Unannounced Competition Inspection and Phone Searches: Validity of Acting by Delegation During Expired Mandate and Judicial Authorization Limits

Şedinţa publică din data de 27 aprilie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 16.04.2021, sub nr. x/2021, reclamanta A. S.R.L în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenţei, a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună:

1. Anularea Ordinului nr. 158/26.03.2021 al preşedintelui Consiliului Concurenţei prin care s-a dispus efectuarea unei inspecţii inopinate la sediul A., inclusiv asupra telefoanelor mobile personale a 11 salariaţi A., pentru perioada 31.03.2021-02.04.2021 ("Ordinul nr. 158/2021"),

2. Anularea tuturor actelor subsecvente emise de pârâtul Consiliul Concurenţei în temeiul Ordinului nr. 158/2021: procesul-verbal de sigilare nr. x/31.03.2021; procesul-verbal de constatare şi inventariere nr. x/31.03.2021 asupra telefonului mobil personal al d-nului B.; procesul-verbal de constatare şi inventariere nr. x/31.03.2021 pentru efectuarea inspecţiei inopinate asupra telefonului mobil personal al d-nului C.; procesul-verbal de desigilare nr. x/01.04.2021; procesul-verbal de inspectare dispozitiv mobil aparţinând d-nului D. nr. 3867/01.04.2021; procesul-verbal de inspectare dispozitiv mobil aparţinând d-nului E. nr. 3868/01.04.2021; procesul-verbal de sigilare nr. x/01.04.2021; procesul-verbal de desigilare nr. x/02.04.2021 şi procesul-verbal de constatare şi inventariere nr. x/02.04.2021.

3. Restituirea tuturor documentelor copiate de inspectorii Consiliului Concurenţei pe dispozitivul HDD denumit "disc destinaţie", pe care au fost salvate toate informaţiile şi documentele în format electronic extrase pe parcursul inspecţiei, precum şi distrugerea oricăror copii din evidenţele Consiliului Concurenţei, cu interzicerea utilizării ca dovezi de către pârât a tuturor documentelor, datelor şi informaţiilor obţinute în urma executării Ordinului nr. 158/2021;

4. Obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 1264 din 5 iulie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea, astfel cum a fost precizată şi completată, formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenţei.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 1264 din 5 iulie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2021, a exercitat recurs recurenta-reclamantă A. S.R.L., invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4, pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ.

În dezvoltarea recursului a susţinut că soluţia pronunţată de instanţa de fond este nelegală şi netemeinică, ţinându-se cont de următoarele considerente:

Referitor la motivele de nulitate ale Ordinului nr. 158/2021 sub aspectul duratei mandatului Preşedintelui Consiliului Concurenţei şi al incompatibilităţii, recurenta înţelege să invoce prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., hotărârea fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.

Recurenta-reclamantă a solicitat să se constatate greşita soluţionare a instanţei de fond a acestui capăt de cerere, în condiţiile în care Ordinul nr. 158/2021 a fost emis în mod evident sub titulatura "F. Preşedinte", fără alte menţiuni.

În opinia sa, în baza principiului legalităţii reglementat de dispoziţiile art. 6 din Codul administrativ, instanţa de fond trebuia să reţină faptul că actul administrativ criticat a fost emis de Preşedintele Consiliului Concurenţei, fără alte menţiuni privind numele şi calitatea persoanei care ar fi semnat ordinul, motiv pentru care urma să analizeze legalitatea actului administrativ criticat în raport de motivele de nulitate invocate de recurentă sub aspectul duratei mandatului şi incompatibilităţii.

În cuprinsul întâmpinării depuse în cauză, pârâtul se apără împotriva criticilor de nulitate invocate prin cererea de chemare în judecată, susţinând printre altele faptul că Ordinul nr. 158/2021 a fost semnat în fapt de dna G., Vicepreşedinte al Consilului Concurenţei.

Apreciază că semnătura Vicepreşedintelui Consiliului Concurentei pe un act administrativ emis sub titularatura "F. Preşedinte" nu este de natură a înlătura motivele de nulitate absolută a actului administrativ atacat, sub aspectul duratei mandatului şi al stării de incompatibilitate evidenţiate în cuprinsul cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată, precizată şi completată.

Instanţa de judecată nu poate acoperi viciile actului administrativ criticat în prezenta cauză doar prin faptul că acesta a fost semnat în realitate de o altă persoană, actul administrativ fiind nul absolut deoarece a încălcat cerinţele imperative ale legii, iar nulitatea absolută a actului administrativ nu poate fi acoperită.

Referitor la motivele de nulitate ale Ordinului de delegare nr. 153/2021 sub aspectul duratei mandatului Preşedintelui Consiliului Concurenţei şi al incompatibilităţii înţelege să invoce, de asemenea, dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., hotărârea fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, dar şi pe cele ale art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., instanţa depăşind atribuţiile puterii judecătoreşti.

În dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arată în plus, faţă de aspectele prezentate mai sus şi următoarele argumente: instanţa a aplicat dispoziţiile legale în mod eronat, apreciind că Decizia 158/2021 nu poate fi avută în vedere, deoarece capătul de cerere privind anularea Ordinului nr. 153/2021 a fost formulat ulterior, la data de 08.11.2021, după momentul publicării Deciziei în Monitorul Oficial.

Arătă că practica Curţii Constituţionale face referire la existenţa unei cauze pendinte pe rolul instanţelor judecătoreşti, fără a realiza o distincţie între data depunerii cererii introductive şi data formulării cererilor precizatoare sau completatoare.

Este evident că prezenta cauză se afla înregistrată pe rolul instanţelor judecătoreşti, înainte de publicarea Deciziei în Monitorul Oficial.

Mai mult decât atât, prin cererea introductivă de instanţă au fost formulate aceleaşi critici privind nelegalitatea mandatului deţinut de dl F., în calitate de Preşedinte al Consiliului Concurenţei.

Formularea unei cereri completatoare ulterioare se datorează exclusiv poziţiei pârâtului, care a comunicat informaţii în etape, prima oară precizând prin întâmpinare că, de fapt, Ordinul nr. 158/2021 a fost semnat de o altă persoană şi, abia ulterior depunând Ordinul de delegare a atribuţiilor nr. 153/2021, urmare criticilor formulate de recurentă.

Modalitatea în care instanţa de fond alege să nu aplice Decizia 158/2021 în prezenta cauză, respectiv doar raportându-se la data formulării cererii completatoare, apare ca o sancţiune la adresa recurentei, deşi pârâtul este cel care nu a avut o atitudine transparentă.

Referitor la motivele de nulitate ale Ordinului de delegare nr. 153/2021 legate de aplicarea prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea concurenţei, recurenta invocă dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., hotărârea fiind dată cu aplicarea greşită a legii.

În mod nelegal instanţa de fond a reţinut îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru delegarea de atribuţii, în condiţiile în care, din analiza Ordinului nr. 153/2021 rezultă în mod clar şi fără echivoc faptul că nu a fost indicată nici măcar o minimă justificare a cazului care a impus măsura delegării reprezentării, nu se precizează dacă este vorba de un caz de absenţă sau de un caz de indisponibilitate.

Aprecierile instanţei de fond sunt pur formale, fără un fundament juridic.

Indicarea motivului care a stat la baza emiterii acestui act administrativ este necesară pentru a conferi minime garanţii împotriva arbitrariului autorităţii.

Referitor la motivele de nulitate ale Ordinului nr. 158/2021 legate de nesocotirea limitelor expres prevăzute în încheierile Curţii de Apel Bucureşti, cu încălcarea art. 8 din Convenţia europeană a drepturilor omului, înţelege să invoce prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., apreciind că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, iar în subsidiar dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., hotărârea fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material.

În motivarea criticilor de nelegalitate ale Ordinului nr. 158/2021, recurenta a mai arătat că legea prevede cerinţa autorizării instanţei pentru a proteja drepturile si libertăţile fundamentale împotriva abuzurile autorităţilor, în considerarea faptului că inspecţiile reprezintă o ingerinţă gravă în ceea ce priveşte persoanele inspectate. Pe cale de consecinţă, cadrul inspecţiei inopinate se stabileşte exclusiv prin autorizarea instanţei, şi trebuie reflectat întocmai în ordinul de inspecţie.

Prin urmare, este evident că, prin includerea sintagmei "cel puţin cu", Ordinul nr. 158/2021 lărgeşte liniile trasate de instanţă prin încheieri, fiind astfel emis în mod nelegal.

De asemenea, a învederat că orice măsură a statului, care restrânge drepturile şi libertăţile fundamentale, trebuie trecută prin filtrul instanţei, trebuie interpretată strict, trebuie implementată cu respectarea garanţiilor legale, iar orice dubiu trebuie să beneficieze părţii supuse investigaţiei.

Instanţa de fond a interpretat eronat dispoziţiile legale în materie şi a apreciat pur formal, fără alte justificări de fapt şi de drept, că Ordinul de inspecţie nu a încălcat limitele autorizării instanţei, fără a motiva în fapt şi în drept soluţia dată.

Or, instanţa este datoare să arate, în cuprinsul hotărârii, motivele de fapt şi de drept în temeiul cărora şi-a format convingerea, precum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Referitor la anularea Ordinului nr. 158/2021 pentru că a fost emis cu încălcarea dreptului la viaţă privată şi protecţia datelor cu caracter personal, precum şi a dreptului la viaţă, sănătate şi integritate ale persoanei fizice, inclusiv a actelor normative privind măsurile dispuse de autorităţi pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, invocă prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., sentinţa necuprinzând motivele pe care se întemeiază, iar în subsidiar dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., hotărârea fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material.

Având în vedere că cele două contestaţii au vizat critici de nelegalitate privind cele doua încheieri de autorizare a inspecţiei, iar în prezenta cauză se invocă critici de nelegalitate privind ordinul emis de pârât, solicită să se constate că instanţa de fond nu a arătat motivele de fapt şi de drept pe care şi-a bazat judecata, simpla referire la alte două soluţii pronunţate în dosare ce privesc un alt obiect, nefiind de natură a reprezenta îndeplinirea de către instanţă a obligaţiei motivării sentinţei.

Motivarea sentinţei trebuie să includă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor ori mijloacele lor de apărare, constituind motiv de casare nu numai inexistenţa motivării, dar şi insuficienţa ei.

În opinia sa, sarcina instanţei de a proceda la un examen efectiv, real şi consistent al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă ale părţilor, pentru a le aprecia pertinenţa în determinarea situaţiei de fapt nu a fost îndeplinită de instanţa de fond, care nu a explicat într-o manieră convingătoare raţionamentul juridic pe care l-a adoptat şi care să justifice dispozitivul sentinţei. Reiterează susţinerea de mai sus, în sensul că nemotivarea sentinţei reprezintă o nesocotire a dreptului la un proces echitabil instituit de art. 6 par. 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului, iar în cazul încălcării repetate a acestuia, recurenta va fi nevoită să se adreseze Curţii Europene a Drepturilor Omului pentru a obţine recunoaşterea şi repararea prejudiciilor suferite.

Referitor la anularea Ordinului nr. 158/2021 motivat de încălcarea principiului proporţionalităţii, înţelege să invoce dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., apreciind că hotărârea cuprinde motive contradictorii, şi pe cele ale art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., hotărârea fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material.

Instanţa de fond a respins aceste critici de nelegalitate cu nesocotirea principiului proporţionalităţii şi a probelor administrate în cauză, reţinând că inspectarea telefoanelor personale ale salariaţilor se impunea pentru colectarea informaţiilor necesare investigării posibilei încălcări a regulilor de concurenţă, fiind greu de conceput o altă modalitate de identificare a informaţiilor relevante prin alte mijloace decât inspecţiile inopinate.

În mod nelegal instanţa de fond a respins pretentile recurentei, omiţând să analizeze dacă măsura efectuării unei inspecţii inopinate la sediul A., în contextul epidemiei de coronavirus, cauzează sau nu inconvenienţe disproporţionate şi neacceptabile în raport cu scopurile urmărite de inspecţia în cauză.

Contrar celor reţinute instanţă, recurenta a susţinut şi probat că prin autorizarea inspecţiei inopinate la sediul A. s-a pus pericol sănătatea şi chiar viaţa salariaţilor A. care au fost chemaţi de la domiciliu, inclusiv din provincie, pentru a da curs solicitărilor inspectorilor Consiliului Concurenţei.

Faţă de argumentele legale expuse mai sus, recurenta-reclamantă solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

În drept, recurenta a invocat dispoziţiile Legii nr. 21/1996, Legii nr. 554/2004 şi pe cele ale art. 488 alin. (1) punctele 4, 6, 8 din C. proc. civ.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată la data de 03.10.2022 intimatul-pârât Consiliul Concurenţei a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei de fond, conform argumentelor expuse pe larg în combaterea fiecăruia dintre motivele de recurs invocate.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe prevederile art. 205 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinare şi concluzii scrise prin intermediul cărora, în esenţă, a reiterat argumentele invocate în susţinerea nelegalităţii soluţiei pronunţate de prima instanţă, precum şi jurisprudenţă relevantă pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Curtea de Apel Bucureşti, astfel cum s-a consemnat în partea introductivă a acestei decizii.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa prin prisma motivelor de recurs invocate, a susţinerilor părţilor, a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:

Recurenta-reclamantă şi-a întemeiat recursul pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. - când instanţa a depăşit atribuţiile judecătoreşti; art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. - când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei; art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.- când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reţine că, prin încheierea nr. 7/16.03.2021 a Preşedintelui Curţii de Apel Bucureşti, pronunţată în dosarul nr. x/2021 a fost admisă cererea formulată de Consiliul Concurenţei; a fost autorizată desfăşurarea unei inspecţii inopinate la sediile sociale şi punctele de lucru ale societăţilor 1. A. S.R.L., 2. H. S.R.L., 3. I. S.A., 4. J. S.R.L., pentru 3 zile consecutive, în perioada 29.03.2021-30.04.2021, urmând ca perioada concretă de efectuare a inspecţiei să fie stabilită prin ordin al Preşedintelui Consiliului Concurenţei emis ulterior autorizării judiciare.

În contextul inspecţiilor inopinate organizate la sediul şi punctele de lucru ale recurentei A., instanţa a autorizat prin încheierea nr. 8/25.03.2021 pronunţată de Preşedintele Curţii de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2021, inspectarea telefoanelor personale ale unor persoane determinate.

Cele două încheieri pronunţate de Preşedintele Curţii de Apel Bucureşti amintite anterior, au rămas definitive prin încheierea din 15 aprilie 2021, respectiv 20 aprilie 2021 pronunţate în cadrul contestaţiilor de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Prin Ordinul nr. 152/24.03.2021 emis de preşedintele Consiliului Concurenţei, semnat de vicepreşedinte, s-a dispus declanşarea unei investigaţii din oficiu având ca obiect posibila încălcare a prevederilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996 şi a prevederilor art. 101 alin. (1) TFUE de către următoarele întreprinderi: A. S.R.L., H. S.R.L., K. S.A., I. S.A..

Prin Ordinul nr. 153/26.03.2021 semnat de preşedintele Consiliului Concurenţei, s-a dispus ca în data de 26.03.2021 reprezentarea legală a Consiliului Concurenţei să fie asigurată de doamna G., temeiul legal al acestui ordin fiind dispoziţiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 21/1996 şi art. 11 alin. (2) şi (3) din Regulamentul de Organizare şi funcţionare al Consiliului Concurenţei.

Prin Ordinul nr. 158/26.03.2021 semnat de vicepreşedinte pentru preşedintele Consiliului Concurenţei, s-a dispus efectuarea unei inspecţii inopinate la A. şi a unei inspecţii inopinate asupra telefoanelor personale ale 11 persoane, pentru perioada 31.03.2021-02.04.2021.

În ceea ce priveşte criticile recurentei-reclamante în ceea ce priveşte motivele de nulitate ale Ordinului nr. 158/2021 sub aspectul duratei mandatului Preşedintelui Consiliului Concurenţei şi al incompatibilităţii, întemeiate pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că sunt neîntemeiate, urmând a fi respinse.

Recurenta-reclamantă susţine că semnătura vicepreşedintelui Consiliului Concurenţei pe un act administrativ emis sub titulatura "F." nu este de natură a înlătura motivele de nulitate absolută a actului administrativ atacat, sub aspectul duratei mandatului şi al stării de incompatibilitate evidenţiate în cuprinsul cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată, precizată şi completată.

A invocat recurenta-reclamantă că instanţa de judecată nu poate acoperi viciile actului administrativ criticat în prezenta cauză, doar prin faptul că acesta a fost semnat în realitate de o altă persoană. De asemenea, recurenta a susţinut că, în mod nelegal instanţa de fond nu ar fi făcut aplicarea dispoziţiilor Legii concurenţei şi a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 58/26.01.2021 şi nu a reţinut expirarea mandatului domnului F. ca preşedinte al Consiliului Concurenţei, la data emiterii Ordinului nr. 158/2021.

Criticile recurentei-reclamante nu pot fi primite, ţinându-se cont de următoarele aspecte:

Înalta Curte reţine că, Ordinul nr. 158/2021 prin care s-a dispus realizarea unei inspecţii inopinate la sediul recurentei nu era semnat de preşedintele Consiliului Concurenţei, F., ci de vicepreşedintele în funcţie, respectiv, dna G., astfel că în mod legal, instanţa de fond a constatat că nu se poate reţine că acest ordin a fost semnat de preşedinte care nu mai putea îndeplini în mod legal atribuţiile, ca urmare a expirării mandatului, sau, că respectivul act administrativ este nul pe motiv de pretinsă incompatibilitate a preşedintelui Consiliului Concurenţei, întrucât Ordinul nr. 158/2021 este semnat de vicepreşedintele autorităţii de concurenţă, căruia i-au fost delegate atribuţiile de către preşedinte.

Recurenta-reclamantă a susţinut că, instanţa de fond trebuia să aibă în vedere şi faptul că delegarea de competenţe, invocată de intimatul-pârât în apărare, s-a realizat prin Ordinul nr. 153/2021 emis în aceeaşi zi, respectiv data de 26.03.2021, act administrativ lovit de aceleaşi cauze de nulitate absolută ca şi Ordinul nr. 158/2021.

Contrar celor invocate de recurenta-reclamantă, Înalta Curte constată că, instanţa de fond a analizat argumentele reclamantei, în mod corect, prin raportare la Ordinul nr. 153/2021, analiză aplicabilă întocmai şi în ceea ce priveşte Ordinul nr. 158/2021, reţinând că, actului contestat îi sunt incidente dispoziţiile legale în vigoare la data emiterii sale, acestea fiind declarate neconstituţionale odată cu publicarea deciziei CCR nr. 58/2021, adică, din perspectiva criticată, ordinul nr. 153/2021 a fost valabil întocmit, fiind în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare la data emiterii sale.

Prin Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 58 din 26.01.2021, publicată în Monitorul Oficial la data de 04.05.2021, s-a constatat că dispoziţiile art. 18 alin. (3) din Legea concurenţei nr. 21/1996 sunt neconstituţionale.

Dispoziţiile care au fost declarate neconstituţionale, la care s-a făcut referire mai sus, au următorul cuprins:

- Art. 18 alin. (3): "(3) În situaţia în care până la expirarea duratei mandatului unui membru al Plenului Consiliului Concurenţei, în condiţiile art. 15 alin. (9) lit. a), nu este numit un succesor, membrul Plenului al cărui mandat expiră îşi va continua activitatea până la depunerea jurământului de către cel desemnat pentru mandatul următor".

Astfel, prin raportare la Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 58/2021, contrar susţinerilor recurentei-reclamante, mandatul Preşedintelui Consiliului Concurenţei nu era expirat la data de 05.03.2020, când au expirat cei 5 ani pentru care fusese numit în funcţia de preşedinte al Consiliului Concurenţei prin decret prezidenţial, chiar dacă prevederile art. 18 alin. (3) din Legea concurenţei au fost declarate neconstituţionale prin Decizia CCR nr. 58/2021 din data de 26.01.2021, deoarece această decizie a fost publicată în Monitorul Oficial, aşa cum s-a arătat mai sus, în data de 4 mai 2021 şi doar de la această dată, constatările sale erau obligatorii erga omnes.

Aşadar, reţine Înalta Curte că, instanţa de fond a avut în vedere în mod legal faptul că, în conformitate cu prevederile art. 147 alin. (4) din Constituţia României şi ale art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, prezumţia de validitate şi de constituţionalitate care însoţeşte o normă legală încetează de la data publicării deciziei instanţei de contencios constituţional care statuează în sens contrar şi potrivit căreia respectiva normă nu mai poate face parte din ordinea juridică. Astfel, mai întâi, efectele normei legale constate neconstituţionale sunt suspendate de drept pe o perioadă de 45 de zile, timp în care legiuitorul trebuie să pună de acord respectiva normă legală cu statuările Curţii Constituţionale, conform art. 147 alin. (1) din Constituţie şi art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.

Nu pot fi primite nici criticile de nelegalitate aduse de recurenta-reclamantă, Ordinului nr. 158/2021 din perspectiva stării de incompatibilitate, în care s-ar fi aflat preşedintele Consiliului Concurenţei la data emiterii acestuia, care exercita în acelaşi timp şi calitatea de membru al L. şi calitatea de membru în Consiliul de Administraţie al Agenţiei Europene de Reglementare în Energie (ACER), recurenta invocând faptul că, instanţa de fond ar fi trebuit să constate încălcarea dispoziţiilor imperative ale legii speciale, respectiv ale art. 15 alin. (6) din Legea concurenţei.

Totodată, recurenta-reclamantă a invocat faptul că, instanţa de fond ar fi trebuit să constate că punctul de vedere al ANI excede cadrului legal de organizare şi funcţionare, stabilit prin Legea nr. 176/2013, punctul de vedere al ANI neputând ţine loc unui raport de evaluare.

Susţinerile recurentei-reclamante sunt neîntemeiate, urmând a le respinge.

În mod corect, instanţa de fond a apreciat că nu poate reţine spre analiză faptul că preşedintele Consiliului Concurenţei s-ar afla într-o stare de incompatibilitate, în condiţiile în care acest aspect reprezintă una din atribuţiile Agenţiei Naţionale de Integritate, care în urma sesizării cu aceste aspecte pronunţă o decizie supusă controlului instanţelor de contencios administrativ, procedura în acest caz fiind strict reglementată de lege, iar temeiul legal al atacării ordinului de inspecţie este reprezentat de prevederile Legii concurenţei.

Mai mult, reţine Înalta Curte că, deşi recurenta-reclamantă a arătat că prin adresa nr. x/15.04.2021 a fost sesizată Agenţia Naţională de Integritate cu privire la o posibilă stare de incompatibilitate şi un posibil conflict de interese în privinţa domnului F., în calitatea acestuia de preşedinte al Consiliului Concurenţei, iar ANI a răspuns prin adresele nr. x/20.04.2021 şi nr. x, recurenta nu a atacat respectivele răspunsuri emise de ANI.

Sunt neîntemeiate, urmând a fi respinse, criticile de nelegalitate a sentinţei recurate referitoare la motivele de nulitate ale Ordinului de delegare nr. 153/2021 sub aspectul duratei mandatului Preşedintelui Consiliului Concurenţei şi al incompatibilităţii, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., hotărârea fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, dar şi pe cele ale art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti.

Recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa de fond a aplicat dispoziţiile legale în mod eronat şi a apreciat că Decizia CCR 58/2021 nu poate fi avută în vedere, deoarece, în faţa instanţei de fond, a formulat capătul de cerere privind anularea Ordinului nr. 153/2021, la data de 8.11.2021, deci, după momentul publicării Deciziei în Monitorul Oficial.

Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, Înalta Curte reţine că, instanţa de fond a pronunţat o sentinţă legală, în acord cu interpretarea oferită de Curtea Constituţională a României efectelor deciziilor sale de constatare a neconstituţionalităţii unei prevederi legale, în acest sens fiind decizia CCR nr. 337/2021 publicată în M.Of. nr. 793/18.08.2021.

Prin urmare, aşa cum s-a reţinut mai sus, în mod corect, instanţa de fond a constatat că la momentul emiterii Ordinului nr. 153/2021, erau în vigoare dispoziţiile art. 18 alin. (3) din Legea 21/1996, republicată, acestea încetându-şi aplicabilitatea de la data de 04.05.2021, dată la care, decizia CCR 58/2021 a fost publicată în M.Of., iar din perspectiva criticată, ordinul nr. 153/2021 a fost valabil întocmit, fiind în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare la data emiterii sale,

Pe cale de consecinţă, pronunţarea Deciziei CCR nr. 58/2021 nu este de natură a influenţa situaţia incidentă la data de 26.03.2021, prin prisma efectelor pentru viitor ale acestei decizii.

Totodată, recurenta-reclamantă a invocat faptul că, instanţa de fond în mod nelegal s-ar fi substituit puterii legislative, reţinând că şi în situaţia în care mandatul preşedintelui Consiliului Concurenţei era expirat, autoritatea nu putea rămâne fără reprezentare, în condiţiile în care avea deja un vicepreşedinte.

Recurenta-reclamantă a susţinut că, instanţa de fond s-ar fi substituit puterii legislative prin extinderea cadrului legal impus de art. 16 din Legea concurenţei, acoperind astfel în mod nelegal un viciu de nulitate absolută. În opinia recurentei, prevederile art. 16 din Legea concurenţei se aplică exclusiv în situaţia vacanţei funcţiei în condiţiile limitative prevăzute de lege, or în prezenta cauză, susţine recurenta, preşedintele Consiliului Concurenţei continuă să exercite funcţia, în afara limitei prevăzute de lege, nefiind vorba de o vacanţă a funcţiei.

Subsumat acestui motiv de casare, recurenta-reclamantă a mai susţinut faptul că, vacanţa funcţiei presupune o stare de fapt, o împrejurare care justifică interimatul în exercitarea funcţiei de preşedinte al Consiliului Concurenţei, or o atare împrejurare nu ar putea fi reţinută în condiţiile în care domnul F. exercita în continuare această funcţie, cu încălcarea prevederilor legale în materie.

Criticile invocate sunt neîntemeiate, urmând a fi respinse.

Prin sentinţa recurată, instanţa de fond a reţinut că, şi dacă nu ar fi fost valabil întocmit ordinul de delegare, vicepreşedintele în funcţie al Consiliului Concurenţei avea dreptul de a asigura continuitatea funcţiei de preşedinte al autorităţii până la numirea unui nou preşedinte în condiţiile legii, şi că dispoziţiile art. 16 din Legea concurenţei şi declararea neconstituţionalităţii art. 18 alin. (3) din lege, nu pot lăsa instituţia pârâtă fără reprezentare legală.

Pronunţându-se astfel, instanţa de fond nu a depăşit limitele puterii judecătoreşti, ci, pronunţându-se în subsidiar asupra acestor apărări invocate, a constatat că autoritatea de concurenţă nu ar fi putut rămâne în nicio situaţie fără reprezentare. O astfel de situaţie, respectiv, imposibilitatea asigurării reprezentării legale, ar fi condus la imposibilitatea exercitării atribuţiilor de putere publică ale autorităţii de concurenţă, cu consecinţe inclusiv asupra aplicării efective, de către autoritatea naţională de concurenţă, a normelor europene de dreptul concurenţei.

Aşadar, instanţa de fond, în mod judicios, a făcut aplicarea principiului potrivit căruia legea trebuie interpretată în sensul aplicării ei, iar nu în sensul în care aceasta să nu se aplice.

Totodată, trebuie remarcat că niciun paragraf din cuprinsul Deciziei Curţii Constituţionale a României nr. 58/2021 nu indică, drept efecte ale acestei decizii, invalidarea/anularea întregii activităţi a autorităţii naţionale de concurenţă, evidenţiind, în permanenţă, necesitatea de a fi asigurată buna funcţionare a autorităţilor publice

În ceea ce priveşte motivele de nulitate ale Ordinului de delegare nr. 153/2021 vizând modalitatea de aplicarea prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea concurenţei, recurenta-reclamantă a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arătând, în esenţă că, în mod nelegal instanţa de fond a reţinut îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru delegarea de atribuţii, în condiţiile în care, din analiza Ordinului rezultă în mod clar şi fără echivoc faptul că, nu a fost indicată nici măcar o minimă justificare a cazului care a impus măsura delegării reprezentării, şi nu se precizează dacă este vorba de un caz de absentă sau de un caz de indisponibilitate.

Recurenta susţine că, aprecierile instanţei de fond sunt pur formale, fără un fundament juridic.

Contrar celor susţinute de recurenta-reclamantă, Înalta Curte observă că, instanţa de fond, în mod corect, a reţinut faptul că ordinul de delegare este motivat corespunzător în raport de exigenţele impuse atât de textul de lege ce stă la baza emiterii sale, cât şi în funcţie de împrejurările cauzei: natura actului administrativ, şi anume, ordin de reprezentare legală; conţinutul concret al actului, referitor la limitele exercitării reprezentării autorităţii de concurenţă, sub aspect temporal şi material.

Sunt neîntemeiate, urmând a fi respinse şi criticile recurentei-reclamante referitoare la motivele de nulitate ale Ordinului nr. 158/2021 vizând nesocotirea limitelor expres prevăzute în încheierile Curţii de Apel Bucureşti, cu încălcarea art. 8 din Convenţia europeană a drepturilor omului, critici subsumate motivelor de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. - hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, iar în subsidiar dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., hotărârea fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material.

Recurenta-reclamantă a invocat faptul că, intimatul Consiliul Concurenţei a emis Ordinul de inspecţie nr. 158/2021, în care a inclus la pct. 2 din Preambul o sintagmă suplimentară, "cel puţin cu", care a permis o lărgire a liniilor trasate de Curtea de Apel Bucureşti prin încheierea nr. 7/25.03.2021 şi prin încheierea nr. 8/25.03.2021, fiind astfel emis în mod nelegal. Astfel, instanţa de fond ar fi interpretat eronat dispoziţiile legale în materie şi ar fi apreciat pur formal, fără alte justificări de fapt şi de drept, că Ordinul de inspecţie nu a încălcat limitele autorizării instanţei, fără a motiva în fapt şi în drept soluţia dată.

Criticile recurentei sunt neîntemeiate, urmând a fi respinse.

Înalta Curte observă că prin încheierea nr. 7/25.03.2021, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Bucureşti a admis cererea Consiliului Concurenţei şi a dispus autorizarea desfăşurării unor inspecţii inopinate la sediile şi punctele de lucru în care îşi desfăşoară activitatea: A., H., K. S.A., I. S.A. şi J. S.R.L. pe o perioadă de 3 zile consecutive, în intervalul 29.03.2021- 30.04.2021.

Prin încheierea nr. 8/25.03.2021, Curtea de Apel Bucureşti a autorizat inspectarea telefoanelor personale ale unor angajaţi ai A., H., K. şi I., aceasta urmând a se realiza în contextul inspecţiei inopinate desfăşurate la sediile şi punctele de lucru ale întreprinderilor respective, inspecţii autorizate de Curtea de Apel Bucureşti prin încheierea nr. 7/25.03.2021.

Reţine Înalta Curte că, prin argumentele invocate în faţa Curţii de Apel, recurenta-reclamantă A. nu a susţinut că autoritatea de concurenţă ar fi vizat o altă faptă, respectiv un alt obiect al inspecţiei, sau că ar fi vorba de o altă piaţă relevantă a produsului în ceea ce priveşte documentele ridicate în cadrul inspecţiei desfăşurate la sediul său, ori că inspecţiile s-ar fi realizat în alte spaţii decât cele pentru care a fost emisă încheierea de autorizare, ci doar că ar fi vorba de alţi parteneri ai A.. Or, acest aspect nu poate susţine teza recurentei potrivit căreia s-ar fi depăşit în mod nepermis limitele obligatorii ale autorizării judiciare.

La momentul declanşării unei investigaţii şi realizării unei inspecţii, aflându-se într-o fază incipientă a procedurii, Consiliul Concurentei nu cunoaşte toate întreprinderile participante la o încălcare, fiind posibil ca autoritatea de concurenţă să nu deţină indicii certe decât cu privire la unii dintre participanţii la respectiva faptă. Toate întreprinderile participante la o faptă sunt cunoscute autorităţii de concurenţă, doar la momentul finalizării investigaţiei, când în posesia autorităţii se află toate probele pe care autoritatea le-a obţinut în urma utilizării instrumentelor investigative puse la dispoziţia sa prin lege, şi anume, realizarea de inspecţii, cereri de informaţii, interviuri cu persoanele ce pot deţine informaţii relevante.

Or, recurenta-reclamantă a invocat în privinţa documentelor ridicate de autoritatea de concurenţă în timpul inspecţiei doar că, acestea vizează şi alţi parteneri comerciali ai A. ceea ce ar permite, în opinia sa, "identificarea unor eventuale încălcări ale normelor de concurenţă în cadrul tuturor activităţilor A., iar nu numai în ce priveşte partenerii indicaţi expres în încheierile Curţii de Apel Bucureşti", dar nu se susţine că ar fi vorba despre o altă faptă, diferită, realizată pe o altă/alte pieţe relevante, recurenta A. interpretând în mod contrar principiile statuate în jurisprudenţa europeană în materie.

Referitor la critica din recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, Înalta Curte reţine că este neîntemeiată, astfel că o va respinge, având în vedere următoarele aspecte:

Observă Înalta Curte că, în cuprinsul Ordinului nr. 158 din 26.03.2021 al Consiliului Concurenţei s-a reţinut că autoritatea de concurenţă deţine indicii privind existenţa unor posibile înţelegeri şi/sau practice concertate de fixare a preţurilor de vânzare, începând cel puţin cu anul 2017, în cadrul politicii comerciale implementate de A. S.R.L., pe piaţa produselor electronice şi IT&C din România, în ceea ce priveşte relaţia A. cel puţin cu următoarele întreprinderi: H. S.R.L., K. S.A. şi I. S.A..

Recurenta-reclamantă a susţinut că, prin includerea sintagmei "cel puţin cu", Ordinul nr. 158/2021 lărgeşte liniile trasate de instanţă prin încheierile de autorizare, fiind astfel, emis în mod nelegal şi că acelaşi Ordin este imprecis în ceea ce priveşte delimitarea partenerilor vizaţi, depăşind în mod nepermis limitele obligatorii ale autorizării judiciare.

Recurenta-reclamantă a mai susţinut că, hotărârea instanţei de fond ar fi nemotivată sub aspectele învederate anterior.

Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, instanţa de control judiciar reţine că, instanţa de fond s-a pronunţat în mod judicios în sensul că, acest ordin a fost emis în acord cu cele dispuse de Curtea de Apel Bucureşti prin încheierea nr. 7 din 16.03.2021, iar aspectele invocate de recurenta A. ţin de modul de executare a dispoziţiilor ordinului, fiind invocate aspecte ce ţin de dovezile colectate în baza sa, iar nu de aspecte anterioare sau concomitente emiterii ordinului.

Reţine Înalta Curte că au fost respectate prevederile art. 425 lit. b) din C. proc. civ., conform cărora hotărârea judecătorească trebuie să conţină "expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."

Înalta Curte constată că, art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. vizează, astfel cum rezultă din lectura sa, nemotivarea unei hotărâri judecătoreşti. În concepţia legiuitorului, nemotivarea constituie motiv de casare atunci când, nu se arată motivele pe care se sprijină hotărârea judecătorului, ori când cuprinde motive contradictorii sau numai motive străine de natura pricinii.

Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, judecătorul fondului a analizat, în mod efectiv, atât argumentele acesteia, cât şi pe cele ale intimatului, şi a prezentat, în concret, în raport de natura cauzei, motivele de fapt şi de drept, care au format convingerea sa.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte constată că, în jurisprudenţa sa constantă, instanţa supremă a reţinut că, motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esenţă, de conţinut, aceasta trebuind să fie clară, concisă, concretă, în concordanţă cu probele şi actele de la dosar. Ca principiu, instanţa de judecată nu este obligată să răspundă tuturor argumentelor de fapt şi de drept care susţin cererea de chemare în judecată, ci poate să le analizeze global, printr-un raţionament juridic de sinteză, ori să analizeze un singur aspect considerat esenţial.

Sub acest aspect, din analiza considerentelor de fapt şi de drept cuprinse în sentinţa recurată, se reţine că, prima instanţă a respectat întrutotul exigenţele motivării acesteia, conform art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., recurenta având posibilitatea de a evalua conţinutul concret al acestora şi a-şi formula şi structura criticile de nelegalitate împotriva considerentelor acesteia.

Sunt neîntemeiate, urmând a fi respinse motivele de recurs vizând faptul că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, şi în subsidiar, hotărârea este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, în ceea ce priveşte susţinerile recurentei, în sensul că, Ordinul nr. 158/2021 a fost emis cu încălcarea dreptului la viaţă privată şi protecţia datelor cu caracter personal.

În esenţă, recurenta-reclamantă a susţinut că, din cuprinsul sentinţei recurate reiese că, instanţa de fond a respins pretenţiile A. reţinând că aspectele au fost deja tranşate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cuprinsul contestaţiilor formulate împotriva încheierilor de autorizare pronunţate de preşedintele Curţii de Apel Bucureşti, considerentele regăsindu-se în cuprinsul acestor decizii.

Recurenta a mai invocat faptul că, instanţa de fond nu ar fi arătat motivele de fapt şi de drept pe care şi-a bazat judecata, simpla referire la alte două soluţii pronunţate în dosare ce privesc un alt obiect, nefiind de natură a reprezenta îndeplinirea de către instanţă a obligaţiei motivării sentinţei.

Contrar celor susţinute de recurenta-reclamantă, instanţa de control judiciar observă că, instanţa de fond a constatat în cuprinsul sentinţei recurate faptul că, nu se poate reţine că Ordinul nr. 158/2021 ar fi fost emis cu încălcarea art. 8 din CEDO, a dreptului la viaţă privată şi protecţia datelor cu caracter personal, a dreptului la sănătate şi integritate ale persoanei fizice în contextul pandemiei de Covid 19.

Prin sentinţa recurată, instanţa de fond a avut în vedere faptul că normele pentru combaterea pandemiei de Covid 19 nu interzic exercitarea competenţelor legale ale autorităţii de concurenţă.

Sunt neîntemeiate, urmând a fi respinse şi motivele de recurs privind aplicarea greşită a normelor de drept material de către instanţa de fond, prin aceea că a înlăturat susţinerile A. referitoare la pretinsa încălcare a principiului proporţionalităţii.

Recurenta-reclamantă susţine că, instanţa de fond ar fi omis să analizeze dacă măsura efectuării unei inspecţii inopinate la sediul A., în contextul epidemiei de coronavirus, cauzează sau nu inconveniente disproporţionate şi neacceptabile în raport cu scopurile urmărite de inspecţia în cauză.

Recurenta-reclamantă a mai invocat că, a probat în faţa instanţei de fond că, prin autorizarea inspecţiei inopinate la sediul său, a fost pusă în pericol sănătatea şi chiar viaţa salariaţilor A..

Susţinerile recurentei-reclamate sunt neîntemeiate, urmând a fi respinse.

Astfel, observă Înalta Curte că, sentinţa recurată nu cuprinde motive contradictorii, iar instanţa de fond a motivat pe larg înlăturarea criticilor de nelegalitate invocate de reclamanta A., sub acest aspect, reţinând că, susţinerile generice referitoare la pericolul de infectare cu virusul Sars Cov 2 nu sunt apte să conducă la constatarea încălcării principiului proporţionalităţii.

Contrar celor susţinute de recurenta-reclamantă, instanţa de fond a făcut o corectă interpretare şi aplicare a prevederilor legale incidente în cauză, şi, în mod corect, a constatat că măsura inspecţiei inopinate era o măsură proporţională, adecvată, corespunzătoare colectării informaţiilor necesare investigării posibilei încălcări a regulilor de concurenţă.

Prin urmare, aspectele invocate prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, care este în mod legal motivată, şi care reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 1264 din 5 iulie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 27 aprilie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.