Motion for annulment inadmissible as disguised appeal barred by res judicata

Şedinţa publică din data de 9 ianuarie 2024

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:

Decizia atacată cu contestaţie în anulare

Prin Decizia nr. 3400 din 21 iunie 2023 pronunţată în dosarul nr. x/2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia tardivităţii recursului invocată prin întâmpinare şi a respins recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 28 noiembrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2017, ca tardiv formulat.

Contestaţia în anulare

Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare recurentul - reclamant A., întemeiată pe dispoziţiile art. 503 alin. (1) şi alin. (2) pct. 1, 2, 3 şi 4 C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză

Intimaţii Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Dealul Spirii" Bucureşti-Ilfov, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi Ministerul Afacerilor Interne au depus întâmpinări, prin care au invocat excepţiile netimbrării, tardivităţii, prematurităţii, nulităţii şi inadmisibilităţii contestaţiei în anulare, excepţii pe care instanţa le-a respins pentru motivele menţionate în practicaua prezentei decizii, urmând a verifica în cadrul soluţionării excepţiei inadmisibilităţii încadrarea în motivele de contestaţie în anulare.

II. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra contestaţiei în anulare

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi decizia atacată, prin prisma prevederilor legale incidente, Înalta Curte constată că este inadmisibilă contestaţia în anulare, pentru următoarele considerente:

Contestaţia în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare şi nesuspensivă de executare, îndreptată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive date cu încălcarea anumitor norme de procedură, sau greşite din cauza unor inadvertenţe de ordin formal.

Ea poate fi exercitată numai în cazurile şi condiţiile expres prevăzute de art. 503 C. proc. civ., potrivit cărora "(1) Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.

(2) Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când:

1. hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi, deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia;

2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;

3. instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen;

4. instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză."

Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor legale care reglementează contestaţia în anulare, prin această cale de atac se tinde la desfiinţarea unei hotărâri, nu pentru că judecata nu a fost bine făcută, ci pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de lege, întrucât prin aceste dispoziţii legale nu s-a urmărit să se pună la dispoziţia părţilor calea recursului la recurs.

Art. 503 alin. (1) C. proc. civ. deschide calea contestaţiei în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.

În cauză, în susţinerea acestui motiv al contestaţiei în anulare, contestatorul a susţinut că citaţia nu a fost legal emisă pentru termenul de judecată din 21.06.2023, întrucât, în perioada 2017 – 2023, nicio instanţă nu i-a comunicat copii ale adresei nr. x din 30.06.2017 şi raportului nr. x din 30.05.2017, ambele emise de Direcţia generale de protecţie internă.

În mod evident, această susţinere nu este susceptibilă de a fi încadrată în dispoziţiile art. 503 alin. (1) C. proc. civ., noţiunea de nelegală citare vizând fie ipoteza în care citarea s-a făcut cu nerespectarea unor dispoziţii legale (spre exemplu cele privitoare la elementele de identificare necesare, la modul de înmânare a citaţiei, la termenul de înmânare, la datele pe care trebuie să le cuprindă citaţia), fie cea în care procedura nu a fost deloc îndeplinită.

A mai susţinut contestatorul că nu a avut cunoştinţă de existenţa dosarului nr. x/2022, ori acest dosar s-a format ca urmare a declarării recursului de către recurentul – reclamant A. împotriva încheierii din 28 noiembrie 2019, iar în acest dosar recurentul a formulat mai multe cereri (de preschimbare a termenului de judecată, de recuzare).

De asemenea, argumentele invocate în vederea susţinerii motivului de contestaţie în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., în sensul că hotărârea a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut pentru că a încălcat dreptul la apărare, nu se circumscriu conţinutului acestei dispoziţii legale, care vizează pronunţarea unei hotărâri în calea de atac, în speţă a recursului, de către o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei.

În ceea ce priveşte celelalte motive ale contestaţiei în anulare, Înalta Curte reţine că art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. deschide calea contestaţiei în anulare atunci când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori de natură procedurală, constând în omiterea sau confundarea unor elemente ori date materiale, de o asemenea gravitate, încât a avut drept consecinţă pronunţarea unei soluţii greşite. Erorile materiale avute în vedere de textul procedural sunt greşeli evidente de fapt, iar nu de judecată, de apreciere a probelor sau de interpretare a dispoziţiilor legale.

Or, în cauză, se constată că, pe calea contestaţiei în anulare întemeiate pe motivul menţionat anterior, sunt evocate critici cu privire la fondul litigiului dedus judecăţii, iar nu critici care să poată fi circumscrise noţiunii de eroare materială în sensul art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

Totodată, Înalta Curte reţine că aspectele invocate de contestatoare nu fundamentează, în sensul dispoziţiilor citate ale art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., omisiunea instanţei de recurs de a analiza vreunul dintre motivele de recurs.

Astfel, susţinerile contestatorului referitoare la necomunicarea copiilor adresei nr. x din 30.06.2017 şi raportului nr. x din 30.05.2017 ale Direcţiei generale de protecţie internă, greşita respingere a recursului ca tardiv, în condiţiile în care dosarul nr. x/2017 nu s-a finalizat la data de 08.06.2021, nestudierea acestui dosar şi nici a dosarului nr. x/2017, intenţia evidentă a instanţei de a respinge recursul, nu îşi pot găsi încadrarea între motivele prevăzute limitativ de lege, respectiv in art. 503 alin. (2) pct. 2 şi 3 din C. proc. civ.

În fine, pentru a fi incident motivul contestaţiei întemeiat pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 4 din C. proc. civ., este necesar ca instanţa de recurs să nu se fi pronunţat în întregime asupra unui recurs, ceea ce nu este cazul în speţă, întrucât instanţa de recurs a soluţionat, prin respingerea, ca tardiv formulat, a singurului recurs declarat, cel al contestatorului din prezenta cauză.

Aşadar, motivele formulate în cuprinsul contestaţiei în anulare reprezintă critici referitoare la parcursul litigiului dedus judecăţii, iar acestea exced cadrului procesual în calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare, restrânsă la motivele expres şi limitativ reglementate de C. proc. civ.

În realitate, titularul contestaţiei în anulare tinde să obţină o nouă apreciere cu privire la fondul cauzei, care, în actuala fază procesuală, ar aduce atingere principiului res judicata.

În acest sens, Înalta Curte are în vedere, mutatis mutandis, şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în care s-a reţinut, cu referire la cererea de revizuire, că "Unul dintre aspectele fundamentale ale supremaţiei dreptului este principiul securităţii juridice, care impune, inter alia, ca, atunci când instanţele au pronunţat o soluţie definitivă, soluţia lor să nu poată fi repusă în discuţie (Brumărescu, citată mai sus, § 61). Securitatea juridică implică respectul pentru principiul res judicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătoreşti. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive şi obligatorii doar pentru a obţine o nouă rejudecare a cauzei. Puterea de revizuire a instanţelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare, şi nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat […]. O îndepărtare de la acest principiu este justificată doar când devine necesară ca urmare a unor circumstanţe având un caracter substanţial şi obligatoriu (Cauza Mitrea împotriva României, Hotărârea din 29 iulie 2008, definitivă la 1 decembrie 2008, §23-24, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 855 din 21 decembrie 2010)".

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare declarată de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 3400 din 21 iunie 2023 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2022, ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 9 ianuarie 2024.