Revision petition inadmissible: "lucru cerut" limited to specific claims, not unanswered arguments or merits re-examination

Şedinţa publică din data de 11 mai 2023

Asupra cererii de revizuire de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Decizia supusă revizurii

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 290 din 21 ianuarie 2021, a admis recursul declarat de pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate împotriva sentinţei nr. 3131 din 19 octombrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a casat în parte sentinţa recurată şi, rejudecând, a respins în tot acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L, menţinând dispoziţia de respingere ca inadmisibilă a cererii reclamantei de obligare la soluţionarea plângerii prealabile.

Totodată, a respins recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 3131 din 19 octombrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de recurs a reţinut, în ceea ce priveşte recursul formulat de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, că sunt eronate constatările primei instanţe referitoare la imposibilitatea efectivă/reală de a verifica legalitatea şi acurateţea bazei de impunere comunicată de C.N.A.S. şi a reţinut incidenţa cazului de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat de pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, soluţia de admitere a argumentului de nelegalitate a notificării pentru imposibilitatea de verificare a corectitudinii/realităţii elementelor bazei de calcul a contribuţiei fiind rezultatul unei interpretări şi aplicări eronate a dispoziţiilor legale sus-enunţate.

Referitor la recursul declarat de reclamanta .C. A. S.R.L., instanţa de recurs a reţinut că sentinţa primei instanţe îndeplineşte exigenţele prevăzute de dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., aşa încât a apreciat că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din acelaşi cod.

În ceea ce priveşte motivul de nelegalitate întemeiată pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., instanţa de recurs, de asemenea, a considerat că nu este incident în cauză.

Astfel, a reţinut că soluţia legislativă este în sensul includerii valorii adaosurilor de pe lanţul de distribuţie în valoarea consumului de medicamente, aşa încît a considerat nefondate susţinerile recurentei, conform cărora C.N.A.S. ar fi aplicat greşit sau arbitrar legea.

Cu referire la includerea T.V.A. în consumul individual de medicamente transmis de C.N.A.S., Înalta Curte a constat că formula de calcul a contribuţiei datorate este cea prevăzută de art. 3 din O.U.G. nr. 77/2011, unde CTt şi BAt nu includ T.V.A.

În continuare, s-a observat că formula de calcul menţionată în notificarea contestată respectă în totalitate prevederile art. art. 7 din O.G. nr. 17/2012, având în vedere că CTt şi BAt, componente de calcul ale contribuţiei, nu includ T.V.A. Consumul de medicamente comunicat recurentei-reclamante a fost cel înregistrat corespunzător datelor din sistemul de asigurări sociale de sănătate, în conformitate cu prevederile art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011, în forma în vigoare în perioada de referinţă. Valoarea consumului de medicamente include T.V.A., pentru că se raportează la datele centralizate, comunicate de casele de asigurări de sănătate. Aceasta nu presupune, însă, o lipsă de conformitate în sensul Deciziei Curţii Constituţionale nr. 39/2013, întrucât este necesar să fie făcută distincţia între valoarea consumului individual de medicamente, ce are în vedere preţurile de decontare care cuprind T.V.A. şi stabilirea bazei de impunere în vederea declarării şi plăţii contribuţiei clawback.

În conluzie, instanţa de recurs a reţinut că în condiţiile în care notificarea contestată a indicat dreptul contribuabilului de a scădea din valoarea consumului valoarea T.V.A. pentru obţinerea valorii bazei de impunere, conform art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 77/2011, judecătorul fondului a apreciat în mod corect caracterul neîntemeiat al acestor argumente de nelegalitate, apreciind, totodată, că nu pot fi primite nici celelalte critici referitoare la pretinsa încălcare a principiului predictibilităţi fiscale şi nici cele cu privire la adresa certitudinii impunerii, care se referă la elaborarea normei juridice, respectiv la reglementarea legală a modalităţii de stabilire a bazei de impunere a contribuţiei,

2. Exercitarea căii extraordinare de atac a revizuirii

Împotriva acestei hotărâri a formulat cerere de revizuire revizuenta S.C. A. S.R.L., invocând prevederile art. 509 alin. (1) pct. 1 teza a doua din C. proc. civ.

În motivarea cererii, revizuenta a arătat, în esenţă, următoarele:

Conform dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 1. C. proc. civ.:

"Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă:

1. s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut".

Prin raportare la prevederile menţionate, literatura de specialitate este unanimă în sensul că cerinţele de admisibilitate ale revizuirii sunt:

- hotărârea criticată să fie pronunţată asupra fondului ori să evoce fondul;

- hotărârea criticată să fie executorie ori definitivă.

Or, în prezenta cauză, decizia reprezintă, în mod evident, o hotărâre care "evocă fondul" în sensul dispoziţiilor art. 509 alin. (1) C. proc. civ., fiind pronunţată de către instanţa de recurs ca urmare a rejudecării fondului după casarea cu reţinere, în condiţiile art. 501 alin. (3) C. proc. civ. .

Temeinicia cererii de revizuire întemeiată pe art. 509 alin. (1) pct. 1. teza a II-a C. proc. civ. prin raportare la omisiunea instanţei de a se pronunţa asupra tuturor motivelor de nelegalitate formulate:

Faţă de conţinutul acestei reglementări şi de scopul urmărit de către legiuitor, literatura de specialitate a stabilit că poate fi vorba de orice cerere principală, incidentală, adiţională sau accesorie, sub forma oricăror pretenţii deduse spre analiză instanţelor judecătoreşti.

Orice interpretare contrară ar conduce la concluzia de neacceptat a inexistenţei unui remediu pentru situaţia în care instanţa de recurs, învestită, ca urmare a casării cu reţinere a recursului, cu dezlegarea unor pretenţii multiple regăsite în cererea de chemare în judecată, ar refuza să procedeze la analiza motivelor invocate, soluţionând în mod trunchiat litigiul dedus judecăţii.

Temeinicia cererii de revizuire formulată prin raportare la întreg cadrul normativ adoptat la nivel european:

În concordanţă cu prevederile art. 20 alin. (2) indice 2 şi 148 alin. (2) din Constituţia României, judecătorului naţional îi incumbă obligaţia asigurării aplicării reglementărilor şi jurisprudenţei europene.

Astfel, în calitate de prim judecător al Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale Europene, judecătorul naţional are obligaţia de a asigura efectul deplin al reglementărilor acesteia, fără a fi necesară abrogarea de către legiuitor a normelor interne contrare principiilor Convenţiei.

În acest sens, în cauza B. împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare "C.E.D.O.") a reţinut, cu valoare de principiu, faptul că:

"[...] statutul conferit Convenţiei în dreptul intern permite instanţelor naţionale să înlăture - din oficiu sau la cererea părţilor - prevederile dreptului intern pe care le consideră incompatibile cu Convenţia şi protocoalele sale adiţionale [...]";

"[...] obligaţia pentru judecătorul naţional de a asigura efectul deplin al normelor acesteia (C.E.D.O.), asigurându-le preeminenţa faţă de orice altă prevedere contrară din legislaţia naţională, fără să fie nevoie să aştepte abrogarea acesteia de către legiuitor".

Instanţa de recurs a omis cu desăvârşire să supună examenului judiciar aspectele invocate de către revizuenta-reclamantă prin cererea de chemare în judecată, mijlocul procedural de restabilire a legalităţii încălcate fiind reprezentat de calea extraordinară de atac a revizuirii, întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1. teza a II-a C. proc. civ. .

Prin urmare, la o simplă lectură a Deciziei se constată absenţa oricărei motivări cu privire la primul motiv de nelegalitate, referitor la Calculul eronat al consumului de medicamente pentru trimestrul II al anului 2013, din cauza faptului că Autoritatea a inclus în lista transmisă la data de 21.05.2013 produse ce nu au fost niciodată comercializate de A. în România.

Or, instanţa de recurs, reţinând că Autoritatea a respectat, în emiterea adresei, principiile anterior menţionate, ar fi putut şi trebuit să analizeze argumentele revizuentei aferente motivului de nelegalitate legat de medicamentele necomercializate.

În drept, cererea de revizuire a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 509 alin. (1) pct. 1. teza a II-a 513 C. proc. civ., textele de lege indicate în cerere, precum şi principiile în care îşi are sediul materia.

3. Apărarea intimatei

Prin întâmpinare, intimata Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a solicitat respingerea cererii de revizuire în principal ca inadmisibilă şi în subsidiar ca neîntemeiată.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 513 alin. (2) C. proc. civ. şi pe celelalte acte normative la care a făcut referire în întâmpinare.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra revizuirii

1. Analizând cererea de revizuire formulată, prin prisma motivelor invocate şi a temeiului de drept indicat, precum şi din perspectiva normelor legale incidente şi a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, urmând a fi respinsă, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Conform dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: "1. s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut".

Examinând cererea de revizuire în speţă, se constată că nu sunt incidente dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Astfel, instanţa de recurs s-a pronunţat asupra cererilor deduse judecaţii, în limitele învestirii, ţinând cont de motivele de casare şi de apărările formulate în cauză.

Cele trei ipoteze prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., vizează inadvertenţele dintre obiectul pricinii supuse judecaţii şi ceea ce instanţa a hotărât.

Nemulţumirea revizuentei este exprimată faţă de considerentele hotărârii atacate, apreciind că, instanţa de control judiciar a omis a se pronunţa cu privire la primul motiv de temeinicie a cererii de chemare în judecată formulate, şi că, astfel, este pe deplin incident motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1. teza a II-a C. proc. civ., referitor la inexistenţa unei pronunţări a instanţei asupra unui lucru cerut.

Contrar susţinerilor revizuentei, reţine Înalta Curte că, cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1. teza a II-a C. proc. civ. nu este admisibilă.

Expresia de "lucru cerut", consacrată în art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., se referă la cererile care au fixat cadrul litigiului, au determinat limitele acestuia şi au stabilit obiectul pricinii. Prin urmare, acest motiv de revizuire trebuie analizat prin raportare la fondul pretenţiilor concrete deduse judecăţii de către reclamantă şi se referă la neconcordanţa dintre petitul cererii de chemare în judecată şi soluţia pronunţată de instanţă.

De asemenea, ipoteza minus petita, reglementată de acelaşi text de lege presupune ca instanţa, din greşeală, să fi omis să se pronunţe asupra unei cereri sau asupra unui capăt de cerere cu care a fost legat învestită.

În raport de cele expuse anterior, reiese că, nepronunţarea instanţei trebuie să vizeze un lucru cerut, care să se refere la cerere concretă şi nu la argumentele care combat respectiva cerere.

Aşadar, criticile revizuentei nu pot face obiect de analiză în cadrul acestei căi extraordinare de atac prin, prisma motivului prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., care are în vedere pronunţarea ultra, extra sau minus petita în raport de pretenţiile deduse judecaţii (care alcătuiesc fondul cauzei), şi nu în raport de motivele, argumentele invocate în cadrul acţiunii sau ale căii de atac.

Prin urmare, nu este aplicabil acest text de lege, atunci când se invocă neanalizarea unor motive invocate prin cererea de chemare în judecată.

Se constată că instanţa de recurs a argumentat soluţia pronunţată cu respectarea cerinţelor art. 425 C. proc. civ., decizia atacată conţinând elementele care fac posibil controlul hotărârii în calea de atac, motivarea fiind clară şi concisă, cuprinzând argumentele care au format convingerea instanţei în sensul soluţiei pronunţate.

Admiţând recursul recurentei CNAS, instanţa de recurs nu s-a pronunţat în minus cu privire la motivele de recurs invocate de CNAS împotriva sentinţei civile pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, şi prin raportare la obiectul cererii de chemare în judecată formulat de reclamantă, ci, a examinat criticile formulate de CNAS împotriva sentinţei civile nr. 3131/19.10.2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2014 şi a admis recursul CNAS în sensul că a casat în parte sentinţa recurată şi, rejudecând a respins în tot acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. .

Instanţa de recurs a reţinut în motivare faptul că, legiuitorul a statuat în mod expres la art. 3 alin. (4) din O.U.G. nr. 77/2011, cu modificările şi completările ulterioare, următoarele: "Contribuţia trimestrială (...) se calculează şi se datorează pentru valoarea consumului de medicamente realizat după data de 30 septembrie 2011".

Înalta Curte constată că instanţa de recurs nu era obligată să răspundă tuturor argumentelor invocate de recurentă în susţinerea recursului, şi nici tuturor apărărilor intimatei - revizuentă- în cauza de faţă, şi că, motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esenţă, de conţinut.

Or, considerentele hotărârii atacate susţin argumentele pentru care instanţa a concluzionat că recursul se impune a fi admis.

Totodată, se constată că, prin criticile formulate, revizuenta tinde să obţină o reanalizare a situaţiei de fapt care să conducă la o rejudecată a fondului, or, o asemenea conduită nu este îngăduită de calea de atac extraordinară a revizuirii.

În realitate, prin criticile formulate, revizuenta tinde la o nouă apreciere cu privire la fondul cauzei, sub aspectul constatării caracterului întemeiat al cererii de chemare în judecată prin care s-a criticat actul administrativ emis de pârâtă.

Sub acest aspect, Înalta Curte are în vedere jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în care s-a reţinut, cu referire la cererea de revizuire, că "în conformitate cu jurisprudenţa sa constantă, dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 §1 trebuie interpretat în lumina preambulului Convenţiei, care consacră, printre altele, preeminenţa dreptului ca parte a moştenirii comune a părţilor contractante. Unul dintre aspectele fundamentale ale supremaţiei dreptului este principiul securităţii juridice, care impune, inter alia, ca, atunci când instanţele au pronunţat o soluţie definitivă, soluţia lor să nu poată fi repusă în discuţie (Brumărescu, § 61). Securitatea juridică implică respectul pentru principiul res judicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătoreşti. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive şi obligatorii doar pentru a obţine o nouă rejudecare a cauzei. Puterea de revizuire a instanţelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare, şi nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat (...). O îndepărtare de la acest principiu este justificată doar când devine necesară ca urmare a unor circumstanţe având un caracter substanţial şi obligatoriu (Cauza Mitrea împotriva României, Hotărârea din 29 iulie 2008, definitivă la 1 decembrie 2008, §23-24, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 855 din 21 decembrie 2010)".

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, constatând că în cauză nu este incident motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 teza a II-a C. proc. civ., instanţa de recurs pronunţându-se în limitele învestirii sale, şi asupra a ceea ce i s-a supus spre analiză, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 513 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta S.C. A. S.R.L. împotriva Deciziei nr. 290 din 21 ianuarie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 11 mai 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.