaţia de fapt pe care prima instanţă o constată.

Prin urmare, în cadrul procesual al recursului, instanţa de control judiciar analizează doar motivele de nelegalitate a hotărârii atacate, conform art. 483, coroborat cu art. 488 C. proc. civ., iar nu şi motivele de netemeinicie.

În atare situaţie, criticile referitoare la greşita stabilire a situaţiei de fapt sau modul de administrare şi interpretare a probatoriilor administrate în cauză nu pot face obiectul analizei în această fază procesuală deoarece vizează temeinicia soluţiei pronunţate şi nu nelegalitatea acesteia, astfel că se impune respingerea de plano a criticilor de netemeinicie, care nu satisfac exigenţele impuse de art. 488 din C. proc. civ., respectiv de cale extraordinară de atac care instituie un control de legalitate a hotărârii recurate şi nu de temeinicie.

Nici criticile ce vizează modul de exprimare al instanţei de fond, " încălcarea regulilor de topică" ori simpla redare a considerentelor instanţei de fond, nu pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora " 1) Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate", acestea fiind enumerate în mod limitativ la pct. 1-8 din acelaşi act normativ.

Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată numai în termenul şi condiţiile expres prevăzute de lege.

Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) noul C. proc. civ. cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar în conformitate cu prevederile art. 488 din acelaşi cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.

Prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. statuează că recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi cod.

Instanţa învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt indicate şi dezvoltate într-o formă concretă şi se referă la una dintre situaţiile prevăzute de art. 488 alin. (1) C . proc. civ.

Aşadar, în condiţiile în care prin calea de atac promovată reclamantul s-a limitat a reda pasaje din considerentele instanţei, invocând încălcarea unor reguli de topică, fără a combate raţionamentul juridic al acesteia şi a menţiona norma legale încălcată sau eronat interpretată, Înalta Curte constată că susţinerile recurentului nu reprezintă veritabile critici împotriva sentinţei recurate şi, ca atare, nu pot fi apreciate drept motive de nelegalitate pe care să se întemeieze calea de atac, în sensul exigenţelor prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Or, această neregularitate a cererii de recurs este sancţionată cu nulitatea, simpla expunere a unor succesiuni de fapte şi afirmaţii, nefiind suficientă pentru a se considera îndeplinită condiţia motivării recursului, având în vedere că, din ansamblul criticilor formulate nu se desprind argumentele ce susţin nelegalitatea hotărârii de fond, instanţa de control judiciar neputând încadra susţinerile părţii în vreunul din motivele de nelegalitate strict şi limitativ prevăzute la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Constată, aşadar, Înalta Curte că obligaţia de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor formulate, în raport cu soluţia primei instanţe iar motivarea imprecisă sau generală atrage sancţiunea nulităţii recursului, în condiţiile prevăzute de art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.

În practica judiciară s-a decis că simpla nemulţumire a unei părţi sau a părţilor în litigiu faţă de hotărârea pronunţată nu este suficientă pentru casarea acesteia, ci partea recurentă are obligaţia să-şi întemeieze recursul pe cel puţin unul dintre motivele prevăzute limitativ de lege.

Prin urmare, recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanţa de recurs fiind învestită cu analiza conformităţii hotărârii recurate în raport cu dispoziţiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Motivele de recurs sunt instituite prin dispoziţii procedurale speciale, de strictă interpretare, ce nu pot fi extinse prin analogie la situaţii ce nu au fost avute în vedere la legiferare şi trebuie să vizeze numai nelegalitatea hotărârii atacate, spre deosebire de Codul anterior în care motivele vizau şi netemeinicia acesteia.

În speţa de faţă, însă, Înalta Curte constată că recurentul - reclamant nu a formulat nicio critică posibil a fi circumscrisă unuia din motivele de nelegalitate prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., aptă să conducă la casarea hotărârii recurate.

Obligaţia de motivare presupune indicarea în concret a criticilor neanalizate, a normei de drept material aplicabile în speţă şi a modului în care aceasta a fost încălcată sau greşit aplicată la situaţia de fapt reţinută de prima instanţă, or, recurentul nu a indicat niciun element de natură a contura incidenţa cel puţin a unui motiv de casare din cele prevăzute limitativ de norma legală anterior menţionată.

Aşadar, în raport de argumentele ce susţin cererea de recurs ce vizează netemeinicia hotărârii, prin greşita reţinere a stării de fapt, în urma interpretării probelor administrate, Înalta Curte constată că, în realitate, ele nu vizează nelegalitatea hotărârii, ci se solicită o rejudecare în fond a cauzei prin reaprecierea şi cenzurarea probelor din perspectiva respingerii acţiunii reclamantului, ca nefondată, analiza ce excede unei verificări de legalitate ce poate face obiectul judecării căii extraordinare a recursului, aspect sub care excepţia nulităţii invocată de intimata-pârâtă este fondată, urmând să se facă aplicarea dispoziţiilor art. 489 alin. (2) noul C. proc. civ., cu consecinţa constatării nulităţii recursului.

Soluţia de anulare a recursului nu aduce atingere Constituţiei României, care prevede exercitarea căilor de atac în condiţiile prevăzute de lege, şi nici Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, care prevede dreptul la un singur grad de jurisdicţie în materie civilă (art. 6 par. 1 CEDO şi care are prioritate de aplicare faţă de dreptul generic la un remediu efectiv prev. de art. 13 din Convenţie), referirea la "recurs" neputând fi în niciun caz înţeleasă ca referindu-se la calea de atac de reformare a recursului din dreptul intern, înţelesul corect al acestei noţiuni fiind acela de "remediu".

Este evident că motivele de nelegalitate trebuie să îmbrace forma unor critici concrete aduse acesteia, a unor aspecte referitoare la modul de aplicare a legii de către prima instanţă la situaţia concretă, nicidecum nu pot fi formulate sub forma unor susţineri generale, pur teoretice, din care instanţa de recurs să poată deduce anumite aspecte neprecizate expres de recurent, legate de nelegalitatea hotărârii.

Reţinând astfel că, prin cererea de recurs nu a fost formulată nicio critică posibil a fi circumscrisă motivelor de nelegalitate prevăzute strict şi limitativ la dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a face aplicarea dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., constatând nulitatea recursului.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, reţinând că recurentul-reclamant nu s-a conformat exigenţelor cerute de lege şi nu au formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs în vreunul dintre cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. şi cum, în cauză, nu pot fi reţinute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancţiunea expres prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. şi, pe cale de consecinţă, admiţând excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata – pârâtă Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va constata nul recursul exercitat de reclamantul A. împotriva sentinţei de fond pe care, în consecinţă, o va menţine, ca legală, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 499 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 1729 din data de 13 octombrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia de VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 12 septembrie 2023.