Negative jurisdictional conflict resolved: Oradea Court competent for fine annulment under RCA insurance law due to petitioner's domicile choice.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice resolved a negative jurisdictional conflict in favor of the Oradea Court (civil section), establishing it as the competent court to hear the merits of the petitioner's annulment action against a traffic fine (for driving without valid RCA auto insurance under art. 37(9) of Law No. 132/2017) and the retention of the vehicle registration certificate; the prior declinations by Oradea and Deva Courts are thus superseded. The dispute arose because Oradea Court declined jurisdiction in favor of Deva Court based on the place where the fact was detected (A1 highway, km 369, within Deva's territorial circuit), while Deva Court declined back, arguing the omission-offense occurred at the petitioner's domicile (Bihor county). Decisively, the Court applied the special referral in art. 37(14) of Law No. 132/2017, which makes contraventions under that law subject to Government Ordinance No. 2/2001, specifically art. 32(1) as amended by Law No. 107/2022, establishing alternative territorial competence between the court where the contravention was committed and the court of the contravenor's domicile; since the petitioner validly chose the domicile forum (art. 116 Civil Procedure Code), the initially seised Oradea Court cannot divest itself by declination.
Legislator headnote
AI generatedart. 118 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, art. 37 alin. (9) din Legea nr. 132/2017, art. 118 din O.U.G. nr. 195/2002, art. 37 alin. (14) din Legea nr. 132/2017, art. 76 din O.U.G. nr. 195/2002, art. 116 C. proc. civ; Negative jurisdictional conflict resolved: Oradea Court competent for fine annulment under RCA insurance law due to petitioner's domicile choice: 37(9) of Law No. 132/2017) and the retention of the vehicle registration certificate; the prior declinations by Oradea and Deva Courts are thus superseded. The dispute arose because Oradea Court declined jurisdiction in favor of Deva Court based on the place where the fact was detected (A1 highway, km 369, within Deva's territorial circuit), while Deva Court declined back, arguing the omission-offense occurred at the petitioner's domicile (Bihor county). Decisively, the Court applied the special referral in art. 37(14) of Law No. 132/2017, which makes contraventions under that law subject to Government Ordinance No. 2/2001, specifically art. 32(1) as amended by Law No. 107/2022, establishing alternative territorial competence between the court where the contravention was committed and the court of the contravenor's domicile; since the petitioner validly chose the domicile forum (art. 116 Civil Procedure Code), the initially seised Oradea Court cannot divest itself by declination.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedLegal basis for the court to settle the negative conflict of jurisdiction and establish the competent court.
Full text
Şedinţa publică din data de 17 ianuarie 2024
Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. 1. Circumstanţele cauzei
Prin plângerea contravenţională înregistrată la data de 30.03.2023 pe rolul Judecătoriei Oradea, secţia civilă, sub nr. x/2023, petentul A. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Sibiu, anularea procesului-verbal nr. x din 18.03.2023.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă
2.1. Prin sentinţa civilă nr. 3173/2023 din 16 iunie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2023 de către Judecătoria Oradea, secţia civilă, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Oradea, invocată din oficiu şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulate de petentul A., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Sibiu, în favoarea Judecătoriei Deva.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut dispoziţiile art. 118 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, ce prevede că împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei se poate depune plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la judecătoria în a cărei rază de competenţă a fost constatată fapta, precum şi dispoziţiile art. 118 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, ce instituie o competenţă de ordine publică, respectiv competenţa materială şi teritorială exclusivă în favoarea judecătoriei în a cărei rază de competenţă a fost constatată fapta contravenţională.
În speţă, pretinsa contravenţie a fost săvârşită în pe autostrada A1 KM 369 din direcţia Soimuş – Simeria, astfel cum rezultă din menţiunea cuprinsă în procesul-verbal nr. x din data de 18.03.2023, iar în cuprinsul procesului-verbal contestat se indică dreptul contravenientului de a depune plângere la judecătoria în a cărei circumscripţie a fost constatată fapta, conform art. 118 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002.
Instanţa a mai reţinut că art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor nu instituie o competenţă alternativă, care să îi confere petentului dreptul de a alege între judecătoria în a cărei circumscripţie a fost săvârşită fapta şi judecătoria în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul contravenientul.
Astfel, potrivit art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 107/2022, plângerea se depune şi se soluţionează în baza competenţei alternative la judecătoria în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia ori la judecătoria în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul contravenientul.
Cu toate acestea, art. 118 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 derogă în mod expres de la dispoziţiile O.G. nr. 2/2001, stipulând cu titlu imperativ că plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei se introduce la judecătoria în a cărei rază de competenţă a fost constatată fapta.
Astfel, instanţa a reţinut că modificarea dispoziţiilor art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 nu influenţează prevederile art. 118 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cât timp acestea din urmă nu au suferit nicio modificare sub aspectul competenţei teritoriale a judecătoriei, fiind în prezenţa unei norme derogatorii de la regula generală supletivă prevăzută de art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, astfel cum aceasta a fost modificată prin Legea nr. 107/2022. Pentru a stabili astfel, instanţa a avut în vedere şi principiul ierarhiei şi forţei juridice a actelor normative recunoscut de art. 63 din Legea privind normele de tehnică legislativă, conform căruia nu se poate deroga printr-un act normativ de forţă juridică inferioară (ordonanţa de guvern) de la normele stipulate de un act normativ de forţă juridică superioară (ordonanţa de urgenţă).
Prin urmare, s-a reţinut că pretinsa contravenţie a fost săvârşită pe A1 km 369, direcţia Soimuş – Simeria şi că potrivit art. II alin. (2) pct. 12 din Secţiunea XXII din Anexa la Hotărârea de Guvern nr. 337/1993 pentru stabilirea circumscripţiilor judecătoriilor, Comuna Şoimuş din jud. Hunedoara se află în circumscripţia teritorială a Judecătoriei Deva.
2.2. Prin sentinţa civilă nr. 1659/2023 din data de 21.11.2023, Judecătoria Deva, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Deva, invocată de instanţă din oficiu; a declinat în favoarea Judecătoriei Oradea competenţa soluţionării plângerii contravenţionale formulate de petentul A. împotriva procesului-verbal de contravenţie nr. x/18.03.2023, emis de Biroul de Poliţie Autostrada A1 Râmnicu-Vâlcea – Deva, intimat în cauză fiind introdus Inspectoratul de Poliţie Judeţean Sibiu; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă între Judecătoria Oradea şi Judecătoria Deva şi a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestuia.
În considerentele sentinţei a reţinut că prin procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei nr. x/18.03.2023, petentul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 1.000 RON şi cu sancţiunea complementară a reţinerii certificatului de înmatriculare, reţinându-se în sarcina acestuia că în data de 18.03.2023, ora 12:00, pe autostrada A1, km 369, nu a respectat obligaţia de a se asigura pentru cazurile de răspundere civilă ca urmare a prejudiciilor produse prin accidente de vehicule, pentru autovehiculul cu numărul de înmatriculare x, neavând poliţă RCA valabilă la data controlului, faptă prevăzută de art. 37 alin. (9) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie.
Având în vedere obiectul cererii deduse judecăţii, instanţa a apreciat că pentru stabilirea competenţei instanţei sunt incidente în cauză prevederile art. 32 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, forma în vigoare la data introducerii plângerii, potrivit cărora plângerea se depune şi se soluţionează în baza competenţei alternative la judecătoria în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia ori la judecătoria în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul contravenientul.
Astfel, contrar celor reţinute de către Judecătoria Oradea, a constatat că în speţă nu sunt aplicabile prevederile art. 118 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, din moment ce la art. 37 alin. (14) din Legea nr. 132/2017, privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie, se prevede că faptelor contravenţionale prevăzute în respectivul articol le sunt aplicabile dispoziţiile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, deci inclusiv art. 32 din respectivul act normativ, prevederi aplicabile, de altfel, cu titlu de regulă generală în materia competenţei soluţionării plângerilor contravenţionale.
Astfel, a reţinut că sunt incidente speţei dispoziţiile art. 37 alin. (9) din Legea nr. 132/2017 şi art. 3 din acelaşi act normativ, în raport cu care fapta contravenţională reţinută în sarcina petentului este una omisivă, astfel că locul săvârşirii faptei este acela în care contravenientul ar fi trebuit să îşi îndeplinească obligaţia a cărei încălcare constituie contravenţie şi că textele de incriminare ale contravenţiei în discuţie nu condiţionează săvârşirea faptei de conducerea autovehiculului pe drumurile publice.
Săvârşirea acestei contravenţii nu este legată de aplicabilitatea art. 76 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, potrivit căruia vehiculele înmatriculate sau înregistrate, cu excepţia celor cu tracţiune animală, care circulă pe drumurile publice, trebuie să aibă asigurare obligatorie pentru răspundere civilă în caz de pagube produse terţilor prin accidente de circulaţie, conform legii.
Pe cale de consecinţă, a constatat că locul săvârşirii faptei de nerespectare a obligaţiei de asigurare pentru cazurile de răspundere civilă se prezumă a fi la domiciliul contravenientului, iar dacă nu ar opera prezumţia săvârşirii la locul de domiciliu, ar deveni practic imposibilă circumstanţierea locului săvârşirii unei astfel de fapte omisive şi continue.
A mai apreciat că nu se poate susţine afirmaţia în sensul că fapta a fost săvârşită în locul surprinderii petentului în trafic, din moment ce nu acela era locul în care petentului îi incumba obligaţia de a se asigura pentru răspundere civilă auto.
Aşa fiind, în ambele variante alternative avute în vedere de art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 Judecătoria Oradea este cea competentă să soluţioneze prezenta cauză, locul săvârşirii prin omisiune a faptei fiind la domiciliul contravenientului, în com. Sânmartin, jud. Bihor, în circumscripţia instanţei iniţial învestite.
S-a mai reţinut petentul a ales, potrivit art. 116 C. proc. civ., să învestească instanţa de la domiciliul său, astfel că aceasta nu mai are posibilitatea de a-şi declina competenţa în favoarea unei alte instanţe, deopotrivă competentă.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra regulatorului de competenţă
Analizând conflictul negativ de competenţă intervenit între cele două instanţe, în raport de hotărârile pronunţate şi de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Judecătoria Oradea – secţia civilă, pentru următoarele considerente:
Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul A. a învestit instanţa cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Sibiu, anularea procesului-verbal nr. x din 18.03.2023, prin care a fost sancţionat contravenţional cu amendă şi reţinerea talonului autoturismului, pentru faptul că a circulat pe drumurile publice fără a avea asigurare de răspundere civilă auto - RCA valabilă.
Aspectul care a generat conflictul negativ de competenţă între instanţele sesizate îl constituie problema instanţei competente teritorial să soluţioneze cauza, în raport cu obiectul dedus judecăţii şi prevederile legale incidente în materie, în raport cu contravenţia reţinută în sarcina reclamantului prin procesul-verbal contestat.
În cauză, reclamantul a fost sancţionat contravenţional cu amendă şi reţinerea talonului autoturismului, întrucât a circulat pe drumurile publice fără a avea asigurare de răspundere civilă auto - RCA valabilă, faptă prevăzută la art. 37 alin. (9) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie
Înalta Curte constată că, în ceea ce priveşte competenţa de soluţionare a cauzei, sunt relevante prevederile art. 37 alin. (14) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie, potrivit cărora: "Contravenţiilor prevăzute în prezentul articol le sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, în măsura în care acestea nu sunt contrare prevederilor prezentei legi."
Este adevărat că art. 41 din Legea nr. 132/2017 prevede că: "Prezenta lege se completează cu dispoziţiile Legii nr. 287/2009 privind C. civ., republicată, cu modificările ulterioare, cu cele ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi cu cele ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 189/2005, aprobată cu modificări prin Legea nr. 432/2006", însă completarea la care se referă art. 41, anterior citat, vizează celelalte aspecte reglementate în cuprinsul Legii nr. 132/2017, dar în privinţa contravenţiilor, dispoziţiile acestei legi se completează în primul rând cu prevederile O.G. nr. 2/2001.
Astfel, fiind vorba de o trimitere specială la normele de competenţă prevăzute de O.G. nr. 2/2001, pe care legiuitorul a înţeles să o reglementeze cu privire la plângerile formulate împotriva proceselor-verbale de contravenţie, aceasta se aplică cu prioritate.
Potrivit art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor: "(1) Plângerea se depune şi se soluţionează în baza competenţei alternative la judecătoria în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia ori la judecătoria în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul contravenientul".
Prin urmare, legiuitorul a stabilit, pentru soluţionarea plângerilor formulate împotriva proceselor-verbale de contravenţie, o competenţă alternativă între judecătoria în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia şi judecătoria în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul contravenientul.
În speţă, reclamantul A., având posibilitatea de a opta, astfel cum prevăd dispoziţiile de mai sus, între cele două instanţe deopotrivă competente, a ales să se adreseze Judecătoriei Oradea, respectiv judecătoriei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul.
În acest sens, se impun a fi reţinute şi dispoziţiile art. 116 C. proc. civ., potrivit cărora: "Reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente", astfel că în toate cazurile de competenţă teritorială alternativă, reclamantul este cel care face alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente, iar instanţa nu se poate dezînvesti prin declinarea competenţei de soluţionare a cauzei, din oficiu ori la cererea pârâtului, însă nici reclamantul nu poate reveni asupra alegerii făcute, în favoarea unei alte instanţe competente.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze fondul plângerii contravenţionale de faţă este Judecătoria Oradea, secţia civilă.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate
În consecinţă, pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Oradea – secţia civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe petentul A. şi intimatul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Sibiu în favoarea Judecătoriei Oradea – secţia civilă.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 17 ianuarie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.