Negative jurisdictional conflict: consolidation of territorial competence due to failure to invoke exception of incompetence at the first hearing under Art. 131 C. proc. civ.

Şedinţa publică din data de 17 ianuarie 2024

Asupra conflictului negativ de competenţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, la data de 16.11.2022, sub nr. x/2022, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I. şi J. şi intervenientul K. în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Timişoara, au solicitat:

(i) obligarea pârâţilor la recalcularea salariului de baza brut lunar şi a celorlalte drepturi aferente, precum şi emiterea unei noi decizii de încadrare cu luarea în considerare a drepturilor salariale recunoscute prin hotărâri judecătoreşti altor funcţionari publici din cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale, începând cu data de 09.04.2015 şi în continuare, până la încetarea raporturilor de serviciu ale fiecărui reclamant, similar drepturilor salariale recunoscute funcţionarilor publici din cadrul Curţii de Apel Târgu-Mureş, Tribunalului Mureş, Tribunalului Harghita, Curţii de Apel Galaţi, Tribunalului Galaţi, Tribunalului Brăila, Tribunalului Bacău, Tribunalului Neamţ, Curtea de Apel Iaşi, Tribunalul Constanţa, etc.;

(ii) obligarea pârâţilor la plata drepturilor salariale restante, începând cu data de 09.04.2015, reprezentând diferenţa dintre drepturile salariale efectiv achitate şi drepturile salariale cuvenite, calculate la nivelul maxim de salarizare pentru funcţii similare aflate în plată în cadrul Compartimentelor Economico-financiar si Administrativ din cadrul Curţilor de Apel din ţară;

(iii) obligarea pârâţilor la plata dobânzilor legale penalizatoare aferente, începând cu data scadenţei şi până la momentul plăţii efective a sumelor cuvenite;

(iv) obligarea pârâţilor la actualizarea cu rata inflaţiei, începând cu data scadenţei şi până la momentul plăţii efective a sumelor cuvenite.

2. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 601 din data de 20 iunie 2023, Tribunalul Timiş – secţia contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale absolute a Tribunalului Timiş şi a declinat soluţionarea acţiunii în favoarea Tribunalului Mehedinţi.

În motivarea sentinţei pronunţate, se precizează că, la momentul verificării competenţei la primul termen de judecată, Tribunalul Timiş a invocat excepţia necompetenţei teritoriale absolute, prin raportare la faptul că reclamanţii au înţeles să cheme în judecată în calitate de pârâtă Curtea de Apel Timişoara, devenind incidente

dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi alin. (2)1 din C. proc. civ. potrivit cărora "(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea (...)(2^1) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz".

Apreciind că aceste prevederi reprezintă o derogare de la normele generale de competenţă, de ordine publică şi sunt aplicabile inclusiv pentru situaţia în care calea de atac ar reveni spre soluţionare vreuneia dintre părţi, de vreme ce textul de lege se raportează exclusiv la circumscripţia curţilor de apel, în temeiul art. 129 alin. (2) pct. 3) şi art. 130 alin. (2) din C. proc. civ., instanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată din oficiu.

Faţă de împrejurarea că niciuna dintre părţi nu şi-a exprimat poziţia procesuală cu privire la instanţa în favoarea căreia s-ar impune declinarea soluţionării prezentei cauze, în lipsa oricăror alte criterii în afara celor enumerate de art. 127 din C. proc. civ., soluţionarea cauzei a fost declinată în favoarea Tribunalului Mehedinţi, ca instanţă relativ apropiată geografic de domiciliul reclamanţilor şi de sediul pârâtei.

2.2. Prin sentinţa civilă nr. 910 din data de 18 octombrie 2023, Tribunalul Mehedinţi – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis, la rându-i, excepţia necompetenţei teritoriale, a declinat soluţionarea cauzei în favoarea Tribunalului Timiş – secţia contencios administrativ şi fiscal şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestuia.

În motivarea soluţiei astfel dispuse, Tribunalul Mehedinţi a reţinut că invocarea de către Tribunalul Timiş a necompetenţei teritoriale s-a realizat cu încălcarea dispoziţiilor art. 131 din C. proc. civ., după primul termen de judecată. Totodată, a făcut referire la Decizia nr. 31/2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie- Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, prin care s-a statuat asupra momentului invocării excepţiei de necompetenţă şi asupra efectelor depăşirii acestui moment.

Întrucât instanţa iniţial învestită, în faţa căreia părţile au fost legal citate şi au avut posibilitatea de a pune concluzii, a depăşit termenul de invocare a excepţiei de necompetenţă teritrorială, fiind acordate patru termene de judecată în cauză, a apreciat că aceasta a rămas competentă să soluţioneze litigiul.

3. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând prezentul conflict negativ de competenţă, în raport de hotărârile pronunţate şi de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Tribunalul Timiş, secţia contencios administrativ şi fiscal, pentru următoarele considerente:

Aspectul care a generat conflictul negativ de competenţă între instanţele sesizate îl constituie momentul până la care putea fi invocată excepţia necompetenţei teritoriale.

Potrivit art. 131 din C. proc. civ., "(1) La primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de şedinţă temeiurile de drept pentru care constată competenţa instanţei sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu. (2) În mod excepţional, în cazul în care pentru stabilirea competenţei sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare, judecătorul va pune această chestiune în discuţia părţilor şi va acorda un singur termen în acest scop."

Pentru a statua cu privire la instanţa competentă să soluţioneze prezenta cauză, Înalta Curte apreciază necesar a se verifica condiţiile în care Tribunalul Timiş a invocat şi soluţionat excepţia necompetenţei sale teritoriale.

În urma verificării dosarului acestei instanţe, Înalta Curte constată că primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate este cel din data de 01.02.2023, când, potrivit încheierii de şedinţă aflate la dosar, Tribunalul Timiş a dispus amânarea cauzei spre a se proceda la citarea pârâtului cu un exemplar al cererii de intervenţie formulate în cauză şi cu menţiunea de a depune întâmpinare faţă de aceasta. Instanţa nu a pus însă în discuţia părţilor, la acel termen de judecată, excepţia necompetenţei sale teritoriale de soluţionare a cauzei. Ulterior, în cauză au mai fost acordate alte termen de judecată, respectiv la data de 15 martie 2023, 5 aprilie 2023 şi la data de 6 iunie 2023, când instanţa a constatat încheiată cercetarea judecătorească şi a reţinut cauza spre soluţionare, dispunând amânarea pronunţării la data de 20 iunie 2023. La această din urmă dată, instanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale absolute a Tribunalului Timiş şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinţi.

În acest context, Înalta Curte observă că, termenul la care se referă prevederile art. 131 C. proc. civ. a fost cel din data de 01.02.2023, întrucât părţile au fost legal citate şi, din piesele dosarului rezultă că, la respectivul termen, nu au existat impedimente pentru ca acestea să pună concluzii asupra chestiunii stabilirii competenţei instanţei.

Efectele neinvocării în termen a excepţiei necompetenţei materiale au fost expres statuate în Decizia nr. 31/2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unui recurs în interesul legii, în sensul că: În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 131 din C. proc. civ., instanţa învestită prin hotărârea de declinare a competenţei poate invoca necompetenţa materială procesuală dacă instanţa care şi-a declinat competenţa în favoarea sa nu a invocat excepţia de necompetenţă în termenul legal, indiferent dacă această din urmă instanţă se declarase sau nu competentă prin încheiere interlocutorie pronunţată potrivit prevederilor art. 131 alin. (1) din C. proc. civ.

Înalta Curte apreciază că, în prezentul regulator de competenţă, sunt relevante următoarele considerente din antereferita decizie interpretativă:

64. Aşadar, efectul neinvocării excepţiei de necompetenţă materială cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate şi pot pune concluzii este acela că instanţa sesizată devine competentă să soluţioneze cauza.

65. Drept urmare, dacă excepţia de necompetenţă nu a fost invocată în condiţiile menţionate mai sus, atunci necompetenţa instanţei sesizate se acoperă definitiv, cu consecinţa pentru instanţa sesizată a definitivării competenţei de soluţionare a cauzei cu care a fost sesizată, în baza dispoziţiilor art. 130 alin. (2) sau (3) din C. proc. civ.

(...)

71. Aşadar, instanţa care primeşte dosarul îşi poate invoca din oficiu, în condiţiile art. 130 alin. (2) şi art. 131 din C. proc. civ., necompetenţa materială procesuală şi poate declina competenţa în favoarea instanţei iniţial învestite, pentru considerentul că aceasta a devenit competentă prin neinvocarea în termen a excepţiei de necompetenţă. Procedând astfel, aceasta nu se transformă într-o instanţă de control judiciar, căci nu are a analiza aspecte privind nelegala compunere, respectarea principiilor dreptului la apărare şi al contradictorialităţii etc., ci doar întrunirea condiţiilor prevăzute expres de regulile de invocare a excepţiei necompetenţei materiale procesuale.

72. Pe de altă parte, instanţa care judecă conflictul de competenţă nu poate ignora faptul că instanţa iniţial învestită a devenit competentă, prin acoperirea necompetenţei sale iniţiale, neinvocate în termen, ci va trebui să îi trimită acesteia dosarul, pentru că ea trebuie să determine competenţa în mod concret, în pricina ce se judecă, iar nu in abstracto, într-o pricină similară."

În concluzie, neverificarea competenţei de către tribunal şi nepunerea în discuţie a excepţie necompetenţei materiale la termenul stabilit de art. 131 C. proc. civ., respectiv admiterea acestei excepţii cu nerespectarea termenului legal, au ca efect consolidarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea instanţei învestite prin cererea de chemare în judecată, motiv pentru care, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Timiş, secţia contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I. şi J., pe pârâta Curtea de Apel Timişoara şi pe intervenientul K., în favoarea Tribunalului Timiş, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 17 ianuarie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.