Clerks' job reclassification suit quashed and remanded to Ploiești on jurisdictional grounds.

Şedinţa publică din data de 7 martie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa sub nr. x/176.06.2020, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I. şi J., grefieri-arhivari la Tribunalul Braşov în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Braşov, au solicitat să fie obligaţi pârâtul de rangul 1 să emită ordinul pentru modificarea statului de funcţii, începând cu data de 01.01.2019, în sensul încadrării acestora pe funcţiile de grefieri arhivari cu studii superioare, să fie obligată pârâta de rangul 2 să emită, începând cu data de 01.01.2019, deciziile de încadrare a reclamanţilor pe funcţiile de grefieri-arhivari cu studii superioare.

Prin sentinţa nr. 1469/21.10.2020, Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Dâmboviţa şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti – secţia de contencios administrativ şi fiscal.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 776 din data de 18 mai 2021, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII -a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi, pe fond, a respins acţiunea ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 776 din data de 18 mai 2021 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII -a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanţii E., J., B., I., A., G., C., D., F. şi H., invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3, 6 şi 8 C. proc. civ.

Recurenţii – reclamanţi au solicitat, în principal, admiterea excepţiei necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bucureşti, şi trimiterea cauzei instanţei competente, în speţă Tribunalului Dâmboviţa sau instanţei pe care Înalta Curte o va considera competentă şi, în subsidiar, în situaţia în care se va stabili că totuşi Curtea de Apel Bucureşti era competentă să soluţioneze acţiunea în primă instanţă, casarea sentinţei recurate şi, în urma rejudecării cauzei, admiterea acţiunii.

În motivarea căii de atac exercitate, recurenţii – reclamanţi au arătat că art. 10 alin. (1) din Legea nr. 544/2004 stabileşte competenţa materială a curţii de apel doar în situaţia în care prin lege organică specială nu se prevede altfel. Or, art. 208 din Legea nr. 62/2011, a dialogului social, reprezintă tocmai legea specială care stabileşte competenţa materială a tribunalului de soluţionare a conflictelor de muncă în primă instanţă.

Prezentul litigiu este un veritabil conflict de muncă, astfel cum acesta este definit de art. 1 lit. n) coroborat cu lit. g) şi lit. e) din Legea nr. 62/2011.

Prin urmare, recurenţii au susţinut că Tribunalul Dâmboviţa este competent material să soluţioneze în primă instanţă prezentul litigiu de muncă.

În altă ordine de idei, recurenţii au arătat că, în ipoteza unui unui litigiu de contencios administrativ, trebuie avute în vedere prevederile art. 109 din Legea nr. 188/1999 (forma în vigoare la data organizării concursului), care reprezintă dreptul comun în materia funcţiei publice, potrivit cărora: "Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu alfuncţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe."

În litigiile privind funcţionarii publici, nu are relevanţă poziţionarea autorităţii publice emitente a actului contestat, în cadrul sistemului organelor administraţiei publice, pentru a se reţine incidenţa art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, aşa cum în mod greşit a procedat instanţa de fond.

Pe de altă parte, chiar dacă litigiul ar fi de competenţa materială a unei curţi de apel, tot nu ar reveni competenţa Curţii de Apel Bucureşti, deoarece nu este învecinată cu Curtea de Apel Braşov, între ele existând Curtea de Apel Ploieşti (care este curtea de apel învecinată).

Recurenţii au susţinut că instanţa de fond, Curtea de Apel Bucureşti, s-a aflat în eroare atunci când a afirmat în prima pagină a sentinţei, că şi-ar fi ales "ca instanţă competentă o instanţă din raza Curţii de Apel Bucureşti" deoarece, adresându-se Tribunalului Dâmboviţa, şi-au ales o instanţă de pe raza Curţii de Apel Ploieşti.

Competenţa stabilită de art. 127 C. proc. civ., se referă exclusiv la curţile de apel învecinate cu Curtea de Apel Braşov, pe raza căreia îşi desfăşoară activitatea.

În susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenţii – reclamanţi au arătat că instanţa de fond nu a analizat apărările menţionate în cea de-a doua pagină a cererii de chemare în judecată şi nu a arătat motivele pentru care a înlăturat apărările, încălcând astfel art. 425 alin. (1) lit. b) teza finală C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenţii – reclamanţi au susţinut că instanţa de fond a încălcat normele juridice menţionate în cererea de chemare în judecată şi că practica judiciară este în sens contrar sentinţei recurate.

Sentinţa atacată este nelegală deoarece se apreciează că problema supusă analizei instanţei de judecată nu este o problemă de legalitate ci o problemă de oportunitate, care scapă controlului instanţei de judecată.

Dreptul de apreciere cu privire la încadrarea persoanelor care au absolvit studii superioare juridice aparţine într-adevăr angajatorului, numai că acest drept se exercită prin dreptul de opţiune între a organiza examen de promovare şi a nu organiza un astfel de examen.

După exercitarea acestui drept de opţiune de către anagajator, prin organizarea examenului, dreptul de apreciere al angajatorului încetează, deoarece examenul nu poate fi niciodată organizat jocandi causa, ci numai cu scopul de a produce efecte juridice.

4. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând cu prioritate motivul de recurs prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., constând în necompetenţa materială de ordine publică a curţii de apel în soluţionarea cauzei, Înalta Curte îl apreciază întemeiat.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, reclamanţii au solicitat obligarea Ministerului Justiţiei la emiterea ordinului de modificare a statelor de funcţii şi de personal ale Curţii de Apel Braşov şi obligarea Curţii de Apel Braşov la emiterea deciziei de reîncadrare pe funcţia de grefier arhivar cu studii superioare.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ., necompetenţa materială şi teritorială a instanţei trebuie invocată de părţi sau de judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii.

În raport de aceste dispoziţii, se constată că excepţia necompetenţei materiale procesuale a fost invocată de intimatul – pârât Ministerul Justiţiei, prin întâmpinare, şi de Tribunalul Dâmboviţa, din oficiu, în condiţiile prevăzute de art. 130 alin. (2) C. proc. civ.. Pe cale de consecinţă, criticile recurenţilor privind soluţionarea cauzei de către o instanţă necompetentă pot face obiectul cercetării în calea de atac a recursului.

În speţă, prin sentinţa nr. 1469/21.10.2020, Tribunalul Dâmboviţa a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti – secţia de contencios administrativ şi fiscal.

La stabilirea competenţei teritoriale, Tribunalul Dâmboviţa a avut în vedere dispoziţiile art. 127 alin. (3) C. proc. civ. şi calitatea reclamanţilor de grefieri la Curtea de Apel Ploieşti.

Astfel, tribunalul a reţinut, în mod eronat, că reclamanţii au calitatea de grefieri la Curtea de Apel Ploieşti, în realitate, aceştia fiind grefieri la Tribunalul Braşov.

În ceea ce priveşte competenţa materială de soluţionare a cauzei, Înalta Curte, contrar celor invocate prin cererea de recurs, constată că aceasta aparţine curţii de apel în primă instanţa, având în vedere că reclamanţii solicită cenzurarea refuzului de a modifica statul de funcţii, apreciat de aceştia ca fiind nejustificat, refuz ce aparţine unei autorităţi publice centrale, respectiv Ministerului Justiţiei.

Analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că Tribunalul Dâmboviţa a stabilit competenţa teritorială încălcând opţiunea permisă reclamanţilor de art. 127 C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ., prin raportare la alin. (3) al aceluiaşi articol, dacă un judecător (procuror, asistent judiciar sau grefier) are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate curţii de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.

Având în vedere că instanţa care a soluţionat cauza în primă instanţă, Curtea de Apel Bucureşti, nu se învecinează cu Curtea de Apel Braşov, în circumscripţia căreia se află Tribunalul Braşov, instanţa în cadrul căreia îşi desfăşoară activitatea recurenţii – reclamanţi, Înalta Curte va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare în primă instanţă Curţii de Apel Ploieşti – secţia contencios administrativ şi fiscal.

Analizarea criticilor subsumate motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. nu se mai impune, faţă de soluţia de casare atrasă de incidenţa motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.

Potrivit art. 501 alin. (3) C. proc. civ., după casare, instanţa de fond va judeca din nou, în limitele casării şi ţinând seama de toate motivele invocate înaintea instanţei a cărei hotărâre a fost casată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanţii E., J., B., I., A., G., C., D., F. şi H. împotriva sentinţei nr. 776 din data de 18 mai 2021 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Curtea de Apel Ploieşti – secţia contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 7 martie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.