Nullity of cassation appeal for failure to substantively develop grounds of illegality beyond formal citation of statutory casation causes

Şedinţa publică din data de 12 septembrie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare".

Circumstanţele cauzei

Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată la data de 15.10.2021 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a -IX - a contencios administrativ şi fiscal reclamanta A., Centrul Zonal Bucureşti în contradictoriu cu pârâta Uniunea Naţională A Practicienilor în Insolvenţă a formulat contestaţie împotriva sentinţei civile nr. 26 din 16 iulie 2021.

În motivarea cererii arată că instanţa superioară din cadrul UNPIR a pronunţat o soluţie nelegală şi nefondată, lăsând să exercite activitatea de lichidator pe B., în calitate de funcţionar public, deşi ave calitatea de suspect, având suficiente elemente pentru a dispune suspendarea activităţii şi sancţionarea administrativă şi a nesocotit în mod flagrant dreptul de a fi reprezentat de organizaţia neguvernamentală legal constituită A., Centru Bucureşti, a cărui membru este dl. C., apreciind în mod greşit că organizaţia nu are calitate procesuală şi pe cale de consecinţă nu poate participa la dezbaterea contestaţiei pe fond, deşi calitatea procesuală este reglementată prin lege şi statut aşa cum a apreciat şi Curtea Constituţională a României, făcând trimitere la decizia nr. 285/01.07.2004.

Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 745 din 08 aprilie 2022, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant şi pe cale de consecinţă, a anulat cererea de chemare în judecată formulată de A., în numele reclamantului C. în contradictoriu cu pârâta UNIUNEA NAŢIONALĂ A PRACTICIENILOR ÎN INSOLVENŢĂ DIN ROMÂNIA.

Cererea de recurs

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs recurenta A., invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1,3,4,5 şi 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea criticilor sale, a susţinut că, în ceea ce priveşte motivul de recurs conform căruia instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, instanţa de fond si-a depăşit atribuţiile prin anularea cererii de chemare in judecata deşi partea a făcut dovada calităţii procesuale care izvorăşte din lege si statut si nu doar din Noul C. proc. civ. şi aceasta efectiv a ignorat toate înscrisurile si apărările.

Raţiunea acestor limitări a izvoarelor dreptului procesual civil este evocată de art. 1 alin. (2) din Noul C. proc. civ., care stabileşte că instanţele de judecată, cele care înfăptuiesc justiţia, îndeplinesc un serviciu de interes public, fiind evidentă necesitatea stabilirii unor reguli clare de desfăşurare a procesului civil, acest deziderat putând fi îndeplinit exclusiv prin lege.

Un alt principiu fundamental al procesului civil îl constituie legalitatea, iar aceasta reprezintă o cerinţă obiectivă într-un stat de drept şi o garanţie a desfăşurării în condiţii optime a mecanismului de înfăptuire a justiţiei. Legalitatea exclude arbitrariul şi lipsa de previzibilitate.

Obligativitatea respectării legii decurge primordial din prevederi constituţionale, evocând astfel dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie.

Într-o altă critică, recurenta invocă motivul de nelegalitate ce reglementează situaţia când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Susţine că, având în vedere anularea plângerii fără a invoca si articolele din legile speciale care reglementează dreptul de reprezentare, indicând doar C. civ., recurenta se consideră discriminată şi astfel consideră că s-au încălcat normele de procedură imperative, fiind grav vătămată, deoarece sentinţa a fost motivată insuficient cu neobeservarea formelor legale, fiind astfel nulă, deoarece vătămarea există şi nu poate fi înlăturată decât prin anularea sentinţei recurate.

Deopotrivă, recurenta invocă şi motivul de nelegalitate conform căruia hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, menţionând că instanţa de fond în mod nelegal i-a înlăturat dreptul de acces la justiţie" apreciind gresit aplicarea legii," ratacindu-se" într-un domeniu al dreptului cu totul străin cauzei, în toc sa aplice normele de drept substanţial potrivite".

Într-o ultimă critică recurenta susţine că instanţa a admis nelegal excepţia lipsei calităţii de reprezentant, arătând că prin încheiere s-a impus să depună dovada calităţii iar partea şi-a îndeplinit această obligaţie, or instanţa nu a reuşit sa aibă o raţiune juridică obiectiva în această cauza.

Cererea formulata prin reprezentant convenţional sau legal rezultă din lege şi din C. civ.. În ipoteza în care cererea nu este făcută personal de parte, ci de mandatarul convenţional, se impune justificarea calităţii de reprezentant prin anexarea procurii în original sau a copiei legalizate care atestă calitatea de mandatar al părţii, iar în cazul cererii făcute de reprezentantul legal al părţii, prin anexarea copiei legalizate a înscrisului care atestă calitatea de reprezentant legal, iar recurenta a îndeplinit condiţiile impuse de către instanţa de judecată.

Spre deosebire de reglementarea anterioară, noul C. proc. civ. defineşte expres nulitatea, aceasta reprezentând sancţiunea procedurală care înlătură în tot sau în parte efectele juridice ale actului de procedură efectuat cu nerespectarea condiţiilor prevăzute de lege pentru valabila sa întocmire.

Ca atare, nulitatea reprezintă o cauză de ineficacitate a actului de procedură determinată de încălcarea unor condiţii legale de validitate.

Pe cale de consecinţă, plângerea a fost formulată de o persoană juridică care a făcut dovada calităţii procesuale.

În drept recursul a fost întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 1,3,4,5 şi 8, raportat la art. 22 din C. proc. civ., dar şi dispoziţiile art. 1 alin. (3), (4), (5), art. 16, art. 20, art. 21, art. 24, art. 52, art. 124, art. 125, art. 126, art. 133, art. 34 din Constituţia României, art. art. 6,13,14, 17 şi 18 din CEDO, Legea nr. 303/2004.

Apărările intimatei-pârâte

Intimata-pârâtă Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă din România a formulat întâmpinare împotriva recursului promovat de recurentă, în cadrul căreia a invocat, pe cale de excepţie, nulitatea recursului, solicitând anularea acestuia, ca fiind netimbrat sau nemotivat, conţinutul recursului neputând fi încadrat în niciunul din motivele de casare invocate de reclamantă.

Susţine că cererea şi motivele de recurs sunt nesistematizate şi nestructurate, recurenta rezumându-se doar la expunerea unor succesiuni de fapte şi afirmaţii.

În subsidiar, solicită respingerea recursului, ca nefondat.

Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin Rezoluţia Preşedintelui completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului din data de 05.07.2022, a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 12 septembrie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor. La acest termen de judecată, având în vedere dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., raportat la conţinutul cererii de recurs, din oficiu a invocat excepţia nulităţii şi, luând act de concluziile părţilor pe această excepţie dar şi pe fondul recursului, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, în conformitate cu dispoziţiile art. 394 C. proc. civ. declarat dezbaterile închise şi a reţinut cauza spre soluţionare, urmând ca, în temeiul art. 248 C. proc. civ. să analizeze mai întâi excepţia nulităţii recursului, invocată din oficiu şi, în subsidiar, eventual, fondul recursului ce face obiectul pricinii dedusă judecăţii.

Soluţia Înaltei Curţi asupra recursului

Având în vedere dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., analizând mai întâi excepţia nulităţii recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, raportat la dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., reţinând următoarele:

Argumente de fapt şi de drept

Prin cererea înregistrată la data de 15.10.2021 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a -IX - a contencios administrativ şi fiscal reclamanta A., Centrul Zonal Bucureşti în contradictoriu cu pârâta Uniunea Naţională A Practicienilor în Insolvenţă a formulat contestaţie împotriva sentinţei civile nr. 26 din 16 iulie 2021.

Instanţa de fond – în speţă Curtea de Apel Bucureşti – secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin hotărârea ce face obiectul controlului judiciar dedus prezentei judecăţi, a respins acţiunea formulată de A., în numele reclamantului C. în contradictoriu cu pârâta UNIUNEA NAŢIONALĂ A PRACTICIENILOR ÎN INSOLVENŢĂ DIN ROMÂNIA, pentru lipsa dovezii calităţii de reprezentant, reţinând în esenţă că cererea de chemare în judecată a fost formulată în numele reclamantului C., fără a se face dovada calităţii asociaţiei, de reprezentant al domnului C., persoana în numele căreia este formulată cererea de chemare în judecată, raportat la dispoziţiile art. 80, 83 şi 151 C. proc. civ.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs recurenta A., invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1,3,4, 5 şi 8 C. proc. civ.

Analizând cu prioritate, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia nulităţii cererii de recurs, invocată din oficiu, Înalta Curte apreciază că excepţia este întemeiată, urmând să constate nulitatea recursului, astfel cum a fost promovat de recurentă, în considerarea argumentelor ce succed:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.: "(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Articolul 487 alin. (1) C. proc. civ. prevede că: "Recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."

De asemenea, conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ.: "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit art. 489 alin. (2) din acelaşi Cod: "Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488", motive de nelegalitate enumerate, prin urmare, cu caracter limitativ în cuprinsul acestui articol.

În concluzie, recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, legiuitorul înţelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de prevederile art. 488 C. proc. civ.

Această normă imperativă instituie în sarcina recurentei obligaţia de a indica şi dezvolta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac, iar neîncadrarea în cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 din C. proc. civ. atrage, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (2) din acelaşi act normativ, sancţiunea nulităţii recursului.

Astfel, condiţia legală a încadrării motivelor de recurs în cazurile de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ., precum şi a dezvoltării motivelor, implică determinarea greşelilor anume imputate, o argumentare a criticii în fapt şi în drept, precum şi arătarea probelor pe care se bazează.

Textul legal se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalităţii invocate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă şi prin precizarea eventualelor greşeli săvârşite de instanţă în legătură cu aceste dispoziţii legale, în lipsa acestor menţiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

Prin urmare, instanţa învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt indicate şi dezvoltate într-o formă concretă şi se referă la una dintre situaţiile prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

În practica judiciară s-a decis că simpla nemulţumire a unei părţi sau a părţilor în litigiu faţă de hotărârea pronunţată nu este suficientă pentru casarea acesteia, partea recurentă având obligaţia să-şi întemeieze recursul pe cel puţin unul dintre motivele prevăzute în mod expres şi limitativ de lege şi să dezvolte critici subsumate acestora, deoarece simpla indicare a textelor de lege nu echivalează cu motivarea recursului şi nu conduce, implicit, la casarea hotărârii atacate.

În egală măsură, Înalta Curte reţine că recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanţa de recurs fiind învestită cu analiza conformităţii hotărârii recurate în raport cu dispoziţiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Motivele de recurs sunt instituite, aşadar, prin dispoziţii procedurale speciale, de strictă interpretare, ce nu pot fi extinse prin analogie la situaţii ce nu au fost avute în vedere de legiuitor şi trebuie să vizeze numai nelegalitatea hotărârii atacate, spre deosebire de reglementarea anterioară în care motivele vizau şi netemeinicia acesteia.

În speţă este de observat că, deşi recurenta, în cadrul cererii de recurs, a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1, 3, 4, 5 şi 8 C. proc. civ., aceasta s-a limitat a susţine doar faptul că instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, respectiv că a încălcat regulile de procedură şi a încălcat şi aplicat greşit normele de drept material, fără a arăta în concret care sunt regulile de procedură sau normele de drept material pretins a fi încălcate sau greşit aplicate de instanţa de fond în pronunţarea soluţiei adoptate în prezenta cauză, sau în ce mod şi-a depăşit prima instanţă atribuţiile puterii judecătoreşti, pentru a atrage incidenţa în cauză a cazurilor de casare invocate.

Deşi a invocat şi motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 şi 3 din C. proc. civ., ce reglementează situaţia "când instanţa a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale", respectiv "când hotărârea a fost dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, invocată în condiţiile legii", acestea au fost invocate doar formal, partea nedezvoltând nici o critică care să vizeze modul de alcătuire al primei instanţe sau necompetenţa acesteia.

În condiţiile în care, prin hotărârea atacată, cererea de chemare în judecată a fost respinsă de prima instanţă doar pentru lipsa dovezii calităţii de reprezentant, raportat la dispoziţiile art. 80, 83 şi 151 C. proc. civ., recurenta, pe acest aspect s-a limitat a susţine doar că şi-a îndeplinit obligaţia impusă de instanţă iar cererea formulată prin reprezentant convenţional sau legal rezultă din lege sau din C. civ., justificarea calităţii de reprezentant fiind făcută prin anexarea procurii în original sau a copiei legalizate a înscrisului care atestă această calitate, iar partea a îndeplinit condiţiile impuse de către instanţa de judecată.

Aceste critici nu pot fi însă subsumate niciunui motiv de nelegalitate din cele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în considerarea faptului că modul în care instanţa de fond a interpretat probele administrate şi a stabilit pe baza acestora o anumită situaţie de fapt nu mai constituie motiv de recurs în actuala reglementare.

Aşa fiind, instanţa de recurs nu mai are competenţa de a cenzura situaţia de fapt stabilită prin hotărârea atacată şi de a reevalua în acest scop probele, ci, doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situaţia de fapt pe care aceasta o constată.

În atare situaţie, argumentele recurentei referitoare la situaţia de fapt sau modul de administrare şi interpretare a probatoriului administrat în cauză nu pot face obiectul analizei în această fază procesuală, deoarece vizează temeinicia soluţiei pronunţate şi nu nelegalitatea acesteia, astfel că se impune respingerea de plano a criticilor de netemeinicie, care nu satisfac exigenţele impuse de art. 488 din C. proc. civ., respectiv de cale extraordinară de atac care instituie un control de legalitate a hotărârii recurate.

Prin urmare, analizând cererea de recurs şi susţinerile recurentei, în raport cu soluţia pronunţată de prima instanţă, Înalta Curte constată că aceasta nu a formulat critici care să vizeze nelegalitatea sentinţei atacate.

Condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică indicarea în concret a greşelilor imputate instanţei de fond şi încadrarea lor în motivele de casare invocate, astfel cum sunt acestea prevăzute în textele de lege corespunzătoare, simpla nemulţumire a recurentei cu privire la soluţia pronunţată de prima instanţă prin sentinţa de fond atacată nefiind suficientă pentru a conduce la casarea hotărârii recurate. Dimpotrivă, este necesar ca recursul să fie întemeiat pe critici de nelegalitate circumscrise motivelor expres şi limitativ prevăzute de lege şi invocate, de altfel în mod formal de către recurenta prin cererea de recurs formulată, având în vedere că recursul este o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, părţile având deja la dispoziţie o judecată în fond în faţa primei instanţe.

Din această perspectivă este important a se mai reţine că motivarea recursului înseamnă nu doar exprimarea nemulţumirii faţă de hotărârea pronunţată de instanţa de fond, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părţii, instanţa a pronunţat o hotărâre nelegală. În egală măsură, pentru a conduce la casarea hotărârii, recursul nu se poate limita la o simplă indicare a motivelor de casare incidente în cauză şi la reiterarea situaţiei de fapt reţinute, condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implicând determinarea greşelilor anume imputate acesteia, o minimă argumentare a criticii în fapt şi în drept, precum şi indicarea probelor pe care se bazează, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Întrucât recurenta nu a combătut raţionamentul primei instanţe, care, raportat la dispoziţiile art. 80, 83 şi 151 C. proc. civ., a reţinut lipsa dovezii calităţii de reprezentant a recurentei pentru reclamantul C. şi nici nu a arătat în concret motivul pentru care a considerat că prima instanţă şi-a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti şi care sunt regulile de procedură sau normele de drept material încălcate ori greşit aplicate de instanţa de fond în adoptarea soluţiei atacate, simpla indicare formală a motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1, 3, 4, 5 şi pct. 8 din C. proc. civ., fără a fi dezvoltate critici care să poată fi circumscrise acestora, echivalează cu nemotivarea cererii de recurs.

În aceste condiţii, reţinând caracterul nemotivat al cererii de recurs, având în vedere că recurenta a invocat doar formal motivele de casare, neformulând veritabile critici de nelegalitate care să poată face posibilă o încadrare a acestora în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., şi constatând că nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi invocate din oficiu de către instanţă, în temeiul art. 489 alin. (2) din acelaşi Cod, Înalta Curte urmează a aplica sancţiunea expres prevăzută de lege, sens în care, admiţând excepţia nulităţii recursului, invocată din oficiu, va constata nul recursul formulat de recurenta A. – Centrul Bucureşti.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, constatând că recurenta nu s-a conformat exigenţelor impuse de lege şi nu a formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs în cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. şi, cum în cauză nu pot fi reţinute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancţiunea expres prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. şi, pe cale de consecinţă, admiţând excepţia nulităţii recursului, invocată din oficiu, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va constata nul recursul exercitat de aceasta împotriva sentinţei de fond pe care, în consecinţă, o va menţine, ca legală, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 499 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul formulat de reclamanta A. – Centrul Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 745 din 8 aprilie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 12 septembrie 2023.