Fogal claims against insolvent insurers: 90-day statutory forfeiture for payment requests not interrupted by administrative errors

Şedinţa publică din data de 9 mai 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2020 la data de 27.01.2020 reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a formulat contestaţie împotriva Deciziei nr. 22203/08.01.2020 emise de Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

A solicitat anularea contestaţiei şi obligarea intimatei la achitarea către reclamantă a sumei de 173.419 RON, reprezentând daune morale în cuantum de 170.000 RON, daune materiale în cuantum de 919 RON, onorarii avocat 1.500 respectiv 1.000 RON.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 144 din 9 februarie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a respins acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a formulat recurs reclamanta criticând-o pentru motive de nelegalitate, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

A susţinut recurenta – reclamantă că instanţa de fond a interpretat greşit dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 213/2015, în condiţiile în care nu se prevede nicio sancţiune faţă de nerespectarea termenului de 90 de zile prevăzut în cuprinsul acestora.

În plus, articolul 16 al legii prevede un termen de 10 zile pentru depunerea unor înscrisuri obligatorii.

În mod greşit curtea de apel a apreciat că menţionarea altei societăţi de asigurare în cuprinsul deciziei contestate reprezintă doar o eroare materială, în aceste condiţii actul atacat referindu-se la o altă societate şi la un alt drept de creanţă.

Raportat la această neregulă, s-a arătat că se poate trece peste termenul de 90 de zile, cu atât mai mult cu cât nu se prevede nicio sancţiune expresă pentru nerespectarea acestuia.

S-a mai solicitat prin motivele de recurs să se aibă în vedere că la data accidentului reclamanta era minoră, iar despăgubirile au fost acordate pentru suferinţele provocate în urma acestuia.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi admiterea acţiunii.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Invocându-se dispoziţiile art. 14 alin. (1) teza I din Legea nr. 213/2015, s-a arătat că cererea de plată a fost depusă cu depăşirea termenului de 90 de zile de la data naşterii dreptului de creanţă.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt şi de drept relevante

Prealabil analizei fondului cauzei, Înalta Curte constată, raportat la cerinţele instituite la art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., că, la o analiză a motivelor de reformare a sentinţei atacate din perspectiva normelor de drept material incidente în soluţionarea litigiului, recurenta-pârâtă a formulat critici asupra sentinţei pronunţate de prima instanţă, ce pot fi încadrate în cazul de casare reglementat de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului fiind nefondată.

Prin cererea de plată depusă la Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi înregistrată sub nr. x/08-01-2020 reclamanta a solicitat plata din disponibilităţile Fondului a sumei de 173.419 RON, reprezentând daune morale în cuantum de 170.000 RON, daune materiale în cuantum de 919 RON, onorarii avocat 1500 respectiv 1000 RON.

În fapt, prin sentinţa penală nr. 389/26.04.2018 a Judecătoriei Slatina şi decizia penală nr. 1735 din 11.12.2018 a Curţii de Apel Craiova, ambele pronunţate în dosar penal nr. x/2017, s-a dispus obligarea părţii responsabile civilmente S.C. B. S.A., prin lichidator judiciar C. la plata către reclamanta A. a sumei de 173.419 RON, reprezentând daune morale în cuantum de 170.000 RON, daune materiale în cuantum de 919 RON, onorarii avocat 1.500 respectiv 1.000 RON.

În cadrul procedurii administrative necontencioase, F.G.A a analizat cererea de plată a reclamantei înregistrată cu nr. x/2020, iar Comisia Specială a dispus respingerea integrală a cererii de plată ca tardiv formulată.

În drept, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015: "În vederea încasării indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data naşterii dreptului de creanţă, atunci când acesta s-a născut ulterior. (…)."

Potrivit art. 20 alin. (1) din Norma A.S.F. nr. 16/2015 emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară: "Pentru încasarea de la Fond a indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva societăţii de asigurare trebuie să completeze o cerere de plată motivată în acest sens, conform modelului prevăzut în anexa nr. 6. Cererea de plată se poate depune începând cu data publicării deciziei Autorităţii de Supraveghere Financiară de închidere a procedurii de redresare financiară, în condiţiile art. 22 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare, şi în maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment. Pentru creanţele de asigurări născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de deschidere a procedurii de faliment, cererea de plată poate fi depusă în maximum 90 de zile de la data naşterii dreptului de creanţă al creditorului de asigurări. Cererea de plată se adresează Fondului şi se depune la sediul acestuia, direct sau prin poştă, cu scrisoare recomandată, cu confirmare de primire, prin poşta electronică ori prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului şi confirmarea primirii acestuia. Cererea de plată se poate depune şi la mandatarii desemnaţi de către Fond în acest scop. (…)."

În ceea ce priveşte motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile formulate de recurentă circumscrise dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. privind modul în care instanţa de fond a interpretat/aplicat greşit dispoziţiile legale privind data naşterii dreptului de creanţă şi greşita reţinere a dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 215/2015 şi art. 20 alin. (1) din Norma A.S.F. nr. 16/2015.

Înalta Curte reţine că deschiderea procedurii de faliment a societăţii B. S.A. s-a făcut prin încheierea pronunţată la data de 03.12.2015 în dosarul x/2015 de Tribunalul Bucureşti – secţia a VII-a Civilă, devenind definitivă la data de 28.04.2016.

Totodată, astfel cum a reţinut instanţa de fond hotărârea judecătorească în temeiul căreia reclamanta solicită plata despăgubirilor a rămas definitivă la data de 11.12.2018, iar termenul legal de 90 de zile calculat de la acest moment s-a implinit la data de 11.03.2019.

Văzând textele legale mai sus redate, rezultă că, pentru a se putea naşte pentru pârâtul F.G.A. obligaţia de plată a unei creanţe de asigurări, în primul rând, persoana care pretinde că este titulara unei astfel de creanţe de asigurare are obligaţia formulării unei cereri de plată adresate Fondului într-un termen de decădere de 90 de zile, care începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data naşterii dreptului de creanţă, atunci când acesta s-a născut ulterior.

Aşadar, legiuitorul a fixat expres două momente obiective ca dată de început pentru curgerea acestui termen de decădere: fie data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment (în acest caz dreptul de creanţă fiind născut anterior), fie data naşterii dreptului de creanţă, când acesta s-a născut ulterior rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment.

Instanţa de control judiciar reţine, în acord cu opinia judecătorului fondului, că cererea de plată înregistrată la FGA la data de 4.09.2019, a fost depusă după împlinirea termenului de 90 de zile, calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii penale, respectiv 11.03.2019, acceptând că doar de la acest moment recurenta – reclamantă ar fi cunoscut întinderea prejudiciului.

Împrejurarea că prin decizia atacată s-a indicat societatea de asigurare S.C. D. S.A. a fost corect apreciată de prima instanţă, care a analizat în temeiul art. 8 din Legea nr. 554/2004 prin prisma temeiului juridic reţinut de autoritatea pârâtă, materialul probator administrat. Eroarea autorităţii pârâte nu poate constitui vreo cauză de întrerupere sau de suspendare a termenului de decădere, câtă vreme cererea formulată de recurenta – reclamantă a fost corect analizată de instanţa de fond şi soluţionată în raport cu prevederile art. 14 din Legea nr. 215/2015 şi art. 20 alin. (1) din Norma A.S.F. nr. 16/2015.

Legea nr. 213/2015 a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 550 din 24 iulie 2015, iar Norma ASF nr. 16/2015 a fost publicată în Monitorul Oficial României, Partea I, nr. 667 din 2 septembrie 2015, ambele acte normative fiind accesibile oricărei persoane interesate şi previzibile prin prisma clarităţii textelor menţionate anterior.

Totodată, având în vedere art. 13 alin. (2) din Legea 213/2015 coroborat cu art. 17 alin. (2) şi (3) din Norma ASF nr. 16/2015, este necontestat că Fondul a publicat pe site-ul său informaţii referitoare la demersurile necesare pentru obţinerea de la Fond, de către creditorii de asigurări, a despăgubirilor/indemnizaţiilor, informaţii ce cuprind date referitoare la Fond, cadrul legal aplicabil, condiţiile şi modalităţile de efectuare a plăţilor, date referitoare la documentele, condiţiile şi formalităţile ce trebuie îndeplinite pentru încasarea despăgubirii/indemnizaţiei.

Termenul de 90 de zile prevăzut de art. 14 din Legea nr. 213/2015 şi art. 20 din Norma ASF nr. 16/2015 este un termen de decădere, fiind reglementat de legiuitor pentru exercitarea unui drept subiectiv.

Scopul instituirii de către legiuitor, prin dispoziţia art. 14 alin. (1) din Legea 213/2015, a termenului de decădere de 90 de zile, este acela de a sancţiona creditorii de asigurare care rămân în pasivitate în mod culpabil, în sensul că nu înţeleg să formuleze o cerere de plată în acest interval de timp.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 213/2015, care, în opinia recurentei – reclamante ar dovedi împrejurarea că nu este prevăzută o sancţiune pentru nerespectarea termenului de 90 de zile, Înalta Curte reţine că acestea privesc norme de procedură, care trebuie interpretate sistematic, iar nu trunchiat cum propune recurenta – reclamantă, dispoziţiile făcând referire la derularea procedurii administrative ulterior sesizării autorităţii pârâte în termenul şi în condiţiile prevăzute de lege.

Prin urmare, reţinând că sentinţa atacată a fost pronunţată cu respectarea prevederilor art. 14 din Legea nr. 213/2015 şi ale art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor, Înalta Curte constată că motivele de recurs formulate nu pot conduce la casarea acesteia

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinţei civile nr. 144 din 9 februarie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 9 mai 2023.