Fiscal procedure: validity of rejection for lack of motivation when objection omits specific legal grounds despite procedural defects in notification.

Şedinţa publică din data de 13 iulie 2023

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2018, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtele Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău – Activitatea de Inspecţie Fiscală şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, solicitând anularea Deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 371/16.10.2017, precum şi a Deciziei de impunere x/06.03.2017, a Raportului de Inspecţie Fiscală nr. x/06.03.2017 şi a deciziei nr. 14467/30.03.2017, referitoare la obligaţiile fiscale accesorii.

Prin sentinţa civilă nr. 90/4 octombrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bacău – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost admisă excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant.

A fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., prin reprezentant B., în calitate de împuternicit-administrator, în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău – Activitatea de Inspecţie Fiscală, pentru lipsa dovezii calităţii de reprezentant.

Prin decizia nr. 4766/14 octombrie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost admis recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. prin lichidator judiciar C. împotriva sentinţei civile nr. 90 din 04 octombrie 2018 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

A fost admisă cererea de intervenţie accesorie în interesul recurentei-reclamante, formulată de D..

A fost casată sentinţa recurată şi a fost trimisă cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bacău sub nr. x/2018*.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 34/2022 din 7 aprilie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bacău – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă, ca nefondată, acţiunea în rejudecare, după casare, formulată de reclamanta A. S.R.L., prin lichidator judiciar C., în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău - Activitatea de Inspecţie Fiscală şi intervenientul D..

3. Cererile de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond au formulat recurs reclamanta A. S.R.L. şi intervenientul D..

3.1 Reclamanta A. S.R.L. a declarat recurs întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi trimiterea dosarului la instanţa de fond în vederea soluţionării pe fond a contestaţiei.

În motivarea recursului, a arătat că, în ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., sentinţa instanţei de fond conţine motive contradictorii, respectiv există contradicţie nu numai între motivare şi soluţie, ci şi în cadrul motivării.

A susţinut recurenta că societatea a motivat contestaţia administrativă, atât organul de soluţionare a contestaţiei, cât şi instanţa de fond oferind răspunsuri pe fond ambelor categorii de critici aduse de reclamantă; or, inexistenţa unor motive ar fi făcut imposibilă formularea unor răspunsuri concrete. Astfel, se pune întrebarea referitoare la legalitatea soluţiei de respingere a contestaţiei administrative ca nemotivată, în condiţiile în care, astfel cum reţine şi instanţa de fond, acelaşi organ de soluţionare a apreciat motivele privind necomunicarea avizului ca neîntemeiate.

A menţionat recurenta că instanţa de fond îşi însuşeşte întru-totul concluzia comisiei de soluţionare a contestaţiei cu privire la nemotivarea acesteia, făcând însă aprecieri şi cu privire la fondul celor două motive ale societăţii, fără însă a trece situaţia dedusă judecăţii prin filtrul normelor de drept material incidente în cauză, cărora să le dea aplicabilitatea, interpretarea şi eficienţa corespunzătoare.

Prin contestaţia administrativă, societatea a îndeplinit cerinţele art. 268 alin. (2) şi art. 269 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură fiscală, respectiv a indicat existenţa vătămării, arătând şi motivele pe care îşi întemeiază contestaţia.

A susţinut recurenta că instanţa de fond a încălcat prevederile art. 268 alin. (1) din Codul de procedură fiscală întrucât, chiar dacă prezentarea motivelor din cadrul contestaţiei administrative nu a fost una elaborată şi foarte detaliată, este cert că aceasta oferă suficiente elemente concrete din care să rezulte nemulţumirile societăţii, nefiind vorba, astfel cum în mod greşit reţine prima instanţă, despre o simplă apreciere asupra nelegalităţii şi netemeiniciei constatărilor inspecţiei fiscale.

Astfel, societatea a indicat expres şi concret criticile sale, respectiv neaducerea la cunoştinţă a avizului de inspecţie fiscală, motivat de lipsa administratorului din ţară şi deţinerea documentelor de evidenţă contabilă într-o altă locaţie decât sediul social, de către o altă persoană, a cărei procură de reprezentare se afla înregistrată la organul fiscal; iar pe fondul contestaţiei a fost indicat obiectul contestaţiei, arătându-se în mod expres că sumele nu constituie o creanţă certă, lichidă, exigibilă. În egală măsură, în contestaţie sunt indicate punctual şi motivele pentru care aceste sume au fost stabilite incorect.

Motivele de fapt indicate sunt elemente de esenţa contestaţiilor administrativ-fiscale, astfel încât încadrarea juridică putea fi realizată, în baza rolului activ, de către comisia de soluţionare a contestaţiei. Aceeaşi comisie avea obligaţia, tot în virtutea rolului activ, să solicite societăţii lămuriri cu privire la obiectul contestaţiei, potrivit dispoziţiilor art. 269 alin. (3) din Codul de procedură fiscală.

A mai arătat recurenta că dovada calităţii de mandatar a dnei B. a fost la îndemâna organului de inspecţie fiscală întrucât, încă de la 17.01.2014, a fost înregistrată la AJFP Bacău cu nr. x cererea cu nr. de identificare electronic x, cerere la care a fost ataşată procura specială nr. 42/09.01.2014 autentificată de BNP E..

Mai mult, imediat după depunerea contestaţiei şi în mod special pentru susţinerea acesteia, societatea a împuternicit-o pe dna B. prin procura specială nr. 2379/26.05.2017 să reprezinte cu puteri depline societatea inclusiv în faţa organelor fiscale. Despre calitatea dnei B. ca reprezentant al societăţii în baza procurii menţionate s-a pronunţat deja instanţa de recurs în primul ciclu procesual.

În ceea ce priveşte situaţia lipsei probelor în susţinerea contestaţiei, reţinută de instanţa de fond prin preluare din decizia de soluţionare a contestaţiei, a arătat recurenta că aceasta nu reprezintă prin ea însăşi o nemotivare şi că, şi sub acest aspect, conţinutul contestaţiei administrative a fost ignorat de comisie şi de instanţa de fond.

Astfel, indicând motivele de nemulţumire şi solicitând reverificarea stării de fapt fiscale, societatea a solicitat în mod expres consultarea întregii evidenţe contabile care va fi pusă la dispoziţie de dna B..

Totodată, a apreciat recurenta că instanţa de fond ar fi trebuit să aibă în vedere dispoziţiile art. 268 alin. (1), art. 276 alin. (1), art. 49 alin. (2) din Codul de procedură fiscală şi a prezentat situaţia derulării activităţii de inspecţie fiscală.

A concluziont recurenta că instanţa de fond nu a sancţionat în niciun fel maniera defectuoasă de lucru a echipei de control şi ulterior a comisiei de soluţionare a contestaţiei, deşi reiese cu evidenţă că atât activitatea de inspecţie, cât şi soluţionarea contestaţiei s-au derulat cu ignorarea completă a societăţii, a susţinerilor şi/sau solicitărilor acesteia, a normelor legale, ceea ce echivalează cu o încălcare a dreptului la apărare.

3.2 Intervenientul D. a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea cererii de recurs formulate de A. S.R.L., casarea sentinţei, reţinerea cauzei spre rejudecare şi anularea actelor contestate.

În motivare, recurentul a susţinut că prima instanţă a refuzat societăţii dreptul de acces efectiv la justiţie, dreptul de a obţine administrarea mijloacelor de probă pertinente, concludente şi utile, dreptul de a-şi susţine cauza în condiţii rezonabile şi, în esenţă, dreptul la un proces echitabil, în integralitatea sa.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., a arătat recurentul că, aşa cum reiese din cuprinsul încheierii de şedinţă din 24.03.2022, cât şi din considerentele sentinţei, instanţa a refuzat administrarea probei cu expertiză de specialitate contabilă şi a probei cu înscrisurile financiar-contabile deţinute de către lichidatorul judiciar.

A menţionat recurentul că instanţa de fond nu s-a pronunţat cu privire la aceste probe, ci a procedat la închiderea dezbaterilor. Totodată, nu a precizat în cuprinsul sentinţei motivele pentru care nu s-a pronunţat asupra administrării mijloacelor de probă solicitate şi motivele pentru care a înlăturat aplicarea prevederilor art. 281 alin. (7) din Codul de procedură fiscală, aspecte care se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., a apreciat recurentul că încălcarea garanţiilor şi drepturilor procesuale fundamentale, refuzul instanţei de a administra probatoriul solicitat în cauză, aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 281 alin. (7) din Codul de procedură fiscală şi lipsa motivării judecătoreşti sub aspectele anterior menţionate sunt de natură să atragă şi aplicabilitatea acestui motiv de casare.

4. Apărările intimatei

Intimata-pârâtă ANAF a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursurilor ca nefondate.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamanta a învestit instanţa de control judiciar cu o acţiune prin care a solicitat anularea Deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 371/16.10.2017, precum şi a Deciziei de impunere x/06.03.2017, a Raportului de Inspecţie Fiscală nr. x/06.03.2017 şi a deciziei nr. 14467/30.03.2017 referitoare la obligaţiile fiscale accesorii.

Prin decizia nr. 371/16.10.2017 ANAF - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor a respins ca nemotivată contestaţia formulată de reclamantă împotriva deciziei de impunere nr. x/6.03.2017, reţinând că societatea nu a prezentat motivele de fapt şi de drept pe care şi-a întemeiat contestaţia şi din care să rezulte o altă situaţie decât cea constatată de organele fiscale.

Soluţionând cauza, curtea de apel a respins ca nefondată acţiunea reclamantei.

În ceea ce priveşte recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L.

Subsumat motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut că sentinţa instanţei de fond conţine motive contradictorii, apreciind că există contradicţie nu numai între motivare şi soluţie, ci şi în cadrul motivării.

Astfel, a arătat recurenta că a motivat contestaţia administrativă şi că atât organul de soluţionare a contestaţiei, cât şi instanţa de fond au oferit răspunsuri pe fond ambelor categorii de critici aduse de reclamantă; or, inexistenţa unor motive ar fi făcut imposibilă formularea unor răspunsuri concrete.

Analizând criticile recurentei, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., în considerentele hotărârii judecătorul trebuie să arate motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi motivele pentru care s-au respins cererile părţilor. Motivarea este de esenţa hotărârilor şi este necesară pentru a o face înţeleasă şi acceptată de părţi, dar şi pentru a permite instanţei de control judiciar să verifice, după caz, stabilirea situaţiei de fapt şi a aplicării legii sau numai aplicarea legii.

Lecturând hotărârea atacată, Înalta Curte constată că soluţia adoptată a fost motivată şi nu există o contradicţie între considerente sau între considerente şi dispozitiv, prima instanţă motivând în sensul respingerii acţiunii, considerentele reţinute în fundamentarea soluţiei pronunţate fiind dezvoltate, clar explicate, nelăsând loc de confuzii cu privire la raţionamentul logico-juridic reţinut.

Susţinerile recurentei în sensul că hotărârea ar cuprinde considerente contradictorii sunt nefondate, întrucât prima instanţă a analizat susţinerile părţii referitor la chestiunile procedurale vizând necomunicarea avizului de inspecţie fiscală, reţinând că nu s-au indicat motivele de fapt şi de drept pentru care s-a susţinut incorectitudinea debitelor, ci doar s-a solicitat refacerea inspecţiei fiscale pe baza întregii evidenţe fiscale, evidenţă care nu a fost însă depusă la organele fiscale.

Cât priveşte constatarea organelor fiscale referitoare la nemotivarea pe fond a contestaţiei, instanţa de fond a apreciat că este întemeiată.

A mai susţinut recurenta că instanţa de fond îşi însuşeşte întru-totul concluzia comisiei de soluţionare a contestaţiei cu privire la nemotivarea acesteia, făcând însă aprecieri şi cu privire la fondul celor două motive ale societăţii, fără însă a trece situaţia dedusă judecăţii prin filtrul normelor de drept material incidente în cauză, cărora să le dea aplicabilitatea, interpretarea şi eficienţa corespunzătoare.

Înalta Curte reţine că preluarea de către instanţă a unora dintre argumentele unei părţi pe care le-a considerat pertinente nu duce la concluzia că instanţa nu a făcut o apreciere proprie a susţinerilor părţilor şi o analiză a probelor administrate, de vreme ce, în considerente, instanţa a analizat probele administrate, a stabilit situaţia de fapt şi a evocat normele de drept incidente pe care le-a aplicat în speţa dedusă judecăţii.

Subsumat motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta A. S.R.L. a susţinut că, prin contestaţia administrativă, societatea a îndeplinit cerinţele art. 268 alin. (2) şi art. 269 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură fiscală, respectiv a indicat existenţa vătămării, arătând şi motivele pe care îşi întemeiază contestaţia.

A apreciat recurenta că instanţa de fond a încălcat prevederile art. 268 alin. (1) din Codul de procedură fiscală întrucât, chiar dacă prezentarea motivelor din cadrul contestaţiei administrative nu a fost una elaborată şi foarte detaliată, este cert că aceasta oferă suficiente elemente concrete din care să rezulte nemulţumirile societăţii, nefiind vorba, astfel cum în mod greşit reţine prima instanţă, despre o simplă apreciere asupra nelegalităţii şi netemeiniciei constatărilor inspecţiei fiscale.

Astfel, recurenta a arătat că a indicat expres şi concret criticile sale, respectiv neaducerea la cunoştinţă a avizului de inspecţie fiscală, motivat de lipsa administratorului din ţară şi deţinerea documentelor de evidenţă contabilă într-o altă locaţie decât sediul social, de către o altă persoană, a cărei procură de reprezentare se afla înregistrată la organul fiscal; pe fondul contestaţiei a fost indicat obiectul contestaţiei, arătându-se în mod expres că sumele nu constituie o creanţă certă, lichidă, exigibilă. În egală măsură, a susţinut recurenta, în contestaţie sunt indicate punctual şi motivele pentru care aceste sume au fost stabilite incorect.

Analizând aceste critici, instanţa de control judiciar constată că sunt nefondate.

Potrivit art. 269 alin. (1) lit. c) şi d) din Codul de procedură fiscală: "Forma şi conţinutul contestaţiei (1) Contestaţia se formulează în scris şi va cuprinde: (...) c) motivele de fapt şi de drept; d) dovezile pe care se întemeiază;"

În mod corect a reţinut instanţa de fond că, în ceea ce priveşte constatarea organelor fiscale referitoare la nemotivarea pe fond a contestaţiei, aceasta este întemeiată.

Este adevărat că recurenta a indicat aspecte de ordin procedural care au fost analizate de organul fiscal, dar Înalta Curte observă că, în ceea ce priveşte fondul, nu au fost indicate, astfel cum prevede art. 269 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, motivele de fapt şi de drept, precum şi dovezile pe care se întemeiază contestaţia.

Astfel cum a observat instanţa de fond, motivarea presupunea, în concret, indicarea textelor de lege interpretate eronat sau neavute în vedere de organele fiscale, precum şi a situaţiei de fapt reţinute în mod eronat de acestea.

Observând contestaţia administrativă formulată de parte, instanţa de control judiciar reţine că s-a invocat faptul că societatea nu a avut cunoştinţă de emiterea avizului de inspecţie fiscală întrucât în perioada respectivă administratorul a lipsit din ţară, iar la sediul social nu s-a aflat nimeni, acesta fiind returnat organului emitent. S-a mai susţinut de reclamantă că a luat cunoştinţă de existenţa actului administrativ la 13.03.2017, când i-au fost comunicate decizia de impunere, decizia privind nemodificarea bazei de impunere şi raportul de inspecţie fiscală.

A solicitat contestatoarea refacerea inspecţiei fiscale prin consultarea întregii evidenţe contabile care urma să fie pusă la dispoziţie de dna B..

Totodată, a solicitat contestatoarea suspendarea oricărei acţiuni de executare silită, întrucât creanţa fiscală nu întruneşte condiţiile de creanţă certă, lichidă, exigibilă.

A mai precizat că ponderea majoritară a cheltuielilor o reprezintă cheltuielile cu mărfuri provenite din import, pentru care au fost calculate taxele vamale şi TVA în vamă pe baza documentelor electronice de import întocmite conform normelor în materie, mărfurile fiind ridicate din vamă doar după achitarea impozitelor şi taxelor datorate.

În aceste condiţii, este corectă concluzia instanţei de fond în ceea ce priveşte nemotivarea pe fond a contestaţiei, având în vedere dispoziţiile art. 269 alin. (1) lit. c) şi d) din Codul de procedură fiscală, redate anterior.

Înalta Curte are în vedere şi faptul că, potrivit pct. 11.1 lit. b) din OPANAF nr. 3741/2015 privind aprobarea instrucţiunilor pentru aplicarea titlului VIII din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală:

"Contestaţia poate fi respinsă ca: [...] nemotivată, în situaţia în care contestatorul nu prezintă argumente de fapt si de drept în susţinerea contestaţiei", coroborate cu prevederile pct. 2.5 din acelaşi act normativ, potrivit cărora: "Organul de soluţionare competent nu se poate substitui contestatorului cu privire la motivele de fapt şi de drept pentru care a contestat actul administrativ fiscal respectiv."

Incidente speţei sunt şi prevederile art. 276 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, care stipulează:

"(1) În soluţionarea contestaţiei organul competent verifică motivele de fapt şi de drept care au stat la baza emiterii actului administrativ fiscal. Analiza contestaţiei se face în raport cu susţinerile părţilor, cu dispoziţiile legale invocate de acestea şi cu documentele existente la dosarul cauzei. Soluţionarea contestaţiei se face în limitele sesizării."

Înalta Curte constată că societatea nu a motivat contestaţia cu privire la suma totală de 2550239 RON, reprezentând impozit pe profit în sumă de 1152357 RON şi taxa pe valoare adăugată în sumă de 1397882 RON, respectiv nu a prezentat motivele de fapt şi de drept pe care îşi întemeiază contestaţia, nu a depus niciun document şi nu a invocat niciun temei legal în susţinerea acesteia.

Din cuprinsul contestaţiei administrative nu rezultă că societatea aduce motivaţii bazate pe documente justificative şi argumente de natură fiscală privind starea de fapt şi de drept prin care să combată constatările organelor de inspecţie fiscală şi din care să rezulte o situaţie contrară faţă de cea constatată de acestea.

Prin urmare, sunt neîntemeiate argumentele recurentei în sensul că societatea a indicat expres şi concret criticile sale, ci, contrar susţinerilor sale, în cuprinsul contestaţiei nu sunt indicate punctual şi motivele pentru care sumele au fost stabilite incorect.

Totodată, referitor la susţinerile privind necomunicarea avizului de inspecţie fiscală, se reţine că organele fiscale au procedat la analizarea motivelor din contestaţie referitoare la acest aspect, susţinerile fiind apreciate ca neîntemeiate, prin decizia de soluţionare reţinându-se că avizul de inspecţie fiscală a fost restituit de Poşta română, iar comunicarea s-a făcut prin publicitate întrucât acesta purta menţiunea "administrator mutat din localitate, nu se cunoaşte noua adresă".

A mai arătat recurenta că dovada calităţii de mandatar a dnei B. a fost la îndemâna organului de inspecţie fiscală, întrucât încă de la 17.01.2014 a fost înregistrată la AJFP Bacău cu nr. x cererea cu nr de identificare electronic x, cerere la care a fost ataşată procura specială nr. 42/09.01.2014 autentificată de BNP E..

Mai mult, a menţionat recurenta, imediat după depunerea contestaţiei şi în mod special pentru susţinerea acesteia, societatea a împuternicit-o pe dna B. prin procura specială nr. 2379/26.05.2017 să reprezinte cu puteri depline societatea inclusiv în faţa organelor fiscale. A mai susţinut recurenta că despre calitatea dnei B. ca reprezentant al societăţii în baza procurii menţionate s-a pronunţat deja instanţa de recurs în primul ciclu procesual.

Instanţa de control judiciar reţine că la dosar se află procura autentificată sub nr. x/09.01.2014 de BNP E. prin care doamna B. a fost împuternicită să reprezinte societatea pentru semnarea şi transmiterea online a declaraţiilor fiscale.

Prin urmare, în mod corect s-a reţinut de instanţa de fond că susţinerile părţii cu privire la aceste aspecte nu sunt confirmate de înscrisurile de la dosar, întrucât acestea conferă doamnei B. dreptul de a reprezenta societatea doar pentru realizarea operaţiunilor expres indicate în împuternicire.

În ceea ce priveşte procura specială nr. 2379/26.05.2017 dată de societate doamnei B. ca să reprezinte cu puteri depline societatea inclusiv în faţa organelor fiscale, Înalta Curte reţine că este datată 26.05.2017, fiind deci ulterioară inspecţiei fiscale şi emiterii Deciziei de impunere x/06.03.2017, Raportului de Inspecţie Fiscală nr. x/06.03.2017 şi deciziei nr. 14467/30.03.2017 referitoare la obligaţiile fiscale accesorii.

Concluzionând, instanţa de control judiciar apreciază că nu este fondat motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. şi că instanţa de fond a realizat o corectă aplicare şi interpretare a dispoziţiilor legale incidente cauzei.

În ceea ce priveşte recursul declarat de recurentul-intervenient D.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurentul D. a invocat faptul că, aşa cum reiese atât din cuprinsul încheierii de şedinţă din 24.03.2022, cât şi din considerentele sentinţei, instanţa a refuzat administrarea probei cu expertiză de specialitate contabilă şi a probei cu înscrisurile financiar-contabile deţinute de către lichidatorul judiciar.

Analizând criticile recurentului, instanţa de control judiciar observă că, prin încheierea din 24 martie 2022, instanţa de fond, referitor la proba cu expertiza contabilă solicitată în cauză, a constatat mai întâi că organele fiscale nu au soluţionat pe fond contestaţia, considerând-o nemotivată şi, în această situaţie, potrivit art. 281 alin. (7) din Codul de procedură fiscală, instanţa trebuie să se pronunţe după ce examinează decizia şi pe fond.

Judecătorul fondului a reţinut că, în opinia sa, aceasta presupune să se pronunţe întâi pe legalitatea deciziei şi, în măsura în care este considerată legală, va fi respinsă acţiunea, iar în măsura în care este considerată nelegală, va fi anulată şi va fi stabilit termen pentru analizarea fondului contestaţiei.

Cu alte cuvinte, instanţa de fond a reţinut că, doar în situaţia în care decizia este considerată nelegală, aceasta va fi anulată şi se va stabili termen pentru analizarea fondului contestaţiei, menţionând clar că la acel termen de judecată va acorda cuvântul asupra fondului cauzei, urmând a se pronunţa asupra probei cu expertiză după ce se va pronunţa asupra legalităţii deciziei de soluţionare.

Totodată, s-a reţinut în cuprinsul încheierii că, la solicitarea instanţei în sensul de a preciza dacă expertul nu ar putea verifica documentele societăţii direct la lichidatorul judiciar, apărătorul reclamantei menţionează că a luat legătura cu lichidatorul judiciar şi acesta este de acord ori să înainteze aceste documente la dosar la solicitarea instanţei, ori le va pune la dispoziţia expertului la solicitarea instanţei.

Găsind că decizia prin care s-a respins contestaţia ca nemotivată este legală, nu era necesar ca instanţa de fond să se pronunţe asupra probelor solicitate pe fondul raportului juridic fiscal.

În aceste condiţii, sunt neîntemeiate şi argumentele recurentului în sensul că prima instanţă a refuzat societăţii dreptul de acces efectiv la justiţie, dreptul de a obţine administrarea mijloacelor de probă pertinente, concludente şi utile, dreptul de a-şi susţine cauza în condiţii rezonabile şi, în esenţă, dreptul la un proces echitabil, în integralitatea sa.

A mai susţinut recurentul că instanţa de fond nu a precizat în cuprinsul sentinţei motivele pentru care nu s-a pronunţat asupra administrării mijloacelor de probă solicitate şi motivele pentru care a înlăturat aplicarea prevederilor art. 281 alin. (7) din Codul de procedură fiscală, aspecte care se încadrează, în opinia sa, în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 281 alin. (7) din Codul de procedură fiscală: "(7) În situaţia atacării la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă potrivit alin. (2) a deciziei prin care s-a respins contestaţia de către organul fiscal fără ca acesta să intre în cercetarea fondului raportului juridic fiscal, dacă instanţa constată că soluţia adoptată de către organul fiscal este nelegală şi/sau netemeinică, se va pronunţa şi asupra fondului raportului juridic fiscal."

Aşa cum s-a arătat anterior, instanţa de fond a făcut referire în cuprinsul încheierii de şedinţă din 24 martie 2022 la probele solicitate de parte, menţionând că urmează a se pronunţa asupra probei cu expertiză după ce se va pronunţa asupra legalităţii deciziei de soluţionare, încheierea respectivă fiind încheierea de amânare a pronunţării, parte integrantă a sentinţei.

Apreciind că soluţia organului fiscal de respingere a contestaţiei administrative ca nemotivată este legală, nu sunt incidente speţei nici dispoziţiile art. 281 alin. (7) din Codul de procedură fiscală invocate de recurent.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., care vizează încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, Înalta Curte reţine că este invocat formal, întrucât recurentul nu formulează argumente distincte privind incidenţa acestuia.

Totodată, celelalte susţineri referitoare la încălcarea garanţiilor şi drepturilor procesuale fundamentale, refuzul instanţei de a administra probatoriul solicitat în cauză, aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 281 alin. (7) din Codul de procedură fiscală şi lipsa motivării judecătoreşti au fost analizate în cadrul motivelor de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 din C. proc. civ.

Prin urmare, aspectele invocate de către recurentul-intervenient prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, criticile formulate neevidenţiind incidenţa motivelor de nelegalitate invocate.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile declarate de D. şi A. S.R.L. prin lichidator judiciar C. împotriva sentinţei nr. 34/2022 din 7 aprilie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bacău – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de D. şi A. S.R.L. prin lichidator judiciar C. împotriva sentinţei nr. 34/2022 din 7 aprilie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bacău – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 13 iulie 2023.