Inadmissibility of appeal against final decision on reexamination of judicial fees

Şedinţa publică din data de 22 iulie 2020

Deliberând asupra recursului de faţă, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin sentinţa civilă nr. 1010/23.09.2019 pronunţată în dosarul nr. x/2019* Tribunalul Timiş a admis excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Inspectoratul de Stat în Construcţii Timiş şi Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Timiş şi a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii B. S.R.L., C. S.R.L., C. S.R.L., Inspectoratul de Stat în Construcţii Timiş şi Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Timiş.

Împotriva sentinţei civile nr. 1010 din 23 septembrie 2019 a formulat cale de atac reclamantul A..

Prin cererea înregistrată la data de 25 octombrie 2019, sub numărul x/2019*/a1, reclamantul A. a formulat cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru stabilite de către instanţă pentru exercitarea căii de atac.

2. Hotărârea instanţei

Prin încheierea civilă nr. 33 din 30 octombrie 2019, Curtea de Apel Timişoara – secţia contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru formulate de apelantul-reclamant A..

3. Calea de atac exercitată

Împotriva încheierii civile nr. 33 din 30 octombrie 2019 a Curţii de Apel Timişoara – secţia contencios administrativ şi fiscal a formulat recurs apelantul-reclamant A..

4. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând cu prioritate, în condiţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că este întemeiată.

Art. 457 alin. (1) C. proc. civ. statuează că: "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei", iar potrivit art. 129 din Constituţia României:" Împotriva hotărârilor judecătoreşti părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii."

Din cuprinsul textelor de lege menţionate anterior, rezultă că părţile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti pentru care C. proc. civ. sau legea specială nu prevede o astfel de posibilitate, reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţia României arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii.

În cauză, recurentul A. a promovat recurs împotriva încheierii civile nr. 33 din 30 octombrie 2019 prin care a fost respinsă cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru formulate de acesta, sens în care se reţine incidenţa dispoziţiilor art. 39 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 potrivit cărora "(2) Cererea se soluţionează în camera de consiliu de un alt complet, fără citarea părţilor, prin încheiere definitivă. (...)"

Totodată, se va avea în vedere că sfera hotărârilor supuse căii de atac a recursului este determinată de dispoziţiile art. 483 din C. proc. civ.

Astfel, în raport cu dispoziţiile art. 457 alin. (1) raportat la art. 634 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., instanţa constată că încheierea civilă nr. 33 din 30 octombrie 2019 a Curţii de Apel Timişoara – secţia contencios administrativ şi fiscal este definitivă, recurentul neavând deschisă calea de atac exercitată împotriva acesteia.

Legiuitorul a impus în sarcina părţilor obligaţia îndeplinirii actelor de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător.

Revine, aşadar, persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă şi de a formula căile de atac pe care le consideră necesare în apărarea drepturilor sale, însă în condiţiile legii, cu respectarea normelor procesuale civile de ordine publică care reglementează regulile de sesizare a instanţelor judecătoreşti şi de soluţionare a cererilor deduse judecăţii, implicit şi a căilor de atac.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie atât o încălcare a principiului legalităţii, cât şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii, motiv pentru care, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Ca atare, în raport de dispoziţiile legale care reglementează normele procesuale aplicabile în cauză, încheierea nr. 33 din 30 octombrie 2019 pronunţată de Curtea de Timişoara – secţia contencios administrativ şi fiscal, ce a fost atacată cu recurs, nu este supusă, prin lege, cenzurii acestei căi de atac.

Cum această hotărâre/Incheiere nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, pentru considerentele anterior prezentate, recursul declarat împotriva încheierii nr. 33 din 30 octombrie 2019 a Curţii de Apel Timişoara – secţia contencios administrativ şi fiscal, este inadmisibil, urmând a fi respins ca atare.

5. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul promovat de recurentul A. ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii nr. 33 din 30 octombrie 2019 a Curţii de Apel Timişoara – secţia contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 iulie 2020.