Applicability of the 25% VRS increase for probation personnel to the entire Justice occupational family under the equal pay principle and Constitutional Court Decision No. 794/2016.

Şedinţa publică din data de 3 mai 2023

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată la 21.04.2020 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2020, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB. au formulat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Craiova şi Tribunalul Dolj, plângere împotriva Hotărârii nr. 2/9447/2020, emisă de Ministerul Justiţiei şi înregistrată sub nr. x/02.03.2020, de respingere a contestaţiei pe care au formulat-o împotriva Ordinului Ministerului Justiţiei nr. 5270/C/20.12.2019; au solicitat obligarea Ministrului Justiţiei la emiterea unui alt ordin prin care să se dispună anularea Ordinului Ministerului Justiţiei nr. 5270/C/20.12.2019 şi emiterea unui nou ordin de salarizare, prin care să se dispună ca, începând cu data de 08.08.2016, magistraţii menţionaţi în anexe să beneficieze de o indemnizaţie de încadrare brută lunară stabilită prin raportare la o VRS de 605 RON, precum şi de plata dobânzii legale penalizatoare aferente acestor diferenţe, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective, urmând totodată ca procentul de 25% reprezentând diferenţa între 2022 şi 2018 să fie corect calculat.

Au solicitat reclamanţii obligarea pârâţilor la plata drepturilor salariale pe perioada 08.08.2016 la zi, calculate la o indemnizaţie de încadrare brută lunară stabilită prin raportare la o VRS de 605 RON, precum şi la plata dobânzii legale penalizatoare aferente acestor diferenţe, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective, urmând totodată ca procentul de 25% reprezentând diferenţa între 2022 şi 2018 să fie corect calculat şi, în continuare, la plata acestor drepturi salariale începând cu 08.08.2016 la zi şi în continuare, până la intervenirea unei cauze de modificare.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 51 din data de 21 ianuarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă excepţia nulităţii ca neîntemeiată.

A fost admisă excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pentru perioada 08.08.2016-15.04.2017 şi au fost respinse pretenţiile solicitate aferente acestei perioade, ca fiind prescrise.

A fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Tribunalul Dolj.

A fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Curtea de Apel Craiova şi a fost respinsă cererea formulată în contradictoriu cu această pârâtă ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă.

A fost admisă în parte cererea formulată de reclamanţi, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Craiova şi Tribunalul Dolj.

S-a dispus anularea parţială a Ordinului nr. 5270/C din 20.12.2019 în ceea ce îi priveşte pe reclamanţi şi a fost obligat pârâtul Ministerul Justiţiei la emiterea unui ordin prin care să recalculeze drepturile salariale ale reclamanţilor, retroactiv, cu începere din data de 15.04.2017, pe baza unei VRS de 484,18 RON şi prin majorarea cu 25% a salariului de baza fata (conform art. III din O.U.G. nr. 20/2016).

A fost obligat pârâtul Tribunalul Dolj la plata către reclamanţi a diferenţei dintre drepturile salariale cuvenite potrivit alineatului precedent şi cele încasate pe perioada 15.04.2017-zi, actualizate cu inflaţia, precum şi la plata dobânzii legale penalizatoare calculate de la data scadenţei fiecărei obligaţii lunare de plată până la data plaţii efective.

3. Cererile de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond au formulat recurs pârâţii Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Dolj.

3.1 Ministerul Justiţiei a declarat recurs întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, casarea în tot a hotărârii atacate şi respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

În motivare, recurentul-pârât a arătat că instanţa de fond a pronunţat hotărârea recurată cu încălcarea dispoziţiilor din Legea-cadru nr. 153/2017, art. 7 lit. c) din Cap. 1 Secţiunea a 3-a, art. 8 şi 9 din Cap. VIII, Secţiunea a 2-a din Anexa nr. V la Legea nr. 153/2017, art. 1 alin. (3) Cap. 1 Secţiunea 1 din Legea nr. 153/2017.

Învederează că, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017, nu se mai poate vorbi despre un nivel maxim al salariului stabilit în afara plafonului prevăzut de această lege, iar textele analizate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 794/2016 sunt abrogate, nemaiputând constitui temei pentru acordarea drepturilor solicitate prin acţiune. Prin art. 44 pct. 11 din Legea nr. 153/2017 au fost abrogate dispoziţiile art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, iar prin art. 44 pct. 20 au fost abrogate şi prevederile O.U.G. nr. 57/2015, cu modificările aduse prin O.U.G. nr. 20/2016.

Totodată, consideră că prima instanţă a dispus stabilirea drepturilor salariale cu luarea în considerare a VRS 605,225 RON începând cu data de 01.08.2016, fără a ţine cont de prevederile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, potrivit cărora persoanelor care au atins plafonul maxim prevăzut de această lege în aplicarea etapizată, li se acordă începând cu data de 01.01.2018 sau o dată ulterioară drepturile prevăzute de noua lege de salarizare, nemaiavând relevanţă valoarea de referinţă sectorială.

Apreciază recurentul-pârât că este nelegală stabilirea unei VRS de 605,225 RON pentru perioada anterioară datei de 30.12.2021 (anterior emiterii OMJ nr. 6245/30.12.2021), întrucât majorarea VRS de 25%, prevăzută de art. III din O.U.G. nr. 20/2016 a vizat doar categoria profesională a consilierilor de probaţiune, iar nu toată familia ocupaţională "Justiţie". Acordând drepturi neprevăzute de actele normative incidente în materia salarizării magistraţilor, prima instanţă a depăşit limitele puterii judecătoreşti şi şi-a arogat atribuţii de legiferare.

A susţinut că modalitatea de aplicare a creşterii de 25% propusă de intimaţi, prin care se obţine o valoare de referinţă sectorială de 605,225 RON este eronată şi pierde din vedere faptul că această creştere a vizat expres şi exclusiv cuantumul brut al salariului de bază pentru consilierii în probaţiune, iar nu o valoare de referinţă sectorială aplicabilă familiei ocupaţionale justiţie, astfel că nu se aplică categoriei profesionale a judecătorilor, iar în acest moment nu există în cadrul familiei ocupaţionale justiţie personal care să beneficieze de indemnizaţia de încadrare calculată şi plătită prin raportare la o valoare de referinţă sectorială 605,225 RON.

Astfel, în opinia sa, procentul de 25% nu se aplică sporurilor şi altor elemente ale salariilor şi nu se poate aplica prin extrapolare la VRS, nefiind aplicabilă Decizia nr. 794/2016 a CCR privind nivelul maxim de salarizare care trebuie să se stabilească prin raportare la aceeaşi VRS, întrucât nu ne aflăm în situaţia unor valori de referinţă sectoriale diferite.

Recurentul a făcut trimitere la Deciziile Curţii Constituţionale nr. 818, 819, 820, 821 din 2018, nr. 838/2009, invocând, de asemenea, şi Decizia nr. 51/2020. A susţinut că instituirea unui alt sistem de salarizare faţă de cel stabilit de legiuitor nu poate fi permis deoarece, în mod evident, modalitatea de aplicare a creşterii de 25% prin care se obţine o VRS de 605,225 RON ar determina o răsturnare a sistemului de salarizare instituit prin legile de salarizare.

În ceea ce priveşte discriminarea invocată de reclamanţi, a arătat recurentul că dispoziţiile legale invocate i-au vizat în mod expres pe consilierii de probaţiune, cu referire exclusivă la salariile de bază ale acestora, aşa că nu poate fi reţinută vreo discriminare nici prin raportare la restul temeiurilor de drept invocate.

A mai susţinut recurentul că nu poate fi pusă în discuţie nici existenţa unei discriminări prin efectul unor hotărâri judecătoreşti, având în vedere puterea şi autoritatea de care se bucură potrivit principiilor fundamentale ale statului de drept deciziile aparţinând puterii judecătoreşti.

Concluzionând, recurentul a arătat că sunt corecte, pertinente şi legale argumentele sale privind modul de aplicare a majorării de 25%, astfel că a solicitat admiterea recursului şi respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

3.2 Tribunalul Dolj a criticat hotărârea instanţei de fond în ceea ce priveşte respingerea excepţiei lipsei calităţii sale procesuale, arătând că ordinele prin care se stabilesc reclamanţilor drepturile salariale sunt emise de ordonatorul principal de credite, iar Tribunalul Dolj, în calitatea sa de ordonantor terţiar de credite, pune doar în aplicare ordinele astfel emise.

A mai solicitat recurentul respingerea capătului de cerere privind obligarea sa la plata diferenţelor salariale, întrucât Ministerul Justiţiei este cel care repartizează creditele bugetare ordonatorilor secundari de credite şi urmăreşte modul de utilizare a acestora.

În ceea ce priveşte majorarea cu 25% prevăzută de dispoziţiile art. II din Legea nr. 293/2015 coroborate cu cele ale art. III din O.U.G. nr. 20/2016, pe care reclamanţii şi-au întemeiat acţiunea, a arătat că aceasta se aplică doar personalului de probaţiune şi, totodată, se aplică la cuantumul brut al salariului de bază, iar nu la valoarea de referinţă sectorială.

4. Apărările intimaţilor

Intimaţii-reclamanţi au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursurilor ca nefondate.

5. Alte aspecte procesuale

Prin răspunsul la întâmpinare depus la dosar, Ministerul Justiţiei a solicitat să se constate că acţiunea este lipsită de obiect pentru perioada 30.12.2021 şi în continuare, întrucât s-a răspuns pretenţiilor reclamanţilor şi s-a procedat la emiterea ordinului nr. 6245/C/30.12.2021.

La termenul de judecată din 3 mai 2023, Înalta Curte a luat act de transmisiunea calităţii procesuale de la Ministerul Justiţiei la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, urmare a modificărilor legislative intervenite prin Legea nr. 304/2022 în aplicarea art. 142 coroborat cu art. 162, astfel cum rezultă din practicaua prezentei decizii.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate.

2.1. Cu titlu prealabil, în ceea ce priveşte excepţia lipsei de obiect invocată de recurentul Ministerul Justiţiei prin răspunsul la întâmpinare depus la data de 03.02.2022, Înalta Curte o califică drept apărare de fond, motiv pentru care va fi analizată ca atare.

Din cercetarea aspectelor invocate, Înalta Curte observă că, în fapt, chestiunea rămânerii cauzei fără obiect a acţiunii a fost susţinută de recurent în raport de aspectul de fapt al emiterii Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 6245/C/30.12.2021. Prin acest ordin a fost, pe de o parte, recunoscut, începând cu data emiterii ordinului, dreptul reclamanţilor la calcularea unei indemnizaţii lunare brute de încadrare prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 605,225 RON, iar, pe de altă parte, s-a stabilit că achitarea drepturilor salariale acordate prin hotărâri judecătoreşti, pentru perioada anterioară datei emiterii ordinului, se va realiza în mod eşalonat.

Instanţa de control judiciar reţine că obiectul acţiunii civile deduse spre soluţionare în cauza pendinte este reprezentat de solicitarea reclamanţilor de obligare a pârâţilor la emiterea unui nou ordin de încadrare, în care indemnizaţia de încadrare să fie stabilită, începând cu 08.08.2016, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 605,225 RON, având în vedere refuzul pârâtului de a răspunde solicitării de emitere a unui astfel de ordin de salarizare. O atare solicitare a fost admisă de Curtea de Apel Bucureşti – secţia contencios administrativ şi fiscal prin sentinţa civilă nr. 51/2021 din data de 21 ianuarie 2021.

Înalta Curte reţine că Ordinul colectiv nr. 6245/C/30.12.2021, de care se prevalează recurentul-pârât, a fost emis la 30 decembrie 2021, ulterior pronunţării sentinţei recurate. Prin urmare, obiectul acţiunii exista atât la data introducerii cererii, cât şi la data pronunţării hotărârii de fond (21 ianuarie 2021).

Astfel, Înalta Curte apreciază că emiterea Ordinului nr. 6245/C/30.12.2021, după soluţionarea cauzei în primă instanţă, nu reprezintă o împrejurare de natură a lipsi de obiect acţiunea, ci reprezintă o punere în executare a dispoziţiilor instanţei de fond, având efectul unei achiesări la dispoziţiile din sentinţă referitoare la emiterea ordinului de salarizare, motiv pentru care sunt nefondate criticile recurentului prin care acesta evocă aspectul rămânerii fără obiect a cererii de chemare în judecată.

Cu privire la criticile recurentului Tribunalul Dolj în sensul că instanţa de fond a respins în mod nelegal excepţia lipsei calităţii sale procesuale, instanţa de control judiciar apreciază că sunt neîntemeiate.

Fiind angajatorul reclamanţilor, raporturile de muncă ale acestora sunt stabilite cu acest pârât, astfel că, în privinţa capătului de cerere având ca obiect acordarea drepturilor salariale, Tribunalul Dolj are calitate procesuală pasivă.

În ceea ce priveşte fondul recursurilor, Înalta Curte apreciază că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. este nefondat şi că interpretarea pe care prima instanţă a dat-o dispoziţiilor legale este corectă, criticile recurenţilor urmând să fie analizate în mod unitar şi să primească răspuns prin argumente comune, în raport de finalitatea concretă a acestora.

În esenţă, recurentul pârât a susţinut că sentinţa instanţei de fond, prin care se stabileşte dreptul reclamanţilor la calcularea salariului în raport de VRS 605,225 RON este nelegală pentru perioada anterioară datei de 30.12.20221 (data emiterii Ordinului OMJ nr. 6245/30.12.2021) întrucât, pe de o parte, majorarea VRS de 25%, prevăzută de art. III din O.U.G. nr. 20/2016, a vizat doar categoria profesională a consilierilor de probaţiune iar nu toată familia ocupaţională "Justiţie" iar, pe de altă parte, Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016 nu poate constitui temei pentru acordarea dreptului solicitat prin acţiune, întrucât textele pe care le-a analizat au fost abrogate prin Legea nr. 153/2017 şi nu se identifică situaţia unor valori de referinţă sectoriale diferite.

Recurentul invocă faptul că valoarea de referinţă sectorială nu mai prezintă relevanţă după intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017 iar prevederile art. 38 alin. (6) din această lege stabilesc un plafon maxim al nivelului de salarizare, care nu mai poate fi depăşit.

De asemenea, recurentul pârât susţine că nu poate fi pusă în discuţie existenţa unei discriminări prin efectul unor hotărâri judecătoreşti, prin raportare la puterea şi autoritatea de care se bucură o hotărâre a puterii judecătoreşti, potrivit principiilor statului de drept.

Instanţa de control judiciar constată că, în mod corect a constatat prima instanţă că diferendul născut din emiterea actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale ale reclamanţilor priveşte incidenţa dispoziţiilor art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 71/2015, care a intrat în vigoare la data de 9 aprilie 2015.

Aminteşte Înalta Curte că potrivit actului normativ menţionat: "Art. I. Se aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83 din 12 decembrie 2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 925 din 18 decembrie 2014, cu următoarele modificări şi completări:

1. La articolul 1, după alin. (5) se introduce un nou alineat, alin. (5ind. 1), cu următorul cuprins:

"(5ind. 1) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii."

De asemenea, tot în cuprinsul aceluiaşi act normativ se prevede că: « 6. La articolul 5, după alin. (1) se introduc două noi alineate, alin. (1ind. 1) şi (1ind. 2), cu următorul cuprins:

"(1ind. 1) Prin nivel de salarizare în plată pentru funcţiile similare se înţelege acelaşi cuantum al salariului de bază cu cel al salariaţilor având aceeaşi funcţie, în care au fost incluse, după data de 31 decembrie 2009, sumele aferente salariului de încadrare, precum şi sumele aferente sporurilor de care au beneficiat înainte de această dată, dacă salariatul angajat, numit sau promovat îndeplineşte aceleaşi condiţii de studii - medii, superioare, postuniversitare, doctorale -, de vechime şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, specifice locului de muncă la data angajării sau promovării.

(1ind. 2) Prevederile alin. (1ind. 1) se aplică şi pentru calculul indemnizaţiei de încadrare pentru persoanele care sunt demnitari, ocupă funcţii publice şi de demnitate publică, ca unică formă de remunerare a activităţii corespunzătoare funcţiei."

În acelaşi timp, art. III din O.U.G. nr. 20/2016 prevede că: "Începând cu luna august 2016, prevederile art. II alin. (1) din Legea nr. 293/2015 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 35/2015 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe se aplică şi personalului de probaţiune, prin raportare la cuantumul brut al salariilor de bază aferent lunii iulie 2016".

Art. II alin. (1) Legea 293/2015 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 35/2015 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, prevede: "(1) Începând cu drepturile aferente lunii decembrie 2015, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul din cadrul sistemului public de asistenţă socială, astfel cum este definit în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 70/2014 privind salarizarea personalului din cadrul sistemului public sanitar şi sistemului public de asistenţă socială în anul 2015, cu modificările ulterioare, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 185/2015, se majorează cu 25% faţă de nivelul acordat pentru luna septembrie 2015."

Prin art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial nr. 923 din 11 decembrie 2015, s-a stabilit că: "În anul 2016, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2015, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii şi nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare."

La data de 31.08.2016 a fost adoptată O.U.G. nr. 43/2016, prin care a fost modificată O.U.G. nr. 57/2015 astfel:

"La articolul 3^1, după alin. (1) se introduc patru noi alineate, alin. (1^1) - (1^4), cu următorul cuprins:

(1^1) Sintagma «fiecare funcţie» prevăzută la alin. (1) reprezintă funcţiile prevăzute în aceeaşi anexă, capitol, literă, număr şi număr curent în Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare.

(1^2) În aplicarea prevederilor alin. (1), pentru stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, se iau în considerare numai drepturile salariale prevăzute în actele normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi nu se includ drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti."

Astfel, chiar dacă, iniţial, majorarea VRS în cuantum de 25% a fost stabilită pentru personalul de probaţiune, în stabilirea sferei de aplicare a acestei majorări la întreaga categorie profesională "Justiţie" trebuie avute în vedere modificările legislative şi interpretările jurisprudenţiale ulterioare, după cum se va particulariza cronologic în continuare.

Din interpretarea sistematică şi teleologică a normelor de drept ante-citate rezultă şi faptul că personalul din instituţii şi autorităţi publice va fi salarizat la nivelul maxim existent în plată, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii cu alte persoane având aceeaşi funcţie/grad/treaptă şi gradaţie.

De la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015 se consfinţeşte principiul de dreptul muncii conform căruia la muncă egală trebuie acordată o remuneraţie egală, pentru persoanele din sistemul bugetar care lucrează în condiţii similare având aceeaşi funcţie/grad/treaptă şi gradaţie.

Aşadar, egalizarea remuneraţiilor trebuia efectuată încă din data de 9 aprilie 2015.

Hotărârea primei instanţe este în concordanţă cu interpretarea pe care ICCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a realizat-o prin Decizia 23/26.09.2016, respectiv că "(…) Nivelul de salarizare determinat prin aplicarea art. 1 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, este cel ce interesează în aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5^1) din aceeaşi ordonanţă de urgenţă, astfel încât personalul din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. Prin urmare, în acest caz, nu va funcţiona regula menţinerii în anul 2015 a aceluiaşi nivel de salarizare din 2014 (salariul de bază şi sporuri) pentru personalul din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice salarizate la un nivel inferior în comparaţie cu salariile de bază şi sporurile stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii cu cel care beneficiază de un nivel de salarizare superior, urmând ca şi acesta să fie salarizat la nivelul maxim, prin urmare, să beneficieze de o creştere salarială, prin derogare de la art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare."

Ulterior, Curtea constituţională, prin decizia nr. 794/15.12.2016, fiind sesizată cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor O.U.G. nr. 57/2015, a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31alin. (1^2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, constatând că acestea sunt neconstituţionale.

În soluţionarea prezentei cauze prezintă relevanţă considerentele 25-32 din această decizie, prin care forul constituţional a reţinut că hotărârile judecătoreşti prin care s-a recunoscut majorarea indemnizaţiei de încadrare a magistraţilor reclamanţi în cauzele respective au aplicabilitate generală, întrucât prin acestea nu s-au recunoscut anumite drepturi în baza unor situaţii de fapt particulare, ci s-au interpretat norme de lege cu aplicabilitate generală.

În continuare, Curtea Constituţională a stabilit că efectul constatării neconstituţionalităţii art. 31 alin. (1)2 din O.U.G. nr. 57/2015, introdus prin O.U.G. nr. 43/2016, îl reprezintă calcularea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare la care se face egalizarea prin includerea drepturilor stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti (considerentul 32).

Prin urmare, instanţa de control constituţional a stabilit modalitatea în care se va face aplicarea dispoziţiilor legale, consecutiv constatării caracterului neconstituţional al normelor cu examinarea cărora a fost învestită, în sensul extinderii beneficiilor recunoscute prin hotărâri judecătoreşti individuale întregii categorii profesionale şi familii ocupaţionale, aceasta fiind unica modalitate de înlăturare a inechităţilor constatate în sistemul de salarizare a personalului bugetar.

Trebuie subliniat şi considerentul Curţii Constituţionale, potrivit căruia: "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare ... trebuie să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătoreşti şi să fie acelaşi pentru tot personalul salarizat potrivit dispoziţiilor de lege aplicabile în cadrul aceleiaşi categorii profesionale, respectiv familii ocupaţionale, prevăzute de Legea cadrul nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice".

Astfel, conform acestei decizii, în cadrul aceleiaşi categorii profesionale şi familii ocupaţionale nu poate exista o salarizare diferită, raportat la mai multe valori sectoriale.

Nu în ultimul rând, în anul 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a statuat (Decizia nr. 36/04 iunie 2018) că soluţia egalizării indemnizaţiilor la nivel maxim din art. 1 alin. (5) indice 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, cu modificările şi completările din Legea nr. 71/2015, are în vedere şi majorările şi indexările recunoscute prin hotărâri judecătoreşti unor magistraţi sau membri ai personalului auxiliar, indiferent dacă ordonatorul de credite a emis sau nu ordine de salarizare corespunzătoare.

Această concluzie s-a impus cu atât mai mult cu cât, prin considerentele hotărârilor judecătoreşti în cauză, stabilirea indemnizaţiei s-a realizat în temeiul unui act normativ cu aplicabilitate generală, nefiind avute în vedere situaţii de fapt particulare.

În acelaşi sens, pot fi amintite şi considerentele Deciziei nr. 7/2019, adoptată în soluţionarea unui recurs în interesul legii. În esenţă, în paragrafele 71-73 din această decizie, Înalta Curte a statuat că, deşi hotărârile judecătoreşti pronunţate pentru obţinerea unor drepturi salariale au efecte doar între părţile care au luat parte la judecată, totuşi acestea nu vizează situaţii de fapt particulare, ci aplicarea unor prevederi legale cuprinse în acte normative, care au aplicabilitate generală.

Înalta Curte argumentează că majorările salariale acordate unor categorii de personal trebuie să fie luate în calcul la stabilirea plafonului salarial pentru fiecare funcţie, grad, gradaţie şi vechime. Acesta este principiul egalităţii salariale pe care legiuitorul l-a urmărit prin adoptarea legii. O interpretare diferită ar duce la menţinerea inechităţilor şi discriminării salariale în cadrul aceleiaşi categorii de personal.

În plus, în concret, la nivelul familiei ocupaţionale au fost stabilite niveluri salariale prin raportare la VRS în cuantum de 605,225 RON, începând cu data de 01.08.2016, prin majorarea cu 25% a VRS în cuantum de 484,18 RON, conform art. III din O.U.G. nr. 20/2016 iar de aceste majorări beneficiază şi magistraţii judecători.

În concluzie, nu prezintă relevanţă împrejurarea invocată de recurentul-pârât în sensul că prevederile art. III din O.U.G. nr. 20/2016 nu privesc categoria magistraţilor, ci a personalului de probaţiune, de vreme ce valoarea de referinţă sectorială trebuie să fie unică pentru întreaga familie ocupaţională.

Nici celelalte critici din recurs nu pot invalida hotărârea primei instanţe, legală din perspectiva aplicării şi interpretării corecte a normelor de drept material.

În ceea ce priveşte argumentele recurentului-pârât deduse din intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017, care a abrogat prevederile din actele normative de salarizare anterioare şi, care, în opinia pârâtului, fac inaplicabilă Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016, Înalta Curte constată, pe de-o parte, că dreptul pretins de reclamantă decurge din prevederile O.U.G. nr. 20/2016, iar nu ale Legii nr. 153/2017, iar această ordonanţă de urgenţă a făcut parte din obiectul de analiză a deciziei forului constituţional.

Pe de altă parte, principiile egalităţii şi nediscriminării, prevăzute în legile anterioare de salarizare, sunt reiterate prin dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 153/2017, iar decizia Curţii Constituţionale s-a întemeiat pe aceste principii, pe care le-a considerat general aplicabile în materia salarizării personalului bugetar. Prin urmare, indiferent de cadrul normativ analizat prin Decizia nr. 794/2016, aceste principii sunt pe deplin incidente şi sub imperiul Legii nr. 153/2017.

Referitor la argumentul modului de calcul al drepturilor salariale diferit reglementat de Legea nr. 153/2017 faţă de actele normative anterioare, cu consecinţa lipsei de relevanţă a cuantumului valorii de referinţă sectorială, Înalta Curte reţine că acest argument nu ar putea fi opus de pârât decât, cel mult, după data de 01.01.2018 (data intrării în vigoare a Legii nr. 153/2017), pentru perioada anterioară (01.08.2016 – 31.12.2017) drepturile salariale fiind calculate în raport de valoarea de referinţă sectorială înmulţită cu anumiţi coeficienţi, iar valoarea de referinţă sectorială trebuie să îndeplinească cerinţa unicităţii în cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale, astfel cum s-a arătat anterior.

Pe de altă parte, indemnizaţiile de încadrare ale personalului din justiţie au fost stabilite, începând cu luna ianuarie 2018, în raport de valoarea indemnizaţiilor de încadrare aferente lunii decembrie 2017, majorate cu 25%, conform art. 38 alin. (3) din Legea nr. 153/2017, astfel că valoarea de referinţă sectorială în raport de care se calculau salariile anterior Legii nr. 153/2017 era relevantă şi după intrarea în vigoare a acestei legi.

Totodată, recurentul-pârât a invocat şi prevederile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, care stabilesc un plafon maxim al nivelului salarizării, care nu mai poate fi depăşit prin atingerea nivelului stabilit pentru anul 2022. Acest argument a fost expus în mod generic, fără a se arăta dacă, raportat la salariul recalculat al reclamantei în raport de VRS 605,225 RON şi la aplicarea etapizată a prevederilor Legii nr. 153/2017, conform art. 38, nivelul salarial al acesteia ar depăşi plafonul maxim prevăzut pentru anul 2022. Este de observat şi că prima instanţă nu a reţinut, în dispozitivul sentinţei recurate sau în considerente, chestiuni referitoare la modul de aplicare a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, acest aspect rămânând unul care ţine de executarea efectivă a obligaţiei de recalculare de către pârât.

În legătură cu aceste ultime două rânduri de argumente, Înalta Curte reţine şi că, deşi contestă posibilitatea calculării drepturilor salariale în raport de VRS 605,225 RON după intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017 şi invocă posibilitatea încălcării nivelului maxim al salariului prevăzut de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, totuşi Ministerul Justiţiei a emis Ordinul ministrului justiţiei nr. 6245/C/30.12.2021 şi Ordinul ministrului justiţiei nr. 401/C/07.02.2022, prin care a procedat la recalcularea indemnizaţiilor de încadrare ale tuturor judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor şi curţilor de apel, precum şi asistenţilor judiciari în raport de VRS 605,225 RON, începând cu data de 30.12.2021, prevăzând că această recalculare se face cu respectarea prevederilor art. 38 alin. (6) din legea nr. 153/2017.

Aşadar, recalcularea drepturilor salariale în raport de VRS 605,225 a fost posibilă chiar în raport de intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017, astfel că pârâtul contrazice propria practică administrativă şi lipseşte de substanţă criticile formulate în recurs.

Prin urmare, faţă de toate aspectele anterior reţinute, criticile din recurs privind greşita interpretare şi aplicare în cauză a normelor de drept material incidente nu pot fi primite.

Ordinul nr. 5270/C din 20.12.2019 încalcă prevederile art. 1 alin. (1) indice 1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 71/2015, pârâtul fiind corect obligat să emită un nou ordin care să acorde drepturile salariale cuvenite reclamanţilor, prin raportare la VRS în valoare de 605,225 RON, începând din aprilie 2017, în limita prescripţiei dreptului la acţiune.

De asemenea, în mod legal a fost obligat paratul Tribunalul Dolj la plata către reclamanţi a diferenţei dintre drepturile salariale astfel cuvenite şi cele încasate pe perioada 15.04.2017-zi, actualizate cu inflaţia, precum şi la plata dobânzii legale penalizatoare calculate de la data scadentei fiecărei obligaţii lunare de plata pana la data plaţii efective.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile declarate de Ministerul Justiţiei şi continuat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de Tribunalul Dolj împotriva sentinţei civile nr. 51 din data de 21 ianuarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de Ministerul Justiţiei şi continuat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de Tribunalul Dolj împotriva sentinţei civile nr. 51 din data de 21 ianuarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 3 mai 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.