Refund of judicial stamp tax for administrative litigation: inapplicability of penal case exemption and procedural scope of non-contentious proceedings

Şedinţa publică din data de 8 iunie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 13.05.2022, sub nr. x/2022, petentul A. a solicitat instanţei restituirea taxei judiciare de timbru în valoare de 100 RON, plătită în dosarul nr. x/2020 al Curţii de Apel Cluj, potrivit chitanţei seria x/2020 nr. x/18.12.2020, susţinând că aceasta nu este datorată conform art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin încheierea nr. 169 din data de 23.06.2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de restituire a taxei judiciare de timbru de 100 RON, achitată de reclamantul A. în dosarul nr. x/2022.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva încheierii nr. 169 din 23.06.2022 a Curţii de Apel Cluj a formulat recurs petentul, solicitând anularea acesteia în totalitate şi rejudecarea cauzei în fond.

În motivare a susţinut, după o succintă prezentare a situaţiei de fapt, că încheierea atacată nu corespunde adevărului, este nefondată şi netemeinică, prima instanţă atestând împrejurări necorespunzătoare adevărului. Astfel, a arătat că temeiul de drept al acţiunii sale îl reprezintă art. 29 alin. (1) lit. i) şi art. 45 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013, precum şi art. 21 alin. (4) din Constituţia României, aceste din urmă dispoziţii legale fiind incidente deoarece instanţa de contencios administrativ exercită o jurisdicţie specială şi facultativă.

A mai susţinut că din probatoriul administrat în dosar rezultă în mod clar că temeiul de drept invocat este reprezentat de art. 45 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013, raportat la art. 21 alin. (4) din Constituţia României şi la prevederile Legii nr. 554/2004. Totodată, a arătat că activitatea jurisdicţională a instanţei de contencios administrativ este înfăptuită de autoritatea administrativă judecătorească, instituită în accepţiunea art. 126 din Constituţia României, art. 5 din Legea nr. 304/2004, a dispoziţiilor Legii nr. 554/2004 şi Legii nr. 134/2010, care prevăd competenţa de soluţionare a conflictelor ce privesc acte administrative după procedura bazată pe principiile contradictorialităţii, asigurării dreptului la apărare şi independenţei activităţii administrativ-jurisdicţionale, consacrate de art. 14, art. 13 şi art. 6 din C. proc. civ.

În continuare a arătat că, potrivit art. 1 alin. (1) şi art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanţa de contencios administrativ exercită o jurisdicţie facultativă şi administrativă specială, ceea ce atrage incidenţa în speţă a art. 21 alin. (4) din Constituţia României, în contextul legal evidenţiat apărând ca nelegale considerentele primei instanţe, care nu corespund adevărului, soluţia pronunţată fiind astfel nelegală şi netemeinică. În final, a apreciat că pentru configurarea unui precedent în speţă este necesară anularea hotărârii atacate în totalitate şi rejudecarea cauzei în fond, solicitând şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 466-483 din C. proc. civ. şi a celor cuprinse la art. 4 din Legea nr. 554/2004 şi art. 6 şi art. 13 din CEDO.

4. Apărările formulate în cauză

În faza procesuală a recursului, intimatul-pârât Preşedintele României-B. nu a formulat întâmpinare.

II. Soluţia Înaltei Curţi asupra recursului.

Examinând încheierea recurată prin prisma criticilor invocate în cererea de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul reclamantului este nefondat şi îl va respinge pentru considerentele ce succed.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

În fapt, prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 13.05.2022, reclamantul A. a solicitat restituirea taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON, achitată în dosarul nr. x/2020 al aceleiaşi Curţi de Apel Cluj, susţinând că aceasta nu este datorată în conformitate cu dispoziţiile art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013.

Instanţa legal învestită a respins cererea ca neîntemeiată, reţinând că partea datora taxa judiciară de timbru în discuţie, fiind plătită în dosarul nr. x/2020 al Curţii de Apel Cluj ce a avut ca obiect revizuirea formulată împotriva sentinţei nr. 192 din 07.12.2020 a Curţii de Apel Cluj, pronunţată în dosarul nr. x/2020.

Împotriva încheierii nr. 169 din data de 23.06.2022 a Curţii de Apel Cluj, pronunţată în procedura necontencioasă, a declarat recurs A., considerând-o nelegală şi netemeinică.

Cu titlu preliminar se constată că, deşi titularul căii de atac nu a indicat în mod expres motivul de casare incident în speţă, critica evocată prin motivele de recurs pune în discuţie nerespectarea de către prima instanţă a normelor cuprinse în C. proc. civ. privitoare la soluţionarea cererilor de restituire a taxei judiciare de timbru, fiind susceptibilă de încadrare, astfel cum rezultă din dezvoltarea susţinerilor formulate, în cazul de casare instituit de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, în doctrină şi în jurisprudenţa recentă statuându-se că sub imperiul acestui motiv de casare se pot include mai multe neregularităţi de ordin procedural săvârşite de instanţă, altele decât cele menţionate la pct. 1-4 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ., începând de la nesemnarea cererii de chemare în judecată, judecata pricinii în lipsa părţii care nu a fost legal citată, nesemnarea cererii reconvenţionale, aplicarea greşită a unor texte de lege, precum şi încălcarea unor principii ale procesului civil, altele decât cele care sunt sancţionate prin celelalte motive de recurs, cum ar fi: dreptul la apărare, nesocotirea principiului publicităţii şedinţei de judecată, principiului oralităţii sau principiului contradictorialităţii, inclusiv a principiului disponibilităţii părţilor cu privire la derularea procedurii.

Aşa cum rezultă din considerentele sus-menţionate, încălcarea principiilor procesului civil este asimilată unor norme prevăzute sub sancţiunea nulităţii, pricinuindu-se vătămarea drepturilor părţilor prin încălcarea acestora. În concluzie, orice pretinsă încălcare a unei reguli de procedură, indiferent de regimul său juridic, va fi analizată din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., pentru a se constata dacă reprezintă sau nu un motiv de casare a hotărârii.

În speţă, recurentul a susţinut că activitatea jurisdicţională a instanţei de contencios administrativ este înfăptuită de autoritatea administrativă judecătorească, instituită în accepţiunea art. 126 din Constituţia României, art. 5 din Legea nr. 304/2004, precum şi a dispoziţiilor din Legea nr. 554/2004 şi din Legea nr. 134/2010, care prevăd competenţa de soluţionare a conflictelor ce vizează acte administrative după procedura bazată pe principiile contradictorialităţii, asigurării dreptului la apărare şi dreptului la un proces echitabil, consacrate de art. 14, art. 13 şi art. 6 C. proc. civ.

Cu alte cuvinte, a clamat încălcarea principiilor de drept prevăzute de textele de lege sus-menţionate în soluţionarea cererii sale de restituire a taxei judiciare de timbru.

Faţă de considerentele reţinute de instanţă în cuprinsul încheierii supuse prezentului recurs şi de normele legale incidente, Înalta Curte constată că susţinerile recurentului sunt nefondate şi le va respinge în consecinţă.

Potrivit art. 45 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru: "Sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie, după caz, integral, parţial sau proporţional, la cererea petiţionarului, în următoarele situaţii: a) când taxa plătită nu era datorată."

Recurentul-reclamant a invocat în susţinerea cererii de restituire a taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON, achitată în dosarul nr. x/2020 al Curţii de Apel Cluj, prevederile art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013, conform cărora: "sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru acţiunile şi cererile, inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac, ordinare şi extraordinare, referitoare la: cauzele penale, inclusiv despăgubirile civile pentru prejudiciile materiale şi morale decurgând din acestea."

Or, aşa cum rezultă din actele şi lucrările dosarului, în faţa instanţei de fond partea a formulat o acţiune având ca obiect anulare act administrativ, care a fost respinsă ca inadmisibilă. Prin urmare, nu este vorba despre o acţiune ce priveşte o cauză penală, pentru a fi incident cazul de scutire de la plata taxei de timbru invocat de reclamant, Curtea de Apel Cluj reţinând astfel în mod corect că solicitarea părţii nu se circumscrie dispoziţiilor legale invocate, ci prevederilor art. 16 lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013.

De asemenea, în cauză, nu s-a făcut dovada că partea ar fi contestat modul de stabilire a taxei judiciare de timbru în dosarul nr. x/2020, din perspectiva reliefată, printr-o cerere de reexaminare formulată în conformitate cu art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013.

Cât priveşte pretinsa încălcare a regulilor de procedură referitoare la soluţionarea cererii de restituire a taxei judiciare de timbru, Înalta Curte reţine că alegaţiile părţii nu pot fi validate.

Curtea de Apel Cluj a procedat la soluţionarea cererii de restituire a taxei judiciare de timbru în conformitate cu dispoziţiile art. 527-537 din Cartea a III-a a C. proc. civ., având denumirea marginală "Procedura necontencioasă judiciară", ce constituie dreptul comun în materie de cereri necontencioase, fiind, aşadar, compatibile cu natura cererii formulate de reclamant. Această procedură este o procedură specială, voluntară sau graţioasă şi diferită de cea privitoare la soluţionarea unor litigii, putându-se utiliza atunci când este nevoie de intervenţia instanţei pentru soluţionarea cererii formulate, prin care nu se urmăreşte însă stabilirea unui drept potrivnic faţă de o altă persoană.

Altfel spus, un element important al acestui tip de cereri îl constituie absenţa unui litigiu, fiind vorba despre dispunerea de măsuri cu caracter necontencios, aspect de natură a contura în speţă cadrul legal al soluţionării demersului procesual al părţii ca fiind dispoziţiile art. 527-537 din C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 45 alin. (5) din O.U.G. nr. 80/2013, în aplicarea cărora cererea în discuţie a fost soluţionată în şedinta din Camera de Consiliu, fără citarea părţilor.

Cum, în speţă, de esenţa acestei proceduri necontencioase este faptul că prin intermediul său nu se urmăreşte stabilirea unui drept potrivnic faţă de o altă persoană, nu se poate susţine cu suficient temei că ar fi guvernată de respectarea principiilor contradictorialităţii, asigurării dreptului la apărare şi dreptului la un proces echitabil, astfel cum pretinde recurentul, deoarece acestea constituie unele dintre principiile fundamentale ale procesului civil, fiind specifice procedurii contencioase.

În concluzie, Înalta Curte reţine că prima instanţă a respectat regulile de procedură incidente speţei, nefiind întrunit motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Întrucât aspectele invocate de recurentul-reclamant prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea soluţiei de respingere a cererii de restituire a taxei judiciare de timbru, prima instanţă analizând în mod corect solicitarea părţii în conformitate cu regulile aplicabile cererilor de natură necontencioasă, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul exercitat în cauză şi va menţine încheierea atacată.

Referitor la cererea recurentului de acordare a cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reţine, în primul rând, că partea nu a precizat în ce constau pretinsele cheltuieli, nu a indicat cuantumul şi nu a depus dovezi ale efectuării acestora.

Totodată, faţă de dispoziţiile art. 451-453 din C. proc. civ., aplicabile în materie, Înalta Curte reţine că sumele solicitate cu titlu de cheltuieli de judecată pornesc de la principiul independenţei procesuale a fiecărei părţi în procesul civil şi, totodată, că au caracter de sancţiune procedurală, iar ca fundament răspunderea civilă delictuală şi culpa procesuală a părţii care a căzut în pretenţii.

Cum soluţia instanţei de control judiciar este de respingere a recursului ca nefondat, se constată că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 453 alin. (1) C. proc. civ. pentru acordarea cheltuielilor de judecată solicitate de recurentul-reclamant, întrucât este partea care a căzut în pretenţii, în accepţiunea normelor legale aplicabile în materie.

2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru argumentele expuse la pct. II.1. din prezenta decizie, nefiind identificate motive de casare prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din acelaşi cod, raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, va respinge ca nefondat recursul şi va menţine sentinţa de fond atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii nr. 169 din 23 iunie 2022 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 8 iunie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.