Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 130/2024 AI generated

Invalidity of appeal for failure to allege statutory cassation grounds in administrative act suspension dispute

Case Number Decizia nr. 130/2024
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice upheld the nullity of the appeal for lack of reasoning, thereby maintaining the lower court's dismissal of the plaintiff's request to suspend the execution of an administrative act via presidential order; the case involved an employment dispute where the plaintiff sought the suspension of a dismissal decision by the National Intelligence Service, having challenged the appellate court's rejection of their "preliminary complaint" argument. The High Court ruled that the appeal was invalid because it failed to develop specific legal arguments corresponding to the statutory grounds for cassation under Article 488 of the Code of Civil Procedure, instead merely restating factual grievances about the lack of an agency response. Furthermore, the court confirmed that the suspension of the execution of unilateral administrative acts is exclusively governed by the special procedure in Article 14 of Law No. 554/2004, rendering the plaintiff's attempt to utilize the general presidential order mechanism under the Code of Civil Procedure inadmissible.

Legislator headnote

AI generated

art. 14 din Legea nr. 554/2004, art. 483 C. proc. civ, art. 470 C. proc. civ, art. 248 C. proc. civ, art. 499 C. proc. civ, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ; Invalidity of appeal for failure to allege statutory cassation grounds in administrative act suspension dispute: The High Court ruled that the appeal was invalid because it failed to develop specific legal arguments corresponding to the statutory grounds for cassation under Article 488 of the Code of Civil Procedure, instead merely restating factual grievances about the lack of an agency response. Furthermore, the court confirmed that the suspension of the execution of unilateral administrative acts is exclusively governed by the special procedure in Article 14 of Law No. 554/2004, rendering the plaintiff's attempt to utilize the general presidential order mechanism under the Code of Civil Procedure inadmissible.

Keywords

AI generated
grounds for cassation administrative dismissal article of civil procedure Roman law factual grounds civil service

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 486 alin. (3) C. proc. civ.

Cited in the operative decision as the legal basis for the procedural consequences of the appeal's nullity.

art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Cited in the operative decision as the specific ground for declaring the appeal null due to the lack of valid legal arguments.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 12 ianuarie 2024

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 16.10.2023 pe rolul Tribunalului Bucureşti – secţia a VIII-a civilă, de conflicte de muncă şi asigurări sociale sub nr. x/2023, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Serviciul Român De Informaţii, a solicitat pe cale de ordonanţă preşedinţială suspendarea Deciziei de concediere până la soluţionarea pe fond a cauzei nr. x/2023 aflată rolul Tribunalului Bucureşti – secţia a VIII-a civilă, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Prin sentinţa civilă nr. 5924/25.10.2023, Tribunalul Bucureşti – secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei materiale şi funcţionale şi, în consecinţă, a declinat judecata cauzei către una din secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale Curţii de Apel Bucureşti.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 1309 de la data de 6 noiembrie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia inadmisibilităţii şi a respins cererea de suspendare a executării, pe calea ordonanţei preşedinţiale, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Serviciul Român de Informaţii, ca inadmisibilă.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1309 de la data de 6 noiembrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a formulat cerere de recurs reclamantul A. solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei de la fond şi admiterea cererii de chemare în judecată.

În esenţă, în susţinerea căii de atac, a arătat că hotărârea primei instanţe este netemeinică şi nelegală deoarece cercetarea judecătorească de la fond s-a efectuat în absenţa răspunsului la plângerea prealabilă, care nu a fost nici până la momentul de faţă emis de către pârât şi a avut ca temei de drept art. 14 din Legea nr. 554/2004.

În drept, a invocat art. 483 C. proc. civ., art. 7 şi art. 14 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 470 C. proc. civ.

3. Apărările formulate în cauză

Legal citat în cauză cu copie a cererii de recurs, pârâtul Serviciul Român de Informaţii a formulat întâmpinare prin care a solicitat admiterea excepţiei de nulitate a recursului, pentru nemotivare, iar pe fondul cauzei, respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurentul-reclamant A. este nemotivat.

Înalta Curte urmează a analiza cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului în condiţiile art. 499 C. proc. civ.

Instanţa de control judiciar constată că recursul nu îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Din susţinerile recurentului-reclamant A., prin comparaţie cu argumentaţia expusă în faţa Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, rezultă că aceasta a reluat în cadrul căii de atac o serie de elemente circumscrise situaţiei de fapt, fără a aduce nicio critică de nelegalitate deciziei atacate, care să se poată încadra în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, legiuitorul înţelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1 – 8 C. proc. civ.

Cererea de recurs trebuie să cuprindă arătarea motivelor de casare şi dezvoltarea lor. Recursul nu se poate limita la o simplă indicare formală a textului art. 488 C. proc. civ., condiţia legală a dezvoltării motivelor implicând determinarea greşelilor anume imputate hotărârii recurate, respectiv o minimă argumentare a criticii de nelegalitate.

Textul legal se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalităţii invocate, prin indicarea dispoziţiilor legale de drept procesual sau de drept material pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă şi prin precizarea eventualelor greşeli săvârşite de instanţă în legătură cu aceste dispoziţii legale, în lipsa acestor menţiuni neputându-se exercita controlul judiciar. Aceasta înseamnă că nelegalitatea hotărârii care se atacă trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Or, simpla nemulţumire a unei părţi sau a părţilor în litigiu faţă de hotărârea pronunţată nu este suficientă pentru casarea acesteia, ci partea recurentă are obligaţia atât să-şi întemeieze recursul pe cel puţin unul dintre motivele prevăzute în mod expres şi limitativ de lege, cât şi să dezvolte criticile sale de nelegalitate prin prisma acelui motiv de casare/nelegalitate.

Prin urmare, recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanţa de recurs fiind învestită legal doar cu analiza conformităţii hotărârii recurate în raport cu dispoziţiile legale incidente, raportat la motivele de casare/nelegalitate expuse de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În sfârşit, Înalta Curte arată că potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ. recursul este nul în cazul în care criticile invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi act normativ.

Recurentul-reclamant A. nu a dezvoltat nicio critică susceptibilă de a fi circumscrisă motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., aptă să conducă la casarea hotărârii recurate.

După cum s-a arătat în precedent, susţinerile din cererea de recurs constau în referiri succinte dar cu caracter general relative la imposibilitatea de a obţine un răspuns la plângerea prealabilă adresată pârâtului, care nu pot fi asimilate cu îndeplinirea cerinţei de motivare a recursului.

În concret, Curtea de Apel Bucureşti şi-a argumentat soluţia pronunţată arătând, în esenţă, că instituţia suspendării executării actului administrativ cunoaşte o reglementare specială în Legea nr. 554/2004, dreptul comun în materia contenciosul administrativ. Astfel, art. 14 din Legea 554/2004 reglementează o procedură specifică în cadrul căreia se poate dispune de către instanţele specializate de contencios administrativ şi fiscal suspendarea executării actelor administrative unilaterale. În aceste condiţii, Curtea a reţinut că solicitarea de suspendare a executării unui act administrativ pe calea procedurii ordonanţei preşedinţiale reglementate de C. proc. civ., apare ca inadmisibilă.

Cu toate acestea, recurentul-reclamant s-a limitat să afirme prin cererea de recurs că s-a aflat în imposibilitate a anexa acţiunii răspunsul la plângerea prealabilă, mai ales că nu a primit nici până la momentul judecăţii recursului, un asemenea un răspuns din partea intimatului – pârât.

Or, prin hotărârea recurată, Curtea de Apel Bucureşti nu respins cererea de suspendare pe cale de ordonanţă preşedinţială pe motiv că nu a fost îndeplinită procedura prealabilă ci pe motiv că cererea de suspendare în materia contenciosului administrativ este reglementată de dispoziţia legală specială de la art. 14 din Legea nr. 554/2004 iar nu de dispoziţiile C. proc. civ. ce privesc ordonanţa preşedinţială, pe care a fost întemeiată acţiunea promovată de reclamant.

În ciuda dezvoltării argumentative a Curţii de Apel Bucureşti, recurentul-reclamant nu a prezentat un raţionament critic faţă de considerentele sentinţei recurate, ci s-a limitat la a preciza că nu a primit răspuns la plângerea prealabilă anterior sesizării instanţei de judecată.

Or, o asemenea neregularitate a cererii de recurs este sancţionată de lege cu nulitatea căii de atac formulate.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (3) şi art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează a constata nulitatea recursului declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 1309 din 6 noiembrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii, invocată prin întâmpinare.

Constată nul pentru nemotivare recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 1309 din 06 noiembrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 12 ianuarie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.