Timeliness of pre-litigation complaint challenging ministerial administrative approval of sports federation governance changes

Şedinţa publică din data de 5 aprilie 2023

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

1.1. Prin acţiune înregistrată la data de 07.04.2020 pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2020, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sportului, anularea avizului nr. x din 25.06.2019 emis de pârât.

1.2. Prin cererea adiţională înregistrată la data de 09.06.2020, reclamanta a completat acţiunea în contencios administrativ, evocând noi argumente de nelegalitate în susţinerea solicitării de anulare a avizului nr. x din 25.06.2019 al MTS.

1.3. La termenul de judecată din 18.11.2020, instanţa de fond a respins cererea de intervenţie forţată a Federaţiei Române de Tenis, formulată de reclamantă, deoarece terţul a cărui intervenţie forţată s-a solicitat nu ar putea pretinde aceleaşi drepturi ca reclamanta, însă, din oficiu, în baza art. 78 C. proc. civ., raportat la art. 16 indice 1 din Legea nr. 554/2004, a pus în discuţia părţilor necesitatea introducerii în cauză a Federaţiei Române de Tenis, având în vedere că este destinatarul avizului ce formează obiectul cauzei prezente, iar, urmare poziţiei exprimate de reclamantă, a introdus în cauză antereferita Federaţie.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 209 din 16 decembrie 2020, Curtea de Apel Alba Iulia – secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia inadmisibilităţii cererii reclamantei, invocată de pârâtul Ministerul Tineretului şi Sportului, a respins excepţia inadmisibilităţii cererii reclamantei, excepţia lipsei de interes a cererii reclamantei, excepţia tardivităţii cererii reclamantei şi excepţia lipsei calităţii procesual active a reclamantei, invocate de terţul introdus în proces, Federaţia Română de Tenis şi a respins cererea de amendare a reclamantei cu suma de 1000 RON, formulată de terţul introdus în proces, Federaţia Română de Tenis.

Totodată, prima instanţă a admis, ca fondată, cererea de anulare a avizului nr. x/25.06.2019 emis de pârâtul Ministerul Tineretului şi Sportului, formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Tineretului şi Sportului şi cu terţul introdus în proces, Federaţia Română de Tenis şi, în consecinţă, a anulat avizul nr. x/25.06.2019 şi a respins, în rest, cererile completatoare formulate de reclamanta A. şi cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de terţul introdus în proces, Federaţia Română de Tenis.

3. Căile de atac exercitate în cauză

Împotriva sentinţei civile indicate în punctul I.2 de mai sus, au declarat recurs pârâtul Ministerul Tineretului şi Sportului (al cărui succesor în drepturi este Ministerul Sportului, conform H.G. nr. 25/2022) şi intervenienta Federaţia Română de Tenis.

3.1. Prin recursul formulat, pârâtul Ministerul Tineretului şi Sportului a solicitat, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., să se constate că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material şi, în rejudecarea cauzei, să se dispună respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Recurentul a criticat raţionamentul primei instanţe conform căruia avizul ar fi prealabil, obligatoriu şi absolut necesar pentru a demara procedura legală de modificare a actului constitutiv al Federaţiei Române de Tenis. În acest sens, recurentul a învederat, în esenţă, că Avizul nr. x din 25.06.2019 nu reprezintă un act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, întrucât ceea ce dă, de fapt, naştere, modifică sau stinge raporturi juridice în cazul avizului supus judecăţii este sentinţa civilă nr. 24/FED/24.07.2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în dosarul nr. x/2019, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 435/11.06.2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă în dosarul cu acelaşi număr. Prin această hotărâre s-a admis cererea formulată de petenta Federaţia Română de Tenis şi s-a dispus înregistrarea modificărilor aduse organelor de conducere ale Federaţiei prin Hotărârea Adunării Generale a Federaţiei Române de Tenis din data de 19.06.2019 în Registrul Federaţiilor aflat la grefa Tribunalului Bucureşti.

În opinia recurentului, din conţinutul dispoziţiilor OMJ nr. 954/B/C din 26 aprilie 2000 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea Registrului asociaţiilor şi fundaţiilor, Registrului federaţiilor şi Registrului naţional al persoanelor juridice fără scop patrimonial, respectiv art. 6 alin. (1) lit. e), coroborat cu art. 8 alin. (2), ar rezulta că avizul nr. x din 25.06.2019 este prealabil cererii de înscriere a modificărilor actului constitutiv/statutului şi este emis după desfăşurarea Adunării Generale a Federaţiei Române de Tenis, adunare la care au participat şi persoane mandatate de MTS, care au semnat procesul-verbal de şedinţă fără obiecţiuni.

Făcând trimitere la practica judiciară, recurentul a opinat că avizul, indiferent de caracterul său consultativ, facultativ sau conform, reprezintă doar o etapă procedurală, pur tehnică şi nu reprezintă un act administrativ, întrucât nu produce efecte juridice de sine stătătoare, nu este un act de autoritate, întrucât doar pregăteşte luarea unei măsuri (în speţă, modificarea statutară a unei federaţii sportive), fără a conţine, el însuşi, o asemenea măsură şi nu are caracter executoriu.

3.2. Împotriva sentinţei civile nr. 209 din 16 decembrie 2020 a declarat recurs şi intervenienta Federaţia Română de Tenis ("FRT"), prin care a solicitat, în principal, respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de chemare în judecată formulată de intimata - reclamantă A., astfel cum a fost completată, iar, în subsidiar, respingerea ca tardivă a cererii de chemare în judecată ori ca lipsită de interes sau ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesual activă. În subsidiar secund, recurenta – intervenientă a solicitat respingerea ca nefondată a cererii de chemare în judecată formulată de intimata – reclamantă, astfel cum a fost completată.

Urmare unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, recurenta – intervenientă a arătat că prima instanţă a emis un raţionament contrar legii atât în ceea ce priveşte soluţionarea excepţiilor invocate, cât şi în privinţa fondului cererii, motiv pentru care sentinţa atacată s-ar afla sub incidenţa unui număr multiple de cazuri de casare, deopotrivă aplicabile, sens în care a invocat incidenţa cazurilor de recurs reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6, pct. 7 şi pct. 8 C. proc. civ.

Printr-un prim set de critici recurenta a arătat că prima instanţă a nesocotit existenţa unor fine de neprimire ce afectau demersul reclamantei, derivând din faptul că Avizul MTS nr. 1/25.06.2019 ar avea natura unei simple operaţiuni administrative, întrucât nu ar avea caracter executoriu, emiterea sa neobligând autoritatea publică competentă la nicio acţiune viitoare în privinţa beneficiarului şi nu ar da naştere unui drept subiectiv ori unei obligaţii în patrimoniul beneficiarului.

Făcând trimitere la jurisprudenţa instanţelor de judecată, recurenta – intervenientă a susţinut că distincţia pe care prima instanţă a realizat-o între avizarea statutului şi modificarea actului constitutiv în componenta referitoare la organele de conducere ar fi lipsită de acoperire în textul art. 36 alin. (4) al Legii nr. 69/2000. Prin urmare, în opinia recurentei, prima instanţă ar fi emis o motivare contradictorie şi lipsită de vreo încadrare în lege.

A mai arătat recurenta că prin decizia civilă nr. 2979/30.06.2020, Înalta Curte ar fi tranşat definitiv că modificarea organelor de conducere nu este o modificare de act constitutiv, or câtă vreme avizul MTS nu reprezintă o cerinţă obligatorie pentru asigurarea efectelor Hotărârii AGEA a FRT, ar fi vădită lipsa aptitudinii sale de a da naştere, modifica ori stinge raporturi juridice, fiind doar o operaţiune administrativă pentru parcurgerea unei proceduri de înscriere a modificării.

Totodată, recurenta a învederat că invocarea prevederilor H.G. nr. 884/2001 este lipsită de temei legal, întrucât antereferita hotărâre a guvernului nu este o lege, ci un act administrativ cu caracter normativ care nu poate adăuga la condiţiile reglementate de art. 2 alin. (1) lit. c) al Legii nr. 554/2004 pentru ca un act emis de autoritatea publică să fie calificat drept act administrativ. A mai opinat recurenta că natura juridică a unui act administrativ propriu-zis, care naştere, modifică sau stinge raporturi juridice, nu se face prin raportare la denumirea dată de un organ administrativ, ci prin raportare la efectele legale pe care le produce. Or, un aviz al MTS nu dă naştere prin el însuşi unui raport juridic, ci se înglobează în conţinutul pe care îl avizează.

Printr-un alt set de argumente, recurenta a criticat modul în care prima instanţă a respins excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată raportat la tardivitatea plângerii prealabile. Din această perspectivă recurenta a arătat că instanţa de fond s-a limitat exclusiv la a cita considerentele unei alte hotărâri judecătoreşti, mai precis sentinţa civilă nr. 47/22.04.2020, prin care a fost respinsă cererea de suspendare a Avizului MTS nr. 1/2020, astfel încât soluţionarea acestei excepţii ar fi lipsită de o motivare proprie instanţei de fond, împrejurare aptă, în opinia recurentei, a atrage, de sine stătător, incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Recurenta a argumentat şi în sensul că soluţia atacată este contrară legii, întrucât reclamanta a avut cunoştinţă de Avizul MTS cel mai târziu la data de 18.07.2019, când a formulat cerere de intervenţie în dosarul în care FRT a făcut cerere de înscriere a noilor sale organe de conducere (dosar nr. x/2019). Această împrejurare ar fi dovedită de sentinţa civilă nr. 24/FED/24.07.2019 a Tribunalului Bucureşti, motiv pentru care plângerea prealabilă împotriva operaţiunii -administrative ar fi trebuit formulată până la data de 19.08.2019. În raport de astfel de aspecte, depunerea plângerii prealabile la data de 05.11.2019 s-ar fi realizat cu depăşirea termenului prevăzut de art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, prima instanţă interpretând şi aplicând greşit astfel de prevederi legale.

A arătat recurenta că cele două termene reglementate de art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în funcţie de care se calculează perioada pentru depunerea plângerii prealabile, nu sunt la alegerea reclamantului, termenul special de 6 luni de la data luării la cunoştinţă fiind un termen special şi intervenind numai pentru motive temeinice, care au împiedicat, în concret, partea să efectueze procedura prealabilă înăuntrul termenului regulă de 30 de zile.

De asemenea, recurenta a formulat critici şi împotriva modului de soluţionare a excepţiei lipsei de interes, învederând, în esenţă, că sentinţa recurată a ignorat faptul că, în raport de aspectele dezlegate cu putere de lucru judecat prin decizia civilă nr. 2979/30.06.2020, A. nu prezenta un interes născut şi actual pentru a contesta avizul MTS, deoarece emiterea acestuia nu era necesară în cazul Hotărârii AGEA din 19.06.2019 şi nu producea vreun efect juridic în privinţa unei cereri de înscriere a modificării componenţei organelor de conducere.

Printr-un alt set de argumente, recurenta – reclamantă a învederat că prima instanţă a respins nelegal excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, preluând motivarea din sentinţa civilă dată în soluţionarea cererii de suspendare a avizului, fără a observa faptul că nu există o vătămare a reclamantei care să fi fost generată de efectele avizului nr. x/25.06.2019, întrucât A. nu are calitatea de membru al FRT.

Pe fondul cauzei, recurenta a evocat atât incidenţa motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în sensul existenţei unei motivări contradictorii, dar şi incidenţa motivului de casare reglementat de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că prima instanţă a aplicat greşit art. 36 al Legii nr. 69/2000, cu adăugarea nepermisă la acest text de lege.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei, intimata-reclamantă A. a solicitat respingerea recursurilor formulate de recurenţii Ministerul Sportului ("MTS") şi Federaţia Română de Tenis ("FRT"), invocând, în primul rând, excepţia lipsei de interes a recurentei Federaţia Română de Tenis pentru a formula recurs împotriva sentinţei atacate, cu motivarea că, atâta timp cât însăşi recurenta susţine că Avizul MTS nr. 1 din 25.06.2019 nu era necesar, nu era obligatoriu şi nu ar fi trebuit să existe, sentinţa civilă atacată ar fi chiar benefică şi conformă susţinerilor recurentei FRT, întrucât, prin aceasta, a fost anulat Avizul MTS care nu ar fi trebuit să existe, conform propriilor susţineri ale FRT.

Intimata a învederat şi că argumentele recurentei expuse în pct. 53, 54, 55 şi 56 ale căii de atac promovate sunt contrazise de acţiunile recurentei referitoare la solicitarea emiterii avizului şi la utilizarea acestuia în demersul de înscriere a modificării organelor de conducere în Registrul federaţiilor.

A mai arătat intimata că actul constitutiv al FRT a fost modificat ca urmare a emiterii actului adiţional la actul constitutiv al FRT, conform Hotărârii AGEA a FRT din 19.06.2019, modificare de act constitutiv care a fost, mai apoi, avizată printr-un act administrativ - Avizul MTS nr. 1/25.06.2019 - pe care instanţa de fond l-a considerat, în mod corect, în opinia intimatei, ca fiind nelegal.

De asemenea, intimata a subliniat că actul adiţional la actul constitutiv al FRT, autentificat de Notar Public B. cu nr. x din data de 19.06.2019, a fost folosit, mai apoi, tot de FRT, în dosarul nr. x/2019, în vederea înscrierii modificărilor actelor constitutive ale FRT. În opinia intimatei această modificare a actelor constitutive ale FRT a fost folosită, mai departe, pentru emiterea Extrasului cu privire la persoana juridică FRT din Registrul federaţiilor de la Tribunalul Bucureşti, unde se vede la secţiunea 14 (intitulată chiar modificări de acte constitutive) că au fost înscrise modificări de acte constitutive ale FRT, survenite urmare emiterii Hotărârii AGEA a FRT din 19.06.2019.

Intimata a mai opinat că sunt nefondate susţinerile pârâtei FRT cu privire la lipsa de necesitate a actului administrativ pentru adoptarea Hotărârii AGEA a FRT din 19.06.2019, fiind evident că Avizul MTS nu ar fi fost emis niciodată fără solicitarea FRT.

Intimata a argumentat şi în sensul că avizul emis de MTS în temeiul art. 36 din Legea nr. 69/2000 este un act administrativ care produce efecte juridice, aspect apreciat de aceasta ca fiind stabilit cu putere de lucru judecat şi chiar autoritate de lucru judecat chiar în contradictoriu cu recurenta FRT, prin sentinţa definitivă nr. 924A din 08.11.2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2016, sentinţa definitivă nr. 1820 din 06.07.2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. x/2016 şi sentinţa definitivă nr. 9572 din 13.10.2010, pronunţată de Judecători Sectorului 2 Bucureşti în dosarul nr. x/2009, precum şi prin alte hotărâri judecătoreşti emise în contradictoriu cu recurentul MTS.

Intimata a apreciat nereale trimiterile pe care recurenta – intervenientă FRT le-a făcut la conţinutul Deciziei nr. 2979/30.06.2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, învederând că, în fapt, antereferita hotărâre nu cuprinde nicio referire la Avizul MTS şi cu atât mai puţin la necesitatea sau lipsa necesităţii avizului, sau dacă acesta produce sau nu efecte juridice cu privire la înscrierea modificărilor în Registrul federaţiilor.

Totodată, intimata a apreciat nefondate şi argumentele evocate de recurentul Ministerul Sportului din perspectiva chestiunii naturii juridice a avizului, subliniind că recurentul MTS a susţinut în faţa Curţii de Apel Bucureşti exact contrariul celor susţinute în cauza de faţă şi chiar a obţinut validarea acestor susţineri (diferite de cele din cauza pendinte), prin decizia civilă definitivă nr. 790A din 20.07.2020, pronunţată în dosarul nr. x/2017.

Cu privire la excepţia tardivităţii plângerii prealabile, susţinută ca motiv de recurs de recurenta FRT, intimata a arătat că actele şi acţiunile contradictorii ale pârâtei FRT cu privire la existenţa/inexistenţa unor modificări ale actelor constitutive ale FRT, emiterea sau nu a unui act adiţional la actul constitutiv al FRT, existenţa/inexistenţa unui Aviz al MTS cu privire la modificarea actelor constitutive ale FRT au reprezentat impedimente majore împotriva posibilităţii intimatei de a lua cunoştinţă de faptul că Avizul MTS ar avea natura acelui act administrativ emis de MTS pentru avizarea modificărilor actelor constitutive ale FRT, iar efectele juridice produse asupra intimatei au echivalat cu crearea unei stări de incertitudine asupra unei astfel de naturi juridice a avizului, incertitudine ce a încetat doar la data emiterii convocatorului unei noi adunări generale a FRT.

Intimata a mai arătat că, deşi este adevărat că la data de 18.07.2019 ar fi avut posibilitatea să ia la cunoştinţă de Avizul MTS nr. 1/25.06.2019 de la dosarul nr. x/2019, acest lucru nu a creat o certitudine că Avizul MTS nr. 1/25.06.2019 reprezenta acel act administrativ prevăzut de art. 36 din Legea nr. 69/2000, cu atât mai mult cu cât însăşi recurentele au susţinut constant că avizul în discuţie nu reprezenta un act administrativ care să producă efecte juridice, ci avea doar natura unei proceduri tehnice.

Intimata a învederat că a iniţiat demersuri juridice constând în sesizări înregistrate la MTS chiar şi în ziua desfăşurării AGEA a FRT din 19.06.2019, prin care a învederat MTS că ar trebui să existe un aviz expres emis de MTS înainte de emiterea Hotărârii AGEA a FRT din 19.06.2019. Toate aceste aspecte au fost calificate de intimată drept impedimente obiective ce au împiedicat-o în concret să efectueze procedura prealabilă.

Printr-un alt set de argumente, intimata a arătat că are un interes în a solicita, în faţa instanţei, verificarea legalităţii Avizului MTS, odată ce actul a luat fiinţă şi produce, în continuare, efecte.

De asemenea, intimata a solicitat şi respingerea criticilor aduse de recurente soluţiei de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale active, învederând, în esenţă, efectul pozitiv generat în cauza pendinte de aspectele dezlegate prin sentinţa civilă nr. 47 din 22.04.2020, pronunţată în dosarul nr. x/2020 şi existenţa unor vătămări generate intimatei prin emiterea avizului MTS.

Cu privire la fondul cauzei, intimata a solicitat respingerea argumentelor evocate de recurenţi, drept nefondate şi menţinerea, drept legală şi temeinică, a sentinţei atacate, susţinând, în esenţă, caracterul legal al raţionamentelor primei instanţe, privind interpretarea prevederilor art. 36 alin. (4) din Legea nr. 69/2000, ce au stat la baza soluţiei adoptate de judecătorul fondului.

5. Procedura de soluţionare a recursurilor

5.1. În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia din data de 26 mai 2021, Completul de judecată nr. 2 al secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fixat termen de judecată la data de 9 noiembrie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

5.2. Urmare admiterii cererii de abţinere formulată de membrii Completului de judecată nr. 2 al secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cauza a fost repartizată aleatoriu Completului de judecată nr. 6 al aceleiaşi secţii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care, prin rezoluţia din data de 5 decembrie 2022, a fixat termen de judecată la data de 5 aprilie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, de obiectul şi normele legale incidente, dar şi de apărările expuse în întâmpinare, Înalta Curte constată că recursurile declarate de pârâtul Ministerul Sportului şi de intervenienta Federaţia Română de Tenis sunt fondate, în limitele şi pentru următoarele considerente:

Din circumstanţele concrete ale cauzei, Înalta Curte reţine că, prin Hotărârea Adunării generale extraordinare de alegeri ("Hotărârea AGEA") din 19.06.2019, autentificată cu nr. x din 19.06.2019 de notar public B., actul adiţional la actul constitutiv, autentificat cu nr. x din 19.06.2019 de notar public B. şi procesul-verbal al Adunării generale extraordinare de alegeri din 19.06.2019, certificat cu nr. x din 19.06.2019 de notar public B., a fost adoptată o modificare a componenţei nominale a organelor de conducere ale Federaţiei Române de Tenis ("FRT").

Prin Avizul nr. x din 25.06.2019, recurentul – pârât Ministerul Sportului a avizat, la cererea FRT, adoptarea Hotărârii AGEA din 19.06.2019.

Prin încheierea civilă nr. 24 din 24.07.2019, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Bucureşti a admis cererea formulată de petenta Federaţia Română de Tenis şi a dispus înregistrarea modificărilor aduse organelor de conducere ale Federaţiei prin Hotărârea AGEA din 19.06.2019, în Registrul Federaţiilor aflat la grefa Tribunalului Bucureşti cu privire la reprezentanţii organelor de conducere ai FRT, respingând, totodată, cererile de intervenţie, inclusiv cea formulată de A., ca nefondate.

În cuprinsul acestei hotărâri judecătoreşti s-a reţinut că, ataşat cererii de actualizare a menţiunilor din cuprinsul Registrului Federaţiilor aflat la grefa Tribunalului Bucureşti cu privire la reprezentanţii/organele de conducere ale FRT, petenta FRT a depus şi Avizul MTS nr. 1 din 25.06.2019.

În dosarul nr. x/2019, cererea intimatei – reclamante din cauza pendinte (A.) de intervenţie a fost formulată la data de 18.07.2019, după cum chiar intimata – reclamantă învederează în întâmpinarea depusă în recurs.

Legalitatea Avizului MTS nr. 1 din 25.06.2019 a fost supusă de intimata – reclamantă A. controlului instanţei de contencios administrativ şi fiscal în cauza pendinte, după ce, anterior, intimata a formulat, în acelaşi sens, la data de 05.11.2019 o plângere adresată emitentului actului.

Prin sentinţa civilă atacată, Curtea de Apel Alba Iulia – secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins, printre altele, excepţia inadmisibilităţii şi excepţia tardivităţii cererii reclamantei de chemare în judecată şi a admis cererea de anulare a Avizului MTS nr. 1/25.06.2019. Această soluţie nu este, însă, împărtăşită de Înalta Curte, care găseşte fondate recursurile declarate de pârâtul Ministerul Sportului şi intervenienta Federaţia Română de Tenis, în limitele ce vor fi expuse în paragrafele ce urmează.

Cu titlu prealabil, în vederea delimitării cadrului procesual supus analizei în recurs, Înalta Curte observă că, prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost aceasta completată, intimata – reclamantă A. a invocat un număr multiplu de aspecte apreciate de aceasta ca fiind apte a înfrânge prezumţia de legalitate a avizului atacat, însă, prin sentinţa recurată, prima instanţă a respins cererile completatoare formulate de reclamanta A. şi a admis cererea de chemare în judecată, prin valorificarea exclusiv a argumentului lipsei anteriorităţii avizului în raport de data adoptării Hotărârii AGEA a FRT din 19.06.2019. Împotriva acestei soluţii intimata – reclamantă A. nu a formulat cale de atac, motiv pentru care soluţia dată de prima instanţă cererilor completatoare a intrat în puterea lucrului judecat.

Examinând, în continuare, căile de atac formulate de pârâtul Ministerul Sportului şi intervenienta Federaţia Română de Tenis, Înalta Curte apreciază că gradul de conexitate ce există între argumentele expuse în cele două memorii de recurs impun o analiză grupată a acestora, structurată pe problemele de drept şi motivele de nelegalitate invocate.

De asemenea, observând că incidenţa motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. a fost invocată atât din perspectiva modului de motivare a soluţiilor de respingere a excepţiilor procedurale şi de fond, dar şi a modului de motivare a soluţiei date fondului cauzei, Înalta Curte apreciază că se impune, examinarea, prioritar, a criticilor subsumate unui astfel de motiv de casare, anterior analizei celor subsumate cazului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Analizând aceste critici, Înalta Curte consideră, contrar celor afirmate de recurenţi, că, în cauza pendinte, nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât nu se poate reţine nici o încălcare a prevederilor art. 6 din Convenţia EDO şi nici o încălcare a art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Obligaţia de motivare a unei hotărâri judecătoreşti, conform prevederilor art. 425 C. proc. civ., se referă la prezentarea argumentelor părţilor, stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expuse în detaliu, încadrarea în drept, expunerea unui raţionament propriu pentru care s-a ajuns la adoptarea soluţiei date în cauză, elemente ce se regăsesc în cuprinsul hotărârii supuse recursului în prezenta cauză. Instanţa de fond a arătat în mod expres motivele pentru care s-a ajuns la soluţia adoptată, fiind respectate prevederile art. 425 C. proc. civ. şi arătat silogismul logico-juridic ce a stat la baza sentinţei pronunţate.

În jurisprudenţa sa constantă, instanţa supremă a stabilit că "motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esenţă, de conţinut, aceasta trebuind să fie clară, concisă şi concretă, în concordanţă cu probele şi actele de la dosar. Înalta Curte a mai statuat că motivarea hotărârii constituie o garanţie pentru părţi în faţa eventualului arbitrariu, judecătoresc, precum şi singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a se putea exercita controlul judiciar, circumscriindu-se astfel noţiunii de proces echitabil în condiţiile prevăzute de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului."

Se reţin a fi incidente în cauză argumentele statuate în jurisprudenţa CEDO (paragraful 20 din hotărârea pronunţată în cauza C. contra României): "În continuare, Curtea reiterează că, deşi articolul 6 § 1 obligă instanţele să îşi motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Ţărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligaţia de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanţele trebuie să răspundă la argumentele esenţiale ale părţilor, dar măsura în care se aplică această obligaţie poate varia în funcţie de natura hotărârii şi, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanţelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)".

Înalta Curte nu poate să dea eficienţă criticilor recurenţilor privind neanalizarea concretă, de către primul judecător, a cauzei, întrucât parte dintre paragrafele expuse în cuprinsul hotărârii pronunţate au un anumit grad de similaritate cu unele considerente expuse în alte hotărâri emise de aceeaşi curte. Sub acest aspect, instanţa de control judiciar observă că, prin paragrafele la care fac referire recurenţii, instanţa a învederat, în principal, reperele teoretice şi de interpretare a normelor legale a căror relevanţă a reţinut-o în cauză, iar tehnica utilizată de prima instanţă pentru formularea acestui tip de considerente face parte din categoria celor menite a contribui la atingerea dezideratului asigurării unei practici judiciare unitare a instanţelor de judecată, fiind, de altfel, utilizată şi în redactarea hotărârilor pronunţate de curţile de justiţie europene (CJUE, CEDO).

Astfel, similaritatea clamată de recurenţi nu poate echivala, sub nicio formă, cu o necercetare sau o cercetare superficială a fondului cauzei.

De asemenea, faptul că, în considerarea aceloraşi repere teoretice, făcând aplicarea lor în raport de situaţia de fapt incidentă cauzei, instanţa de fond a ajuns la o concluzie diferită de cea a judecătorului ce a soluţionat măsura provizorie, nu poate echivala cu o motivare contradictorie.

În primul rând, cazul de casare invocat nu se referă la motivări contradictorii care s-ar regăsi în două hotărâri diferite, ci la motive contradictorii cuprinse în aceeaşi hotărâri. Apoi, în hotărârea pronunţată în soluţionarea măsurii provizorii instanţa a utilizat standardul de analiză al aparenţei dreptului, iar, în cauza pendinte, instanţa a analizat aprofundat litigiul.

Totodată, modul în care instanţa a departajat între natura juridică a avizului emis pentru avizarea statutului şi cel emis pentru modificarea actului constitutiv în componenta referitoare la organele de conducere, reprezintă doar modul în care prima instanţă a interpretat prevederile art. 36 alin. (4) şi (6) din Legea nr. 69/2000, fără ca o atare interpretare să se încadreze în categoria argumentelor ce pot fi calificate drept motivare contradictorie. O motivare contradictorie ar fi fost cea în care, spre exemplu, în privinţa aceleiaşi ipoteze s-ar fi afirmat, mai întâi, existenţa unei anumite naturi juridice a actului, iar apoi, în alt paragraf, pentru aceeaşi ipoteză, s-ar fi infirmat această natură juridică, or, în cauza pendinte, analiza realizată de prima instanţă a vizat două ipoteze distincte, verificarea caracterului corect sau incorect al analizei neintrând în sfera de reglementare a art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În acest context, verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar reţine că aceasta îndeplineşte exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată, neputând fi reţinută niciuna dintre ipotezele reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., motiv pentru care sunt nefondate susţinerile recurenţilor subsumate acestui motiv de nelegalitate.

Pe de altă parte, Înalta Curte găseşte întemeiate parte din argumentele recurenţilor ce vizează modul de soluţionare a excepţiei inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, ce sunt, în esenţă, subsumabile cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Se observă că aspectul inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată a fost, în realitate, analizat de prima instanţă dintr-o dublă perspectivă. Pe de o parte, inadmisibilitatea a fost examinată în raport de natura juridică a actului atacat prin acţiunea în contencios administrativ - dacă acesta poate sau nu să fie calificat drept act administrativ, iar pe de altă parte, în raport de parcurgerea sau nu a unei proceduri prealabile cu respectarea termenului de formulare a plângerii prealabile.

Cât priveşte chestiunea naturii avizului nr. x din 25.06.2019 emis de recurentul – pârât Ministerul Sportului, de act administrativ, Înalta Curte apreciază nefondate criticile aduse de recurenţi soluţiei primei instanţe de respingere a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, reţinând, în acord cu instanţa de fond, că avizul atacat are natura juridică a unui act administrativ.

Din această perspectivă, relevant este faptul că art. 1 lit. b) din H.G. nr. 884/2001 pentru aprobarea Regulamentului de punere în aplicare a dispoziţiilor Legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000 arată expres că actul prin care Ministerul Tineretului şi Sportului avizează constituirea şi funcţionarea unei structuri sportive are natura juridică a unui act administrativ.

Deşi este adevărat că H.G. nr. 884/2001 este numai un act administrativ cu caracter normativ, nu poate fi ignorat faptul că, atâta vreme cât antereferita hotărâre nu a fost anulată printr-o hotărâre judecătorească, se bucură de prezumţia de legalitate, producând efecte erga omnes.

În această privinţă, Înalta Curte apreciază că trebuie avut în vedere şi principiul securităţii juridice, concept ce a fost definit în jurisprudenţa Curţii Constituţionale (Decizia nr. 454/2018, par. 68) ca fiind "un complex de garanţii de natură sau cu valenţe constituţionale inerente statului de drept, în considerarea cărora legiuitorul are obligaţia constituţională de a asigura atât o stabilitate firească dreptului, cât şi valorificarea în condiţii optime a drepturilor şi libertăţilor fundamentale".

În aplicarea acestui principiu, calificarea drept act administrativ a avizului printr-un act de reglementare secundară (emis în vederea organizării executării Legii nr. 69/2000 - normă specială, incidentă în materia specifică a educaţiei fizice şi sportului, ce poate deroga de la norma generală, cuprinsă în Legea nr. 554/2004) produce efecte şi în cauza pendinte, fiind opozabilă şi prezentei instanţe (ce nu a fost învestită cu verificarea legalităţii prevederilor art. 1 lit. b) din H.G. nr. 884/2001).

Cât priveşte argumentele recurenţilor legate de efectele pe care Decizia nr. 2979/30.06.2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie le produce în cauză din perspectiva chestiunii admisibilităţii cererii de chemare în judecată în raport de natura actului atacat, instanţa de control judiciar le găseşte, de asemenea, nefondate.

Întrucât recurenţii au invocat, în privinţa chestiunii în discuţie, şi cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte reţine, pe de o parte că, nu este întrunită tripla identitate de obiect, cauză şi părţi, necesară pentru a se reţine incidenţa acestui motiv de recurs, coroborat cu art. 431 alin. (1) şi 432 C. proc. civ.

Obiectul dosarului nr. x/2018 este diferit de cel al cauzei pendinte, întrucât în cauza soluţionată prin decizia nr. 2979/30.06.2020 s-a solicitat anularea în parte a Raportului privind îndeplinirea condiţiilor de finanţare ale federaţiilor sportive naţionale şi a Anexei acestuia, publicate pe site-ul Ministerul Tineretului şi Sportului la data de 09.02.2018, cu privire la neeligibilitatea Federaţiei Române de Tenis de a beneficia de finanţare pentru anul 2018, anularea tuturor actelor administrative emise de Ministerul Tineretului şi Sportului în temeiul Raportului cu privire la neeligibilitatea Federaţiei Române de Tenis de a beneficia de finanţare pentru anul 2018 şi obligarea autorităţii publice la emiterea unui nou raport privind îndeplinirea condiţiilor de finanţare ale federaţiilor sportive naţionale.

De asemenea, cauza juridică este una diferită, întrucât decizia nr. 2979/30.06.2020 a vizat soluţionarea excepţiei lipsei dovezii calităţii de reprezentant legal a domnului D. pentru Federaţia Română de Tenis, în raport de prevederile art. 6 alin. (2) lit. g) al O.G. nr. 26/2000, iar nu natura juridică a avizului emis de recurentul – pârât.

Or, întrucât standardul impus de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., coroborat cu art. 431 alin. (1) şi 432 C. proc. civ., este cel al identităţii de obiect, cauză şi părţi, iar acest standard nu este îndeplinit în cauză, nu se poate dispune reformarea hotărârii atacate în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

De asemenea, nici din perspectiva identificării naturii Avizului MTS nr. 1 din 25.06.2019, considerentele deciziei nr. 2979/30.06.2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu produc vreun efect pozitiv de lucru judecat, întrucât chestiunea tranşată în antereferita hotărâre este exclusiv cea a necesităţii sau lipsei de necesitate a unui aviz emis de Ministerul Sportului pentru operaţiunea specifică ce a fost realizată în cauza respectivă, printr-o altă hotărâre a Adunării Generale a Asociaţilor, ce a fost adoptată în data de 17.11.2017. Astfel, Înalta Curte nu a dat nicio calificare avizului reglementat de art. 36 alin. (4) din Legea nr. 69/2000, analogiile făcute de recurenţi din perspectiva semnificaţiei chestiunilor tranşate de decizia nr. 2979/30.06.2020 fiind excedentare raţionamentului juridic expus de Înalta Curte în cuprinsul acelei decizii şi inapte a genera un efect pozitiv în materia identificării naturii juridice a avizului atacat în cauza pendinte.

Totodată, nici argumentele recurentului Ministerul Sportului referitoare la prevederile art. 6 alin. (1) lit. e), coroborat cu art. 8 alin. (2) din OMJ nr. 954/B/C din 26 aprilie 2000 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea Registrului asociaţiilor şi fundaţiilor, Registrului federaţiilor şi Registrului naţional al persoanelor juridice fără scop patrimonial, ce reglementează actele ce urmează a fi depuse în susţinerea cererii de înscriere a modificărilor actului administrativ, printre care şi autorizaţiile administrative prealabile, în cazul în care sunt cerute potrivit legii speciale, nu pot fi valorificate în sensul că ar defini natura juridică a avizului emis în temeiul at. 36 alin. (4) din Legea nr. 69/2000, câtă vreme, prin actul administrativ normativ de aplicare a legii speciale nr. 69/2000, natura juridică a avizului a fost expres reglementată ca fiind cea a unui act administrativ.

În concluzie, instanţa de control judiciar apreciază nefondate criticile aduse de recurenţi manierei în care prima instanţă a dezlegat chestiunea naturii juridice a Avizului MTS nr. 1 din 25.06.2019.

Pe de altă parte, Înalta Curte găseşte fondate criticile aduse de recurenţi modului în care instanţa de fond a analizat excepţia inadmisibilităţii acţiunii în raport de parcurgerea procedurii prealabile, privită din perspectiva datei formulării plângerii prealabile.

Înalta Curte observă o eronată interpretare, de către instanţa de fond, a prevederilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 referitoare la termenul de formulare a plângerii prealabile, câtă vreme regula este cea a depunerii acesteia în termen de 30 de zile. Ipoteza formulării plângerii prealabile şi ulterior unui astfel de moment, dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului, este una de excepţie şi este incidentă doar în măsura existenţei unor motive temeinice pentru care nu a putut fi respectat termenul de 30 de zile.

După cum corect arată şi recurenta – intervenientă Federaţia Română de Tenis, titularul plângerii prealabile nu are opţiunea de a alege între cele două termene reglementate pentru formularea acesteia, ci trebuie să dovedească incidenţa unor impedimente obiective care să fi îngrădit posibilitatea de a formula plângerea prealabilă, lipsite de orice culpă din partea părţii care a formulat-o cu depăşirea termenului de 30 de zile.

Sesizările adresate de intimată Ministerului Sportului chiar şi în ziua desfăşurării Adunării generale extraordinare de alegeri a FRT din 19.06.2019, prin care intimata a învederat Ministerului Sportului că ar trebui să existe un aviz expres emis înainte de emiterea Hotărârii AGEA din 19.06.2019 nu pot fi calificate drept procedură prealabilă care să vizeze Avizul MTS nr. 1 din 25.06.2019, câtă vreme sunt anterioare emiterii acestuia şi nu privesc actul administrativ în sine.

De asemenea, aspectele evocate de intimata – reclamantă în întâmpinarea depusă în recurs nu pot fi calificate drept motive temeinice care să justifice formularea plângerii prealabile ulterior termenului de 30 de zile, întrucât chiar intimata – reclamantă recunoaşte (în fila x a întâmpinării) că la data de 18.07.2019 a avut posibilitatea de a lua cunoştinţă de Avizul MTS nr. 1 din 25.06.2019, care a fost depus de FRT în dosarul nr. x/2019, în susţinerea cererii de înscriere în Registrul federaţiilor a modificărilor aduse organelor de conducere ale acesteia prin Hotărârea AGEA din data de 19.06.2019 şi în care intimata – reclamantă a avut calitatea de intervenientă.

Faptul că A. ar fi avut dificultăţi în a identifica dacă avizul antereferit este cel reglementat de art. 36 alin. (4) din Legea nr. 69/2000, nu reprezintă impediment obiectiv, independent de voinţa reclamantei, care să fi îngrădit posibilitatea acesteia de a formula plângerea prealabilă, câtă vreme prevederile art. 1 lit. b) din H.G. nr. 884/2001 pentru aprobarea Regulamentului de punere în aplicare a dispoziţiilor Legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, sunt clare în a defini un aviz emis pentru funcţionarea unei structuri sportive ca fiind act administrativ.

Or, în raport de aceste repere, termenul de 30 de zile, calculat în condiţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a început să curgă la data de 18.07.2019 şi s-a împlinit la data de 19.08.2019, motiv pentru care depunerea plângerii prealabile la data de 05.11.2019 s-a realizat cu depăşirea termenului sus indicat.

Chiar dacă s-ar trece peste aspectele învederate mai sus, Înalta Curte constată că, în fila x a sentinţei civile nr. 24 din 24 iulie 2019 a Tribunalului Bucureşti – secţia a III-a civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2019, se menţionează expres faptul că avizul depus împreună cu cererea de înscriere a modificării organelor FRT în Registrul federaţiilor este cel reglementat de art. 36 alin. (4) din Legea nr. 69/2000. Se mai reţine, din evidenta informatică ECRIS, că dosarul nr. x/2019 a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, în vederea soluţionării apelurilor declarate inclusiv de intimata – reclamantă, la data de 06.09.2019, din aceste aspecte rezultând comunicarea, către intimata – reclamantă, a sentinţei civile nr. 24 din 24 iulie 2019 a Tribunalului Bucureşti, până la data de 06.09.2019. Or, inclusiv în raport de astfel de repere temporale, depunerea plângerii prealabile s-a realizat cu depăşirea termenului de 30 de zile reglementat de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Unei plângeri prealabile depuse ulterior epuizării termenului legal instituit în acest sens nu îi pot fi recunoscute efectele necesare spre a se considera că, prin intermediul său, ar fi fost îndeplinită procedura prealabilă, iar conform prevederilor art. 193 alin. (1) C. proc. civ., sesizarea instanţei se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, dacă legea prevede în mod expres aceasta.

Cum prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004 prevăd necesitatea parcurgerii unei astfel de proceduri, Înalta Curte reţine, în cauza pendinte, existenţa unui fine de neprimire a cererii de anulare a Avizului MTS nr. 1/25.06.2019, mai precis neîndeplinirea antereferitei proceduri, aspect ce atrage sancţiunea respingerii cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă.

În concluzie, Înalta Curte constată că soluţia primei instanţe, de respingere a excepţiei inadmisibilităţii în raport de tardivitatea formulării plângerii prealabile, a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură, motiv pentru care se impune reformarea hotărârii atacate, prin reţinerea cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În raport de aceste considerente, instanţa de control judiciar apreciază că nu se mai impune analiza restului motivelor de casare şi argumentelor expuse în recursurile formulate de pârâtul Ministerul Sportului şi intervenienta Federaţia Română de Tenis şi nici amendarea recurenţilor, conform art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ., neputând fi reţinută exercitarea cu rea credinţă a căilor de atac, cum susţine intimata – reclamantă.

Fiind incident motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1), pct. 5 C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursurile declarate de pârâtul Ministerul Sportului şi intervenienta Federaţia Română de Tenis, va casa sentinţa civilă nr. 209 din 16 decembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia – secţia de contencios administrativ şi fiscal şi, rejudecând, va admite excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată în raport de tardivitatea formulării plângerii prealabile şi va respinge cererea de anulare a avizului nr. x/25.06.2019 emis de Ministerul Tineretului şi Sportului, ca inadmisibilă.

Totodată, observând cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de recurenta Federaţia Română de Tenis, instanţa de control judiciar, în temeiul art. 453 alin. (1), coroborat cu art. 451 alin. (2) C. proc. civ., o va admite în parte şi va dispune obligarea intimatei – reclamante A. la plata sumei de 4000 RON către Federaţia Română de Tenis, reprezentând taxă judiciară de timbru în recurs în cuantum de 200 RON şi onorariu avocaţial în cuantum de 3800 RON, pentru fond şi recurs, apreciind că, în raport de circumstanţele cauzei, precum şi de gradul de complexitate a demersului dedus analizei, cuantumul onorariului avocaţial solicitat de recurenta Federaţia Română de Tenis este vădit disproporţionat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de pârâtul Ministerul Sportului şi de intervenienta Federaţia Română de Tenis împotriva sentinţei civile nr. 209 din 16 decembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia – secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând:

Admite excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată în raport de tardivitatea formulării plângerii prealabile, invocată de intervenienta Federaţia Română de Tenis.

Respinge cererea de anulare a avizului nr. x/25.06.2019 emis de pârâtul Ministerul Tineretului şi Sportului, formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Tineretului şi Sportului şi cu terţul introdus în proces, Federaţia Română de Tenis, ca inadmisibilă.

Obligă intimata A. la plata către Federaţia Română de Tenis a sumei de 4000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată reduse.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 5 aprilie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.