Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2924/2023 AI generated

Appeal against suspension of proceedings annulled for failure to pay judicial stamp duty

Case Number Decizia nr. 2924/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal as procedurally invalid for lack of prepayment, leaving the lower court's order suspending the proceedings in force. The dispute arose from a civil administrative case where the trial court suspended the judgment due to the plaintiff's failure to comply with procedural obligations, specifically regarding identity verification; the plaintiff challenged this suspension order via appeal, arguing it was illegal and null because no specific reasons were provided. The appellate court ruled that the appeal was subject to mandatory judicial stamp duty under Article 25(1)(b) of Emergency Government Ordinance No. 80/2013, which requires a 20 RON fee for appeals against orders suspending trials; despite being formally notified of this obligation by the court, the appellant failed to pay the tax before the hearing date. Applying Articles 197 and 486(3) of the Code of Civil Procedure, which mandate the annulment of un-stamped requests, the court ordered the cancellation of the appeal, thereby upholding the initial suspension order.

Legislator headnote

AI generated

art. 242 pct. 2 C. proc. civ, art. 25 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013, art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, art. 148 alin. (6) din C. proc. civ, art. 486 alin. (2) din C. proc. civ, art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013; Appeal against suspension of proceedings annulled for failure to pay judicial stamp duty: Potrivit art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013: "Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepţiile prevăzute de lege", iar alin. (2) prevede: "Dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condiţiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ., obligaţia de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanţă şi de a transmite instanţei dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanţei". De asemenea, art. 32 din acelaşi act normativ prevede că "Taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în primă instanţă, cât şi pentru exercitarea căilor de atac, în condiţiile prevăzute de lege".

Keywords

AI generated
payment of stamp duty suspension of payments obligation to pay emergency government ordinance annulment proceedings civil judgment

Cited Legislation

AI generated
art. 242 pct. 2 C. proc. civ
- Preşedintele Tribunalului Vâlcea, conform dispoziţiilor art. 242 pct. 2 C. proc. civ., constatând că judecarea cauzei este împiedicată din culpa reclamantului, care nu şi-a îndeplinit obligaţiile stabilite de instanţă în sarcina sa.
art. 25 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013
În cauză sunt incidente dispoziţiile art. 25 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013, conform cărora: "Se taxează cu 20 RON cererile pentru exercitarea apelului sau, după caz, a recursului împotriva următoarelor hotărâri judecătoreşti:
art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013
Potrivit art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013: "Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepţiile prevăzute de lege", iar alin.
art. 148 alin. (6) din C. proc. civ
În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 148 alin. (6) din C. proc. civ., potrivit cărora: "Cererile adresate instanţelor judecătoreşti se timbrează, dacă legea nu prevede altfel", precum şi dispoziţiile art.
art. 486 alin. (2) din C. proc. civ
În plus, art. 486 alin. (2) din C. proc. civ.
art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013
În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 148 alin.
art. 197 din C. proc. civ
art. 496 alin. (1) din C. proc. civ
(2) şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., raportat la art.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 30 mai 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Prin încheierea de şedinţă din data de 30 ianuarie 2023 Curtea de Alba Iulia – secţia de contencios administrativ şi fiscal a suspendat judecarea cauzei privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii B. - Preşedintele Curţii de Apel Piteşti şi C. - Preşedintele Tribunalului Vâlcea, conform dispoziţiilor art. 242 pct. 2 C. proc. civ., constatând că judecarea cauzei este împiedicată din culpa reclamantului, care nu şi-a îndeplinit obligaţiile stabilite de instanţă în sarcina sa.

Împotriva acestei încheieri reclamantul A. a declarat recurs solicitând admiterea căii de atac declarate, casarea încheierii recurate şi trimiterea dosarului în vederea continuării judecării cauzei.

În dezvoltarea recursului a susţinut, în esenţă, că încheirea este "vădit ilegală şi abuzivă şi lovită de nulitate, nefiind menţionate motivele pentru care a fost suspendată, menţionându-se că nu am depus copie de pe CI valabilă la momentul sesizării instanţei".

Intimaţii pârâţi nu au depus întâmpinare în cauză.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului.

Analizând cu prioritate, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) şi alin. (2) din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului pentru netimbrare, excepţie invocată din oficiu, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată şi o va admite, anulând recursul pe acest temei, în considerarea argumentelor ce succed:

Potrivit dispoziţiilor legale menţionate supra, "(1) Instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei. (2) În cazul în care s-au invocat simultan mai multe excepţii, instanţa va determina ordinea de soluţionare în funcţie de efectele pe care acestea le produc."

În cauză sunt incidente dispoziţiile art. 25 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013, conform cărora: "Se taxează cu 20 RON cererile pentru exercitarea apelului sau, după caz, a recursului împotriva următoarelor hotărâri judecătoreşti:

b) încheierea de suspendare a judecării cauzei; (…)".

Potrivit art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013: "Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepţiile prevăzute de lege", iar alin. (2) prevede: "Dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condiţiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ., obligaţia de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanţă şi de a transmite instanţei dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanţei". De asemenea, art. 32 din acelaşi act normativ prevede că "Taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în primă instanţă, cât şi pentru exercitarea căilor de atac, în condiţiile prevăzute de lege".

În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 148 alin. (6) din C. proc. civ., potrivit cărora: "Cererile adresate instanţelor judecătoreşti se timbrează, dacă legea nu prevede altfel", precum şi dispoziţiile art. 197 din acelaşi act normativ care dispun în mod expres că: "În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se ataşează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condiţiile legii".

În plus, art. 486 alin. (2) din C. proc. civ. prevede că: la cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei judiciare de timbru, iar alin. (3) al aceluiaşi articol stabileşte că această cerinţă este prevăzută sub sancţiunea nulităţii.

Prin adresa comunicată recurentului-reclamant la data de 20.02.2023, astfel cum rezultă din dovada de vizualizare a documentului transmis prin TDS aflat la dosar şi procesul-verbal de înmânare aflat la fila x din acelaşi dosar, s-a adus la cunoştinţa părţii recurente obligaţia achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 de RON, aferentă recursului declarat împotriva încheierii din 30 ianuarie 2023 a Curţii de Apel Alba Iulia – secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2022.

Or, prin art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acţiunea şi cererile introduse la instanţa judecătorească sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, iar aceste taxe sunt datorate atât de persoanele fizice, cât şi de persoanele juridice şi se plătesc anticipat.

Recurentul-reclamant nu a îndeplinit această obligaţie până la termenul de judecată fixat în vederea soluţionării cauzei, aşa încât, constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat sau până la închiderea dezbaterilor, partea neconformându-se obligaţiei de timbrare comunicate de instanţa de recurs, că nu este incidentă situaţia unei acţiuni sau persoane faţă de care operează scutirea legală de plată a taxei judiciare de timbru, Înalta Curte urmează să dea eficienţă dispoziţiilor art. 197 din C. proc. civ. şi celor cuprinse la art. 486 alin. (3) din acelaşi act normativ, aplicând sancţiunea neîndeplinirii acestei obligaţii, respectiv anularea recursului ca netimbrat.

Temeiul legal al soluţiei adoptate de instanţa de recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) şi alin. (2) şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., raportat la art. 25 alin. (1) lit. b) şi art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013, Înalta Curte va anula ca netimbrat recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 30 ianuarie 2023 a Curţii de Apel Alba Iulia – secţia de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 30 ianuarie 2023 a Curţii de Apel Alba Iulia – secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca netimbrat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 30 mai 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.