Retrocession of religious property: failure to prove patrimonial succession from tabular school owner violates land registry evidentiary rules under O.U.G. 94/2000

Şedinţa publică din data de 07 iulie 2020

Deliberând asupra prezentelor recursuri, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată depusă pe rolul acestei instanţe la data de 20 noiembrie 2017, sub nr. de mai sus, reclamanta Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, de Maramureş a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a Unor Bunuri Imobile ce au aparţinut cultelor religioase din România, anularea Deciziei nr. 7308/14.09.2017 şi obligarea pârâtei la emiterea unei decizii de restituire în natură pentru imobilul edificiu şcolar situat în Oarţa de Sus, înscris în CF nr. x Oarţa de Sus, nr. top. iniţial x, ulterior dezmembrat în număr top. x, transcris în CF nr. x şi 61/2 reînscris în CF iniţială.

În motivarea cererii de chemare în judecată s-a arătat, în esenţă, că imobilul a aparţinut Bisericii Române Unite cu Roma, de la care a fost preluat în mod abuziv prin Decretul-Lege nr. 358/1948, astfel că reclamanta este îndreptăţită la reconstituire. A mai arătat reclamanta că Legea nr. 489/2006 se completează cu Codul Canoanelor Bisericii Orientale şi că imobilul în litigiu figura în Şematismul Veneratului Cler al Eparhiei Greco-Catolice Române. De asemenea, s-a arătat că reclamanta a luat la cunoştinţă de elementele de la dosarul cauzei doar după emiterea deciziei.

La cererea de chemare în judecată au fost anexate următoarele înscrisuri: decizie, Şematismul Veneratului Cler .

1.2. Hotărârea pronunţată în cauză

Curtea de Apel Curţii de Apel Cluj – secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 90 din 05 aprilie 2018, a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, de Maramureş, în contradictoriu cu pârâta Comisia specială de retrocedare a unor care au aparţinut cultelor religioase din România, a anulat Decizia nr. 7308/14.09.2017, emisă de pârâtă şi a obligat pârâta să soluţioneze cererea reclamantei cu luarea în considerare a faptului că aceasta a făcut dovada calităţii de continuator al şcolii de confesie greco-catolică din Oarţa de Sus.

Totodată, a respins, în rest, cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

În argumentele expuse în susţinerea soluţiei, instanţa de fond a reţinut că în ceea ce priveşte soarta bunurilor sale,că s-a făcut dovada faptului că şcoala în discuţie era o persoană juridică subordonată Eparhiei Greco-Catolice Române a Maramureşului. Acest aspect reiese din "Şematismul veneratului cler al Eparhiei Greco-Catolice Române a Maramureşului pe anul 1936" şi, în care şcoala din Oarţa de Sus era prezentată ca aparţinând acestei eparhii.

Prin urmare, arată instanţa, odată cu desfiinţarea şcolii, bunurile sale – deci inclusiv imobilul care face obiectul prezentului litigiu – au trecut la persoana juridică superioară, respectiv la Eparhia Greco-Catolică Română a Maramureşului, al cărei continuator este reclamanta din prezenta speţă.

1.3. Calea de atac exercitată şi motivele de recurs înfăţişate

Împotriva acestei hotărâri a promovat recurs pârâta Comisia specială de retrocedare a unor care au aparţinut cultelor religioase din România, în condiţiile art. 493 C. proc. civ.

Criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.

Dezvoltând motivele de recurs, pârâta-recurentă, a susţinut, în esenţă, că instanţa de fond a interpretat în mod eronat prevederile O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

În acest sens a arătat că, în motivarea sentinţei civile nr. 90/05.04.2018, Curtea de Apel Cluj, secţia a IlI-a contencios administrativ şi fiscal, interpretând eronat dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi art. 4 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa a reţinut, contrar susţinerilor recurentei, că s-a făcut dovada că şcoala confesională din Oarţa de Sus era o persoană juridică subordonată Eparhiei Greco-Catolice Române a Maramureşului, a cărei continuatoare este şi că există o legătură certă între solicitantă şi proprietarul tabular al imobilului.

Arată că, în speţă, nu există o legătură certă între solicitantă şi proprietarul tabular al imobilului. Documentul intitulat "Şematismul veneratului cler al Eparhiei Greco-Catolice Române a Maramureşului pe anul 1936", indicat de instanţă în sentinţa recurată nu este în măsură să demonstreze eo ipso. necoroborat cu alte mijloace de probă, faptul că intimata-reclamantă este continuatoarea în drepturi a proprietarului tabular.

Următoarele critici formulate prin motivele de recurs au vizat în acest context, faptul că actele existente la dosarul aferent cererii de retrocedare nu întemeiază, coroborat, prezumţia existenţei dreptului de proprietate al solicitantei asupra imobilului, la data preluării abuzive, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 4 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000. În speţă, este relevantă forţa probantă a înscrierilor din cartea funciară.

Arată recurenta că, din analiza cărţii funciare nr. x a localităţii Oarţa de Sus rezultă, aşa cum am menţionat anterior, că imobilul solicitat s-a aflat în proprietatea şcolii de confesie greco-catolice din Oarţa de Sus, iar nu a Episcopiei Române Unite cu Roma, Greco-Catolice, de Maramureş.

Art. 32 din Decretul-lege nr. 115/1938 pentru unificarea cărţilor funciare, conform căruia dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real în folosul unei persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei, coroborat cu dispoziţiile art. 33 din acest act normativ consacră principiul forţei probante absolute a înscrierii în cartea funciară.

În sistemul cărţilor funciare, opera principiul forţei probante a înscrierii potrivit căruia, pe de o parte, toate indicaţiile cuprinse în cartea funciară sunt presupuse a fî exacte, iar, pe de altă parte, niciun drept real nu poate fi opus nimănui dacă nu a fost înscris în cartea funciară.

În finalul motivelor de recurs, pârâta-recurentă a arătat că, principiul forţei probante absolute a înscrierii în cartea fiinciară este acea regulă conform căreia cuprinsul cărţii funciare se consideră exact în folosul aceluia care şi-a înscris un drept real în cartea funciară.

Prin adresa nr. x/16.03.2017, înregistrată la Secretariatul tehnic al Comisiei speciale de retrocedare cu nr. x/17.03.2017, intimata-reclamantă a transmis doar o declaraţie prin care a precizat că nu a beneficiat de reconstituirea dreptului de proprietate în baza legislaţiei din domeniul fondului funciar sau a altor legi reparatorii şi nici nu a încasat despăgubiri.

În ceea ce priveşte transmiterea de acte din care să reiasă legătura din punct de vedere patrimonial dintre proprietarul tabular, "şcoala de confesiune greco-catolică din Oarţa de Sus", şi solicitantă. Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, de Maramureş nu a transmis niciun document prin adresa amintită anterior.

Astfel, legalitatea deciziei contestate trebuie analizată în funcţie de actele aflate la dosarul aferent cererii de retrocedare, coroborat cu respectarea de către solicitant, în procedura administrativă, a obligaţiilor sale izvorâtul din prevederile O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

1.4. Apărările formulate în cauză

Legal citată, intimata-reclamantă Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, de Maramureş a formulat întâmpinare.

În esenţă, a arătat de-a lungul timpului intimata-reclamantă a probat, în faţa instanţelor de judecată, faptul că este continuatoarea oricăror entităţi greco-catolice care şi-au încetat existenţa. În ceea ce priveşte şcolile confesionale, din puncte de vedere istoric este cunoscut că acestea au fost înfiinţate de către Biserica Română Unită cu Roma în Transilvania ca fiind singurele şcoli confesionale în limba română.

La rândul său, recurenta -pârâtă a depus răspuns la întâmpinare.

1.5. Procedura de soluţionare a recursului

Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului din data de 27 noiembrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 24 iunie 2020, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) – (7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, raportat la prevederile legale incidente dar şi faţă de contextul factual al cauzei, Înalta Curte reţine că este fondat recursul de faţă, astfel că urmează a fi admis, în temeiul art. 496 C. proc. civ., pentru considerentele ce succed:

În faţa instanţei de fond a fost contestată Decizia nr. 7308 din 14 septembrie 2017 emisă de Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, decizie prin care a fost respinsă cererea de retrocedare nr. x/19.01.2006 formulată de intimata -reclamantă Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, de Maramureş, şi înregistrată sub nr. x/19.01.2006, prin care acesta din urmă a solicitat retrocedarea în natură a imobilului casă, curte şi grădină, situat în localitatea Oarţa de Sus, str. x, înscris în CF nr. x, nr. top. x, compus din casă, curte şi grădină în suprafaţă de 850 stânjeni pătraţi.

Pentru a decide în acest sens, pârâta a reţinut că reclamanta nu a depus înscrisuri din care să reiasă legătura din punct de vedere patrimonial dintre proprietarul tabular "şcoala de confesie greco-catolică din Oarţa de Sus" şi solicitantă.

Imobilul casă, curte şi grădină, situat în localitatea Oarţa de Sus, str. x, înscris în CF nr. x, nr. top. x, compus din casă, curte şi grădină în suprafaţă de 850 stânjeni pătraţi, evidenţiat în cartea funciară nr. x a localităţii Oarţa de Sus, sub nr. top iniţial x, ulterior dezmembrat în nr. top x transcsris in CF x şi 61/2, reinscsris in cartea funciară iniţială apare ca acesta a fgost in proprietate a Scolii de confesie greco-catolică din Oarţa de Sus iar nu a reclamantei Episcopiei Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, de Maramureş.

În acest context şi având în vedere că, din analiza înscrierilor din cartea funciară nr. x a localităţii Oarţa de Sus, nu a reieşit dreptul de proprietate al intimatei-reclamante cu privire la imobilul în cauză, prin adresa nr. x/08.11.2016, Secretariatul tehnic al Comisiei speciale de retrocedare a solicitat Episcopiei Române Unite cu Roma, Greco-Catolice, de Maramureş o serie de acte, în conformitate cu prevederile art. 32 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire în natură sau prin echivalent a imobilelor preluate abuziv în perioada regimului comunist.

Ca atare, pentru stabilirea dreptului de proprietate solicitantul poate depune începuturi de dovadă scrisă, declaraţii de martori autentificate, expertize extrajudiciare, precum şi orice acte care, coroborate, întemeiază prezumţia existenţei dreptului de proprietate al acestuia asupra imobilului, la data preluării abuzive (art. 4 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000).

În absenţa unor probe contrare, existenţa şi, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive (art. 4 alin. (4) din O.U.G. nr. 94/2000).

Sintagma acte doveditoare a fost definită prin pct. 13 la art. 1 din Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000 aprobate prin H.G. nr. 1164/2002: "a) orice înscrisuri care atestă dreptul de proprietate al solicitantului asupra imobilului, la data preluării abuzive (act de vânzare-cumpărare, tranzacţie, donaţie, extras de carte funciară, act sub semnătură privată etc.); b) orice acte juridice sau declaraţii care permit încadrarea preluării ca fiind abuzivă, cu titlu sau fără titlu; c) orice acte care întemeiază prezumţia existenţei dreptului de proprietate al solicitantului asupra imobilului, la data preluării abuzive (extras de carte funciară, istoric de rol fiscal, procesul-verbal întocmit cu ocazia preluării, orice act emanând de la o autoritate din perioada de referinţă, care atestă direct sau indirect faptul că bunul respectiv aparţinea solicitantului, pentru mediul rural - extras de pe registrul agricol, începuturi de dovadă scrisă, declaraţii de martori autentificate); d) acte care permit recunoaşterea calităţii de beneficiar al retrocedării (actul de înfiinţare, dovada continuării sau reluării activităţii cultului religios); e) expertize judiciare sau extrajudiciare de care solicitantul înţelege să se prevaleze în susţinerea cererii sale; f) orice acte sau înscrisuri pe care solicitantul înţelege să le folosească în dovedirea cererii sale".

Totodată, Normele metodologice precizează că depunerea unui singur act (declaraţie de martori, expertiză extrajudiciară) nu este suficientă pentru întemeierea prezumţiei existenţei dreptului de proprietate al acesteia asupra imobilului, la data preluării abuzive, fiind necesară coroborarea mai multor dovezi în acest sens (pct. 3 la art. 4 din Normele metodologice).

Respectând linia de gândire a instanţei de fond în sensul că reclamanta nu a fost în măsură să facă dovada desfiinţării sale şi nici a momentului în care această desfiinţare s-a produs, acesta a concluzionat totuşi că odată cu desfiinţarea şcolii, bunurile sale – deci inclusiv imobilul care face obiectul prezentului litigiu – au trecut la persoana juridică superioară, respectiv la Eparhia Greco-Catolică Română a Maramureşului, al cărei continuator este reclamanta din prezenta speţă.

Aşadar, instanţa fondului nu lămureşte în ceea ce priveşte transmiterea de acte din care să reiasă legătura din punct de vedere patrimonial dintre proprietarul tabular, "şcoala de confesic greco-catolică din Oarţa de Sus", si solicitantă Episcopia Română Unită cu Roma, Grcco-Catolică, de Maramureş.

Or, intimata a transmis, prin adresa nr. x/16.03.2017, înregistrată la Secretariatul tehnic al Comisiei speciale de retrocedare cu nr. x/17.03.2017, o declaraţie prin care a precizat că nu a beneficiat de reconstituirea dreptului de proprietate în baza legislaţiei din domeniul fondului funciar sau a altor legi reparatorii şi nici nu a încasat despăgubiri.

În acest sens sunt relevante dispoziţiile art. 4 alin. (2) din O.U.G. nr. 94/2000 potrivit cărora: "Pentru fiecare imobil solicitantul va pune la dispoziţie Comisiei speciale de retrocedare, în vederea stabilirii dreptului de proprietate asupra imobilelor, actele sau orice alte dovezi necesare pentru stabilirea calităţii de fost proprietar,..."

În acest context, Decizia nr. 7308/14.09.2017 emisă de recurenta pârâtă, ce face obiectul controlului judecătoresc în prezenta cauză şi prin care s-a respins cererea reclamantei, cu motivarea că petenta nu a depus acte juridice din a căror coroborare să reiasă dovada proprietăţii asupra imobilului este legală şi urmează a fi menţinută.

III. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

Pentru aceste considerente, reţinând că sentinţa a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în baza dispoziţiilor art. 496 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004, va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va respinge acţiunea formulată de reclamanta Episcopia Română Unită cu Roma, Greco Catolică, de Maramureş, ca neîntemeiată.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâta Comisia specială de retrocedare care au aparţinut cultelor religioase din România împotriva sentinţei nr. 90 din 05 aprilie 2018 a Curţii de Apel Cluj – secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată.

Respinge acţiunea formulată de reclamanta Episcopia Română Unită cu Roma, Greco Catolică, de Maramureş, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 07 iulie 2020.