Challenge to public domain inclusion: statute of limitations ineligibility due to unpublication of annexes and violation of property rights

Şedinţa publică din data de 14 iunie 2023

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 05.05.2020 pe rolul Curţii de Apel Constanţa – secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.A. Mangalia a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Local Mangalia şi Guvernul României, anularea parţială a Hotărârii Consiliului Local Mangalia nr. 17 din 29.02.2000, prin care s-a dispus, la punctul 680, însuşirea inventarierii în domeniul public a suprafeţei de 252 mp, reprezentând Parc agreement cu fântână arteziană Jupiter, cu consecinţa anulării parţiale a Hotărârii Guvernului României nr. 904 din 22.08.2002, prin care a fost atestat domeniul public al Municipiului Mangalia, iar la punctul 680 din Anexa 3 a fost consemnată suprafaţa de 252 mp - reprezentând Parc agreement cu fântână arteziană Jupiter.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 140 din 7 iulie 2022, Curtea de Apel Constanţa – secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia inadmisibilităţii şi excepţia lipsei de interes;

A admis acţiunea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Local Mangalia şi Guvernul României;

A anulat în parte HCL Mangalia nr. 17/29.02.2000 privind însuşirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al Municipiului Mangalia, numai cu privire la punctul 680 - suprafaţa 252 mp, denumit Parc agrement cu fântână arteziană Jupiter;

A anulat în parte H.G. nr. 904/22.08.2002 privind atestarea domeniului public al judeţului Constanţa, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Constanţa numai cu privire la Anexa 3 - inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al municipiului Mangalia, punctul 680 - suprafaţa 252 mp, denumit Parc agrement cu fântână arteziană Jupiter.

3. Căile de atac exercitate în cauză

Împotriva sentinţei nr. 140 din 7 iulie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa – secţia de contencios administrativ şi fiscal, au declarat recursuri recurenţii-pârâţi Guvernul României şi Consiliul Local Mangalia.

3.1. Prin recursul formulat de recurentul-pârât Consiliul Local Mangalia, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., se solicită admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru soluţionarea excepţiilor invocate prin întâmpinare, iar în subsidiar, casarea hotărârii şi rejudecarea cauzei, în sensul respingerii cererii, ca neîntemeiate.

În motivarea recursului, arată că în faţa instanţei de fond a invocat excepţiile lipsei de interes în promovarea actiunii şi inadmisibilităţii cererii, invocând efectul pozitiv al lucrului judecat, având în vedere că problema juridică privind suprafaţa de teren aferent "Unităţii 104", detinută de reclamantă, a fost soluţionată definitiv în dosarul nr. x/2007, prin obţinerea certificatului de atestare a dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 1355,19 mp, conform HCL nr. 9/1997, hotărâre ce nu mai poate fi contestată, nefiind un act administrativ cu caracter normativ.

Arată că pentru a justifica interes, intimata-reclamantă a invocat un HCL anterior celui prin care i s-a stabilit dreptul de proprietate asupra terenului, respectiv HCL nr. 134/1995, în care figura cu suprafata de teren de 1659,26 mp. Ulterior, această hotărâre a rămas fără efecte juridice prin reducerea suprafeţei de teren la 1359,16 mp, hotărâre în baza căreia a solicitat şi emiterea titlului de proprietate pentru terenul deţinut în prezent, adresându-se la acel moment inclusiv instanţei de judecată.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., arată că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţiile de respingere a excepţiei lipsei de interes şi a excepţiei inadmisibilităţii, respectiv instanţa nu a arătat motivele pentru care a înlăturat apărările recurentului-pârât, atât în ceea ce priveşte efectul pozitiv al lucrului judecat cu privire la suprafaţa de teren aferentă "Unităţii 104", cât şi în ceea ce priveşte caracterul de act normativ individual şi necontestat al HCL nr. 9/1997, prin care s-a aprobat emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului de 1355,19 mp, aferent spaţiului comercial.

Arată că în motivarea soluţiei de respingere a excepţiei, instanţa s-a rezumat la a reda art. 1 şi 8 din Legea nr. 554/2004 şi la a relua aspectele invocate de reclamantă, ce se considera vătămată de actele administrative contestate, acte cu caracter normativ; instanţa de fond nu a lămurit înlăturarea argumentelor sale cu privire la faptul că drepturile reclamantei asupra terenului de 300 mp au fost vătămate prin alte acte administrative cu caracter individual, necontestate; că anularea actelor administrative din prezenta cauza nu vor avea niciun efect asupra HCL nr. 9/1997, prin care s-a redus suprafaţa de teren aferentă construcţiei reclamantei A. S.A.

Apreciază că motivarea lacunară şi neexplicită asupra excepţiilor invocate, ce privesc condiţiile de exercitare a acţiunii în contencios administrativ, echivalează cu lipsa motivării, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., motiv pentru care solicită casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei primei instanţe în vederea motivării hotărârii cu privire la excepţiile invocate.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arată că, referitor la excepţiile invocate, instanţa de fond a făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 8 alin. (1)1 din Legea nr. 554/2004 şi a dispoziţiilor art. 33 C. proc. civ., în ceea ce priveşte interesul de a acţiona, având în vedere că reclamanta a justificat iniţierea acţiunii prin raportare la un alt litigiu, având ca obiect obţinerea acordului favorabil emiterii unui certificat de atestare a dreptului de proprietate pentru terenul de 300 mp aferent "Unităţii 104" din B..

Precizează că, în realitate, tot terenul aferent "Unităţii 104" a fost deja obtinut de către reclamantă, în baza H.G. nr. 834/1991.

Astfel, reclamanta a obtinut pentru terenul aferent "Unităţii 104", în suprafată de 1359,16 mp, certificatul de atestare a dreptului de proprietate, conform hotărârii judecătoreşti din dosarul nr. x/2007, în care Consiliul Judeţean Constanţa a fost obligat să emită certificatul în conditiile legii.

Susţine că anterior formulării acţiunii, Consiliul Local Mangalia a emis două hotărâri prin care a adoptat un acord favorabil pentru emiterea unui certificat de atestare a dreptului de proprietate pentru o suprafata de teren de 1659,26 mp, respectiv HCL nr. 134/1995, modificată ulterior prin HCL nr. 9/1997, fiind rectificată suprafaţa de teren de 1359,16 mp.

Solicită a se reţine că reclamanta s-a adresat instanţei cu o cerere de emitere a unui certificat de atestare a dreptului de proprietate doar pentru suprafaţa de 1359,16 mp, achiesând implicit la suprafata de teren rectificată potrivit HCL nr. 9/1997, fără să solicite şi diferenţa de 300 mp, pentru care a solicitat, în cadrul dosarului nr. x/2019 al Tribunalului Constanţa, emiterea unui HCL de avizare.

Arată că, întrucât instanţa a pronunţat deja o hotărâre în privinţa terenului aferent "Unităţii 104" din B., în condiţiile cerute de reclamanţi, o nouă hotărâre privind un alt teren cu aceeaşi destinaţie ar încălca autoritatea de lucru judecat.

Precizează că intimata-reclamantă nu a invocat vreun motiv de nelegalitate al actelor atacate, la momentul adoptarii lor, astfel că interesul acesteia este doar unul declarativ, devenind incident cazul de inadmisibilitate reglementat de art. 8 alin. (1)1 din Legea nr. 554/2004, conform Deciziei RIL nr. 8/2020.

Mai mult, interesul reclamantei nu are un caracter actual şi legitim, având în vedere că problema suprafeţei de teren în discuţie a fost tranşată definitiv prin modificarea HCL nr. 134/1995 prin HCL nr. 9/1997, dar şi prin acceptarea tacită de către intimata-reclamantă a situaţiei de fapt şi solicitarea pe cale judecătorească a emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate pentru suprafaţa diminuată.

Consideră că interesul nu este legitim, întrucât scopul urmărit de reclamantă este obtinerea unui drept necuvenit asupra unui bun din domeniul public.

A treia critică formulată vizează aplicarea greşită a art. 3 şi 4 din Legea nr. 213/1998, având în vedere că instanţa de fond a reţinut că suprafaţa de teren de 252 mp este teren liber, pe care se află plantaţi arbori de mici dimensiuni, cu platformă de marmoră şi dale, or, dacă pe teren au fost plantaţi arbori de mici dimensiuni şi există dale şi platformă, terenul nu este liber, ci construit, respectiv amenajat şi construit ca teren pietonal, zonă de acces, parc, amenajarea fiind recentă, cu investiţie locală din partea U.A.T. Mangalia.

3.2. Prin recursul declarat, recurentul-pârât Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului solicită, în temeiul motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., admiterea recursului, modificarea sentinţei recurate, în sensul admiterii excepţiei tardivităţii şi respingerii ca neîntemeiat a capătului de cerere privind anularea în parte a H.G. nr. 904/2002, respectiv poziţia nr. 16, pct. 680, privind suprafaţa de 252 mp din Anexa nr. 3.

În motivarea recursului arată că nu i-a fost comunicată încheierea din 24.03.2021, prin care s-a respins excepţia tardivităţii, invocată de Guvernul României, ci doar sentinţa recurată, deşi trebuia să îi fie comunicată şi încheierea de amânare a pronunţării, întrucât potrivit doctrinei şi jurisprudenţei, pronunţarea hotărârii la un termen ulterior judecăţii, este legală numai dacă este însoţită de încheierea de amânare a pronunţării.

Consideră că în lipsa încheierii din data de 24.03.2021, prin care a fost respinsă excepţia tardivităţii acţiunii, nu îi sunt cunoscute integral motivele hotărârii, fiind înlăturată posibilitatea exercitării controlului judiciar, cu consecinţa vătămării drepturilor şi intereselor sale procesuale.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arată că hotărârea instanţei de fond a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, respectiv a art. 11 din Legea nr. 554/2004.

Astfel, instanţa a admis acţiunea, deşi era tardiv introdusă şi a anulat, în parte, Hotărârea Guvernului nr. 904/2002.

Consideră că în mod eronat şi vădit nelegal, instanţa de fond a respins excepţia tardivităţii cererii de chemare în judecată, câtă vreme persoana ce se consideră vătămată în drepturile sale poate sesiza instanţa judecătorească competentă în termen de 6 luni de la comunicarea soluţiei sau data comunicării refuzului, considerat nejustificat, de soluţionare a cererii, conform art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ unilateral, cererea poate fi introdusă şi peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, ce constituie un termen de decădere.

Precizează că, fiind un act administrativ individual, Hotărârea Guvernului nr. 904/2002 face parte din categoria actelor prevăzute de art. 108 alin. (4) din Legea fundamentală, a căror comunicare către persoanele interesate este considerată ca fiind realizată din ziua publicării în Monitorul Oficial, care în speţă este 30.08.2002. Cum sesizarea instanţei de contencios administrativ s-a făcut la data de 29.05.2020, acţiunea a fost formulată cu depăşirea termenelor stabilite cu caracter imperativ prin art. 11 din Legea nr. 554/2004.

Astfel, susţine că instanţa de fond în mod eronat a apreciat că acţiunea a fost introdusă în termen.

Pe fond, arată că sentinţa este nelegală, fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, întrucât actul administrativ, anulat parţial de către instanţa de fond, nu are caracter vătămător pentru intimata-reclamantă, deoarece nu este constitutiv de drepturi, ci doar declarativ, constatând doar bunurile inventariate în domeniul public al administraţiei locale.

Astfel, H.G nr. 904/2002 a avut la bază inventarul bunurilor ce alcătuiesc domeniul public al unităţilor administrativ-teriloriale, însuşit prin hotărârea autorităţii publice locale, fiind adoptată conform Legii nr. 213/1998.

Susţine, contrar celor reţinute de instanţa de fond, că hotărârile consiliului local sunt acte administrative, de sine-stătătoare, emise de o autoritate a administraţiei publice locale, aduse la cunoştinţă publică prin afişare în locuri autorizate şi prin publicare într-un cotidian local de mare tiraj (conform art. 83 din Legea nr. 24/2000, Legea nr. 215/2001) şi pot fi contestate în faţa instanţelor judecătoreşti.

Consideră că instanţa de fond trebuia să ia în considerare şi faptul că prin aceste acte administrative, consiliile locale/judeţene stabilesc doar regimul juridic diferenţiat (proprietatea publică sau proprietatea privată) numai cu privire la bunurile lor, voinţa juridică a includerii bunurilor în domeniul public de interes local sau judeţean aparţinând autorităţilor locale.

În acest sens, intervenţia Guvernului asupra inventarelor ar fi reprezentat o ingerinţă în autonomia locală, consacrată prin Constituţie şi prin Legea nr. 215/2001, precum şi o depăşire a atribuţiilor conferite prin Legea nr. 213/1998.

Arată că efectul juridic al actului emis de autoritatea centrală este doar de atestare a regimului juridic al proprietăţii publice diferenţiat de regimul juridic al proprietăţii private, ce aparţine tot unităţii administrativ-teritoriale.

4. Apărările formulate în recurs

Intimata-reclamantă S.C. A. S.A. a formulat consluzii scrise, prin care a solicitat respingerea, ca neîntemeiate, a recursurilor şi menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei recurate.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 15 decembrie 2022, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 14 iunie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând legalitatea sentinţei recurate prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

În cauză, reclamanta A. S.A. Mangalia a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Local Mangalia şi Guvernul României, anularea parţială a Hotărârii Consiliului Local Mangalia nr. 17 din 29.02.2000, prin care s-a dispus, la punctul 680, însuşirea inventarierii în domeniul public a suprafeţei de 252 mp, reprezentând Parc agrement cu fântână arteziană Jupiter, cu consecinţa anulării parţiale a Hotărârii Guvernului României nr. 904 din 22.08.2002, prin care a fost atestat domeniul public al Municipiului Mangalia, iar la punctul 680 din Anexa 3 a fost consemnată suprafaţa de 252 mp - reprezentând Parc agrement cu fântână arteziană Jupiter.

Prima instanţă a respins excepţia inadmisibilităţii şi excepţia lipsei de interes; a admis acţiunea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Local Mangalia şi Guvernul României; a anulat în parte HCL Mangalia nr. 17/29.02.2000, doar cu privire la punctul 680 - suprafaţa 252 mp, denumit Parc agrement cu fântână arteziană Jupiter; a anulat în parte H.G. nr. 904/22.08.2002, cu privire la Anexa 3 - inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al municipiului Mangalia, punctul 680 - suprafaţa 252 mp, denumit Parc agrement cu fântână arteziană Jupiter.

Împotriva sentinţei instanţei de fond au declarat recursuri recurenţii-pârâţi Guvernul României şi Consiliul Local Mangalia.

Înalta Curte urmează a analiza punctual criticile formulate prin cele două cereri de recurs.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., invocat de recurentul-pârât Guvernul României, Înalta Curte constată că subsumat acestuia s-a invocat faptul că nu i-a fost comunicată încheierea din 24.03.2021, prin care s-a respins excepţia tardivităţii, invocată de Guvernul României, ci doar sentinţa recurată.

Înalta Curte constată că potrivit art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., casarea hotărârii se poate cere când "prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii".

Înalta Curte reţine că, sub imperiul acestei norme de drept, se pot include doar neregularităţi de ordin procedural, care atrag sancţiunea nulităţii sentinţei în condiţiile art. 174 C. proc. civ., altele decât cele prevăzute expres în cazurile de casare reglementate de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Cu alte cuvinte, motivul de casare invocat ar fi incident doar în măsura în care o astfel de analiză se impune prin prisma aplicării greşite de către instanţa de fond a unor dispoziţii legale, cum ar fi regulile procedurale referitoare la invocarea excepţiei, comunicarea acesteia acesteia celorlalte părţi sau discutarea excepţiei cu nerespectarea principiului contradictorialităţii, respectiv aspecte ce conduc la nelegalitatea hotărârii recurate şi care sunt concomitente sau anterioare pronunţării soluţiei, or, asemenea aspecte nu au fost invocate de recurentul-pârât.

În speţă, argumentele formulate de către recurentul-pârât în susţinerea acestui motiv de casare nu conturează existenţa unei nulităţi necondiţionate, ci a uneia condiţionate, pentru care se impunea ca recurentul-pârât să facă dovada vătămării produse prin necomunicarea încheierii din 24.03.2021.

Or, o asemenea dovadă nu s-a făcut.

Dincolo de acest aspect, se constată că, deşi a invocat necomunicarea încheierii din 24.03.2021, prin care s-a respins excepţia tardivităţii, respectiv a decăderii reclamantei din dreptul de a formula acţiunea, recurentul-pârât Guvernul României a avut cunoştinţă de considerentele instanţei de fond pentru care excepţia a fost respinsă, criticile formulate prin cererea de recurs făcând dovada acestui aspect.

Prin urmare, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nu este fondat.

Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei"), invocat de către recurentul-pârât Consiliul Local Mangalia, Înalta Curte reţine că acesta a invocat faptul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţiile de respingere a excepţiei lipsei de interes şi a excepţiei inadmisibilităţii, respectiv instanţa nu a arătat motivele pentru care a înlăturat apărările şi susţinerile sale, în condiţiile în care motivarea lacunară şi neexplicită a excepţiilor invocate, echivalează cu lipsa motivării.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."

Verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta îndeplineşte exigenţele menţionate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată.

Motivul de recurs analizat nu are în vedere analizarea de către instanţa de fond a fiecăruia dintre argumentele de fapt şi de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanţa având posibilitatea să le grupeze şi să le structureze în funcţie de problemele de drept deduse judecăţii, putând să le răspundă prin considerente comune.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătoreşti nu se regăsesc literal toate susţinerile invocate de partea reclamantă, sentinţa nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

Prin urmare, verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar reţine din analiza considerentelor sentinţei recurate, rezultă indubitabil că, în prezenta cauză, instanţa de fond a arătat considerentele pentru care a respins excepţiile inadmisibilităţii şi lipsei de interes, precum şi cele pentru care a apreciat că acţiunea este întemeiată, indicând argumentele care au stat la baza raţionamentului său logico-juridic, astfel că nu se poate susţine, cu suficient temei, că hotărârea atacată în prezenta cauză ar fi nemotivată, sau că, prin prisma considerentelor sale, nu ar fi posibilă exercitarea controlului judiciar prin intermediul căii de atac a recursului.

Doctrina şi jurisprudenţa au afirmat constant că o motivare clară şi cuprinzătoare a unei hotărâri judecătoreşti nu presupune analizarea tuturor afirmaţiilor părţilor, ci doar a acelora cu caracter esenţial, chiar şi acestea din urmă putând fi tratate în mod global. Este obligatoriu ca judecătorul să analizeze, în mod real şi păstrându-şi echilibrul dar şi obiectivitatea, susţinerile ambelor părţi cu interese contrare în proces, dar doar acele susţineri care au legătură cu obiectul cauzei, cu fundamentul pretenţiilor deduse judecăţii şi cu soluţia ce urmează a se dispune, din perspectiva acestei soluţii, urmând a fi filtrate şi cenzurate respectivele susţineri, fie în sensul reţinerii, fie în cel al înlăturării lor.

Totodată, are în vedere Înalta Curte cele statuate în parag. 20 al Deciziei pronunţate în Cauza C. împotriva României: "În continuare, Curtea reiterează că, deşi articolul 6 § 1 obligă instanţele să îşi motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Ţărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligaţia de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanţele trebuie să răspundă la argumentele esenţiale ale părţilor, dar măsura în care se aplică această obligaţie poate varia în funcţie de natura hotărârii şi, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanţelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."

Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că acest motiv de recurs nu este întemeiat.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de ambii recurenţi, Înalta Curte urmează a analiza separat criticile formulate de către recurenţi prin cele două recursuri.

Astfel, prin recursul formulată de către recurentul-pârât Consiliul Local Mangalia, s-a susţinut într-o primă critică, că instanţa de fond a făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 8 alin. (1)1 din Legea nr. 554/2004 şi a dispoziţiilor art. 33 C. proc. civ., reţinând că reclamanta justifică un interes, deşi tot terenul aferent "Unităţii 104" a fost deja obtinut de către reclamantă, în baza H.G. nr. 834/1991, iar pe de altă parte, în dosarul nr. x/2007, Consiliul Judeţean Constanţa a fost obligat să emită certificatul de atestare a dreptului de proprietate. A mai arătat că a emis două hotărâri favorabile pentru emiterea unui certificat de atestare a dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 1659,26 mp, iar ulterior, prin HCL nr. 9/1997, suprafaţa a fost rectificată la 1359,16 mp.

În esenţă, recurentul-pârât Consiliul Local Mangalia a susţinut că, întrucât reclamanta a solicitat în cadrul dosarului nr. x/2019 al Tribunalului Constanţa, emiterea unui HCL de avizare pentru suprafaţa de 1359,16 mp, aceasta a achiesat la suprafata de teren rectificată potrivit HCL nr. 9/1997, întrucât nu a solicitat şi diferenţa rectificată de teren, iar în virtutea acestui aspect, precum şi a împrejurării că în cadrul dosarului nr. x/2019 al Tribunalului Constanţa s-a soluţionat cererea reclamantei, ar interveni autoritatea de lucru judecat, iar intimata-reclamantă nu ar mai avea interes la acest moment să solicite diferenţa de 300 mp.

Critica este nefondată, prima instanţă soluţionând în mod corect această excepţie.

Astfel, sub un prim aspect, Înalta Curte constată că în speţă nu se poate reţine autoritatea de lucru judecat în raport cu dosarul nr. x/2007 al Tribunalului Constanţa, întrucât acesta a vizat doar terenul în suprafaţă de 1359,16 mp, nu şi diferenţa rectificată potrivit HCL nr. 9/1997, astfel că suprafeţele de teren solicitate erau diferite.

De asemenea, nu se poate reţine autoritatea de lucru judecat nici în raport cu dosarul nr. x/2019 al Tribunalului Constanţa, acesta nefiind, la momentul pronunţării prezentei hotărâri, soluţionat definitiv.

Prin urmare, nu poate fi reţinută nici lipsa de interes a reclamantei, întemeiată pe argumentul soluţionării cererii sale printru-un demers judiciar anterior.

Astfel, instanţa de fond a reţinut în mod corect că, în raport cu prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004, dreptul subiectiv invocat de reclamantă a fi fost vătămat prin cele două acte administrative contestate constă în dreptul de proprietate asupra suprafeţei de teren ce reprezintă diferenţa între terenul de 1659,61 mp, pentru care a fost obţinută iniţial documentaţia de aplicare a prevederilor H.G. nr. 834/1991 şi terenul de 1359,16 mp, pentru care societatea A. S.A. a obţinut certificatul de atestare a dreptului de proprietate, respectiv în prezenta acţiune se solicită o altă suprafaţă de teren decât cea solicitată anterior şi pentru care s-a solicitat şi s-a obţinut titlul de proprietate.

În aceste condiţii, interesul intimatei-reclamante există şi este actual, nefiind vorba de un interes declarativ, astfel cum a susţinut în mod nefondat recurentul-pârât.

O altă critică formulată prin cererea de recurs de către recurentul-pârât Consiliul Local Mangalia se referă la aplicarea greşită a art. 3 şi 4 din Legea nr. 213/1998, având în vedere că instanţa de fond a reţinut că suprafaţa de teren de 252 mp este teren liber, pe care se află plantaţi arbori de mici dimensiuni, cu platformă de marmoră şi dale, or, dacă pe teren au fost plantaţi arbori de mici dimensiuni şi există dale şi platformă, terenul nu este liber, ci construit, respectiv amenajat şi construit ca teren pietonal, zonă de acces, parc, amenajarea fiind recentă, cu investiţie locală din partea U.A.T. Mangalia.

Dispoziţiile art. 3 şi 4 din Legea nr. 213/1998, până la abogarea lor prin Ordonanţă de Urgenţă nr. 57/2019 privind Codul administrativ, au prevăzut cele ce urmează:

"Art. 3. - (1) Domeniul public este alcătuit din bunurile prevăzute la art. 135 alin. (4) din Constituţie, din cele stabilite în anexa care face parte integrantă din prezenta lege şi din orice alte bunuri care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public şi sunt dobândite de stat sau de unităţile administrativ-teritoriale prin modurile prevăzute de lege.

(2) Domeniul public al statului este alcătuit din bunurile prevăzute la art. 135 alin. (4) din Constituţie, din cele prevăzute la pct. I din anexă, precum şi din alte bunuri de uz sau de interes public naţional, declarate ca atare prin lege.

(3) Domeniul public al judeţelor este alcătuit din bunurile prevăzute la pct. II din anexă şi din alte bunuri de uz sau de interes public judeţean, declarate ca atare prin hotărâre a consiliului judeţean, dacă nu sunt declarate prin lege bunuri de uz sau de interes public naţional.

(4) Domeniul public al comunelor, al oraşelor şi al municipiilor este alcătuit din bunurile prevăzute la pct. III din anexă şi din alte bunuri de uz sau de interes public local, declarate ca atare prin hotărâre a consiliului local, dacă nu sunt declarate prin lege bunuri de uz sau de interes public naţional ori judeţean.

Art. 4. - Domeniul privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale este alcătuit din bunuri aflate în proprietatea lor şi care nu fac parte din domeniul public. Asupra acestor bunuri statul sau unităţile administrativ-teritoriale au drept de proprietate privată."

Însă, invocând nelegalitatea hotărârii recurate ca urmare a interpretării sau aplicării greşite a textelor de lege redate mai sus, recurentul-pârât Consiliul Local Mangalia nu a arătat în concret în ce constă respectiva încălcare sau aplicare greşită a acestor norme.

În ceea ce priveşte recursul formulat de recurentul-pârât Guvernul României, Înalta Curte constată că subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul critică modalitatea de soluţionare de către instanţa de fond a excepţiei tardivităţii, respectiv a decăderii reclamantei din dreptul de a formula acţiunea, apreciind că în cauză nu au fost respectate prevederile art. 11 din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte constată că instanţa de fond a respins în mod corect excepţia decăderii reclamantei din dreptul de a formula acţiunea prin încheierea din 24 martie 2021 a Curţii de Apel Constanţa – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, având în vedere că acţiunea de faţă a fost înregistrată la data de 05.06.2020 pe rolul Curţii de Apel Constanţa, cu respectarea termenului prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 şi în raport de faptul că anexele cu bunurile aparţinând domeniului public nu au fost publicate în Monitorul Oficial.

Astfel, instanţa de fond a constatat în mod corect că în speţă nu se poate reţine un moment de la care reclamanta să fi luat la cunoştinţă de faptul că, potrivit inventarierii făcute prin H.G. nr. 904/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului Constanţa, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Constanţa, terenul în discuţie era menţionat ca făcând parte din domeniul public al Consiliului Local Mangalia.

În articolul unic al H.G. nr. 904/2002 se menţionează "Se atestă apartenenţa la domeniul public al judeţului Constanţa, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Constanţa a bunurilor cuprinse în anexele nr. 1 - 66*) care fac parte integrantă din prezenta hotărâre", după care s-a făcut menţunea "*) Anexele nr. 1-66 se vor publica ulterior".

Potrivit art. 11 din Legea nr. 554/2004: "(1) Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la:

a) data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă;

b) data comunicării refuzului nejustificat de soluţionare a cererii;

c) data expirării termenului de soluţionare a plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului legal de soluţionare a cererii;

d) data expirării termenului prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), calculat de la comunicarea actului administrativ emis în soluţionarea favorabilă a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile;

d1) data luării la cunoştinţă a conţinutului actului, dacă plângerea prealabilă nu mai este obligatorie;

(2) Pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă şi peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoştinţă, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz. (...)

5) Termenul prevăzut la alin. (1) este termen de prescripţie, iar termenul prevăzut la alin. (2) este termen de decădere."

În cauză, recurentul-pârât Guvernul României a invocat prin întâmpinarea depusă în faţa instanţei de fond, excepţia decăderii reclamantei din dreptul de a mai formula acţiunea, prevalându-se de depăşirea termenului de un an, prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, calculat de la data publicării H.G. nr. 904/2002 în Monitorul Oficial al României.

Or, un asemenea argument nu poate fi reţinut, având în vedere că anexele cu bunurile aparţinând domeniului public al judeţului Constanţa, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Constanţa, nu au fost publicate în Monitorul Oficial, astfel că termenul prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 nu a început să curgă, iar pe de altă parte, recurentul-pârât Guvernul României nu se poate prevala de propria culpă, constând în nepublicarea anexelor unei hotărâri de Guvern al cărei emitent era, pentru a invoca nerespectarea de către intimata-reclamantă a termenului de formulare a acţiunii în instanţă.

O a doua critică, subsumată aceluiaşi motiv de casare, vizează faptul că actele anulate în parte de către instanţa de fond, nu au caracter vătămător pentru intimata-reclamantă

Critica este nefondată, întrucât prin menţiunile făcute în anexele Hotărârii de Guvern şi a Hotărârii Consiliului Local, în sensul că terenul pe care intimata-reclamantă considera că este îndeptăţită a-l solicita, a fost menţionat că face parte din domeniul public al unităţii administrativ teritoriale, interesul intimatei-reclamante este evident.

De asemenea, Înalta Curte constată că celelalte aspecte invocate, referitoare la caracterul constitutiv sau declarativ de drepturi al actelor atacate, precum şi faptul că H.G nr. 904/2002 a avut la bază inventarul bunurilor ce alcătuiesc domeniul public al unităţilor administrativ-teriloriale, însuşit prin hotărârea autorităţii publice locale, fiind adoptată conform Legii nr. 213/1998, nu sunt relevante în contextul aspectelor factuale şi juridice din prezenta cauză şi nu sunt de natură să schimbe soluţia instanţei de fond, respectiv să conducă la reformarea hotărârii recurate.

Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că toate criticile formulate de recurenţi sunt nefondate şi că soluţia pronunţată de prima instanţă reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei, urmând a fi menţinută de către instanţa de control judiciar.

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile declarate de recurenţii-pârâţi Guvernul României şi Consiliul Local Mangalia împotriva sentinţei nr. 140 din 7 iulie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa – secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurenţii-pârâţi Guvernul României şi Consiliul Local Mangalia împotriva sentinţei nr. 140 din 7 iulie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa – secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 14 iunie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.