Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3494/2020 AI generated

Annulment challenge fails as asserted errors go to merits, prior dismissal upheld

Case Number Decizia nr. 3494/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The court dismissed the annulment challenge (contestație în anulare) as unfounded, thereby upholding the prior decision of June 6, 2019, which had partially overturned the lower court’s judgment, fully rejected the claimant’s action, and remained in force. The dispute arose from an administrative-disciplinary matter in which the claimant sought annulment of disciplinary sanctions imposed by a chamber’s disciplinary council and a national union’s superior disciplinary chamber, following the partial annulment by the first-instance court; on appeal, the union’s appeal was admitted, leading to full dismissal of the action. The decisive legal basis was Article 503(2)(2) of the Romanian Code of Civil Procedure, which allows annulment only for material errors (formal, procedural, or factual confusions) in the appellate ruling, not for errors of judgment or legal interpretation; the court found the asserted errors concerned substantive assessments, not material mistakes, and rejected the challenge as impermissible re-litigation.

Legislator headnote

AI generated

art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ, art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ, art. 503 din C. proc. civ; Annulment challenge fails as asserted errors go to merits, prior dismissal upheld: The dispute arose from an administrative-disciplinary matter in which the claimant sought annulment of disciplinary sanctions imposed by a chamber’s disciplinary council and a national union’s superior disciplinary chamber, following the partial annulment by the first-instance court; on appeal, the union’s appeal was admitted, leading to full dismissal of the action. The decisive legal basis was Article 503(2)(2) of the Romanian Code of Civil Procedure, which allows annulment only for material errors (formal, procedural, or factual confusions) in the appellate ruling, not for errors of judgment or legal interpretation; the court found the asserted errors concerned substantive assessments, not material mistakes, and rejected the challenge as impermissible re-litigation.

Keywords

AI generated
civil annulment matter in dispute Civil Procedure Code substantive error interpretation of a judgment grounds of challenge

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

Main ground for rejecting the contestation in annulment as unfounded, because the alleged error does not qualify as an 'error material'.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 14 iulie 2020

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Decizia contestată

Prin Decizia nr. 3128 din 6 iunie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2016, s-a respins excepţia nulităţii recursului reclamantei; a fost respins recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 173 din 30 iunie 2016 a Curţii de Apel Timişoara– secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat; s-a luat act de cererea de renunţare la judecarea recursului formulată de pârâtul Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Timişoara împotriva aceleiaşi sentinţe; a fost admis recursul declarat de pârâta Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti din România împotriva aceleiaşi sentinţe; s-a dispus casarea în parte a sentinţei recurate şi, în rejudecare, a fost respinsă în totalitate acţiunea reclamantei, fiind menţinute în rest dispoziţiile sentinţei referitoare la soluţionarea excepţiilor procesuale.

2. Calea de atac exercitată

Împotriva Deciziei nr. 3128 din 6 iunie 2019 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia contencios administrativ şi fiscal, a formulat contestaţie în anulare reclamanta A., întemeiată pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

Contestatoarea a arătat că dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale, întrucât prin decizia atacată, instanţa de recurs, încălcând principiul disponibilităţii şi depăşind limitele învestirii, a admis recursul declarat de Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti din România, casând în parte sentinţa recurată şi, în rejudecare, respingând în totalitate acţiunea reclamantei.

Astfel, prin sentinţa civilă nr. 173/2016, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2016, instanţa a dispus anularea în parte a Hotărârii nr. 7/02.10.2015 emisă de Consiliul de Disciplină din cadrul Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, precum şi anularea în parte a Hotărârii nr. 1/15.01.2016 emisă de Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti - Cameră Superioară de Disciplină, în ceea ce priveşte sancţiunea aplicată.

Ori, în condiţiile în care Camera Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi-a retras recursul formulat, achiesând la considerentele şi dispozitivul primei instanţe cu privire la nulitatea parţială a Hotărârii nr. 7/02.10.2015 emisă de Consiliul de Disciplină din cadrul Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, instanţa de recurs nu putea să admită recursul formulat de UNEJ.

În opinia contestatoarei, UNEJ putea să formuleze recurs, respectiv apărări doar cu privire la petitele acţiunii introductive care îl privesc în mod direct.

Astfel, calitatea procesuală pasivă presupune că pârâtul este persoana faţa de care se pot realiza pretenţiile deduse judecăţii, ori, din eroare materială, instanţa de recurs nu a observat că Decizia nr. 7/02.10.2015 nu a fost emisă de către UNEJ, sens în care recursul UNEJ-ului nu putea fi analizat decât cu privire la aspectele faţă de care are calitate procesuală pasivă.

Potrivit dispoziţiilor legale incidente cauzei, respectiv Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti şi Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000, în speţă, titularul acţiunii disciplinare nu poate fi decât Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătoreşti si Ministerul Justiţiei. În acelaşi sens, sunt şi dispoziţiile art. 60 si 67 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000.

In acest context, subiecţii acţiunii disciplinare sunt titularul acţiunii, respectiv Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătoreşti şi executorul judecătoresc ce a făcut obiectul acţiunii disciplinare.

Renunţând la recursul declarat împotriva sentinţei civile nr. 173/30.06.2016. pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosar nr. x/2016, titularul acţiunii disciplinare Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătoreşti şi-a însuşit argumentele instanţei de fond ce concluzionau asupra necesitaţii gradării sancţiunii disciplinare aplicate.

În acest context şi având în vedere că recurenta Uniunea Naţionala a Executorilor Judecătoreşti nu este abilitata de lege să iniţieze o acţiune disciplinară, nu este titularul unui astfel de demers, având doar competenţa de control a hotărârii date în cadrul unei acţiuni disciplinare şi doar la sesizarea executorului judecătoresc, recursul acesteia a rămas fără obiect, fiind lipsit şi de interes.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare

Examinând contestaţia în anulare în raport cu decizia atacată şi dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Conform dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., republicat, pe care se întemeiază prezenta contestaţie în anulare:

"(2) Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când: (...)

2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale."

Constatând că în cauză sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate ale contestaţiei în anulare şi procedând la examinarea motivului prevăzut de dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., republicat, se reţine că acesta este nefondat.

În ceea ce priveşte pct. 2 al articolului menţionat, Înalta Curte reţine că prin eroare materială se înţelege orice eroare materială evidentă pe care o săvârşeşte instanţa, prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale ale dosarului şi care este determinantă pentru soluţia pronunţată.

Deci, pentru a putea fi întemeiată o contestaţie în anulare îndreptată împotriva unei decizii pronunţate de o instanţă de recurs, este necesar ca eroarea materială invocată de o parte să privească greşeli comise prin confundarea unor date esenţiale ale cauzei, a unor aspecte formale ale judecăţii în recurs, pentru verificarea căreia să nu fie necesară o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor. Greşelile instanţei de recurs, care deschid calea contestaţiei în anulare, trebuie să fie greşeli de fapt, şi nu greşeli de judecată, de apreciere a probelor ori de interpretare a dispoziţiilor legale şi care să fie determinante pentru soluţia din recurs.

În speţă, titularul căii de atac susţine că dezlegarea dată recursului prin Decizia nr. 3128 din 6 iunie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2016 este rezultatul unei erori materiale, după cum urmează: instanţa de recurs a admis recursul declarat de Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti din România, casând în parte sentinţa recurată şi, în rejudecare, respingând în totalitate acţiunea reclamantei, în condiţiile în care titularul acţiunii disciplinare Camera Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi-a retras recursul declarat, achiesând la considerentele şi dispozitivul primei instanţe cu privire la nulitatea parţială a Hotărârii nr. 7/02.10.2015 emisă de Consiliul de Disciplină din cadrul Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, şi fără a avea în vedere că recursul UNEJ-ului nu putea fi analizat decât cu privire la aspectele faţă de care are calitate procesuală pasivă.

Înalta Curte constată că pretinsa eroare săvârşită de instanţa de recurs nu se încadrează în noţiunea de "erori materiale", în sensul textului de lege anterior citat. În sintagma folosită de legiuitor se includ erori cu caracter formal, procedural sau situaţii în care se confundă ori se omit date materiale/factuale importante ale cauzei.

Astfel, susţinerea contestatoarei nu prezintă relevanţă, în condiţiile în care Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti din România, în calitate de pârâtă în dosarul nr. x/2016 a declarat recurs împotriva sentinţei civile nr. 173/30.06.2016 a Curţii de Apel Timişoara, fiind de altfel şi emitenta Hotărârii nr. 1/15.01.2016 de soluţionare a contestaţiei formulate împotriva Hotărârii nr. 7/02.10.2015 emisă de Consiliul de Disciplină din cadrul Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.

Prin urmare, Înalta Curte reţine că soluţia pronunţată de instanţa de recurs nu este rezultatul unei greşeli materiale, în sensul dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., republicat.

De altfel, întreaga argumentare a contestatoarei conduce la concluzia că se tinde la reformarea soluţiei printr-o rediscutare a cauzei, contrar prevederilor art. 503 din C. proc. civ., republicat.

Conchizând, Înalta Curte reţine că potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, doar erorile de fapt care nu au devenit vizibile decât la finalul unei proceduri judiciare pot justifica o derogare de la principiul securităţii juridice, pe motiv că nu a fost posibilă îndreptarea lor prin exercitarea căilor ordinare de atac (concluzie afirmată, de exemplu, în: Mitrea c. România/2008, Stanca Popescu c. România/2009).

Pentru considerentele expuse, constatând că în cauză nu este incident motivul prevăzut de dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva Deciziei nr. 3128 din 6 iunie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva Deciziei nr. 3128 din 6 iunie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 iulie 2020.