Tax authority ordered to resolve VAT challenges after court quashes suspension over criminal referral; appeal rejected.

Şedinţa publică din data de 22 iulie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.".

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată/

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, reclamanta A. S.R.L. în insolvenţă a chemat în judecată pe pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, solicitând anularea deciziei nr. 257/28.07.2017 emisă de pârâtă şi obligarea pârâtei la soluţionarea contestaţiilor administrative înregistrate la Direcţia Generală de soluţionare a Contestaţiilor din cadrul ANAF sub nr. A-SLP x/09.05.2017 şi A-SLP x/09.06.2017 formulată împotriva Deciziei de impunere nr. x din 14.03.2017 privind obligaţiile fiscale principale aferente diferenţelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecţiei fiscale la persoanele juridice emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Maramureş – Activitatea de Inspecţie Fiscală şi Deciziei referitoare la obligaţiile de plată accesorii reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere nr. 8206/12.04.2017.

1.2. Hotărârea pronunţată in cauză

Curtea de Apel Cluj – secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, prin Setinţa nr. 395 din 8 decembrie 2017, a Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în insolvenţă, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, şi, pe cale de consecinţă, a anulat Decizia nr. 257/28.07.2017 privind soluţionarea contestaţiilor reclamantei şi a obligat pârâta la soluţionarea contestaţiilor formulate de societatea reclamantă împotriva Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale principale aferente diferenţelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecţiei fiscale la persoane juridice nr. x/14.03.2017, emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Maramureş şi împotriva Deciziei referitoare la obligaţiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere nr. 8206/12.04.2017, emisă de Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Cluj-Napoca.

1. 3. Calea de atac exercitată şi motivele de recurs înfăţişate

Împotriva acestei hotărâri a promovat recurs pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, în condiţiile art. 493 C. proc. civ.

După prezentarea detaliată a contextului raportului juridic litigios, prin argumentele prezentate în susţinerea motivelor de nelegalitate, în contextul reiterării succinte a situaţiei de fapt generatoare a prezentului litigiu, recurenta a făcut trimitere la normele de drept prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în esenţă, recurenta-pârâtă a susţinut că hotărârea instanţei de fond este o consecinţă a aplicării greşite a normelor de drept material, respectiv art. 277 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

Astfel, arată recurenta, organele de inspecţie fiscală au înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş, Sesizarea penală nr. 759/20.03.2017 cu Procesul-verbal nr. x/15.03.2017 ale cărui constatări se regăsesc şi în Raportul de inspecţie fiscală nr. x/14.03.2017 care a stat la baza emiterii Deciziei de impunere nr. x/14.03.2017 contestată, în vederea stabilirii existenţei sau inexistenţei elementelor constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu modificările şi completările ulterioare.

Recurenta artată că speţa se circumscrie jurisprudenţei europene ilustrată în cauza C-225/02 Halifax şi alţii, CEJ precizând următoarele:" atunci când o persoană impozabilă sau un grup de persoane impozabile relaţionează unele cu altele într-o serie de tranzacţii care dau naştere unei situaţii artificiale cu scopul de a crea condiţiile necesare pentru a deduce TVA, acele tranzacţii nu ar trebui luate în considerare; orice artificiu care are drept scop esenţial doar obţinerea unui avantaj fiscal, operaţiunea neavând conţinut economic, va fi ignorat şi situaţia normală care ar fi existat în absenţa acestui artificiu va fi restabilită."

În continuare, recurenta a susţinut că practica judiciară s-a pronunţat constant în sensul necesităţii suspendării soluţionării contestaţiilor în astfel de cazuri, relevantă în acest sens fiind Decizia nr. 5130/04.12.2012 pronunţată de I. C. civ..J., prin care instanţa menţine decizia de suspendare a soluţionării cauzei până la definitivarea laturii penale, apreciind că "există suspiciuni cu privire la realitatea tranzacţiilor efectuate care au fost sesizate ca fiind fictive, Ea existenţa unei fraude de tip carusel în care este parte şi societatea reclamantă, instanţa apreciind că autoritatea recurentă este în imposibilitate obiectivă de a soluţiona contestaţia administrativă în sensul de a stabili cu certitudine, din punct de vedere administrativ dacă reclamanta intimată are sau nu dreptul la deducere a sumei reprezentând TVA plătită şi pretinsă la rambursare, respectiv de a fi verificată pe fond legalitatea deciziei de impunere şi a raportului de inspecţie fiscală prin care s-a refuzat dreptul de deducere.

Arată recurenta că până la finalizarea laturii penale, în mod corect, s-a dispus suspendarea soluţionări cauzei pentru suma de 2.968.205 RON reprezentând taxă pe valoarea adăugată stabilită prin Decizia de impunere nr. x/14.03.2017.

Referitor la suma de 1.098.356 RON reprezentând penalităţi de întârziere şi dobânzi calculate prin Decizia referitoare la obligaţiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere nr. 8206/12.04.2017, aferente debitului stabilit prin Decizia de impunere nr. x/14.03.2017, învederează instanţei ca, prin Decizia referitoare la obligaţiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere nr. 8206/12.04.2017 organele fiscale din cadrul Administraţiei pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Cluj-Napoca au calculat în temeiul art. 98 lit. c) şi art. 173 alin. (5) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, accesorii în sumă de 1.098.494 RON aferente debitelor stabilite prin Decizia de impunere nr. x/14.03.2017.

Conform prevederilor art. 277 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare: "Suspendarea procedurii de soluţionare a contestaţiei pe cale administrativă (1) Organul de soluţionare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei atunci când: [...] b) soluţionarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenţa sau inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi."

In fine, susţine recurenta, din interpretarea textului de lege menţionat mai sus, rezultă că procedura de soluţionare a contestaţiei se poate suspenda, prin decizie motivată, în condiţiile în care soluţionarea contestaţiei depinde de obiectul unei alte judecăţi.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă A. S.R.L. în insolvenţă a formulat întâmpinare, în termen de 30 de zile de la data comunicării cererii de recurs, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat cu consecinţa menţinerii ca temeinică şi legală a sentinţei atacate.

În esenţă, a susţinut că, raportat la faptul că materialul probator administrat în cauză, relevă faptul că în speţă nu sunt îndeplinite cerinţele legale privind îngrădirea drepturilor si libertăţilor fundamentale ale omului.

În subsidiar, a reiterat şi apărarea în sensul că în conformitate cu Raportul de inspecţie fiscala, în speţa nu se ridica problema realităţii operaţiunilor desfăşurate de societate şi a modului de înregistrare a acestora in contabilitate ci doar că ar fi fost "beneficiara" unor avantaje fiscale privind taxa pe valoare adăugată, întrucât a efectuat livrări intracomunitare de valori apropiate TVA-ului de colectat plătit la stat, fapt deloc interzis de legislaţia fiscală.

Apreciază că organul fiscal deţine toate elementele necesare soluţionării contestaţiei fără a fi necesară soluţia organelor penale.

1.5. Procedura în faţa instanţei de recurs

Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului din data de 19 noiembrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 18 martie 2020, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) – (7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Ulterior, având în vedere dispoziţiile art. 415 pct. 4 din C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 42 alin. (8) din Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României/art. 63 alin. (13) din Decretul nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României, în baza art. 66 alin. (1) pct. 1 lit. a) şi art. 147 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi a art. 111 alin. (5) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti aprobat prin Hotărârea nr. 1375/2015 a Consiliului Superior al Magistraturii, a fost fixat termen pentru redeschiderea judecăţii la data de 22 iulie 2020.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, raportat la prevederile legale incidente dar şi faţă de contextul factual al cauzei, Înalta Curte reţine că este nefondat recursul de faţă, astfel că urmează a fi respins, în temeiul art. 496 C. proc. civ., pentru considerentele ce succed:

Considerentele Curţii de apel sunt judicioase, reflectând aplicarea adecvată a cadrului normativ la situaţia de fapt care se degajă din înscrisurile administrate.

Înalta Curte remarcă mai întâi că recursul de faţă nu combate punctual argumentele Curţii de apel, ci reiterează practic susţinerile formulate în faţa instanţei de fond, afirmând, cu titlu general, că decizia privind suspendarea cauzei se impune a fi luată ori de câte ori este vădit că soluţia laturii penale a cauzei are o înrâurire hotărâtoare asupra dezlegării pricinii.

De asemenea, cele reclamate de către recurentă sunt elemente care ţin de temeinicia admiterii acţiunii de către instanţa de fond, interpretarea probelor, a chestiunilor de fapt, ţinând de aprecierea suverană a instanţelor de fond.

Atributul esenţial al instanţei de recurs îl constituie interpretarea legii, iar, în speţă, nu există critici de nelegalitate în sensul exigenţelor art. 488 alin. (1) C. proc. civ.., care să vizeze încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Pe calea recursului de faţă, recurenta s-a prevalat în mod explicit de motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.,când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Cu precădere, Curtea subliniază că exced controlului de nelegalitate în recurs referirile recurentei la situaţia de fapt ce se impune a fi stabilită pe bază de probe, acestea prezentând relevanţă numai în ipoteza în care criticile de nelegalitate sunt apte să determine casarea deciziei civile cu rejudecarea fondului.

Procedând în continuare la analiza criticilor formulate, Curtea constată însă că acestea nu sunt apte a determina reformarea deciziei recurate.

Controlul judiciar declanşat de intimata-reclamantă are ca obiect verificarea legalităţii Deciziei nr. 257 din 28 iulie 2017, prin care Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei formulate de intimată împotriva Deciziei de impunere nr. x din 14.03.2017 privind obligaţiile fiscale principale aferente diferenţelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecţiei fiscale la persoanele juridice emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Maramureş – Activitatea de Inspecţie Fiscală şi Deciziei referitoare la obligaţiile de plată accesorii reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere nr. 8206/12.04.2017pentu suma de 1.098.494 .

Organele de inspecţie fiscală din cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Maramureş au transmis Raportul de Inspecţie Fiscală nr. x din 14 martie 2017 şi Decizia de impunere nr. x din 14.03.2017, contestate, Tribunalului Maramureş, sesizarea penală nr. 759/2017 în vederea stabilirii existenţei sau inexistenţei elementelor constitutive al infracţiunilor prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu modificările şi completările ulterioare.

Argumentele expuse de către curtea de apel se centrează pe art. 277 alin. (1) lit. a) din Legea 207/2015 privind Codul de procedura fiscală, care de altfel reprezintă şi reglementarea în baza căreia recurenta a înţeles să suspende soluţionarea contestaţiilor înregistrate de r intimată la Direcţia Generală de soluţionare a Contestaţiilor din cadrul ANAF sub nr. A-SLP x/09.05.2017 şi A-SLP x/09.06.2017.

Temeiul legal al adoptării acestei măsuri administrative l-a reprezentat Textul de lege prevede: art. 277 alin. (1)" Organul de soluţionare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei atunci când: a) organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenta indiciilor săvârşirii unei infracţiuni în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare şi a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedură administrativă.

Instanţa reţine că nu este suficient ca acţiunea sau inacţiunea contribuabilului să întrunească elementele unei infracţiuni pentru care au fost sesizate organele de urmărire penală, ci, pentru a se putea dispune suspendarea procedurii de soluţionare a contestaţiei pe cale administrativă, este necesar ca fapta investigată penal să pună în dubiu direct sau indirect însăşi obligaţia fiscală reţinută în sarcina contribuabilului.

În speţă, infracţiunea cu privire la care au fost sesizate organele de urmărire penală trebuie să privească mijloacele de probă, condiţie prevăzută expres de textul de lege, nu justifică legătura de cauzalitate între faptele cu care a fost sesizat organul de urmărire penală şi obligaţiile fiscale pretins încălcate de intimată, prejudiciul de natură fiscală putând fi stabilit în cadrul contestaţiei administrative, independent de reţinerea sau nu în cauza unei fapte de natură penală care să întrunească elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală .

În jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a arătat că este necesară o examinare în concret a existenţei indiciilor săvârşirii unei infracţiuni şi a "înrâuririi hotărâtoare" pe care ar putea-o avea soluţia penală în cauză. În acest sens, Înalta Curtea a reţinut că instanţa de contencios administrativ învestită cu controlul de legalitate asupra deciziei de suspendare a contestaţiei, poate evalua măsura administrativă inclusiv în ceea ce priveşte exercitarea dreptului de apreciere al autorităţii fiscale prin raportare la definiţia excesului de putere, cuprinsă în art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, a proporţionalităţii şi a celorlalte exigenţe ale dreptului la o bună administrare pentru că, în caz contrar, s-ar accepta incidenţa suspendării în cazul oricărui demers formal de sesizare a organelor penale, cu consecinţa amânării nepermise a soluţiei în procedura administrativă (Decizia nr. 1892/2014 pronunţată de ICCJ – secţia de contencios administrativ şi fiscal).

Mai mult decât atât, potrivit textului legal, infracţiunea pentru care organul fiscal sesizează organele de urmărire penală, trebuie să aibă ca obiect mijloacele de probă utile pentru stabilirea bazei de impozitare, iar în cauza de faţă, infracţiunea pentru care a fost sesizat Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş se referă la fondul raporturilor fiscale şi nu afectează procedura de soluţionare a contestaţiei.

Astfel, în motivarea deciziei de suspendare se arată generic că organele de inspecţie fiscală au sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu modificările şi completările ulterioare, însă stabilirea caracterului infracţional al faptelor săvârşte nu are niciun fel de înrâurire asupra realităţii operaţiunilor economice, contestaţia administrativă putându-şi urma cursul în paralel cu desfăşurarea cercetărilor penale.

III. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

Faţă de aceste considerente, reţinând că instanţa de fond a interpretat şi aplicat corect disp. art. .277 alin. (1) lit. a) C. proc. civ. fisc., nefiind incident cazul de casare invocat prevăzut de art. 488 alin. (1) pct 8 C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva sentinţei civile nr. 395 din 8 decembrie 2017 a Curţii de Apel Cluj – secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 iulie 2020.