Peremption exception rejected where timely postal submission of reopening request interrupted limitations despite postal service error
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the appeal, set aside the appellate decision of May 12, 2022, and ordered the case remitted to the Bucharest Court of Appeal for continued proceedings on the merits, resulting in a victory for the appellant-defendant (the company in bankruptcy). The dispute concerned the revocation of a assignment agreement involving a public-private association contract, where the appellate court had previously admitted the opposing party's exception of prescription (perimare) and refused the motion to reopen the case after a period of suspension. The decisive legal basis was the finding that the appellate court erred in applying the old Code of Civil Procedure (Articles 248, 249, 104, and 82) by failing to recognize that the statute of limitations for prescription was interrupted by the timely submission of a written request to reopen the case via registered mail, even though the postal service's error prevented the physical document from arriving at the court; consequently, the court held that applying the procedural sanction of prescription was legally incorrect because the party had not been passive but had actively manifested the will to continue the litigation within the statutory deadline.
Legislator headnote
AI generatedart. 3041 din C. proc. civ, art. 244 din C. proc. civ, art. 245 C. proc. civ, art. 249 C. proc. civ, art. 248 alin. (1) din C. proc. civ, art. 104 C. proc. civ; Peremption exception rejected where timely postal submission of reopening request interrupted limitations despite postal service error: Înalta Curte apreciază că nu se poate reproşa recurentei-pârâte că nu s-a asigurat că cererea de repunere pe rol nu a ajuns fizic la dosar înainte de 24.06.2021, întrucât dispoziţiile art. 104 C. proc. civ. de la 1865 exonerează de răspundere deponentul odată ce actul a fost depus prin scrisoare recomandată şi s-a primit confirmarea de depunere. Or, din probele administrate în cauză se constată că, în mod cert, recurenta-pârâtă a depus cererea la factorul poştal în termenul prevăzut de lege.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 12 mai 2023
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a Comercială la data de 29.11.2005, sub nr. x/2005, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele S.C. B. S.R.L. şi S.C. C. S.R.L., a solicitat revocarea actului de cesiune încheiat între S.C. B. S.R.L. şi S.C. C. S.R.L., având ca obiect Contractul de asociere nr. x/09.07.1999, încheiat între Primăria Generală a Municipiului Bucureşti şi S.C. D. S.A. şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Prin încheierea din 06.02.2006, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a Comercială a dispus înaintarea cauzei formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. către Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ, în vederea competentei soluţionări.
La data de 09.03.2006, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, conflicte de muncă şi litigii de muncă sub nr. x/2006.
Prin încheierea din data de 01.06.2007, Tribunalul Bucureşti – secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a dispus scoaterea de pe rol a cauzei şi înaintarea acesteia la secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Bucureşti pentru măsuri legale în vederea continuării judecăţii.
La data de 05.06.2007, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2007.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 586/02.10.2007, Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a dispus: respingerea, ca fiind neîntemeiate, a excepţiilor inadmisibilităţii, lipsei de interes şi lipsei calităţii procesuale active; admiterea acţiunii formulate de S.C. E. S.R.L. (fostă A. S.R.L.), în contradictoriu cu pârâţii S.C. B. S.R.L. (prin lichidator), S.C. C. S.R.L. şi Primăria Municipiului Bucureşti; revocarea actului de cesiune încheiat între S.C. B. S.R.L. şi S.C. C. S.R.L.,având ca obiect Contractul de asociere nr. x/09.07.1999, încheiat între Primăria Generală a Municipiului Bucureşti şi S.C. D. S.A.; obligarea pârâţilor la plata către reclamantă a sumei de 7,6 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
3. Cererile de recurs formulate împotriva hotărârii instanţei de fond. Procedura desfăşurată în faţa instanţei de recurs.
La data de 31.03.2008, pârâta S.C. C. S.R.L. a depus recurs împotriva sentinţei civile nr. 586/02.10.2007 şi împotriva încheierilor de şedinţă din data de 27.02.2007, 20.03.2007 şi 17.04.2007, pronunţate în dosarul nr. x/2006 al Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a, devenit, ulterior, dosarul nr. x/2007 al Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a.
La data de 31.03.2008, pârâta S.C. B. S.R.L. a depus recurs împotriva sentinţei civile nr. 586/02.10.2007, pronunţată de către Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2007 şi împotriva încheierilor de şedinţă din data de 27.02.2007, 20.03.2007 şi 17.04.2007, pronunţate de Tribunalul Bucureşti – secţia a VIII-a în dosarul nr. x/2006.
La data de 04.04.2008, dosarul nr. x/2007 a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2007.
La data de 07.10.2008, intimata-reclamantă S.C. E. a depus întâmpinare împotriva recursurilor formulate de recurentele-pârâte S.C. B. S.R.L. şi C. S.R.L.
Prin încheierea din 18.05.2009, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus suspendarea judecării recursului privind pe recurentele - pârâte S.C. B. S.R.L., prin lichidator judiciar şi S.C. C. S.R.L., în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. E. S.R.L. şi Primăria Municipiului Bucureşti.
Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut că soluţionarea recursurilor formulate împotriva sentinţei civile nr. 586/02.10.2007 depinde de soluţia irevocabilă de urmează a se pronunţa în dosarul nr. x/2007, având ca obiect contestaţia la notificarea lichidatorului judiciar nr. 7/28.10.2008, aflată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a comercială.
Prin încheierile din 22.11.2010, 28.05.2012, 03.02.2014 şi 14.05.2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus menţinerea măsurii suspendării dispusă la 18.05.2009.
Prin rezoluţia din data de 12.05.2016, s-a dispus menţinerea măsurii suspendării judecării recursului, neexistând temeiuri pentru repunerea pe rol a dosarului.
Prin procesul-verbal din data de 27.09.2017, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a reţinut că, în condiţiile art. 63 din Regulamentul de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti, s-au efectuat verificări referitoare la dosarul nr. x/2007 pentru a se stabili dacă mai subzistă cauza care a determinat suspendarea judecăţii, în urma cărora s-a constatat faptul că dosarul menţionat a fost soluţionat la data de 26.04.2017.
Prin rezoluţia din data de 29.09.2017 s-a reţinut că dosarul nr. x/2007 nu a fost soluţionat definitiv, fiind în faza procesuală a recursului; s-a dispus menţinerea suspendării judecării recursului.
Prin procesul-verbal din data de 03.07.2018, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a reţinut că, în condiţiile art. 63 din Regulamentul de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti, s-au efectuat verificări referitoare la dosarul nr. x/2007 pentru a se stabili dacă mai subzistă cauza care a determinat suspendarea judecăţii, în urma cărora s-a constatat faptul că dosarul menţionat nu a fost soluţionat irevocabil.
Prin rezoluţia din 06.07.2018, s-a dispus continuarea verificărilor peste 6 luni.
Prin procesul-verbal din data de 25.02.2019, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a reţinut că, în condiţiile art. 63 din Regulamentul de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti, s-au efectuat verificări referitoare la dosarul nr. x/2017, pentru a se stabili dacă mai subzistă cauza care a determinat suspendarea judecăţii, în urma cărora s-a constatat faptul că dosarul nr. x/2007 a fost soluţionat, irevocabil, la data de 08.03.2018.
Prin rezoluţiile din 06.03.2019, 29.10.2019 s-a dispus că se vor face verificări cu privire la stadiul soluţionării dosarului pentru care s-a suspendat cauza, la un termen de 6 luni.
Prin rezoluţia din data de 21.12.2020, s-a dispus menţinerea măsurii suspendării.
Prin rezoluţia din data de 09.02.2022, s-a constatat că hotărârea de care depinde dezlegarea cauzei date în dosarul nr. x/2007 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă este definitivă (Decizia civilă nr. 612/24.06.2021, neredactată) şi s-a dispus fixarea termenului de judecată la data de 16.03.2022, părţile fiind citate cu menţiunea reluării judecăţii.
La data de 05.09.2022, recurenta - pârâtă B. S.R.L. a depus cerere de repunere pe rol a cauzei ce face obiectul litigiului înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub nr. x/2007, prin care a arătat că data la care litigiul înregistrat sub nr. x/2007/a1 a fost soluţionat în mod definitiv este data la care Curtea de Apel Bucureşti a pronunţat decizia civilă nr. 612 din data de 24.06.2021.
În susţinerea cererii, a arătat că, începând cu această dată, motivele care au condus la suspendarea cauzei nu mai subzistă, aspect în raport de care recurenta-pârâtă, la termenul din data de 11.05.2022, a susţinut oral cererea de repunere pe rol a cauzei, cerere formulată şi motivată în scris, conform dispoziţiilor instanţei cuprinse în încheierea din data de 11.05.2022.
În şedinţa din 07.09.2022, instanţa a rămas în pronunţare asupra cererii de repunere pe rol formulată de către recurenta - pârâtă B. S.R.L., prin lichidator judiciar F. şi, în subsidiar, asupra excepţiei de perimare invocată de către intimata E. S.R.L.
Prin încheierea din 21.09.2022, s-a dispus:
- emiterea unei adrese către Oficiul Poştal nr. 41 Bucureşti cu solicitarea de a depune toate înscrisurile cu privire la preluarea şi expediţia conţinutului din nota de inventar nr. x din 15.06.2022 şi
- adresă către recurenta-pârâtă B. S.R.L., prin lichidator judiciar, să depună, în original, nota de inventar nr. x din 15.06.2022 emisă de Oficiul Poştal nr. 41 Bucureşti.
La data de 23.09.2022, recurenta - pârâta B. S.R.L. a depus nota de inventar, în original şi a solicitat ca aceasta să fie depusă la cutia de valori a instanţei spre păstrare.
La data de 26.09.2022, Compania Naţională Poşta Română S.A. a depus răspuns la adresa instanţei cu privire la scrisoarea cu valoare declarată număr x, prezentată la Oficiul Poştal Bucureşti nr. 41 la data de 15.06.2022.
A arătat că trimiterea în cauză a fost prezentată la Oficiul Poştal Bucureşti nr. 41 în data de 15.06.2022, cu nota de inventar şi confirmare de primire, greutate 33 grame, valoare 20,00 RON, număr x, destinatar Curtea de Apel Bucureşti, str. x Bucureşti. Dintr-o eroare, trimiterea a circulat ca trimitere simplă, nu se găseşte înregistrată, încărcată pe cursa de transport, deci nu apare înregistrată în înscrisurile poştei, pe tot parcursul ei; nu are dovada decât a prezentării trimiterii la punctul de acces, respectiv Oficiul Poştal Bucureşti nr. 41, de către B. S.R.L.
La data de 28.09.2022, instanţa constată că se impune continuarea verificărilor administrative şi emite adrese în acest sens, urmare cărora, la data de 30.09.2022, Compania Naţională Poşta Română S.A. a depus un nou răspuns la adresa instanţei cu privire la scrisoarea cu valoare declarată x.
A arătat, din nou, că trimiterea în cauză a fost prezentată la Oficiul Poştal Bucureşti nr. 41 în data de 15.06.2022, ca şi scrisoare cu valoare declarată (cod bare specific VA) cu nota inventar şi confirmare de primire, greutate 33 grame, valoare 20,00 RON, număr x, destinatar fiind Curtea de Apel Bucureşti, str. x, Bucureşti, expeditor B. S.R.L. din Şoseaua x, Bucureşti. Dintr-o eroare, trimiterea a circulat ca trimitere simplă, nu se găseşte înregistrată, încărcată pe cursa de transport, deci nu apare înregistrată în înscrisurile poştei, pe tot parcursul ei; a menţionat că scrisoarea a fost prezentată la ghişeu, s-a emis factură ca şi scrisoare cu valoare cu conţinut declarat cu confirmare de primire, şi, "dintr-o greşeală a salariatei de la prezentare, a introdus-o direct în sacul cu corespondenţa, circulând ca şi trimitere simplă, nefiind prelucrată în aplicaţia G., nu apare înregistrată în borderou de expediţie, deci nu poate trimite decât copie factura din care reiese că a fost prezentată ca scrisoare cu valoare şi copie din aplicaţia G., unde apare doar prezentarea trimiterii". Totodată, a informat că o trimitere simplă circulă în reţeaua poştală, fără a fi înregistrată nici la prezentare, nici la sosire în centrul de tranzit, nici la expedierea din centrul de tranzit, nici la sosire în oficiul de distribuire, nici la distribuirea către destinatar.
4. Hotărârea instanţei de recurs prin care s-a constatat perimarea recursului
Prin decizia civilă nr. 25/2022 din 05 octombrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal – secţia Veche, în opinie majoritară, a dispus următoarele:
- a respins cererea de repunere pe rol formulată de recurenta - pârâtă;
- a admis excepţia perimării recursului, invocată de intimata - reclamantă S.C. E.;
- a constatat perimat recursul promovat de recurenta - pârâtă B. S.R.L. - în faliment, prin lichidator judiciar F. şi S.C. C. S.R.L., împotriva sentinţei civile nr. 586/02.10.2007, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2007, în contradictoriu cu intimatele - reclamante S.C. A. S.R.L. şi S.C. E., şi cu intimata - pârâtă Primăria Municipiului Bucureşti.
5. Calea de atac exercitată împotriva hotărârii prin care s-a constatat perimarea recursului
Împotriva deciziei civile nr. 25/2022 din 05 octombrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal – secţia Veche, a declarat recurs recurenta - pârâtă B. S.R.L. - în faliment, prin lichidator judiciar F., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 5 şi 9 din vechiul C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii nr. 25/2022, pronunţată la data de 05.10.2022 în dosarul nr. x/2007, admiterea cererii de repunere pe rol şi respingerea excepţiei perimării şi, în consecinţă, trimiterea cauzei către Curtea de Apel Bucureşti pentru continuarea judecăţii, în vederea soluţionării pe fond a recursului ce face obiectul cauzei.
Prin motivele de recurs formulate, recurenta a criticat decizia recurată, arătând că aceasta este afectată de motive de nelegalitate, în contextul în care:
- pe de-o parte, instanţa, după închiderea cercetării judecătoreşti şi rămânerea în pronunţare, a dispus o serie de măsuri care depăşesc cu mult cadrul administrativ, măsuri specifice cercetării judecătoreşti, care au condus la administrare de probatoriu care fundamentează decizia adoptată; procedând în această manieră, s-au încălcat principiile fundamentale care guvernează procesul civil - publicitatea, dreptul la apărare, contradictorialitatea etc. - motiv de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5 din vechiul C. proc. civ.
- pe de altă parte, instanţa a făcut o interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 248 alin. (1) şi (2), cu trimitere la dispoziţiile art. 244 alin. (1) pct. 1 din vechiul C. proc. civ., respectiv art. 104 şi 82 din vechiul C. proc. civ., analizând şi reţinând aplicarea sancţiunii procedurale a perimării cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii - împrejurări ce se circumscriu motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 din vechiul C. proc. civ.
În susţinerea primului motiv de recurs invocat, recurenta a învederat faptul că instanţa de recurs a dispus măsuri fără să repună cauza pe rol, fără citarea părţilor, fără să pună în discuţia părţilor necesitatea suplimentării probatoriului (în sensul dispus după rămânerea în pronunţare), fără să pună în discuţia părţilor necesitatea verificării şi lămuririi unor chestiuni suplimentare identificate de instanţă în procesul deliberativ şi, totodată, fără să acorde părţilor dreptul de a-şi expune punctul de vedere cu privire la acestea, fără ca părţile să aibă acces la înscrisurile depuse la dosar după închiderea dezbaterilor şi fără să îşi poată formula, aşadar, apărarea în acest sens.
În opinia recurentei, toate aceste încălcări ale normelor de procedură se circumscriu motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 5 din vechiul C. proc. civ., în condiţiile în care măsurile şi înscrisurile administrate în acest context procedural afectat de neregularităţi au fost unele esenţiale pentru soluţionarea cauzei, hotărârea pronunţată şi raţionamentul instanţei fiind fundamentate, astfel cum rezultă din chiar considerentele hotărârii, tocmai pe aceste lămuriri pe care instanţa şi le-a format urmare a măsurilor şi probelor administrate ulterior rămânerii în pronunţare.
Pentru aceste motive, recurenta a solicitat instanţei casarea Deciziei nr. 25/2022, pronunţată la data de 05.10.2022, pentru motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 5 din vechiul C. proc. civ. şi trimiterea cauzei la instanţa de recurs pentru soluţionarea cererii de repunere pe rol şi a excepţiei perimării.
În ce priveşte cel de-al doilea motiv de recurs invocat, recurenta a arătat că în mod greşit a fost reţinută de către instanţă incidenţa dispoziţiilor art. 248 alin. (1) din vechiul C. proc. civ., în sensul admiterii excepţiei de perimare, cată vreme instanţa nu numai că putea să dispună repunerea pe rol a cauzei din oficiu, independent de cererea părţii, dar şi procedase la stabilirea termenului de judecată "în vederea reluării judecăţii", precum şi la emiterea de adrese pentru obţinerea înscrisurilor care să justifice măsura reluării judecăţii (accesarea hotărârii care atesta soluţionarea definitivă a cauzei nr. x/2007/al* în sistem ECRIS fiind nu doar posibilă, dar şi realizată în mod facil de către instanţa de recurs - această formă fiind cea care a stat, într-un final, la pronunţarea hotărârii de perimare).
A arătat recurenta că hotărârea de perimare, de altfel, încalcă dispoziţiile art. 248 alin. (1) din vechiul C. proc. civ. şi din altă perspectivă - aceea a neîndeplinirii condiţiei culpei părţii în lăsarea în nelucrare a recursului în cauză. Această condiţie nu este îndeplinită în cauză, pe de o parte pentru că, aşa după cum chiar instanţa a reţinut, cererea de repunere pe rol nu a ajuns la instanţă din motive total în afara culpei B. (oficiul poştal a înregistrat greşit corespondenţa şi nu o poate urmări, din acest motiv), iar, pe de altă parte, recursul nu a fost lăsat în nelucrare - manifestările de voinţă ale părţilor fiind în sensul repunerii pe rol a cauzei.
Astfel, în mod greşit instanţa a concluzionat în sensul inexistenţei cererii de repunere pe rol, respectiv a imposibilităţii de a se dispune repunerea pe rol a pricinii.
În opinia recurentei, faţă de o lipsă totală de culpă din partea acesteia - reţinută de altfel de instanţa de recurs, aceasta a ales să aplice în recurs - într-o cale definitivă/irevocabilă de atac - sancţiunea gravă şi absolută a perimării, deşi normele care reglementează această instituţie au avut la bază o cu totul altă premisă decât cea reţinută în mod nelegal şi excesiv de instanţa de recurs.
Aşadar, sancţionarea cu perimarea a unui comportament activ al părţii pentru continuarea judecăţii este o măsură în contra scopului şi esenţei acestei instituţii de drept - ceea ce, în mod evident, nu poate fi primit, instanţa pronunţând o hotărâre cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 248 şi art. 249 din vechiul C. proc. civ.
Pentru toate aceste motive, recurenta a solicitat admiterea recursului formulat şi, în principal, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei către Curtea de Apel Bucureşti pentru soluţionarea cererii de repunere pe rol şi a excepţiei de perimare, iar, în subisidiar, modificarea deciziei recurate în sensul redeschiderii judecăţii şi a respingerii excepţiei de perimare, trimiterea cauzei către Curtea de Apel Bucureşti pentru continuarea judecaţii în vederea soluţionării pe fond a recursului ce face obiectul cauzei.
6. Apărările formulate în cauză
Intimata-reclamantă S.C. E. (fostă S.C. A. S.R.L.) a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a recurentei, excepţia inadmisibilităţii recursului şi excepţia lipsei de interes.
Excepţiile invocate au fost puse în discuţia părţilor şi au fost soluţionate în sensul respingerii acestora, astfel cum rezultă din practicaua prezentei hotărâri.
II. Soluţia instanţei de recurs
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. - în faliment, prin lichidator judiciar F., este fondat, pentru considerentele expuse în continuare.
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului rezultă faptul că în cauza ce face obiectul dosarului nr. x/2007, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, judecata recursurilor formulate a fost suspendată prin încheierea din 18.05.2009, în temeiul art. 244 din C. proc. civ. de la 1865, curtea apreciind că soluţionarea acestei cauze depindea de hotărârea dată în dosarul nr. x/2007/al* al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Instanţa, din oficiu, a dispus verificări privind necesitatea menţinerii măsurii suspendării în mai multe rânduri, măsura fiind menţinută faţă de nesoluţionarea irevocabilă, la datele de referinţă respective, a dosarului nr. x/2007, aspecte reluate şi în cuprinsul deciziei recurate.
La data de 03.02.2014 s-a dispus menţinerea măsurii suspendării până la soluţionarea irevocabilă a dosarului nr. x/2007 2 (conexat ulterior la dosarul nr. x/2007). De asemenea, prin încheierea din 14.05.2015 s-a menţinut suspendarea judecării recursurilor obiect al dosarului nr. x/2007, până la soluţionarea dosarului nr. x/2007, circumstanţiindu-se astfel în mod concret cauza juridică a măsurii de suspendare a judecării recursurilor luată la data de 18.05.2009.
Fiind efectuate verificări pentru a analiza dacă mai subzistă măsura suspendării, prin rezoluţia din 09.02.2022 s-a constatat că prin decizia civilă nr. 612/24.06.2021 a fost soluţionat definitiv dosarul nr. x/2007 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, astfel că, din oficiu, instanţa de recurs a stabilit termen de judecată la data de 16.03.2022, citaţiile emise pentru acest termen purtând menţiunea: "vă cităm pentru reluarea judecăţii".
La termenul de judecată din data de 16.03.2022, în şedinţă publică, recurenta a confirmat instanţei de judecată că nu mai subzistă motivul suspendării judecăţii şi a solicitat redeschiderea judecăţii şi continuarea judecăţii, măsuri care însă nu au putut fi dispuse faţă de lipsa de procedură constatată de către instanţă.
Recurenta-pârâtă, prin lichidator judiciar, a depus în şedinţă publică respectivă note de şedinţă, însoţite de înscrisuri, atât pentru a confirma că nu mai subzistă motivul suspendării, cât şi în susţinerea recursurilor. Totodată, recurenta a formulat o cerere de intervenţie accesorie, semnatarul cererii fiind administratorul special, iar discutarea ambelor cereri a fost prorogată în cauză faţă de lipsa de procedură, fiind dispuse totodată şi formalităţi suplimentare privind înscrisurile care să susţină repunerea pe rol a cauzei. A fost acordat un nou termen pentru refacerea procedurii de citare.
La termenul din data de 11.05.2022 a fost pusă în discuţie reluarea judecăţii pentru care fuseseră citate părţile, ambele părţi prezente, cu interese procesuale contrare, arătând că nu mai subzistă motivele care au impus suspendarea şi solicitând repunerea cauzei pe rol.
Astfel, recurenta-pârâtă a solicitat, verbal, repunerea pe rol a cauzei, având în vedere că nu mai subzistă motivele suspendării.
Recurenta a solicitat instanţei să cuprindă în conţinutul încheierii de şedinţă cererea explicită de redeschidere a judecăţii, aspect reţinut, de altfel, prin încheierea din 11.05.2022, dar instanţa a dispus ca cererea să fie formulată şi în scris pentru termenul următor. Aşadar, prin încheierea de şedinţă aferentă acestui termen, instanţa a pus în vedere părţilor să depună în formă scrisă cerere de redeschidere a judecăţii cauzei.
Cauza a fost amânată având în vedere că instanţa a considerat necesare noi formalităţi privind înscrisurile care susţineau încetarea temeiului suspendării, formalităţi dispuse din oficiu încă de la termenul anterior spre a fi realizate de Tribunalul Bucureşti (eliberarea unor copii certificate pentru conformitate cu originalul a deciziei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul x/2007).
Recurenta-pârâtă, prin lichidator judiciar, a formulat cererea de redeschidere a judecăţii explicită şi în scris, cerere predată cu confirmare de primire, recomandat şi cu notă de inventar, Oficiului Poştal la data de 15.06.2022, cerere prin care s-au dezvoltat tezele probatorii ale înscrisurilor anexate notelor de şedinţă depuse cu exact acelaşi scop încă de la termenul de judecată din 11.03.2022.
În acest sens, au fost depuse la dosarul cauzei:
- Factura nr. x din data de 15.06.2022, emisă de Poşta Română, ca urmare a expedierii cererii de repunere pe rol formulată de recurentă în cauza ce face obiectul dosarului nr. x/2007, din care rezultă numărul expedierii, data (15.06.2022) şi destinatarul acesteia (Curtea de Apel Bucureşti);
- Nota de inventar nr. VA x (număr care se regăseşte şi în factură) din data de 15.06.2022, cu care a fost transmisă de recurentă cererea de repunere pe rol a cauzei ce face obiectul dosarului nr. x/2007, aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ si fiscal.
La termenul aferent şedinţei de judecată din 07.09.2022, în conformitate cu art. 245 C. proc. civ. de la 1865, recurenta a depus cerere de repunere pe rol a cauzei, precizând că aceeaşi cerere a mai fost înaintată instanţei, fiind depusă iniţial, la serviciul poştal, în data de 15.06.2022, dar şi ulterior, prin serviciul curierat la data de 02.09.2022.
La termenul de judecata din data de 07.09.2022, instanţa a constatat că Tribunalul Bucureşti nu s-a conformat obligaţiei de a înainta o copie certificată pentru conformitate cu originalul a deciziei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul x/2007 şi a procedat la ataşarea hotărârii din sistemul ECRIS, luând act de faptul că părţile nu contestă conformitatea acestui exemplar cu originalul.
Recurenta-pârâtă a arătat în motivele de recurs că, constatând că în dosarul electronic nu fusese scanată cererea de repunere pe rol formulată în scris, conform dispoziţiilor instanţei, a procedat la retransmiterea acesteia, cerere predată cu confirmare de primire, recomandat şi cu notă de inventar, Oficiului Poştal, prezentând însă la termenul de judecată şi dovezile privind expedierea cererii încă din 15.06.2022, depunerea fiind confirmată prin încheierea de şedinţă din 28.09.2022. Instanţa a rămas în pronunţare asupra cererii de repunere pe rol şi, în subsidiar, asupra excepţiei de perimare invocată de intimata E..
După rămânerea în pronunţare, instanţa a amânat pronunţarea în mod repetat, prin încheieri succesive.
Prin decizia civilă nr. 25/2022, pronunţată la data de 05.10.2022, Curtea de Apel Bucureşti a decis următoarele: "În opinie majoritară: Respinge cererea de repunere pe rol formulată de recurenta pârâtă. Admite excepţia perimării recursului invocată de intimata reclamantă S.C. E. Constată perimat recursul (...). Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunţare, acesta urmând să fie depus la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 05.10.2022. În opinie minoritară: Admite cererea de repunere pe rol (...). Respinge excepţia perimării. Fixează termen de judecată la 16.11.2022, cu citarea părţilor. Cu cale de atac odată cu fondul."
Prin recursul formulat în cauză, recurenta a criticat soluţia instanţei de fond, apreciind că respingerea cererii de repunere pe rol şi admiterea excepţiei perimării recursului este nelegală, instanţa nesocotind normele de procedură sub aspectul actelor de procedură efectuate de recurentă în vederea continuării judecăţii. A învederat că hotărârea recurată este lipsită de temei legal şi rezultat al încălcării şi aplicării greşite a legii, fiind contrară scopului şi esenţei instituţiei perimării, astfel cum aceasta este reglementată de legiuitor.
Înalta Curte constată că excepţia de perimare, excepţie absolută, de procedură şi peremptorie, este neîntemeiată, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Din considerente de bună administrare a justiţiei, legiuitorul a reglementat instituţia perimării, ca o sancţiune procedurală ce intervine în cazul nerespectării cerinţei de a exista continuitate între actele de procedură şi constă în stingerea procesului în faza în care se găseşte, din cauza rămânerii lui în nelucrare, din vina părţii, un anumit timp, prevăzut de lege.
Potrivit art. 248 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ. de la 1865: "Orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an. Partea nu se socoteşte în vină, când actul de procedură urma sa fie îndeplinit din oficiu.
Termenul perimării nu curge cât timp, fără vina părţii, cererea n-a ajuns încă la instanţa competentă să o judece sau nu se poate fixa termen de judecată."
Potrivit art. 249 C. proc. civ.: "Perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes".
Potrivit art. 252 alin. (1), perimarea se constată din oficiu sau la cererea părţii interesate.
Astfel, perimarea se bazează pe prezumţia de desistare a părţii de la cererea făcută, dedusă din faptul lipsei de stăruinţă în judecarea cauzei în timpul prevăzut de lege, fiind necesar a se curma starea de incertitudine creată asupra raporturilor juridice deduse judecăţii prin cererea de chemare în judecată lăsată în nelucrare timp de 12 luni, din vina părţii.
Pentru a opera instituţia perimării, trebuie să fie îndeplinite un număr de 3 condiţii: să existe o învestire a instanţei cu o cerere care a declanşat o judecată în primă instanţă sau într-o cale de atac; cauza să rămână în nelucrare timp de 12 luni şi lăsarea pricinii în nelucrare să se datoreze culpei părţii.
Având în vedere că în cauza dedusă judecăţii, prima condiţie este în mod evident îndeplinită, prin aceea că s-a formulat o cerere de recurs, Curtea urma să analizeze dacă lăsarea pricinii în nelucrare îndeplineşte condiţia privind limita de timp şi dacă poate fi sau nu imputabilă recurentei-pârâte.
Astfel cum în mod corect s-a reţinut în opinia minoritară, din înscrisurile aflate la dosar se constată că prin pronunţarea soluţiei definitive în dosarul nr. x/2007 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, la data de 24.06.2021 au încetat motivele pentru care a fost dispusă suspendarea cauzei.
Prin încheierea de şedinţă din data de 11.05.2022 instanţa a pus în vedere părţilor să depună în formă scrisă cerere de redeschidere a judecăţii cauzei, având în vedere solicitările orale formulate în acest sens.
La termenul aferent şedinţei de judecată din 07.09.2022, recurenta a depus cerere de repunere pe rol a cauzei, precizând totodată că aceeaşi cerere a mai fost înaintată instanţei, fiind depusă iniţial, la serviciul poştal, în data de 15.06.2022, dar şi ulterior, prin serviciul curierat, la data de 02.09.2022.
Având în vedere considerentele expuse de curte cu ocazia verificării cererii de repunere pe rol, în analiza termenului de perimare, Înalta Curte constată că acesta a fost întrerupt la data de 15.06.2022, prin depunerea la oficiul poştal a cererii de redeschidere a judecăţii.
Astfel, începând cu data de 15.06.2022 a început să curgă un nou termen de perimare, care urma a se împlini la data de 15.06.2023.
Conform art. 250 alin. (1) din vechiul C. proc. civ.: "Cursul perimării este suspendat cât timp dăinuieşte suspendarea judecării, pronunţată de instanţă în cazurile prevăzute de art. 244, precum şi în alte cazuri stabilite de lege, dacă suspendarea nu este cauzată de lipsa de stăruinţă a părţilor în judecată."
Potrivit prevederilor art. 250 alin. (2) din vechiul C. proc. civ.: "În cazurile prevăzute de art. 243, cursul perimării este suspendat timp de 3 luni de la data când s-au petrecut faptele care au prilejuit suspendarea judecăţii, dacă aceste fapte s-au petrecut în cele din urmă 6 luni ale termenului de perimare.
Perimarea se suspendă de asemenea pe timpul cât partea este împiedicată de a stărui în judecată din pricina unor împrejurări mai presus de voinţa sa".
Astfel, după încetarea împrejurărilor care au determinat suspendarea, cursul perimării va continua de la punctul la care s-a oprit, incluzându-se şi timpul scurs înaintea suspendării.
Aşadar, perimarea este o sancţiune procedurală ce intervine când cauza a fost lăsată în nelucrare din motive imputabile părţii, o sancţiune determinată de lipsa de stăruinţă a părţilor în soluţionarea cauzei. Condiţia esenţială a perimării este, aşadar, aceea ca cererea să fi rămas în nelucrare din motive imputabile părţii. Or, în cauza de faţă nu suntem într-o astfel de situaţie, întreaga conduită procedurală a recurentei fiind în mod lipsit de echivoc în sensul exprimării voinţei de continuare a judecăţii.
Esenţa instituţiei perimării, care este şi trebuie să rămână o sancţiune pentru pasivitatea părţii, nu poate fi nesocotită prin aplicarea acesteia tocmai pentru o situaţie contrară celei avute în vedere de legiuitor şi anume, pentru rolul activ al părţii în cadrul litigiului, care şi-a manifestat şi exercitat, în condiţii procedurale legale, voinţa continuării judecăţii (act de procedură depus înauntrul termenului prevăzut de lege la oficiul poştal, precum şi cerere de repunere pe rol formulată oral în şedinţa publică şi consemnată prin încheiere), dar care a ajuns să fie sancţionată prin aplicarea, în mod nelegal, a perimării pentru o situaţie ivită în mod absolut independent şi străin de voinţa şi conduita sa (aspecte legate exclusiv de activitatea oficiului poştal ulterior primirii actului de procedură al părţii, în speţă cererea de repunere pe rol).
Aşadar, sancţionarea cu perimarea a unui comportament activ al părţii (formularea cererii de repunere pe rol cu respectarea tuturor cerinţelor procedurale) este o măsură în contra scopului şi esenţei acestei instituţii de drept.
Constatând că în cauză nu sunt întrunite condiţiile cumulative prevăzute de art. 248 alin. (1) din C. proc. civ. de la 1865, Înalta Curte va admite recursul, va dispune casarea hotărârii recurate şi, rejudecând, va respinge excepţia perimării, ca neîntemeiată.
Analizând actele şi lucrările dosarului, cu privire la îndeplinirea condiţiilor legale pentru formularea cererii de repunere pe rol, Înalta Curte constată că cererea formulată în acest sens de către recurenta-pârâtă este întemeiată, urmând a fi admisă pentru considerentele în continuare arătate.
Aşa cum s-a reţinut anterior, la termenul din data de 11.05.2022 recurenta-pârâtă a solicitat verbal repunerea pe rol a cauzei, având în vedere că nu mai subzistă motivele suspendării.
Prin încheierea de şedinţă aferentă acestui termen instanţa a pus în vedere părţilor să depună în formă scrisă cerere de redeschidere a judecăţii cauzei, având în vedere solicitările orale formulate în acest sens.
La termenul aferent şedinţei de judecată din 07.09.2022, recurenta a depus cerere de repunere pe rol a cauzei, precizând totodată că aceeaşi cerere a mai fost înaintată instanţei, fiind depusă iniţial, la serviciul poştal, în data de 15.06.2022, dar şi ulterior, prin serviciul curierat, la data de 02.09.2022.
Prin încheierea de şedinţă din data de 21.09.2022 s-a dispus emiterea unei adrese către Oficiul Poştal nr. 41 Bucureşti, cu solicitarea de a depune toate înscrisurile cu privire la preluarea şi expediţia conţinutului din nota de inventar nr. x din 15.06.2022 şi adresă către recurenta-pârâtă B. S.R.L., prin lichidator judiciar, să depună, în original, această notă de inventar.
Analizând răspunsul oferit de Compania Naţională Poşta Română S.A., precum şi susţinerile recurentei-pârâte, în acord cu opinia minoritară exprimată, Înalta Curte constată că trimiterea în discuţie a fost prezentată la Oficiul Poştal Bucureşti nr. 41 în data de 15.06.2022, cu nota de inventar şi confirmare de primire, având ca destinatar Curtea de Apel Bucureşti, însă dintr-o eroare a personalului poştal, trimiterea a circulat ca trimitere simplă, fiind certă prezentarea trimiterii recomandate la punctul de acces poştă de către recurenta-pârâtă.
Prin urmare, chiar dacă scrisoarea cu valoare declarată nu a urmat circuitul firesc, respectiv introducerea în aplicaţia G. şi înregistrarea în borderoul de expediţie, totuşi se constată că recurenta-pârâtă a avut un comportament diligent în îndeplinirea obligaţiei privind comunicarea actelor către instanţa de judecată.
Astfel, scrisoarea recomandată, odată predată personalului competent cu preluarea trimiterilor poştale, intră în sfera de responsabilitate a serviciului poştal, care, prin esenţa activităţii sale, este responsabil pentru securitatea coletelor în traseul pe care acestea îl urmează până la destinatar.
În drept, sunt incidente dispoziţiile art. 104 C. proc. civ. de la 1865, potrivit cărora: "Actele de procedură trimise prin poştă instanţelor judecătoreşti se socotesc îndeplinite în termen dacă au fost predate recomandat la oficiul poştal înainte de împlinirea lui."
Astfel, Înalta Curte constată că cererea de repunere pe rol a fost formulată în termen, însă nu a fost anexată la dosar din cauza unei disfuncţionalităţi la nivelul serviciului poştal care a preluat solicitarea recurentei.
Înalta Curte apreciază că nu se poate reproşa recurentei-pârâte că nu s-a asigurat că cererea de repunere pe rol nu a ajuns fizic la dosar înainte de 24.06.2021, întrucât dispoziţiile art. 104 C. proc. civ. de la 1865 exonerează de răspundere deponentul odată ce actul a fost depus prin scrisoare recomandată şi s-a primit confirmarea de depunere. Or, din probele administrate în cauză se constată că, în mod cert, recurenta-pârâtă a depus cererea la factorul poştal în termenul prevăzut de lege.
Curtea de apel a reţinut, în decizia recurată, existenţa cererii de repunere pe rol, dar a apreciat, în mod greşit, că elementul de fapt nu este suficient în raport de dispoziţiile art. 82 din vechiul C. proc. civ., întrucât cuprinsul cererii, astfel cum este prevăzut în aceste dispoziţii legale, nu poate fi constatat de instanţă.
În mod greşit Curtea, în opinie majoritară, a apreciat că nu poate fi avută în vedere nici cererea (de repunere pe rol) înaintată instanţei de recurs prin serviciul curierat la data de 02.09.2022, purtând dată certă de înregistrare în 05.09.2022, ora 12:50 (exemplar semnat) şi nici cererea (cu aceeaşi denumire şi acelaşi conţinut) depusă în şedinţa de judecată a termenului din 07.09.2022 (exemplar fără semnătura lichidatorului judiciar).
Aceasta întrucât actul de procedură întrerupător al termenului de perimare este cel făcut în interiorul termenului, condiţie extrinsecă a actului de procedură rezultată din art. 252 din vechiul C. proc. civ.
Curtea de apel a apreciat, în mod greşit, că cererile anterior redate nu mai au această valenţă (juridică), fiind depuse după epuizarea termenului (ulterior datei de 24.06.2022).
Înalta Curte constată că în mod greşit a reţinut curtea de apel că, dacă cererea menţionată nu a fost depusă, se impune calificarea actului susţinut a fi efectuat de recurenta-pârâtă ca unul inexistent, în speţă inexistenţa fiind una faptică, cererea de redeschidere a judecăţii depusă recomandat în 15.06.2022 neexistând din punct de vedere material.
Înalta Curte constată că, în speţă, chestiunea repunerii pe rol a fost pusă în discuţia părţilor în mod explicit la termenul de judecată cu procedură completă, respectiv 11.05.2022.
Ambele părţi prezente, cu interese procesuale concurente, au formulat verbal concluzii de reluare a judecăţii având în vedere că nu mai subzista motivul care a dus la suspendarea judecăţii, menţiuni cuprinse în mod explicit în conţinutul încheierii de şedinţă din 11.05.2022.
Cu toate acestea, instanţa a dispus menţinerea măsurii supendării şi a pus în vedere părţilor să formuleze cerere de repunere pe rol în scris, conform art. 82 din vechiul C. proc. civ., în măsura în care consideră că judecata ar putea fi reluată, reţinând însă solicitarea expresă a recurentei-pârâte de a se lua act de cererea de redeschidere a judecăţii formulată verbal. Totodată, instanţa a constatat că "este necesară" revenirea cu adresă la Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă pentru depunerea hotărârii pronunţate în dosarul nr. x/2007, într-o altă formă faţă de cea deja înaintată (dovada încetării temeiului de suspendare).
Aşadar, instanţa a reţinut că B. a făcut tot ce avea în sarcină pentru transmiterea cererii de repunere pe rol către instanţă, cerere care însă nu a mai ajuns la instanţa de judecată.
Curtea de apel a reţinut, de altfel, existenţa trimiterii la oficiul poştal a scrisorii recomandate, cu confirmare de primire, conţinând date de natură să identifice elementele esenţiale ale acesteia. Or, predarea la oficiul poştal a unei scrisori recomandate conţinând un act de procedură trebuie asimilată cu însăşi formularea cererii, întrucât, contrar celor reţinute de curtea de apel, în cazul acestor tipuri de transmiteri ofiţerul oficiului poştal certifică, prin primirea scrisorii, chiar faptul că menţiunea înscrisă în cuprinsul notei de inventar exprimă întocmai conţinutul predării.
Aşadar, existând manifestarea neechivocă de voinţă a părţii în sensul redeschiderii judecăţii şi continuării acesteia, respectiv a nelăsării în nelucrare a pricinii, instanţa a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 248 din vechiul C. proc. civ., reţinând ca fiind intervenită perimarea, sancţiune care presupune tocmai o situaţie contrară conduitei procesuale manifestate de recurenta-pârâtă şi care nu poate, sub nicio formă, să fie asimilată unei pasivităţi, a unei lipse de stăruinţă în soluţionarea cauzei.
Esenţa instituţiei perimării, care este şi trebuie să rămână o sancţiune pentru pasivitatea părţii, nu poate fi nesocotită prin aplicarea acesteia tocmai pentru o situaţie contrară celei avute în vedere de legiuitor, şi anume pentru rolul activ al părţii în cadrul litigiului, parte care şi-a manifestat şi exercitat, în condiţii procedurale legale, voinţa în sensul continuării judecăţii (prin act de procedură depus înăuntrul termenului prevăzut de lege la oficiul poştal, precum şi prin cerere de repunere pe rol formulată oral în şedinţa publică şi consemnată prin încheiere), dar care a ajuns să fie sancţionată prin aplicarea, în mod nelegal, a perimării pentru o situaţie ivită în mod absolut independent şi străin de voinţa şi conduita sa (aspecte legate exclusiv de activitatea oficiului poştal ulterior primirii actului de procedură al părţii, respectiv cererea de repunere pe rol).
Pentru stabilirea intervenirii sau nu a perimării, Curtea de apel era ţinută să analizeze existenţa sau nu a manifestării de voinţă a părţii în a stărui în judecata cauzei (manifestare de voinţă a cărei existenţă nu poate fi negată în cauza de faţă). În sfera de aplicabilitate a perimării, manifestarea de voinţă nu poate fi analizată în maniera formală şi excesivă realizată de instanţa de recurs în ceea ce priveşte modalitatea de exprimare a acestei voinţe de redeschidere a judecăţii, de stăruinţă în soluţionarea cauzei.
În acest context, Înalta Curte constată că formalismul ce caracterizează analiza pe care curtea de apel a aplicat-o în privinţa manifestării de voinţă a recurentei-pârâte de reluare a judecăţii nu se circumscrie cadrului în care legiuitorul a intenţionat să recunoască operarea perimării, întrucât este cert că recurenta a solicitat redeschiderea judecăţii, iar întreaga analiză a instanţei de recurs, în sensul că această cerere nu poate fi avută în vedere întrucât nu există înscrisul material care să o constate, se îndepărtează total de la voinţa legiuitorului, care a reglementat o sancţiune extrem de gravă pentru o premisă categorică în sensul lipsei de stăruinţă a părţii.
Astfel, prin decizia recurată, Curtea de apel a pronunţat o soluţie cu aplicarea greşită a legii.
Pentru aceste motive, Înalta Curte va admite recursul, va dispune casarea hotărârii recurate şi va dispune respingerea excepţiei perimării, admiterea cererii de repunere pe rol şi, în consecinţă, trimiterea cauzei către Curtea de Apel Bucureşti în vederea continuării judecăţii, pentru soluţionarea pe fond a recursului ce face obiectul cauzei.
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru considerentele expuse anterior, Înalta Curte constată că soluţia instanţei de fond a fost dată cu aplicarea greşită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel că, în baza art. 312 alin. (1) teza I şi alin. (5) C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va admite recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. - în faliment - prin Lichidator Judiciar F., va casa hotărârea recurată şi, rejudecând, va respinge, ca neîntemeiată, excepţia perimării, invocată de reclamanta S.C. E., va admite cererea de repunere pe rol şi va trimite cauza către Curtea de Apel Bucureşti, în vederea continuării judecăţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de recurenta – pârâtă S.C. B. S.R.L. - în faliment - prin Lichidator Judiciar F. împotriva deciziei civile nr. 25/2022 din 05 octombrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal – secţia Veche.
Casează decizia recurată şi, rejudecând:
Respinge, ca neîntemeiată, excepţia perimării, invocată de reclamanta S.C. E.
Admite cererea de repunere pe rol şi trimite cauza la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal – secţia Veche, în vederea continuării judecăţii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 mai 2023.