Judicial inspection failure to verify disciplinary grounds: undue delays and failure to merge parallel criminal proceedings.

Şedinţa publică din data de 17 mai 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 07.02.2022 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară: admiterea contestaţiei; desfiinţarea rezoluţiei din dosarul nr. x din 20.12. 2021 a Direcţiei de inspecţie pentru procurori, emise de inspectorul judiciar al Inspecţiei Judiciare din Consiliul Superior al Magistraturii; desfiinţarea rezoluţiei nr. C22-93 din 19.01.2022 a Inspectorului şef al Inspecţiei Judiciare din cadrul Consiliul Superior al Magistraturii; trimiterea dosarului la Inspecţia Judiciară pentru completarea verificărilor prealabile şi începerea procedurii disciplinare pentru investigarea modalităţii de exercitare a funcţiei de către procurorul criminalist B. cu ocazia soluţionării dosarului nr. x/2009

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 1250 din data de 4 iulie 2022, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 1250 din data de 4 iulie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs recurenta-reclamantă A., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii, astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului arată că în ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., arată că hotărârea nu cuprinde o motivare care să răspundă efectiv criticilor aduse celor două rezoluţii ale Inspecţiei Judiciare, ci câteva paragrafe cu argumente generale, referitoare la limitele competenţei Inspecţiei Judiciare şi la necenzurarea raţionamentului logico-juridic al procurorului, ca parte a independenţei acestuia.

Arată că prezenta cauză a fost lăsată în nelucrare mai mulţi ani, iar trimiterea în judecată s-a făcut după 11 ani şi jumătate de la data sesizării organelor de urmărire penală, într-o cauză de culpă medicală; că au existat întârzieri repetate, intenţionate, în soluţionarea cererilor de probatoriu, unele de peste 2 ani, dat cu toate acestea, prima instanţă a motivat la modul general în sensul că aceste aspecte "se încadrează în limitele marjei de apreciere de care beneficiază un magistrat în organizarea activităţii de soluţionare a cauzelor".

Consideră că maniera foarte generală de a răspunde unor critici punctuale, argumentate, echivalează cu lipsa motivării, întrucât aceste considerente nu răspund unui raţionament aplicat la situaţia de fapt din cauză. Or, prima instanţă nu a reţinut nicio situaţie de fapt.

De asemenea, arată că cea mai mare parte a hotărârii recurate reprezintă o copiere cuvânt cu cuvânt a contestaţiei sale, a întâmpinării Inspecţiei Judiciare, a răspunsului la întâmpinare şi a unor fragmente din Rezoluţia de clasare, ce nu respectă dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., în condiţiile în care prin sentinţa recurată nu au fost examinate efectiv criticile reclamantei din cererea de chemare în judecată.

Precizează că doar 3 pagini ale sentinţei cuprind motivarea, însă, în realitate, această parte a conţinutului hotărârii nu cuprinde efectiv decât câteva paragrafe în care se arată un presupus raţionament al primei instanţe, prin care se forţează argumentarea, în sensul că cele sesizate excedează competenţele Inspecţiei Judiciare ori că se referă la raţionamentul logico-juridic al procurorului, ambele concluzii fiind străine de natura pricinii.

Astfel, arată că în speţă criticile concrete aduse celor două rezoluţii, atât sub aspect procedural, cât şi pe fond nu îşi găsesc contraargumentele în motivarea sentinţei recurate, iar criticile sale cu privire la soluţiile Inspecţiei Judiciare nu au fost verificate.

Menţionează că prima instanţă nu a analizat în concret argumentele din cererea de chemare în judecată referitoare la: faptul că inspectorul judiciar nu a motivat în niciun fel de ce timp de mai mulţi ani au existat două dosare aflate pe rolul a două unităţi de parchet diferite, PJ Sector 2 Bucureşti şi PT Bucureşti, care priveau aceeaşi cauză (aceeaşi faptă) şi care nu au fost reunite, deşi reunirea lor era obligatorie, precum şi ascunderea probelor din dosarul nr. x/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 2 vreme de 7 ani; faptul că inspectorul judiciar a clasat sesizarea pentru toate dosarele reunite, fără a analiza în vreun fel împrejurarea că faptele care au făcut obiectul dosarului nr. x/2019 al PT Bucureşti, disjuns din dosarul DIICOT, înregistrat la PT Bucureşti în 2019 şi reunit cu dosarul nr. x/2009 al PT Bucureşti, procurorul de caz nu a efectuat niciun fel de cercetări (în condiţiile în care era vorba de infracţiuni de fals în înscrisuri oficiale; prima instanţă nu a răspuns criticilor conform cărora inspectorul judiciar nu a verificat şi nu a analizat încălcarea normelor de competenţă materială de către procuror o perioadă de 5 ani, de la începerea urmăririi penale în anul 2012, până la data preluării formale a dosarului, în anul 2017, timp în care procurorul a considerat că este competent să soluţioneze cauza privind infracţiunea de ucidere din culpă, fără să fi fost incidentă instituţia preluării dosarului, singura care i-ar fi permis să efectueze cercetarea în acest dosar; prima instanţă nu a făcut vreo referire la criticile sale referitoare la încălcarea de către procurorul de caz a dispoziţiilor procedurale referitoare la sfera persoanelor care au acces la dosarul de urmărire penală, permiţând martorei C. să consulte întregul dosar.

Mai arată că, deşi a atacat ambele rezoluţii, prima instanţă nu a făcut nicio refere la rezoluţia semnată de Inspectorul şef al Inspecţiei Judiciare; că motivarea sentinţei este formală şi generică, instanţa studiind dosarul în mod superficial.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., invocă dispoziţiile art. 451 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 şi ale art. 11 alin. (2) lit. e) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Inspecţiei Judiciare, arătând că plângerea sa împotriva rezoluţiei de clasare nu este la dosar, iar prima instanţă nu a avut posibilitatea de a verifica ce se critica în respectiva plângere.

Susţine că a solicitat instanţei depunerea dosarului Inspecţiei Judiciare, dar instanţa a respins această cerere prin încheierea din 30.05.2022, cu o motivare străină de soluţionarea cererii, instanţa de fond reţinând în mod eronat că această cerere vizează o eventuală verificare prealabilă incompletă a Inspecţiei Judiciare, câtă vreme cererea se referea la un aspect ulterior sesizării instanţei cu contestaţie, după soluţia de clasare şi controlul ei în cadrul plângerii adresate Inspectorului şef.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., critică faptul că inspectorul judiciar a considerat că procurorul nu a săvârşit nicio abatere disciplinară, deşi a trimis dosarul în judecată după 11 ani şi jumătate, precum şi faptul că prima instanţă a considerat că aceste aspecte nu puteau face obiectul analizei Inspecţiei Judiciare, întrucât ţin fie de raţionamentul logico-juridic, fie de libertatea de gestionare a cauzelor, dar fără a stabili situaţia de fapt, ce constituie premisa oricărui silogism juridic.

Consideră că instanţa a interpretat şi aplicat greşit dreptul material, în speţă fiind incidentă abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004, ca urmare a faptului că s-a încălcat obligaţia de soluţionare cu celeritate a cauzelor, având în vedere că soluţionarea unor cereri de probatorii s-a făcut la intervale foarte mari de timp, inclusiv de peste doi ani, cauza fiind lăsată în nelucrare.

În acest sens, invocă jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 judecători, din care reiese că încălcarea obligaţiei de a soluţiona cu celeritate cauzele nu poate fi justificată doar printr-un volum de activitate mediu ori similar altor colegi, ci numai printr-o încărcătură foarte mare, disproporţionată. Or, colegii procurorului în discuţie şi-au soluţionat dosarele în termene rezonabile, aspect faţă de care consideră că Inspecţia Judiciară trebuia să efectueze verificări prealabile mai aprofundate.

În ceea ce priveşte abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, critică cele reţinute de către prima instanţă, în condiţiile în care plângerea formulată la procurorul ierarhic superior nu elimină posibilitatea analizării de către Inspecţia Judiciară a elementelor de legalitate în legătură cu o cauză.

Susţine că netemeinicia sentinţei primei instanţe intră în sfera analizei instanţei de recurs, întrucât hotărârea primei instanţe nu este supusă apelului devolutiv.

Sub acest aspect, critică faptul că prima instanţă a apreciat că relaţiile solicitate în cursul verificării prealabile au permis analizarea criticilor formulate de reclamantă în limita competenţelor recunoscute Inspecţiei Judiciare în cadrul procedurii reglementate de Legea nr. 317/2004, precum şi faptul că prin sentinţa recurată s-a reţinut că obiectul verificării disciplinare nu-l poate constitui raţionamentul logico-juridic al magistratului chemat să instrumenteze o cauză, respectiv că exercitarea unui control asupra legalităţii sau a temeiniciei modului de instrumentare a cauzei penale nu este posibilă în cadrul procedurii reglementate de dispoziţiile art. 45 şi următoarele din Legea nr. 317/2004, sens în care invocă Decizia nr. 611 din 17 septembrie 2020 a Curţii Constituţionale.

Consideră că în speţă lipseşte o analiză complexă şi serioasă, nefiind realizată o cercetare a fondului cauzei.

Apreciază că procurorul trebuia să realizeze actele de urmărire penală cu ritmicitate şi într-un termen optim, pentru a avea loc şi judecarea cauzei în interiorul termenului de prescripţie, iar prin judecarea sa în camera preliminară şi respingerea tuturor cererilor de probatoriu, a fost prejudiciată.

Astfel, arată că inspectorul judiciar nu a oferit niciun argument pertinent pentru faptul că de la data de 10.09.2009, când PJ Sector 2 a dispus declinarea competenţei materiale de soluţionare în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, şi până la data de 03.03.2017, când a dispus schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de ucidere din culpă şi când prin ordonanţa din 07.03.2017 a dispus declinarea competenţei de soluţionare către PJ Sector 2, procurorul de caz a avut perioade uriaşe de inactivitate, ani de zile în care nu a administrat nicio probă în acest dosar, în condiţiile în care, conform datelor din Ecris, doamna procuror nu a avut un volum de activitate deosebit de al celorlalţi procurori din aceeaşi unitate de parchet.

De asemenea, consideră că în mod greşit, prima instanţă a reţinut că reclamanta a avut posibilitatea de a prezenta judecătorului de cameră preliminară toate criticile cu privire la modalitatea de administrare a probelor în cursul urmăririi penale, iar aceste aspecte nu pot fi analizate în cadrul contestaţiei împotriva rezoluţiilor Inspecţiei Judiciare.

Arată că, de fapt, instanţa a refuzat să analizeze încălcările normelor procedurale în cursul urmăririi penale, cum ar fi aspectele legate de modalitatea în care s-a dispus reunirea dosarului nr. x/2019 cu dosarul nr. x/2009, refuzul procurorului de a primi cereri, concluzii sau memorii şi de a administra proba cu martori, refuzul de a solicita informaţii din bazele de date ale spitalului şi ale laboratorului de analize.

Critică faptul că prima instanţă a reţinut că în cauză nu se regăseşte acea gravitate deosebită a încălcării normelor de procesual, care să aibă consecinţe asupra valabilităţii actelor întocmite de magistrat, a duratei procedurilor sau care produc o vătămare gravă a drepturilor şi intereselor părţilor.

Arată că procurorul B. a efectuat urmărirea penală în cauză, deşi nu avea competenţă materială şi nu fusese incidentă nicio situaţie de prorogare de competenţă, cea mai importantă fiind perioada 2012-2017 în care s-au administrat probele, în care procurorul B. a încălcat cu ştiinţă şi din rea-credinţă, normele de competenţă materială, doar în scopul de a deţine controlul asupra acestui dosar şi a salva de la răspundere penală, prin intervenirea prescripţiei răspunderii, pe medicul C., reclamat de către familie.

Susţine că reaua-credinţă rezultă şi din faptul că inclusiv după ce a formulat cereri de schimbare a încadrării juridice, procurorul a continuat să efectueze acte de urmărire penală în cauză şi abia după sesizarea Curţii Constituţionale în dosarul în care s-a pronunţat decizia nr. 302/2017, şi-a declinat formal competenţa în favoarea parchetului de pe lângă judecătorie.

Mai arată că judecătorul care soluţiona cererile procurorului avea posibilitatea să îşi verifice propria competenţă şi să respingă cererea de încuviinţare a interceptărilor sau a percheziţiei, dar aceste aspecte nu au condus la respingerea acţiunii disciplinare faţă de procuror.

Prezentând succesiunea evenimentelor, arată că, astfel cum a reţinut şi Curtea Constituţională, competenţa procurorului este aceea de a efectua urmărirea penală ori de a conduce şi controla nemijlocit activitatea de urmărire penală a poliţiei judiciare şi a organelor de cercetare penală speciale în cauzele prevăzute de lege, sens în care invocă dispoziţiile art. 56 alin. (6) din C. proc. pen., potrivit cărora procurorul efectuează urmărirea penală cu privire la faptele pentru care este competentă instanţa corespunzătoare respectivei unităţi de parchet. Astfel, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 302/04.05.2017 a constatat că urmărirea penală în cazul infracţiunilor de o complexitate redusă este prevăzută în competenţa parchetelor ce funcţionează pe lângă judecătorii.

Consideră că organul de urmărire penală care efectuează cercetarea într-o cauză penală nu putea să îşi aleagă orice cauză de competenţa oricărui alt parchet, chiar şi inferior în grad.

Mai susţine că inspectorul judiciar nu s-a pronunţat şi nu a investigat lipsa de imparţialitate a procurorului din cauza în care a fost cercetată, ce reiese atât din soluţionarea cu întârziere a cererilor sale de probaţiune, cât şi din faptul că a conferit calitatea de martor persoanei împotriva căreia s-a formulat plângerea penală şi plângerea împotriva soluţiei de clasare desfiinţată de Tribunalul Bucureşti, deşi "nu există nicio soluţie de clasare privind pe D.".

Menţionează că procurorul a avut în mod constant o atitudine ostilă în ceea ce o priveşte, nu a înregistrat declaraţiile date de către aceasta, iar modul de lucru al doamnei procuror a condus la eludarea unui control judecătoresc asupra unei soluţii pe fond privind pe dr. C., în condiţiile în care din datele din sistemul informatic Infoword rezulta o situaţie fundamental diferită faţă de ceea ce a susţinut dr. C., cu privire la numărul de recoltări de analize, momentul recoltării şi cel al cunoaşterii rezultatelor, până la momentul preluării cazului de către echipa de gardă, completări cu pagini noi şi menţiuni olografe noi pe foaia de obsevaţie clinică a pacientei, după ridicarea de copii ale acestei foi de observaţie, care trebuiau lămurite inclusiv prin întrebări adresate martorei, persoana cu acces privilegiat la aceste foi.

Critică faptul că inspectorul judiciar a clasat sesizarea fără a analiza aspectul că în dosarul nr. x/2019 al PT Bucureşti (disjuns din dosarul DIICOT) procurorul de caz nu a efectuat niciun fel de cercetări, deşi era evident că se săvârşiseră mai multe infracţiuni de fals în înscrisurile medicale administrate ca probe, respectiv adăugiri în foaia de observaţie clinică a pacientei decedate, ataşarea unor file noi inexistente la momentul la care copia acestei foi de observaţie clinică fusese ridicată de către organele de cercetare penală. Dosarul nr. x/2019 viza infracţiunile de furt, fals material în înscrisuri oficiale şi acces ilegal la un sistem informatic; furtul viza sustragerea buletinelor de analiză sânge ale pacientei, dispariţia foilor de observaţie clinică ale pacientei de la internările anterioare, precum şi a menţiunilor din Infoword privind internările aceleiaşi paciente, dispariţia foii ATI a pacientei pentru cele trei zile cât aceasta a fost îngrijită în secţia ATI, dispariţia cartelelor de compatibilitate sangvină la patul bolnavului, care ar fi putut aduce informaţii privind sângele şi produsele de sânge administrate pacientei, compatibilitatea dintre acestea şi primitor, precum şi complicaţiile tratamentului politransfuzional. Falsul în înscrisuri oficiale privea atât supraadăugările efectuate pe foaia de observaţie a pacientei şi ştersăturile de pe aceeaşi foaie, cât şi apariţia mai multor înscrisuri medicale, la momentul la care DIICOT a cerut foaia de observaţie clinică a pacientei decedate, înscrisuri medicale care nu existau la momentul ridicării foii de observaţie clinică în anul 2009 (fişa de însoţire cadavru cu diagnosticul de apoplexie, fişa cu cauzele de deces privind sarcina, naşterea şi lăuzia, cu date contrare celor scrise în foaia de observaţie clinică a pacientei).

În legătura cu momentul la care s-au efectuat aceste suprascrieri şi adiţionări de file în foaia de observaţie, procurorul de caz nu a făcut niciun fel de cercetări, astfel că, nefiind cunoscută data săvârşirii infracţiunilor, nu se poate discuta despre prescripţie.

De asemenea, arată că starea de fapt reţinută de inspectorul judiciar reprezintă o sinteză deficitară a rechizitoriului; că inspectorul judiciar a tras mai multe concluzii greşite, în condiţiile în care, deşi la pagina 3 a rezoluţiei de clasare a recunoscut că cea mai mare parte a mijloacelor de probă au fost administrate după redeschiderea urmăririi penale şi până la schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de omor în infracţiunea de ucidere din culpă, adică în intervalul 21.05.2012 - 07.03.2017, respectiv până ca recurenta-reclamantă să dobândească calitatea de suspect, inspectorul judiciar nu a considerat că activitatea procurorului a fost defectuoasă; că faptul că există faza camerei preliminare, care poate cenzura aspectele de legalitate ale actelor de urmărire penală şi a probelor administrate în această fază a procesului, nu înseamnă că a devenit desuetă abaterea disciplinară de la art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004.

Precizează că, deşi ultimul aviz al Comisiei Superioare de Medicină Legală a fost emis în mai 2018, audierea sa a avut loc la mai mult de 2 ani de la ultimul act procesual menţionat, respectiv în septembrie 2020, timp în care cauza a stat în nelucrare.

Mai arată că Inspecţia Judiciară nu a analizat faptul că audierea tuturor martorilor în cursul urmăririi penale s-a realizat fără depunerea jurământului, cu nerespectarea dispoziţiilor art. 121 C. proc. pen., (de exemplu, vol. 3 DUP, pag. 93, vol. 3 DUP, pag 63, pag. 19 din plângere, vol. 3 DUP, pag. 47, pag. 20 din plângere, vol. 3 DUP, pag. 73, vol. 3 DUP, pag. 81, iar judecătorul de cameră preliminară a analizat legalitatea acestor acte de procedură şi, deşi a constatat că audierea s-a desfăşurat fără respectarea dispoziţiilor legale, le-a menţinut, întrucât nu a identificat o vătămare.

De asemenea, susţine că Inspecţia Judiciară nu a analizat nerespectarea dispoziţiilor legale referitoare la înregistrarea declaraţiilor în cursul urmăririi penale, conform prevederilor art. 110 alin. (5) teza I, art. 111 alin. (4) şi art. 123 alin. (2) C. proc. pen., recurenta-reclamantă apreciind că audierea sa, în calitate de suspect şi inculpat, ar fi trebuit să se realizeze cu respectarea dispoziţiilor legale, la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, situaţie în care înregistrarea ar fi fost posibilă.

Arată că nu a avut acces la dosarul cauzei decât după ce a dobândit calitatea de suspect, la data de 13.07.2017, deşi doamnei doctor C. i s-a permis în mod repetat accesul la dosar, din calitatea de martor; că după ce şi-a exprimat disponibilitatea de a da o declaraţie în calitate de suspect, nu a mai fost audiată, deşi a avut o discuţie cu doamna procuror, scurtă şi neprofesionistă, după care trei ani nu a mai fost citată, dosarul stând în nelucrare; că la parchetul TB a fost chemată din nou abia în septembrie 2020, când de fapt a dat o declaraţie, iar doamna procuror a informat-o că din suspectă a devenit inculpată şi că are cunoştinţă că nu-şi recunoaşte fapta, nefiind dispusă să o audieze; că doamna procuror a manifestat tot timpul dezinteres faţă de lămuririle pe care dorea să le aducă şi nu a consemnat aspectele învederate de recurentă; că, deşi a dorit să dea declaraţie în cauză, doamna procuror nu a fost dispusă să consemneze declaraţiile acesteia, încălcând dispoziţiile procedurale referitoare la relatarea liberă.

Consideră că inspectorul judiciar trebuia să verifice dosarul şi să constatate modul nelegal în care s-a lucrat, în condiţiile în care recurenta-reclamantă nu a refuzat să dea declaraţii, nu a fost citată în vederea audierii şi nu a fost audiată, dar, cu toate acestea, s-a dispus trimiterea în judecată.

Mai arată că, deşi a invocat încălcarea dispoziţiilor art. 5 C. proc. pen. şi a altor norme procedurale, Inspecţia Judiciară nu a analizat aceste aspecte, iar pe de altă parte, a respins probele solicitate de către recurentă, deşi a argumentat necesitatea acestora, fără nicio justificare.

De asemenea, susţine că doamna procuror: a soluţionat după un interval de peste doi ani cererile sale de probatorii din 2017, 2018, 2019 prin ordonanţe succesive de respingere, emise în intervalul 30.06.2020 - 30.07.2020, urmate imediat de inculparea recurentei; a conferit calitatea de martor persoanei împotriva căreia s-a formulat plângere penală, deşi nu exista o soluţie de clasare privind pe dr. C.; a permis dr. C. studierea dosarului şi a declaraţiilor anterior audierii sale, chiar şi cu o zi înainte de a fi audiată ca martor, ceea ce i-a influenţat declaraţiile; nu a acceptat audierea expertului de specialitate, după formularea celui de-al doilea răspuns al Comisiei Superioare în lipsa unui specialist obstetrician, pentru clarificarea răspunsurilor la obiectivele din noul raport de expertiză şi din avizul Comisiei Superioare în situaţia constatării unui diagnostic nou anatomopatologic cauzator de deces, diagnostic total diferit de cel susţinut de INML în cadrul primului aviz al Comisiei Superioare şi Raportului de Nouă Expertiză; a refuzat sistematic să solicite acte medicale referitoare la cauză, care au ajuns în dosar pe cale indirectă; a încălcat obligaţia legală de a trimite experţilor medico-legali toate actele medicale referitoare la caz; a acceptat încălcarea dispoziţiilor legale de către instituţiile medico-legale, respectiv refuzul formulării avizului Comisiei de Avizare şi Control, trimiterea spre expertiză organului ierarhic superior din lipsă de specialişti obstetricieni, ca ulterior să accepte avizul final al Comisiei Superioare emis în lipsa specialistului obstetrician, în condiţiile schimbării diagnosticului de deces; neînaintarea către experţii medico-legali a declaraţiilor sale, a probelor concordante cu apărarea recurentei şi a opiniilor medicale favorabile acesteia; lipsa din documentul Raport Medico Legal de Necropsie a oricăror referiri la notele explicative depuse de recurentă la Colegiul Medicilor Bucureşti, respectiv dezinteresul în ceea ce priveşte aflarea adevărului; documentaţia medicală incompletă pentru emiterea raportului Medico-legal de necropsie, respectiv trimiterea spre expertiză a unei documentaţii medicale incomplete, fără echografiile care susţineau diagnosticul pus.

Susţine că, întrucât doamna procuror în mod constant a trimis spre expertiză documentaţia medicală incompletă, se creează suspiciunea că aceasta a acţionat cu rea-credinţă, cu scopul denaturării concluziilor specialiştilor, obstrucţionării mijloacelor de aflare a adevărului medical şi implicit a cauzei de deces, în condiţiile în care dosarul de la Colegiul Medicilor România (CMR) conţine critici explicite ale experţilor cu privire la doctorii vinovaţi, adică la prestaţia medicilor Dr. C. şi Dr. E., care, dacă ar fi fost cunoscute, ar fi determinat experţii medico-legali, care au întocmit noua expertiză, să îşi reformuleze concluziile ţinând seama de întregul conţinut al opiniilor personalului din specialitatea obstetrică-ginecologie.

De asemenea, arată că doamna procuror B. a refuzat să trimită comisiei care a efectuat raportul de nouă expertiză ecografiile efectuate pacientei după vârsta de 22 săptămâni de sarcină, şi deşi a sesizat aceste lacune din dosarul penal, doamna procuror a refuzat să recunoască faptul că în dosarele de la Colegiul Medicilor aceste ecografii fie nu apar, fie apar doar imagini cu date de biometrie fetală, fără interpretare şi diagnostic, deşi acestea existau în format complet (poză şi interpretare) în dosarul "paralel", conexat tardiv, după emiterea ultimului aviz al Comisiei Superioare, fiind parafate şi semnate chiar de dr. C., ceea ce o incriminează ca fiind responsabilă de ascunderea adevărului medical şi conduită medicală greşită.

Mai arată că doamna procuror a omis faptul că în documentele disponibile pentru expertiza INML una dintre ecografiile efectuate la vârsta de sarcină de 26 săptămâni şi 3 zile are doar date de biometrie fetală, iar cea de a doua ecografic cu antetul Spitalului Judeţean Ilfov (unde dr. C. a fost manager la aceea vreme), este efectuată la 28 săptămâni de sarcină şi 4 zile, fără ca imaginea să fie însoţită de interpretarea olografa a ecografiei, motiv pentru care apreciază că aceste documente trimise incomplet nu pot susţine un diagnostic, iar pe de altă parte, faptul că expertiza INML s-a bazat pe date incomplete şi adevărata patologie existentă din cursul sarcinii a fost astfel ascunsă.

În acelaşi sens, susţine că a fost trimisă o documentaţie incompletă pentru avizul Comisiei Superioare Medico-Legală, din care lipseau înscrisurile depuse de recurentă, opinia expertului desemnat oficial de Colegiul Medicilor din România - Academician Prof. Munteanu Ioan - din data de 15.09.2010, opinie care a fost solicitată de doamna procuror abia în data de 22.09.2017, mult după emiterea avizului Comisiei Superioare nr. E1/9572/2016.

Totodată, invocă ascunderea de către doamna procuror a documentelor medicale. Astfel, dosarul nr. x/2010 nu a fost trimis niciodată la INML şi nimic din conţinutul său nu a fost avut în vedere la efectuarea raportului de expertiză şi nici la soluţionarea cauzei; doamna procuror a încălcat dispoziţiile legale referitoare la punerea la dispoziţie integrală a actelor medicale şi medico-legale privind pacienta; abia la data de 12 martie 2018 s-a dispus reunirea celor două cauze, ocazie care recurenta-reclamantă arată că a aflat de conţinutul mai multor acte medicale, cum ar fi ecografiile (imagini + interpretare scrisă olograf) făcute pacientei pe parcursul sarcinii chiar de către Dr. C..

Precizează că, prin trimiterea trunchiată a documentelor medicale şi medico-legale, medicii legişti au avut o imagine deformată asupra situaţiei de fapt, necunoscând patologia preexistentă naşterii, care ar fi schimbat concluziile raportului de expertiză.

Arată că, după ce i s-a adus la cunoştinţă calitatea de suspect în iulie 2017, a sesizat faptul că din dosarul de anchetă lipsea declaraţia sa din 2011, dată la Poliţia Sectorului 2 Bucureşti în prezenţa avocatului ales F. şi că a primit o copie a înscrisurilor abia în data de 13 iunie 2018, după emiterea Ordonanţei de reunire a cauzelor, procurorul de caz ignorând complet în cursul anchetei faptul că pacienta a fost urmărită pe tot parcursul sarcinii la cabinetul privat al soţilor dr. C. şi dr. G..

Recurenta-reclamantă critică respingerea de către procuror a unor probe esenţiale, în opinia sa, în lămurirea împrejurărilor în care a decedat pacienta H.. Astfel, arată că nu s-a verificat modul în care s-a aplicat tratamentul transfuzional de corecţie a tulburării grave de coagulare şi dacă s-a respectat legea transfuziilor de către medicii ATI E. şi I.; nu s-au luat în considerare înscrisurilor medicale din foaia de observaţie a pacientei şi nici opinia specialistului hematolog Şef centru transfuzii la Spitalul Clinic Universitar Bucureşti.

Întrucât doamna procuror B. a respins cererea de investigare a cauzei decesului, prin prisma corectitudinii tratamentului hemotransfuzional aplicat pacientei, medicii legişti INML nu s-au pronunţat în nici un fel asupra tratamentului hematologic.

Contrar celor reţinute de către doamna procuror, tulburarea de coagulare cunoscută sub denumirea de coagulare intravasculară diseminată (C1D) se tratează cu şanse de succes, iar pacienta rămasă în viată 3 zile după intervenţia chirurgicală, perioadă în care a fost în îngrijirea secţiei ATI, trebuia tratată conform protocoalelor de hematologie şi ATI.

Mai arată că specialiştii INML nu au răspuns la obiectivul nr. 5 din Raportul de Necropsie privind grupa sanghină şi Rh-ul pacientei.

Formularea de către procuror a unor concluzii medicale nefundamentate ştiinţific, folosirea greşită a noţiunilor medicale, confuzia dintre procedura de anestezie şi cea transfuzională hematologică reprezintă dovezi ale relei-credinţe sau cel puţin ale unei grave neglijenţe în exercitarea atribuţiilor prevăzute de lege pentru procuror în coordonarea şi efectuarea actelor de urmărire penală.

În acest context, invocă atitudinea părtinitoare a doamnei procuror în favoarea altor persoane implicate în acest caz, precum şi faptul că focusarea tendenţioasă a anchetei numai asupra recurentei absolvă în mod nepermis de orice culpă medicală pe toţi cei care au contribuit la decesul pacientei.

Precizează că afirmaţiile doamnei procuror că a înaintat toate documentele sunt contrazise şi de Ordonanţa din 19.09.2017 prin care solicita tocmai aceste opinii după emiterea avizului CSML la 01.02.2017.

Susţine că au fost încălcate dispoziţiile legale referitoare la reunirea obligatorie a cauzelor - art. 63 alin. (1) raportat la art. 41-43 C. proc. pen., iar urmărirea penală s-a desfăşurat concomitent în două dosare diferite, respectiv în dosarul nr. x/2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi în dosarul nr. x/2010, aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, acestea fiind reunite abia după 8 ani, la data de 12.03.2018.

Probele complete în care se menţionează diagnosticul de placenta praevia, imaginea şi interpretarea ecografică cu semnătura şi parafa medicului C. existau doar în dosarul nr. x/2010, dar doamna procuror nu a făcut demersurile necesare pentru a reuni cele două cauze, deşi i-a explicat că fusese audiată în celălalt dosar, indicând datele necesare, dar cu toate acestea, procurorul nu a verificat susţinerile sale, nu s-a sesizat cu privire la faptul că existau două dosare separate privind aceeaşi cauză şi nu a solicitat dosarul de la parchetul inferior, în care se efectua ancheta în paralel, în vederea reunirii.

Consideră că cel mai grav aspect constă în aceea că, deşi i-a adus la cunoştinţă existenţa celuilalt dosar, nu a dispus reunirea lui decât după 8 ani şi a refuzat să solicite o refacere a raportului de expertiză care să ţină seama şi de actele medicale ale pacientei din perioada sarcinii, aflate în dosarul reunit.

Susţine că a fost vătămată şi din cauza existenţei celor două anchete penale paralele, deoarece o parte dintre actele medicale şi medico-legale efectuate în cauză şi existente doar în dosarul nr. x/2010 nu au fost cunoscute la momentul efectuării raportului de nouă expertiză şi la momentul avizării acestuia de către CSML.

Recurenta-reclamantă invocă şi refuzul nejustificat al procurorului de a primi la dosar cererile, concluziile, memoriile sau actele depuse de părţile din proces, abatere pe care Inspecţia Judiciară nu a analizat-o şi asupra căreia inspectorul judiciar nu s-a pronunţat.

Astfel, arată că deşi a făcut nenumărate cereri pentru a se solicita Spitalului Sf. Pantelimon actele medicale şi evidenţele referitoare la pacienta J. în integralitatea lor, inclusiv în ceea ce priveşte analizele de laborator efectuate la Laboratorul de analize Gral, acestea au fost ignorate, cererile fiindu-i refuzate, ceea ce a condus la trecerea timpului de păstrare a acestora şi arhivarea lor, astfel că, după formularea plângerii la DIICOT, a comunicat acestui parchet că nu mai deţine evidenţele analizelor de laborator din anul 2009. Mai mult, analizele au devenit indisponibile chiar în din ziua solicitării lor în cadrul anchetei DIICOT.

Tot după plângerea la DIICOT, această unitate de parchet a solicitat extrasele privind pe pacienta J. din evidenţele Infoword de la Spitalul Sf. Pantelimon, sistemul informatic de evidenţă al tuturor actelor medicale, analizelor, medicamentelor şi serviciilor oferite de spital fiecărui pacient, dar, în mod constant, procurorul B. a refuzat ataşarea la dosar a acestor documente, iar după ce recurenta a făcut copii ale acestui registru din dosarul DIICOT, procurorul de caz a refuzat să confrunte datele obţinute de DIICOT cu cele din dosarul propriu.

Menţionează că în rechizitoriu nu a oferit niciun argument referitor la extrasele din Infoword, care arătau că recurenta a făcut manevrele terapeutice importante pentru reechilibrarea hidroelectrolitică şi pentru oprirea hemoragiei, întrucât înregistrările informatice arătau data şi ora în care s-au făcut procedurile pacientei, date care coincid cu declaraţiile pe care le-a dat în 2009, 2011, 2013 şi 2020 şi contrazic declaraţiile dr. C. şi medicilor ATI E. şi I.. De asemenea, la acest dosar se aflau şi declaraţiile date în anul 2011 de către mai multe cadre medicale, inclusiv recurenta şi care nu se regăsesc în dosarul nr. x/2009.

Consideră că, în acest mod, procurorul de caz a înlăturat cu bună ştiinţă elemente esenţiale din anchetă, probe obiective în defavoarea dr. C., opozabile declaraţiilor mincinoase pe care aceasta le-a dat.

Mai invocă refuzul doamnei procuror de a solicita fişa de anestezie-terapie intensivă (ATI) a pacientei şi actele medicale privind-o pe aceasta, din care rezultă modul în care i s-a aplicat tratamentul transfuzional, precum şi refuzul doamnei procuror de verificare a dovezilor obiective menţionate de recurentă şi neluarea în considerare a efectuării unei anchete privind conduita hematologică transfuzională, pe baza înscrisurilor medicale din foaia de observaţie a pacientei, ce evidenţiază modul dezastruos în care s-au recomandat şi administrat sângele şi produşii de sânge, respectiv neluarea în considerare a opiniei unui specialist hematolog (Şef centru transfuzii Spital Clinic Univesitar Bucureşti).

De asemenea, recurenta-reclamantă invocă alte fapte care ar putea constitui abateri disciplinare şi asupra cărora inspectorul judiciar nu s-a pronunţat, cum ar fi: neaducerea la cunoştinţă din primele faze ale anchetei penale a calităţii procesuale a părţilor implicate, împrejurare ce i-a produs recurentei o vătămare a drepturilor sale la apărare; deşi dr. C. era persoana reclamată de soţul pacientei, aceasta procurorul a dispus audierea acesteia de către organele de poliţie judiciară din cadrul DGPMB Serviciul Omoruri, în calitate de martor, la data de 21 martie 2017, după ce aceasta a avut la dispoziţie în data de 20.03.2017 declaraţia lui J. (soţul persoanei decedate), motiv pentru care procurorul de caz a lezat de o manieră gravă drepturile sale procesuale şi reputaţia profesională.

Consideră că în mod nelegal s-a reţinut prin Rezoluţie de către Inspecţia Judiciară că nu ar exista indicii cu privire la vreo greşeală comisă de către d-na procuror B., deşi aceasta a exercitat abuziv şi neglijent îndatoririle ce îi reveneau, motiv pentru care solicită trimiterea dosarului Inspecţiei Judiciare pentru continuarea verificărilor prealabile, începerea procedurii disciplinare şi investigarea modalităţii de exercitare a funcţiei către procurorul criminalist B. cu ocazia soluţionării Dosarului nr. x/2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti

4. Apărările formulate în recurs

Intimata-pârâta Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei recurate, ca temeinică şi legală.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., arată că nu pot fi reţinute în cauză aspecte care să poată fi subsumate acestuia, cu referire la modalitatea de instrumentare a cauzei de către judecătorul fondului. Arată că a depus la dosar documentaţia care a stat la baza emiterii actelor contestate.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., arată că hotărârea recurată este motivată coerent şi amplu, cu luarea în considerare a tuturor criticilor formulate prin cererea de chemare în judecată.

Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., arată că argumentele expuse prin cererea de recurs se subscriu motivului de casare prevăzut de pct. 8.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arată în esenţă că instanţa de fond a făcut o corectă aplicare şi interpretare a dispoziţiilor de drept material incidente, respingând în mod judicios cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 27 octombrie 2022, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 3 mai 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând legalitatea sentinţei recurate prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Reclamanta A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară: admiterea contestaţiei; desfiinţarea rezoluţiei din dosarul nr. x din 20.12. 2021 a Direcţiei de inspecţie pentru procurori, emise de inspectorul judiciar al Inspecţiei Judiciare din Consiliul Superior al Magistraturii; desfiinţarea rezoluţiei nr. C22-93 din 19.01.2022 a Inspectorului şef al Inspecţiei Judiciare din cadrul Consiliul Superior al Magistraturii; trimiterea dosarului la Inspecţia Judiciară pentru completarea verificărilor prealabile şi începerea procedurii disciplinare pentru investigarea modalităţii de exercitare a funcţiei de către procurorul criminalist B. cu ocazia soluţionării dosarului nr. x/2009

Prima instanţă a respins acţiunea, ca neîntemeiată, iar împotriva soluţiei instanţei de fond a formulat recurs recurenta-reclamantă A., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 şi 8 din C. proc. civ.

Examinând criticile subsumate motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acestea sunt fondate.

Astfel, subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., s-a susţinut că plângerea recurentei împotriva rezoluţiei de clasare nu este la dosar, iar prima instanţă nu a avut posibilitatea de a verifica ce se critica în respectiva plângere; că instanţa de fond a respins cererea sa de a se depune dosarul Inspecţiei Judiciare prin încheierea din 30.05.2022, cu o motivare străină de soluţionarea cererii de ataşare dosar, instanţa reţinând că această cerere vizează o eventuală verificare prealabilă incompletă a Inspecţiei Judiciare, câtă vreme cererea se referea la un aspect ulterior sesizării instanţei cu contestaţie, după soluţia de clasare şi controlul ei în cadrul plângerii adresate Inspectorului şef.

Acest motiv de casare are în vedere neregularităţi procedurale, altele decât cele prevăzute la alin. (1)-(4), precum şi nerespectarea unor principii fundamentale care guvernează desfăşurarea procesului civil, cum ar fi principiul dreptului la apărare şi principiul dreptului la un proces echitabil.

În speţă, criticile formulate de către recurentă, circumscrise acestui motiv de casare, sunt fondate, conturându-se nelegalitatea hotărârii în raport cu motivarea respingerii cererii de depunere a dosarului Inspecţiei Judiciare.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a susţinut că hotărârea nu cuprinde o motivare care să răspundă efectiv criticilor aduse celor două rezoluţii ale Inspecţiei Judiciare, ci câteva paragrafe cu argumente generale, referitoare la limitele competenţei Inspecţiei Judiciare şi la necenzurarea raţionamentului logico-juridic al procurorului, ca parte a independenţei acestuia; că hotărârea recurată nu respectă dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit.

b) din C. proc. civ., în condiţiile în care prin sentinţa recurată nu au fost examinate efectiv criticile reclamantei din cererea de chemare în judecată; că prima instanţă nu a reţinut situaţia de fapt; că prima instanţă nu a analizat în concret argumentele din cererea de chemare în judecată referitoare la: faptul că inspectorul judiciar nu a motivat în niciun fel de ce timp de mai mulţi ani au existat două dosare aflate pe rolul a două unităţi de parchet diferite, PJ Sector 2 Bucureşti şi PT Bucureşti, care priveau aceeaşi cauză (aceeaşi faptă) şi care nu au fost reunite, deşi reunirea lor era obligatorie, precum şi ascunderea probelor din dosarul nr. x/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 2 vreme de 7 ani; faptul că inspectorul judiciar a clasat sesizarea pentru toate dosarele reunite, fără a analiza în vreun fel împrejurarea că faptele care au făcut obiectul dosarului nr. x/2019 al PT Bucureşti, disjuns din dosarul DIICOT, înregistrat la PT Bucureşti în 2019 şi reunit cu dosarul nr. x/2009 al PT Bucureşti, procurorul de caz nu a efectuat niciun fel de cercetări (în condiţiile în care era vorba de infracţiuni de fals în înscrisuri oficiale; prima instanţă nu a răspuns criticilor conform cărora inspectorul judiciar nu a verificat şi nu a analizat încălcarea normelor de competenţă materială de către procuror o perioadă de 5 ani, de la începerea urmăririi penale în anul 2012, până la data preluării formale a dosarului, în anul 2017, timp în care procurorul a considerat că este competent să soluţioneze cauza privind infracţiunea de ucidere din culpă, fără să fi fost incidentă instituţia preluării dosarului, singura care i-ar fi permis să efectueze cercetarea în acest dosar; prima instanţă nu a făcut vreo referire la criticile sale referitoare la încălcarea de către procurorul de caz a dispoziţiilor procedurale referitoare la sfera persoanelor care au acces la dosarul de urmărire penală, permiţând martorei C. să consulte întregul dosar.

De asemenea, a invocat şi alte aspecte cu privire la care instanţa de fond nu a dat vreun răspuns prin sentinţa recurată.

Înalta Curte constată că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocat de recurentă, întrucât hotărârea nu cuprinde argumentele instanţei la toate aspectele invocate prin cererea de chemare în judecată.

În consecinţă, instanţa de recurs apreciază că se impune admiterea recursului şi casarea sentinţei recurate.

Verificând Rezoluţia din dosarul nr. x din 20.12. 2021 al Direcţiei de Inspecţie pentru Procurori, emise de inspectorul judiciar al Inspecţiei Judiciare din Consiliul Superior al Magistraturii şi Rezoluţia nr. C22-93 din 19.01.2022 a Inspectorului şef al Inspecţiei Judiciare din cadrul Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte constată că se impune desfiinţarea rezoluţiilor atacate şi trimiterea dosarului Inspecţiei Judiciare, pentru completarea verificărilor, având în vedere considerentele ce succed.

Potrivit dispoziţiilor art. 451 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, în vigoare la data formulării sesizării: "Soluţiile pe care le poate pronunţa secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti sunt:

a) respingerea contestaţiei;

b) admiterea contestaţiei şi desfiinţarea rezoluţiei inspectorului-şef şi a rezoluţiei de clasare şi trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor."

În cauză, prin contestaţia formulată împotriva celor două rezoluţii, se invocă săvârşirea de către magistraţii procurori a unor fapte ce reprezintă abaterile disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) şi t) din Legea nr. 303/2004, potrivit cărora:

"Constituie abateri disciplinare:

h) nerespectarea în mod repetat şi din motive imputabile a dispoziţiilor legale privitoare la soluţionarea cu celeritate a cauzelor ori întârzierea repetată în efectuarea lucrărilor, din motive imputabile; (...)

t) exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni. Sancţiunea disciplinară nu înlătură răspunderea penală."

De asemenea, potrivit art. 991 din acelaşi act normativ:

"(1) Există rea-credinţă atunci când judecătorul sau procurorul încalcă cu ştiinţă normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane.

(2) Există gravă neglijenţă atunci când judecătorul sau procurorul nesocoteşte din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material ori procesual."

Înalta Curte constată că Inspecţia Judiciară nu a examinat în mod concret şi efectiv, în raport cu aspectele semnalate de către contestatoare dacă există indiciile săvârşirii abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) şi t) din Legea nr. 303/2004, respectiv nu a analizat toate aspectele invocate de către contestatoare prin sesizarea şi plângerea formulate şi nu a administrat probe în acest sens, în cuprinsul în condiţiile în care rezoluţiile atacate cuprind o motivare generală, fără evidenţierea elementelor particulare invocate.

Cu titlu exemplificativ, se constată că inspectorul judiciar ce a emis rezoluţia de clasare nu a motivat în niciun fel de ce timp de mai mulţi ani au existat două dosare aflate pe rolul a două unităţi de parchet diferite, PJ Sector 2 Bucureşti şi PT Bucureşti, privind aceeaşi faptă, ce nu au fost reunite (7 ani); faptul că nu s-au efectuat cercetări şi nici nu s-au administrat probe vreme de mai multţi ani; că nu s-a verificat şi nu s-a analizat încălcarea normelor de competenţă materială de către procuror o perioadă de 5 ani, de la începerea urmăririi penale în anul 2012, până la data preluării formale a dosarului, în anul 2017; nu s-a analizat contextul în care s-a permis accesul la dosarul de urmărire penal unor persoane din dosar şi nici faptul că trimiterea în judecată s-a făcut după 11 ani şi jumătate de la data sesizării organelor de urmărire penală; că deşi recurenta a adus la cunoştinţa procurorului existenţa celuilalt dosar, nu s-a dispus reunirea celor două cauze decât după 8 ani, încălcându-se dispoziţiile art. 63 alin. (1) raportat la art. 41-43 C. proc. pen., în condiţiile în care urmărirea penală s-a desfăşurat concomitent în două dosare diferite, respectiv în dosarul nr. x/2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi în dosarul nr x/2010, aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, acestea fiind reunite abia la data de 12.03.2018; că recurenta a fost vătămată de existenţa celor două anchete penale paralele, deoarece o parte dintre actele medicale şi medico-legale efectuate în cauză şi existente doar în dosarul nr. x/2010 nu au fost cunoscute la momentul efectuării raportului de nouă expertiză şi la momentul avizării acestuia de către CSML, etc.

Analizând rezoluţia de clasare, se constată faptul că aceasta cuprinde aspecte în general aspecte teoretice referitoare la sesizările adresate Inspecţiei Judiciare, iar atunci când s-a referit la aspectele invocate de către contestatoare cu privire la tergiversarea dosarului penal, a reţinut că pentru a se reţine tergiversarea era necesar să se constate lăsarea în nelucrare a cauzei, iar aceasta să fie consecinţa dezinteresului procurorului; că dosarul a fost unul complex din perspectiva specificului infracţiunilor cercetate, al modului de săvârşire a faptelor şi a numărului mare de acte ce s-a impus a fi administrate; că procurorul nu poate efectua urmărirea penală concomitent în toate dosarele care îi sunt repartizate.

Este adevărat că litigiul de faţă comportă o complexitate ridicată, însă inspectorul nu a analizat aspectele invocate de către contestatoare cu privire la perioadele îndelungate de timp, de câţiva ani, în care nu au fost administrate probe, nu s-au făcut audieri (inclusiv recurentei-contestatoare, după cum susţine aceasta, nu i s-a permis să dea declaraţii sau să depună documente la dosar, relevante din punctul său de vedere), nu a examinat problema competenţei şi nici aspectul referitor la reunirea dosarelor privind cauzele invocate a fi identice, în care vreme de 8 ani s-au făcut cercetări paralele de către două unităţi de parchet distincte.

Or, gradul ridicat de complexitate a cauzei şi faptul că procurorii lucrează în paralel în mai multe dosarele de urmărire penală nu justifică perioadele lungi de inactivitate, invocate de către contestatoare, în măsura în care acestea s-ar confirma.

De asemenea, Rezoluţia procurorului şef nu analizează aspectele factuale indicate de către contestatoare ca temei pentru fundamentarea abaterilor disciplinare de care consideră că se face vinovat procurorul vizat de sesizarea disciplinară, iar în ceea ce priveşte tergiversarea dosarului penal a adus aceleaşi argumente cu cele din rezoluţia inspectorului judiciar, în sensul că pentru a se reţine tergiversarea era necesar să se constate lăsarea în nelucrare a cauzei, iar aceasta să fie consecinţa dezinteresului procurorului şi că dosarul a fost unul complex din perspectiva specificului infracţiunilor cercetate, fără a face referire în concret la aspectele sesizate de către contestatoare.

Astfel, toate aceste aspecte, dar şi altele invocate atât prin cererea de chemare în judecată, cât şi prin cererea de recurs, deşi sunt de natură să ridice suspiciuni cu privire la modul în care s-a ajuns la soluţia de clasare şi, ulterior, la respingerea plângerii formulate împotriva rezoluţiei de clasare, nu au fost analizate într-o măsură suficientă de către inspectorii ce au analizat sesizarea şi plângerea contestatoarei, pentru a fi în măsură să fundamenteze soluţiile adoptate prin rezoluţiile desfiinţate prin decizia de faţă.

Totodată, se impune a se reţine că refuzul magistratului de a îndeplini o obligaţie ori un anumit act poate avea caracter justificat doar în situaţia în care se invocă argumente pertinente sau circumstanţe personale care justifică atitudinea adoptată.

În speţă, modul particular în care s-au desfăşurat evenimentele şi circumstanţele speciale preexistente, astfel cum au fost acestea invocate de către contestatoare, nu au fost analizate în mod concret şi efectiv de către inspectorii judiciari, nu au fost administrate probe şi, mai mult, aşa cum susţine contestatoarea, acesteia nu i s-ar fi permis depunerea la dosarul de urmărire penală a unor probe apreciate de către aceasta ca fiind relevante.

Cu privire la aspectele privind tergiversarea soluţionării cauzei, Înalta Curte constată că potrivit dispoziţiilor art. 46 alin. (1) din Legea nr. 317/2004: "(1) În cadrul cercetării disciplinare se stabilesc faptele şi urmările acestora, împrejurările în care au fost săvârşite, precum şi orice alte date concludente din care să se poată aprecia asupra existenţei sau inexistenţei vinovăţiei. Ascultarea celui în cauză şi verificarea apărărilor judecătorului sau procurorului cercetat sunt obligatorii. Refuzul judecătorului sau procurorului cercetat de a face declaraţii ori de a se prezenta la cercetări se constată prin proces-verbal şi nu împiedică încheierea cercetării. Judecătorul sau procurorul cercetat are dreptul să cunoască toate actele cercetării şi să solicite probe în apărare. Procedura disciplinară se derulează cu respectarea garanţiilor procesuale şi procedurale prevăzute de Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările ulterioare."

În cauză se impune a fi avută în vedere şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (Vlad şi alţii împotriva României, Hotărârea din 26 noiembrie 2013, dar şi multe alte cauze), în care s-a reţinut încălcarea art. 6 §1 din Convenţie, sub aspectul duratei excesive a procedurilor judiciare în litigii care au trenat pe rolul instanţelor o perioadă de circa 7 ani, 9 ani, 12 ani şi, respectiv, 16 ani. Acest reper este edificator în circumstanţele prezentei cauze, reliefate de aspectele prezentate, care, cel puţin la o primă vedere, conturează aparenţa nerespectării duratei rezonabile de soluţionare a unor cauze, pe durate cuprinse între 5 şi 12 ani.

Mai mult, în cauză era vorba de o procedură penală, a cărei nesoluţionare într-un termen rezonabil poate conduce la o stare de incertitudine a persoanelor ce dobândesc o anumită calitate în dosarul penal, precum şi la o eventuală vătămare şi prejudiciere a intereselor acestora.

Faţă de aspectele anterior relevate, se constată că împrejurările relatate de contestatoare şi cu privire la care se susţine că nu au fost verificate de către procuror, nu au fost analizate nici prin rezoluţiile contestate pentru a se putea verifica dacă există indiciile săvârşirii abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) şi t) din Legea nr. 303/2004, reţinându-se în mod eronat (prin rezoluţia inspectorului şef) că "rezoluţia contestată este motivată, răspunzându-se tuturor aspectelor invocate în sesizarea formulată de petiţionară, în limitele de competenţă prevăzute de lege, precum şi faptul că aceasta cuprinde argumentele de fapt şi de drept care au stat la baza măsurii de clasare luate de inspectorul judiciar, fiind dispusă cu respectarea condiţiilor legale speciale în materie şi a Normelor pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie, în temeiul dispoziţiilor art. 451 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată."

Este adevărat că aşa cum s-a reţinut constant în jurisprudenţă, excedează contenciosului disciplinar realizarea unei verificări a raţionamentului logico-juridic al magistratului în privinţa modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor incidente cauzei, legalitatea şi temeinicia acestora putând forma obiectul verificării numai în cadrul căilor de atac reglementate de lege, însă, în speţă, au fost invocate aspecte ce nu ţin de raţionamentul logico-juridic al magistratului, unele dintre acestea fiind arătate în cuprinsul prezentei decizii.

Pentru toate considerentele arătate, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 496 C. proc. civ. şi faţă de dispoziţiile art. 451 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa recurată, va desfiinţa rezoluţiile atacate şi va trimite dosarul Inspecţiei Judiciare, pentru completarea verificărilor, în sensul celor arătate în considerentele prezentei decizii, respectiv pentru administrarea probatoriului necesar.

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinţei nr. 1250 din data de 4 iulie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal; va casa, în tot sentinţa recurată şi, rejudecând: va admite acţiunea formulate de reclamanta A.; va desfiinţa Rezoluţia din dosarul nr. x din 20.12. 2021 al Direcţiei de inspecţie pentru procurori, emisă de inspectorul judiciar al Inspecţiei Judiciare din Consiliul Superior al Magistraturii şi Rezoluţia nr. C22-93 din 19.01.2022 a Inspectorului şef al Inspecţiei Judiciare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii şi va trimite dosarul Inspecţiei Judiciare, pentru completarea verificărilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinţei nr. 1250 din data de 4 iulie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează, în tot sentinţa recurată şi, rejudecând:

Admite acţiunea formulate de reclamanta A..

Desfiinţează Rezoluţia din dosarul nr. x din 20.12. 2021 al Direcţiei de inspecţie pentru procurori, emisă de inspectorul judiciar al Inspecţiei Judiciare din Consiliul Superior al Magistraturii şi Rezoluţia nr. C22-93 din 19.01.2022 a Inspectorului şef al Inspecţiei Judiciare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

Trimite dosarul Inspecţiei Judiciare, pentru completarea verificărilor.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 17 mai 2023.