Appeal challenging ORNISS decision annulled as null for lack of grounds; suspension upheld.

Şedinţa publică din data de 14 martie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalul Vaslui – secţia civilă la data de 24 februarie 2022 în dosarul nr. x/2022 disjuns din dosarul nr. x/2021, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Registrului National al Informaţiilor Secrete de Stat (ORNISS), a solicitat instanţei constatarea nulităţii absolute a deciziei ORNISS nr. S/17534 din 10 decembrie 2018.

Prin sentinţa civilă nr. 76 din 23 martie 2022, Tribunalul Vaslui – secţia civilă a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Vaslui, invocată prin întâmpinare şi a declinat cererea formulată de reclamantul A. privind anularea Deciziei ORNISS nr. S/17534 din 10 decembrie 2018, în contradictoriu cu Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat, în favoarea Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, dosarul fiind înregistat pe rolul acestei instanţe la data de 12 aprilie 2022, sub nr. x/2022.

2. Hotărârea atacată în cauză

Prin încheierea din 10 mai 2022, Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., a suspendat judecata cauzei până la soluţionarea definitivă a cauzei ce face obiectul dosarului nr. x/2021

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva încheierii din 10 mai 2022, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A., solicitând repunerea pe rol a cauzei suspendate.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat (ORNISS) a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii pentru nemotivare.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând, cu prioritate, în raport de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată prin întâmpinare, Înalta Curte constată că excepţia în discuţie este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reţine că potrivit art. 487 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar conform art. 489 alin. (1) din acelaşi act normativ, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (3), care statuează că motivele de casare de ordine publică pot fi invocate şi din oficiu de instanţa de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbaterea părţilor.

Astfel, deşi există formal o declaraţie de recurs, nu se indică explicit, raportat la textul de lege incident - art. 414 şi art. 488 C. proc. civ. - care sunt motivele de nelegalitate ale hotărârii recurate, analiza de nelegalitate a hotărârii instanţei de fond fiind astfel imposibil de realizat.

Or, exprimarea nemulţumirii faţă de soluţia pronunţată, fără indicarea unor motive concrete de nelegalitate care să poată fi analizate fie şi prin prisma dispoziţiilor art. 489 alin. (3) C. proc. civ., nu poate echivala cu motivarea recursului.

Înalta Curte constată că în declaraţia scrisă de recurs, înregistrată la dosar, recurentul-reclamant nu indică niciunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ. şi nici nu formulează critici cu privire la considerentele avute în vedere de prima instanţă atunci când a dispus suspendarea judecăţii cauzei în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Aşa cum s-a arătat elocvent în practica judiciară, pentru a conduce la casarea hotărârii, recursul nu se poate limita la o simplă indicare de formă a textelor legale şi la prezentarea circumstanţelor factuale ale cauzei, ci condiţia legală a dezvoltării motivelor implică determinarea greşelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt şi în drept, precum şi indicarea probelor şi raţionamentelor pe care se bazează.

În acest context, deşi aşa cum s-a relevat mai sus, recurentul-reclamant indică încheierea pe care înţelege să o conteste, nu formulează nicio critică în susţinerea vreunuia din motivele de casare imperativ şi limitativ prevăzute de norma incidentă.

Astfel, deşi prin încheierea recurată s-a dispus suspendarea judecăţii cauzei în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., aspectele redate de recurentul-reclamant în cererea de recurs nu au legătură cu soluţia recurată şi, implicit, cu analiza instanţei de fond care a fundamentat hotărârea pronunţată în cauză.

Înalta Curte mai reţine şi că sunt date în competenţa instanţei de control judiciar exclusiv chestiunile care ţin de legalitatea soluţiei instanţei de fond, iar în aceste condiţii, instanţa de recurs nu este îndreptăţită a reanaliza probatoriul administrat, decât în măsura în care o astfel de analiză se impune prin prisma aplicării greşite de către instanţa de fond a unor dispoziţii legale, cum ar fi regulile procedurale referitoare la modalitatea de administrare a probatoriilor sau la forţa probantă a unor asemenea mijloace administrate.

Conform art. 483 alin. (3) şi (4) C. proc. civ. recursul este o cale extraordinară de atac menită să asaneze eventualele greşeli de judecată anume imputate de recurent prin prisma motivelor de casare expres şi limitativ prevăzute de lege în art. 488 C. proc. civ., per a contrario, aspectele de fapt şi critici în legătură cu stabilirea stării de fapt nu pot face obiectul recursului.

Înalta Curte constată că, în speţă, cererea de recurs nu cuprinde critici raportat la conţinutul concret al hotărârii atacate şi fără a se indica care sunt normele de drept încălcate de prima instanţă, respectiv din perspectiva modului de aplicare a prevederilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Prin urmare, întrucât recurentul-reclamant nu s-a conformat exigenţelor impuse de dispoziţiile legale mai sus menţionate şi nu a formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs într-unul dintre cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ. prin raportare la hotărârea recurată, Înalta Curte va aplica sancţiunea nulităţii recursului, în conformitate cu dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul-pârât şi va constata nul recursul declarat de reclamantul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii, invocată de intimatul-pârât.

Constată nul recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 10 mai 2022 a Curţii de Apel Iaşi – secţia contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 14 martie 2024.