Disciplinary sanction reinstated on remand after appellate court's annulment quashed for inadequate reasoning

Şedinţa publică din data de 13 martie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 19 noiembrie 2018 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti (veche) – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă din România - Instanţa Superioară de Disciplină şi Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă din România - Filiala Alba - Consiliul de Conducere, anularea Deciziei nr. 23/21.09.2018, pronunţate de către Instanţa Superioară de Disciplină a UNPIR Bucureşti în Dosarul nr. x/2018 şi menţinerea, ca temeinică şi legală, a Deciziei nr. 15/22.02.2018, pronunţate de Instanţa Locală de Disciplină - Filiala UNPIR Alba, în Dosarul nr. x/2015, cu cheltuieli de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 11 din 26 ianuarie 2023, Curtea de Apel Bucureşti (veche) – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtele Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă din România - Instanţa Superioară de Disciplină şi Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă din România-Filiala Alba-Consiliul de Conducere, a anulat Decizia nr. 23/21.09.2018 a Instanţei Superioare de Disciplină a UNPIR şi a obligat pârâta UNPIR la plata către reclamanta a sumei de 5.100 de RON reprezentând cheltuieli de judecată.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 11 din 26 ianuarie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă din România-Instanţa Superioară de Disciplină, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi casarea sentinţei recurate, în sensul respingerii contestaţiei formulate de A..

Recurenta-pârâtă arată că prin Decizia nr. 2671/12.05.2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia contencios administrativ şi fiscal a admis recursul formulat de Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă din România – Instanţa Superioară de Disciplină împotriva sentinţei civile nr. 1932/05.06.2019, constatându-se că prima instanţă nu a analizat toate susţinerile relevante din cererea de chemare în judecată, din perspectiva stabilirii sau nu a existenţei unor fapte de concurenţă neloială şi nici susţinerile UNPIR, care afirmă că dispoziţiile art. 14 din Codul de etică, în forma invocată de reclamanta A. nu se aplică, fiind astfel încălcat dreptul părţilor la un proces echitabil şi fiindu-le cauzată o vătămare personală care nu poate fi înlăturată decât prin casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă, pentru a se asigura părţilor accesul la dublul grad de jurisdicţie.

În opinia recurentei-pârâte, sentinţa atacată, dată în rejudecare, este nemotivată şi pronunţată cu aplicarea greşită a normelor de drept material incidente.

Din perspectiva motivului de casare întemeiat pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă consideră că nici în rejudecare nu au fost analizate toate aspectele dispuse prin decizia de casare.

Judecătorul fondului concluzionează asupra inexistenţei faptelor repetate pe care instanţa de disciplină le-a sancţionat, fără însă a le identifica şi nu mai procedează la analiza celorlalte aspecte de nelegalitate.

Prima instanţă nu a analizat nici susţinerile UNPIR referitoare la incidenţa disp. art. 14 din Codul de Etică şi nici criticile care se circumscriau motivului de recurs întemeiat pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat în cererea de recurs, astfel cum s-a dispus prin Decizia de casare nr. 2671/2022.

Hotărârea primei instanţe este criticabilă, fiind dată cu încălcarea normelor de drept material, raţionamentul este greşit, întrucât chiar reclamanta recunoaşte că a depus repetat oferte apreciate ca fiind derizorii, urmare cărora a câştigat licitaţiile organizate de Comisia de selecţie din cadrul ANAF, conform Ordinului nr. 2442/2016.

Data de 25.09.2017 nu reprezintă data la care a fost săvârşită abaterea disciplinară, ci doar data înscrisului/dovezii care atestă depunerea în mod repetat a ofertelor derizorii, anterior acestei date şi anume 6 oferte pentru 6 societăţi debitoare pentru care ANAF a organizat selecţie de practicieni în insolvenţă, solicitând un onorariu de 35 RON/lună, exclusiv TVA şi un onorariu de succes de 0,001% din sumele distribuite creditorilor.

Acelaşi raţionament trebuie realizat şi pentru data de 27.11.2017, dată la care a fost emisă de către ANAF adresa nr. x, de unde rezultă că au mai fost depuse 2 oferte cu un onorariu chiar mai mic.

Prin urmare, susţine recurenta-pârâtă, faptele reţinute sunt individualizate în chiar înscrisurile depuse în susţinerea plângerii disciplinare, reţinându-se greşit, în rejudecare că nu sunt individualizate faptele săvârşite în mod repetat de reclamantă.

Sumele solicitate sunt derizorii, astfel că nu necesită probe suplimentare pentru a dovedi această împrejurare, de unde rezultă nerespectarea disp. art. 38 din O.U.G. nr. 86/2006.

Onorariul solicitat de reclamantă este flagrant derizoriu, cel puţin prin comparaţie cu oferta financiară formulată în cadrul aceleiaşi selecţii de către alţi practicieni în insolvenţă, respectiv 299 RON lunar şi 300 RON lunar.

Onorariul de 10 RON lunar sau 30 RON lunar nu se poate constitui într-un onorariu onest, întrucât este imposibil ca suma de 120 sau 420 RON pe an să poată acoperi costurile/cheltuielile de funcţionare ale profesiei.

Chiar dacă practicianul în insolvenţă nu a fost sancţionat de judecătorul sindic în cadrul procedurii de insolvenţă, aceasta nu "legalizează" ofertarea repetată de onorarii derizorii, fiind încălcate disp. art. 38 alin. (2) şi (3) din O.U.G. nr. 86/2006, practica contravenind uzanţelor cinstite şi principiului general al bunei-credinţe, reprezentând, în realitate, concurenţă neloială în raport cu ceilalţi colegi practicieni în insolvenţă, iar art. 3 lit. e) şi f) din Codul privind Conduita Etică obligă la abţinerea de la concurenţă neloială şi de la practici anticoncurenţiale.

4. Apărările formulate în cauză

În prezenta cauză, nu au fost formulate apărări.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ. În temeiul dispoziţiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ. a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 13.03.2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analiza motivelor de casare

Critica întemeiată pe dis part. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este fondată, Înalta Curte reţinând că prin Decizia nr. 2671/12.05.2022 s-a dispus admiterea recursului formulat de pârâta UNPIR – instanţa superioară de disciplină împotriva sentinţei civile nr. 1932/05.06.2019, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, întrucât instanţa de fond nu s-a pronunţat cu privire la unele motive de nelegalitate esenţiale, fiind exemplificată aplicarea prevederilor art. 14 din Codul de Etică, în forma arătată de reclamantă, urmând ca în rejudecare să se analizeze toate aspectele, inclusiv cele susţinute prin criticile întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În rejudecare, instanţa de fond a analizat parţial chestiunea incidenţei prev. de art. 14 din Codul de Etică, numai prin prisma motivelor invocate de reclamantă şi a concluzionat fără să motiveze, faptul că nu au fost individualizate faptele repetate şi nici abaterea săvârşită, deşi la dosar au fost depuse şi avute în vedere de Instanţa Superioară de Disciplină, prin Decizia nr. 23/21.09.2018, pagina 24 vol. I Dosar nr. x/2018, cele două adrese emise de ANAF nr. 51912/25.09.2017 şi nr. 65105/27.11.2017, din care rezultă că reclamanta a depus 6 oferte pentru data de 25.09.2017 şi 2 oferte pentru data de 27.11.2017.

În plus, lipsa individualizării faptelor nu se regăseşte printre motivele de nelegalitate invocate de reclamantă în cuprinsul acţiunii introductive, iar instanţa de fond avea obligaţia în rejudecare, să respecte decizia de casare şi să se pronunţe cu privire la toate susţinerile şi apărările părţilor.

Faţă de acestea, în temeiul disp. art. 497 C. proc. civ., coroborate cu disp. art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, urmează să se dispună admiterea recursului pârâtei, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, care va avea în vedere toate argumentele părţilor, inclusiv cele întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., din cuprinsul cererii de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă din România - Instanţa Superioară de Disciplină împotriva sentinţei nr. 11 din 26 ianuarie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre o nouă judecată, aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 13 martie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.