Challenging insurance claim denial: Admissibility of new claims in judicial review and enforceability of general conditions incorporated by reference into the policy

Şedinţa publică din data de 28 martie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 11.05.2019, sub nr. x/2019, urmare a declinării cauzei prin sentinţa civilă nr. 17, pronunţată la data de 17 aprilie 2019 de către Tribunalul Vrancea, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a solicitat instanţei anularea Deciziei nr. 17100/25.09.2018 emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor în legătură cu soluţionarea dosarului de daună nr. x aferent poliţei CASCO VN x şi cererea de plată nr. x/08.08.2016 privind evenimentul asigurat din data de 30.03.2016, constând în incendiul produs în autocarul marca x, cu nr. de înmatriculare x, precum şi obligarea pârâtului la plata daunei suferite ca urmare a evenimentului din data de 30.03.2016, produs în autocarul marca x, cu nr. de înmatriculare x, asigurat cu poliţa CASCO VN x, în valoare totală de 193.701,70 RON (120.698,50+73.003,26 RON), cu cheltuieli de judecată.

Hotărârea ce face obiectul recursului dedus prezentei judecăţi

Prin sentinţa civilă nr. 402/2021 pronunţată în data de 17.03.2021, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de completare a cererii de chemare în judecată, ca inadmisibilă.

Deopotrivă, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca neîntemeiată.

Anterior, prin încheierea de şedinţă din data de 15 iulie 2020 instanţa învestită cu judecarea pricinii, printre altele, a admis excepţia inadmisibilităţii completării la acţiune, respingând totodată şi administrarea oricărei probe, alta decât înscrisurile ce au stat la baza adoptării deciziei de către FGA.

Recursul formulat în cauză şi motivele de casare invocate

Atât împotriva sentinţei civile nr. 402/2021 pronunţată în data de 17.03.2021 de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, cât şi împotriva încheierii de şedinţă din data de 15 iulie 2020 a declarat recurs reclamanta A. S.R.L. şi, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5,6 şi 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, şi, în principal, casarea în tot a hotărârilor recurate si trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond, iar, în subsidiar, casarea în tot a hotărârilor recurate si reţinerea cauzei spre rejudecare cu consecinţa admiterii cererii de chemare in judecată astfel cum a fost formulată si completată la 28.02.2019, respectiv să dispună:

1. Anularea, ca netemeinică şi nelegală, a Deciziei 17100/25.09.2018 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor în soluţionarea dosarului de daună nr. x CASCO/VN/334 aferent poliţei x si cererea de plata nr. x privind evenimentul asigurat din 30.03.2016 constând în incendiul produs la autocarul x cu nr. de înmatriculare x.

2. Obligarea pârâtului la plata daunei suferite ca urmare a evenimentului din data de 30.03.2016 produs la autocarul marca x cu nr. de înmatriculare x asigurat cu poliţa x, în cuantum de 193.701,70 RON (120.678,50 RON + 73.003,26 iei);

3. Obligarea pârâtului la plata contravalorii degradărilor suplimentare suferite de autocarul marca x cu nr. de înmatriculare x, ulterior producerii evenimentului asigurat (30.03.2016) ca urmare a nereparării acestuia, constând în degradări ale caroseriei a elementelor de bord, a tapiţeriei şi a mobilierului interior, ca urmare a acţiunii în timp a factorilor meteo-climatici;

4. Contravaloarea lipsei de folosinţă a autocarului marca x cu nr. de înmatriculare x (beneficiul nerealizat) pe perioada cuprinsă între data producerii evenimentului asigurat (30.03.2016) şi data plăţii efective şi integrale a despăgubirii. Cuantumul acestor pretenţii se va stabili prin expertiza.

Obligarea intimatului-pârât la plata cheltuielilor de judecată, ocazionate atât în fond cât şi în prezenta cale de atac.

Astfel, într-o primă critică recurenta susţine nelegalitatea soluţiilor pronunţate prin încheierea de şedinţă din data de 15 iulie 2020, respectiv a soluţiei de admitere a excepţiei inadmisibilităţii completării de acţiune, precum şi a soluţiei de respingere a oricărei alte probe, alta decât înscrisurile care au stat la baza adoptării deciziei de către FGA.

Arată că, prin încheierea de şedinţa din 15 iulie 2020, instanţa de fond a dispus în mod netemeinic şi nelegal, admiterea excepţiei inadmisibilităţii cererii de completare şi respingerea probelor solicitate de parte în dovedirea contestaţiei, iar prin sentinţa nr. 402 pronunţata la 17 1 martie 2021, instanţa a dispus în mod netemeinic şi nelegai respingerea cererii de chemare in judecată formulată de aceasta, ca neîntemeiată.

În ceea ce priveşte nelegalitatea soluţiilor pronunţate prin încheierea de şedinţa din 15 iulie 2020, susţine că, prin cererea de chemare in judecată astfel cum a fost completă, reclamanta a formulat atât contestaţie împotriva Deciziei nr. 17100/25.09.2018 conform art. alin. (5) din Legea 213/2015 si art. 19 din Legea 503/2004 şi obligarea pârâtei la plata daunei indicate la pct. II din petitul recursului. In dovedirea cererii, recurenta susţine că a solicitat prin cererea introductivă administrarea următoarelor probe: proba cu înscrisuri, proba cu martori, proba cu interogatoriu şi proba cu expertiză.

La termenul de judecată din 15.07.2020, instanţa de fond a pus in discuţia părţilor atât excepţia inadmisibilitatii cererii completatoare, invocata de intimatul-pârât, cât şi probatoriul solicitat în cauză, dispunând în mod netemeinic şi nelegal admiterea excepţiei inadmisibilităţiii cererii completatoare si respingerea probelor solicitate de parte in susţinerea cererii de chemare in judecată, conform încheierii de şedinţa din 15 iulie 2020.

Consideră astfel că încheierea din 15 iulie 2020 a fost dată cu încălcarea art. 200 si art. 22 C. proc. civ., această critică încadrându-se în motivulde nelegalitate prevăzut de art. 488 alin 1 pct. 5 C. proc. civ.

În fapt, susţine că, prin cererea completatoare a solicitat:

1. Obligarea pârâtului la plata contravalorii degradărilor suplimentare suferite de autocarul marca x cu nr. de înmatriculare x, ulterior producerii evenimentu asigurat (30.03.2016) ca urmare a nerepararii acestuia, constând in degradări ale caroseri a elementelor de bord, a tapiţeriei si a mobilierului interior, ca urmare a acţiunii in tir, factorilor meteo-climatici;

2. Contravaloarea lipsei de folosinţa a autocarului marca x cu nr. de înmatricula x (beneficiul nerealizat) pe perioada cuprinsa intre data producerii evenimentu asigurat (30.03.2016) si data plaţii efective si integrale a despăgubirii. Cuantumul acest pretenţii se va stabili prin expertiză. In susţinerea acestei cereri, a arătat că aceste daune se datorează culpei pârâtului, urmare a tergiversării soluţionării dosarului de daună.

Redând apoi conţinutul dispoziţiilor art. 200 C. proc. civ., art. 194, art. 22 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., susţine recurenta că, în analiza excepţiei inadmisibilităţii cererii completatoare, instanţa, fără a pune in discuţia părţilor încadrarea juridică a acestei cereri, deşi, în mod vădit din motivarea încheierii reiese ca instanţa apare ca nelămurita cu privire natura juridică a capetelor de cerere formulate în cuprinsul cererii de completare, a procedat la soluţionarea excepţiei, pronunţând în mod nelegal şi nemotivat admiterea acesteia.

Astfel, la pag. 3 a încheierii instanţa arată că " repune in discuţie pronunţarea instanţei pe admisibilitatea completării de acţiune, dat fiind ca teoretic cel puţin ar fi necesare alte probe pentru soluţionarea fondului." Mai departe, instanţa dispune "admite excepţia inadmisibilitatii completării de acţiune prin raportare la temeiul respingerii cererii reclamantei prin Decizia contestata {...)".

Or, astfel cum rezultă din cererea completatoare, recurenta susţine că a solicitat instanţei la punctele 1 si 2, obligarea pârâtului la plata daunelor ce reprezintă consecinţa tergiversării de către acesta a soluţionării dosarului de daună si nicidecum daune ce ar fi acoperite de poliţa de asigurare şi ar fi trebuit supuse analizei pârâtului în soluţionarea dosarului de daună.

Consideră astfel că instanţa, faţă de dispoziţiile legale de mai sus, avea obligaţia ca prealabil soluţionării excepţiei, să procedeze la regularizarea cererii completatoare şi să stabilească atât încadrarea juridică a capetelor acestei cereri şi, eventual, să pună in discuţie împrejurările de fapt si de drept, competenta de soluţionare şi alte aspecte prealabile judecării excepţiei, obligaţie neindeplinită în cauză şi care a atras pronunţarea unei soluţii confuze asupra cererii completatoare.

Pentru aceste motive, apreciază ca hotărârea instanţei este pronunţată cu încălcarea regulilor de procedură indicate mai sus, viciu care nu poate fi înlaturat decât prin casarea hotărârii recurate, dat fiind că instanţa de fond nu a intrat pe fondul cererii şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, în vederea asigurării dublului grad de jurisdicţie.

Într-o altă critică mai susţine recurenta că încheierea din 15 iulie 2020 este nemotivată şi a fost dată cu încălcarea art. 249 şi urm. C. proc. civ. si art. 13 alin. (5) din Leaea 213/2015 si art. 19 (3) din Legea 503/2004, încadrând aceste critici în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Astfel, solicită a se constata că soluţia instanţei, de admitere a excepţiei înadmisibilitătii, nu cuprinde motivele de drept pe care se sprijină aceasta soluţie si este pronunţata cu încălcarea art. 18 alin. (3) din Legea 554/2004.

Prin cererea completatoare a solicitat obligarea pârâtului la daunelor materiale cauzate prin tergiversarea soluţionării dosarului de daună, şi, nu cum în mod greşit a reţinut instanţa, că acestea ar reprezenta daune ce necesită analiza pârâtului în soluţionarea dosarului de daună.

Consideră astfdel că retineririle instanţei în motivarea soluţiei de admitere a excepţiei inadmisibilitatii, echivalează cu nemotivarea soluţiei pronunţate, atâta timp cât aceasta nu cuprinde încadrarea juridică acordată în cuprinsul cererii completatoare şi, ca atare, nici analiza instanţei sub acest aspect.

In ce priveşte reţinerile instanţei, apreciază că acestea echivalează cu refuzul judecării pricinii cu care instanţa a fost investită.

Astfel, consideră că instanţa nu se poate limita în analiza sa, doar la temeiul reţinut în decizia contestată sau la probele administrate în dosarul de daună, de vreme ce partea a contestat atât legalitatea deciziei cât şi conduita pârâtului pe parcursul soluţionării dosarului de daună.

Instanţa de fond, fiind investita cu verificarea legalităţii Deciziei atacate cât şi a conduitei pârâtului în soluţionarea cererii de plată, nu se poate limita strict la motivele deciziei şi probele avute în vedere de către pârât, întrucât acest lucru ar însemna lipsirea de efecte juridice a prezentului demers judiciar şi încălcarea dreptului la un proces echitabil şi al dreptului la apărare.

In ce priveşte soluţia de respingere a probelor solicitate de parte, susţine recurentul că instanţa reţine aceleaşi considerente ca şi cele avute în vedere la pronunţarea soluţiei de admitere a excepţiei inadmisibilităţii, soluţie ce echivalează cu nemotivarea hotărârii şi încalcarea dreptului la apărare al părţii, respectiv a dispozitiilor art. 249 si urm. C. proc. civ. si art. 13 alin. (5) din Legea 213/2015 si art. 19 (3) din Legea 503/2004.

Astfel, deşi instanţa retine la pag. 3 a hotărârii că "respinge cererile în probatiune, altele decât înscrisurile dosarului, ca nefiind relevante pentru soluţionarea prezentei acţiuni, care se va raporta strict la aspectele ţinând de înscrisurile depuse, modul în care reclamanta s-a conformat sau a putut sa se conformeze solicitărilor FGA si daca FGA ar fi trebuit sa complinească probatoriul reclamantei.", arata că " daca va aprecia că înscrisurile nu erau suficiente şi trebuiau depuse diligente spre a obţine probe, se va dispune in consecinţă".

Or, dezbaterile de la acest termen priveau tocmai necesitatea administrării de probe suplimentare, respectiv proba cu martorul B., pentru dovedirea cauzelor şi împrejurărilor producerii evenimentului, în lipsa documentelor solicitate tardiv de către pârât, martor necontestat de pârât, interogatoriul pârâtului în vederea dovedirii conduitei acestuia în tergiversarea soluţionării dosarului de dauna şi proba cu expertiză în dovedirea valorii despagubirilor solicitate, susţineri ce nu au fost analizate de instanţă, întrucât aceasta a apreciat în mod greşit că în cauza nu pot fi administrate alte probe în afara celor avute în vedere la soluţionarea dosarului de dauna.

Fiind la termenul de probe, admisibilitatea probelor solicitate si administrarea lor ar fi trebuit analizata la acest termen si nu ulterior, ori soluţia de respingere a probelor, nemotivata de altfel, cu rezerva instanţei de a dispune o viitoare administrare a altor probe daca va aprecia necesar incalca atât dispoziţiile procedurale, cât şi dreptul la apărare.

Pentru aceste motive, solicită a se constata nelegalitatea încheierii de şedinţă din 15.03.2020 şi, în consecinţă, a se admite recursul, astfel cum a fost formulat.

Cât priveşte nelegalitatea sentinţei pronunţate în cauză, susţine recurenta că aceasta a fost pronunţata cu încălcarea dispoziţiilor art. 1270 C. civ., art. 21 alin. (2), art. 22 alin. (1) artM5.16 din Norma 16/2015, art. 13 alin. (3) din Legea din Leaea 213/2015. Art. 13 (4) din L 213/2004 corob cu art. 23 din Leaea 503/2004.

Astfel, arată că, deşi a dovedit pe tot parcursul judecăţii că acele Condiţiile de asigurare invocate de pârât în cuprinsul Deciziei contestate nu îi sunt opozabile, acestea nefiind însuşite prin semnătură de către parte, instanţa, în mod netemeinic şi nelegal, a reţinut că acestea fac parte din Contractul de asigurare semnat între părţi, în condiţiile în care Poliţa de asigurare nr. x/31.03.2021 reprezintă singurul act semnat între reclamantă şi Asigurator având o existenţă de sine stătătoare şi natura juridica a unui Contract de asigurare, termenii şi condiţiile acestuia fiind stipulaţi în cuprinsul Poliţei, conform dispoziţiilor legale aplicabile cauza, acesta nefiind însoţit la data semnării lui de alte anexe care să fie însuşite de recurentă prin semnătură.

Consideră astfel că simpla menţiune din cuprinsul poliţei, precum ca aceasta ar fi încheiată în baza condiţiilor de asigurare cod x ca, ediţia 1, revizia în vigoare, fără a se preciza dacă aceste condiţii ar face parte integranta din poliţă şi ar constitui Anexa la Poliţa, nu poate justifica opozabilitatea acestor condiţii faţă de recurentă.

Deşi instanţa reţine dispoziţiile art. 1270 alin. (1) C. civ., apreciază că soluţia pronunţată încalcă în mod flagrant aceste dispoziţii, de vreme ce pârâta nu a făcut dovada că aceste condiţii generale ar fi fost valabil asumate de subscrisa. Invocând dispoziţiile art. 1204 C. civ., conform cărora consimţământul părţilor trebuie să fie serios, liber şi exprimat în cunoştinţă de cauză - susţine recurenta că simpla menţiune din Poliţa că aceasta ar fi încheiată în baza condiţiilor de asigurare cod AC 203001, nu poate fi interpretată în sensul că i-au fost aduse la cunoştinţa aceste condiţii.

Raportat la art. 2.200 C. civ., susţine recurenta că, în lipsa dovezilor care să ateste însuşirea de către aceasta a condiţiilor de asigurare de care se prevalează pârâtul în cuprinsul deciziei contestate, apreciază că sentinţa recurată întemeiata pe aceste condiţii contractuale ce nu îi sunt opozabile, este netemeinică şi nelegală.

Chiar si in ipoteza în care s-ar aprecia că aceste condiţii de asigurare i-ar fi opozabile solicită a se observa că intimatul-pârât nu se poate prevala de neîndeplinirea art. 5.2 din aceste condiţii, având in vedere ca a lăsat în nelucrare cererea de despăgubiri o perioada lungă de timp, determinând astfel imposibilitatea părţii de a mai obţine documentele solicitate.

Consideră că, în analiza conduitei pârâtului, instanţa de fond trebuia sa analize daca acesta însuşi şi-a respectat obligaţiile legale de analiză a cauzelor şi împrejurărilor producerii evenimentului asigurat, analiză pe care instanţa nu a efectuat-o, recurenta a susţinut tergiversarea soluţionării cererii de despăgubiri.

Invocând dispoziţiile art. 15 lit. c) din Norma 16/201, susţine recurenta că pârâtul i-a comunicat necesitatea depunerii unor înscrisuri noi abia la data de 02.10.2017, la circa un an jumătate după producerea evenimentului asigurat, făcând astfel imposibila obţinerea unor înscrisuri constatatoare. De altfel prin Declaraţia-Modei Anexa 7 la Norma 16/2015, recurenta a declarat pe propria răspundere cauzele si împrejurările producerii evenimentului, declaraţie ce nu a fost contestată sau invalidată de către pârâtă, însă această declaraţie prevăzuta de art. 20 alin. (1) din Norma 16/2015, a fost ignorată cu desăvârşire de către instanţa de judecata.

Or, potrivit Art. 13 (4) din L 213/2004 corob cu art. 23 din Legea 503/2004, pârâtul avea obligaţia desemnării unei Comisii Speciale pentru analiza dosarului de dauna în termen de 30 de zile de la data depunerii cererii şi respectiv, obligaţia soluţionării dosarului/plaţii daunelor solicitate în termen de 60 de zile de la depunerea cererii, obligaţii nerespectate de pârât .

Astfel, faţă de aceste considerente recurenta apreciază că soluţia instanţei de fond încalcă dispoziţiile legale de mai sus, în cauză instanţa ignorând cu desăvârşire conduita pârâtului pe parcursul soluţionării dosarului de daună.

În plus, în lipsa documentelor solicitate şi dată fiind conduita pârâtului, instanţa de fond avea obligaţia să verifice condiţiile şi împrejurările producerii riscului asigurat prin administrarea probelor solicitate de parte, cu precădere proba cu martorul B., necontestat de pârât, verificare pe care aceasta nu a efectuat-o în cauză, sens în care solicită a se avea în vedere motivele de nelegalitate arătate la pct. III de mai sus.

Solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat si obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu judecarea prezentului dosar.

Apărările formulate în cauză

Intimatul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a formulat întâmpinare la recursul promovat de recurenta – reclamantă, solicitând respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea sentinţei de fond, ca temeinică şi legală.

Răspunsul la întâmpinare

Deşi întâmpinarea intimatului - pârât i-a fost comunicată în termenul legal, recurenta – reclamantă nu a combătut apărările acestuia în cadrul unui Răspuns la întâmpinare, astfel cum permit dispoziţiile art. 4711 alin. (4) din C. proc. civ., incidente şi în cazul recursului, conform art. 490 C. proc. civ.

Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin Rezoluţia Preşedintelui completului învestit cu soluţionarea dosarulu din data de 01.02.2022, s-a fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 28.03.2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când, Înalta Curte, după ce a luat act de concluziile recurentei – reclamante, pe fondul recursului, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise şi a reţinut dosarul spre soluţionare asupra cererii de recurs ce face obiectul pricinii deduse judecăţii.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport de criticile formulate în cadrul recursului, de apărările din cuprinsul întâmpinării şi de prevederile legale incidente în cauza de faţă, constată că recursul promovat de recurenta A. S.R.L. este nefondat, motiv pentru care urmează a-l respinge, în considerarea următoarelor argumente:

Prin cererea de plată înregistrată la Fondul de Garantare a Asiguraţilor (F.G.A.) sub numărul x/08.08.2016, B., în numele S.C. A. S.R.L. a solicitat suma în cuantum de 120.698,16 RON, reprezentând prejudiciul suferit ca urmare a unui incendiu ce s-ar fi produs în data de 30.03.2016.

O astfel de cerere de plată a fost respinsă de FGA prin Decizia nr. 17100/25.09.2018 ("decizia FGA"), prin demersul judiciar pendinte reclamanta învestind instanţa de contencios administrativ cu o acţiune având drept obiect iniţial anularea unui astfel de act administrativ cu caracter individual.

Prin cererea înregistrată la data de 28.02.2019 pe rolul Tribunalului Vrancea, reclamanta A. S.R.L. a înţeles să-şi completeze obiectul acţiunii cu două noi capete de cerere, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să oblige pârâta la plata către reclamantă, cu titlu de daune şi a următoarelor sume:

1. Contravaloarea degradărilor suplimentare suferite de autocarul marca x, cu nr. de înmatriculare x, ulterior produceri evenimentului asigurat (30/03/2016) ca urmare a nereparării acestuia, constând în degradări ale caroseriei, a elementelor de bord, a tapiţerie şi a mobilierului interior, ca urmare a acţiunii în timp factorilor meteo-climatici.

2. Contravaloarea lipsei de folosinţă a autocarului marca x cu m de înmatriculare x (beneficiul nerealizat) pe perioada cuprinşi între data producerii evenimentului asigurat (30.03.2016) şi data plătii efective şi integrale a despăgubirii. Cuantumul acestor pretenţii se vor stabili prii expertiză.

Prin instanţă a respins atât cererea de completare a cererii de chemare în judecată, ca inadmisibilă, cât şi cererea de anulare a deciziei FGA, ca neîntemeiată, reţinând legalitatea acestei decizii, iar aceste soluţii sunt legale, fiind împărtăşite şi de instanţa de control judiciar, motivat de faptul că reflectă o interpretare şi aplicare corectă a prevederilor legale incidente materiei, nefiind, astfel, fondate criticile subsumate de recurentă cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5,6 şi 8 din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. recurenta a susţinut nelegalitatea încheierii de şedinţă din data de 15 iulie 2020, din perspectiva soluţiei ce a fost date excepţiei inadmisibilităţii cererii completatoare, excepţie invocată de intimata – pârâtă, dar şi a soluţiei de respingere a probelor solicitate de recurentă în susţinerea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost completată, partea susţinând că această încheierea a fost dată cu încălcarea art. 200 şi art. 22 din C. proc. civ.

Această critică nu poate fi reţinută de Înalta Curte, în considerarea faptului că instanţa de judecată este învestită cu verificarea legalităţii deciziei emise de Fondul de Garantare a Asiguraţilor în raport de cererea de plată ce a fost formulată în faţa autorităţii administrative, fiind inadmisibilă analizarea unor precizări depuse ulterior emiterii actului contestat.

În condiţiile în care instanţa este chemată să verifice exclusiv legalitatea şi temeinicia deciziei emise de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, prin raportare la dispoziţiile Legii nr. 213/2015, lege care guvernează raportul juridic de drept administrativ creat între părţi ca urmare a învestirii FGA cu cererea de plată, orice pretenţie ce se ridică pentru prima oară în faţa instanţei de judecată, fără ca aceasta să fi fost supusă anterior Comisiei Speciale din cadrul FGA încalcă prevederile acestei legi, motiv pentru care soluţia pronunţată de instanţa de fond prin încheierea de şedinţă din data de 15 iulie 2020, de admitere a excepţiei inadmisibilităţii completării de acţiune, este legală, fiind pronunţată cu interpretarea şi aplicarea corectă a cadrului normativ incident litigiului dedus judecăţii.

Este nefondată susţinerea recurentei conform căreia " din motivarea încheierii reiese că instanţa apare ca nelămurită cu privire la natura juridică a capetelor de cerere formulate în cuprinsul cererii de completare", prima instanţă pronunţându-se în mod corect, faţă de dispoziţiile art. 248 C. proc. civ., mai întâi asupra excepţiei inadmisibilităţii cerererii completatoare, excepţie invocată de intimata – pârâtă în cadrul întâmpinării, şi nu pentru că ar fi fost nelămurită asupra naturii juridice a cererii.

Eronat susţine recurenta că instanţa "avea obligaţia ca prealabil soluţionării excepţiei să procedeze la regularizarea cererii completatoare şi să stabilească atât încadrarea juridică a capetelor acestei cereri şi eventual să pună în discuţie împrejurările de fapt şi de drept...", dispoziţiile art. 200 din C. proc. civ., invocate de parte în susţinerea acestei critici, referindu-se la cererea de chemare în judecată reglementată de art. 194 -197 C. proc. civ. şi nu la cererea completatoare formulată de reclamantă în temeiul art. 204 C. proc. civ.

Nici dispoziţiile art. 22 din C. proc. civ. nu au fost încălcate de prima instanţă, în condiţiile în care acestea reglementează dreptul judecătorului de a solicita lămuriri părţilor, dacă apreciază necesar, şi nu obligaţia de a pune în discuţia părţilor încadrarea juridică a tuturor cererilor formulate de acestea, cum eronat se susţine.

În cauză nu se poate reţine nici încălcarea dreptului la apărare prin respingerea celorlalte probe solicitate de recurenta – reclamantă " altele decât înscrisurile dosarului".

Împrejurarea că prima instanţa a respins proba testimonială, proba cu expertiză tehnică, precum şi proba "cu alte înscrisuri dacă se vor mai dobândi ulterior", astfel cum au fost solicitate de recurenta – reclamantă, nu implică o încălcare a normelor de drept procesual, iar motivul de casare prevăzut de pct. 5 al art. 488 C. proc. civ. nu vizează modalitatea în care instanţa a înţeles să recunoască utilitatea, relevanţa şi concludenţa probelor a căror administrare a fost propusă în cauză, cu atât mai mult cu cât în speţă instanţa de fond a expus argumentele pentru care le-a considerat ca " nefiind relevante pentru soluţionarea prezentei acţiuni".

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată ca fiind nefondate criticile recurentei întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., neputându-se reţine încălcarea de către prima instanţă a dispoziţiilor art. 200 şi art. 22 din C. proc. civ. la pronunţarea încheierii de şedinţă din data de 15 iulie 2020, cum eronat susţine recurenta -reclamantă.

Nici criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu sunt fondate, instanţa de control judiciar neidentificând o nemotivare a aceleiaşi încheieri.

Astfel, analizând încheierea Înalta Curte constată că prima instanţă a motivat soluţia de admitere a excepţiei inadmisibilităţii cererii completatoare, reţinând, la fila x ultimul paragraf din cuprinsul încheierii, următoarele considerente: " Instanţa, după deliberare, admite excepţia inadmisibilităţii completării de acţiune prin raportare la temeiul respingerii cererii reclamantei prin Decizia contestată, temei al respingerii care impune instanţei de judecată strict cenzurarea soluţiei acesteia din perspectiva probelor avute la îndemână la momentul pronunţării Deciziei dar şi din perspectiva eventualelor diligenţe pe care autoritatea ar fi fost sau nu în măsură să le solicite reclamantei. Cu alte cuvinte, dacă s-au respectat prevederile legale în ceea ce priveşte administrarea tuturor probelor necesare pentru justa soluţionare a cererii de plată".

Or, raportat la aceste considerente, în mod eronat susţine recurenta că reţinerile instanţei în motivarea soluţiei de admitere a excepţiei inadmisibilităţii "echivalează cu nemotivarea soluţiei pronunţate atâta timp cât aceasta nu cuprinde încadrarea juridică acordată . . . . . . . . . .în cuprinsul cererii completatoare", neexistând nici o normă legală care să oblige instanţa să menţioneze expres încadrarea juridică dată de parte în cuprinsul cererii sale.

Nici cu privire la soluţia de respingere a probelor solicitate de recurenta – reclamantă nu se poate reţine o nemotivare a instanţei, raportat la considerentele reproduse chiar de recurenta – reclamantă la pct. 43 din motivele de recurs, partea însăşi redând cu exactitate motivarea instanţei de fond.

Contrar susţinerilor recurentei, Înalta Curte constată că încheierea de şedinţă din data de 15 iulie 2020 îndeplineşte cerinţele impuse de art. 233 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de fond expunând în mod corespunzător cererile şi susţinerile părţilor, dar şi argumentele care au condus la pronunţarea soluţiei de admitere a excepţiei inadmisibilităţii completării la acţiune şi considerentele pentru care a respins cererile în probaţiune formulate de recurenta – reclamantă, altele decât înscrisurile de la dosar.

Prin urmare, nici criticile recurentei privind nemotivarea încheierii de şedinţă din data de 15 iulie 2020 sub aspectul soluţiilor ce au fost date excepţiei inadmisibilităţii cererii completatoare şi probatoriului solicitat de recurenta – reclamantă, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., nu pot fi reţinute, fiind nefondate.

În ceea ce priveşte criticile aduse sentinţei civile nr. 402/17.03.2021, din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., constată Înalta Curte că, potrivit acestui motiv, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cadrul acestui motiv de recurs recurenta a susţinut în esenţă încălcarea de către instanţă a dispoziţiilor art. 1270 C. civ., art. 21 alin. (2), art. 22 alin. (1), art. 15,16 din Norma nr. 16/2015, art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015, art. 13 (4) din Legea nr. 213/2004, coroborat cu art. 23 din Legea nr. 503/2004.

Aceste critici nu pot fi reţinute de către instanţa de control judiciar raportat la clauza prevăzută la art. 5.2 din Condiţiile Generale de Asigurare şi clauza prevăzută de art. 11.2 din aceleaşi condiţii, privind neîndeplinirea obligaţiilor reclamantei de a înştiinţa şi a solicita acte cu privire la cauzele şi împrejurările producerii evenimentului asigurat(după caz, unităţile de pompieri sau alte organe de cercetare, cele mai apropiate de locul producerii evenimentului asigurat) şi de a le depune la asigurator.

Potrivit clauzei prevăzute la art. 5.2 din condiţiile de asigurare la care se face trimitere în poliţa de asigurare, asiguratorul este îndreptăţit să nu acorde despăgubiri în cazul în care asiguratul nu şi-a îndeplinit obligaţiile decurgând din contractul de asigurare, iar potrivit clauzei prevăzute la art. 11.2 din aceleaşi condiţii de asigurare, în caz de producere a riscului asigurat, asiguratul este obligat să înştiinţeze şi să ceară întocmirea de acte cu privire la cauzele şi împrejurările producerii evenimentului asigurat, după caz de la unităţile de pompieri sau alte organe de cercetare, cele mai apropiate de locul producerii evenimentului asigurat(clauza 11.2, lit. b), b).2) şi să depună la asigurător documentaţia privind evenimentul asigurat, în termen de 10 zile de la avizarea producerii evenimentului asigurat(clauza 11.2 lit. d), cuprinzând actele originale întocmite de poliţie sau alte organe de cercetare cu privire la cauzele şi împrejurările producerii evenimentului asigurat, după caz(clauza 11.2 lit. d), d).1).

Cum în cuprinsul poliţei de asigurare se menţionează faptul că poliţa a fost încheiată în baza condiţiilor de asigurare cod x-CA, ediţia 1, revizia în vigoare, în acord cu instanţa de fond şi Înalta Curte constată că recurentei îi sunt opozabile condiţiile de asigurare indicate în cuprinsul poliţei, în raport de dispoziţiile art. 1270 alin. (1) C. civ. potrivit cărora: contractul valabil încheiat are putere de lege între părţile contractante, neavând nici o relevanţă faptul că reclamantei nu i-au fost înmânate în mod efectiv aceste condiţii, câtă vreme acestea au fost indicate în cuprinsul poliţiei de asigurare, însuşită de reclamantă prin semnătură, iar aceasta avea posibilitatea se a solicita înmânarea acestor condiţii.

Având în vedere caracterul obligatoriu al acestor clauze, în condiţiile în care recurenta – reclamantă nu a depus nici un document " de la unităţile de pompieri sau alte organe de cercetare cu privire la cauzele şi împrejurările producerii evenimentului asigurat", în mod corect instanţa de fond a reţinut legalitatea şi temeinicia deciziei emise de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, fiind incidentă în cauză clauza de excludere a acordării de despăgubiri prevăzută de art. 5.2 din condiţiile de asigurare mai sus indicate.

Astfel, însuşindu-şi raţionamentul juridic expus de instanţa de fond în hotărârea pronunţată, pe care îl apreciază legal şi temeinic, Înalta Curte constată că toate criticile formulate sunt nefondate, judecătorul de primă jurisdicţie apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L., ca nefondat, cu consecinţa menţinerii, ca legale, a hotărârii instanţei de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva încheierii de şedinţă din data de 15 iulie 2020 şi a sentinţei civile nr. 402/2021 din data de 17 martie 2021, ambele pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 28 martie 2023.