Revision against procedural dismissal in pension dispute inadmissible; prior decision stands.

Şedinţa publică din data de 27 aprilie 2023

Asupra cererii de revizuire de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

I.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 27.12.2018, sub nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat instanţei ca, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Ministerul Apărării Naţionale, să pronunţe o hotărâre prin care să dispună:

1) efectuarea controlului judecătoresc potrivit art. 4 alin. (4) şi art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, asupra: 1.1 - punctului *1) din nota de la subsolul anexei lb, art. 24 din Ordinul M25/2016; 1.2 - articolului 16, alin. (l) din Ordinul M 25/2016; 1.3 - articolului 18, alin. (1) din Ordinul M25/2016, precum şi anularea acestora dacă va considera că prin acţiunea lor, în mod nelegal, modifică raporturile juridice reglementate de Legea nr. 223/2015;

2) prin îndeplinirea celor cerute la punctul nr. 1, solicită şi anularea deciziilor de recalculare a pensiei nr. x din 24 august 2016 şi actualizare a pensiei nr. y din 30 ianuarie 2018 şi obligarea pârâţilor la efectuarea demersurilor necesare, fiecare pe treapta sa de competenţă, prin emiterea actelor necesare pentru calcularea pensiei sale de către Casa de Pensii Sectorială a M.Ap. N. prin luarea în considerare a bazei de calcul conform art. 28 din Legea nr. 223/2015, formată din elementele enumerate;

3) recunoaşterea calităţii de creditor al acestuia faţă de pârâţi şi obligarea pârâţilor prin Casa de Pensii a Ministerului Apărării Naţionale la plata diferenţelor dintre pensia în plată şi cea cuvenită de drept, actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală cuvenită, între 01.01.2016 - data plăţii efective a pensiei calculată conform solicitărilor.

Prin încheierea din data de 26.02.2019, Curtea de Apel Timişoara a admis excepţia de necompetenţă materială invocată de pârâtul Ministerul Apărării Naţionale, pentru soluţionarea petitului 2 al acţiunii reclamantului A..

În baza art. 99 C. proc. civ., a disjuns petitul 2 al cererii reclamantului având ca obiect anularea deciziilor de recalculare a pensiei nr. x/24.08.2016 şi de actualizare a pensiei nr. x/30.01.2018, precum şi cererile subsecvente acestui petit, şi a declinat competenţa materială de soluţionare a acestor cereri în favoarea Tribunalului Timiş, complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale.

De asemenea, la termenul din data de 24.04.2019, Curtea de Apel Timişoara, faţă de poziţia părţilor, a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârâţi, a Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Justiţiei, Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Informaţii Externe, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale şi Serviciului de Protecţie şi Pază, în calitate de emitenţi ai Ordinului M25/2016, contestat de reclamant.

I.2. Prin sentinţa nr. 218 din 10.07.2019, Curtea de Apel Timişoara a respins excepţia inadmisibilităţii; a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Ministerul Apărării Naţionale şi Ministerul Afacerilor Interne; a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Guvernul României şi a respins acţiunea formulată împotriva acestui pârât ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Totodată, a respins acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Justiţiei, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe,Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi Serviciul de Protecţie şi Pază, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe şi a încheierii din data de 26.02.2019, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 18.09.2019, sub nr. x/2018.

De asemenea, prin cererea înregistrată la dosarul de recurs la data de 14.02.2022, recurentul-reclamant A. a invocat excepţia de nelegalitate a următoarelor acte administrative individuale emise de Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naţionale, respectiv: decizia de recalculare a pensiei nr. x din 24.08.2016 şi decizia de actualizare a pensiei nr. y din 30.01.2018.

I.3. Prin decizia nr. 889 din 16.02.2022, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia inadmisibilităţii recursului declarat împotriva încheierii de declinare, invocată de intimatul-pârât Ministerul Justiţiei, şi a respins recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii de şedinţă din data de 26.02.2019 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.

Totodată, a admis excepţia nulităţii recursului declarat împotriva sentinţei, invocată de intimaţii-pârâţi Ministerul Justiţiei şi Ministerul Afacerilor Interne şi a anulat recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 218 din data de 10.07.2019 pronunţate de aceeaşi instanţă, ca nemotivat.

I.4. Împotriva deciziei nr. 889 din 16.02.2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2018, a formulat cerere de revizuire recurentul-reclamant A., invocând dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. şi prevederile art. 21 din Legea nr. 554/2004.

În motivare revizuentul a susţinut, în contextul unei succinte expuneri a situaţiei de fapt din litigiul care a generat prezentul demers judiciar, că în mod nelegal instanţa de recurs a ignorat prevederile art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. şi nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut, respectiv asupra cererii de îndreptare a unor greşeli materiale care s-au strecurat în cuprinsul cererii de recurs, depusă electronic la 14.02.2022 şi în original la 16.02.2022, deşi a menţionat-o în hotărâre, deschizând astfel calea admiterii excepţiei de nulitate a cererii de recurs invocate de intimaţi prin întâmpinările formulate în cauză.

În drept, a considerat că această inacţiune a instanţei de recurs intră în coliziune cu prevederile art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului şi ale art. 10 din Legea nr. 304/2004, citate în cuprinsul cererii formulate, întrucât prin neluarea în considerare a cererii sale i-a anulat şansa unei judecăţi nepărtinitoare, arătându-se astfel că a aplicat în mod greşit principiul echităţii şi justiţiei care stă la baza oricărui sistem judiciar. Or, în opinia părţii, dacă instanţa de recurs i-ar fi admis această cerere, excepţiile în anulare a recursului invocate în întâmpinările intimaţilor Ministerul Afacerilor Interne şi Ministerul Justiţiei, precum şi reluarea acestora în şedinţa de judecată din data de 16.02.2022 de către reprezentanţii Ministerului Apărării Naţionale şi Serviciului de Telecomunicaţii Speciale nu ar mai fi avut efect, pentru că erorile materiale corectate conţin, în fapt, ceea ce critică părţile adverse menţionate, adică dezvoltarea motivelor de recurs.

În continuare, revizuentul a expus pe scurt considerentele reţinute de instanţa de recurs în fundamentarea soluţiei pronunţate şi a reluat argumentele invocate în cuprinsul cererii de chemare în judecată, apreciind că prin neluarea în seamă a cererii de la punctul 1 instanţa a ajuns la concluzia netemeinică şi neechitabilă potrivit căreia nu se mai impune examinarea celeilalte cereri formulate cu privire la excepţia de nelegalitate.

În ceea ce priveşte aplicarea principiului unui proces echitabil pentru judecarea recursului, a arătat că este evident că instanţa s-a pronunţat asupra tuturor excepţiilor pârâţilor, dar nu s-a pronunţat asupra excepţiei de nelegalitate pe care a invocat-o, încălcând astfel exigenţele de echitate enumerate în Convenţia europeană a drepturilor omului, precum şi pe cele ale art. 10 din Legea nr. 304/2004. Din acest punct de vedere, contrar celor arătate de art. 6 alin. (1) din Convenţia europeană a drepturilor omului, a considerat că în mod nelegal nu s-a pronunţat instanţa de recurs asupra unui lucru cerut, cu toate că a menţionat în decizia pronunţată că respectiva încheiere de declinare nu este supusă niciunei căi de atac, astfel că împotriva acestei soluţii partea nu are deschisă nicio cale de atac.

Or, subliniază revizuentul, excepţia de nelegalitate invocată este tocmai o apărare a faptului că nu are nicio cale de atac asupra încheierii de declinare, iar instanţa în mod nelegal şi contrar exigenţelor unui proces echitabil îi anulează singura cale de apărare posibilă în acest caz, prin nepronunţarea asupra excepţiei invocate.

A mai evocat revizuentul jurisprudenţa Curţii Constituţionale a României, citând în acest sens considerentele relevante din următoarele decizii: decizia nr. 219/07.03.2006 publicată în M. Of. nr. 297/03.04.2006; decizia nr. 404/10.04.2008 publicată în M. Of. nr. 347/06.05.2008; decizia nr. 425/10.04.2008 publicată în M. Of. nr. 354/08.05.2008; decizia nr. 491/06.05.2008 publicată în M. Of. nr. 446/13.06.2008, decizia nr. 458/11.07.2019 publicată în M. Of. nr. 833/14.10.2019, concluzionând în sensul că instanţa de recurs nu a ţinut cont chiar de hotărârile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, din care rezultă că excepţia de nelegalitate este un incident procedural, fiind un mijloc procesual de apărare dat în competenţa instanţei în faţa căreia se invocă şi prin care se instituie garanţii suplimentare pentru un proces echitabil.

Totodată, a susţinut că atunci când excepţia de nelegalitate este soluţionată chiar de către instanţa de recurs, aceasta se va pronunţa mai întâi asupra excepţiei de nelegalitate a actului administrativ individual, şi abia ulterior va soluţiona fondul litigiului, iar din jurisprudenţa Curţii Constituţionale rezultă că o excepţie de nelegalitate nu trebuie trecută cu vederea. Dimpotrivă, se reafirmă regula conform căreia pronunţarea va fi făcută întâi asupra excepţiei, acest fapt constituind şi o garanţie a unui proces echitabil, termen pe care Curtea Constituţională îl invocă în fiecare decizie arătată, demonstrând astfel importanţa punerii în aplicare a acestui principiu.

În plus, revizuentul a prezentat considerente reţinute în doctrina juridică, precum şi opinii ale specialiştilor în drept, în ceea ce priveşte excepţia de nelegalitate şi soluţionarea acesteia, a redat conţinutul articolului 4 din Legea nr. 554/2004, a invocat decizia nr. 36/2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, şi a susţinut că instanţa de recurs nu a ţinut cont de faptul că legalitatea unui act administrativ poate fi cercetată oricând şi că excepţia de nelegalitate poate fi invocată direct în recurs.

Mai exact, a afirmat că instanţa de recurs a refuzat controlul indirect asupra legalităţii actelor administrative individuale arătate, nerespectând astfel decizia nr. 36/2016, care a fost dată pentru întărirea respectării principiului echităţii procesului civil, încălcând astfel prevederile art. 126 alin. (6) din Constituţia României.

În final, a redat dispoziţiile articolelor nr. 237, 248 alin. (3) şi 390 din C. proc. civ. şi a arătat că în situaţia de faţă, a invocării excepţiei de nelegalitate direct în recurs, instanţa ar fi trebuit să interpreteze prevederile acestui din urmă articol prin înlocuirea cuvântului "fondului" cu "recursului", mai ales că în finalul textului se face referire expresă la excepţiile ce pot fi invocate în orice stare a procesului, adică şi la excepţia de nelegalitate.

Pentru motivele arătate, a considerat că sunt incidente şi prevederile art. 5, art. 7, art. 9 alin. (2), art. 10, art. 14 alin. (5) şi (6) şi art. 22 alin. (6), toate din C. proc. civ., pe care le-a enunţat în finalul cererii de revizuire formulate, solicitând admiterea acesteia.

I.5. Apărările formulate în cauză. Aspecte procesuale

Faţă de cererea de revizuire formulată de revizuentul A., intimaţii: Serviciul de Protecţie şi Pază, Serviciul Român de Informaţii, reprezentat de Direcţia Juridică-Unitatea Militară 0198 Bucureşti, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, Serviciul de Informaţii Externe, Ministerul Afacerilor Interne şi Ministerul Apărării Naţionale au formulat întâmpinări prin intermediul cărora au solicitat, în principal, respingerea revizuirii ca inadmisibilă, iar în subsidiar ca neîntemeiată, conform argumentelor expuse.

Revizuentul a formulat şi o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (1) şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 132 alin. (3) din C. proc. civ., precum şi a dispoziţiilor art. 100, art. 101 şi art. 103 din Legea nr. 223/2015, cerere înregistrată separat sub nr. x/2022/a1.

Totodată, a formulat o cerere de suspendare a judecăţii cauzei până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate invocate şi a depus răspunsuri la întâmpinările formulate de intimaţi, dar la termenul din 27 aprilie 2023, la care au avut loc dezbaterile, revizuentul a revenit asupra cererii de suspendare a judecăţii, arătând că nu o mai susţine.

II. Soluţia Înaltei Curţi asupra cererii de revizuire.

Examinând cererea de revizuire prin prisma dispoziţiilor art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., raportat la argumentele invocate, la temeiurile de drept indicate, precum şi la înscrisurile depuse la dosar şi apărările formulate în cauză de intimaţi, Înalta Curte reţine caracterul inadmisibil al căii de atac extraordinare exercitate în cauză, pentru considerentele ce succed.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reţine că revizuirea este o cale de atac nedevolutivă care vizează remedierea procesuală a erorilor de judecată care au condus la stabilirea greşită a situaţiei de fapt prin hotărârea atacată. În ceea ce priveşte categoriile de hotărâri care pot fi supuse revizuirii, legiuitorul a stabilit, în principal, că acestea sunt reprezentate de hotărârile judecătoreşti prin care instanţele de judecată s-au pronunţat cu privire la caracterul fondat sau nefondat al cererii, obiectul revizuirii constituindu-l hotărârile pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul şi doar cu titlu de excepţie şi pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de alin. (2) al art. 509 din C. proc. civ., pot face obiect al revizuirii şi hotărârile care nu evocă fondul.

De asemenea, potrivit art. 21 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ: "(1) Constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de C. proc. civ., pronunţarea hotărârilor rămase definitive prin încălcarea principiului priorităţii dreptului Uniunii Europene, reglementat la art. 148 alin. (2) coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituţia României, republicată" şi "(2) Sunt supuse revizuirii, pentru motivul prevăzut la alin. (1), şi hotărârile definitive care nu evocă fondul."

Întrucât reprezintă o cale extraordinară de atac, dispoziţiile legale care reglementează revizuirea sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile şi în condiţiile expres prevăzute de lege.

În cauză, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. vizează decizia nr. 889 din 16 februarie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2018, prin care s-a admis excepţia inadmisibilităţii recursului declarat împotriva încheierii de declinare, invocată de intimatul-pârât Ministerul Justiţiei, şi s-a respins recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii de şedinţă din 26.02.2019 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.

Totodată, s-a admis excepţia nulităţii recursului declarat împotriva sentinţei, invocată de intimaţii-pârâţi Ministerul Justiţiei şi Ministerul Afacerilor Interne, şi s-a dispus anularea recursului declarat de acelaşi reclamant A. împotriva sentinţei nr. 218/10.07.2019 pronunţate de aceeaşi instanţă, ca nemotivat.

Aşa cum rezultă din cererea de revizuire dedusă judecăţii, s-a invocat de către revizuent, ca temei de drept, art. 509 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia: "Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: pct. 1 s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut".

În concret, partea revizuentă a reproşat instanţei de recurs că nu s-a pronunţat asupra cererii de îndreptare a unor greşeli materiale care s-au strecurat în cuprinsul cererii de recurs, precum şi asupra excepţiei de nelegalitate invocate în legătură cu actele administrative emise de Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naţionale, şi anume decizia de recalculare a pensiei nr. w din 24.08.2016 şi decizia de actualizare a pensiei nr. y din 30.01.2018.

A mai invocat revizuentul şi dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 554/2004, citate supra, considerând că lipsa de acţiune a instanţei de recurs, în sensul nesoluţionării cererilor precizate, intră în coliziune cu prevederile art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului privind dreptul său la un proces echitabil, precum şi cu dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 304/2004.

II.1.1. Cât priveşte motivul de revizuire reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., în ipoteza evidenţiată de parte, este important a se reţine că o primă condiţie de admisibilitate a căii de atac extraordinare a revizuirii vizează sfera hotărârilor judecătoreşti ce pot face obiectul său, avându-se în vedere împrejurarea că, în această materie, prevederile legale incidente sunt de strictă interpretare şi aplicare, nefiind permis a se extinde dincolo de limitele impuse de normele procedurale reglementate de art. 509-513 C. proc. civ.

Legiuitorul a deschis calea de atac a revizuirii, în principal, împotriva hotărârii prin care s-a rezolvat fondul cauzei, iar o atare concepţie a fost consacrată constant şi în doctrina şi jurisprudenţa în materie, singura excepţie fiind reglementată de noul C. proc. civ. în art. 509 alin. (2), respectiv pentru motivele prevăzute la alin. (1) pct. 3, în ipoteza judecătorului, pct. 4 şi pct. 7-10 fiind supuse revizuirii şi hotărârile care nu evocă fondul, deci pentru alt motiv de revizuire decât cel invocat în cauză.

În materia revizuirii, a "evoca fondul" în primă instanţă înseamnă a examina raportul juridic dedus judecăţii prin prisma probelor administrate în cauză, iar în căile de atac evocarea fondului presupune schimbarea situaţiei de fapt în urma analizei probelor sau în urma aplicării altor dispoziţii legale la împrejurările de fapt deja stabilite, de natură să conducă la o altă dezlegare a raportului juridic litigios.

Astfel, evocarea fondului are loc atunci când, în temeiul dreptului de control judiciar, instanţa reapreciază probele administrate de instanţele inferioare, reţine o altă situaţie de fapt şi pronunţă o soluţie cu totul diferită decât aceea pronunţată de instanţele inferioare. De asemenea, numai dacă din considerentele deciziei rezultă că instanţa a schimbat situaţia de fapt, păstrând totuşi soluţia atacată, revizuirea este admisibilă.

În accepţiunea doctrinară şi cea jurisprudenţială conturate în interpretarea noţiunii de "hotărâre care evocă fondul" s-a stabilit că o astfel de cerinţă este îndeplinită de acele hotărâri pronunţate în recurs în care are loc o nouă judecată, fiind astfel vorba despre o hotărâre dată în rejudecare, după casarea cu reţinere.

În concluzie, în ceea ce priveşte hotărârile pronunţate în recurs, noţiunea de "hotărâre care evocă fondul" include hotărârile instanţei de recurs date ca urmare a rejudecării fondului după casarea cu reţinere, iar nu şi pe cele prin care s-a anulat sau s-a respins recursul, în acest din urmă caz cu excepţia ipotezei în care instanţa a schimbat situaţia de fapt.

În prezenta cauză, deşi decizia atacată de revizuent este definitivă, aceasta nu face parte din categoria hotărârilor prin care s-a evocat fondul pricinii deduse judecăţii, fiind pronunţată o hotărâre prin care nu s-a reţinut o altă situaţie de fapt decât cea stabilită prin sentinţa ce a format obiectul recursului, iar instanţa de control judiciar nu a dat o altă dezlegare raportului juridic litigios în urma aplicării altor dispoziţii legale la împrejurări de fapt deja stabilite.

Cu alte cuvinte, nu s-a realizat o nouă judecată în calea de atac, diferită de cea de la prima instanţă, care să determine o altă soluţie, ci, aşa cum reiese din considerentele arătate în precedent, doar a fost menţinută hotărârea pronunţată în etapa judecăţii în fond, ca urmare a anulării recursului reclamantului pentru nemotivare, aspect ce nu poate determina încadrarea deciziei atacate cu revizuire în categoria hotărârilor care evocă fondul.

În acelaşi sens, este de observat că încheierea din data de 26.02.2019 a Curţii de Apel Timişoara, care a făcut, de asemenea, obiectul recursului promovat de reclamant, vizează o soluţie de admitere a excepţiei de necompetenţă materială şi de declinare a petitului 2 de cerere prin care partea a solicitat anularea celor două acte administrative emise de Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naţionale (cu privire la care a invocat, în faza procesuală a recursului, excepţia de nelegalitate), deci o soluţie ce nu vizează fondul cauzei. Recursul a fost respins ca inadmisibil, reţinându-se incidenţa dispoziţiilor art. 132 alin. (2) C. proc. civ., conform cărora: "dacă instanţa se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanţei judecătoreşti competente (...)."

Prin urmare, este inadmisibilă calea de atac extraordinară exercitată în cauza de faţă de revizuentul A., întrucât are ca obiect o hotărâre care nu se încadrează în categoria celor care evocă fondul, susceptibile de revizuire conform prevederilor art. 509 alin. (1) C. proc. civ., pentru motivul prevăzut la pct. 1.

Pe de altă parte, demn de menţionat este şi faptul că motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. dă expresie principiului disponibilităţii în procesul civil şi are în vedere ipotezele: extra petita, minus petita sau plus petita, prin raportare la prevederi cuprinse în C. proc. civ.

Sintagma "lucru cerut" din conţinutul art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. se referă numai la cererile care au fixat cadrul litigiului, au determinat limitele acestuia şi au stabilit obiectul pricinii deduse judecăţii, adică la pretenţiile concrete formulate de reclamant în cererea de chemare în judecată, de pârât în cererea reconvenţională sau de alţi intervenienţi din proces, în cererile lor. Ceea ce caracterizează aceste cereri şi le delimitează de alte cereri pe care le pot formula părţile în cadrul litigiului este faptul că, prin pronunţarea asupra lor, instanţa pune capăt litigiului.

Potrivit art. 9 C. proc. civ. "(2) Obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor.", iar potrivit art. 22 alin. (6) din acelaşi cod: "Judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel." De asemenea, art. 397 alin. (1) C. proc. civ. prevede în mod expres că "Instanţa este obligată să se pronunţe asupra tuturor cererilor deduse judecăţii. Ea nu poate acorda mai mult sau altceva decât s-a cerut, dacă legea nu prevede altfel".

Or, motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. se analizează prin raportare la fondul pretenţiilor concrete deduse judecăţii şi se referă la neconcordanţa dintre petitul cererii de chemare în judecată şi soluţia pronunţată de instanţă, ceea ce nu este cazul în speţă.

Din dezvoltarea cererii formulate ce reflectă nemulţumiri privind pretinse încălcări ale dreptului de dispoziţie al părţilor în materia stabilirii limitelor acţiunii, rezultă că revizuentul, prin invocarea acestui motiv de revizuire, tinde să obţină o reanalizare a litigiului ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2018, la o repunere în discuţie a unor chestiuni ce au fost în mod definitiv tranşate, precum şi a modalităţii de soluţionare a recursurilor, ceea ce nu este permis a se realiza prin intermediul căii de atac extraordinare a revizuirii.

În plus, se reţine că revizuentul critică decizia pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie, însă acestea nu pot fi puse în discuţie în cadrul revizuirii, fiind motive de reformare a hotărârii, posibilă însă numai în apel sau în recurs, în condiţiile legii, nu şi în această cale extraordinară de atac de retractare. În afara condiţiilor restrictive ale textelor legale aplicabile, o cale extraordinară de atac nu poate fi primită pentru motive care ar conduce la schimbarea stării de fapt ori aprecierii în drept faţă de cea avută în vedere de instanţa care a judecat anterior, ea nefiind o cale de reformare care să creeze posibilitatea rejudecării speţei, eventual să deschidă calea recursului la recurs.

În acest context, cum cererea revizuentului nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate a căii de atac extraordinare a revizuirii ce vizează sfera hotărârilor judecătoreşti care pot face obiectul său, precum şi tipul cererilor circumscrise "lucrului cerut" cu privire la care pretinde că instanţa de recurs nu s-a pronunţat, Înalta Curte constată că, raportat la dispoziţiile art. 509 alin. (1) şi alin. (2) din C. proc. civ., nu se poate reţine incidenţa motivului de revizuire reglementat la pct. 1 al textului de lege invocat, demersul părţii fiind, prin urmare, inadmisibil sub acest aspect.

II.1.2. Şi în ceea ce priveşte motivul de revizuire întemeiat pe dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată că revizuentul a formulat o cerere inadmisibilă.

Motivul de revizuire invocat, conceput de legiuitor ca un ultim remediu intern menit să asigure preeminenţa dreptului european, trebuie analizat în contextul reglementării comune a acestei căi extraordinare de atac, care exclude posibilitatea transformării unei căi de atac de retractare într-o veritabilă cale de atac la calea de atac exercitată.

Astfel, în lipsa unui conflict dintre dreptul intern şi dreptul european, nu se pune problema aplicării prioritare a dreptului Uniunii Europene şi, pe cale de consecinţă, nici a incidenţei motivului de revizuire prevăzut de art. 21 din Legea nr. 554/2004.

Prima condiţie de admisibilitate a revizuirii întemeiate pe art. 21 din Legea nr. 554/2004, care rezultă implicit şi indubitabil din textul legal invocat, este aceea a aplicabilităţii dreptului Uniunii Europene în raportul juridic dedus judecăţii. Invocarea de către revizuent în susţinerea cererii sale, exclusiv a unui principiu general desprins din jurisprudenţa europeană, fără indicarea în concret a unei norme din dreptul unional care să fie aplicabilă cauzei, raportul juridic litigios fiind, de altfel, sub incidenţa dreptului naţional, atrage respingerea ca inadmisibilă a căii de atac exercitate, pentru neîndeplinirea condiţiei premisă stabilite de lege în vederea promovării acesteia.

În hotărârea pronunţată la 16.03.2006, în cauza C-23/2004 - Rosmarie Kapferer c. Schlank & Schick Gmb H, CJUE a statuat în sensul că: "dreptul comunitar nu impune unei jurisdicţii naţionale să reia în discuţie fondul litigiului şi să înlăture aplicarea normelor interne de procedură care conferă autoritate de lucru judecat unei hotărâri".

Raportat la condiţia de admisibilitate sus-menţionată, revizuentul se rezumă să susţină că lipsa de acţiune a instanţei de recurs, în sensul nesoluţionării cererilor precizate, intră în coliziune cu prevederile art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului privind dreptul său la un proces echitabil. Nu indică, însă, nicio normă din dreptul Uniunii aplicabilă cauzei, cu excepţia principiului evocat, pe care îl apreciază a fi fost încălcat prin decizia supusă revizuirii.

Or, principiile de drept unional sau drepturile fundamentale prevăzute în Cartă sunt incidente numai în situaţiile în care o altă normă de drept unional este, de asemenea, aplicabilă raportului juridic dedus judecăţii, întrucât protecţia acestor principii generale ca şi a drepturilor fundamentale prevăzute de Cartă este asigurată când statele membre acţionează în domeniul de aplicare al dreptului Uniunii Europene.

Când o situaţie juridică nu intră în domeniul de aplicare al dreptului Uniunii Europene, nu îşi găsesc aplicabilitatea nici principiile generale de drept unional, nici drepturile fundamentale garantate prin Cartă.

De asemenea, CJUE nu este competentă să examineze situaţia juridică respectivă doar pe temeiul principiilor generale de drept unional sau a invocării prevederilor Cartei drepturilor fundamentale, când nu există niciun element care să permită să se considere că litigiul priveşte interpretarea sau aplicarea unei norme a dreptului Uniunii Europene, alta decât principiile generale sau normele care figurează în Cartă (Ordonanţa CJUE din 8 februarie 2016, în cauza C-407/15).

Revizuentul nu a oferit niciun argument în sensul că un act normativ naţional ar urmări să pună în aplicare dreptul Uniunii Europene, nu a invocat faptul că raportul juridic litigios tranşat prin decizia definitivă ar fi unul în care operează armonizarea şi nici nu a adus argumente în sensul că dreptul Uniunii Europene ar fi fost aplicat de Statul Român în materia analizată, chiar dacă aceasta este un domeniu de drept intern.

Prin criticile formulate, partea este nemulţumită de modul în care i-au fost soluţionate recursurile îndreptate împotriva încheierii din 26.02.2019 şi a sentinţei nr. 218/10.07.2019, ambele pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca instanţă de fond, urmărind să obţină o rejudecare a litigiului său.

Însă, funcţia revizuirii, de cale extraordinară de atac, nu este aceea de a conduce la reevaluarea judecăţilor definitive, în afara condiţiilor strict reglementate procedural. În acest sens, instanţa este dispensată de a analiza susţinerile revizuentului care, din punct de vedere procedural, nu vizează şi nu au legătură cu această cale extraordinară de atac, ţinând cont de dispoziţiile art. 513 alin. (3) C. proc. civ.

Pentru aceste motive, Înalta Curte va constata şi inadmisibilitatea cererii de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 554/2004.

2. Temeiul legal al soluţiei pronunţate asupra cererii de revizuire

Pentru considerentele expuse la pct. II.1. din prezenta decizie, constatând că nu sunt întrunite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. şi art. 21 din Legea nr. 554/2004, în temeiul art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire dedusă judecăţii, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 889 din 16 februarie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2018, ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 27 aprilie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.