Public servant's salary claim belongs in Timiș court at member's domicile; Bucharest declination set aside in jurisdictional conflict.

Şedinţa publică din data de 12 ianuarie 2024

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 28.12.2022 sub nr. x/2022 pe rolul Tribunalului Bucureşti – secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Sindicatul National Finanţe Publice - SindFISC, în numele membrului de sindicat A., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara, în temeiul art. 28 din Legea 62/2011 privind dialogul social, a formulat cerere de chemare în judecată prin care solicită să se pronunţe o hotărâre prin care:

1. să se dispună obligarea pârâtei, începând cu data de 22.12.2019 şi în continuare, să calculeze şi să plătească reclamanţilor membri de sindicat, potrivit dispoziţiilor art. 39 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016, diferenţa dintre salariul de bază efectiv achitat şi salariul de bază cuvenit la nivelul maxim de salarizare pentru funcţii similare aflate în plată în cadrul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Bucureşti, Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Timişoara, Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Galaţi, Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Craiova, Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Ploieşti, Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Iaşi, Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Braşov, Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Cluj-Napoca, Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili şi al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), pentru aceeaşi funcţie/grad/treaptă/gradaţie, cu luarea în considerare a tuturor majorărilor salariale stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive, în considerarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016, actualizate cu rata de inflaţie până la data plăţii efective,

2. să se dispună obligarea pârâtei la plata dobânzii legale penalizatoare prevăzută de art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011 aplicată la suma solicitată, în conformitate cu art. 166 alin. (4) din Codul Muncii, de la data scadenţei fiecărui drept salarial lunar până la momentul plăţii efective a sumelor cuvenite, pentru următoarele motive de fapt şi de drept.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Hotărârea Tribunalului Bucureşti – secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal

Prin sentinţa civilă nr. 2202 de la data de 24 aprilie 2023, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei şi a declinat soluţionarea cererii formulate de reclamanta A. prin Sindicatul National Finanţe Publice - SindFISC, în contradictoriu cu pârâta DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE TIMIŞOARA, în favoarea Tribunalului Timiş– secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a pronunţa această soluţie, în esenţă, tribunalul a reţinut că art. 107 alin. (2) C. proc. civ., care constituie o consacrare expresă a regulii potrivit căreia "instanţa rămâne competentă să judece procesul chiar dacă, ulterior sesizării, pârâtul îşi schimbă domiciliul sau sediul". Din economia acestui text de lege, rezultă că, pentru stabilirea competenţei teritoriale, prezintă interes domiciliul sau reşedinţa pe care partea o avea în momentul sesizării instanţei de judecată, astfel încât, schimbarea ulterioară a acesteia nu influenţează competenţa.

Norma este una generală de procedură şi completează prevederile Legii nr. 554/2004. Prin urmare, interesează pentru stabilirea competenţei teritoriale sediul/domiciliul reclamantului (în litigiile de contencios administrativ) de la momentul introducerii acţiunii (sesizării instanţei). De asemenea, data sesizării instanţei rezultă din prevederile art. 192 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora procesul începe prin înregistarea cererii la instanţă, în condiţiile legii.

Potrivit art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., "necompetenţa este de ordine publică … 3. în cazul încălcării competenţei teritoriale exclusive, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura".

Potrivit art. 130 alin. (2) din acelaşi act normativ, "necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii’’. Competenţa teritorială exclusivă este reglementată de norme de ordine publică, în consecinţă are caracter absolut, astfel încât părţile sau instanţa de judecată nu pot deroga de la aceste norme.

2.2. Hotărârea Tribunalului Timiş, secţia de contencios administrativ şi fiscal

Prin sentinţa civilă nr. 777 de la data de 10 octombrie 2023, Tribunalul Timiş, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat soluţionarea cererii formulate de reclamantul SINDICATUL NAŢIONAL FINANŢE PUBLICE - SINDFISC, în contradictoriu cu pârâta DIRECŢIA GENERALĂ A FINANŢELOR PUBLICE TIMIŞOARA, în favoarea Tribunalului Bucureşti.

A constatat existenţa unui conflict negativ de competenţă între Tribunalul Timiş şi Tribunalul Bucureşti, a suspendat soluţionarea cauzei până la soluţionarea conflictului de competenţă şi a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

Pentru a pronunţa această soluţie a avut în vedere faptul că în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 10 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 conform cărora "(4) Competenţa teritorială de soluţionare a cauzei se va respecta şi atunci când acţiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia din proces" deoarece acţiunea nu a fost formulată în numele "reclamantei" A. ci în numele "membrului de sindicat" A..

În susţinerea acestei interpretări vin chiar considerentele Deciziei nr. 1 din 21 ianuarie 2013 unde se precizează că "(...) organizaţiile sindicale au legitimare procesuală activă, inclusiv în conflictele individuale de muncă"; ori prin hotărârea de declinare a competenţei sale Tribunalul Bucureşti nu a reţinut calitatea de parte în parte în proces a organizaţiei sindicale ci doar reprezentant a reclamantei. În plus, instanţa constată că în niciun moment Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a menţionat că membrul de sindicat în favoarea căruia a fost iniţiat demersul judiciar are de plano (automat) calitatea procesuală de reclamant. Această situaţie nu exclude posibilitatea ca, în orice moment, numita A. să intervină în proces şi să dobândească calitate procesuală. Însă, în lipsa unei astfel de manifestări de voinţă, instanţa nu poate din oficiu să introducă în cauză membrul de sindicat în calitate de reclamant şi să schimbe calitatea organizaţiei sindicale din reclamant în reprezentant al reclamantului.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă.

Analizând conflictul negativ de competenţă intervenit între cele două instanţe, în raport de hotărârile pronunţate şi de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Tribunalul Timiş, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 pct. 2 şi art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente.

Analizând aspectele cauzei deduse judecăţii, Înalta Curte constată că reclamantul este funcţionar public în cadrul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Timişoara.

În ceea ce priveşte competenţa materială de soluţionare a cauzei, Înalta Curte reţine că sunt aplicabile dispoziţiile art. 536 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, în raport cu data introducerii acţiunii, 28.12.2022, potrivit cărora: "Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe".

În raport de acest text de lege, precum şi de obiectul şi motivele cererii de chemare în judecată, Înalta Curte constată că reclamanta persoană fizică are calitatea de funcţionar public, iar litigiul îşi are izvorul în raportul de serviciu al acesteia, fiind vorba de drepturi salariale rezultate din aplicarea dispoziţiilor art. 39 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 153/2017, ceea ce atrage incidenţa normei de competenţă prevăzute de art. 536 din O.U.G. nr. 57/2019.

În ceea ce priveşte competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, având în vedere că O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ nu conţine norme în acest sens, urmează a fi aplicate dispoziţiile referitoare la competenţa teritorială prevăzute de Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, ca drept comun în materie.

Astfel, în privinţa competenţei teritoriale de soluţionare a cauzei sunt aplicabile normele cu caracter general de la art. 10 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data sesizării instanţei, respectiv 28.12.2022, conform cărora "(3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului.

(4) Competenţa teritorială de soluţionare a cauzei se va respecta şi atunci când acţiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia din proces."

Din perspectiva aplicării în timp a noii reglementări cuprinse în art. 10 din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 212/2018, fiind vorba despre o normă de procedură, în privinţa determinării instanţei competente din punct de vedere teritorial să soluţioneze cauza, sunt relevante prevederile art. 24 din C. proc. civ., potrivit cărora "dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".

Prin urmare, textul de lege menţionat instituie o competenţă teritorială exclusivă, stabilind, în situaţia în care reclamant în cauză este o persoană fizică sau juridică de drept privat, că instanţa competentă este cea de la domiciliul sau sediul reclamantului, în speţă domiciliul reclamantei la momentul înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul Tribunalului Bucureşti – secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal care era situat pe raza judeţului Timiş, Mun. Timişoara, str. x, astfel cum reiese din înscrisurile existente la dosarul declinat fila x verso.

Fiind vorba despre o competenţă teritorială exclusivă, stabilită în raport cu domiciliul persoanei fizice, şi nu în raport cu sediul sindicatului, reclamanta trebuie să se adreseze instanţei de la domiciliul său, neavând un drept de opţiune între mai multe instanţe.

Prin urmare, reţinând că prezenta cauză are ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public, iar dispoziţiile speciale ale art. 536 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ stabilesc, în ceea ce priveşte competenţa materială, o plenitudine de competenţă în favoarea secţiilor de contencios administrativ şi fiscal ale tribunalelor în ceea ce priveşte soluţionarea acestui tip de cauze, precum şi faptul că reclamanta avea la momentul formulării acţiunii domiciliul pe raza judeţului Timiş, ceea ce atrage competenţa teritorială a Tribunalului Timiş, în raport cu dispoziţiile art. 10 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte apreciază că în speţă, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Tribunalului Timiş - secţie/complet de contencios administrativ şi fiscal.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) şi (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Timiş, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A. prin Sindicatul Naţional Finanţe Publice-SINDFISC şi pe pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara, în favoarea Tribunalului Timiş, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 12 ianuarie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.