EU-funding challenge fails: consultancy lacks standing to contest rejection of client’s financing application

Şedinţa publică din data de 4 mai 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti la data de 13.12.2019 sub nr. x/2019, reclamanta A. SRL-D a chemat în judecată pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei (Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice), în calitate de autoritate de management, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună anularea Rezultatului evaluării tehnice şi financiare nr. x/22.02.2019, emis de B.; anularea scrisorii răspuns contestatar nr. 44347/10.06.2019 emis de MDRAP; anularea adresei nr. x/30.07.2019 emise de MDRAP şi, în temeiul art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, obligarea pârâtei la plata despăgubirilor în cuantum de 192.640 RON (10% din valoarea Cererii de Finanţare, conform art. 5.2, lit. b) din Contractul de Servicii privind Proiectul "Construire clădiri pentru activităţi sportive" din 22.05.2017, cu cheltuieli de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 46 din 17 martie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti – secţia de contencios administrativ şi fiscal a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale active şi a fost respinsă acţiunea ca fiind formulată de către o persoană fără calitate procesuală activă.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs reclamanta, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi transmiterea cauzei spre rejudecare către instanţa de fond.

În motivarea recursului, în ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenta a arătat că motivarea instanţei de fond este insuficientă şi nu se poate deduce care a fost raţionamentul avut în vedere de aceasta.

Totodată, apar şi considerente care nu au nicio legătură cu prezenta cauză şi cu excepţia lipsei calităţii procesuale active analizată de instanţă, respectiv considerentele privind faptul că acţiunea ar profita unui terţ şi cele privind faptul că depunerea unei cereri de finanţare nu asigură obţinerea finanţării.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurenta a arătat că stabilirea calităţii procesuale presupune o analiză abstractă, fără să intereseze aspecte concrete privind caracterul temeinic sau nu al pretenţiilor, aspecte ce ţin de fondul cauzei.

Legea contenciosului administrativ recunoaşte calitatea procesuală activă tuturor persoanelor vătămate în interesele lor legitime de către un act administrativ, iar ceea ce trebuie analizat în speţă, în vederea soluţionării excepţiei invocate este un singur aspect, dacă recurenta susţine un drept sau un interes potenţial a fi lezat prin actele administrative atacate.

Pentru a se justifica existenţa calităţii procesuale active este suficient ca recurenta să susţină prin cererea de chemare în judecată nelegalitatea unui act administrativ şi să indice vătămarea produsă.

Astfel, recurenta a arătat că a atacat în contencios administrativ actele administrative nelegale emise pe seama clientului său, prin care s-a respins proiectul depus de aceasta; plângerile prealabile sunt formulate atât de recurentă, cât şi de societatea C.; recurenta susţine vătămarea drepturilor şi intereselor legitime, în sensul că actele administrative nelegale au generat imposibilitatea îndeplinirii condiţiei de exigibilitate a onorariului cuvenit, conform contractului de consultanţă încheiat.

A apreciat recurenta că analiza realizată de instanţa de fond încalcă prevederile art. 36 din C. proc. civ.

A mai susţinut recurenta că este nelegală şi susţinerea instanţei de fond în sensul că aceasta nu ar justifica un interes legitim. Legitimitatea interesului este o chestiune ce vizează compatibilitatea folosului pe care reclamantul l-ar putea obţine cu regulile de convieţuire socială sau cu legea, iar considerentul instanţei reprezintă o greşită aplicare în speţă a prevederilor art. 33 din C. proc. civ.

Totodată, a apreciat recurenta, instanţa de fond a reţinut în mod nelegal că acţiunea sa ar profita unui terţ, această chestiune reprezentând o interpretare eronată a prevederilor art. 435 alin. (1) din C. proc. civ.

Cât timp doar recurenta a învestit instanţa de contencios, anularea actelor administrative individuale emise ar produce efecte doar între părţile litigiului şi nu ar profita sub nicio formă societăţii C..

A mai arătat recurenta că instanţa de fond a reţinut că depunerea unei cereri de finanţare nu implică ipso facto şi obţinerea finanţării, iar acest aspect nu are nicio legătură cu excepţia pe care instanţa a rămas în pronunţare şi, totodată, reprezintă o chestiune de fond.

Concluzionând, a menţionat recurenta că hotărârea pronunţată are un caracter nelegal în ceea ce priveşte soluţia de admitere a excepţiei calităţii sale procesuale active.

4. Apărările intimaţilor

4.1 Intimata-pârâtă Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind temeinică şi legală.

4.2 Intimatul-pârât Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamanta A. SRL-D a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat anularea Rezultatului evaluării tehnice şi financiare nr. x/22.02.2019, emis de B.; anularea scrisorii răspuns contestatar nr. 44347/10.06.2019 emis de MDRAP; anularea adresei nr. x/30.07.2019 emise de MDRAP şi, în temeiul art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, obligarea pârâtei la plata despăgubirilor în cuantum de 192.640 RON (10% din valoarea Cererii de Finanţare, conform art. 5.2, lit. b) din Contractul de Servicii privind Proiectul "Construire clădiri pentru activităţi sportive" din 22.05.2017.

Instanţa de fond a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active şi a respins acţiunea reclamantei ca fiind formulată de către o persoană fără calitate procesuală activă, soluţie împărtăşită şi de instanţa de control judiciar.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că este nefondat.

Acest motiv de casare implică o nelegalitate a hotărârii recurate fie prin prisma faptului că aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Recurenta-reclamantă a susţinut insuficienta motivare a hotărârii instanţei de fond, arătând că pur şi simplu nu se poate deduce care a fost raţionamentul avut în vedere şi cum acesta a fost construit. Totodată, a apreciat recurenta că apar şi considerente care nu au nicio legătură cu prezenta cauză şi cu excepţia lipsei calităţii procesuale active analizată de instanţă, respectiv considerentele privind faptul că acţiunea ar profita unui terţ şi cele privind faptul că depunerea unei cereri de finanţare nu asigură obţinerea finanţării.

Lecturând hotărârea recurată, Înalta Curte constată că prima instanţă a reţinut în mod corect situaţia factuală şi a expus în mod corespunzător, clar şi concret argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispoziţiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecăţii şi la susţinerile şi apărările părţilor.

Obligaţia de motivare nu impune o anumită întindere a motivării sau un răspuns la fiecare susţinere a părţilor, ci expunerea raţionamentului juridic care a determinat aprecierea şi convingerea judecătorului pentru soluţia pronunţată.

Pe cale de consecinţă, pretinsa deficienţă în motivare imputată de partea recurentă sentinţei recurate prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. nu poate fi reţinută ca fiind fondată, instanţa de fond arătând succint de ce a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active şi a respins acţiunea reclamantei ca fiind formulată de către o persoană fără calitate procesuală activă.

Totodată, în ceea ce priveşte susţinerile recurentei în sensul că unele argumente ale judecătorului fondului nu au legătură cu prezenta cauză, Înalta Curte reaminteşte că, potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., hotărârea instanţei de fond ar trebui să cuprindă numai motive străine de natura cauzei pentru a fi întrunită ipoteza motivului de casare invocat.

În aceste condiţii, Înalta Curte reţine că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. nu este fondat.

Subsumat motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurenta a arătat că stabilirea calităţii procesuale presupune o analiză abstractă, fără să intereseze aspecte concrete privind caracterul temeinic sau nu al pretenţiilor, aspecte ce ţin de fondul cauzei.

Legea contenciosului administrativ recunoaşte calitatea procesuală activă tuturor persoanelor vătămate în interesele lor legitime de către un act administrativ, iar ceea ce trebuie analizat în speţă, a apreciat recurenta, în vederea soluţionării excepţiei invocate este un singur aspect, respectiv dacă recurenta susţine un drept sau un interes potenţial a fi lezat prin actele administrative atacate.

A mai susţinut recurenta că, pentru a se justifica existenţa calităţii procesuale active este suficient ca partea reclamantă să susţină prin cererea de chemare în judecată nelegalitatea unui act administrativ şi să indice vătămarea produsă.

Astfel, recurenta a arătat că a atacat în contencios administrativ actele administrative nelegale emise pe seama clientului său, prin care s-a respins proiectul depus de aceasta; plângerile prealabile sunt formulate atât de recurentă, cât şi de societatea C.; recurenta susţine vătămarea drepturilor şi intereselor legitime, în sensul că actele administrative nelegale au generat imposibilitatea îndeplinirii condiţiei de exigibilitate a onorariului cuvenit, conform contractului de consultanţă încheiat.

A apreciat recurenta că analiza realizată de instanţa de fond încalcă prevederile art. 36 din C. proc. civ.

Analizând criticile recurentei, Înalta Curte apreciază că sunt nefondate, faţă de dispoziţiile art. 36 din C. proc. civ., potrivit cărora un raport de drept procesual nu se poate lega valabil decât între titularii dreptului ce rezultă din dreptul material dedus judecăţii, iar calitatea procesuală activă, în speţă, presupune existenţa unei identităţi între persoana reclamantei şi cel care este subiect activ în raportul juridic dedus judecăţii, respectiv persoana semnatară a cererii de finanţare.

Or, Înalta Curte reţine că reclamanta, chiar dacă a prestat servicii de consultanţă pentru societatea C. S.R.L. în temeiul contractului de servicii, nu poate formula în nume propriu contestaţie împotriva actelor administrative, nefiind titularul dreptului dedus judecăţii, respectiv beneficiarul proiectului, solicitantul finanţării, ci doar acesta din urmă se poate adresa instanţei cu cerere de anulare a actelor administrative individuale respective.

Subsumat motivelor de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ., a mai susţinut recurenta că este nelegală şi susţinerea instanţei de fond în sensul că aceasta nu ar justifica un interes legitim, întruct legitimitatea interesului este o chestiune ce vizează compatibilitatea folosului pe care reclamantul l-ar putea obţine cu regulile de convieţuire socială sau cu legea, iar considerentul instanţei reprezintă o greşită aplicare în speţă a prevederilor art. 33 din C. proc. civ., care reglementează interesul de a acţiona în instanţă.

Analizând aceste critici, Înalta Curte observă că judecătorului fondului a reţinut că prezenta cerere a fost formulată de către persoana care a prestat servicii de consultanţă pentru beneficiar, în temeiul contractului de servicii privind proiectul "Construire clădiri pentru activităţi sportive", oferind asistenţă la întocmirea şi depunerea unei cereri de finanţare.

În acest context, a reţinut că reclamanta nu a făcut dovada unui interes legitim, nefiind titularul dreptului dedus judecăţii; prin cererea introductivă reclamanta a solicitat anularea unor acte administrative individuale care profită unui terţ, respectiv solicitanta finanţării - S.C. C. S.R.L., care nu este parte în prezentul litigiu.

A mai avut în vedere judecătorul fondului că depunerea unei cereri de finanţare nu determină obţinerea fondurilor europene pentru proiectul propus, urmând se verifica dacă au fost îndeplinite condiţiile prevăzute atât în Ghidul solicitantului - Condiţii generale de accesare a fondurilor în cadrul POR 2014-2020, cât şi în Ghidul solicitantului - Condiţii specifice de accesare a fondurilor, Apelul de proiecte POR/102/2/2.

În acest context, a apreciat instanţa de fond ca fiind întemeiată excepţia formulată, cererea fiind formulată de către consultantul de management, urmând ca acţiunea să profite unui terţ, care nu s-a prevalat de vreun drept în această cauză.

Înalta Curte reţine că şi din această perspectivă criticile recurentei sunt nefondate, întrucât există unele nuanţări care marchează distincţia dintre interes, ca o condiţie de exercitare a acţiunii civile şi interesul legitim din materia contenciosului administrativ care justifică însăşi legitimarea procesuală activă a reclamantei.

Din acest unghi de vedere, instanţa de control judiciar menţionează că, dacă în cadrul unei acţiuni civile de drept comun reclamantul trebuie să dovedească folosul practic urmărit prin recurgerea la procedura judiciară, acesta fiind o condiţie esenţială pentru exercitarea dreptului la acţiune, în litigiul de contencios administrativ interesul legitim pe care partea îl invocă nu se confundă cu folosul practic, ci reprezintă, astfel cum rezultă din definiţia dată de art. 2 alin. (1) lit. p) din Legea nr. 554/2004, posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor, previzibil şi prefigurat.

Din dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi (2) şi art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004 rezultă că partea se poate considera persoană vătămată şi se poate adresa instanţei de contencios administrativ doar în situaţia în care justifică un drept subiectiv sau interes legitim propriu, deoarece doar prin încălcarea acestora de către autoritatea publică se naşte un raport de drept administrativ.

Este adevărat, nu se poate face abstracţie de împrejurarea că, chiar şi în litigiile de contencios administrativ, admisibilitatea acţiunii este condiţionată de interesul procesual, adică de folosul material sau moral pe care reclamantul îl urmăreşte prin exercitarea acţiunii, cu excepţia cazului în care legea instituie o anumită acţiune pentru apărarea unui interes general, când interesul procesual nu mai necesită a fi personal, precum şi de vătămarea, prin actul atacat, a unui interes legitim ocrotit expres de lege prin instituirea unei acţiuni în justiţie.

Din această perspectivă, în mod corect s-a reţinut de instanţa de fond că reclamanta nu a făcut dovada unui interes legitim, nefiind titularul dreptului dedus judecăţii; prin cererea introductivă reclamanta a solicitat anularea unor acte administrative individuale care profită unui terţ, respectiv solicitanta finanţării - S.C. C. S.R.L., care nu este parte în prezentul litigiu.

Totodată, nu pot fi reţinute susţinerile recurentei privind existenţa dreptului sau interesului său legitim bazate pe contractul de consultanţă încheiat cu societatea C., întrucât principiul relativităţii convenţiilor face ca acel acord să-şi producă efectele numai între părţile contractante, conform clauzelor convenite de acestea. Este lipsită de relevanţă, din această perspectivă, împrejurarea că, în opinia recurentei, actele administrative nelegale au generat imposibilitatea îndeplinirii condiţiei de exigibilitate a onorariului cuvenit, deoarece clauzele contractului de consultanţă nu sunt opozabile autorităţii pârâte.

Prin urmare, aspectele invocate de către recurenta-reclamantă prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii atacate, criticile formulate în recurs neevidenţiind incidenţa motivelor de nelegalitate invocate, prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ., fiind corect justificate observaţiile şi aprecierile primei instanţe.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. SRL-D împotriva sentinţei nr. 46 din 17 martie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti – secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. SRL-D împotriva sentinţei nr. 46 din 17 martie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti – secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 4 mai 2023.