High Court upholds taxpayer's input VAT deduction, annuls tax assessment and orders reimbursement of RON 2,160,135.

Şedinţa publică din data de 11 mai 2023

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea formulată, reclamanta a solicitat anularea Deciziei nr. 6263/473/19.12.2016 privind soluţionarea contestaţiei emisă de către pârâta DGRFP Timişoara, anularea parţială a Deciziei nr. F-HD 132 din 27.05.2016 emisă de AJFP Hunedoara cu privire la baza impozabilă stabilită suplimentar în sumă de 9.000.562 RON şi TVA stabilită suplimentar în sumă de 2.160.135 RON şi a Raportului în limitele indicate şi, pe cale de consecinţă, obligarea pârâtelor la rambursarea sumei de 2.160.135 RON reprezentând TVA solicitată la rambursare prin decontul cu sumă negativă nr. x/25.02.2016.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 54 de la data de 10 februarie 2022 Curtea de Apel Timişoara – secţia de contencios administrativ în fiscal, judecând cauza, în fond după casare, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Serviciului Fiscal Municipal Petroşani, a respins excepţia inadmisibilităţii cererii de anulare a raportului de inspecţie fiscală nr. x din 27.05.2016, a admis acţiunea formulată şi precizată de reclamanta A. Germania– sediu permanent Vulcan, în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Hunedoara şi Serviciul Fiscal Municipal Petroşani, a anulat Decizia nr. 6263/473/19.12.2016 privind soluţionarea contestaţiei emisă de către pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara, a anulat, în parte, Decizia de impunere nr. x din 27.05.2016, precum în Raportul de inspecţie fiscală nr. x din 27.05.2016, emise de către Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Hunedoara, cu privire la TVA stabilită suplimentar în sumă de 2.160.135 RON, a obligat pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Hunedoara– Serviciul Fiscal Municipal Petroşani la rambursarea către reclamantă a sumei de 2.160.135 RON, reprezentând TVA, conform solicitării din decontul nr. x/25.02.2016 şi, totodată, au fost obligate pârâtele să îi plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 13.220 RON, reprezentând onorariu expert şi taxă judiciară de timbru.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei civile nr. 54 de la data de 10 februarie 2022 a Curţii de Apel Timişoara – secţia de contencios administrativ în fiscal, au declarat recurs pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Hunedoara întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

3.1. Pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara, prin motivele de recurs, arată că, organul de inspecţie fiscală a constatat că, în mod aproape regulat, contribuabilul supus inspecţie nu a respectat obligaţia de a înregistra în contabilitate operaţiunile în momentul efectuării lor, datele înscrise în documentele care au stat la baza înregistrărilor în contabilitate, (data emiterii acestor documente) nu corespund cu datele la care acestea s-au înregistrat în jurnalele de cumpărări, încălcând astfel prevederile Legii nr. 82/1991 a contabilităţii, actualizată, coroborate cu cele ale Codul fiscal.

Totodată, o mare parte din materialul probatoriu, respectiv documentele cu care a înţeles reclamanta să combată susţinerile organelor de inspecţie fiscală, au fost depuse la dosar, fără ca acestea să fi fost prezentate organului de inspecţie fiscală şi/sau organului de soluţionare a contestaţiei prealabile. Pentru exercitarea dreptului de deducere trebuie îndeplinite atât condiţii de fond (legate de persoana impozabilă, existenţa achiziţiei în destinaţia acesteia), cât în condiţii de formă (existenţa unei facturi şi conformitatea acesteia cu prevederile art. 155 alin. (5) Codul fiscal).

Referitor la verificarea îndeplinirii condiţiilor de fond sunt aplicabile dispoziţiile art. 49 CPF, potrivit cărora, pentru determinarea stării de fapt fiscale, organul fiscal, în condiţiile legii, administrează mijloace de probă, putând proceda, printre altele, la solicitarea de informaţii de orice fel din partea contribuabililor şi la administrarea probei cu înscrisuri. Aşadar, contrar susţinerilor reclamantei, deţinerea unei facturi fiscale care cuprinde informaţiile prevăzute la art. 155 alin. (5) Codul fiscal nu dovedeşte decât îndeplinirea condiţiilor de formă. Pentru verificarea condiţiilor de fond privind realitatea datelor înscrise în factură sau destinaţia achiziţiei, autoritatea fiscală poate să ceară informaţii sau documente contabile suplimentare."

Lăsând la o parte faptul că instanţa de fond a preluat întocmai concluziile expertului judiciar şi dincolo de deficientele referitoare la nerespectarea principiului cronologic de înregistrare a documentelor în evidenta contabilă (care nu a reprezentat cel mai puternic argument în neacordarea dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată), recurenta apreciază că organul de inspecţie fiscală a demonstrat în timpul inspecţiei, pe baza documentelor identificate în evidenta contabilă a societăţii precum în pe baza informaţiilor obţinute de la beneficiarul final, unde s-a deplasat în scopul identificării bunurilor, următoarele aspecte:

- A. a luat fiinţă ca reprezentant al A. - operator intracomunitar, în scopul realizării achiziţiei de bunuri de la S.C. B., destinate revânzării clientului C. Paris Franţa, Sucursala Bucureşti, acesta din urmă având încheiat Acordul Contractual nr. x/2010 din 19 nov 2010 cu S.C. Termoelectrica S.A. Paroşeni (după cum se numea la acel moment), obiectivele acestui acord fiind de asistenţa tehnică, achiziţionare, livrarea sistemului de desulfurare gaze de ardere în nămol compact pentru unitatea nr. 4 pentru proiectul Paroşeni, valoarea totală a proiectului fiind în sumă de 39.794.000 Euro;

- în scopul realizării acestor obiective, pe baza documentelor justificative supuse inspecţiei, s-a constatat că C. a emis către A. comandă pentru achiziţionarea de părţi componente pentru această investiţie, precum în pentru achiziţionarea de servicii de specialitate pentru instalarea acestor subansamble. În acest context, A. a efectuat atât achiziţii intracomunitare dar şi achiziţii de pe teritoriul României, de la diverşi parteneri, unul dintre cei mai importanţi ca volum şi valoare fiind S.C. B.. Documentele justificative în baza cărora A. a înregistrat achiziţiile de la acest partener sunt facturile emise de furnizor, fiecare factura fiind însoţită de scrisoare de transport internaţional CMR. Din aceste documente s-a constatat că bunurile achiziţionate de A., au fost transportate direct la beneficiarul final, respectiv S.C. Complexul Energetic Hunedoara S.A. (denumire dobândită de o parte contractantă ulterior încheierii acordului anterior menţionat în actul de control) Sucursala Electrocentrale Paroşeni cu sediul în localitatea Vulcan, unde acestea au fost recepţionate de persoana înscrisă în CMR-uri, în calitate de reprezentant al D.. Toate aceste informaţii sunt înscrise în documentele menţionate, precum în alte informaţii cu privire la firma care a efectuat transportul bunurilor, date de identificare a mijloacelor de transport cu care s-a efectuat transportul bunurilor, locul încărcării bunurilor, locul prevăzut pentru livrarea bunurilor - acesta fiind la beneficiarul final, alte informaţii;

- pe baza acestor informaţii s-a constatat că rolul A. a fost acela de a achiziţiona cele necesare derulării contractului menţionat şi de a le vinde C. S.A. Paris Franţa - Sucursala Bucureşti, care avea încheiat Acordul Contractual nr. x/2010 din 19 nov 2010 cu S.C. Termoelectrica S.A. Paroşeni din cadrul D.. În condiţiile în care A. achiziţiona cu destinaţie precisă şi unică aceste bunuri, avea obligaţia contractuală de a le vinde în totalitate către C. S.A. Paris Franţa -Sucursala Bucureşti, care la rândul sau avea obligaţia contractuală de a executa lucrările pentru beneficiarul final S.C. Termoelectrica S.A. Paroşeni din cadrul D.. Ca atare taxa pe valoarea adăugată deductibilă aferentă achiziţiilor, în conformitate cu principiul după care funcţionează această taxă aşa cum prevede Codul fiscal, trebuie să se regăsească în taxa pe valoarea adăugată colectată şi înregistrată odată cu livrarea bunurilor;

- în condiţiile în care A. a jucat un rol de "intermediar" între furnizorii de utilaje specifice unui domeniu de activitate nu foarte des întâlnit, şi beneficiarul final prin C. S.A. Paris Franţa -Sucursala Bucureşti, aceasta nu poate face dovada că taxa dedusă şi apoi solicitată spre rambursare, a fost dedusă în folosul unor operaţiuni taxabile, aşa cum prevede Codul fiscal.

Astfel, recurenta mai susţine pe baza documentelor justificative care au stat la baza înregistrărilor în contabilitate şi a întocmirii declaraţiilor depuse la organul fiscal de administrare competent, a explicaţiilor scrise prezentate de persoanele împuternicite să reprezinte societatea, precum şi a informaţiilor obţinute de la beneficiarul investiţiei în discuţie, cu privire la stadiul contractului în baza căruia se derulează această investiţie, s-a constatat că societatea nu beneficiază de dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată, în sumă de 2.160.135 RON aferentă achiziţiilor de bunuri în sumă de 9.000.562 RON, din următoarele considerente:

- nu s-a făcut dovada că toate bunurile achiziţionate în luna 11/2015 şi cele achiziţionate în luna 12/2015 de la B. - identificată prin CIF x, au fost destinate operaţiunilor taxabile, întrucât până la data încheierii inspecţiei fiscale nu s-au identificat documente care să ateste livrarea acestora sau realizarea de venituri impozabile cu acestea; ba mai mult prin punctul de vedere formulat de reprezentantul legal al contribuabilului, acesta recunoaşte faptul că: "Cu privire la suma de 2.319.214 RON reprezentând TVA cerută la rambursare, după cum se poate observa din analiza jurnalelor de TVA şi a declaraţiilor de TVA aferente perioadei supusă inspecţiei fiscale, aceasta provine din operaţiuni înregistrate în principal în lunile noiembrie şi decembrie 2015."

- contractul încheiat de S.C. D. - ca beneficiar al investiţiei constând în instalaţie de desulfurare, şi C. - în calitate de prestator pentru D. în calitate de client al A., a suferit în perioada semestrului 2/2015 şi prima parte a anului 2016, modificări la clauzele contractuale, datorate nerespectării unora din aceste clauze de către beneficiar, ajungând la notificări de reziliere, acest fapt putând conduce la acelaşi stadiu de derulare a contractului încheiat între A. - în calitate de furnizor, şi C. - în calitate de client.

- A. nu deţine evidenţa stocurilor, aşa cum prevede Legea contabilităţii, nu se pot identifica spaţiile în care se află aceste bunuri în vederea inventarierii;

- sediul permanent din Vulcan al A. - care funcţionează chiar în incinta Sucursalei Electrocentrale Paroşeni a Societăţii Complexul Energetic Hunedoara S.A. - a luat fiinţă tocmai în scopul realizării obiectivelor ce au drept scop realizarea şi punerea în funcţiune a instalaţiei de desulfurare a gazelor de ardere, investiţie efectuată la grupul nr. 4 aparţinând SE Paroşeni. Obiectul de activitate al sediului permanent nu este unul comun, care ar putea presupune valorificarea bunurilor tranzacţionate de acesta către un potenţial client oarecare, fără să existe o comandă fermă pentru aceste bunuri şi implicit un contract la fel de ferm între eventualul beneficiar şi A., ca furnizor.

În vederea determinării scopului pentru care au fost înregistrate în contabilitatea sediului permanent din Vulcan al A., achiziţii de bunuri având valoarea impozabilă în sumă de 9.000.562 RON, aferent cărora societatea şi-a exercitat dreptul de deducere a taxei în sumă de 2.160.135 RON, organele de inspecţie fiscală au solicitat informaţii suplimentare reprezentantului legal al societăţii în perioada inspecţiei, adresând întrebările prezentate în nota explicativă. Concluzia finală a organelor de inspecţie fiscală formulată pe baza răspunsurilor transmise a constat în aceea că bunurile achiziţionate în baza facturilor prezentate anterior se află în posesia beneficiarului S.C. D., fără a se face dovada documentelor justificative în baza cărora acestea au fost facturate clientului C., care la rândul său trebuia să le factureze beneficiarului final.

Ori, începând cu luna decembrie 2015, A. nu mai face dovada efectuării regulate de livrări de bunuri şi/sau prestări de servicii impozabile, aşa cum prevede legea. În schimb, în luna decembrie s-au înregistrat în evidenţa contabilă achiziţii de bunuri/servicii aferent cărora contribuabilul şi-a exercitat dreptul de deducere a taxei care, în mare parte, face obiectul solicitării rambursării.

De asemenea, bunurile/serviciile înregistrate în evidenţa contabilă în lunile noiembrie şi decembrie din anul fiscal 2015, ca şi achiziţii, aferent cărora contribuabilul şi-a exercitat dreptul de deducere a taxei care face obiectul prezentei cereri de rambursare, nu se identifică în conturile de stocuri. Organul de inspecţie a apreciat că înregistrarea în contabilitate a taxei pe valoarea adăugată deductibilă trebuie să aibă corespondenţă prin înregistrarea în conturile contabile a bazei impozabile aferent căreia contribuabilul şi-a exercitat dreptul de deducere pentru această taxă, fapt consfinţit de art. 3 alin. (5) din OMFP 1802/2014, care modifică OMFP nr. 3055/2009.

Referitor la explicaţiile date de reprezentantul contribuabilului pe parcursul acţiunii de inspecţie, potrivit cărora bunurile care au fost înregistrate ca şi achiziţii în lunile noiembrie şi decembrie din anul fiscal 2015, au fost livrate anterior acestor perioade, mai precis în luna aprilie 2015. Chiar dacă ar fi incidente prevederile art. 1683 C. civ. care permit expres vânzarea unor bunuri înainte de a fi achiziţionate, acestea trebuie coroborate cu prevederile Codul fiscal.

Întocmirea unor documente pro causa ar permite contribuabililor, în cele mai multe cazuri, să înlăture constatările organelor de inspecţie fiscală şi ar conduce implicit la anularea actelor administrativ fiscale contestate.

Condiţiile de fond (în ceea ce priveşte dreptul de deducere a TVA aferentă achiziţiilor) nu le exclud pe cele de formă astfel că, deţinerea unei facturi care conţine informaţiile obligatorii prevăzute de lege, nu este suficientă pentru a beneficia de dreptul de deducere a TVA, societatea trebuind să justifice în primul rând faptul că bunurile/serviciile achiziţionate pe bază de factură sunt în beneficiul său, respectiv sunt destinate utilizării în folosul operaţiunilor sale taxabile, în conformitate cu prevederile legale.

În ceea ce priveşte jurisprudenţa la care face trimitere instanţa de fond recurenta arată că, în cauză, conform legislaţiei europene în materie de TVA, respectiv reglementările aduse de Directiva 2006/112/CE (Directiva a 6-a în materie de TVA), aceasta se referă la operaţiunile ce intră sub incidenţa TVA, neexcluzând legislaţiile naţionale în vigoare ale fiecărui stat membru în parte.

Directiva 2006/112/CE se referă la operaţiunile care au loc la nivelul Uniunii Europene şi interpretează faptul că statele membre pot impune limite, modalităţi în dispoziţii speciale, iar măsurile naţionale din România prevăd foarte clar elementele obligatorii necesare în îndeplinirea dreptului de deducere a TVA.

În acest sens, legislaţia comunitară dă statelor membre puterea de a stabili regulile pentru supravegherea exercitării dreptului de deducere a TVA, în special modul în care persoanele impozabile urmează să îşi stabilească acest drept (par. 29 din hotărâre).

În opinia recurentei, jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie impune obligaţia persoanei care solicită deducerea taxei pe valoarea adăugată să demonstreze că sunt îndeplinite toate condiţiile legale pentru acordarea deducerii, iar autorităţile fiscale au dreptul să refuze permiterea dreptului de deducere în cazurile în care se stabileşte, pe baza unor dovezi obiective, că acest drept s-a exercitat în mod fraudulos.

3.2. Pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Hunedoara, consideră criticabilă sentinţa instanţei de fond, în sensul că în speţă este incident motivul de nelegalitate prevăzut la art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ.

Astfel, în ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Serviciului Fiscal Municipal Petroşani, recurenta consideră că în mod greşit instanţa de fond a reţinut că se impune respingerea acestei excepţii pentru faptul că Serviciul Fiscal Municipal Petroşani are competenţa legală potrivit dispoziţiilor art. 30 din Legea nr. 207/2015 de a efectua operaţiuni în evidenţa fiscală a reclamantei deoarece nu este necesar ca acest organ fiscal să fie parte în proces pentru ca hotărârea să-i fie opozabilă, nefiind emitentul actelor administrative atacate.

De asemenea, recurenta critică hotărârea recurată şi în ceea ce priveşte soluţia de respingere a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii în contencios administrativ formulată împotriva Raportului de inspecţie fiscală întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, deoarece raportul de inspecţie fiscală, ca act de sine stătător, nu este un act administrativ care să producă efecte juridice pasibile de executare faţa de reclamantă, iar normele legale de procedură fiscală dau posibilitatea atacării pe calea contenciosului administrativ a deciziei de impunere întocmită în baza raportului de inspecţie fiscală.

Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, statuează că impozitele, taxele şi alte sume datorate bugetului general consolidat, se stabilesc, printre altele, prin decizii de impunere emise de organul fiscal, decizii de impunere care au caracter de titlu de creanţă care devine executoriu la scadenţă, fiind susceptibil de a fi pus în executare.

Pe fondul cauzei recurenta susţine că după cum rezultă din motivarea sentinţei recurate, instanţa de fond a avut în vedere la pronunţarea sentinţei pe lângă constatările din raportul de expertiză întocmit de expertul fiscal, suplimentul în completările efectuate la acest raport, inclusiv înscrisurile depuse la dosarul nr. x/2017 de către reclamantă.

Cu privire la acest aspect învederează că instanţa de fond trebuia să ţină cont de faptul că reclamanta avea obligaţia să depună documentele fiscale până la finalizarea controlului pentru a se verifica autenticitatea şi realitatea acestora, potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (1) Codul de procedură fiscală, care prevăd obligaţia contribuabilului de a prezenta toate documentele, precum şi orice alte date necesare clarificării situaţiilor de fapt relevante din punct de vedere fiscal.

Organul de inspecţie fiscală a constatat că, în mod aproape regulat, contribuabilul supus Inspecţie nu a respectat obligaţia de a înregistra în contabilitate operaţiunile în momentul efectuării lor, datele înscrise în documentele care au stat la baza înregistrărilor în contabilitate, (data emiterii acestor documente) nu corespund cu datele la care acestea s-au înregistrat în jurnalele de cumpărări, încălcând astfel prevederile Legii nr. 82/1991 a contabilităţii, actualizată, coroborate cu cele ale Codul fiscal.

În concluzie, A., a înregistrat în evidenţa contabilă şi a declarat prin deconturile privind TVA, achiziţii de bunuri şi servicii taxabile cu cota standard mai mari decât livrările de bunuri şi prestări servicii cu cota standard, fapt ce a condus la înregistrarea de TVA de recuperat.

Situaţia contravine prevederilor Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscala, care la art. 14 dezbate prevalenţa conţinutului economic al situaţiilor relevante din punct de vedere fiscal, menţionând în mod expres faptul că veniturile, alte beneficii şi elemente patrimoniale sunt supuse legislaţiei fiscale indiferent dacă sunt obţinute din acte sau fapte ce îndeplinesc sau nu cerinţele altor dispoziţii legale. Acelaşi articol din Codul de procedura fiscală la alin. (2) precizează faptul că situaţiile de fapt relevante din punct de vedere fiscal se apreciază de organul fiscal în concordanţă cu realitatea lor economică, determinată în baza probelor administrate în condiţiile acestui cod. Atunci când există diferenţe între fondul sau natura economică a unei operaţiuni sau tranzacţii şi forma sa juridică, organul fiscal apreciază aceste operaţiuni sau tranzacţii, cu respectarea fondului economic al acestora.

Prin urmare, A. nu a făcut dovada deţinerii bunurilor destinate revânzării, aferent cărora şi-a exercitat dreptul de deducere a taxei solicitată spre rambursare şi de asemenea, aceasta nu a făcut dovada respectării prevederilor Codul fiscal, în vigoare la data la care au avut loc operaţiunile, cu privire la exercitarea dreptului de deducere a taxei, prevederi conform cărora orice persoană impozabilă are dreptul să deducă taxa aferentă achiziţiilor, dacă acestea sunt destinate utilizării în folosul realizării operaţiunilor sale taxabile.

Recurenta mai susţine că a solicitat instanţei să înlăture concluziile formulate de expert la cap. 3, unde acesta susţine că: "nu au fost identificate aspecte care să conducă expertul la concluzia că dreptul de deducere ar fi fost exercitat de contribuabil în mod nejustificat. Nu au fost identificate elemente care să conducă la concluzia că achiziţiile nu ar fi fost efectuate în scopul efectuării de operaţiuni taxabile. (...) cu atât mai mult cu cât bunurile au fost vândute către C. S.A. şi a fost colectat TVA aferent livrărilor." Întrucât doamna expert nu a făcut dovada cu documente justificative a faptului că: "bunurile au fost vândute către C. S.A. şi a fost colectat TVA aferent livrărilor."

Prin urmare, în mod corect nu a fost acordat dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată în sumă de 2.160.135 RON, reprezentând o parte din taxa solicitată spre rambursare pentru care reclamanta nu a făcut dovada deţinerii bunurilor sau livrării acestora cu consecinţa colectării taxei, fapt pentru care în baza prevederile legale, precum şi în baza documentelor avute în vedere de organele de inspecţie fiscală, hotărârea instanţei de fond a fost pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În susţinerea recursurilor sunt indicate şi redate texte de lege incidente pricinii.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata – reclamantă A. a depus întâmpinare la recursurile formulate de recurentele – pârâte, prin care a solicitat respingerea cererilor de recurs, cu menţinerea sentinţei atacate ca fiind temeinică şi legală.

5. Soluţia în considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor şi apărărilor formulate, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate.

Cu toate că au fost formulate motive de recurs distincte, Înalta Curte le va analiza şi răspunde prin argumente comune.

Din actele în lucrările dosarului rezultă că la data de 25.02.2016, reclamanta A. în România a depus decontul de TVA nr. x/25.02.2016 prin care a solicitat rambursarea sumei de 2.319.214 RON.

În urma depunerii decontului de TVA, organul fiscal competent, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Hunedoara a efectuat inspecţia fiscală prealabilă, perioada verificată fiind 09.08.2013-31.01.2016.

Organul fiscal a stabilit obligaţii suplimentare reprezentând TVA în sumă de 2.160.135 RON, aprobând la rambursare diferenţa de 159.079 RON.

Rezultatul inspecţiei fiscale a fost contestat de reclamantă, aceasta solicitând organului fiscal anularea parţială a deciziei de impunere x/27.05.2016 cu privire la baza impozabilă stabilită suplimentar în sumă de 9.000.562 RON şi TVA stabilită suplimentar de 2.160.135 RON şi recunoaşterea dreptului de deducere a sumei de 2.160.135 RON, cu consecinţa rambursării acesteia.

În urma contestaţiei, pârâta D.G.R.F.P. Timişoara a emis Decizia nr. 6263/473/19.12.2016 prin care a respins ca neîntemeiată contestaţia reclamantei.

Împotriva deciziei de soluţionare a contestaţiei, a deciziei de impunere şi a raportului de inspecţie fiscală, reclamanta a formulat prezenta acţiune, solicitând anularea Deciziei nr. 6263/473/19.12.2016 emisă de DGRFP Timişoara, anularea parţială a deciziei F-HD 132 din 27.05.2016, emisă de AJFP Hunedoara, cu privire la baza impozabilă stabilită suplimentar în sumă de 9.000.562 RON şi TVA stabilită suplimentar în sumă de 2.160.135 RON, precum şi a raportului de inspecţie fiscală, în aceleaşi limite şi, pe cale de consecinţă, obligarea pârâtelor la rambursarea sumei de 2.160.135 RON reprezentând TVA solicitată la rambursare prin decontul cu sumă negativă nr. x/25.02.2016.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Serviciului Fiscal Municipal Petroşani, Înalta Curte constată că instanţa de fond a analizat corect excepţia, în considerarea obiectului dosarului, AJFPH - Serviciul Fiscal Municipal Petroşani având competenţă directă în soluţionarea cererii de rambursare TVA, conform dispoziţiilor art. 30 din Legea 207/2015.

De asemenea, instanţa de fond a constatat în mod judicios că RIF poate fi atacat împreună cu Decizia de Impunere, cele două acte reprezentând un act administrativ complex, raportul de inspecţie fiscală furnizând suportul deciziei de impunere dat fiind că acesta din urmă act nu poate produce singur efecte juridice.

Instanţa de fond, judecând cauza în raport de decizia de casare, a admis acţiunea reclamantei, soluţie pe care Înalta Curte o consideră temeinică şi legală.

Astfel, s-a reţinut că susţinerile organului fiscal în sensul că reclamanta este doar un intermediar între furnizorii de utilaje şi nu a făcut dovada că taxa dedusă şi solicitată spre rambursare a fost dedusă în folosul unor operaţiuni taxabile aşa cum prevede Codul fiscal, nu pot fi primite având în vedere că s-a dovedit că A. a achiziţionat instalaţiile şi furniturile care fac obiectul facturilor de la B., acestea fiind livrate către beneficiarul final C. direct de la partenerii comerciali ai B. descărcările efectuându-se la E., expertul identificând documentele contabile care justifică operaţiunile de revânzare a echipamentelor tehnice către C. S.A. şi a confirmat înregistrarea acestora în jurnalele de vânzări, respectiv registrele jurnale ale A..

Nici susţinerea recurentei D.G.R.F.P. Timişoara în sensul că o vânzare nu poate avea loc înaintea achiziţiei nu a fost primită, apreciindu-se că nu justifică neacordarea dreptului de deducere, având în vedere pe de o parte faptul că legislaţia civilă permite expres vânzarea unor bunuri înainte de a fi achiziţionate, iar pe de altă parte, în ceea ce priveşte echipamentele reflectate de facturile din noiembrie- decembrie 2015 în discuţie s-a făcut dovada nu doar a livrării dar şi a preluării acestora de către beneficiarul final al Proiectului, înregistrarea întârziată a facturilor de achiziţie de la B., înregistrate în noiembrie şi decembrie 2015, dar care au reflectat o livrare anterioară, datorându-se faptului că emitentul lor, B. nu a întocmit iniţial corect facturile, motiv pentru care A. i le-a returnat cu solicitarea de a le întocmi corect, aspect reţinut de către expert.

Cu privire la susţinerile recurentelor vizând modificările contractului dintre D. în C., Înalta Curte constată că instanţa de fond temeinic şi legal a reţinmut, pe de o parte că în speţă nu s-a contestat susţinerea reclamantei că respectivul contract a fost prelungit, iar pe de altă parte modificarea clauzelor respectivului contract este nerelevantă având în vedere că litigiul de faţă vizează dreptul de deducere al reclamantei, iar în cauză s-a dovedit că toate livrările efectuate de reclamantă către C. au fost recepţionate şi achitate.

În ceea ce priveşte susţinerile organului fiscal cu privire la obiectul de activitate al sediului permanent în inexistenţa unui contract între beneficiar şi A., ca furnizor, instanţa de fond în mod corect a reţinut că sediul permanent al A. a fost creat drept consecinţă a serviciilor prestate de aceasta în România şi obţinând un cod TVA, era obligatoriu pentru A. să folosească acelaşi cod TVA şi pentru livrările sale, livrări care nu sunt ale sediului permanent.

Aşadar, temeinic şi legal s-a constatat că sediul permanent nu este relevant în privinţa TVA-ului, altfel decât prin faptul că s-a utilizat codul de TVA al acestuia pentru livrările de echipamente ale A..

Instanţa de fond a înlăturat corect fiecare dintre argumentele pe care organul fiscal le-a invocat atunci când a determinat TVA-ul nedeductibil contestat.

Facturile au reflectat livrări de echipamente în servicii aferente Proiectului, iar pentru fiecare livrare a fost prezentat documentul de transport în procesul-verbal de recepţie de către beneficiar pe platforma de la Paroşeni.

De asemenea, expertul numit în cauză a analizat documentele care i-au fost puse la dispoziţie şi a conchis că A. a înregistrat în registrele sale contabile facturile care reflecta TVA-ul considerat nedeductibil (depuse în copie la dosar) şi că acestea au fost întocmite corect şi în acord cu operaţiunea comercială pe care o reflectă.

Facturile cuprind toate elementele necesare exercitării dreptului de deducere. Nici AJFPH şi nici DGRFPT nu au contestat acest fapt.

Expertul a arătat ca înregistrarea întârziată a facturilor de achiziţie de la B. identificată prin CIF x, înregistrate în noiembrie şi decembrie 2015 dar care au reflectat o livrare anterioară, s-a datorat faptului că emitentul lor, B. nu a întocmit iniţial corect facturile, motiv pentru care A. i le-a returnat cu solicitarea de a le întocmi corect (i.e., cu includerea tuturor elementelor necesare exercitării dreptului de deducere) şi, pe de altă parte, acest fapt nu afectează în vreun fel dreptul de deducere.

Nu există vreo normă fiscală care să condiţioneze deductibilitatea TVA de deţinerea spatiilor de depozitare pentru echipamentele furnizate în cadrul operaţiunilor comerciale.

Sediul permanent al A. având obţinut un cod TVA, era obligatoriu pentru A. conform legislaţiei în materie sa folosească acelaşi cod TVA în pentru livrările sale, livrări care nu sunt ale sediului permanent aşa cum a punctat de altfel şi expertul fiscal.

Aşadar, sediul permanent în speţă nu are influenţă în privinţa TVA altfel decât prin faptul că s-a utilizat codul de TVA al acestuia pentru livrările de echipamente ale A..

În raport cu cele reţinute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului în a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile în criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările în completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurentele-pârâte Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Hunedoara împotriva sentinţei civile nr. 54 din 10 februarie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ în fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 mai 2023.