Organic farming compliance proof overturns €39k budget clawback; state agency appeal quashed.

Şedinţa publică din data de 20 iunie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 19.04.2018 sub nr. x/2017, astfel cum a fost modificată, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pârâţii Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură şi B. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună în principal anularea în tot a deciziei nr. 52319/27.02.2017, anularea în tot a procesului-verbal (de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare) nr. APIA x/27.10.2016, respectiv nr. DACIS 4446/22.01.2016 privind campania din 2011, iar, în subsidiar, faţă de capetele 1 şi 2 - obligarea intervenientei la plata către pârâtă a sumelor stabilite prin actele atacate ca fiind plătite iniţial către reclamanta în temeiul cererii unice de plată, ca efect al nerespectării formei îmbrăcate de documentul (certificatul nr. x şi anexa acestuia) emis de aceasta ca organism de certificare.

În cazul admiterii capătului 3 al cererii de chemare în judecată, s-a solicitat să se constate că sumele ce vor fi individualizate în cadrul acestui proces ca fiind creanţe bugetare pentru neregularitatea pentru care este răspunzătoare intervenienta, nu sunt datorate.

Prin sentinţa din 17.04.2018 pronunţată în dosarul nr. x/2017 al Curţii de Apel Bucureşti, instanţa a admis excepţia necompetenţei generale a instanţelor române, a declinat competenţa de soluţionare a capetelor 3 şi 4 din cererea reclamantei formulate în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L. în favoarea Curţii de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş, a disjuns capetele 1,2,5 din cererea reclamantei formulate în contradictoriu cu APIA dispunând formarea unui nou dosar.

Prin sentinţa civilă nr. 4521 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2018, instanţa a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă ca neîntemeiată.

Împotriva sentinţei civile nr. 4521 din 6 noiembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L..

Prin Decizia nr. 606 din data de 02.02.2022 în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis recursul declarat de S.C A. S.R.L împotriva sentinţei civile nr. 4521 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2018, a casat sentinţa atacată şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă 224 din 16 noiembrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal-veche s-a admis cererea formulată de recurentul S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu intimata Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.

S-a dispus anularea Deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 52319/27.02.2017 emisă de pârâta APIA.

S-a dispus anularea Procesului Verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/27.10.2016 privind campania din 2011.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a formulat recurs pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură criticând-o pentru motive de nelegalitate.

Redând exhaustiv situaţia de fapt reţinută în actul de control, recurenta – reclamantă a învederat instanţei de recurs că din copiile paginilor Registrului Agricol al comunei Necşeşti, judeţul Teleorman a reieşit că A. S.R.L. figurează înscrisă în anul 2011 la poziţia 002, cu 321,77 ha primite în arendă. Totodată, din copiile paginilor Registrului special al contractelor de arendă al comunei Necşeşti, rezultă că S.C. A. S.R.L. este înscrisă, până la data depunerii cererii unice de plată 2011, respectiv în perioada 16.03.2006 - 21.02.2008, cu 149 contracte de arendă, care însumează suprafaţa totală de 390,11 ha.

Comparând Tabelul nominal cu deţinătorii de teren arendat la S.C. A. S.R.L., care s-a regăsit la dosarul fermierului, înregistrat la Primăria Necşeşti, judeţul Teleorman sub nr. x/18.10.2011 cu Registrul special al contractelor de arendă al comunei Necşeşti, au rezultat diferenţe privind contractele de arendare.

Contrar celor reţinute de instanţa de fond, în campania 2011 S.C. A. S.R.L. nu a făcut dovada dreptului de folosinţă cu documente opozabile A.P.I.A. pentru suprafaţa de 2,73 ha aferentă Tabelului nominal nr. 1475/18.10.2011, localizată pe raza comunei Necşeşti, judeţul Teleorman. Această constatare nu a fost răsturnată prin probele administrate.

Au fost invocate dispoziţiile art. 7 alin. (1), lit. f) din O.U.G. nr. 125/2006 care stabilesc faptul că beneficiarii plăţilor directe au obligaţia de a prezenta, cumulativ, atât documente care dovedesc dreptul de folosinţă cât si documente care dovedesc utilizarea terenului.

Contrar celor reţinute de instanţa de fond, la dosarul fermierului nu s-au regăsit caietele de agromediu pentru pachetele 4 şi 5 din care să reiasă evidenţa lucrărilor efectuate, acestea fiind transmise ulterior de către APIA Centrul Judeţean Teleorman care le-a înaintat prin e-mail Serviciului Antifraudă ca urmare a solicitării echipei de verificare.

Potrivit manualului de proceduri privind administrarea cererilor unice de plată pentru anul 2011, criteriile de eligibilitate privind aceste plăţi prevăd faptul că plăţile de agro-mediu pot fi acordate ca parte a măsurilor dacă beneficiarul face dovada Certificatului de conformitate împreună cu anexa ataşată acestora pentru cei care solicită P5, până la data de 15 octombrie 2011 şi declară că toate parcelele agricole pe care le utilizează, indiferent dacă acestea sunt sau nu sunt eligibile pentru sprijin, şi pe care trebuie să respecte bunele condiţii agricole şi de mediu (GAEC), precum şi cerinţele minime privind utilizarea produselor de protecţia plantelor şi a fertilizanţilor.

Echipa de verificare a constatat că S.C. A. S.R.L. a depus iniţial la dosar certificatul de conformitate nr. x înlocuit ulterior de certificatul nr. x împreună cu anexa la certificat, ambele eliberate de S.C. B. S.R.L., însă nu sub forma prevăzută de actul normativ în vigoare OMADR nr. 181/2011 şi de Manualul de proceduri în sensul că în anexa certificatului nu este certificată fiecare parcelă în parte, ci suprafaţa totală pentru fiecare cultură ecologică.

S-a arăta că certificatul de conformitate nu a fost întocmit în forma prevăzută de OMADR nr. 181/2011, deşi potrivit art. 7 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 125/2006 responsabilitatea privind valabilitatea şi legalitatea documentelor aparţine fermierului.

A arătat că cererea de plată unică pe suprafaţă este o declaraţie pe proprie răspundere a reclamantului, prin care se obligă să înscrie, sub sancţiunea legii penale, date reale, complete şi perfect valabile în formularul de cerere de plată directă pe suprafaţă şi în documentele anexate, inclusiv lista suprafeţelor.

S-a mai arătat că potrivit Legii nr. 1/2004 autoritatea nu avea obligaţia să pună în vedere intimatei – reclamante să deţină anumite documente, respectiv contractele de arendare.

Susţinând că consideram ca instanţa de fond a pronunţat o hotărâre în baza unui raţionament părtinitor şi fără a ţine cont de motivele prezentate de recurenta-părâtă prin întâmpinare, s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei, cu consecinţa respingerii acţiunii ca fiind neîntemeiată şi menţinerea actelor administrativ atacate ca fiind temeinice si legale.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata – reclamantă A. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. A aprecia reclamanta că motivele privind diferenţele de suprafaţă constatate nu se încadrează teza prevăzută la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Totodată, în ceea ce priveşte complinirea neregulilor constând în neindentificarea caietelor de agromediu, s-a arătat că recurenta – reclamantă recunoaşte starea de fapt astfel cum a fost aceasta reţinută şi de prima instanţă, neindicând vreo normă de drept material încălcată.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtă este nefondat, pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt şi de drept relevante

Prin procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. A.P.I.A. x/27.10.2016, respectiv nr. DACIS 4446/26.10.2016 privind campania din 2011, având ca temei legal al verificării O.U.G. nr. 66/2011, a fost stabilită în sarcina reclamantei o creanţă bugetară de 156.878,23lei, motivat de faptul că fermierul nu a îndeplinit obligaţia asumată sub aspectul formei pe care trebuia să o îmbrace documentul emis de organismul de certificare, la dosar regăsindu-se certificate de conformitate eliberate de organismele de certificare, precum şi anexe la acestea, însă nu sub forma prevăzută de O.M.A.D.R. nr. 181/2011, în sensul că nu este certificată fiecare parcelă în parte, ci este certificată suprafaţa totală pentru fiecare cultură ecologică.

Contestaţia formulată de reclamantă împotriva procesului-verbal nr. x/27.10.2016 a fost respinsă de pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură prin decizia nr. 52319/27.02.2017, pentru motive similare celor detaliate în procesul-verbal.

Astfel, autoritatea publică a reţinut că societatea reclamantă nu ar fi demonstrat îndeplinirea condiţiilor legale pentru admiterea cererii unice de plată, întrucât certificatul de conformitate şi anexa la acesta depuse de fermier la dosar în campania 2011 nu este conform Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 181/2011, în sensul că nu a fost certificată fiecare parcelă în parte, ci suprafaţa totală pentru fiecare cultură ecologică.

Prima instanţă a apreciat că este excesivă şi formală concluzia pârâtei în sensul că reclamanta ar fi procedat la o supra-declarare de 100% pentru întreaga suprafaţă de 476,43 ha teren arabil, sub motiv că, în anexa certificatului de conformitate, emitentul său certifică totalul culturilor ecologice, iar nu fiecare parcelă cultivată în parte.

Pornind de la o neconcordanţă formală şi fără a efectua vreo verificare suplimentară şi fără a accepta alte lămuriri, autoritatea publică pârâtă a luat faţă de reclamantă cea mai drastică măsură administrativă, anume aceea a excluderii integrale de la plată, cu impunerea obligaţiei de restituire în integralitate a sumei acordate.

Referitor la suprafaţa de 2,73 ha, aferentă Tabelului nominal nr. 1475/18.10.2011, localizată pe raza comunei Necşeşti, judeţul Teleorman, s-a reţinut că reclamanta a făcut dovada, cu contractele de arendă, că are în folosinţă întreaga suprafaţă declarată. De asemenea, s-a avut în vedere că respectivele caietele de agro-mediu din care a rezultat evidenţa lucrărilor efectuate au fost transmise ulterior de către Centrul Judeţean APIA Teleorman, aspect ignorat de autoritatea pârâtă.

Constată Înalta Curte că Potrivit art. 483 din C. proc. civ.: "(3) Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.", iar potrivit art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate.

Din textele de lege enunţate reiese că recursul urmăreşte să supună instanţei de recurs doar examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, ceea ce presupune realizarea doar a unui control de legalitate cu privire la hotărârea atacată, fără a se putea reaprecia starea de fapt stabilită de instanţa de fond, şi, în mod implicit, fără a se putea reanaliza probele, întrucât reanalizarea probelor implică reanalizarea situaţiei de fapt.

Prin urmare acestea sunt limitele în care, în cele ce urmează, Înalta Curte va analiza criticile formulate de recurentă, pe care le apreciază ca fiind nefondate.

În esenţă, recurenta – pârâtă reia argumentele reţinute de organul de soluţionare a contestaţiei, arătând că instanţa de fond a înlăturat aspectul de nelegalitate privind nedepunerea certificatelor de conformitate/master certificat, întocmite în forma prevăzută de OMADR nr. 181/2011, prin care să se ateste fiecare parcelă cultivată în parte, iar nu suprafaţa totală.

Fără a relua argumentele reţinute de instanţa de fond cu privire la împrejurarea că emitentul respectivului certificat a procedat ulterior la o lămurire a conţinutului anexei sale aferente, indicând o certificare şi a parcelelor agricole componente, Înalta Curte aminteşte şi jurisprudenţa Uniunii Europene, în special a cauzei C-61/09 Landkreis Bad Durkheim împotriva Aufsichts-und Dienstleistungsdirektion în care s-a statuat că pentru obţinerea sprijinului financiar comunitar nu este necesar, pentru a considera că o suprafaţă agricolă face parte din exploataţia agricultorului, ca acesta din urmă să dispună de suprafaţa respectivă în temeiul unui contract de arendare sau al unui alt tip de contract de închiriere de aceeaşi natură încheiat cu titlu oneros; că se poate considera că face parte dintr-o exploataţie suprafaţa care este pusă la dispoziţia agricultorului cu titlu gratuit, în schimbul numai al suportării de către acesta din urmă a cotizaţiilor datorate asociaţiei profesionale, în vederea unei anumite utilizări pentru o perioadă limitată, cu respectarea obiectivelor privind protecţia naturii, cu condiţia ca acest agricultor să fie în măsură să utilizeze o astfel de suprafaţă cu suficientă autonomie pentru activităţile sale agricole în cursul unei perioade minime de zece luni şi că este lipsită de relevanţă în ceea ce priveşte includerea suprafeţei respective în exploataţia agricultorului împrejurarea că acesta din urmă este obligat să efectueze în schimbul unei remuneraţii anumite activităţi pe seama unui terţ, în cazul în care această suprafaţă este utilizată în acelaşi timp de către agricultor în vederea exercitării activităţii sale agricole în numele şi pe seama sa.

De asemenea, este de menţionat hotărârea pronunţată de CJUE în cauza C-216/19, WQ împotriva Land Berlin, în care se arată următoarele: "Curtea a statuat deja în această privinţă că statele membre dispun de o marjă de apreciere în ceea ce priveşte documentele justificative şi dovezile pe care trebuie să le ceară de la un solicitant de ajutor în legătură cu suprafeţele care fac obiectul cererii sale. Cu toate acestea, exercitarea de către statele membre a marjei lor de apreciere referitoare la dovezile care trebuie prezentate în susţinerea unei cereri de ajutor, în special în ceea ce priveşte posibilitatea de a obliga un solicitant de ajutor să prezinte un titlu juridic valabil care justifică dreptul său de a utiliza suprafeţele care fac obiectul cererii sale, trebuie să respecte obiectivele urmărite de reglementarea Uniunii vizată şi principiile generale de drept al Uniunii, în special principiul proporţionalităţii (Hotărârea din 24 iunie 2010, Pontini şi alţii, C-375/08, EU:C:2010:365, punctele 82 şi 86)"

Constată Înalta Curte că soluţia pronunţată de prima instanţă, este dată cu respectarea jurisprudenţei invocate, precum şi a principiului proporţionalităţii, ce presupune ca măsurile dispuse de autorităţi să nu depăşească ceea ce este necesar şi rezonabil în vederea atingerii obiectivului de a urmări, preveni şi împiedica într-un mod eficient afectarea bugetului Uniunii. Cerinţa asigurării unui echilibru rezonabil între măsura individuală aplicată şi interesul public ocrotit impune ca, acordându-se prioritatea cuvenită interesului public, să nu fie vătămate nejustificat şi disproporţionat drepturile, libertăţile şi interesele legitime ale destinatarului actului administrativ fiscal, prin acordarea unei ponderi excesive aspectelor de ordin formal, cum sunt cele reţinute de recurenta – pârâtă în cauza dedusă judecăţii.

Or, în plan probator reclamanta a demonstrat îndeplinirea condiţiei potrivit celor mai sus arătate prin lămurirea conţinutului certifcatului, prin depunerea contractelor de arendă pentru întreaga suprafaţă declarată şi prin transmiterea ulterioară a caitelor de agro-mediu.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură împotriva sentinţei civile nr. 224 din 16 noiembrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal-veche, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 20 iunie 2023.