Restitution of religious property: Eparhia Reformată Din Ardeal vs. Comisia Specială De Retrocedare

Şedinţa publică din data de 3 mai 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 6 octombrie 2021 pe rolul Curţii de Apel Târgu-Mureş – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, anularea Deciziei Comisiei Speciale de Retrocedare nr. 9685 din 29.07.2021, ca nelegală; restituirea în natură către Eparhia Reformată din Ardeal a imobilului înscris în CF în format electronic nr. x a localităţii Odorheiu Secuiesc, jud. Harghita, nr. top. x, provenită din conversia de pe hârtie a cărţii funciare nr. x a localităţii Odorheiu Secuiesc, nr. top. x.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 11 din 4 februarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Târgu-Mureş – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România şi s-a luat act de faptul că nu se solicită cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 11 din 4 februarie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Târgu-Mureş – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs recurenta-reclamantă Eparhia Reformată din Ardeal, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 7, 8 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea sentinţei recurate, rejudecarea cauzei în fond şi admiterea cererii de chemare în judecată.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arată că sentinţa recurată este nelegală, întrucât instanţa de fond a soluţionat cererea pe baza prevederilor art. 32 din Decretul-lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiilor privitoare la cărţile funciare, ce prevede că dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real în folosul unei persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei, deşi aceste dispoziţii nu sunt aplicabile intabulării dreptului de proprietate în prezenta cauză, fiind vorba de o intabulare anterioară intrării în vigoare a decretului-lege.

Astfel, susţine că legea civilă s-a aplicat în mod retroactiv, fiind greşită aplicarea art. 32 din Decretul-lege nr. 115/1938, care a intrat în vigoare doar în 1947, calificând o intabulare datând din secolul 19. De asemenea, Colegiul Reformat din Odorheiu Secuiesc (identic cu - Şcoala reformată evanghelică din Odorheiu Secuiesc şi cu Colegiul de credinţă Helvetică din Odorheiu Secuiesc) nu a fost niciodată o persoană juridică de sine stătătoare, astfel că nu poate fi titularul dreptului de proprietate şi nu poate opera vreo prezumţie de proprietate în favoarea acestei entităţi.

Consideră că Decizia nr. 9685 din 29.07.2021 este nelegală, întrucât constatările făcute prin această decizie şi soluţia care se întemeiază pe aceste constatări, sunt eronate.

Precizează că intimata a calificat unitatea de învăţământ Colegiul Reformat din Odorheiu Secuiesc ca fiind proprietarul imobilului solicitat a fi restituit şi a constatat că Eparhia Reformată din Ardeal nu ar fi fost proprietara imobilului solicitat, constatarea bazându-se pe faptul că în cartea funciară întocmită în anul 1891 s-a înscris ca proprietar entitatea "Sz. Udvarhelyi Ev. Ref. Fotanoda", adică "Şcoala Evanghelică Reformată din Odorheiu Secuiesc (identic cu Colegiul ev. ref. din odorheiu Secuiesc, identic cu Colegiul de credinţă Helvetică din Odorheiu Secuiesc)".

Susţine că acest aspect nu corespunde realităţii, în condiţiile în care Colegiul Reformat din Odorheiu Secuiesc nu a avut personalitate juridică proprie şi astfel nu a avut calitatea subiect de drept de sine stătător şi de titular al dreptului de proprietate, iar pe de altă parte titularul dreptului de proprietate era Eparhia Reformată din Ardeal.

Cu privire la statutul Colegiului Reformat înainte de primul război mondial, arată că Biserica Reformată din România a purtat următoarele denumiri: "Evangelico Reformata, vulgo Calviniana", "Helvet Hitvallásu Evangeliumi Református Egyház" (Biserica Evanghelică Reformată de Confesiune Helvetică), "Református Egyház" (Biserica Reformată) şi Cultul Reformat Calvin, aşa cum rezultă din statutul acestei biserici, astfel că prescurtarea "Ev. Ref." din cartea funciară arată fără niciun dubiu că această instituţie de învăţământ a aparţinut Bisericii Reformate.

Normele dreptului bisericesc datând din 1885 au stabilit că: "§.81. în eparhia din Transilvania, învăţământul şi educaţia medie şi superioară este realizat prin colegii, care actualmente sunt: Colegiul Szekely-Miko din Sf. Gheorghe, fără clase complete de gimnaziu, respectiv Colegiul din Zalău, Odorheiu Secuiesc, Colegiul Kun din Orăştie, colegiile din Tg. Mureş şi Cluj cu clasele gimnaziale complete, şi în fine întregul colegiu, academia teologică şi institutul pedagogic Bethlen de la Aiud. §.82. Colegiile, în limita legilor naţionale şi bisericeşti, sunt organisme bisericeşti autonome care se autoguvernează, deţin patrimoniul şi fundaţiile care servesc scopurile învăţământului şi educaţiei şi care prin reprezentanţii lor participă la activitatea legislativă a eparhiei şi a bisericii universale."

Colegiul Reformat din Odorheiu Secuiesc este expres nominalizat în dreptul bisericesc, şi statutul lui este determinat ca organism bisericesc autonom, care deţine un patrimoniu în scopul educativ şi care participă la activitatea legislativă a eparhiei. Deţinerea patrimoniului semnifică un drept de folosinţă asupra unor bunuri special dedicate activităţii de învăţământ, Colegiul fiind un simplu detentor al bunurilor bisericii.

De asemenea, normele dreptului bisericesc datând din anul 1904 stabilesc că aceste colegiile aparţin cu totul de corpul bisericii, nefiind înfiinţate sau înregistrate ca persoane juridice distincte, ci au avut o existenţă şi organizare ca şi entităţi bisericeşti având scop special educativ.

În ceea ce priveşte modalitatea de intabulare, arată că aceasta reflecta pe de o parte proprietarul, care era Biserica Reformată, prin prescurtarea "Ev. Ref." (Evanghelică Reformată), cât şi destinaţia specifică a imobilului, Colegiul Reformat, exclusiv pentru scopul educaţional vizat.

Arată că Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 2207/1909 a fost completat prin Ordinul nr. 19407/1911, constituind izvor de drept în materie de carte funciară, iar din acesta reieşea că modalitatea de intabulare este una legală, însă clădirile şcolilor reformate reprezintă proprietatea incontestabilă a bisericii reformate.

Pe lângă puterea legiuitoare şi puterea executivă, dreptul de proprietate al bisericii reformate a fost recunoscut şi de către instanţele judecătoreşti din epocă. Astfel, hotărârea nr. 25365 a Curţii Regale de contencios administrativ din anul 1912, prin care s-a soluţionat un litigiu privind rectificarea înscrierilor de carte funciară privind imobile iniţial înscrise în favoarea unei şcoli, înscriere modificată în favoarea bisericii reformate ca proprietar. Instanţa a ajuns la concluzia că această rectificare nu implică transmitere de proprietate şi nu se datorează taxe pentru aceasta.

Astfel, Colegiul Reformat a funcţionat ca o entitate şi structură fără personalitate juridică, în interiorul organizţiei bisericeşti, aparţinând organic corpului bisericii; Colegiul era utilizator al imobilelor respective, iar modalitatea de intabulare reflectă atât proprietarul, Biserica Reformată, cât şi destinaţia strictă a imobilului respectiv. Acest regim este confirmat şi de către Ministerul Justiţiei, care în 1911 a arătat că: "biserica reformată, prin dreptul său de autoguvernare, este singura îndreptăţită şi competentă să intabuleze dreptul de proprietate asupra imobilelor destinate şcolilor confesionale şi să rectifice înscrierile eronate din cartea funciară în favoarea bisericii susţinătoare, în calitate de proprietar incontestabil al acestor bunuri."

Mai arată că dacă cărţile funciare nu au fost rectificate s-a datorat exclusiv faptului că acest drept de proprietate al bisericii nu a fost niciodată contestat înainte de naţionalizare, fiind recunoscut în perioada interbelică inclusiv de către Statul Român.

Cu privire la statutul Colegiului Reformat în perioada interbelică şi a naţionalizării, arată că acest Colegiu Reformat şi-a continuat activitatea şi a dobândit statut legal prin efectul Legii asupra învăţământului particular din 1925, însă acest statut legal nu diferă faţă de cel avută înainte de 1918, întrucât Colegiul Reformat nu a devenit persoană juridică.

Dacă în perioada 1918-1925 dreptul de funcţionare al acestuia era recunoscut în temeiul vechilor legi, în perioada 1924-1925 s-au adoptat legile care au reglementat statutul juridic al acestor şcoli, însă ceea ce a caracterizat această abordare, este continuitatea, astfel cum rezultă din prevederile legale aplicabile.

Pe de o parte, Legea asupra învăţământului particular a stabilit că şcolile particulare nu au o personalitate juridică distinctă de cea a fondatorului (art. 3), iar pe de altă parte, art. 5 alin. (2) din Legea nr. 21/1924 pentru persoanele juridice stabilea că "un aşezământ creat de o persoană juridică nu poate ayea o personalitate distinctă de aceea a persoanei juridice care a creat-o, decât dacă i se recunoaşte formal aceasta, în condiţiunile statornicite prin legea de faţă'".

Precizează că în speţă, Colegiul nu a fost niciodată înregistrat ca persoană juridică şi nu există nicio recunoaştere formală a personalităţii juridice a acestei entităţi. Mai mult, persoanele juridice preexistente intrării în vigoare a Legii nr. 21/1924 erau obligate ca în termen de şase luni de la promulgarea legii să se înregistreze la tribunalul competent teritorial. Colegiul Reformat din Odorheiu Secuiesc nu s-a înregistrat, fiindcă nu a fost persoană juridică.

Astfel, regimul juridic al Colegiului Reformat nu s-a modificat nici după anul 1918, doar prin actul de naţionalizare s-a realizat transferul forţat al dreptului de proprietate de la Biserica Reformată către stat, iar Colegiul Reformat şi-a încetat existenţa ca urmare a instaurării dictaturii comuniste şi a actului abuziv de naţionalizare.

Arată că s-a naţionalizat abuziv imobilul de către dictatura comunistă prin Decretul nr. 176/1948, care prevedea naţionalizarea Liceul reformat de băieţi din Odorhei "... a Bisericii reformate", actul de naţionalizare aplicându-se în contradictoriu cu Biserica Reformată.

Susţine că şi în perioada interbelică, Colegiul era tot o entitate fără personalitate juridică şi, mai mult, s-a recunoscut calitatea de proprietar al Eparhiei Reformate din Ardeal în privinţa bunurilor Colegiului.

Mai arată că după reinstaurarea regimului democratic, practica administrativă a autorităţii pârâte a confirmat cele de mai sus, aceasta recunoscând în multe cazuri calitatea de proprietar a Eparhiei Reformate din Ardeal, iar mai multe imobile care au fost intabulate în mod similar au fost restituite Eparhiei Reformate din Ardeal, Statul Român de după 18989 recunoscând validitatea şi aplicabilitatea normelor de drept material expuse mai sus.

De exemplu, în cazul Colegiului Reformat din Odorheiu Secuiesc au fost restituite Eparhiei Reformate din Ardeal imobile prin Decizia nr. 399 din 20.09.2004, Decizia nr. 486 din 12.04.2005, Decizia nr. 1393 din 17.07.2007, Decizia nr. 1601 din 27.12.2007 şi Decizia nr. 1536 din 11.12.2007, toate emise de către Comisia Specială de Retrocedare.

Precizează că problema litigioasă a fost tranşată inclusiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care prin decizia nr. 4684 din 2 noiembrie 2010, pronunţată în dosarul nr. x/2008, a stabilit că Eparhia Reformată din Ardeal este îndreptăţită la restituirea bunului în cauză, nu în calitate de continuator în drepturi a fostului proprietar, ci în nume propriu, respectiv în calitate de fost proprietar; că Eparhia Reformată, ca parte a Bisericii Reformate din România, are vocaţia de a fi beneficiara restituirii de către stat, conform O. U. G. nr. 94/2000 a bunurilor care au aparţinut acelor părţi componente locale ale cultului reformat.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., arată că prin decizia nr. 4684 din 2 noiembrie 2010, pronunţată în dosarul nr. x/2008, s-a stabilit că Eparhia Reformată din Ardeal are calitatea de fost proprietar al imobilelor solicitate a fi restituite, iar conform art. 430 alin. (2) C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă, în condiţiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., potrivit căruia oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă.

Arată că decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, invocată, nu a fost luată în considerare de către prima instanţă, soluţia impunându-se prin efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat.

În acelaşi sens, invocă, cu titlu de jurisprudenţă, decizia nr. 1671/17.03.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţate în dosarul nr. x/2019, precum şi prin Decizia subsecventă a Comisiei Speciale de Retrocedare nr. 9695/31.08.2021.

4. Apărările formulate în recurs

Intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului şi menţinerea sentinţei recurate, ca temeinică şi legală.

Susţine că în mod corect instanţa de fond nu a dat eficienţă puterii de lucru judecat asupra chestiunilor de drept deduse judecăţii în alte litigii în care s-a tranşat calitatea Eparhiei Reformate din Ardeal cu privire la imobilele solicitate în temeiul O.U.G. nr. 94/2000.

Consideră că recurenta-reclamantă nu a făcut dovada că este succesoarea de drept a proprietarei tabulare, deci nu se poate reţine că este îndreptăţită la introducerea cererii de retrocedare.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 9 mai 2022, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 2 noiembrie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, cauza fiind ulterior amânată pentru termenul din 3 mai 2023

6. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând legalitatea sentinţei recurate prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Prin Decizia nr. 9685/29.07.2021, Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România a respins cererile de retrocedare nr. x/17.12.2002 şi nr. y/27.02.2003, depuse de către Eparhia Reformată din Ardeal, cu privire la restituirea imobilului, compus din construcţie şi teren în suprafaţă de 634 m.p., în scris în CF nr. x a localităţii Odorheiu Secuiesc, nr. top x, având în vedere faptul că solicitanta nu a depus înscrisuri din care să reiasă dovada dreptului de proprietate asupra imobilului solicitat.

În acest context, cu respectarea art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000, reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal a învestit instanţa judecătorească cu o cerere, prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 9685/29.07.2021, emisă de pârâta Comisia Specială de Retrocedare şi obligarea acesteia la emiterea deciziei de restituire în natură a imobilului înscris în CF în format electronic nr. x a localităţii Odorheiu Secuiesc, jud. Harghita, nr. top. x, provenită din conversia de pe hârtie a cărţii funciare nr. x a localităţii Odorheiu Secuiesc, nr. top. x.

Prin sentinţa recurată, cererea de chemare în judecată a reclamantei a fost respinsă, iar împotriva sentinţei instanţei de fond a formulat recurs recurenta-reclamantă Eparhia Reformată din Ardeal, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 7 şi 8 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că soluţia instanţei de fond a fost dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a normelor de drept, precum şi cu încălcarea autorităţii de lucru judecat.

Astfel, reţine instanţa de control judiciar că potrivit art. 1 alin. (1) şi art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, Imobilele care au aparţinut cultelor religioase din România şi au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcaşele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foştilor proprietari, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă.

Totodată, conform art. 2 alin. (1) din Decretul nr. 176/1948, (1) Intră în prevederile articolului precedent, chiar dacă nu au fost trecute în tabela anexă, toate clădirile, cu întreg inventarul lor, care au servit pentru funcţionarea şcolilor de învăţământ, inclusiv acelea ce au fost folosite pentru locuinta corpului didactic sau a personalului administrativ şi pentru internatele, căminele şi cantinele destinate elevilor sau studenţilor şcolilor de orice fel", fiind menţionat "Liceul reformat băieţi din Odorhei, al Bisericii reformate - 5 prăvălii, 1 casă, cu întreaga avere, conform inventarului jurnal".

În cuprinsul art. I din acelaşi decret, care reprezintă temeiul juridic în baza căruia au fost preluate imobilele revendicate de recurenta-reclamantă, se precizează că "pentru buna organizare şi funcţionare a învăţământului public de stat….toate bunurile mobile şi imobile ce au aparţinut bisericilor, congregaţiilor …şi au servit funcţionării şcolilor, …trec în proprietatea statului, atribuindu-se Ministerului Învăţământului", din economia acestui text rezultând că şcolile confesionale erau susţinute material şi supravegheate din punct de vedere al activităţii şcolare de diferitele structuri ale cultelor religioase (parohii, eparhii) aparţinând acestora.

În aceste condiţii, în mod corect judecătorul fondului a reţinut că bunurile imobile menţionate în anexa la Decret au fost trecute în proprietatea Statului Român fiind îndeplinită condiţia preluării abuzive, cu titlu, al unui imobil cu altă destinaţie decât cea de cult.

Cu toate acestea, instanţa de fond a reţinut în mod greşit că înstrăinarea imobilului din speţă cu titlu oneros prin contractul de vânzare-cumpărare din 1 noiembrie 1891 de către Parohia de confesiune helvetică şi înscrierea dreptului de proprietate asupra imobilelor din litigiu în favoarea Colegiului ev. ref. din Odorheiu Secuiesc are semnificaţia faptului că în cauză nu mai pot fi valorificate elementele de drept canonic la care reclamanta face referire şi că prin actul de vânzare-cumpărare menţionat în cuprinsul cărţii funciare, bunul imobil suspus discuţiei nu mai are regimul juridic al unui bun aflat în proprietatea bisericii şi în simpla administrare a unităţii de învăţământ, în condiţiile în care preluarea s-a făcut în baza Decretului nr. 176/1948 şi în raport cu situaţia de carte funciară de la acel moment.

În acest context, se impun a fi reţinute şi reglementarea raporturilor patrimoniale ale cultului reformat prin următoarele acte normative: cea dintâi Lege adoptată de cel de-al doilea sinod naţional reformat din Budapesta, deschis la 10 noiembrie 1904 - Paragrafului 3 - şcolile primare, secundare şi liceale aparţinând Bisericii Reformate din Ungaria, ca instituţii aflate în legătură esenţială cu libertatea practicării religiei şi instrumente de autosusţinere a bisericii, cu respectarea legilor naţionale adoptate în mod constituţional, aparţin cu totul de corpul bisericii şi sunt subordonate autorităţilor bisericeşti; Ordinele Ministerului Maghiar al Justiţiei nr. 2207/1909 şi nr. 19407/1911 care reglementează intabularea anumitor imobile în cartea funciară - imobilele care au fost înscrise în cartea funciară pe numele şcolilor reformate sau ale oficiilor dascălilor reformaţi, iar cererile de rectificare a înregistrărilor de carte funciară, în sensul transcrierii acestora pe numele parohiilor, nu pot fi considerate neîntemeiate, întrucât biserica reformată universală, potrivit autonomiei sale, este în drept şi competentă, ca biserică susţinătoare de şcoală, să ceară intabularea în favoarea incontestabilului titular al dreptului de proprietate privind imobilele sale ce au destinaţie de şcoală confesională.

Totodată, este de necontestat faptul că, potrivit diferitelor reglementări succesive, cultul reformat a fost recunoscut şi în statul socialist român, potrivit dispoziţiilor Decretului nr. 177/1948, având statutul stabilit prin Decretul nr. 591/1949, fiind recunoscut ca atare şi prin Legea nr. 489/2006.

În lumina acestor considerente, Înalta Curte nu poate reţine susţinerea prin care autoritatea intimată invocă neîndeplinirea condiţiei prevăzute de art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, deoarece în cartea funciară nr. x a localităţii Odorheiu Secuiesc a fost înscris ca şi proprietar Parohia de confesiune helvetică, iar în foaia B este menţionat Colegiul ev. ref. din Odorheiu Secuiesc, iar solicitanta cererilor de retrocedare este Eparhia Reformată din Ardeal.

În faţa instanţei de fond, prin înscrisurile depuse la dosar, s-a făcut dovada că în speţă Colegiul ev. ref. din Odorheiu Secuiesc a funcţionat ca o entitate şi structură fără personalitate juridică, în interiorul organizatei bisericeşti, aparţinând organic corpului bisericii. În acest sens, Eparhia Reformată din Ardeal, parte a Bisericii Reformate din România, are vocaţia de a fi beneficiara restituirii de către stat, conform O.U.G nr. 94/2000, a bunurilor care au aparţinut acestor părţii componente locale ale cultului, care nu mai există în prezent, aşa cum era şi cazul colegiului în cauză.

Acest aspect este recunoscut chiar de intimată în cuprinsul întâmpinării formulate în recurs, când susţine că din copia cărţii funciare nr. x a localităţii Odorheiu Secuiesc, proprietar al imobilului în litigiu este Colegiul Reformat.

Prin urmare, este lipsit de suport şi argumentul intimatei prin care invocă faptul că din analiza cărţii funciare în format electronic nr. x a localităţii Odorheiu Secuiesc, jud. Harghita, provenită din conversia de pe hârtie a cărţii funciare nr. x a localităţii Odorheiu Secuiesc, nu reiese că imobilul identificat cu nr. top. x a fost preluat de către Statul Român în temeiul Decretului nr. 176/1948 şi că, deşi în Decretul nr. 176/1948 este înscris "Liceul reformat băieţi din Odorhei, al Bisericii reformate - 5 prăvălii, 1 casă, cu întreaga avere, conform inventarului jurnal", nu se poate conchide că aceasta reprezintă o confirmare a proprietăţii Eparhiei Reformate din Ardeal asupra imobilului solicitat, având în vedere dispoziţiile art. 32 din Decretul-lege nr. 115/1938.

Înalta Curte constată că prevederile art. 32 şi 33 din Decretul-lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiilor privitoare la cărţile funciare, invocate de autoritatea intimată, nu sunt aplicabile intabulării dreptului de proprietate din speţă.

Asa cum s-a reţinut anterior, în textul ordinului Ministrului Justiţiei nr. 2207/1909, completat prin ordinul 19407/1911, publicat în Monitorul Judiciar, s-a menţionat că clădirile şcoliilor reformate reprezintă proprietatea incontestabilă a bisericii reformate şi cererile de rectificare a cărţilor funciare, prin care înscrierea pe numele şcolii se solicită a fi rectificată pe numele bisericii trebuie admise, fiind întemeiate. De asemenea, ministrul regal al cultelor şi învăţământului preuniversitar a declarat la 14 octombrie 1907 sub nr. 56.982 că pentru modificarea stării tabulare a patrimoniului şcolii bisericii reformate nu este nevoie de aprobare guvernamentală; biserica reformată poate solicita rectificarea înscrierii eronate şi să intabuleze dreptul de proprietate asupra imobilelor care servesc scopurile şcolilor sale confesionale în favoarea bisericii susţinătoare, în calitate de proprietar incontestabil al acestor bunuri.

Faptul că reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal nu a solicitat rectificarea cărţii funciare astfel cum susţine recurenta-pârâtă nu poate conduce la concluzia că aceasta nu este titularul dreptului de proprietate asupra imobilelor, în condiţiile în care invocă drept argument dispoziţiile antereferite din Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 2207/1909 completat prin ordinul 19407/1911, recunoscând şi pe această cale că biserica universală reformată are calitatea de proprietar incontestabil al acelor bunuri, astfel cum este menţionat de altfel în cuprinsul tabelului anexă din Decretul nr. 176/1948.

Ca atare, contrar celor reţinute de către instanţa de fond, reclamanta are vocaţia restituirii imobilelor în cauză, însă nu în calitate de continuatoare în drepturi a proprietarului tabular, ci în nume propriu, respectiv în calitate de fost proprietar, fiind de netăgăduit susţinerea reclamantei în sensul că, dacă pentru impunerea măsurii de naţionalizare s-a recunoscut dreptul de proprietate al Bisericii reformate ("Liceul reformat băieţi din Odorhei, al Bisericii reformate - 5 prăvălii, 1 casă, cu întreaga avere, conform inventarului jurnal" - anexa la Decretul nr. 176/1948), este de neconceput ca pentru restituire să nu fie recunoscut în mod identic acelaşi titular.

În acelaşi sens, au putere de lucru judecat considerentele Deciziei nr. 4684/2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a statuat: "Contrar celor susţinute de recurentă, Decretul nr. 176/1948 reprezintă temeiul de fapt şi de drept ce atestă că Eparhia Reformată din Ardeal este îndreptăţită la restituirea bunului în cauză, nu în calitate de continuatoare în drepturi a fostului proprietar, ci în nume propriu, respectiv în calitate de fost proprietar. Şi aceasta întrucât în tabelul anexă la Decretul nr. 176/1948 în temeiul căruia a fost preluat abuziv de către stat imobilul în cauză apare menţionată şi Şcoala Reformată din Aiud, judeţul Alba, a Bisericii Reformate, cu întreaga avere conform inventarului jurnal."

Înalta Curte constată că sunt fondate şi susţinerile recurentei-reclamante cu privire la necesitatea reţinerii puterii de lucru judecat a sentinţelor prin care s-a stabilit că Eparhia Reformată din Ardeal nu justifică calitate procesuală activă din perspectiva faptului că nu are calitatea de succesor în drepturi al fostului proprietar, având în vedere că, în speţă, s-a constatat că reclamanta nu este o simplă succesoare a proprietarei tabulare, ci însăşi proprietara bunurilor în litigiu.

Totodată, instanţa de recurs apreciază că nu poate fi ignorată necesitatea respectării principiului securităţii raporturilor juridice care trebuie să guverneze într-un stat de drept.

Instanţa de control judiciar constată, aşadar, că sentinţa recurată este nelegală, fiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 7 şi 8 C. proc. civ., motiv pentru care se impune reformarea acesteia.

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă Eparhia Reformată din Ardeal împotriva sentinţei nr. 11 din 4 februarie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Târgu-Mureş – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal; va casa sentinţa recurată şi, rejudecând: va admite acţiunea formulată de reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România; va anula Decizia Comisiei Speciale de Retrocedare nr. 9685 din 29.07.2021 şi va dispune restituirea în natură către Eparhia Reformată din Ardeal a imobilului înscris în CF în format electronic nr. x a localităţii Odorheiu Secuiesc, jud. Harghita, nr. top. x, provenită din conversia de pe hârtie a cărţii funciare nr. x a localităţii Odorheiu Secuiesc, nr. top. x.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă Eparhia Reformată din Ardeal împotriva sentinţei nr. 11 din 4 februarie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Târgu-Mureş – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând:

Admite acţiunea formulată de reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România.

Anulează Decizia Comisiei Speciale de Retrocedare nr. 9685 din 29.07.2021.

Dispune restituirea în natură către Eparhia Reformată din Ardeal a imobilului înscris în CF în format electronic nr. x a localităţii Odorheiu Secuiesc, jud. Harghita, nr. top. x, provenită din conversia de pe hârtie a cărţii funciare nr. x a localităţii Odorheiu Secuiesc, nr. top. x.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 3 mai 2023.