Material jurisdiction for constitutional damages claims against central authorities under the administrative jurisdiction law.

Şedinţa publică din data de 17 ianuarie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. 1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 24.03.2023 pe rolul Curţii de Apel Constanţa – secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2023, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Casa Judeţeană de Pensii Constanţa, Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului şi Ministerul Finanţelor Publice:

- repararea prejudiciului cauzat reclamanţilor prin punerea în aplicare, începând cu data de 1 ianuarie 2022, a dispoziţiilor art. XL din O.U.G. nr. 130/2021 şi art. XXI din O.U.G. nr. 168/2022, prin care au fost prorogate succesiv drepturile reclamanţilor conferite de O.G. nr. 105/1999, respectiv obligarea pârâţilor la despăgubiri constând în plata către reclamanţi a unor sume egale cu indemnizaţiile neplătite începând cu luna ianuarie 2022, calculate începând cu prima indemnizaţie neacordată fiecărui reclamant şi până la acoperirea integrală a prejudiciului, respectiv încetarea aplicării dispoziţiilor declarate neconstituţionale, sume indexate cu rata inflaţiei; obligarea pârâţilor la despăgubiri constând în plata dobânzilor legale aferente indemnizaţiilor neplătite începând cu ianuarie 2022 şi până la acoperirea integrală a prejudiciului.

- sesizarea Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. XL din O.U.G. nr. 130/2021, art. II şi art. III lit. b) din Legea nr. 210/2022 şi art. XXI din O.U.G. nr. 168/2022;

- suspendarea cauzei până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.

La data de 26.04.2023 pârâtul Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului a depus întâmpinare prin care a invocat: excepţia nulităţii cererii pentru lipsa timbrajului; excepţia nulităţii cererii pentru lipsa motivării acesteia; excepţia inadmisibilităţii cererii raportat la condiţiile prevăzute de art. 9 din Legea nr. 554/2004. În subsidiar, pe fondul cererii, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

La data de 28.04.2023 pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, prin mandatar Administraţia Judeţeană a Finanţelor Fublice Constanţa, a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor.

La data 03.05.2023, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Constanţa a depus întâmpinare prin care a solicitat, faţă de capătul de cerere privind sesizarea Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a art. XL din O.U.G. nr. 130/2021, art. II şi art. III lit. B) din Legea nr. 210/2022 şi art. XXI din O.U.G. nr. 168/2022, respingerea acestuia ca inadmisibil; raportat la cererea de chemare în judecată privind obligarea pârâtei la punerea în plată a indemnizaţiei prevăzute de art. 31 din O.U.G. nr. 105/1999 începând cu data de 01.01.2022, a solicitat respingerea acţiunii ca inadmisibilă, având în vedere modificările succesive privind data de acordare şi plată a acestor drepturi.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 145 din 19 iunie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2023, Curtea de Apel Constanţa – secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Constanţa şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulate de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., T., M., N., O., P., Q., R., S., în contradictoriu cu pârâţii Casa Judeţeană de Pensii Constanţa, Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului şi Ministerul Finanţelor Publice, către Tribunalului Constanţa, secţia de contencios administrativ si fiscal.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel Constanţa a reţinut că prin cererea dedusă judecăţii reclamanţii au solicitat repararea prejudiciului cauzat prin punerea în aplicare, începând cu data de 1 ianuarie 2022, a dispoziţiilor art. XL din O.U.G. nr. 130/2021 şi art. XXI din O.U.G. nr. 168/2022, prin care au fost prorogate succesiv drepturile reclamanţilor conferite de O.G. nr. 105/1999, respectiv obligarea pârâţilor la despăgubiri constând în plata către reclamanţi a unor sume egale cu indemnizaţiile neplătite începând cu luna ianuarie 2022, calculate începând cu prima indemnizaţie neacordată fiecărui reclamant şi până la acoperirea integrală a prejudiciului, respectiv încetarea aplicării dispoziţiilor declarate neconstituţionale, sume indexate cu rata inflaţiei; obligarea pârâţilor la despăgubiri constând în plata dobânzilor legale aferente indemnizaţiilor neplătite începând cu ianuarie 2022 şi până la acoperirea integrală a prejudiciului.

În drept, reclamanţii au indicat dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004.

Instanţa a reţinut dispoziţiile legale astfel invocate şi art. 95 C. proc. civ. referitoare la competenţa tribunalelor, precum şi faptul că legea specială (Legea nr. 554/2004) nu prevede că acţiunile de felul celei de faţă se judecă de către curţile de apel, iar pe de altă parte, că art. 9 din Legea nr. 554/2004 nu reglementează competenţa curţii de apel în soluţionarea acţiunii împotriva ordonanţelor Guvernului, ci arată doar că persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe poate introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ.

A mai reţinut că instanţa competentă se determină potrivit art. 10 din Legea nr. 554/2004, care la alin. (1) prevede competenţa materială a curţii de apel în soluţionarea litigiilor privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi a celor care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON; că litigiul nu priveşte un act administrativ emis sau încheiat de autorităţile publice centrale şi, chiar dacă titlul art. 9 din Legea nr. 554/2004 este Acţiunile împotriva ordonanţelor Guvernului, obiectul litigiului nu este reprezentat de anularea/constatarea neconstituţionalităţii unui act administrativ emis de o autoritate publică centrală – Guvernul României.

Aşa cum rezultă din Decizia nr. 660/2007 a Curţii Constituţionale, care a constatat că dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004 sunt neconstituţionale în măsura în care permit ca acţiunea introdusă la instanţa de contencios administrativ să aibă ca obiect principal constatarea neconstituţionalităţii unei ordonanţe sau a unei dispoziţii dintr-o ordonanţă, atunci când obiectul acţiunii principale introduse la instanţa de judecată este constatarea neconstituţionalităţii unei ordonanţe simple sau ordonanţe de urgenţă a Guvernului ori a unor dispoziţii din aceasta, excepţia de neconstituţionalitate este transformată într-o veritabilă acţiune directă, pierzându-şi natura sa de excepţie, înţeleasă ca un mijloc de apărare care nu pune în discuţie fondul pretenţiei deduse judecăţii.

Aşadar, a reţinut că obiectul acţiunii nu poate fi apreciat ca fiind reprezentat de constatarea neconstituţionalităţii (nelegalităţii lato sensu) a celor două ordonanţe de urgenţă, şi nu este reprezentat nici de obligarea autorităţii publice centrale să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operaţiune administrativă, ci obiectul litigiului este reprezentat de acordarea unor despăgubiri, conform art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, astfel că este aplicabilă norma de competenţă de la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privitoare la taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora, respectiv în raport de criteriul valoric, chiar dacă obiectul cererii este obligarea la despăgubiri şi nu anularea unui act administrativ evaluabil.

Curtea de apel a mai reţinut că în speţă, cuantumul provizoriu al despăgubirilor solicitate de reclamanţi nu atinge cuantumul stabilit de legea specială pentru a atrage competenţa materială a Curţii de Apel Constanţa.

2.2. Prin sentinţa nr. 1449 din 13.11.2023, Tribunalul Constanţa – secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Constanţa; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal în vederea soluţionării acestuia.

În considerentele sentinţei a reţinut că în speţă reclamanţii urmăresc obligarea unei autorităţi publice centrale (Guvernul României) la plata unei sume de bani cu titlu de despăgubiri egale cu sumele reţinute începând cu ianuarie 2022 din pensiile reclamanţilor.

S-a mai reţinut că prin cererea de chemare în judecată s-a invocat şi excepţia de neconstituţionalitate a O.U.G. nr. 130/2021 şi că, deşi reclamanţii au chemat în judecată şi Casa Judeţeană de Pensii Constanţa, nu au formulat pretenţii în legătură cu această instituţie, necontestând acte emise de aceasta.

De asemenea, Tribunalul Constanţa a reţinut aplicabilitatea în cauză a normei de competenţă de la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi faptul că Guvernul României reprezintă o autoritate publică centrală, motiv pentru care competenţa de soluţionare a cauzei aparţine curţii de apel.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra regulatorului de competenţă

Analizând conflictul negativ de competenţă intervenit între cele două instanţe, în raport de hotărârile pronunţate şi de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Curtea de Apel Constanţa – secţia de contencios administrativ şi fiscal, pentru următoarele considerente:

Aspectul care a generat conflictul negativ de competenţă între instanţele sesizate îl constituie problema instanţei competente material să soluţioneze cauza, în raport cu obiectul dedus judecăţii şi prevederile legale incidente în materie.

În speţă, reclamanţii se consideră vătămaţi de aplicarea prevederilor art. XL din O.U.G. nr. 130/2021 şi art. XXI din O.U.G. nr. 168/2022, solicitând încetarea aplicării dispoziţiilor declarate neconstituţionale şi acordarea sumelor reţinute nelegal, indexate cu rata inflaţiei; obligarea pârâţilor la despăgubiri constând în plata dobânzilor legale aferente indemnizaţiilor neplătite începând cu ianuarie 2022 şi până la acoperirea integrală a prejudiciului, cererea de chemare în judecată fiind întemeiată pe dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004.

Aşadar, cererea priveşte atragerea răspunderii pentru reţinerile din drepturile de pensie, operate nelegal ca efect al aplicării unui act normativ declarat neconstituţional, fiind formulată în vederea reparării prejudiciului, în contradictoriu cu autoritatea publică centrală responsabilă pentru cauzarea acestuia.

Potrivit dispoziţiilor art. 9 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 554/2004: "(4) În situaţia în care decizia de declarare a neconstituţionalităţii este urmarea unei excepţii ridicate în altă cauză, acţiunea poate fi introdusă direct la instanţa de contencios administrativ competentă, în limitele unui termen de decădere de un an, calculat de la data publicării deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial al României, Partea I. (…).

(5) Acţiunea prevăzută de prezentul articol poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operaţiuni administrative."

De asemenea, prevederile art. 10 alin. (1) din acelaşi act normativ stabilesc două criterii pentru determinarea instanţei de contencios administrativ competente să soluţioneze cauza, respectiv pozitionarea autorităţii publice emitente a actului administrativ (autoritate centrală/locală) şi valoarea impozitului, taxei, contribuţiei care face obiectul actului administrativ.

Raportat la scopul urmărit prin introducerea acţiunii pe rolul instanţei de judecată, respectiv la obiectul acţiunii constând în obligarea autorităţii pârâte (autoritate publică centrală) la plata de despăgubiri şi la încetarea vătămării produse prin actul nelegal, fără a privi aspecte în legătură cu impozite, taxe, contribuţii, Înalta Curte constată că, în speţă, este determinant criteriul rangului central al autorităţii pârâte, iar competenţa materială şi teritorială de soluţionare a cauzei aparţine, conform art. 9 alin. (5) coroborat cu art. 10 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004, secţiei de contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel în a cărei circumscripţie teritorială îşi au domiciliul reclamanţii.

În consecinţă, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza în prima instanţă este Curtea de Apel Constanţa – secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Temeiul legal al soluţiei adoptate

În consecinţă, pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea în favoarea Curţii de Apel Constanţa – secţia de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., T., M., N., O., P., Q., R., S. şi pârâţii Casa Judeteana de Pensii Constanţa, Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului şi Ministerul Finantelor Publice, în favoarea Curţii de Apel Constanţa – secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 17 ianuarie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.