Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1853/2023 AI generated

Spousal Conflict of Interest in Public Hospital Administration: Strict Application of Special Health Law Over General Integegrity Norms

Case Number Decizia nr. 1853/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the appeal filed by the National Integrity Agency (ANCI), quashed the lower court's sentence that had annulled the contested evaluation report, and dismissed the plaintiff's action as unfounded. The dispute concerned the validity of an ANCI evaluation report that identified a conflict of interest situation involving a public hospital head who concurrently served as a section head in the same public hospital as his spouse, also a section head. The plaintiff argued that the general definition of conflict of interest under Law No. 161/2003 did not apply because there was no subordination relationship or material interest between the two positions, which were obtained through competitive procedures. The Court held that the specific provisions of the Health Sector Reform Law (Law No. 95/2006) constitute the applicable special law, establishing that Article 178(2)(b) combined with Article 185(15) prohibits spouses from simultaneously holding section head positions in the same public hospital. The Court ruled that this specific conflict of interest is triggered by the mere simultaneous holding of such positions, requiring no proof of subordination, managerial influence, or material gain, thereby upholding the ANCI’s finding of an administrative conflict of interest.

Legislator headnote

AI generated

art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 70 din Legea nr. 161/2003, art. 178 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, art. 185 alin. (15) din Legea nr. 95/2006, art. 178 din Legea nr. 95/2006; Spousal Conflict of Interest in Public Hospital Administration: Strict Application of Special Health Law Over General Integegrity Norms: The dispute concerned the validity of an ANCI evaluation report that identified a conflict of interest situation involving a public hospital head who concurrently served as a section head in the same public hospital as his spouse, also a section head. The plaintiff argued that the general definition of conflict of interest under Law No. 161/2003 did not apply because there was no subordination relationship or material interest between the two positions, which were obtained through competitive procedures. The Court held that the specific provisions of the Health Sector Reform Law (Law No. 95/2006) constitute the applicable special law, establishing that Article 178(2)(b) combined with Article 185(15) prohibits spouses from simultaneously holding section head positions in the same public hospital. The Court ruled that this specific conflict of interest is triggered by the mere simultaneous holding of such positions, requiring no proof of subordination, managerial influence, or material gain, thereby upholding the ANCI’s finding of an administrative conflict of interest.

Keywords

AI generated
conflict of interests public health spouse action for annulment law reforms public administration

Cited Legislation

AI generated
art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ
De asemenea, reclamantul a formulat şi o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate, solicitând şi suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea excepţiei, în temeiul dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
Împotriva hotărârii instanţei de fond a declarat recurs pârâta Agenţia Naţională de Integritate, din perspectiva dispoziţiile art. 488 alin.
art. 70 din Legea nr. 161/2003
Prin urmare, legiuitorul nu a impus condiţii suplimentare pentru existenţa acestei situaţii de conflict de interese, astfel că în mod greşit instanţa de fond s-a raportat la prevederile art. 70 din Legea nr. 161/2003.
art. 178 alin. (2) din Legea nr. 95/2006
161/2003, care reprezintă o definiţie generală a conflictului de interese, ci dispoziţiile art. 178 alin.
art. 185 alin. (15) din Legea nr. 95/2006
De asemenea, recurenta consideră ca fiind eronată interpretarea dată de către instanţa de fond dispoziţiilor art. 185 alin. (15) din Legea nr. 95/2006.
art. 178 din Legea nr. 95/2006
161/2003, care reprezintă o definiţie generală a conflictului de interese, ci dispoziţiile art. 178 alin.
art. 178 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 95/2006
161/2003, care reprezintă o definiţie generală a conflictului de interese, ci dispoziţiile art. 178 alin.
art. 20 alin. (5) din Legea nr. 176/2010
Raportul de evaluare a avut la bază documentaţia transmisă ca urmare a solicitărilor Agenţiei Naţionale de Integritate, în conformitate cu prevederile art. 20 alin.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare

Main procedural basis for the court's power to quash the lower court's decision and rule on the merits upon appeal.

art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Procedural rule governing the effects of admitting the appeal and quashing the appealed judgment.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 31 martie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea formulată, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, anularea Raportului de evaluare nr. x/08.04.2021, cu cheltuieli de judecată.

De asemenea, reclamantul a formulat şi o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate, solicitând şi suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea excepţiei, în temeiul dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 126 din 10 decembrie 2021, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de suspendare a judecării cauzei până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, cerere formulată de reclamantul A., a admis acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate şi, în consecinţă, a anulat Raportul de evaluare nr. x/08.04.2021, emis de pârâtă şi a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 3.620 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond a declarat recurs pârâta Agenţia Naţională de Integritate, din perspectiva dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., apreciind că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre care a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material.

Primă instanţă a reţinut că în speţă nu există o situaţie de conflict de interese întrucât, deşi nu este contestată deţinerea concomitentă a funcţiilor de medic şef a două secţii în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, în perioada 22.11.2016-21.07.2020, între reclamant şi soţia sa nu există un raport de subordonare iar aceştia nu îşi pot influenţa deciziile manageriale, competenţa managerială a medicului şef de secţie fiind limitată exclusiv la secţia pe care o conduce.

Astfel, instanţa de fond a reţinut că funcţia de şef de secţie presupune atribuţii limitate atât funcţional la nivelul secţiei, cu privire la organizare şi personal, la fixarea şi realizarea obiectivelor specifice din activitatea secţiei, la gestiunea bugetului primit, cât şi sub aspect decizional, întrucât răspunderea este strict legată de calitatea actului medical.

Faţă de reţinerile instanţei de fond conform cărora, în cauză, nu sunt întrunite cumulativ condiţiile cerute de lege pentru a se reţine existenta unui conflict de interese, recurenta-pârâtă susţine că, în speţă, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 70 din Legea nr. 161/2003, care reprezintă o definiţie generală a conflictului de interese, ci dispoziţiile art. 178 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, care reglementează situaţii specifice de conflict de interese care sunt aplicabile numai managerilor, şefilor de secţie, de laborator şi de serviciu medical din spitalele publice.

Legea nr. 161/2003 reprezintă cadrul general de reglementare a incompatibilităţilor şi conflictelor de interese, legea aplicabilă intimatului-reclamant fiind legea specială, respectiv Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, în condiţiile în care aceasta exercită funcţia de şef secţie în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş.

Legiuitorul a prevăzut o interdicţie absolută pentru managerii de spital de a deţine simultan de către soţul/soţia, rudele managerului ori afinii până la gradul al IV-lea inclusiv ai acestuia a funcţiei de membru în comitetul director, şef de secţie, laborator sau serviciu medical sau a unei alte funcţii de conducere, inclusiv de natura administrativă, în cadrul spitalului la care persoana în cauză exercită funcţia de manager.

Această interdicţie absolută, pe care legiuitorul a plasat-o în sfera conflictului de interese, a fost instituită şi pentru şefii de secţie, prin dispoziţiile art. 185 alin. (15) din Legea nr. 95/2006, astfel că deţinerea concomitentă de doi soţi a funcţiei de medic şef de secţie în cadrul aceluiaşi spital public este prohibită.

Contrar celor reţinute de către instanţa de fond, recurenta arată că pentru existenţa acestei situaţii speciale de conflict de interese nu are niciun fel de relevanţă faptul că funcţiile de şef secţie au fost ocupate prin concurs şi nici împrejurarea că nu a existat un raport de subordonare între cele două funcţii exercitate de intimatul-reclamant şi soţia acestuia.

De asemenea, recurenta consideră ca fiind eronată interpretarea dată de către instanţa de fond dispoziţiilor art. 185 alin. (15) din Legea nr. 95/2006.

Astfel, se arată că intimatul-reclamant s-a aflat în conflict de interese în perioada 22.11.2016 (data la care a fost modificat prin O.U.G. nr. 79/2016 art. 178 din Legea nr. 95/2006) - 21.07.2020 (data adresei transmisă de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş), întrucât, în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş unde persoana evaluată exercită funcţia de şef secţie al secţiei Clinice Ortopedie şi Traumatologie, soţia acestuia deţine funcţia de şef secţie al secţiei clinice gastroenterologice, încălcând astfel dispoziţiile art. 178 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, coroborat cu art. 185 alin. (15) din acelaşi act normativ.

În susţinerea recursului sunt indicate şi redate texte de lege incidente pricinii.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului formulat de recurenta-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate, ca nefondat, şi menţinerea ca legală a sentinţei recurate.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinare, Înalta Curte apreciază că recursul declarat este fondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin Raportul de evaluare nr. x din 8.04.2021, întocmit în urma activităţii de evaluare desfăşurate de către Agenţia Naţională de Integritate în lucrarea 13181/S/II din 20.05.2020, la sesizarea unei persoane fizice, au fost identificate elemente de încălcare a regimului juridic al conflictelor de interese de către reclamantul A., în perioada 22.11.2016 - 21.07.2020.

Reclamantul, prin avocat, a transmis pârâtei un punct de vedere referitor la situaţia de conflict de interese evaluată, înregistrat sub nr. x din 10.11.2020, prin care a evidenţiat că ocuparea funcţiilor de şefi de secţie s-a realizat prin concurs desfăşurat cu respectarea metodologiei reglementată prin Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 1406/2006, iar între cele două secţii nu există vreun raport de subordonare ori de interese, care să influenţeze activitatea desfăşurată.

Raportul de evaluare a avut la bază documentaţia transmisă ca urmare a solicitărilor Agenţiei Naţionale de Integritate, în conformitate cu prevederile art. 20 alin. (5) din Legea nr. 176/2010, de către Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu-Mureş, Oficiul Naţional al Registrului Comerţului şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Mureş.

Din analiza documentelor şi informaţiilor primite, pârâta a reţinut că începând cu 07.08.2015, reclamantul deţine funcţia de şef al secţiei Clinice Ortopedie Traumatologie, iar soţia sa deţine, începând cu 03.08.2015, funcţia de şef al secţiei Clinice Gastroenterologie în cadrul aceluiaşi spital şi anume Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu-Mureş.

Prin raportul de evaluare contestat, pârâta a reţinut existenţa unui conflict de interese, apreciind că legiuitorul a prevăzut existenţa acestuia prin simpla deţinere a funcţiilor de şefi de secţie de către soţi, fără a impune îndeplinirea condiţiei realizării unui interes material, după cum susţine reclamantul.

În ceea ce priveşte analiza elementelor conflictului de interese, s-a reţinut că nu a fost contestată situaţia de fapt reţinută, respectiv deţinerea concomitentă a funcţiilor de şefi de secţie în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş de către reclamant şi soţia sa.

Curtea de Apel a admis acţiunea formulată de reclamantă şi, pe cale de consecinţă, a anulat Raportul de evaluare, soluţie pe care Înalta Curte nu o împărtăşeşte.

Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 32 din Legea nr. 170/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, dispoziţiile acestei legi se completează cu dispoziţiile altor acte normative, inclusiv ale celor care reglementează alte incompatibilităţi sau conflicte de interese, dacă acestea nu sunt contrare Legii nr. 176/2016 şi Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare

Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare, nu prevede expres incompatibilităţi pentru persoanele cu funcţii de conducere din cadrul unităţilor de stat din sistemul de sănătate publică, dar la art. 115 se stipulează: "Alte cazuri de incompatibilităţi şi interdicţii sunt cele stabilite prin legi speciale."

Potrivit art. 178 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii: "(2) Constituie conflict de interese: b) deţinerea de către soţul/soţia, rudele managerului ori afinii până la gradul al IV-lea inclusiv ai acestuia a funcţiei de membru în comitetul director, şef de secţie, laborator sau serviciu medical sau a unei alte funcţii de conducere, inclusiv de natură administrativă, în cadrul spitalului la care persoana în cauză exercită funcţia de manager".

De asemenea, conform art. 185 alin. (15) din acelaşi act normativ: "(15) Dispoziţiile art. 178 alin. (1) lit. c), d) e) şi g) referitoare la incompatibilităţi şi ale art. 178 alin. (2) referitoare la conflictul de interese, sub sancţiunea rezilierii contractului de administrare şi a plăţii de despăgubiri pentru daunele cauzate spitalului, în condiţiile legii, se aplică şi şefilor de secţie, de laborator şi de serviciu medical din spitalele publice."

Înalta Curte apreciază că spre deosebire de conflictul de interese tipic pentru a cărui existenţă presupune luarea sau participarea la luarea unei decizii sub influenţa unui interes personal, conflictul de interese reglementat în Legea nr. 95/2006 şi aplicabil inclusiv intimatului-reclamant, nu este condiţionat de aceste elemente.

Existenţa situaţiei de conflict de interese reglementată de art. 178 alin. (2) lit. b) din Legea 95/2006 este atrasă prin deţinerea simultană către soţul/soţia, rudele managerului ori afinii până la gradul al IV-lea inclusiv ai acestuia a funcţiei de membru în comitetul director, şef de secţie, laborator sau serviciu medical sau a unei alte funcţii de conducere, inclusiv de natură administrativă, în cadrul spitalului la care persoana în cauză exercită funcţia de manager.

Prin urmare, legiuitorul nu a impus condiţii suplimentare pentru existenţa acestei situaţii de conflict de interese, astfel că în mod greşit instanţa de fond s-a raportat la prevederile art. 70 din Legea nr. 161/2003.

Pentru existenţa situaţiei de conflict de interese prevăzută de art. 178 alin. (2) lit. b) din Legea 95/2006 nu au nicio relevanţă atribuţiile exercitate de către intimatul-reclamant în raport de funcţia deţinută, comparativ cu cea ocupată de soţia sa şi nici dacă cele două funcţii sunt subordonate ierarhic.

Această interdicţie absolută, pe care legiuitorul a plasat-o în sfera conflictului de interese, a fost instituită şi pentru şefii de secţie, prin dispoziţiile 185 alin. (15) din Legea nr. 95/2006, astfel că deţinerea concomitentă de doi soţi a funcţiei de medic şef de secţie în cadrul aceluiaşi spital public nu este permisă.

Noţiunea de conflict de interese prevăzută de art. 178, alin. (2), lit. b) coroborat cu art. 185, alin. (15) din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii nu se referă la relaţiile de subordonare, ci la deţinerea de către soţul/soţia, rudele managerilor sau şefilor de secţie, ori afinii până la gradul al IV-lea inclusiv ai acestora, a funcţiei de membru în comitetul director, şef de secţie, laborator sau serviciu medical sau a unei alte funcţii de conducere, inclusiv de natură administrativă, în cadrul spitalului la care persoana în cauză exercită funcţia de manager sau şef de secţie.

Raţiunea reglementării conflictului de interese este aceea de a preveni existenţa oricărui dubiu rezonabil cu privire la îndeplinirea de către persoanele cu funcţie de conducere şi control din cadrul unităţilor de stat din sistemul de sănătate publică a atribuţiilor şi competenţelor ce le revin potrivit legii.

Astfel fiind, Înalta Curte constată faptul că reţinerile instanţei de fond privind inexistenţa raportului de subordonare ori a interesului de natură patrimonială dintre reclamant şi soţia sa în calitate de şefi secţie în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş sunt greşite, deoarece legiuitorul a prevăzut existenţa unui conflict de interese administrativ prin simpla deţinere a funcţiilor de şefi de secţie de către soţi.

Pentru a se reţine o încălcare a regimului juridic al conflictelor de interese nu se impune realizarea unui interes material. După cum se poate observa, acest tip de conflict de interese a fost reglementat inclusiv pentru deţinerea de către soţi a funcţiilor de şefi de secţie, funcţii care nu implică emiterea de acte administrative, ci care impun o răspundere strict cu privire la îndeplinirea actului medical.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt întemeiate, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală, motiv pentru care o va casa.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi, în rejudecare, va respinge acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate împotriva sentinţei nr. 126 din 10 decembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, în rejudecare:

Respinge acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31 martie 2023.