Taxability of wind turbine support towers as buildings under former Fiscal Code

Şedinţa publică din data de 26 aprilie 2023

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa la data de 26 septembrie 2017 şi înregistrată sub nr. x/2017, reclamanta A. S.R.L., in contradictoriu cu pârâţii Comuna Siliştea, Primăria Comunei Siliştea, Primarul Comunei Siliştea, a solicitat ca prin hotărâre judecătorească a se dispune:

- anularea Raportului de inspecţie fiscală nr. x/31.01.2017 ("RIF), emis de Comuna Siliştea – Primăria Comunei Siliştea;

- anularea Deciziei de impunere nr. x/31.01.2017 ("Decizia de impunere"), emisă de Comuna Siliştea – Primăria Comunei Siliştea;

- anularea Deciziei referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. x/31.01.2017 ("Decizia de plată accesorii"), emisă de Comuna Siliştea – Primăria Comunei Siliştea, şi

- obligarea pârâtelor, în temeiul art. 453 C. proc. civ., la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentei cauze.

În drept, s-au invocat disp. art. 281 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală coroborat ci art. 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Prin încheierea din 14 februarie 2018, Curtea a respins excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâţilor Primăria Comunei Siliştea şi Primarul, ca neîntemeiată, având în vedere că pârâţii indicaţi de reclamantă au calitate de autorităţi publice, iar hotărârea ce se va pronunţa trebuie să fie opozabilă acestora.

Totodată a dispus unirea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii cu fondul cauzei.

Prin aceeaşi încheiere a fost admisă cererea de suspendare a judecării cauzei şi, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., s-a dispus suspendarea judecăţii cauzei până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2015 al Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

La data de 07.07.2020 reclamanta a formulat cererea de repunere pe rol, având în vedere că nu mai subzistă motivul care a determinat suspendarea prezentei cauzei, dosarul nr. x/2015, aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţiei şi Justiţie fiind soluţionat definitiv.

Reclamanta, la termenul de judecată din 10 decembrie 2020, a depus la dosar Certificat eliberat de Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Constanţa din care rezultă că la data de 28.09.2020 reclamanta şi-a schimbat denumirea din A. S.R.L. în B. S.R.L.

2. Sentinţa pronunţată de Curtea de Apel Constanţa

Prin sentinţa civilă nr. 49/CA din 4 martie 2021, Curtea de Apel Constanţa – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondată excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind anularea raportului de inspecţie fiscală nr. x/31.01.2017.

A admis acţiunea formulată de reclamanta B. S.R.L. (fosta S.C. A. SRL), în contradictoriu cu pârâţii - Comuna Siliştea, Primăria Comunei Siliştea, Primarul Comunei Siliştea, şi, pe cale de consecinţă, a anulat decizia de impunere nr. x/31.01.2017, raportul de inspecţie fiscală nr. x/31.01.2017 şi decizia referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. x/31.01.2017, emise de Comuna Siliştea – Primăria Comunei Siliştea.

Totodată, a obligat pârâţii la plata către reclamantă a sumei de 7100 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, din care 100 RON reprezintă taxă judiciară de timbru, iar 7000 RON reprezintă onorariu avocaţial redus.

3. Recursul declarat în cauză

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâţii Comuna Siliştea, Primarul Comunei Siliştea şi Primăria Comunei Siliştea, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care au solicitat, admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în re judecare, respingerea acţiunii formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.

Au criticat recurenţii-pârâţi sentinţa atacată, în esenţă, sub următoarele aspecte:

În motivarea expusă în cuprinsul hotărârii judecătoreşti s-a reţinut de către instanţă faptul că raportat la soluţia pronunţată în dosarul nr. x/2015, rămasă definitiva prin decizia ICCJ nr. 2958/17.06.2020, în perioada supusă debitării "turbina eoliană nu are componentele unei clădiri", iar în perioada supusă inspecţiei fiscale în mod nelegal şi netemeinic societatea contestatoare a fost supusă impozitului pe clădiri, actele emise fiind nelegale.

Susţin recurentele că raţionamentul instanţei de fond este eronat, fiind dat cu interpretarea greşită a normelor de drept material incidente în cauză din perspectiva aplicabilităţii prevederilor fiscale în vigoare la data debitării contestatoarei.

Apreciază recurentele că măsurile trasate de către Curtea de Apel Bucureşti si Înalta Curte de Casaţie si Justiţie in dosarul nr x/2015 nu sunt aplicabile cauzei deduse judecăţii. Mai mult, în motivarea preluată de către Curtea de Apel Constanta, în mod eronat au fost preluate prevederile menţionate în Decizia nr. 2958/17 06 2020 pronunţata de ICCJ, în dosarul x/2015

Deşi Decizia Comisiei Fiscale Centrale nr. 5/2014 a fost anulată prin sentinţa civilă nr. 3284/25.09.2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul nr. x/2015, acest aspect nu influenţează cu nimic soluţionarea prezentei cauze în sensul admiterii recursului, în condiţiile în care s-au debitat construcţii (la momentul debitării) iar la ora actuală aceleaşi construcţii sunt debitate – conf. Codul fiscal.

S-a mai susţinut că instanţa de fond retine faptul că în noua reglementare a impozitării turbinelor eoliene, art. 249 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 este transpus în art. 453 din Legea nr. 227/2015 privind Noul Codul fiscal, chiar se precizează că textele de lege sunt identice în cuprinsul motivării instanţei de fond.

Or, efectuând o analiza introspectivă a cauzei, se observă faptul că în mod evident se discută de o situaţie absurdă, în care sentinţa pronunţata în dosarul nr. x/2015 nu îşi are aplicabilitate în cauza dedusă judecăţii, per a contrario în mod nefondat aceasta decizie a ICCJ stă la baza întregii motivări formulate de către Curtea de Apel Constanta.

S-a mai susţinut că recurentele au respectat obligaţii legale în vigoare la momentul respectiv, obligaţii legale statuate în Codul fiscal, potrivit art. 249 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal care stipulează, în înţelesul prezentului titlu, clădire este orice construcţie situată deasupra solului şi/sau sub nivelul acestuia, indiferent de denumirea ori de folosinţa sa.

Cu privire la cheltuielile de judecată acordate de instanţa de fond în cuantum de 7000 RON, recurentele au apreciat că acestea sunt nepermis de ridicate, încălcând orice norma procedurala in materie şi nu reprezintă decât o îmbogăţire fără justă cauza a reclamantei printr-un instrument judiciar folosit în mod incorect.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţie s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 26 aprilie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă B. S.R.L., a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, arătând că nu au fost aduse argumente privind susţinerea potrivit căreia prima instanţă a interpretat în mod greşit dispoziţiile art. 249 alin. (5) din vechiul Codul fiscal.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a susţinut, în esenţă, că prima instanţă a interpretat eronat prevederile Codul fiscal, ignorând precizările făcute de normele metodologice de aplicare.

Au fost redate dispoziţiile art. 249 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal în vigoare la momentul adoptării deciziei Comisiei fiscale nr. 5/2014, prin care s-a stabilit că turnul de susţinere al turbinelor eoliene se încadrează în categoria clădirilor astfel cum sunt definite la articolul menţionat anterior.

Astfel, este de necontestat că în perioada 08.11.2016, la sediul Serviciului Impozite - Taxe din Comuna Siliştea, a fost desfăşurat un control fiscal cu privire la activitatea Societăţii, având ca obiect verificarea impozitului pe clădiri, a impozitului pe teren, precum şi a altor impozite şi taxe locale, pentru perioada 2011 - 2015.

Inspecţia desfăşurată s-a concretizat prin emiterea, la data de 31.01.2017, a RIF şi, respectiv, a Deciziei de impunere, prin care s-au stabilit în sarcina A. obligaţii suplimentare de plată cu titlu de Impozit pe clădiri, în valoare totală de 2.091.435,98 Ron, constând în 1.410.049,00 RON - debit principal şi 681.386,98 ROM - accesorii, calculate până la data de 31.12.2015.

De asemenea, tot la data de 31.01.2017, organul fiscal a procedat la emiterea Deciziei de plată accesorii, pentru suma de 183.306,37 RON, reprezentând accesorii aferente debitului principal rezultat din RIF şi Decizia de impunere, calculate pentru perioada 01.01.2016 – 31.01.2017.

Considerente pentru care organul fiscal a stabilit în sarcina societăţii obligaţiile de plată respective sunt reprezentate în esenţă, de următoarele aspecte reţinute în cuprinsul RIF.

"Având în vedere prevederile art. 249 alin. (5) din vechiul Codul fiscal, [...] cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora:

Alin. (5) - în înţelesul prezentului titlu, clădire este orice construcţie situată deasupra solului şi/sau sub nivelul acestuia, indiferent de denumirea ori de folosinţa sa, şi care are una sau mai multe încăperi ce pot servi la adăpostirea de oameni, animale, obiecte, produse, materiale, instalaţii, echipamente şi altele asemenea, iar elementele structurale de bază ale acesteia sunt pereţii şi acoperişul, indiferent de materialele din care sunt construite, încăperea reprezintă spaţiul din interiorul unei clădiri.

Organul fiscal a apreciat că turnul de susţinere a turbinelor eoliene reprezintă o clădire supusă impozitului pe clădiri (...)

Contribuabilul nu a declarat în vederea impozitării [."] clădirile reprezentând turnuri de susţinere turbine eoliene."

Este de menţionat că, aşa cum bine a punctat instanţa fondului, pentru anul de impunere 2015 indicarea normei de drept material ca fiind reprezentată de Legea nr. 571/2003 reprezintă o eroare materială în contextul în care pentru anul de impunere 2015 era deja în vigoare Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, care a abrogat Legea nr. 571/2003.

Instanţa de fond a constatat că în cuprinsul raportului de inspecţie fiscală s-a reţinut faptul că turnurile de susţinere a turbinelor eoliene reprezintă o clădire supusă impozitului pe clădiri, potrivit art. 249 alin. (5) vechiul Codul fiscal, potrivit cu care "clădire este orice construcţie situată deasupra solului şi/sau sub nivelul acestuia, indiferent de denumirea ori de folosinţa sa să care are una sau mai multe încăperi ce pot servi la adăpostirea de oameni, animate, obiecte, produse, materiale, instalaţii, echipamente şi alte asemenea, iar elementele structurale de bază ale acesteia sunt pereţii, acoperişul, indiferent de materialele din care sunt construite. încăperea reprezintă spaţiul din interiorul unei clădiri"

Din coroborarea acestor dispoziţii, pe de o parte, legiuitorul a făcut o distincţie clară, din punct de vedere fiscal, între clădiri şi construcţii (relaţie parte-întreg), iar, pe de altă parte, nu orice construcţie intră sub incidenţa impozitului pe clădiri, ci doar acele construcţii care sunt clădiri din punct de vedere fiscal.

În litigiul pendinte, cauza juridică înţeleasă ca fundament al pretenţiei deduse judecăţii – astfel cum a fost menţionată în cererea introductivă, într-o redactare clară şi neechivocă şi, respectiv, analizată de instanţă o reprezintă elementele care se regăsesc în structura impozitării, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 249 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal în vigoare la momentul adoptării deciziei Comisiei fiscale nr. 5/2014.

Considerentele expuse de judecătorul fondului cuprind opinia acestuia privind elementele care alcătuiesc turnul de susţinere al turbinei eoliene, cu prezentarea argumentelor pentru care aceste elemente nu conduc la încadrarea structurii analizate în definiţia unei clădiri, în sens fiscal.

Se relevă că turnul de susţinere al turbinei eoliene nu prezintă caracteristicile unei clădiri în sens fiscal. Asta deoarece, pe de o parte, asimilarea forţată a unor elemente componente ale echipamentului tehnologic complex reprezentat de turbina eoliană cu noţiunile structurate de pereţi şi acoperiş nu este suficientă pentru a considera că turnul de susţinere reprezintă o clădire, iar pe de altă parte, funcţiunea atribuită unei clădiri, conform art. 249 alin. (5) Codul fiscal, nu se regăseşte în modalitatea în care este conceput acest echipament, al cărui rol este cu totul altul decât acela de a fi privit autonom, ca spaţiu de adăpostire a unor instalaţii, echipamente şi alte asemenea.".

Or, ceea ce susţine, în esenţă, recurenţii-pârâţi este în principal faptul că turnul de susţinere al turbinei eoliene reprezintă o construcţie.

Prin Decizia nr. 5/2014, Comisia Fiscală Centrală a decis că "Turnul de susţinere al turbinelor eoliene se încadrează în categoria clădirilor aşa cum sunt acestea definite la art. 249 alin, (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare. Delimitarea acestuia de elementele reprezentând utilaje şi echipamente se realizează pe baza proiectului general în funcţie de încadrarea în grupa 1 - Construcţii, respectiv în grupa 2 - Instalaţii tehnice, mijloace de transport, animale şi plantaţii din Catalogul privind clasificarea şi duratele normate de funcţionare a mijloacelor fixe, prevăzut în anexa la Hotărârea Guvernului nr. 2.139/2004, cu modificările ulterioare."

Această decizie a fost aprobată prin Ordinul nr. 1210/2014, emis de Ministrul Finanţelor Publice.

De asemenea, în justificarea soluţiei adoptate, instanţa a confirmat hotărârea Înaltei Curţi - Decizia nr. 2958/17.06.2020, pronunţată în dosarul nr. x/2015 prin care a fost anulată Decizia Comisiei Fiscale Centrale nr. 5/2014) sub aspectul că turnul de susţinere al turbinelor eoliene se încadrează în categoria clădirilor, aşa cum sunt acestea definite la art. 249 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.

Potrivit art. 430 alin. (1) C. proc. civ.: "Hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată", iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol: "Autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă".

"Chestiunile litigioase" la a căror rezolvare face referire art. 430 alin. (2) C. proc. civ. trebuie înţelese ca aspecte disputate judiciar, deduse judecăţii pe cale incidentală, care trebuie să se bucure de efectul puterii lucrului judecat deoarece au fost supuse dezbaterii judiciare contradictorii a părţilor şi instanţa a statuat asupra lor în urma verificărilor jurisdicţionale pe care le-a efectuat.

În pofida opiniilor anterioare exprimate de recurente, în cuprinsul deciziei s-a menţionat că, într-adevăr, turnul de susţinere al turbinei eoliene reprezintă o construcţie, pentru care este necesară eliberarea unei autorizaţii de construire în procedura reglementată de Legea nr. 50/1991, aceasta deoarece, potrivit prevederilor art. 3 alin. (1) din acest act normativ, "(1) Construcţiile civile, industriale, agricole, cele pentru susţinerea instalaţiilor şi utilajelor tehnologice, pentru infrastructură de orice fel sau de oricare altă natură se pot realiza numai cu respectarea autorizaţiei de construire, precum şi a reglementărilor privind proiectarea şi executarea construcţiilor".

Interpretând această normă legală, nu se poate ajunge la concluzia că devine clădire, în sens fiscal, o construcţie necesară pentru susţinerea instalaţiilor şi echipamentelor tehnologice, doar pentru faptul că era necesară, pentru realizarea sa, eliberarea unei autorizaţii de construire, conform Legii nr. 50/1991.

Aşa fiind, curtea de apel era ţinută de o anumită dezlegare atunci când a argumentat în sensul că includerea acestor construcţii în definiţia clădirilor, prin interpretarea normei fiscale preexistente, realizată prin emiterea Deciziei nr. 5/2014, aprobată prin Ordinul M.F.P. nr. 1210/2014, nu poate fi confirmată în controlul judiciar al legalităţii acestor acte, nefiind întrunite condiţiile cerute de lege pentru a asimila turnurile de susţinere ale turbinelor eoliene cu noţiunea de clădire, astfel cum aceasta este explicitată prin prevederile art. 249 alin. (5) Codul fiscal şi prin dispoziţiile de la pct. 31 alin. (6) lit. a) şi g) din Normele metodologice de aplicare a Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004". În mod cert, nu ar fi fost nicio problemă de interpretarea dacă legiuitorul ar fi înţeles să modifice norma fiscală în sensul explicit al includerii acestor turnuri de susţinere în noţiunea clădirilor supuse impozitării, astfel cum a făcut-o, de altfel, abia în anul 2018 (Legea nr. 285/2018), prin modificarea art. 453 lit. b) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal.

Dezlegarea dată de curtea de apel este corectă şi în sensul prevăzut de art. 431 alin. (2) C. proc. civ., întrucât, scopul urmărit de reclamanţi prin respectivele acţiuni, este acelaşi, împrejurare faţă de care instanţa fondului a considerat că se impun cele statuate cu putere de lucru judecat în dosarul nr. x/2015.

Pe cale de consecinţă, faptul că instanţa de fond a reţinut în considerentele hotărârii atacate si aspecte din motivarea sentinţei nr. 3284/2017 pronunţate în cadrul dosarului nr. x/2015 nu este de natură să atragă nelegalitatea sentinţei recurate.

Nu în ultimul rând, susţinerile recurenţilor privind faptul că intenţia legiuitorului a fost de a încadra turnurile de susţinere a turbinelor eoliene în categoria clădirilor, având în vedere faptul că prin Legea nr. 285/2018 s-a modificat art. 453 lit. b) din Codul fiscal, noua reglementare, în sensul că au fost incluse în categoria clădirilor în sens fiscal şi turnurile de susţinere a turbinelor eoliene, sunt de asemenea nefondate.

Astfel, prin modificarea art. 453 lit. b) din actualul Codul fiscal adusă de Legea nr. 285/2018 în vigoare din data de 06.12.2018, legiuitorul a reglementat în mod expres, din punct de vedere fiscal, situaţia turnurilor de susţinere a turbinelor eoliene. Per a contrario, anterior datei de 6 decembrie 2018. turnurile de susţinere a turbinelor eoliene nu au fost calificate de legiuitor ca fiind clădiri.

Cu privire la acest aspect, prin Decizia nr. 2598/17.06.2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut: "în mod cert, nu ar fi fost nicio problemă de interpretare dacă legiuitorul ar fi înţeles să modifice norma fiscală în sensul explicit al includerii acestor turnuri de susţinere în noţiunea clădirilor supuse impozitării, astfel cum a făcut-o, de altfel abia în anul 2018 (Legea nr. 285/2018), prin modificarea art. 453 lit. b) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal. Însă includerea acestor construcţii în definiţia clădirilor, prin interpretarea normei fiscale preexistente, realizată prin emiterea Deciziei nr. 5/2014, aprobată prin Ordinul M.F.P. nr. 1210/2014, nu poate fi confirmată în controlul judiciar al legalităţii acestor acte, nefiind întrunite condiţiile cerute de lege pentru a asimila turnurile de susţinere ale turbinelor eoliene cu noţiunea de clădire, astfel cum aceasta este explicitată prin prevederile art. 249 alin. (5) Codul fiscal şi prin dispoziţiile de la pct. 31 alin. (6) lit. a) şi g) din Normele metodologice de aplicare a Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004 ."

Având în vedere cele de mai sus, pe perioada pentru care au fost stabilite obligaţiile fiscale cu titlu de impozit pe clădiri în actele atacate în prezenta cauză, turnurile de susţinere a turbinelor eoliene nu se încadrează în categoria clădirilor, aspect reţinut, în mod corect, şi în cuprinsul sentinţei recurate.

În ceea ce priveşte criticile privind proporţionalitatea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţial cu complexitatea şi valoarea cauzei şi cu activitatea desfăşurată de avocat reprezintă o chestiune de temeinicie, nu o chestiune de legalitate a hotărârii atacate.

Astfel, contrar susţinerilor recurenţilor-pârâţi, în speţă sunt pe deplin aplicabile cele statuate în decizia nr. 3/2020, pronunţată în recurs în interesul legii, relevante fiind considerentele 34, 35 şi 37 din această decizie, potrivit cărora stabilirea, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., a cheltuielilor cu onorariul de avocat plătit de partea care a câştigat procesul presupune o analiză a unor aspecte de fapt referitoare la complexitatea cauzei şi la munca efectivă a apărătorului părţii, fiind vorba, aşadar, de o evaluare care se sprijină pe analiza unor aspecte de fapt, nu pe o interpretare a normei juridice.

Mai mult, judecătorul fondului a reţinut incidenţa disp. art. 453 alin. (2) C. proc. civ. şi a redus cuantumul cheltuielilor de judecată pretinse de reclamantă, ca urmare a caracterul disproporţionat al acestuia faţă de circumstanţele cauzei şi complexitatea acesteia.

În consecinţă, sub acest aspect, criticile nu vor putea fi analizate pe calea recursului, neîncadrându-se nici la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi nici la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

De altfel, şi în ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind anularea raportului de inspecţie fiscală nr. x/31.01.2017, Curtea, în mod corect a reţinut că este nefondată, având in vedere că acesta poate face obiectul controlului de legalitate de către instanţa de contencios administrativ care a fost sesizată cu verificarea legalităţii actului administrativ pe care l-a precedat, potrivit art. 18 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, raportul constituind un act premergător emiterii unui act administrativ de creanţă fiscală. Or, în cauză a fost contestată şi decizia de impunere emisă în baza raportului.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul declarat de pârâţi, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâţii Comuna Siliştea, Primarul Comunei Siliştea şi Primăria Comunei Siliştea împotriva sentinţei civile nr. 49/CA din 4 martie 2021 a Curţii de Apel Constanţa – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 26 aprilie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.