Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3643/2023 AI generated

FGA coverage refusal for third-party vehicle damage overturned; appeal dismissed and insurer’s claim upheld

Case Number Decizia nr. 3643/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the Insured Guarantee Fund, thereby upholding the appellate court's judgment which ordered the Fund to pay the insurer 15,081.50 RON for vehicle damage claims the insurer had settled; the case involved a challenge to an administrative decision by the Fund refusing coverage under Article 13(3) of Law No. 213/2015 and ASF Norm No. 23/2014, where the Fund argued that the accident was caused by the insured driver's failure to maintain safe distance and improper overtaking maneuvers. The Court rejected these arguments, finding that the cited legal provisions regarding lane discipline and overtaking were inapplicable because the vehicles were traveling parallel on separate lanes and the bus initiated the collision by turning left into the car's lane, while also clarifying that the judge's active role under Article 22 of the Code of Civil Procedure does not mandate ordering technical expertises ex officio when parties have not proposed them, thus confirming the lower court's correct application of the law and evidence.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015, art. 2210 din C. civ, art. 101 alin. (1) pct. 16 din O.U.G. nr. 195/2002, art. 120 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 195/2002, art. 249 din C. proc. civ; FGA coverage refusal for third-party vehicle damage overturned; appeal dismissed and insurer’s claim upheld: În motivarea recursului, a arătat că sentinţa recurată este rezultatul unei greşite interpretări şi aplicări a art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015, precum şi a Normei nr. 23/2014 a ASF.

Keywords

AI generated
accident insurer third-party claim overtaking maneuver civil judgment suspension of insurance cover subrogation of insurer
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 29 iunie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal la dosarul cu nr. x/2021, la data de 27.04.2021, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, anularea Deciziei FGA nr. 26.232/12.04.2021 ca fiind netemeinică şi nelegală; obligarea pârâtei FGA la plata sumei de 15.081,50 RON reprezentând contravaloarea despăgubirilor achitate de reclamantă pentru avariile aduse autovehiculului x la data de 28.05.2015.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1781 din 29 noiembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a fost admisă contestaţia formulată de reclamanta A. S.A, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

A fost anulată Decizia nr. 26.232/12.04.2021.

A fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 15.081,50 RON, contravaloarea prejudiciului neachitat.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs pârâtul, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi, după rejudecare, respingerea acţiunii.

În motivarea recursului, a arătat că sentinţa recurată este rezultatul unei greşite interpretări şi aplicări a art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015, precum şi a Normei nr. 23/2014 a ASF.

A menţionat recurentul că temeiul juridic al cererii de plată invocat de reclamantă, în speţă art. 2210 din C. civ., nu subzistă, întrucât, în urma analizării modului de producere a accidentului, s-a concluzionat faptul că vinovăţia în producerea accidentului aparţine în mod evident conducătorului auto CT72TAC, asigurat la A., care nu a păstrat distanţa corespunzătoare în mers, încălcând prevederile art. 101 alin. (1) pct. 16 din O.U.G. nr. 195/2002, intrând în coliziune cu auto CT10EVU, încălcând dispoziţiile art. 45 alin. (2) coroborat cu art. 120 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 195/2002.

A mai arătat că instanţa de fond face o interpretare a modului de producere a accidentului dincolo de aspectele constatate şi stabilite de specialiştii FGA în instrumentarea dosarului de daună în speţă, reiterând susţinerile reclamantei.

A mai solicitat recurentul să se aibă în vedere dispoziţiile art. 249 din C. proc. civ. care impun sarcina probei reclamantului şi a arătat că simplele susţineri ale acestuia nu pot prevala în contradictoriu cu susţinerile FGA.

A mai arătat recurentul că se impunea solicitarea efectuării unei expertize tehnice auto având ca obiectiv stabilirea dinamicii accidentului şi vinovăţia în producerea accidentului, iar instanţa de fond putea dispune efectuarea acesteia, în virtutea rolului activ prevăzut de art. 22 din C. proc. civ.

A concluzionat recurentul că hotărârea instanţei de fond este neîntemeiată, în lipsa unui probatoriu care să susţină alegaţiile reclamantei.

4. Apărările intimatei

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii, în subsidiar solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind temeinică şi legală.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând cu prioritate, în raport de prevederile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-reclamantă, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată şi urmează să o respingă, având în vedere că motivele de nelegalitate invocate de recurent pot fi circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursurile este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamanta a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat anularea deciziei FGA nr. 26.232/12.04.2021 ca fiind netemeinică şi nelegală; obligarea pârâtei FGA la plata sumei de 15.081,50 RON reprezentând contravaloarea despăgubirilor achitate de reclamantă pentru avariile aduse autovehiculului x la data de 28.05.2015.

Soluţia primei instanţe de respingere a acţiunii este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar pentru că reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente, în raport cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Recurentul a susţinut faptul că sentinţa recurată este rezultatul unei greşite interpretări şi aplicări a art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015, precum şi a Normei nr. 23/2014 a ASF. Totodată, a arătat că temeiul juridic al cererii de plată invocat de reclamantă, în speţă art. 2210 din C. civ., nu subzistă, întrucât, în urma analizării modului de producere a accidentului, s-a concluzionat faptul că vinovăţia în producerea accidentului aparţine în mod evident conducătorului auto CT72TAC, asigurat la A., care nu a păstrat distanţa corespunzătoare în mers, încălcând prevederile art. 101 alin. (1) pct. 16 din O.U.G. nr. 195/2002, intrând în coliziune cu auto CT10EVU, încălcând dispoziţiile art. 45 alin. (2) coroborat cu art. 120 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 195/2002.

Înalta Curte reţine că argumentele recurentului sunt nefondate.

Potrivit art. 101 alin. (1) pct. 16 din O.U.G. nr. 195/2002: "(1) Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancţiuni următoarele fapte săvârşite de persoane fizice:… 16. nerespectarea regulilor privind circulaţia pe benzi;"

Potrivit dispoziţiilor art. 45 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002: "Conducătorul vehiculului care se angajează în depăşire trebuie să se asigure că vehiculul care circulă în faţa sau în spatele lui nu a iniţiat o asemenea manevră."

În ceea ce priveşte art. 120 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 195/2002, se constată că un astfel de text nu există.

Instanţa de fond a avut în vedere în mod corect că art. 45 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 nu este incident în cauză, având în vedere că autovehiculele circulau în paralel, fiecare pe banda sa, în aceeaşi direcţie. Mai mult, autobuzul a fost cel care, prin manevra de virare la stânga, a pătruns cu spatele acestuia pe banda pe care circula regulamentar înainte autoturismul.

Prin urmare, aspectele invocate de către recurentul-pârât prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, criticile formulate neevidenţiind incidenţa motivului de nelegalitate invocat, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

A mai susţinut recurentul că se impunea solicitarea efectuării unei expertize tehnice auto având ca obiectiv stabilirea dinamicii accidentului şi vinovăţia în producerea accidentului, iar instanţa de fond putea dispune efectuarea acesteia, în virtutea rolului activ prevăzut de art. 22 din C. proc. civ.

Înalta Curte nu subscrie acestei viziuni, care ignoră faptul că principiul consacrat prin art. 22 din C. proc. civ. nu obligă pe judecător să se interpună în drepturile şi obligaţiile de drept material ori procesual ale părţilor, substituindu-se acestora din urmă. Rolul activ al judecătorului nu presupune preluarea de către acesta a sarcinii probei, ci solicitarea acelor probe care ar reieşi din cercetarea judecătorească ca fiind în posesia părţilor şi care ar putea contura corect din punct de vedere juridic natura şi întinderea obligaţiilor deduse judecăţii.

În acest context, Înalta Curte subliniază că sensul sintagmei "judecătorul este în drept" din cuprinsul art. 22 alin. (2) din C. proc. civ. este în mod evident acela că judecătorul este îndreptăţit, şi nu obligat, el având numai posibilitatea, şi nu îndatorirea de a ordona administrarea unor probe din oficiu. Din această perspectivă, părţile nu pot reproşa, cu ocazia exercitării căilor legale de atac, omisiunea instanţei a cărei hotărâre se contestă de a dispune din oficiu măsuri pe care ele însele nu le-au propus, substituindu-se voinţei lor, întrucât rolul activ al judecătorului nu presupune încălcarea principiului disponibilităţii, ci realizarea unui echilibru între acesta şi celelalte principii fundamentale ale procesului civil.

Concluzionând, instanţa de control judiciar apreciază că sunt nefondate argumentele recurentului-pârât şi că instanţa de fond a realizat o corectă aplicare şi interpretare a dispoziţiilor legale incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 1781 din 29 noiembrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge recursul declarat de Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 1781 din 29 noiembrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 29 iunie 2023.