Tax accessories validity and limits of material error review in cancellation appeal

Şedinţa publică din data de 28 martie 2023

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei.

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la 4.12.2017, reclamantul A. a formulat contestaţie împotriva Deciziei nr. 195/07.06.2017 emisă de către Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor (DGSC) din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, prin care a fost respinsă ca neîntemeiată contestaţia pe care a formulat-o împotriva Deciziei referitoare la obligaţiile de plată accesorii, în dosarul fiscal nr. x din 31.12.2016 întocmit de către ANAF - DGRFP Iaşi, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Botoşani pentru suma de 13.227.313 RON, reprezentând accesorii aferente veniturilor din despăgubiri.

În motivare reclamantul arată în esenţă faptul că accesoriile la debitul principal au fost calculate eronat din moment ce debitul principal stabilit în sarcina sa prin hotărârea penală este mult mai mic decât cel în raport de care s-au calculat accesoriile.

În drept, a invocat art. 1381 -1383 C. civ.

Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 3368 din 16 iulie 2018, a admis în parte cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, DGRFP Iaşi - Administraţia Judeteana a Finanţelor Publice Botoşani.

Anulează în parte decizia nr. 195/7.06.2017 emisă de ANAF-Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor în ceea ce priveşte punctul 1, prin care s-a decis respingerea ca neîntemeiată a contestaţiei formulate împotriva deciziei referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. x din 31.12.2016.

Anulează în tot decizia referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. x din 31.12.2016 emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Botoşani.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti au promovat recurs pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Botoşani, din perspectiva incidenţei dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Decizia ce face obiectul contestaţiei în anulare

Prin Decizia nr. 369 din 27 ianuarie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2017 s-a admis excepţia tardivităţii recursului formulat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, invocată din oficiu şi s-a respins, ca tardiv, recursul formulat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor împotriva sentinţei civile nr. 3368 din 16 iulie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Deopotrivă, s-a respins recursul formulat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Iaşi, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Botoşani, împotriva sentinţei civile nr. 3368 din 16 iulie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Contestaţia în anulare exercitată în cauză

Împotriva Deciziei nr. 369 din 27 ianuarie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2017 a formulat contestaţie în anulare contestatoarea – recurentă - pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor invocând dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., pe motiv că soluţia instanţei de recurs este rezultatul unei erori materiale.

În dezvoltarea motivelor invocate, contestatoarea a susţinut că hotărârea atacată este rezultatul unor erori materiale ale instanţei care a pronunţat-o, susţinând în esenţă că sentinţa instanţei de fond a fost comunicată autorităţii la data de 18.09.2019, astfel cum reiese din ştampila de la Registratura Generală a ANAF aplicată pe prima pagină din hotărârea recurată şi nu la data de 17.09.2018, cum a reţinut instanţa urmare a unei erori materiale.

Totodată precizează faptul că plicul de la Curtea de Apel Bucureşti prin care a fost comunicată sentinţa instanţei de fond nu are nici o ştampilă, prin urmare, singura dată la care ne putem raporta este data menţionată pe ştampila Registraturii Generale a ANAF.

Recursul formulat de ANAF a fost transmis prin poştă cu scrisoare recomandată în data de 04.10.2018 (nu prin e-mail, cum a reţinut în mod eronat instanţa), iar în raport de data comunicării sentinţei (18.09.2018), acesta a fost formulat şi motivat în termenul legal.

Mai susţine contestatoarea că excepţia tardivităţii recursului formulat de ANAF nu a fost invocată de intimat prin întâmpinare şi nu a fost pusă în discuţia părţilor la instanţa de recurs. Consideră că instanţa de recurs avea obligaţia procesuală de a cita contestatoarea cu menţiunea de a formula un punct de vedere cu privire la excepţia tardivităţii, dat fiind faptul că instanţa a invocat din oficiu la primul termen de judecată această excepţie. Consideră că i-a fost încălcat dreptul la apărare.

Solicită astfel a se constata că decizia pronunţată, în sensul respingerii, ca tardiv formulat a recursului acestei autorităţi, este rezultatul unei erori materiale şi pe cale de consecinţă, a se admite contestaţia în anulare, a se anula decizia nr. 369/27.01.2021 şi, în rejudecarea recursului său, solicită admiterea acestuia, casarea hotărârii instanţei de fond şi respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

Apărările formulate în cauză

Intimatul A. nu a formulat întâmpinare împotriva contestaţiei în anulare, ci Note/Concluzii Scrise, în cadrul cărora a invocat inadmisibilitatea contestaţiei în anulare, precum şi caracterul neîntemeiat al acesteia.

Procedura de soluţionare a contestaţiei în anulare

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a contestaţiei în anulare şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de 503-508 C. proc. civ., coroborat cu art. 194-200 şi art. 201 alin. (1), (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

Prin Rezoluţia din data de 07.10.2022, s-a fixat termen de judecată la data de 28 martie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare

Înalta Curte analizând contestaţia în anulare, în raport cu motivele invocate şi cu dispoziţiile procedurale aplicabile, o va respinge, pentru considerentele în continuare arătate.

Contestaţia în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare şi nesuspensivă de executare, îndreptată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive date cu încălcarea anumitor norme de procedură, sau greşite din cauza unor inadvertenţe de ordin formal.

Aceasta poate fi exercitată numai în cazurile şi condiţiile expres prevăzute de art. 503 din C. proc. civ.

Înalta Curte constată că, strict formal, prezenta contestaţie în anulare nu este inadmisibilă, întrucât motivul invocat este prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.

Potrivit acestui text de lege: "(2) Hotărârile instanţei de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când: [...] (2) dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale."

Din cuprinsul textului de lege, rezultă cerinţele de admisibilitate ale căii extraordinare de atac şi anume ca aceasta să fie îndreptată împotriva unei hotărâri pronunţate de instanţa de recurs, iar prin motivele pe care se sprijină să fie invocată o pretinsă eroare materială a instanţei de control judiciar, intervenită cu ocazia soluţionării recursului.

În cauza de faţă, aceste două cerinţe sunt îndeplinite, iar caracterizarea "erorii" invocate de contestator ca reprezentând o greşeală materială, în sensul art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., nu face parte din aspectele de admisibilitate ale căii extraordinare de atac, ci din aspectele analizate de instanţa de judecată în stabilirea caracterului fondat ori nefondat al contestaţiei în anulare.

Astfel, trebuie avute în vedere numai acele erori materiale care au caracter procedural şi care au dus, în mod necesar, la pronunţarea unei soluţii eronate, ca urmare a omiterii sau a confundării unor elemente ori date materiale importante existente la dosarul cauzei.

Aşadar, noţiunea de "eroare materială" prevăzută de dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ. se referă la erori materiale evidente, în legătură cu aspecte formale ale judecării recursului, precum: respingerea greşită a unui recurs, ca tardiv, anularea greşită a recursului ca netimbrat sau ca făcut de un mandatar fără calitate şi alte aspecte asemănătoare, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.

Este cu consecvenţă statuat şi în doctrină că această noţiune trebuie interpretată restrictiv, prin intermediul său neputând fi îndreptate greşeli de judecată, de apreciere a probelor, de interpretare a faptelor ori a unor dispoziţii legale sau de rezolvare a unui incident procedural.

Totodată, cu ocazia analizării motivului reprezentat de eroarea materială, instanţa de retractare trebuie să se raporteze numai la actele existente la dosarul de recurs în momentul pronunţării hotărârii contestate. Explicaţia constă în aceea că se poate aprecia dacă soluţia este rezultatul unei erori materiale doar prin raportare la ceea ce instanţa de recurs avea la dispoziţie în momentul pronunţării hotărârii.

Pornind de la aceste consideraţii, Înalta Curte constată că argumentul prin care se susţine existenţa erorii materiale invocată de contestatoare în prezenta cauză nu este fondat.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ: "Hotărârea pronunţată în primă instanţă poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare."

Art. 181 C. proc. civ. prevede că " Termenele, în afară de cazul în care legea dispune altfel, se calculează după cum urmează: (...) (2) când termenul se socoteşte pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlineşte."

Conform dispoziţiilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ.: "Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".

Această sancţiune se aplică şi în cazul nerespectării termenului de declarare a recursului, dat fiind că este vorba despre exercitarea unui drept procesual, termenul de declarare a recursului fiind un termen imperativ şi absolut.

Sancţiunea decăderii poate fi evitată în condiţiile în care partea împotriva căreia curge termenul dovedeşte că a fost împiedicată să efectueze actul de procedură în termenul legal şi că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate, sens în care dispune art. 186 C. proc. civ.

Totodată, termenele pentru exerciţiul drepturilor procesuale nu au ca scop îngrădirea dreptului la un proces echitabil şi efectiv, ci stimularea activităţii procesuale a părţilor prin sancţiunea instituită pentru nerespectarea lor.

Termenul de decădere pentru exercitarea drepturilor procedurale constituie un factor de securitate juridică şi răspunde, de asemenea, nevoii de a lăsa titularului dreptului un termen de reflecţie suficient pentru a-i permite să aprecieze oportunitatea de a prezenta o cerere şi pentru a defini conţinutul ei. Astfel, se marchează limita temporală a controlului ce poate fi exercitat şi se semnalează, în acelaşi timp, indivizilor şi autorităţilor statului, perioada peste care acest control nu mai este posibil.

Instanţa de recurs a constatat că recursul declarat în cauză era tardiv formulat, precum şi faptul că recurenta-pârâtă nu a formulat vreo cerere prin care solicite repunerea în termenul prevăzut de lege, potrivit art. 186 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. .

Astfel, din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, instanţa de recurs a constatat că s-a efectuat comunicarea sentinţei de către curtea de apel la data de 17.09.2018, potrivit Dovezii de înmânare ataşate la dosarul de fond, iar recursul a fost formulat la data de 04.10.2018, potrivit înscrisului de la dosarul de recurs. A constatat, aşadar, că recursul promovat de pârâta Agenţia Naţională de Administare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor a fost promovat după împlinirea termenului, care a avut loc la data de 03.10.2018, astfel încât sancţiunea care a intervenit a fost decăderea din dreptul de a-l exercita.

Înalta Curte constată că fiind corecte aceste reţineri ale instanţei de recurs.

Făcând propriile verificări, instanţa învestită cu soluţionarea contestaţiei în anulare constată că recursul promovat de recurenta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (contestatoarea din prezenta cauză) împotriva sentinţei nr. 3368/16.07.2018 a fost transmis la Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, atât pe fax, cât şi pe e-mail şi prin poştă în data de 04.10.2019, conform dovezilor ataşate la dosarul de recurs.

Alegaţiile contestatoarei în sensul că sentinţa instanţei de fond i-a fost comunicată la data de 18.09.2018, aceasta fiind data menţionată pe ştampila de la Registratura Generală a ANAF, nu pot fi reţinute, neputând avea valoare probatorie, importanţă în cauză având data comunicării actului de procedură înscrisă pe dovada acestei comunicări, ataşată la dosarul de fond, respectiv data de 17.09.2018, astfel cum corect a fost reţinută de instanţa de recurs, din această perspectivă fiind relevante prevederile art. 163 alin. (1) şi 12, art. 164 şi 165 din C. proc. civ.

Astfel, în conformitate cu dispoziţiile Art. 163 alin. (1) şi 12 C. proc. civ.." 1) Comunicarea citaţiei se va face persoanei în drept să o primească, care va semna dovada de înmânare certificată de agentul însărcinat cu înmânarea", iar alin. (12) prevede că " Dispoziţiil prezentului articol se aplică şi la comunicarea sau notificarea oricărui alt act de procedură".

Deopotrivă, art. 164 C. proc. civ. prevede că "(1) Dovada de înmânare a citaţiei sau a altui act de procedură ori, după caz, procesul-verbal va cuprinde: a) anul, luna, ziua şi ora când dovada a fost luată sau procesul-verbal a fost întocmit; (...)", iar art. 165, din acelaşi cod, prevede că "procedura se socoteşte îndeplinită: 1. la data semnării dovezii de înmânare ori, după caz, a încheierii procesului-verbal prevăzut la art. 164, indiferent dacă partea a primit sau nu citaţia ori alt act de procedură personal; (...)", astfel că motivul invocat nu poate fundamenta admiterea contestaţiei în anulare, în cauză instanţa de recurs nesăvârşind o eroare materială în ceea ce priveşte calculul termenului pentru exercitarea recursului.

Cum din dovada de înmânare ataşată la dosarul de fond rezultă că hotărârea civilă pronunţată în dosarul nr. x/2017 a fost înmânată doamnei B., în calitate de "funcţionar sau persoană însărcinată cu primirea corespondenţei", la data de 17.09.2018, care a aplicat şi ştampila autorităţii pe dovada de înmânare, în mod corect instanţa de recurs a respins, ca tardiv formulat, recursul promovat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, în condiţiile în care ultima zi pentru promovarea recursului a fost 03.10.2018, iar autoritatea a transmis cererea de recurs pe fax, prin e-mail şi prin poştă la data de 04.10.2018, deci, după împlinirea termenului legal.

Înalta Curte nu poate reţine susţinerile contestatoarei conform cărora prezintă relevanţă data menţionată pe ştampila Registraturii Generale a ANAF, în considerarea faptului că recurenta solicită, practic, a se da o altă interpretare dispoziţiilor legale, invocând, astfel, aplicarea greşită a acestora, şi nu o eroare materială, ceea ce excede controlului realizat de instanţă pe calea contestaţiei în anulare.

Nici critica referitoare la încălcarea dreptului la apărare nu poate fi reţinută, deoarece nu se încadrează în noţiunea de "greşeală materială", în sensul vizat de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., invocat de contestatoare.

Contestaţia în anulare, ca şi cale extraordinară de atac, nu are menirea de a crea o cale de atac suplimentară, un "recurs la recurs" în favoarea părţii care o exercită, ci reprezintă un remediu procedural utilizat în cazuri specifice, limitativ prevăzute de C. proc. civ.. Legiuitorul nu a intenţionat ca, pe calea contestaţiei în anulare, să deschidă părţilor posibilitatea formulării unei noi căi de atac, prin care să fie analizate ori reanalizate aspecte de temeinicie şi/sau legalitate a hotărârii judecătoreşti, ci acest mijloc procedural a fost destinat exclusiv pentru îndreptarea unor nereguli procedurale expres şi limitativ prevăzute de C. proc. civ.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile contestatoarei sunt nefondate şi nu pot fi primite, iar instanţa de recurs a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală.

Temeiul legal al soluţie adoptate

Pentru aceste considerente, în raport de dispoziţiile art. 508 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva Deciziei nr. 369 din 27 ianuarie 2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2017, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 28 martie 2023.