Pension point value challenge against Government's emergency ordinance rejected as inadmissible; appeal dismissed.

Şedinţa publică din data de 28 martie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată iniţial la Tribunalul Bucureşti sub nr. x/2021 reclamanta A. a chemat în judecată Guvernul României solicitând obligarea acestuia să respecte legea privind majorarea punctului de pensie aşa cum prevede art. 86 alin. (2) lit. b) din Legea 127/2019.

Prin sentinţa nr. 4121 din 07.06.2021 Tribunalul Bucureşti a dispus admiterea excepţiei necompetenţei materiale şi declinarea judecării cauzei în favoarea Curţii de Apel Galaţi.

Astfel, dosarul a fost înregistrat la data de 14.07.2021 pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal sub acelaşi număr unic, respectiv nr. x/2021.

Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 177/F pronunţată în data de 21.09.2021, Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia inadmisibilităţii, respingând, ca inadmisibilă, acţiunea în contencios administrativ şi fiscal formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, având ca obiect pretenţii.

Cererea de recurs

Împotriva sentinţei nr. 177/F pronunţate în data de 21.09.2021 de Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a exercitat calea de atac a recursului reclamanta A. şi, fără a încadra expres criticile sale în unul sau mai multe din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

În dezvoltarea criticilor sale, invocând dispoziţiile art. 200 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., recurenta susţine că, în mod greşit Curtea de Apel Galaţi a admis excepţia inadmisibilităţii, catalogând eronat obiectul acţiunii sale ca fiind pretenţii, deşi partea a făcut precizări pe acest subiect.

Consideră că, raportat la dispoziţiile art. 200 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., completul trebuia să dispună prin încheiere dată fără citarea părţilor, trimiterea dosarului completului specializat competent, sau, după caz secţiei specializate din cadrul instanţei sesizate, şi nu să o judece şi să o respingă, ca inadmisibilă.

In cauza de fata, este vorba de competenta materială procesuală a secţiei/completului specializat care se stabileşte în raport cu obiectul, natura sau valoarea litigiului dedus judecaţii iar normele care reglementează competenta materială procesuală (specializată) sunt în mod evident de ordine publica, întrucât ocrotesc un interes public-buna administrare a actului de justiţie, prin specializarea judecătorilor.

Având în vedere că obiectul cererii introductive în obligarea pârâtului Guvernului României la respectarea legii privind majorarea punctului de pensie în raport cu dispoziţiile art. 86 alin. (2) lit. b) din Legea 127/2019, competenţa materială procesuală a secţiei de contencios administrative si fiscal căruia i s-a repartizat aleatoriu cauza nu apare ca fiind vădită.

Referitor la admisibilitatea cererii susţine recurenta că succintul examen al regimului juridic al acţiunii împotriva ordonanţelor Guvernului relevă faptul că, în această materie, controlul instanţelor judecătoreşti este limitat, în considerarea naturii juridice a actelor în discuţie, respectiv a faptului că "ordonanţa este un act administrativ supus unui regim juridic mixt, de drept constituţional şi de drept administrativ, spre deosebire de hotărârea Guvernului, supusă exclusiv unui regim juridic administrativ". Se observă, totodată, că mecanismul consacrat în această privinţă de Legea nr. 554/2004, în temeiul art. 126 alin. (5) din Constituţie, creează o strânsă legătură între instanţele judecătoreşti şi instanţa de contencios constituţional, admisibilitatea acţiunii în faţa instanţei de judecată fiind condiţionată de pronunţarea de către Curtea Constituţională a unei soluţii de constatare a neconstituţionalităţii ordonanţei Guvernului. Se realizează în acest mod concilierea mai multor exigenţe impuse de rigorile statului de drept: asigurarea supremaţiei Constituţiei, respectarea principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat şi protecţia drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale persoanelor.

In speţa de faţă Curtea Constituţională a admis obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 1 pct. 8 şi 9 din Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 135/2020 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2020, modificarea unor acte normative şi stabilirea unor măsuri bugetare sunt neconstituţionale; Cu majoritate de voturi a respins, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 1 pct. 1-6 din legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 135/2020 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2020, modificarea unor acte normative şi stabilirea unor măsuri bugetare sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. în motivarea soluţiei de admitere, Curtea a reţinut, în esenţă, următoarele: - artJ pct. 8 din legea criticată abrogă art. 42 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 135/2020 [care prevede o valoare a punctului de pensie de 1442 tei], ceea ce nu înseamnă, însă, o repunere în vigoare a art. 86 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 127/2019, în forma sa iniţială [care prevedea o valoare a punctului de pensie de 1775 RON}. Astfel, din cauza tehnicii legislative defectuoase utilizate, s-ar fi creat un vid legislativ în privinţa valorii punctului de pensie. Abrogarea pură şi simplă a art. 42 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 135/2020, fără indicarea valorii punctului de pensie prin modificarea corespunzătoare a art. 86 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 127/2019, ar fi generat o incertitudine juridică în privinţa existenţei normative chiar a valorii punctului de pensie, ceea ce este contrar art. 1 alin. (5), în componenta sa privind securitatea juridică, raportat la art. 47 alin. (2) din Constituţie. Aşadar, Parlamentului ii revine competenţa de a infirma/confirma, în termeni clari şi neechivoci, valoarea punctului de pensie stabilită prin art. 42 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 135/2020. - artJ pct. 9 din legea criticată abrogă art. 43 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 135/2020.

Invocă motivarea sentinţei civile nr. 3570/18.05.2021 – pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. x/2021, în care -având acelaşi obiect -respinge excepţia inadmisibilităţii, ca neîntemeiată, având în vedere că reclamantul doreşte realizarea dreptului său de plată a pensiei la o alta valoare a punctului de pensie, asa cum a stabilit şi Curtea Constituţionala si asa cum prevede legea pensiilor, aflată în vigoare- art. .86 alin. .2 lit. b) din Legea 127/2019 privind majorarea punctului de pensie

Susţine recurenta că obiectul acţiunii îl constituie obligaţia pârâtei de a respecta o lege în vigoare, o lege organică emisă de Parlamentul României, unde Curtea Constituţională a admis obiecţia de neconstituţionalitate a O.U.G. nr. 135/2020,instanta putându-se pronunţa asupra unei norme de drept-

Invocă încălcarea prevederilor Constituţionale, arătând că acest lucru se resimte şi în activitatea celorlalte instituţii care nu pot soluţiona favorabil cererile privind drepturile ce i se cuvin-pensia fiind un drept câştigat.

Nu se pot modifica legi organice pe motiv ca nu sunt bani la buget, cu atât mai mult cu cât legea a fost adoptată în 2019 şi se ştia ca acel articol intra in vigoare de la 1 octombrie 2020, astfel încât pârâta trebuia să ţină cont de acest lucru când a făcut bugetul.

Invocând jurisprudenţa CEDO, speranţa legitima este considerată "bun", în sensul Convenţiei şi, în consecinţă, beneficiază de protecţia dreptului de proprietate, conform Protocolului adiţional nr. 1 la CEDO. Majorarea punctului de pensie este un drept de proprietate.

In ciuda asigurărilor repetate că "pensiile vor fi majorate conform legii", guvernul a emis O.U.G. nr. 135/2020 (privind rectificarea bugetului) care a modificat acest cuantum, stabilind valoarea punctului de pensie la 1442 RON, ceea ce reprezintă o majorare de doar 14% a punctului de pensie. Actul normativ a fost publicat cu 5 zile inainte de termenul de 1 septembrie, la care punctul de pensie urma, conform legii, sa fie majorat cu 40%.

Instanţa de contencios administrativ are competenţa, potrivit art. 1 din Legea nr. 554/2004 de a controla legalitatea actelor administrative propriu-zise sau a celor asimilate.

În continuare, invocă dispoziţiile art. 2 alin. (1). lit. c) din Legea nr. 554/2004 şi art. 47 din Constituţia României, solicitând admiterea recursului, aşa cum a fost formulat.

Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului promovat de recurenta – reclamantă A. intimatul - pârât Guvernul României a formulat întâmpinare, în cadrul căreia a invocat excepţia nulităţii recursului, pentru nemotivare. Deopotrivă, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Răspunsul la întâmpinare

Împotriva întâmpinării recurenta – reclamantă a formulat Răspuns, în cadrul căruia reia o parte din susţinerile formulate în cadrul cererii de recurs, menţionând deopotrivă şi că obiectul acţiunii sale îl reprezintă obligaţia de a face, obiect admisibil în raport de cerere, astfel încât excepţia inadmisibilităţii promovării acţiunii este nefondată.

Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin Rezoluţia Preşedintelui completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarulu din data de 01.02.2022, s-a fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 28.03.2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când, Înalta Curte, după soluţionarea cu prioritate a excepţiei nulităţii, invocată de intimatul – pârât, în cadrul întâmpinării, conform art. 248 C. proc. civ., în sensul respingerii acesteia, pentru considerentele menţionate în practicaua acestei hotărâri, luând act de solicitarea de judecare a cauzei în lipsă, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. declară dezbaterile închise şi reţine dosarul spre soluţionare pe fondul recursului ce face obiectul judecăţii.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul promovat de reclamanta A. este nefondat, urrmând a fi respins, ca atare, pentru considerentele expuse în continuare.

Argumente de fapt şi de drept relevante

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Bucureşti reclamanta A. a chemat în judecată pârâtul Guvernul României solicitând obligarea acestuia să respecte legea privind majorarea punctului de pensie, aşa cum prevede art. 86 alin. (2) lit. b) din Legea 127/2019.

La data de 19.08.2021 reclamanta a formulat "Precizări faţă de excepţia necompetenţei teritoriale şi materiale a instanţei" şi, invocând dispoziţiile art. 9, dar şi art. 10 din Legea nr. 554/2004, a solicitat respingerea excepţiei necompetenţei, susţinând că declinarea competenţei nu este justificată, acţiunea sa fiind admisibilă.

A susţinut reclamanta că obiectul acţiunii îl constituie obligaţia pârâtului de a respecta o lege în vigoare, o lege organică emisă de Parlamentul României, unde Curtea Constituţională a admis obiecţia de neconstituţionalitate a O.U.G. nr. 135/2020, instanţa putându-se pronunţa asupra unei norme de drept şi că, respectând prevederile art. 9 alin. (5) din Legea 554/2004, în calitate de reclamantă poate introduce acţiunea la instanţa de contencios administrativ, având ca obiect despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin O.U.G.-uri emise de pârât şi nu a mai invocat excepţia de neconstituţionalitate deoarece Curtea Constituţională s-a pronunţat pe acest aspect, pârâtul fiind obligat să o respecte.

Or, raportat la aceste precizări făcute de reclamantă, Înalta Curte constată că prima instanţă s-a pronunţat în limitele învestirii, realizând o corectă încadrare a cererii recurentei – reclamante în dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004 şi pronunţând o hotărâre prin raportare la acest cadru legal.

Eronat susţine recurenta – reclamantă că obiectul acţiunii a fost catalogat de către instanţă " pretenţii", în condiţiile în care, din considerentele hotărârii recurate rezultă cu uşurinţă că inadmisibilitatea a fost reţinută prin raportare la dispoziţiile art. 9 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, aceste dispoziţii fiind invocate chiar de recurenta – reclamantă în susţinerea cererii sale, iar, raportat la aceste dispoziţii, prima instanţă a fost legal învestită, chiar recurenta – reclamantă fiind cea care a susţinut în faţa curţii de apel că " nu se poate invoca excepţia necompetenţei teritoriale şi declinarea competenţei nu este justificată".

Astfel, constată Înalta Curte că prima instanţă, respectând întocmai principiul disponibilităţii prevăzut de art. 9 din C. proc. civ., conform căruia " 2) Obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor", precum şi dispoziţiile art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., ce reglementează rolul judecătorului în aflarea adevărului, ce prevăd că" Judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii..", în mod corect Curtea de Apel Galaţi s-a considerat competentă să soluţioneze cauza în raport de obiectul precizat de reclamantă, dispoziţiile art. 200 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., invocate de recurentă, fiind respectate întocmai de prima instanţă.

Analizând astfel dacă soluţia instanţei de fond este legală, reţine Înalta Curte că, în argumentaţia de fapt şi de drept expusă de reclamantă în acţiunea introductivă, în răspunsul la întâmpinare şi în precizările ulterioare reiese că aceasta a formulat cererea de chemare în judecată prin raportare la art. 9 din Legea nr. 554/2004, invocând nerespectarea de către pârâtul Guvernul României a prevederilor art. 86 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 127/2019, prin emiterea O.U.G. nr. 135/2020, în ceea de priveşte majorarea punctului de pensie

începând cu data de 01.09.2019, solicitând obligarea pârâtului la respectarea legii.

Astfel, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului Guvernul României la respectarea Legii nr. 127/2019, privind valoarea punctajului de pensie de la 1 sept. 2020, respectiv 1.775 RON.

Înalta Curtea reţine că obiectul acţiunii în contencios administrativ este reglementat prin dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora, persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale; de asemenea, se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.

Totodată, în acord cu instanţa de fond şi Înalta Curte are în vedere dispoziţiile art. 9 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 554/2004 conform cărora " Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe poate introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ, însoţită de excepţia de neconstituţionalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituţionalităţii ordonanţei sau a dispoziţiei din ordonanţă.", respectiv "Acţiunea prevăzută de prezentul articol poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz,obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operaţiuni administrative".

Soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa de contencios administrativ sunt expres prevăzute de lege.

Potrivit art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanţa poate "să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operaţiune administrativă",iar, potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol " În cazul soluţionării cererii, instanţa va hotărî şi asupra despăgubirilor pentru daunele materiale şi morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru".

Or, faţă de dispoziţiile legale mai sus menţionate, judicios prima instanţă a reţinut că acţiunea reclamantei nu are ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, ori, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operaţiuni administrative, ci are ca finalitate restabilirea valorii punctului de pensie la 1775 RON, aşa cum era prevăzut în art. 86 alin. (2) lit. B) din Legea nr. 127/2019 înainte de adoptarea O.U.G. nr. 135/2020.

Aşadar, solicitarea recurentei – reclamante de a obliga pârâtul la respectarea Legii nr. 127/2019 privind valoarea punctului de pensie de la 1 sept. 2020, respectiv 1.775 RON, excede obiectului acţiunii în contencios administrativ, care priveşte fie anularea unui act administrativ, sau obligarea unei autorităţi la emiterea unui act administrativ, sau la realizarea unei operaţiuni administrative, fie acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţe ale Guvernului.

Pe baza prevederilor constituţionale care consacră principiul separării puterilor în stat, interpretând şi aplicând în mod corect dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, se constată că este inadmisibilă o cerere de obligare a autorităţii executive la legiferarea într-un anumit mod.

Astfel, judicios a constatat prima instanţă că cererea recurentei –reclamante este inadmisibilă, în cauză neputându-se retine nerespectarea legii, ci modificarea unui articol din lege, înainte de intrarea acestuia în vigoare, prin ordonanţă de urgentă a Guvernului, act cu caracter normativ cu putere de lege care nu poate forma obiectul controlului de legalitate, pentru că nu este un act administrativ de autoritate emis în vederea executării legii, şi, câtă vreme este în vigoare, are caracter de lege/constituie tocmai lege.

Instanţele judecătoreşti nu au competenţa de a modifica, anula sau abroga un act normativ cu putere de lege - O.U.G. nr. 135/2020 care este în vigoare - şi nu pot pronunţa vreo hotărâre prin care să stabilească o altă valoare a punctului de pensie sau prin care să oblige o autoritate a administraţiei publice centrale la stabilirea unei alte valori a punctului de pensie, sau să legifereze într-un anumit domeniu.

Instanţa de contencios administrativ nu exercită, deci, un control de legalitate asupra ordonanţelor, ci este competentă să soluţioneze cererile persoanelor vătămate prin ordonanţe declarate neconstituţionale de Curtea Constituţională.

În acord cu instanţa de fond şi Înalta Curte reţine că, întrucât competenţa legiuitorului delegat de a stabili conţinutul unei ordonanţe de urgenţă – act normativ cu putere de lege, nu intră sub controlul specializat al instanţei de contencios administrativ, nu sunt întrunite condiţiile de admisibilitate a acţiunii.

Pe de altă parte, este adevărat că, prin art. 126 din legea fundamentală şi art. 9 din Legea nr. 554/2004 legiuitorul a optat pentru încadrarea acţiunilor persoanelor vătămate prin ordonanţe neconstituţionale în mecanismul acţiunilor în contencios administrativ, pornind de la premisa că fundamentul obligaţiei de reparare a unei vătămări constă în însăşi adoptarea ordonanţelor neconstituţionale şi a actelor administrative emise în aplicarea acestora.

Potrivit art. 126 alin. (6) teza finală din Constituţie instanţele de contencios administrativ sunt competente să soluţioneze cererile persoanelor vătămate prin ordonanţe sau după caz prin dispoziţii din ordonanţe declarate neconstituţionale, iar potrivit art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe poate introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ, însoţită de excepţia de neconstituţionalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituţionalităţii ordonanţei sau a dispoziţiei din ordonanţă."

Rezultă deci că cerinţa prealabilă de admisibilitate a cererii în contencios administrativ este declararea textului sau ordonanţei ca fiind neconstituţionale şi numai în cazul declarării neconstituţionalităţii instanţa poate soluţiona fondul cauzei.

Cum în cauză acţiunea reclamantei nu a fost însoţită de excepţia de neconstituţionalitate, reclamanta susţinând că nu a mai invocat excepţia de neconstituţionalitate deoarece " Curtea Constituţională s-a pronunţat pe acest aspect", O.U.G. nr. 135/2020 nefiind declarată neconstituţională, în mod corect prima instanţă a respins acţiunea reclamantei ca inadmisibilă, reţinând că viciul de neconstituţionalitate constatat de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 1 din 13 ianuarie 2021 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 1-6, 8 şi 9 din Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 135/2020 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2020, modificarea unor acte normative şi stabilirea unor măsuri bugetare, publicată în Monitorul Oficial nr. 77 din 25.01.2021 priveşte exclusiv Legea de aprobare a O.U.G. nr. 135/2020, şi nu ordonanţa.

În consecinţă, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul promovat de reclamanta A., hotărârea pronunţată de instanţa de fond fiind la adăpost de orice critică.

Prin urmare, instanţa de control judiciar constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar judecătorul fondului a pronunţat o hotărâre legală, ce nu se impune a fi reformată.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru aceste considerente, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamanta A., ca nefondat, cu consecinţa menţinerii, ca legale, a hotărârii instanţei de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 177/F din 21 septembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi – secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 28 martie 2023.