Starting point of the one-year prescription period for compensation claims after annulment of an administrative act

Şedinţa publică din data de 7 martie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, în data de 04.03.2021 sub numărul x/2021 reclamanta A. S.A., a formulat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei acţiune în contencios administrativ prin care a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa, raportat la textele de lege incidente în cauză şi având în vedere probatoriul administrat să se dispună:

1. în principal, obligarea pârâtului la plata sumei de 1.064.823,13 RON reprezentând dobânzi fiscale aferente sumei de 2.369.380 RON calculată pentru perioada 03.07.2018 -17.07.2020 ce a fost executată în baza titlului executoriu Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare încheiat în data de 18.04.2016 cu nr. x, ulterior anulat prin hotărâre judecătorească definitivă

- în subsidiar, obligarea pârâtului la plata sumei de 300.154,52 RON reprezentând dobânzi legale aferente sumei de 2.369.380 RON calculată pentru perioada 03.07.2018 -17.07.2020 ce a fost executată în baza titlului executoriu Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare încheiat în data de 18.04.2016 cu nr. x, ulterior anulat prin hotărâre judecătorească definitivă

2. în principal, obligarea pârâtului la plata sumei de 2.880.439,11 RON cu titlu de dobânzi fiscale aferente sumei de 1.693.379,84 RON conform cererii de rambursare nr. x/10.11.2015 aferente Proiectului "Creşterea calităţii serviciilor turistice în cadrul C. prin crearea unei infrastructuri de agreement specific" Contract de finanţare cod SMIS 20502 de la data scadenţei acesteia şi până la data plăţii 22.07.2020

- în subsidiar obligarea pârâtului la plata sumei de 795.788,64 RON cu titlu de dobânzi legale aferente sumei de 1.693.379,84 RON conform cererii de rambursare nr. x/10.11.2015 aferente Proiectului "Creşterea calităţii serviciilor turistice în cadrul C. prin crearea unei infrastructuri de agreement specific" Contract de finanţare cod SMIS 20502 de la data scadenţei acesteia şi până la data plăţii 22.07.2020

3. în principal, obligarea pârâtului la plata sumei de 4.640.178,45 RON cu titlu de dobânzi fiscale aferente sumei de 2.838.029,63 RON conform cererii de rambursare nr. x/.15.01.2016 aferente Proiectului "Creşterea calităţii serviciilor turistice în cadrul C. prin crearea unei infrastructuri de agreement specific" Contract de finanţare cod SMIS 20502,

- în subsidiar obligarea pârâtului la plata sumei de 1.283.733,81 RON cu titlu de dobânzi legale aferente sumei de 2.838.029,63 RON conform cererii de rambursare nr. x/15.01.2016 aferente Proiectului "Creşterea calităţii serviciilor turistice în cadrul C. prin crearea unei infrastructuri de agreement specific" Contract de finanţare cod SMIS 20502 de la data scadentei acesteia 15..01.2016 şi până la data plăţii 22.07.2020

4. Obligarea pârâtului la plata sumei de 156.379,08 RON reprezentând actualizarea cu rata inflaţiei a sumei de 2.369.380 RON pentru perioada 03.07.2018-17.07.2020

5. Obligarea pârâtului la plata sumei de 194.738,68 RON reprezentând actualizarea cu rata inflaţiei a sumei de 1.693.379,84 RON pentru perioada 10.11.2015-22.07.2020

6. Obligarea pârâtului la plata sumei de 326.373,41 RON reprezentând actualizarea cu rata inflaţiei a sumei de 2.838.029,63 RON pentru perioada 15.01.2016-22.07.2020.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 345 din data de 10 iunie 2021, Curtea de Apel Timişoara – secţia contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia prscripţiei dreptului material la acţiune şi a respins acţiunea ca prescrisă.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 345 din data de 10 iunie 2021 a Curţii de Apel Timişoara – secţia contencios administrativ, a declarat recurs recurenta – reclamantă B. S.A. şi a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Timişoara, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac exercitate, recurenta – reclamantă a arătat că executarea silită a sumei retinute în procesul-verbal anulat s-a efectuat în timpul litigiului de anulare a actului administrativ, conform graficului de eşalonare mai sus amintit.

Or, în acest context, recurenta a susţinut că, în mod evident nu putea evalua întinderea pagubei la data promovării acţiunii în anulare, cu atât mai mult cu cât, pe parcursul derulării litigiului, a obţinut şi o suspendare a executării silite a titlului executoriu.

De asemenea, a apreciat că este în afara dispoziţiilor legale, motivarea instanţei de fond în sensul că putea determina prejudiciul produs prin lipsa de folosinţă a sumelor de bani la data promovarii actiunii în anulare, câtă vreme executarea acestei sumei de bani a început mult după promovarea litigiului – moment până la care nu au fost prejudiciaţi prin lipsa de folosinţă a sumelor de bani datorate în temeiul titlului executoriu.

Pe cale de consecinţă, cererea în despăgubiri a fost forumulată în interiorul termenului de un an prevăzut de art. 19 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, întrucât data la care a cunoscut, respectiv trebuia să cunoaştem întinderea pagubei respective, este data anulării titlului de creanţă, până la această anulare prin hotărâre judecătorească, titlul de creanţă bucurându-se de prezumţia de legalitate şi executorialitate conferite actelor administrative.

Nu se poate susţine, astfel cum în mod nelegal a reţinut instanţa de fond, că a cunoscut întinderea pagubei încă de la momentul emiterii actelor administrative (2016), contestate şi anulate ulterior de instanţa de contencios administrative, având în vedere că sumele solicitate cu titlu de despăgubiri reprezintă dobândă fiscală/legală, respectiv prejudiciul cauzat ca urmare a lipsei de folosinţă a sumelor de bani achitate conform graficului de eşalonare pe parcursul derulării litigiului având ca obiect "anulare acte administrative". Instanţa de fond nu a avut în vedere că executarea silită a titlului de creanţă(act administrativ anulat) prin care s-a stabilit în sarcina societăţii că nu putea beneficia de finanţare nerambursabilă, stabilind în sarcina societatii obligaţia achitării autorităţii cu competenţe în gestionarea fondurilor europene a unui debit (creanţă bugetară) în cuantum de 7.108.198,27 le – a început în 2018, după 2 ani de la data emiterii actului administrativ (anulat în 5 martie 2020 prin Decizia ICCJ).

Raportat la faptul că pârâta a procedat la restituirea sumei executate conform graficului de eşalonare, (în timpul litigiului de anulare act administrativ), respectiv la achitarea sumelor conform cererilor de rambursare nr. x şi nr. 14 aferente proiectului, se poate afirma că doar de la această dată a cunoscut întinderea pagubei, respectiv perioada pentru care pârâta a lipsit societate de folosinţa sumelor de bani.

Data fiind circumstanţele de fapt ale speţei, data la care începe să curgă termenul de prescripţie pentru introducerea acţiunii în despăgubire este reprezentată de momentul rămânerii definitive a hotărârii de anulare a actului administrativ, societăţii neputându-i fi opozabilă data comunicării actului administrativ, dată la care actul era în fiinţă, nefiind invalidat de o instanţă de judecată şi mai mult, nu a fost prejudiciată de lipsa de folosinta a sumelor de bani la data comunicării actului administrativ.

Aşadar, la data de 05.03.2020 (data pronunţării deciziei ICCJ), a început să curgă termenul de prescripţie de un an reglementat de art. 19 alin. (1) şi (2) din Legea 554/2004, raportat la art. 11 alin. (2) din acelaşi act normativ.

Instanţa de fond nu a avut în vedere că aşa cum se reţine în decizia ICCJ nr. 22/2019 (obligatorie), potrivit art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, momentul la care persoana vătămată a cunoscut efectiv paguba este un moment subiectiv. Numai că, legiuitorul nu se raportează numai la momentul subiectiv al cunoaşterii efective de către reclamant a întinderii pagubei ce i-a fost cauzată, ci fixează un al doilea moment, obiectiv, care constă în data la care, după împrejurări, persoana vătămată trebuia să cunoască sau ar fi trebuit să cunoască în mod obiectiv, întinderea prejudiciului.

3. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată, intimatul – pârât Ministerul Dezvoltării, Lurărilor Publice şi Administraţiei a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

4. Soluţia şi considerentele instanţei de control judiciar

Analizând sentinţa recurată prin prisma motivului de recurs invocat şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat, faţă de următoarele considerente:

În fapt, prin Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare încheiat in data de 18.04.2016 cu nr. x, Ministerul Dezvoltării Regionale si Administraţiei Publice prin Structura de Control a reţinut în sarcina societăţii B. S.A. obligaţia achitării autorităţii cu competente în gestionarea fondurilor europene a unui debit (creanţă bugetară) în cuantum de 7.108.198,27 RON.

Prin sentinţa civilă nr. 29/2017 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosar nr. x/2016 s-a respins acţiunea în anularea procesului-verbal anterior menţionat.

Prin decizia civilă nr. 1426 din 5 martie 2020, secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de reclamanta B. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 29 din 25 ianuarie 2016 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal. A casat în tot sentinţa recurată şi rejudecând cauza a admis acţiunea reclamantei, a anulat decizia nr. 189/01.07.2016 şi procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/18.04.2016.

Prin cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentului dosar, recurenta – reclamantă B. S.A. a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei la plata de despăgubiri repezentând dobânzi aferente sumei de 2.369.380 RON calculată pentru perioada 03.07.2018 -17.07.2020 ce a fost executată în baza titlului executoriu Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare încheiat in data de 18,042016 cu nr. x, ulterior anulat prin hotărâre judecătorească definitivă.

De asemenea, a solicitat obligarea pârâtului la plata de despăgubiri reprezentând dobânzi aferente sumei de 1.693.379,84 RON conform cererii de rambursare nr. x/10.11.2015 şi sumei de 2.838.029,63 RON conform cererii de rambursare nr. x/15.01.2016 aferente Proiectului "Creşterea calitătii serviciilor turistice în cadrul C. prin crearea unei infrastructuri de agreement specific" Contract de finanţare cod SMIS 20502 de la data scadenţei acesteia şi până la data plăţii 22.07.2020.

Prin sentinţa recurată, instanţa de fond a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, în baza art. 19 din Legea 554/2004, şi a respins cererea de chemare în judecată, ca fiind prescrisă.

Curtea de Apel a reţinut că la momentul introducerii acţiunii de anulare a actelor administrative contestate, respectiv în anul 2016, persoana vătămată, cu o diligenţa rezonabilă, putea cunoaşte existenţa pagubei din momentul formulării acţiunii în anulare, fiind vorba de dobânda menită să acopere un prejudiciu produs prin lipsa de folosinţă a sumelor de bani datorate în temeiul actului administrativ a cărui anulare a solicitat-o, aşadar de un prejudiciu determinabil, chiar dacă întinderea sa exactă nu era determinată la acel moment.

Raportat la dezlegarea dată de instanţa de fond excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune în despăgubirile de faţă şi la criticile de nelegalitate formulate, Înalta Curte constată ca fiind întemeiat motivul de recurs prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că, în mod greşit, prima instanţă a considerat că la data sesizării instanţei cu prezenta acţiune era împlinit termenul de prescripţie.

În cauză, instanţa de control judiciar constată că până la momentul anulării prin hotărâre judecătorească definitivă a Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare 39331 din data de 18.04.2016 şi a deciziei de soluţionare a contestaţiei formulate împotriva acestuia nu se poate vorbi despre cunoaşterea întinderii prejudiciului, astfel încât calcularea termenului de prescripţie de la o dată anterioară pronunţării deciziei nr. 1426/05.03.2020 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal nu poate fi primită.

Reglementarea din art. 19 din Legea nr. 554/2004, potrivit căruia "(1) Când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în acelaşi timp şi despăgubiri, termenul de prescripţie pentru cererea de despăgubire curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei. (2) Cererile se adresează instanţelor de contencios administrativ competente, în termenul de un an prevăzut la art. 11 alin. (2)", reprezintă o situaţie de excepţie în raport de cea prevăzută de dispoziţiile art. 18 alin. (3), care reprezintă regula în materia contenciosului administrativ, potrivit cărora cererea de despăgubiri se formulează odată cu acţiunea principală îndreptată împotriva actului administrativ.

În ceea ce priveşte termenul de prescripţie pentru formularea acţiunii în despăgubiri, prin Decizia nr. 22/2019, publicată în Monitorul Oficial nr. 853 din 22 octombrie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, a stabilit că momentul la care persoana vătămată printr-un act administrativ nelegal a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască întinderea pagubei constituie o împrejurare de fapt, care care se stabileşte în funcţie de circumstanţele cauzei, luându-se în considerare natura, conţinutul şi efectele conduitei administrative nelegale, nefiind legată în mod direct şi aprioric nici de comunicarea actului administrativ nelegal şi nici de momentul rămânerii definitive a hotărârii de anulare a acestuia.

S-a reţinut prin această decizie că "82. (…) naşterea dreptului la acţiune este data la care dreptul subiectiv a fost încălcat, nesocotit ori, după caz, trebuia exercitat, pe când începutul prescripţiei extinctive este data la care titularul dreptului la acţiune are posibilitatea materială, dar şi juridică, de a face acte de întrerupere a prescripţiei, respectiv de a acţiona în justiţie. (…) 87. Prin urmare, simpla încălcare a dreptului subiectiv, deşi implică naşterea dreptului la acţiune, nu atrage şi începutul prescripţiei extinctive, dacă titularul dreptului la acţiune nu a cunoscut, în mod efectiv, actele sau faptele de care legea leagă naşterea dreptului la acţiune şi nici, după împrejurări, nu trebuia să le cunoască. (…) 88. În felul acesta, prin noua regulă edictată, legiuitorul încearcă să evite riscul ca prescripţia să se împlinească înainte ca ea să fi început efectiv să curgă, deoarece titularului dreptului la acţiune nu i se poate reproşa inacţiunea, cât timp nu avea posibilitatea reală de a face acte întreruptive, din cauza necunoaşterii existenţei dreptului sau a exigibilităţii acestuia ori a celui care ar fi ţinut să răspundă, după caz".

În speţă, judecătorul fondului a interpretat în mod greşit elementele de fapt ale cauzei şi a făcut o aplicare greşită a Deciziei RIL nr. 22/2019(paragrafele 76-78) reţinând că dacă persoana vătămată nu dovedeşte existenta unor împrejurări obiective care au făcut imposibilă solicitarea acordării dobânzii legale, care la acel moment nu era determinată, însă era determinabilă/cuantificabilă, nu poate fi primită în termenul reglementat de dispoziţiile speciale ale art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ci numai sub rezerva respectării termenului reglementat de art. 11 din Legea 554/2004.

Însă, această ipoteză nu este aplicabilă situaţiei de fapt existente în cauză întrucât, la momentul formulării acţiunii în anulare, dobânda legală solicitată de recurenta – reclamantă nu era determinabilă/cuantificabilă.

Înalta Curte constată că, în cauză, momentul luării la cunoştinţă de către recurenta – reclamantă de întinderea prejudiciului este strâns legată de rămânerea definitivă a hotărârii de anulare a procesului – verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţei bugetare.

Astfel, ulterior respingerii acţiunii în anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/18.04.2016 de către Curtea de Apel Timişoara, în cadrul executării silite, recurenta B. S.A. a procedat la achitarea parţială a debitului, respectiv a sumei de 2.369.380,00 RON, conform Deciziei de eşalonare nr. 3505/27.05.2018 emisă de ANAF - Timişoara DGRFP privind creanţa aferentă fondurilor comunitare în suma de 7.108.199 RON.

De asemenea, ulterior încheierii procesului-verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/18.04.2016, prin adresa nr. x/22.04.2016, pârâtul i-a comunicat recurentei că, urmare a încheierii procesului – verbal şi a stabilirii creanţei în sarcina beneficiarului pentru întreaga finanţare primită, cererile de rambursare nr. x si 14 (finală) sunt neeligibile.

În urma anulării Procesului-verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/18.04.2016, prin Decizia nr. 1426/05.03.2020 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pârâtul Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice şi Administraţiei a procedat la restituirea sumei în cuantum de 2.369.380,00 RON, la data de 17 iulie 2020, şi la plata sumelor aferente cererilor de rambursare nr. x şi 14, la data de 22 iulie 2020.

Faţă de cele arătate anterior, Înalta Curte, constată că raportarea instanţei de fond la momentul formulării acţiunii în anulare(29.07.2016), nu prezintă relevantă în stabilirea momentului de începere a termenului de prescripţie al despăgubirilor, întrucât la acel moment recurenta nu ar fi putut avea cunoştinţă de întinderea prejudiciului(de momentul în care va începe executarea silită şi de modul în care se va desfăşura aceasta), respectiv nu ar fi putut determina suma de a cărei folosinţă urma să fie lipsită pe perioada soluţionării litigiului.

În consecinţă, termenul de un an reglementat de art. 19 din Legea nr. 554/2004 începe să curgă în cauză de la data pronunţării deciziei nr. 1426/05.03.2020 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, decizie care a statuat definitiv asupra nelegalităţii actului administrativ care a produs prejudicierea recurentei - reclamante.

Prin urmare, instanţa de fond, astfel cum dispune expres art. 501 din C. proc. civ., va judeca din nou cererea formulată de către reclamantă, reţinând că cererea privind acordarea de despăgubiri în temeiul art. 19 din Legea nr. 554/2004, nu este prescrisă.

De asemenea, faţă de soluţia dată recursului, cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de recurenta-reclamantă, urmează a fi avută în vedere de instanţa de fond, care va soluţiona cauza în rejudecare.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 497 C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă B. S.A. împotriva sentinţei nr. 345 din 10 mai 2021, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara – secţia contencios administrativ şi fiscal, va casa în parte sentinţa recurată şi va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta B. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 345 din data de 10 iunie 2021 a Curţii de Apel Timişoara – secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 7 martie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.