Pharmacy license transfer refusal pending litigation over fraudulently acquired trade fund

Şedinţa publică din data de 27 aprilie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 30.12.2021, sub nr. x/2021, reclamanta A. S.R.L., în insolvenţă, prin lichidator judiciar B., a chemat în judecată pârâţii Ministerul Sănătăţii - Direcţia Politica Medicamentului, Dispozitivelor şi Tehnologiilor Medicale şi C. S.R.L., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună: anularea refuzului de soluţionare din data de 10.11.2021 a cererii nr. x de înscriere pe autorizaţia de funcţionare a farmaciei nr. 9309/CSA4548 din 07.05.2010, a menţiunii privind schimbarea deţinătorului de autorizaţie prin vânzare-cumpărare, emis de Ministerul Sănătăţii - Direcţia Politica Medicamentului, Dispozitivelor si Tehnologiilor Medicale; obligarea pârâtului Ministerul Sănătăţii - Direcţia Politica Medicamentului, Dispozitivelor si Tehnologiilor Medicale să emită anexa la autorizaţia de funcţionare a farmaciei nr. 9309/CSA4548 din 07.05.2010 cu înscrierea menţiunii privind schimbarea deţinătorului de autorizaţie în sensul înscrierii noului deţinător S.C. C. S.R.L. ca urmare a vânzării-cumpărării fondului de comerţ în baza contractului de vânzare-cumpărare fond de comerţ autentificat sub nr. x/08.10.2021.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 70 din 7 aprilie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în insolvenţă, prin lichidator judiciar B., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Sănătăţii - Direcţia Politica Medicamentului, Dispozitivelor şi Tehnologiilor Medicale şi C. S.R.L..

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 70 din 7 aprilie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2021, a exercitat recurs reclamanta A. S.R.L., prin lichidator judiciar B., criticând-o pentru nelegalitate. A solicitat admiterea recursului, casarea în tot a sentinţei recurate şi rejudecarea cauzei cu consecinţa admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată.

În dezvoltarea recursului a susţinut, în contextul unei succinte expuneri a situaţiei de fapt şi a soluţiei pronunţate de prima instanţă, că sentinţa de fond a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, judecătorul fondului a ignorat puterea de lucru judecat de care se bucură sentinţa nr. 433/F/2017 a Tribunalului Bihor, prin care a fost anulat transferul fraudulos al fondului de comerţ ce avea în componenţa sa autorizaţia de funcţionare a farmaciei şi pe baza căreia dreptul reclamantei de a opera farmacia comunitară s-a reinstaurat în patrimoniul său. Ca urmare, a apreciat că soluţia adoptată în litigiul ce face obeictul dosarului nr. x/2021 nu poate schimba prezumţia de lucru judecat a sentinţei amintite şi nici consecinţa firească a nulităţii actului subsecvent, respectiv autorizaţia de farmacie nr. x/29.04.2013, ca urmare a actului principal reprezentat de contractul de vânzare-cumpărare fond comerţ. Efect al anulării actului fraudulos de transfer al fondului de comerţ, se impunea ca instanţa de fond să constate că autorizaţia de funcţionare, care este actul subsecvent, este nul, o atare apreciere nefiind de natură să antameze hotărârea ce urmează a fi pronunţată de instanţa de fond în dosarul precizat, întrucât nulitatea autorizaţiei se transpune într-o prezumţie legală ce decurge din efectul pozitiv al puterii de lucru judecat şi din principiul consacrat de art. 1254 alin. (2) şi art. 1325 C. civ.

În opinia recurentei, legătura pe care o reţine instanţa de fond între autorizaţia nr. x din 07.05.2010 şi autorizaţia nr. x din 29.04.2013 este doar aparentă şi, chiar în ipoteza în care ar exista o legătură, aceasta este irelevantă din perspectiva refuzului pârâtului de a opera schimbarea de deţinător solicitată.

A reiterat recurenta apărările formulate şi în faţa instanţei de fond în ceea ce priveşte distincţia dintre cele două autorizaţii, noţiunea de autorizaţie de funcţionare în accepţiunea art. 8 coroborat cu art. 1 şi art. 9 din Legea nr. 266/2008 şi caracteristicile şi condiţiile necesare pentru a avea loc procedura transferului autorizaţiei prin vânzarea-cumpărarea fondului de comerţ, pentru a demonstra că prima instanţă a interpretat greşit normele de drept material, în speţă cele ale legii farmaciei, atunci când a apreciat că cele două autorizaţii de funcţionare farmacie (cea din 2013, care face obiectul dosarului nr. x/2021, şi cea din 2010, care a fost transferată către C. SRL) sunt una şi aceeaşi autorizaţie.

În condiţiile în care cele două autorizaţii de farmacie sunt distincte, refuzul pârâtului îi încalcă reclamantei dreptul asupra fondului de comerţ vândut, precum şi pe cel al intimatei-pârâte C. S.R.L., care nu îşi poate desfăşura activitatea profesională, fiind un refuz dat cu exces de putere, iar interpretarea instanţei de fond este nelegală.

Aceasta întrucât a constatat că a avut loc o atingere a dreptului intimatei-pârâte C. S.R.L. de a fi înscrisă ca deţinător al autorizaţiei, însă a reţinut că această încălcare a dreptului nu este suficient de mare, interpretând greşit art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004, care nu stabileşte o limită minimă şi una maximă atunci când face referire la încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor. Or, atât timp cât există o încălcare a dreptului, este evident, în opinia recurentei, că dreptul de apreciere al pârâtului a fost exercitat în mod abuziv.

A mai criticat recurenta sentinţa de fond şi din perspectiva interpretării greşite a normelor de drept material referitoare la emiterea autorizaţiilor de farmacie, atunci când instanţa a considerat că prin acţiunea ce face obiectul dosarului nr. x/2021 s-a contestat aceeaşi anexă I la autorizaţia menţionată în contractul de vânzare-cumpărare a fondului de comerţ, autentificat sub nr. x/08.10.2021.

Astfel, interpretarea primei instanţe este greşită din perspectiva art. 10 alin. (9) din Legea nr. 266/2008 conform cărora, la schimbarea deţinătorului autorizaţiei, se emite o nouă autorizaţie cu păstrarea şi menţionarea istoricului. Totodată, este greşită şi din perspectiva art. 3 alin. (16) din OMS nr. 444/2019 potrivit căruia, în anexe la autorizaţia de funcţionare farmacie, se înregistrează orice modificare a condiţiilor iniţiale de autorizare.

Ca atare, a susţinut că actul administrativ contestat în dosarul nr. x/2021 aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este anexa I la autorizaţia de funcţionare nr. x din 29.04.2013, în timp ce prin contractul de vânzare-cumpărare a fondului de comerţ autentificat sub nr. x/08.10.2021, încheiat cu intimata-pârâtă C. S.R.L., se face referire la anexa I la autorizaţia de funcţionare nr. x din 07.05.2010, în realitate, fiind două acte diferite chiar dacă poartă acelaşi nume, respectiv anexa I.

În final, a criticat aprecierile instanţei de fond în sensul lipsei de relevanţă a autorităţii provizorii de lucru judecat a sentinţei nr. 160/CA/2021 a Curţii de Apel Oradea, pronunţată în dosarul nr. x/2021, considerând că acestea sunt consecinţa aplicării greşite a prevederilor art. 431 C. proc. civ., interpretarea dată de instanţă fiind de natură să golească de conţinut instituţia autorităţii de lucru judecat pe care art. 430 alin. (4) din acelaşi act normativ o atribuie hotărârii judecătoreşti.

Pentru motivele arătate, a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă de Ministerul Sănătăţii s-a solicitat respingerea recursului şi menţinerea sentinţei de fond ca temeinică şi legală. În motivare a susţinut, în contextul expunerii pe larg a circumstanţelor factuale ale cauzei, că soluţia pronunţată de prima instanţă respectă cerinţele legii aplicabile, iar criticile recurentei sunt nefondate.

II. Soluţia Înaltei Curţi asupra recursului.

Analizând sentinţa recurată raportat la criticile recurentei-reclamante, circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., la apărările formulate de intimatul-pârât prin întâmpinarea depusă la dosar, şi la normele legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul exercitat în cauză este nefondat şi îl va respinge pentru considerentele ce succed.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

În fapt, prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 30.12.2021, reclamanta A. S.R.L., în insolvenţă, prin lichidator judiciar B., a solicitat anularea refuzului emis de pârâtul Ministerul Sănătăţii - Direcţia Politica Medicamentului, Dispozitivelor şi Tehnologiilor Medicale la data de 10.11.2021, de soluţionare a cererii nr. x privind înscrierea pe autorizaţia de funcţionare a farmaciei nr. 9309/CSA4548/07.05.2010 a menţiunii privind schimbarea deţinătorului de autorizaţie prin vânzare-cumpărare; precum şi obligarea pârâtului să emită anexa la autorizaţia de funcţionare a farmaciei nr. 9309/CSA4548/07.05.2010 cu înscrierea menţiunii privind schimbarea deţinătorului de autorizaţie în sensul înscrierii noului deţinător S.C. C. S.R.L. ca urmare a vânzării-cumpărării fondului de comerţ în baza contractului de vânzare-cumpărare fond de comerţ autentificat sub nr. x/08.10.2021.

Soluţionând acţiunea, prima instanţă a respins-o ca neîntemeiată, reţinând, în esenţă, că pârâtul Ministerul Sănătăţii nu şi-a exercitat dreptul de apreciere cu privire la solicitarea C. S.R.L. în mod arbitrar, abuziv, fără justificări legale sau cu depăşirea proporţionalităţii măsurii dispuse.

Soluţia instanţei de fond a fost criticată de reclamantă, aceasta clamând aplicarea greşită a normelor de drept material incidente, în contextul în care, în opinia sa, instanţa de fond a ignorat puterea de lucru judecat a sentinţei nr. 433/F/2017 a Tribunalului Bihor, a interpretat greşit prevederile din Legea farmaciei nr. 266/2008, atunci când a apreciat că cele două autorizaţii de funcţionare farmacie sunt una şi aceeaşi, în realitate, acestea fiind distincte.

Totodată, a susţinut că instanţa de fond a interpretat greşit chiar şi normele de drept material referitoare la emiterea autorizaţiilor de farmacie atunci când a constatat că prin acţiunea ce face obiectul dosarului nr. x/2021 s-a contestat aceeaşi anexă I la autorizaţia menţionată în contractul de vânzare-cumpărare a fondului de comerţ autentificat sub nr. x/08.10.2021, iar cu privire la aprecierile instanţei potrivit cărora nu are relevanţă autoritatea provizorie de lucru judecat a sentinţei nr. 160/CA/2021 a Curţii de Apel Oradea, pronunţată în dosarul nr. x/2021, a arătat că sunt consecinţa aplicării greşite a prevederilor art. 431 C. proc. civ.

Potrivit motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, în înţelesul acestor dispoziţii legale încălcarea normelor de drept material putându-se face prin aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt, extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică sau restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor legale, precum şi prin încălcarea unor principii generale de drept. Altfel spus, textul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se referă fie la nesocotirea unei norme de drept material, fie la interpretarea ei eronată, în sensul că instanţa a dat o greşită interpretare a acesteia sau faptele au fost reţinute greşit în raport de exigenţele textului de lege. De asemenea, prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Din probatoriul administrat la dosarul cauzei reiese că, la data de 29.10.2021, societatea C. S.R.L. a înregistrat prin intermediul platformei electronice PCUe, cererea nr. x, împreună cu dosarul aferent, prin care a solicitat schimbarea deţinătorului persoană juridică în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/08.10.2021, prin care societatea A. S.R.L. a transferat dreptul de proprietate asupra fondului de comerţ reprezentat de autorizaţia de funcţionare nr. x din data de 07.05.2010, din oraş Aleşd, judeţul Bihor, către această societate, fiind anexate şi acte justificative eliberate de ONRC-ORC Bihor privind radierea punctului de lucru cu activitatea de farmacie a societăţii A. S.R.L..

Relativ la motivul refuzului comunicat cu adresa nr. x/17.11.2021 de către Ministerul Sănătăţii - Direcţia Politica Medicamentului, Dispozitivelor şi Tehnologiilor Medicale, este de observat că autoritatea menţionată a avut în vedere faptul că dosarul nr. x/2021, aflat pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal, implică şi autorizaţia de funcţionare nr. x din data de 07.05.2010, întemeindu-şi soluţia, potrivit comunicării de rectificare, pe art. 7 alin. (2) lit. f) teza a II-a din Normele privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea unităţilor farmaceutice, aprobate prin Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 444/2019, cu modificările şi completările ulterioare, de aplicare a Legii farmaciei nr. 266/2008, care prevede că: "...în cazul în care există litigiu care implică autorizaţia de funcţionare, Ministerul Sănătăţii nu va aproba schimbarea deţinătorului de autorizaţie-persoană juridică şi nu va înscrie menţiunea pe anexa la autorizaţia de funcţionare."

În sprijinul apărării conform căreia cele două autorizaţii nr. x din 07.05.2010 şi nr. 9309/EN4499 din 29.04.2013 sunt distincte, neexistând între acestea decât o legătură aparentă, recurenta-reclamantă susţine că soluţia adoptată în litigiul ce face obiectul dosarului nr. x/2021 nu poate schimba prezumţia de lucru judecat a sentinţei nr. 433/F/2017 şi nici consecinţa firească a nulităţii actului subsecvent reprezentat de autorizaţia de farmacie nr. x din 29.04.2013, ca urmare a actului principal constând în contractul de vânzare-cumpărare fond comerţ, şi că instanţa de fond trebuia să constate că autorizaţia din 29.04.2013, act subsecvent, este nulă ca efect al anulării actului de transfer al fondului de comerţ.

Contrar alegaţiilor recurentei şi în acord cu judecătorul fondului, al cărei raţionament logico-juridic îl împărtăşeşte, instanţa de control judiciar reţine că pronunţarea sentinţei nr. 433/F/2017 a Tribunalului Bihor a avut ca efect reintrarea în patrimoniul societăţii recurente-reclamante a autorizaţiei nr. x/07.05.2010, ca urmare a repunerii părţilor în situaţia anterioară, consecinţă a anulării tranzacţiei frauduloase prin care societatea D. S.R.L. a dobândit fondul său de comerţ, iar anexa I la autorizaţie, ce conţine această menţiune, a fost emisă de Ministerul Sănătăţii la data de 12.10.2020, făcând trimitere la autorizaţia de funcţionare nr. x din data de 29.04.2013.

Într-adevăr, din conţinutul anexei amintite reiese fără putinţă de tăgadă faptul că farmacia în structura societăţii D. S.R.L. îşi încetează activitatea prin anularea autorizaţiei de funcţionare nr. x din 29.04.2013 emisă de Ministerul Sănătăţii, iar prin anularea de către instanţă, a transferului patrimonial realizat prin contractul de vânzare cumpărare a fondului de comerţ din 18.12.2012, înregistrat la Ministerul Sănătăţii la data de 29.04.2013, farmacia se repune în situaţia anterioară şi funcţionează în structura A. S.R.L., având autorizaţia de funcţionare nr. x/07.05.2010.

În acest context, nu se poate susţine cu suficient temei că existenţa unei legături între cele două autorizaţii ar fi irelevantă din perspectiva refuzului pârâtului de a opera schimbarea de deţinător solicitată de C. S.R.L., cum în mod greşit pretinde recurenta.

De la data eliberării autorizaţiei de funcţionare nr. x din 07.05.2010 pentru farmacia comunitară S.C. A. S.R.L., aceasta a intrat în circuitul civil şi a produs efectele juridice pentru care a fost emisă, conform art. 12 alin. (2) din Legea farmaciei nr. 266/2008, forma în vigoare în perioada de referinţă, fiind înfiinţată prin excepţie-centru comercial.

În schimb, autorizaţia de funcţionare nr. x din 29.04.2013, a fost emisă de Ministerul Sănătăţii, în temeiul art. 10 alin. (8) din Legea farmaciei nr. 266/2008, pentru "Farmacia comunitară S.C. D. SRL", înfiinţată tot prin excepţie-centru comercial, ca urmare a transferului dreptului patrimonial valorificat prin contractul de vânzare cumpărare fond comerţ nr. 2217/18.12.2012 (din care a făcut parte şi autorizaţia de funcţionare nr. x/07.05.2010), contract încheiat între S.C. A. S.R.L., în calitate de vânzător, şi S.C. D. S.R.L., în calitate de cumpărător.

În temeiul prevederilor legale precizate, în situaţia în care farmacia comunitară îşi schimbă persoana juridică pe numele căreia a fost eliberată autorizaţia, Ministerul Sănătăţii eliberează o nouă autorizaţie de funcţionare pe numele noii persoane juridice, iar până la eliberarea noii autorizaţii farmacia comunitară funcţionează în baza vechii autorizaţii, aşa încât nu se poate reţine că autorizaţia de funcţionare nr. x/29.04.2013, deţinută de D. S.R.L., nu se identifică cu autorizaţia de funcţionare nr. x din 07.05.2010, deţinută de A. S.R.L., şi că sunt distincte, cum pretinde recurenta.

Sub acest aspect Înalta Curte constată că apărările formulate de intimatul-pârât sunt întemeiate, fiind confirmate de probatoriul administrat în cauză, în sensul că societatea D. S.R.L. a devenit unitate farmaceutică ca urmare a cumpărării fondului de comerţ al unei unităţi farmaceutice existente deja, care funcţiona în baza autorizaţiei nr. x din data de 07.05.2010, emisă pentru societatea A. S.R.L., şi nu prin înfiinţare conform dispoziţiilor art. 6-10 din Legea farmaciei nr. 266/2008. Ca atare, la data schimbării persoanei juridice pe numele căreia a fost eliberată autorizaţia de funcţionare, autorizaţia nr. x din 07.05.2010 a devenit autorizaţia nr. x din 29.04.2013, aceasta din urmă fiind anulată ca efect al pronunţării sentinţei nr. 433/F/2017 a Tribunalului Bihor.

Aşadar, menţiunea înscrisă în anexa 1 la autorizaţia de funcţionare nr. x din 29.04.2013 a fost făcută de Ministerul Sănătăţii în condiţiile în care această autorizaţie emisă pentru D. S.R.L., în contextul preluării unui fond de comerţ al unei autorităţi farmaceutice preexistente în baza unui contract de vânzare cumpărare anulat în mod definitiv de instanţa de judecată, este subsecventă autorizaţiei de funcţionare emise la data de 07.05.2010 pentru A. S.R.L., care reintră astfel în patrimoniul recurentei.

Or, acţiunea ce face obiectul dosarului nr. x/2021 este tocmai anularea anexei nr. 1 din 12.10.2020 la autorizaţia de funcţionare nr. x din 29.04.2013 a farmaciei în structura S.C. D. S.R.L. din oraşul Aleşd, judeţul Bihor, precum şi anularea adresei de răspuns nr. x/18.05.2021, prin care Ministerul Sănătăţii a răspuns plângerii prealabile formulate de reclamanta S.C. D. S.R.L..

Prin sentinţa nr. 160 din 13 decembrie 2021, pronunţată în dosarul menţionat, Curtea de Apel Oradea a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârâta S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar B., şi a respins acţiunea, ca inadmisibilă. Această sentinţă a fost însă casată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia nr. 814 din 16.02.2023, şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond, reţinându-se că au fost interpretate eronat dispoziţiile legale ce vizează parcurgerea procedurii prealabile de recurenta-reclamantă S.C. D. S.R.L. prin administrator judiciar E., cu referire la data la care a luat cunoştinţă de actul atacat.

Cum menţiunea din anexa ce face obiectul litigiului indicat vizează tocmai reintrarea în patrimoniul recurentei-reclamante a autorizaţiei nr. x din 07.05.2010, cu privire la care intimata-pârâtă C. S.R.L. a solicitat schimbarea deţinătorului autorizaţiei, Înalta Curte reţine că refuzul emis de pârâtul Ministerul Sănătăţii prin actul contestat este unul justificat, bazat pe interpretarea corectă a normelor legale incidente raportat la situaţia de fapt stabilită.

Cu alte cuvinte, anexa I ce face obiectul dosarului nr. x/2021 al Curţii de Apel Oradea reprezintă chiar anexa noii autorizaţii emise în favoarea S.C. D. S.R.L. în 2013, care conţine însă menţiunea referitoare la reintrarea în patrimoniul recurentei-reclamante a autorizaţiei nr. x din 07.05.2010, având în mod evident legătură cu autorizaţia din 2010 cu privire la care intimată-pârâtă C. S.R.L. a solicitat schimbarea deţinătorului.

Este adevărat că, în aplicarea prevederilor art. 10 alin. (9) din Legea farmaciei nr. 266/2008, care reglementează atribuţiile Ministerului Sănătăţii în ipoteza schimbării persoanei juridice pe numele căreia a fost eliberată autorizaţia de funcţionare prevăzută la alin. (1) al aceluiaşi text legal, intimatul-pârât emite o nouă autorizaţie de funcţionare, cu păstrarea şi menţionarea istoricului acesteia, însă, această emitere se realizează doar în cazul în care nu există litigii care să implice autorizaţia de funcţionare respectivă, în acord cu dispoziţiile art. 7 alin. (2) lit. f) teza a II-a din Normele privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea unităţilor farmaceutice, aprobate prin OMS nr. 444/2019, incidente în speţă.

Această interpretare a legii reflectă voinţa legiuitorului de a preîntâmpina situaţiile în care o autorizaţie de funcţionare farmaceutică poate fi înstrăinată fără a se ţine cont de existenţa unor împrejurări în care aceasta face obiectul unor litigii aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, soluţia primei instanţe de respingere a acţiunii reclamantei ca neîntemeiată fiind, prin urmare, corectă şi legală, neputând fi primite criticile formulate din perspectiva aplicării greşite a art. 10 din Legea farmaciei nr. 266/2008, cum pretinde recurenta.

Pe cale de consecinţă, întrucât nu s-au conturat elemente de nelegalitate a sentinţei de fond, soluţia fiind pronunţată cu interpretarea şi aplicarea corectă a normelor legale incidente, argumentele expuse în calea de atac a recursului nefiind apte să determine casarea acesteia, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul reclamantei, cu consecinţa păstrării ca legale a sentinţei de fond atacate, sub toate aspectele criticate.

2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele arătate la pct. II.1. din prezenta decizie, nefiind întrunit motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din acelaşi act normativ, raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantă şi va menţine sentinţa de fond atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. împotriva sentinţei nr. 70 din 7 aprilie 2022 a Curţii de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 27 aprilie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.