Administrative action moot after closure resolution; claimant’s appeal rejected as unfounded

Şedinţa publică din data de 25 ianuarie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 1 martie 2021, sub nr. x/2021, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, obligarea pârâtei la efectuarea completării verificărilor sau la comunicarea către reclamant a documentului care cuprinde rezultatul motivat corespunzător al verificărilor suplimentare care s-au realizat în lucrarea nr. C20-895, cu cheltuieli de judecată.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 891/2021 pronunţată la data de 7 iunie 2021, Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca rămasă fără obiect.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond, reclamantul A. a declarat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei pentru rejudecare, oricărei instanţe de acelaşi grad cu instanţa de fond.

În motivare, recurentul-reclamant prezintă istoricul litigiului şi susţine faptul că sentinţa contestată conţine motive contradictorii, străine de natura cauzei şi a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, astfel că sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În acest sens, arată că instanţa de fond s-a raportat în mod eronat la art. 1 alin. (1) şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 actualizată, atunci când a respins cererea de chemare în judecată, întrucât, în opinia sa, norma legală aplicabilă cauzei este art. 18 alin. (1) din aceeaşi lege, normă în care sunt precizate soluţiile pe care le poate da instanţa de fond competentă.

Se impunea ca instanţa de fond să procedeze astfel, mai ales în contextul în care nici instanţa şi nici pârâta Inspecţia Judiciară, prin întâmpinarea sa, nu au ridicat (invocat) excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi/sau pe aceea a nerespectării procedurii prealabile prevăzute la art. 7 din lege.

Apoi, din moment ce, ambele părţi litigante şi-au întemeiat în drept actele de procedură formulate şi adresate Curţii de Apel Bucureşti, inclusiv pe dispoziţiile Legii nr. 317/2004 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, privind Consiliul Superior al Magistraturii, recurentul-reclamant apreciază că însăşi instanţa trebuia să-şi fundamenteze hotărârea şi pe prevederile incidente cauzei din acest act normativ (pe cele privitoare la întocmirea rezoluţiilor de clasare, a celor dispuse de inspectorul şef privind completarea verificărilor, la efectuarea propriu-zisă a verificărilor suplimentare, precum şi la modul de comunicare a acestora către petenţi).

Adaugă şi faptul că instanţa de fond, la termenul de dezbateri din data de 7 iunie 2021, nu şi-a verificat competenţa (generală, materială şi teritorială), nu a pus în discuţie estimarea duratei procesului şi nici nu a dat cuvântul pe aspectele prealabile judecăţii (pe excepţii), aceasta neridicând din oficiu vreo excepţie.

În opinia recurentului-reclamant, instanţa de fond trebuia să ridice din oficiu, spre exemplu, excepţia inadmisibilităţii fie şi doar în parte a acţiunii introductive, de vreme ce, în considerentele sentinţei de fond s-a reţinut că susţinerile reclamantului referitoare la faptul că verificările suplimentare efectuate nu sunt complete, respectiv la soluţionarea necorespunzătoare a sesizării formulate, nu au putut fi analizate în acel cadru procesual.

Mai arată că, după ce i s-a acordat cuvântul (iniţial, fiind propuse probele), reclamantul a adus în discuţie excepţia rămânerii fără obiect a acţiunii, invocată de pârâtă prin întâmpinare, solicitând motivat instanţei să o respingă.

Procedând astfel, recurentul-reclamant consideră că instanţa de fond a încălcat regulile elementare de procedură, situaţie în care este incident şi motivul de casare al hotărârii judecătoreşti, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată faţă de cererea de recurs, intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a solicitat respingea recursului, ca nefondat, pentru apărări care susţin legalitatea hotărârii instanţei de fond.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru următoarele considerente:

1. Argumente de fapt şi de drept

Cu caracter prealabil, Înalta Curte constată că aspectele de nelegalitate sesizate de recurentul-reclamant, deşi întemeiate pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., se circumscriu doar motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., urmând a fi analizate din această perspectivă.

Prin sentinţa atacată, cererea de chemare în judecată a fost respinsă ca rămasă fără obiect, reţinându-se că sesizarea formulată de reclamant a fost soluţionată prin rezoluţia de clasare nr. 1139/19.04.2021, ulterior momentului formulării cererii de chemare în judecată şi că eventualele critici cu privire la legalitatea acestei rezoluţii pot fi invocate în cadrul unei acţiuni în anulare distincte, în temeiul art. 1 alin. (1) şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Soluţia Curţii de apel este corectă, fiind adoptată şi de instanţa de control judiciar în urma propriului demers de aplicare a dispoziţiilor legale la situaţia de fapt.

Referitor la motivul de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. se constată că nu poate fi primit.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., casarea hotărârii se poate cere când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Acest motiv de recurs include toate neregularităţile procedurale care atrag sancţiunea nulităţii, cu excepţia celor menţionate la punctele 1-4, precum şi nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs recurentul a arătat că prima instanţă, la termenul de dezbateri din 7 iunie 2021, nu şi-a verificat competenţa, nu a pus în discuţie estimarea duratei procesului şi nu a dat cuvântul pe aspectele prealabile judecăţii (pe excepţii).

Înalta Curte constată, contrar susţinerilor recurentului-reclamant, că pretinsele nereguli procedurale nu au avut nicio incidenţă asupra soluţiei pronunţate.

Astfel, este adevărat că la termenul de judecată din data de 7 iunie 2021, instanţa de fond nu şi-a verificat competenţa, însă, nici nu se invocase vreo necompetenţă în cauză, aspect ce rezultă atât din practicaua sentinţei civile nr. 891/2021 din 7 iunie 2021, cât şi din cuprinsul întâmpinării formulate de pârâtă. Aşadar, competenţa instanţei nu a fost contestată în cauză sub niciun aspect şi, în aceste condiţii, necompetenţa materială şi teritorială nu mai poate fi ridicată în recurs (aşa cum rezultă din prevederile art. 130 alin. (2)-(4) C. proc. civ.), de aceea, faptul că instanţa nu şi-a verificat competenţa la primul termen de judecată, producând consecinţe definitive cu privire la competenţa materială şi teritorială, nu atrage nelegalitatea hotărârii.

Referitor la susţinerile formulate de recurent vizând încălcarea de către prima instanţă a dispoziţiilor art. 238 din C. proc. civ., instanţa de control judiciar reţine că estimarea duratei necesare pentru cercetarea procesului nu este propriu-zis o măsură cu caracter procesual care să atragă nulitatea hotărârii, ci are scopul de a garanta previzibilitatea procesului, sub toate aspectele sale.

Împrejurarea că, în speţă, durata estimată a cercetării procesului nu este consemnată în încheierea de şedinţă, nu este de natură a atrage sancţiunea nulităţii, în condiţiile în care, pe de o parte, nerespectarea acestei dispoziţii legale nu este expres sancţionată, iar pe de altă parte, a fost atins scopul urmărit prin instituirea normei legale în discuţie, respectiv celeritatea procesului, procesul fiind soluţionat la primul termen de judecată, cel din 7 iunie 2021.

Cu privire la susţinerile recurentului, potrivit cărora instanţa nu a dat cuvântul pe aspectele prealabile judecăţii (pe excepţii), se constată, după cum rezultă din practicaua sentinţei recurate, că reclamantul a formulat concluzii asupra excepţiei rămânerii fără obiect a acţiunii, excepţie invocată de pârâtă prin întâmpinare.

Sub acest aspect, instanţa de control judiciar nu identifică o încălcare de către prima instanţă a dreptului la apărare sau a principiului contradictorialităţii, în cauză fiind respectate dispoziţiile legale care guvernează desfăşurarea procesului civil, respectiv, cele referitoare la condiţiile stabilite şi impuse de lege cu privire la activitatea de judecată şi la raporturile dintre părţi şi instanţă.

Judecătorul fondului a analizat susţinerile şi apărările formulate pe parcursul procesului şi a încuviinţat probele solicitate de către părţi, toate părţile având posibilitatea de a uza de garanţiile prevăzute de legea procesual civilă pentru a-şi susţine poziţia asupra problemelor de fapt şi de drept deduse judecăţii.

Prin urmare, nu există temeiuri pentru a reproşa primei instanţe că ar fi încălcat principiile menţionate sau vreo regulă de procedură care atrage sancţiunea nulităţii, aşa încât alegaţiile părţii nu pot fi primite.

Instanţa de control judiciar constată că sunt nefondate şi criticile care se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit cu care casarea hotărârii se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Principala critică invocată de recurent din perspectiva acestui motiv de casare este aceea că instanţa de fond nu putea reţine lipsa de obiect dacă nu s-a invocat inadmisibilitatea cererii sau neurmarea procedurii prealabile la rezoluţia de clasare.

Înalta Curte reţine din expunerea rezumativă prezentată la pct. 1 al prezentei decizii, că, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la efectuarea completării verificărilor sau la comunicarea către reclamant a documentului care cuprinde rezultatul motivat corespunzător al verificărilor suplimentare care s-au realizat în lucrarea nr. C20-895.

Mai reţine Înalta Curte că, potrivit dispoziţiilor art. 45 alin. (1)-(4) din Legea nr. 317/2004,

"(1) Inspecţia Judiciară se poate sesiza din oficiu sau poate fi sesizată în scris şi motivat de orice persoană interesată, inclusiv de Consiliul Superior al Magistraturii, în legătură cu abaterile disciplinare săvârşite de judecători şi procurori.

(2) În cazul în care sesizarea nu este semnată, nu conţine datele de identificare ale autorului sau indicii concrete cu privire la situaţia de fapt care a determinat sesizarea, aceasta se clasează şi se comunică răspuns în acest sens. Se poate face o nouă sesizare, cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege.

(3) Aspectele semnalate potrivit alin. (1) sunt supuse unei verificări prealabile efectuate de inspectorii judiciari din cadrul Inspecţiei Judiciare, în cadrul căreia se stabileşte dacă există indiciile săvârşirii unei abateri disciplinare. Verificările se efectuează în termen de cel mult 45 de zile de la data sesizării Inspecţiei Judiciare, potrivit alin. (1). Inspectorul-şef poate dispune prelungirea termenului de efectuare a verificării prealabile, cu cel mult 45 de zile, dacă există motive întemeiate care justifică această măsură.

(4) Dacă în urma efectuării verificărilor prealabile se constată că nu există indiciile săvârşirii unei abateri disciplinare, sesizarea se clasează, iar rezultatul se comunică direct persoanei care a formulat sesizarea şi persoanei vizate de sesizare. Rezoluţia de clasare este supusă confirmării inspectorului-şef. Rezoluţia poate fi infirmată, o singură dată, de inspectorul-şef, care poate dispune, prin rezoluţie scrisă şi motivată, completarea verificărilor.

(…)"

De asemenea, potrivit art. 451 alin. (1)-(3) din acelaşi act normativ,

"(1) Împotriva rezoluţiei de clasare prevăzute la art. 45 alin. (4), persoana care a formulat sesizarea poate depune plângere adresată inspectorului-şef, în termen de 15 zile de la comunicare. Plângerea se soluţionează în cel mult 20 de zile de la data înregistrării la Inspecţia Judiciară.

(2) Soluţiile pe care inspectorul-şef le poate dispune sunt:

a) respingerea plângerii şi menţinerea rezoluţiei atacate;

b) admiterea plângerii şi completarea verificărilor. Completarea se efectuează de către inspectorul judiciar în termen de cel mult 30 de zile de la data când a fost dispusă de către inspectorul-şef.

(3) Rezoluţia inspectorului-şef prin care au fost respinse plângerea şi rezoluţia de clasare pot fi contestate de persoana care a formulat sesizarea la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, în termen de 15 zile de la comunicare. Soluţionarea cauzei se face de urgenţă şi cu precădere.

(…)"

Faţă de aceste dispoziţii legale, Înalta Curte constată că, în cauză, reclamantul nu a supus controlului instanţei de contencios administrativ, conform art. 451 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, rezoluţia de clasare prevăzută la art. 45 alin. (4) şi rezoluţia inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare prevăzută la art. 451 alin. (2) lit. a), ci, a solicitat, după cum s-a mai arătat, obligarea pârâtei la efectuarea completării verificărilor sau la comunicarea către reclamant a documentului care cuprinde rezultatul motivat corespunzător al verificărilor suplimentare care s-au realizat, după ce, prin rezoluţia inspectorului-şef nr. C20-895 din 30 iulie 2020, emisă în temeiul art. 451 alin. (2) lit. b), s)-a dispus admiterea în parte a plângerii formulate de reclamant împotriva rezoluţiei de clasare nr. 1446/A din 4 mai 2020 cu privire la efectuarea verificărilor prealabile, raportat la suspiciunile petiţionarului referitoare la relaţia doamnei judecător B. cu doamna C..

În acest context, se constată că recurentul-reclamant ignoră cadrul obiectiv al cererii de chemare în judecată care, în mod evident, este altul, astfel încât, sunt nefondate criticile recurentului prin care se susţine că nu se putea reţine lipsa de obiect dacă nu s-a invocat inadmisibilitatea cererii sau neurmarea procedurii prealabile la rezoluţia de clasare.

Având în vedere că, în urma efectuării verificărilor suplimentare dispuse prin rezoluţia inspectorului-şef nr. C20-895 din 30 iulie 2020, pârâta a emis rezoluţia de clasare nr. 1139/19.04.2021, pe parcursul soluţionării cauzei, Înalta Curte constată că prima instanţă în mod corect a respins cererea de chemare în judecată ca rămasă fără obiect.

În fine, nefondată este şi critica recurentului-reclamant prin care se susţine că instanţa de fond trebuia să invoce inadmisibilitatea contestaţiei rezoluţiei de clasare pronunţate în completarea verificărilor, constatându-se în acest sens, că instanţa de fond i-a spus în mod corect reclamantului că are posibilitatea să o atace, conform legii.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

În temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat, recursul formulat de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 891 din data de 07 iunie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 25 ianuarie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.